Decizia civilă nr. 2239/2013. Acţiune în constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2239/R/2013
Ședința publică din data de 30 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA și P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR împotriva sentinței civile nr. 6270 din 17 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ privind și pe intimații reclamanți B. D. -E., B. D. -L. ,
C. L. -T. precum și pe pârâtul intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - DS, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurenților P. de pe L. Înalta Curte de Casație și Justiție și P. de pe lângă C. de A. C. - consilier juridic V. Mohanu care depune la dosar delegații de reprezentare.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 29 aprilie 2013 P. de pe lângă C. de A. O. precum și P. de pe lângă Tribunalul Bihor au transmis prin fax o cerere de renunțare la recursurile pe care le-au declarat.
Reprezentanta P. ui de pe L. Înalta Curte de Casație și Justiție și P. ui de pe lângă C. de A. C. depune la dosar practică judiciară respectiv decizii ale Curții de A. C. pronunțate în spețe similare și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune, C. apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P. ui de pe L. Înalta Curte de Casație și Justiție și P. ui de pe lângă C. de A. C. susține recursurile solicitând admiterea lor astfel cum au fost formulate în scris. Cu privire la recursurile declarate de ceilalți pârâți solicită a se avea în vedere practica judiciară depusă.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6270 din_ a T. ui S. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de_, excepție invocate de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA,
P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
A fost respinsă ca prescrisă cererea reclamanților B. D. E. și C. L.
T. față de pârâții MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ pentru perioada anterioară datei de_ .
A fost respinsă ca prescrisă cererea reclamantului B. D. L. față de pârâții MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA și P.
DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR pentru perioada anterioară datei de_ .
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR, și P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, excepții invocate de paratul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ pentru perioada anterioara numirii în funcția de procuror a reclamanților.
A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA și P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui F.
P., excepție invocată de acest pârât.
A fost admisă în parte cererea reclamanților B. D. -E., C. L. -T. și B. D. -L. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, P.
DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamanților diferența dintre indemnizația efectiv încasată și cea corespunzătoare coeficientului de multiplicare 19, conform anexei I la OUG nr. 27/2006, pentru perioada_ -_, asupra cărora să se aplice coeficientul de inflație de la data cuvenirii acestor sume și până la data plății efective.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților privind aplicarea dobânzii legale asupra acestor sume.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților privind obligarea pârâtelor la efectuarea mențiunilor aferente acestor drepturi bănești în carnetele lor de muncă.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților pentru perioada ulterioară datei de_ .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost admisă pentru perioada anterioară datei de_ în temeiul art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii,
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice având în vedere că între reclamanți și pârât nu există raporturi specifice legislației muncii, pârâtul neavând calitatea de angajator ci fiind doar un terț pentru astfel de raporturi și neavând ca atribuție să vireze către
ordonatorii principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a M. UI P., PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR
și P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, pentru perioada anterioara numirii în funcția de procuror a reclamanților urmează a fi respinsă având în vedere faptul că reclamanții au solicitat aceste drepturi doar pentru perioadele în care erau numiți în funcția de procuror, astfel: pentru reclamantul B. D. -E. - perioada_ -_, pentru reclamantul C. L. -T. - perioada_ -_ și pentru reclamantul B. D. -L. - perioada_ -_ ,
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă, deoarece prin acțiunea promovată reclamanții solicită plata unor drepturi reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile efectiv primite și cele ale procurorilor DNA și DIICOT și după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, respectiv de la data de_ și nu o acțiune având ca obiect stabilirea întinderii dispozitivului.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
Reținând incidența în cauză a Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, T. a analizat sistemul de salarizare instituit prin
O.U.G nr. 27/2006, constatând că salarizarea procurorilor din D.N.A. și D.I.I.C.O.T. are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, fiind asimilată cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul D.N.A. și D.I.I.CO.T. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr.27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din D.N.A. și D.I.I.CO.T., așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr.VI/2007
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza O.U.G nr. 27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională și de locul de muncă.
Prevederile din O.U.G. nr.27/2006 privind salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. cărora li se aplică indici de multiplicare superiori comparativ cu ceilalți magistrați au un caracter discriminatoriu și nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim (diferit de cel al activității desfășurate de toți magistrații) și nu se poate susține că aceste prevederi cuprind metode adecvate și necesare.
Tot astfel, nu se poate, legal și moral, susține că procurorii din cadrul
D.N.A. și D.I.I.C.O.T. își asumă un risc mai mare decât judecătorii sau procurorii, care, în fond, înfăptuiesc justiția prin hotărârile pe care le pronunță.
S-a reținut că existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale,
ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze care sunt deduse judecății, ori pentru cele de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ și nici pentru cele din infracțiuni de corupție nu se cere o calificare superioară, aparte, a unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut faptul că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, procurorul trebuie să aibă calificări superioare, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi străine, etc., ci dimpotrivă tot personalul de specialitate juridică salarizat în baza O.U.G nr.27/2006 are aceeași calificare.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură (cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei restului personalului salarizat în baza O.U.G nr. 27/2006.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din O.G nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea a fost considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, prevederile art. 11 alin. 1 din O.U.G nr. 27/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Nu au relevanță în speță nici deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar
"inter pares";, iar acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Având în vedere faptul ca indemnizația solicitata se acorda fiecărui angajat doar pentru timpul efectiv lucrat și reclamanților li se cuvine aceasta indemnizație doar pentru perioada efectiv lucrată.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.
16 alin. 1 și 2 din Constituția R. iei, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din O.G nr. 137/2000, art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din O.G nr. 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată parțial cererea reclamanților, urmând a proceda la admiterea în parte a acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile_ din Cod civil, precum și art. 269, art. 165 și art. 292 din Codul muncii.
Potrivit art. 1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Solicitarea reclamanților privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale aplicate asupra sumelor solicitate, este nefondată, depășind pragul unei juste reparații materiale. De asemenea, acțiunea reclamanților a fost admisă până la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2010, data de la care acordarea acestor drepturi este reglementata în mod legal.
Având în vedere faptul că Decretul nr. 92/1976 nu mai este în vigoare, instanța a respins cererea reclamanților cu privire la obligarea pârâtelor la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA și P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR.
Prin recursul declarat de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, P. DE PE L. TRIBUNALUL
CLUJ
, s-a solicitat modificarea sentinței civile atacate, cu respingerea acțiunii în integritatea sa.
În motivare s-a arătat că sentința civilă atacată este nelegală și netemeinică întrucât este pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art.11 alin.1, art.3 alin.1 din O.U.G. nr. 27/2006, art. II din Legea nr. 45/2007 și fără a se observa efectele Deciziei nr. 821/2008 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. 137/2000.
S-a invocat că instanța a obligat unitățile de parchet la plata către reclamanți a diferențelor dintre indemnizația efectiv încasată și cea corespunzătoare coeficientului de multiplicare 19, conform Anexei I la O.U.G. 27/2006, cu toate că reclamanții - intimați nu își desfășoară activitatea în cadrul
D.N.A. sau D.I.I.C.O.T.
Din definiția legală - art. 75 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 - rezultă că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează în cadrul P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea se efectuează potrivit coeficienților de multiplicare aplicabili procurorilor din cadrul P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin motivarea instanței de fond sunt corelate condițiile de vechime necesară pentru accederea în structurile Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cu salarizarea magistraților care au vechimea de 6 ani în magistratură. În realitate
însă, pentru a-și desfășura activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție sau Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorul trebuie să întrunească condiția de vechie ca și condiție eliminatorie, inițială și nu ca și condiție unică. În structurile Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism își desfășoară activitatea procurori specializați iar datorită complexității situațiilor și presiunilor exercitate asupra acestei categorii de procurori, s-a instituit o regulă derogatorie de la cea comună în materie, respectiv aceea a desfășurării temporare a activității în cadrul acestor structuri de parchet. Totodată, reclamanții - intimați, pentru a ocupa funcția de procuror în cadrul structurilor D.N.A. și D. I.I.C.O.T., trebuiau să participe la interviu, astfel cum se prevede expres art. 75 al in. 4 și 5 și art. 87 alin. 2 și 3 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară - republicată cu modificările și completările ulterioare. Or, reclamanta nu a uzat de această posibilitate, astfel încât nu este îndreptățit să beneficieze de o încadrare salarială corespunzătoare celei de care beneficiază procurorii ce-și desfășoară activitatea în cadrul structurilor Direcției Naționale Anticorupție și Direcței de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Pe de altă parte, chiar instanța reține că vechimea in magistratură nu poate reprezenta un criteriu izolat, ci ie corelează cu alte două criterii relevante pentru stabilirea salarizării magistraților, respectiv criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și funcția deținută.
per a contrario, dacă magistratul nu deține o funcție la o instanță sau parchet de nivel superior nu se poate ajunge la concluzia că trebuie salarizat identic cu acel magistrat care, având o vechime identică, ocupă un post în cadrul unei instanțe sau al unui parchet de nivel superior.
Actele normative ce reglementează salarizarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au un scop legitim, respectiv combaterea criminalității organizate, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unui astfel de spor, sunt adecvate și necesare.
S-a criticat incidența în cauză a Deciziei nr. VI/2007 a Înaltei Curte de C. și J., apreciindu-se că aceasta are forță obligatorie doar în ceea ce privește dezlegarea problemei de drept supusă analizei Înaltei Curți de C. și J., respectiv aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și ale dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată la rândul ei prin Legea nr. 601/2004.
Recurenții au mai arătat că instanța de fond a apreciat reclamanții sunt discriminați în raport cu ceilalți procurori în sensul art. 2 alin. 1 - 3, art.6 din
O.U.G. 137/2000, omițând să țină seama de interpretarea dată problemelor de drept prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a stabilit limitele în care își găsesc aplicabilitatea art. 1, art. 2 alin. (l), (3) și (11) și art. 27 din OG 137/2000.
Pe de altă parte, în practica CEDO se apreciază: "Totuși, dreptul la justiție"; nu este absolut. El se pretează la limitări pentru că el comandă, chiar prin natura sa, o reglementare din partea S. ui, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop."; - cauza Weissman contra R. iei.
Conform Directivei 2000 EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul
diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Invocându-se Decizia nr. 838/2009 prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele R. iei în temeiul art. 146 lit.e din Constituție, s-a arătat că instanța nu se poate substitui legiuitorului.
S-a criticat soluția privind actualizarea sumelor, întrucât Ministerul Public
- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a avut posibilitatea de a executa astfel de obligații.
În lipsa modificării corespunzătoare a legislației, obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Prin recursul declarat de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat admiterea acestuia pentru motivele prevăzute de art.304 pct.4 și pct.9 C.pr.civ. cu aplicarea art.3041C.pr.civ., casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea acestui recurs s-a arătat că în temeiul art. 3041C.pr.civ și al practicii judiciare și interpretărilor jurisprudențiale în materie solicită instanței de control judiciar să analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv prin prisma reaprecierii și interpretării probelor administrate și stării de fapt și drept incidente.
Întrucât reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, iar instanța de fond a admis-o în virtutea presupusului caracter discriminatoriu al prevederilor legale invocate, s-a invocat Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, solicitându-se instanței de recurs să facă aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992.
S-a precizat că instanța de fond a admis în mod netemeinic și nelegal cererea de chemare în judecată, în urma interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente și depășirii atribuțiilor puterii judecătorești înlocuind normele legale aplicabile - considerând că sunt discriminatorii - cu norme create pe cale jurisprudențială, extranee obiectului cauzei și neavute în vedere de legiuitor la edictarea actelor normative apreciate ca fiind discriminatorii.
S-a reținut în mod greșit existența unei așa-zise discriminări directe între procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii și procurorii care efectuează urmărirea penală în cazul infracțiunilor de corupție și de criminalitate organizată și terorism și care funcționează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
În acest sens, instanța de fond a pornit de la ideea eronată că salarizarea diferențiată a judecătorilor și procurorilor în funcție de nivelul instanței sau parchetului este discriminatorie pentru că nu se justifică prin impunerea de către legiuitor, pentru procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T și D.N.A, a unei calificări profesionale superioare sau a pregătiri de specialitate ori prin existența unor riscuri suplimentare în exercitarea sarcinilor de serviciu față de ceilalți magistrați, întrucât aceste sarcini pot fi (și chiar sunt în anumite cazuri) îndeplinite și de alți procurori care nu fac parte din aceste structuri.
Or, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia discriminării s-a statuat, cu valoare de principiu, că "în aplicarea prevederilor ari. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o
încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare rezonabilă"; (cauza Marks contra Belgiei -1979).
În aceeași ordine de idei, conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților, Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, i ir nu neapărat în situații chiar similare.
În consonanță cu argumentele expuse este și poziția oficială a Uniunii Europene în această materie (Recomandarea nr. 19/2000 a Comitetului de Miniștri al Statelor Membre).
Potrivit dispozițiilor art.75 alin.2 și art. 80 alin. 2 din Legea nr.304/2004 republicată, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcția Națională Anticorupție funcționează în cadrul P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea procurorilor încadrați în aceste structuri se realizează potrivit coeficienților de multiplicare aplicabili procurorilor din cadrul P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Este real că cele două structuri au personalitate juridică proprie, însă legiuitorul a precizat în mod expres că acestea sunt organiza te în cadrul P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că salarizarea procurorilor din D.I.I.C.O.T și D.N.A are la bază, în mod întemeiat și legal, nivelul P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Modalitatea de stabilire a indemnizațiilor de încadrare ale procurorilor era reglementată, în perioada supusă analizei, de dispozițiile art. 3 din O.U.G nr. 27/2006, republicată, potrivit cărora, "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență";.
Instanța de fond s-a aflat în eroare și prin aceea că, deși a reținut că sistemul de salarizare este guvernat de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament și cel diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea sau cantitatea muncii, respectiv condițiile muncii, a omis că asimilarea salarizării procurorilor care își desfășoară activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T și D.N.A cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a făcut în urma obținerii de către procurorii care funcționează în cadrul celor două direcții a unei trepte profesionale superioare, prin interviul susținut în vederea încadrării - nefiind astfel încălcate, sub aspectul existenței discriminării, dispozițiile art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, art. l din Protocolul nr. 12 La Convenție, art. 23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și dispozițiile O.G nr. 137/2000, republicată.
A accepta susținerile instanței de fond în sensul că intimații-reclamanți sunt discriminați față de procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T și D.N.A, ar echivala cu aplicarea trunchiată a legii sal ari zării magistraților, forma incidentă în perioada de referință, act normativ în baza căruia stabilirea indemnizațiilor acestei categorii profesionale era reglementată de legiuitor în temeiul unor criterii determinate, primul dintre acestea fiind dat de nivelul instanțelor și parchetelor.
O astfel de interpretare a dispozițiilor legate evocate ar însemna ca toți magistrații să fie salarizați la același nivel, legea de salarizare fiind considerată neavenită și discriminatorie.
Or, schimbarea condițiilor prevăzute de lege pentru stabilirea indemnizațiilor lunare, inclusiv a coeficientului de multiplicare aplicabil, este o prerogativă exclusivă a autorităților de legiferare din cadrul unui stat, recurentul menționând în acest sens și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului apreciată ca fiind relevantă (Hotărârile Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005, Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989).
S-a mai invocat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din
O.G nr. 137/2000, respectiv că prin Deciziile nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin.
1 și alin. 11, respectiv ale arl.27 alin.l din O.G nr. 137/2000 sunt neconstituționale.
S-a mai criticat și actualizarea drepturilor acordate cu rata inflației, având în vedere că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Prin recursul declarat de pârâții P. de pe lângă C. de A. O. și P. de pe lângă Tribunalul Bihor s-a solicitat admiterea acestuia pentru motivele prevăzute de art.304 pct., pct.8 pct.9 C.pr.civ. cu aplicarea art.3041C.pr.civ., modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin cererea înregistrată în_ pârâții P. de pe lângă C. de A. O. și P. de pe lângă Tribunalul Bihor au renunțat la recursul declarat în prezenta cauză.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, C. de A. reține următoarele:
Întrucât motivele de recurs invocate de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, P. DE PE
L. TRIBUNALUL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE sunt similare, cele două recursuri se vor analiza împreună.
În conformitate cu prevederile art. 75 alin. 4 și 5 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:
"(4) Pentru a fi numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduita morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani in
funcția de procuror sau judecător și să f i fost declarați admiși în urma interviului
organizat de comisia constituită în acest scop
.
(5) La interviu poate participa orice pr ocuror care îndeplinește condițiile
prevăzute la alin. (4)
.";
De asemenea, potrivit art. 87 alin. 2 și 3 din același act normativ:
"(2) Pentru a fi numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii trebuie sa aibă o buna pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost
declarați admiși în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest
scop.
(3) La interviu poate participa orice procuror care îndeplinește condițiile
prevăzute la alin. (2
)
.";
Reclamantul B. D. E. a fost numit în funcția de procuror în data de_, reclamantul C. L. T. a fost numit în funcția de procuror în_, iar reclamantul B. D. L. a fost numit în funcția de procuror în_ (fila 26 dosar fond).
Așadar, niciunul dintre reclamanți nu îndeplinește vechimea minimă în funcție pentru a accede în structurile DNA sau DIICOT, astfel că în lipsa unei condiții esențiale nu se găsesc în situație similară sau analogă, astfel că nu pot pretinde aceleași condiții de salarizare din moment ce nu îndeplinesc criteriile cerute pentru aceasta.
În acest sens, C. de A. reține că prin Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale, s-a constatat că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin.
(1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconsti tuționale, în măsur a
în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au
competența să anul eze ori să refuze apl icarea unor acte nor mative cu putere de
lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe
cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative
."; Pentru a statua astfel, s-au reținut următoarele aspecte:
"Astfel, după ce în art. 1 al ordonanței se enunță principiile constituționale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între cetățeni și se enumeră principalele drepturi cu privire la care sunt excluse privilegiile și discriminările, în art. 2 alin. (3) se prevăd următoarele:
"Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare."
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanței, reprodus mai sus, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au
competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.";
În raport de aceste dezlegări date de legiuitorul constituțional și având în vedere că în mod constant C. Europeană a drepturilor omului a stabilit ca reper jurisprudențial că "o diferență de tratament este discriminatorie în sensul art.14 din convenție, în cazul în care nu avea nicio justificare obiectivă și rezonabilă";, precum și că politica salarială a statului ține de marja sa de apreciere, C. de A., va modifica în parte hotărârea în baza art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., în sensul că se va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții B. D. -E., C. L. -T., B. D. -L. în contradictoriu cu pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE
ȘI JUSTIȚIE pentru perioada_ -_ .
În atare situație, nu se mai impune analiza motivelor subsecvente de recurs, având în vedere că privesc cereri accesorii respinse ca urmare a soluției date cererii principale.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței de fond.
Având în vedere cererea formulată de recurenți (fila 39) în temeiul art. 247 Cod procedură civilă se va lua act de renunțarea la recurs formulată de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA și P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursurile declarate de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE
ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 6270 din_ a T. ui S. pronunțată în dosar nr._ pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții B. D. -E., C. L. -T., B.
D. -L. în contradictoriu cu pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE pentru perioada_ -_ .
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Ia act de renunțarea la recurs formulată de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA și P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. L. D.
GREFIER,
N. N.
Red.L.D./S.M.
2 ex._
Jud.fond. P. R. a M. lena
