Decizia civilă nr. 241/2013. Cotestație decizie concediere
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 241/R/2013
Ședința publică din 28 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare declarată de contestatoarea SC
C. 7 SRL împotriva deciziei civile nr. 3914/R din 26 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimata
P. D. M., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri, iar la a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, se prezintă reprezentantul contestatoarei SC C. 7 SRL, avocat Fericean Florin, lipsă fiind intimata P. D. M. .
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu contestatoarea SC C. 7 SRL, deoarece nu s-a întors la dosar dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta, însă lipsa de procedură se acoperă prin prezența în fața instanței a reprezentantului contestatoarei, conform dispozițiilor art. 89 alin. 2 C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cursul acestei zile de
28 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, intimata P. D.
M. a depus la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul contestatoarei depune la dosar factura, chitanța și două bonuri fiscale cu privire la cheltuielile de judecată și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate, apreciind că în speță sunt incidente prevederile art.
318 teza I C.pr.civ., în condițiile în care dezlegarea dată de instanță este rezultatul unei greșeli materiale constând în neobservarea de către instanța de recurs a existenței la dosarul cauzei a unor mijloace de probă prin care contestatoarea a probat starea de fapt reclamată. Urmare admiterii contestației, solicită rejudecarea recursului de instanță și, în considerarea tuturor argumentelor invocate în cuprinsul acestuia, respingerea recursului promovat de reclamanta P. D. M. ca nefondat și menținerea în tot, ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 801/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, prin care a fost respinsă contestația și a fost menținută Decizia nr. 84 din 7 februarie 2011 emisă de SC C. 7 SRL, susținând pe larg motivele expuse în scris prin precizare a contestației în anulare depusă la dosar. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, conform facturii, chitanței și bonurilor fiscale depuse la dosar.
1
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată la această instanță sub nr._, contestatoarea S.C. C. 7 SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata P. D.
M. anularea deciziei civile nr.3914 din_ a Curții de Apel Cluj (dosar nr._
) și, în urma rejudecării recursului, respingerea acestuia cu consecința menținerii sentinței civile nr.801/_ a Tribunalului Maramureș și obligării intimatei la plata cheltuielilor juridice din recurs și din contestație la executare.
În motivarea contestației în anulare s-a invocat că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, constând în neobservarea existenței la dosarul cauzei a unor mijloace de probă prin care contestatoarea a probat starea de fapt reclamată.
Se contestă astfel dezlegările instanței de recurs că angajatorul nu a reușit să probeze în cauză că la data desființării locului de muncă al recurentei, respectiv_, a existat o imposibilitate reală și obiectivă de continuare a raporturilor de muncă";.
Angajatorul nu a reușit să probeze în cauză îndeplinirea condițiilor cerute de art.65 din Codul muncii, nedovedind existența unei imposibilități reale de continuare a raporturilor de muncă.
Se arată că instanța de recurs a omis să se refere și să analizeze probele administrate de contestatoare.
Sunt prezentate apărări privind realitatea și seriozitatea cauzelor concedierilor efectuate în cadrul societății și sunt combătute dezlegările instanței de recurs privind redenumirea postului de redactor în reporter, făcându-se trimitere la declarații testimoniale și la interogatoriul intimatei.
Este revocată o contradicție între măsura reglementării dispusă de instanță și reținerea desfășurării postului intimatei în 2011.
Se consideră că acordarea despăgubirilor egale cu drepturile salariale cuvenite de la data încetării contractului de muncă și până la reintegrarea nesocotește voința intimatei care a solicitat doar plata drepturilor salariale, beneficiind în plus pe toată această perioadă de drepturi salariale de la un alt loc de muncă, ceea ce determină îmbogățirea sa fără justă cauză.
Prin întâmpinare și prin concluzii scrise, intimata P. D. M. a solicitat respingerea contestației în anulare
, apreciind că motivele invocate nu se încadrează în condițiile art.318 teza I C.pr.civ..
Examinând contestația în anulare, Curtea de Apel o va respinge ca nefondată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.318 Cod procedură civilă ";hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale….";
Semnificația greșelii materiale, în înțelesul dispoziției legale citate, este de greșeală materială cu caracter procedural, care a dus la pronunțarea unor soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin pronunțarea unor elemente importante sau a unor date materiale. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fără a fi admisibilă invocarea s-a pentru stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, or pentru modul de interpretare unui text de lege. În concluzie greșeala materială trebuie să privească o problemă de procedură, o eroare pentru verificarea căreia nu este necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor.
2
În speță, aspectele invocate de contestator prin contestația în anulare, respectiv stabilirea eronată a situației de fapt, neexaminarea unor apărări sau omisiunea luării în considerare a unor mijloace de probă, ori reținerea unor considerente contradictorii, acordarea unor lucruri care nu s-au cerut nu reprezintă o greșeală materială, ci chiar considerente asupra fondului cauzei, care tind să transforme această contestație în anulare într-un recurs deghizat, ceea ce nu se încadrează în exigențele dispozițiilor art. 318 teza I C.pr.civ., sau să extindă sfera de aplicare a dispozițiilor art. 318 teza a II-a C.pr.civ., și la partea care a avut calitatea de intimat în recurs,
Cum motivele invocate de contestator nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 318 teza I Cod procedură civilă, Curtea de Apel urmează să respingă ca nefondată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatoarea SC C. 7 SRL împotriva deciziei civile nr. 3914 din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
S. | D. | D. | G. | L. | D. |
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_
3