Decizia civilă nr. 2499/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2499/R/2013
Ședința publică din data de 21 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
La ordine fiind recursul declarat de pârâtul I. D. împotriva sentinței civile nr. nr. 2069/_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe reclamanta intimată U. T. C. N., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatei - consilier juridic Ana B. .
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 mai 2013 intimata a înregistrat la dosar o cerere prin care arată că renunță la judecata cauzei întrucât debitul datorat de pârât a fost recuperat.
Întrebată de instanță, reprezentanta intimatei arată că a indicat art. 400 din Noul Cod de procedură civilă iar cu privire la restituirea cauțiunii și-a arătat opinia la termenul de judecată din 14 mai 2013.
Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei apreciază că recursul pârâtului trebuie respins ca rămas fără obiect întrucât intimata a recuperat suma și a arătat că renunță la judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. nr. 2069/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta U.
T. C. -N., în contradictoriu cu pârâtul I. D. și în consecință:
Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 54.841 lei reprezentând drepturi bănești necuvenite.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.6/_ pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost admisă contestația formulată de către pârât în contradictoriu cu reclamanta cu consecința înlocuirii măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă, dispusă prin decizia nr.16735/_ cu cea a diminuării salariului de bază cu 10% pe 3 luni de zile.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.1530/_ a admis recursul reclamantei și a respins recursul pârâtului împotriva sentinței civile nr.6/2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în sensul modificării acesteia cu consecința respingerii ca inadmisibilă a contestației formulate.
În baza sentinței civile nr.6/2010 reclamanta a plătit pârâtului suma de 69.841 lei.
După pronunțarea deciziei de către Curtea de Apel Ploiești, decizia nr.16735/_ a rămas în vigoare iar pârâtul și-a pierdut calitatea de salariat
al reclamantei cu data comunicării acestei decizii, situație în care acesta a fost obligat să restituie suma primită.
Din întreaga sumă arătată anterior, pârâtul a restituit suma de 15.000 lei, iar diferența de 54.841 lei refuză să o achite.
Potrivit prevederilor art.256 al.1 C. muncii republicat, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată a fost obligat să o restituie.
Diferența de 54.841 lei reprezentând drepturi salariale necuvenite, plătite de către reclamantă în temeiul sentinței civile nr.6/2010 apare ca fiind nedatorată de către aceasta ca urmare a pronunțării deciziei civile nr.1530/2010 de către Curtea de Apel Ploiești, în urma căreia pârâtul și-a pierdut calitatea de angajat, începând cu data comunicării deciziei de concediere.
Așa fiind, cererea reclamantei a fost fondată și a fost admisă cu consecința obligării pârâtului să restituie suma de 54.841 lei reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul I. D. solicitând
admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate, respectiv respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimata U. T.
-N., suspendarea executării Sentinței civile nr.2069/_ pronunțată de Tribunalul Cluj, mai susmenționată, până la judecarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că prin cererea de chemare în judecată, intimata a solicitat, în temeiul art.256 Cod. Muncii, obligarea recurentului la restituirea sumei de 54.841 iei, reprezentând drepturi bănești necuvenite. Această sumă de bani reprezintă drepturile salariale, diminuate pe o perioadă de trei luni, și drepturile salariale integrale pe perioada cât recurentul a fost lipsit de aceste drepturi în condițiile art.78 Cod. Muncii, respectiv salariile indexate, majorate și reactualizate, cât și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat. Drepturile salariale mai susmenționate au fost câștigate prin Sentința civilă nr.6/_ pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, Secția Civilă, în dosarul nr._
, sentință care ulterior, prin admiterea recursului formulat de U. T. C.
-N., a fost modificată în tot și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea introductivă prin pronunțarea Deciziei civile nr.1530/_ a Curții de Apel Ploiești, Secția Conflicte de muncă și Asigurări sociale.
Având în vedere caracterul definitiv și executoriu de la pronunțare al Sentinței civile nr.6/_, în conformitate cu art.278, art.374, coroborat cu art.376 alin.1 si 377 alin.1 pct.1 Cod proc.civ., recurentul a solicitat executarea titlului executoriu prin notificare comunicată debitoarei U. T. C. -N. . Ca urmare a notificării, intimata debitoare a executai de bună-voie pretențiile stabilite de prima instanță, achitând întreaga sumă.
Hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenței materiale de ordine publică, în sensul că deși, fondul litigiului dedus judecății era de competența judecătoriei, a fost soluționat de tribunal (art.304 pct.3 Cod proc. civ.)
Așa cum a arătat anterior, prin acțiunea introductivă, întemeindu-se pe dispozițiile art.256 Cod. Muncit, intimata U. T. C. -N. a solicitat restituirea sumei de 54.841 lei pe care a plătit-o recurentului în virtutea Sentinței civile nr.6/_, considerată o plată nedatorată a unor drepturi bănești.
În aceste condiții, atât intimata, cât și instanța de fond, au fost în eroare cu privire la calificarea acțiunii întemeiată pe plată nedatorată prin raportare la art.256 Cod. Muncii care dispune că: "salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie".
În realitate, izvorul restituirii sumei de 54.841 lei derivă din titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr.6/_ pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, care prin desființarea sa, îndrituiește repunerea părților în situația anterioară, de altfel cum recunoaște și intimata în cererea introductivă.
Pe cale de consecință, în prezenta speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.256 Cod. Muncii, ci ale art.4041Cod proc.civ. care reglementează instituția juridică a întoarcerii executării silite în cazul în care se desființează titlul executoriu. în căzui în care nu s-a dispus asupra restabilirii situației anterioare executării în condițiile aiin.1 șl 2 ale art.4041Cod proc civ. cei îndreptățit o va putea cere instanței de judecată competentă potrivit legii.
Solicită să se ia act de faptul că raportul juridic dedus judecății din prezenta cauză nu este unul de dreptul muncii, nefiind influențat de natura cauzei în care s-a pronunțat sentința ce a fost pusă în executare, găsindu-se, în fapt, în ipoteza unui raport de drept civil.
Pentru aceste considerente, deoarece întoarcerea executării silite este reglementată de dispozițiile art.4041Cod proc. civ., instanța competentă material să se pronunțe asupra acestei cereri era judecătoria de la sediul recurentului, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca, iar nu Tribunalul Cluj.
În sprijinul susținerilor, recurentul invocă dispozițiile Deciziei nr.5/2012 a înaltei Curți de C. și Justiție.
Pentru toate aceste considerente, este evident că instanța de fond nu a respectat normele care reglementează competența materială în soluționarea litigiului având ca obiect întoarcerea executării silite.
Hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii (art.304 pct.9)
Critici în ceea ce privește respingerea cererii de suspendare a cauzei formulate de recurent în fața instanței de fond:
În mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a respins cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București, Secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, apreciind că nu se impune admiterea suspendării, însă fără a menționa care sunt considerentele care justifică respingerea.
Instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art.304 pct.8 Cod proc. civ.)
Deși prin considerentele sentinței recurate, instanța de fond reține că executare s-a făcut în temeiul unei sentințe judecătorești: "diferența de 54.841 lei reprezentând drepturi salariate necuvenite, plătite de către reclamantă în temeiul sentinței" civile nr.6/2010 apare ca fiind nedatorată de către aceasta ca urmare a pronunțării deciziei civile nr.1530/2010 de către Curtea de Apel Ploiești...", în final interpretează greșit actul dedus judecății în totală contradicție cu situația de fapt, admițând acțiunea greșit întemeiată juridic.
Temeiul de drept indicat de intimată l-a constituit art.256 Cod. Muncii, deci text de lege care reglementează răspunderea patrimonială a salariaților. Cu ignorarea puterii probatorii a probei cu înscrisuri administrată în cauză, instanța a apreciat greșit situația de fapt, ceea ce a dus la pronunțarea unei hotărâri neconforme cu realitatea.
Instanța, deși trebuia să pună în discuție recalificarea acțiunii și a temeiului de drept, a soluționat cauza cu ignorarea completă a acestor detalii semnificative, iar prin admiterea cererii, astfel cum a fost formulată, a nesocotit legea, acoperind eroarea în care s-a aflat intimata.
În drept, invocă prevederile art.300, art.304 pct.3, 8 și 9, art.3041Cod proc. civ.
Intimata reclamantă U. T. C. -N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat
, respingerea recursului ca nefondat întrucât cauza a rămas fără obiect, recurentul nu mai este obligat să execute sentința civilă nr. 2069/2012.
La data de 20 mai 2013 reclamanta U. T. C. -N. a formulat cerere de renunțare la judecată.
Asupra cererii de recurs, în condițiile manifestărilor procesuale indicate
(înscrisul de la fila 65 recurs), Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 246 alin. 1 C.pr.civ. reclamantul poate renunța oricând la judecată, prin cerere scrisă în acest sens, iar art. 246 alin. 4 C.pr.civ arată că, dacă părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți. Textul de lege nu distinge în funcție de stadiul procesual (fond, cale de atac), decât în sensul solicitării acordului părții adverse, în cazul atingerii stadiului dezbaterilor (rezultă implicit că a dezbaterilor în fond, deci, cu atât mai mult stadiul este atins/depășit dacă suntem deja în calea de atac).
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 298 C.pr.civ, dispozițiile privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice prevederilor speciale ale apelului, iar art. 316 C.pr.civ arată că dispozițiile privind judecata în apel se aplică și pentru judecarea recursului, în măsura în care nu sunt potrivnice judecării în recurs. Din analiza acestor norme de trimitere rezultă că dispozițiile art. 246 (coroborat alin. 1 cu 4) sunt aplicabile și în calea de atac a recursului, dacă nu sunt potrivnice dispozițiilor speciale din recurs, ceea ce, în mod evident nu este cazul cu manifestarea procesuală de renunțare, care are acordul părții adverse, fiind astfel atât un efect al principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, cât și al regulii de prioritate a soluționării amiabile (în acest sens art. 131 C.pr.civ).
În ceea ce privește efectele renunțării la judecată, manifestare procesuală conformă principiului disponibilității, Curtea constată că, deși acestea nu sunt expres reglementate în art. 246 C.pr.civ, pentru a da eficiență principiilor enunțate mai sus, ea trebuie să conducă la o hotărâre care să reflecte soluționarea amiabilă în sensul manifestării de voință a părților, deci care să ateste o renunțare la dreptul procesual de a le fi analizat fondul raportului juridic litigios; sub acest aspect singura similitudine posibilă este reprezentată de aplicarea prin analogie a art. 247 alin. 5 C.pr.civ, cu consecința anulării hotărârii de fond, în tot sau parte (în limitele renunțării).
Față de aceste considerente, Curtea a admis recursul declarat de pârâtul I.
împotriva sentinței civile nr. 2069 din 27 februarie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. 5965/117/201, pe care o va anuleaza.
Va lua act de renunțarea la judecată a reclamantului..
În temeiul art. 723 ind.1 alin.3 C.pr.civilă, va dispune restituirea către pârâtul I. D. a cauțiunii depuse în sumă de 1000 lei (RON) achitată cu chitanța seria TA nr. 1740200 emisă de CEC Bank, Sucursala C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâtul I. D. împotriva sentinței civile nr. 2069 din 27 februarie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. 5965/117/201, pe care o anulează.
Ia act de renunțarea la judecată a reclamantului..
Dispune restituirea către pârâtul I. D. a cauțiunii depuse în sumă de 1000 lei (RON) achitată cu chitanța seria TA nr. 1740200 emisă de CEC Bank, Sucursala C. .
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. I. T. N. M.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond:P. U.
