Decizia civilă nr. 2343/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 2343/R/2013

Ședința publică din data de 15 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.

S. -C. B.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul F. A. L. împotriva sentinței civile nr. 337 din 28 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată SC A. S.

  1. M., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

    La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtului recurent, av. P. M., lipsă fiind pârâtul recurent și reprezentantul reclamantei intimate.

    Procedura de citare este legal îndeplinită.

    Recursul a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

    S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 10 mai 2013, prin fax, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de repunere în termenul de recurs și respingerea recursului ca tardiv și judecarea în lipsă.

    Se comunică reprezentantei pârâtului recurent un exemplar din întâmpinare.

    Reprezentanta pârâtului recurent arată că în cadrul recursului a formulat și o cerere de repunere în termenul de recurs, motivat pe faptul că după pronunțarea soluției pe fond pârâtul și-a schimbat domiciliul, sentința fiindu-i comunicată la vechiul domiciliu, astfel că pârâtul a intrat în posesia ei doar la data de 29 martie 2013. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

    103 alin. 1 C.pr.civ., respectiv că recurentul a fost împiedicat să promoveze recursul în termenul legal. Solicită să se țină cont de faptul că prin Noul cod de procedură civilă sancțiunea nu este atât de drastică, astfel că solicită admiterea cererii și repunerea pârâtului în termenul de recurs.

    Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de reprezentanta pârâtului recurent de repunere a acestuia în termenul legal de recurs, apreciind că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 103 alin. 1 C.pr.civ. și având în vedere și prevederile art. 98 C.pr.civ. conform cărora pârâtul avea obligația să aducă la cunoștință instanței schimbarea domiciliului. Din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., raportat la art. la dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011 invocă excepția tardivității recursului.

    Reprezentanta pârâtului recurent lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate.

    Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, asupra excepției tardivității formulării recursului.

    C U R T E A,

    Asupra recursului civil de față:

    Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul F. A. L. a chemat în judecată pe pârâta S.C."A. ";S.R.L. solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să se constate existența raporturilor de muncă între părți în perioada 01.08-_, cu obligarea pârâtei la înscrierea acestei perioade în carnetul său de muncă, precum și a perioadei 01.07-_ și la întocmirea contractului individual de muncă pe această ultimă perioadă.

    Pârâta S.C."A. ";S.R.L. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului-pârât F. A. L. la plata sumei de 29.728 lei, reprezentând contravaloarea materialelor de construcții achiziționate de la S.C.";MCV A. "; S.R.L..

    Cererea reconvențională a fost disjunsă din dosarul nr._, la termenul de judecată din_ .

    În ședința publică din data de_, pârâtul-reclamant și-a precizat cererea arătând că reclamantul-pârât F. A. L., în calitatea sa de angajat al societății, a primit, în perioada_ -_, de la Ember V., suma de 29.728 lei, pentru achiziționarea de materiale de construcții, pe care acesta, în calitate de director executiv al societății, trebuia să le contracteze, iar ulterior, trebuia să le predea societății.

    În dovedirea cererilor, părțile au depus la dosar înscrisuri.

    Potrivit documentelor contabile, aceste materiale de construcții au fost achiziționate de pârât, așa cum rezultă din facturile fiscale emise de S.C.";MCV A. "; S.R.L. și au fost achitate de către societate, însă acestea nu se regăsesc decât scriptic în evidențele pârâtei-reclamante.

    La data de_, s-a dispus suspendarea judecății cauzei întrucât în dosarul nr.202/R/_, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva pârâtului-reclamant F. A. L. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

    La data de_, s-a comunicat instanței că pârâtul F. A. L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215/1 al.1 Cod penal, a fost scos de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. d) Cod procedură penală.

    Împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire s-a formulat plângere la_, care a fost respinsă la data de_, rămânând definitivă la_ .

    În ședința publică din_ s-a adus la cunoștința instanței că societatea reclamantă a intrat în faliment, potrivit sentinței civile nr. 5244/_ pronunțată în dosarul nr._ a T. ui Maramureș, lichidatorul desemnat în cauză, "C. &C. C. A. de P. în I. "; solicitând termen pentru citarea lichidatorului societății reclamante.

    Prin sentința civilă nr. nr. 337 din 28 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._

    s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a lichidatorului judiciar, s-a admis acțiunea civilă formulată de S.C."A. ";S.R.L., societate în faliment, reprezentată de lichidator "C. &C.

  2. A. de P. în I. prin SCPA A. P. și Asociații";, și în consecință, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 29.728 lei, cu titlu de prejudiciu material cauzat angajatorului.

    Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

    Societatea a achiziționat materiale de construcții conform următoarelor facturi depuse la dosar:

    • factura 1447/_ în valoare de 4950 lei achitată cu chitanța 797/16.f08.2008;

    • factura 1448/_ în valoare de 4940 lei achitată cu chitanța 798/_

      ;

    • factura 001/_ în valoare de 4950 lei achitată cu chitanța 800/_

      ;

    • factura 002/_ în valoare de 4940 lei achitată cu chitanța 1051/_

      ;

    • factura AC 0001/_ în valoare de 4950 lei achitată cu chitanța AC-

      0002/_ ;

    • factura AC 0002/_ în valoare de 4998 lei achitată cu chitanța AC- 0002/_ .

Pârâtul F. A. a ridicat bani de la societate și a achiziționat aceste materiale, după cum rezultă din facturile de la dosar - filele nr.13-20, iar chitanțele de la filele nr.19-20 dosar de fond dovedesc achitarea sumei de 29.728 lei.

S-a mai reținut de către prima instanță că, efectuându-se inventarul, s-a constatat lipsa materialelor de construcții menționate în documentele justificative depuse de societate. Cu acea ocazie s-a întocmit nota explicativă nr. 642/_ .

Prima instanță a mai constatat că pârâtul F. A. nu a răspuns la convocările societății pârâte pentru a explica lipsa acestor materiale de construcții și nici în instanță, deși a avut apărător ales, nu a răsturnat probațiunea reclamantei, respectiv, nu a dovedit faptul că nu și-ar fi însușit acele materiale de construcții.

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată și admis-o în baza art.254 Codul muncii modificat.

La data de_, pârâtul F. A. L. a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, în temeiul disp.art.103 alin.1 Cod.proc.civilă,

arătând că, la data de_, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentic nr.94/2013, s-a mutat din imobilul situat în B. M., str.Aleea Nouă nr.1/37, la actuala adresă în B. M., str.I. S. nr.3/19, iar hotărârea judecătorească a fost lăsată de către agentul procedural în cutia poștală, unde a stat din data de_, până în seara zilei de_ .

În aceste condiții, se apreciază că pârâtul a fost împiedicat de a formula recurs în termenul prevăzut de lege, printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Alăturat cererii de repunere în termenul de recurs, pârâtul a formulat și recurs împotriva sentinței civile nr. 337 din 28 februarie 2013 pronunțate de Tribunalul Maramureș, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Curtea a respins cererea acestuia de repunere în termenul de recurs pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.94/_ la Biroul Notarilor P. i Corpadea Corina Raluca-Rakoczi Ferencz Robert, anexat cererii de recurs, pârâtul-recurent cunoștea încă de la data de_ că, începând cu data de_, urma să preda imobilul situat în B. M., str.Aleea Nouă nr.1, apart.37, cumpărătoarei apartamentului.

Mai trebuie precizat că, la data de_, cauza se afla în curs de judecată la fond, fiind acordate încă trei termene de judecată până la soluționarea în fond a cauzei, astfel încât acesta avea nu numai posibilitatea, ci chiar obligația, în cazul în care manifesta diligență în exercitarea drepturilor sale procesuale, să

aducă la cunoștința instanței această modificare ce urma să aibă loc în ceea ce privește domiciliul său, începând cu data de_ .

Potrivit disp.art.129 alin.1 Cod.proc.civilă, părțile au îndatorirea, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele procedurale în termenele, ordinea, condițiile stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform principiului bunei-credințe, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

Conform disp.art.98 Cod.proc.civilă, schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.

Mai mult, având în vedere faptul că, la data de_ s-a pronunțat sentința civilă nr.337/_, pârâtul fiind în așteptarea comunicării hotărârii judecătorești, acesta trebuia cel mai târziu la data de_ să încunoștințeze instanța asupra modificării domiciliului său.

Neprocedând în acest mod, nerespectând disp.art.98 și 129 alin.1 Cod. proc.civilă, Curtea nu poate reține că pârâtul a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa de a exercita dreptul de a declara recurs.

În consecință, nefiind întrunite în cauză condițiile prevăzute de disp.art.103 alin.1 Cod.proc.civilă, a fost respinsă cererea de repunere în termenul de recurs și, din oficiu, Curtea a invocat excepția tardivității introducerii recursului formulat de către pârât..

Astfel, se reține că recursul este tardiv introdus, având în vedere faptul că hotărârea primei instanțe a fost comunicată acestui pârât la data de _

, iar recursul a fost declarat la data de_, după împlinirea termenului de 10 zile prevăzut de disp.art.215 din Legea nr.62/2011.

Acest termen este unul imperativ, iar neexercitarea recursului înlăuntrul acestuia atrage decăderea, în temeiul disp.art.103 alin.1 Cod.proc.civ..

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civ., urmează să se respingă ca tardiv introdus recursul formulat de pârâtul F. A. L. și să se mențină sentința civilă pronunțată de prima instanță.

În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurentul, aflat în culpă procesuală, va fi obligat să plătească intimatei S.C."A. ";S.R.L. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca tardiv introdus recursul declarat de pârâtul F. A. L. împotriva sentinței civile nr.337 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

Obligă recurentul să plătească intimatei S.C."A. ";S.R.L. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. -R. M. C. M. S. -C. B.

G.

G. C.

Red. C.M.;

Tehnored.:C.M./V.R.;

2 ex./_

Jud.fond: Tribunalul Maramureș: M. C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2343/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă