Decizia civilă nr. 408/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 408/R/2013
Ședința publică din data de 12 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta POP C.
C. privind decizia civilă nr. 4501/R pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 30 octombrie 2012 în dosar nr._ * privind și pe intimata DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. MARAMUREȘ, având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cererii de revizuire și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1026/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._
*, s-a respins excepția de conexitate invocată de pârâtă prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta Pop C. C. M., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a F. P. Maramureș.
S-a dispus anularea deciziei nr. 232 din data de 11 iulie 2011, emisă de pârâtă, privind încetarea raportului de muncă al reclamantei.
S-a dispus reîncadrarea reclamantei pe postul deținut anterior de inspector de specialitate gr. II, gradația 3.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data încetării contractului și până la reintegrarea efectivă.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadei_ -_ .
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția de conexitate invocată de pârâtă
prin întâmpinare, tribunalul a reținut că, deși prin încheierea de ședință din data de_, cauza a fost transpusă de la Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Maramureș, în vederea conexării cu dosarul nr._, acest dosar se află în prezent pe rolul Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având termen de judecată la_ .
Așa fiind, reținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 164 C.pr.civ., Tribunalul a respins excepția de conexitate invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei, tribunalul
a reținut că î
n baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 986 din_ și a deciziei nr. 247 din_, reclamanta Pop C. C. M. a fost angajată în funcția de inspector de specialitate debutant la Compartimentul cazier fiscal din cadrul Administrației F.
P. a Municipiului B. M., începând cu data de 15 mai 2007 și până la întoarcerea titularului postului aflat în concediu pentru îngrijirea copilului.
Prin decizia nr. 429 din data de_, având în vedere deficitul de personal din cadrul Activității de metodologie și administrarea veniturilor statului
- Administrația F. P. pentru Contribuabili Mijlocii, s-a dispus mutarea reclamantei, având funcția de inspector de specialitate gr. II, gradația 3, pe postul vacant din cadrul serviciului executare silită și stingere a creanțelor fiscale contribuabili mijlocii, începând cu data de 23 septembrie 2010.
Prin decizia contestată nr. 232 din 11 iulie 2011, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, începând cu data de 18 iulie 2011, ca urmare a expirării termenului pentru care a fost încheiat, în temeiul art. 55 lit. a), coroborat cu art. 56 alin. 1 lit. i) din Codul muncii.
În conformitate cu dispozițiile art. 82 din Codul muncii, prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. 1, angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile și în condițiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată, care se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului de muncă pe durată determinată, acesta nu putea fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 de luni.
În ipoteza în care contractul este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor care au determinat suspendarea contractului de muncă al salariatului titular.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat încetarea contractului de muncă al reclamantei ca urmare a întoarcerii salariatului titular.
Dimpotrivă, raportul de muncă dintre părți a continuat și după această dată, până la_, fără ca angajatorul să încheie un act adițional prin care să stabilească o altă durată a contractului.
Pe de altă parte, simpla mențiune în contract că a fost încheiat pe durată determinată nu produce efectele corespunzătoare, dacă postul este vacant și prin natura ei munca are caracter permanent.
În consecință, dacă sunt întrunite cerințele imperative ale legii pentru încheierea contractului pe durată nedeterminată, orice clauză potrivit căreia contractul ar fi fost încheiat pe durată determinată este nulă.
Prin urmare, relevant pentru stabilirea duratei contractului este caracterul permanent sau limitat (sezonier) al postului, iar nu voința părților concretizată prin încheierea acelui contract.
În condițiile în care angajatorul nu a respectat prevederile legale referitoare la termenul maxim pentru care o persoană poate fi angajată pe durată determinată și atâta timp cât raporturile de muncă dintre părți au continuat și după expirarea acestuia, tribunalul a apreciat că natura reală a contractului este cea a unui contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, constatând nelegalitatea deciziei nr. 232 din_, privind încetarea de drept a contractului, instanța a dispus anularea acesteia și restabilirea situației anterioare, în sensul reîncadrării reclamantei pe postul deținut anterior de inspector de specialitate gr. II, gradația 3.
În baza art. 80 alin. 1 C. muncii, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data încetării contractului și până la reintegrarea efectivă.
Reținând că pârâta nu a probat în cauză achitarea către reclamantă a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadei _
-_, cu toate că sarcina probei îi incumbă și a confirmat această împrejurare în cuprinsul întâmpinării, tribunalul a obligat-o la plata acesteia, conform dispozitivului.
Prin decizia civilă nr. 4501/R pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 30 octombrie 2012 în dosarul nr._ *
s-a admis recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. MARAMUREȘ împotriva sentinței civile nr. 1026 din_ a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr._ *, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta POP C. C. M. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a F. P. Maramureș.
S-a menținut dispozițiile tribunalului privind respingerea excepției de conexitate.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut că
potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți (filele 18-22 dosar nr._ ), reclamanta a fost angajată pe perioadă determinată, pe un post temporar vacant, începând cu data de 15 mai 2007 pe durata cât titulara postului se află în concediu plătit pentru îngrijirea copilului.
Prin decizia nr. 429/_ emisă de Directorul executiv al Direcției Generale a F. P. Maramureș, reclamanta a fost trecută, începând cu data de 23 septembrie 2010, pe postul vacant din cadrul Serviciului executare silită și stingere a creanțelor fiscale contribuabili mijlocii - Administrația F. P. pentru Contribuabili Mijlocii, cu menținerea elementelor salariale.
Toate aceste aspecte sunt necontestate în cauză, după cum este necontestat faptul că reclamanta a continuat să presteze activitate în cadrul instituției pârâte și după data încetării motivelor care au determinat suspendarea raporturilor de muncă ale titularului postului ocupat temporar de reclamantă.
În raport de această situație de fapt a prestării muncii de către reclamantă după data amintită, instanța de fond a considerat că natura reală a contractului încheiat între părți este aceea a unui contract de muncă pe durată nedeterminată.
Curtea a apreciat aceste statuări ale instanței de fond ca fiind nelegale având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 12 alin. 2 din Codul muncii, prin excepție de la regula încheierii contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, instituită prin alin. 1 al aceluiași articol, contractul individual de muncă poate fi încheiat și pe durată determinată, în cazurile prevăzute de lege.
Art. 82 alin. 2 din codul muncii prevede că "În cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular";.
În cauza de față, după cum a rezultat din situația de fapt expusă mai sus, s-a reținut că începând cu data de 23 septembrie 2010, reclamanta a fost trecută pe un postul vacant din cadrul Serviciului executare silită și stingere a creanțelor fiscale contribuabili mijlocii - Administrația F. P. pentru Contribuabili Mijlocii.
Între părți nu a fost încheiat însă un nou contract de muncă, astfel încât prin această modificare intervenită pe parcursul derulării contractului încheiat inițial nu se poate considera că s-a modificat și durata contractului în sensul transformării acestuia din contract încheiat pe durată determinată în contract de muncă pe durată nedeterminată.
În mod greșit instanța de fond a considerat că din faptul că raporturile de muncă dintre părți au continuat după expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul pe perioadă determinată, ar rezulta că natura reală a contractului de muncă încheiat între părți este cea a unui contract pe perioadă nedeterminată, fără a avea în vedere specificul raporturilor de muncă dintre părți derivând din statutul de instituție bugetară al angajatorului în cauză și respectiv,
legislația specială care reglementează angajarea personalului bugetar.
În acest sens Curtea a reținut că din Decizia nr. 247/15 mai 2007 emisă de Directorul executiv al Direcției Generale a F. P. Maramureș rezultă că pârâta a organizat concurs pentru ocuparea unui post vacant pe perioadă determinată, reclamanta fiind declarată reușită la acest concurs.
În acest temei a fost emisă Decizia nr. 247/15 mai 2007 privind angajarea reclamantei pe perioadă determinată, fiind încheiat totodată și contractul de muncă dintre părți, în care a fost înscrisă la art. 2 pct. 2.2 durata contractului ca fiind determinată.
A rezultat așadar că acordul de voință al părților, realizat cu respectarea prevederilor legale, a fost în sensul încheierii unui contract de muncă pe durată determinată, reclamanta neavând nici un temei pentru a considera la momentul angajării sale că raporturile sale de muncă cu pârâta urmau a se derula pe perioadă nedeterminată.
Pe de altă parte, chiar dacă raporturile de muncă ale reclamantei cu pârâta au continuat după încetarea motivelor de suspendare a contractului de muncă a salariatului titular, motiv de încetare de drept a contractului de muncă pe durată determinată, Curtea notează că simpla derulare a raporturilor de muncă între părți după expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de muncă nu transformă de drept contractul de muncă cu durată determinată într-un contract de muncă cu durată nedeterminată. Acordul părților - salariat și angajator - în derularea unui raport de muncă reprezintă într-adevăr o primă condiție necesară pentru constatarea existenței unui contract de muncă, însă aceasta nu este și suficientă.
Curtea a reținut că încheierea contractului de muncă în mod legal presupune mai mult decât un acord de voință, fiind deopotrivă necesar ca acest acord să fie legal, adică să nu eludeze prevederi imperative cuprinse în normele legale în vigoare în momentul încheierii sale.
Or, prin dispozițiile art. 22 alin. 1 din OUG 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar- fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 249 din 14 aprilie 2009, s-a prevăzut că: ";Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 21";, interdicția fiind așadar aplicabilă și recurentei pârâte, ca instituție publică a cărei finanțare se asigură de la bugetul de stat.
Suspendarea ocupării posturilor vacante a fost menținută și pentru anul 2010, prin OUG nr.109/2010.
În ceea ce privește anul 2011, devin aplicabile prevederile OUG 23/2011, prin care se mențin interdicțiile inițiale, cu anumite excepții, excepții care nu sunt însă incidente în cauză.
Ca atare, instanța de fond nu putea ignora aceste prevederi legale pentru a constata că, în ciuda unor interdicții prevăzute în mod expres de lege, părțile ar fi convenit încheierea unui contract de muncă pe durată nedeterminată. În condițiile în care ocuparea posturilor vacante nu se putea face nici prin concurs, cu atât mai puțin se poate admite că ele puteau fi ocupate prin simplu acord de voință al părților. A statua în acest mod înseamnă a permite părților ca, pe o cale ocolită, prin simplul lor acord de voință și cu validarea instanței de judecată, să eludeze dispoziții imperative ale legii, ceea ce nu poate fi admisibil.
În consecință, existând un impediment legal în a constata încheierea unui contract de muncă pe durată nedeterminată, susținerile reclamantei, precum și reținerile instanței de fond în sens contrar apar ca nefondate.
În condițiile în care între părți s-a încheiat un contract de muncă pe durată determinată, este evident că sub aspectul temeiului de drept al încetării acestui contract sunt incidente prevederile art. 55 lit. a și art. 56 alin. 1 lit. i din Codul muncii republicat.
Faptul că pârâta a menționat în preambulul deciziei contestate aspectele referitoare la reducerea posturilor de execuție vacante nu poate atrage nulitatea acestei decizii, întrucât împrejurările respective sunt relevate de către pârâtă pentru a prezenta întregul context care a determinat încetarea contractelor de muncă pentru personalul contractual angajat cu contracte încheiate pe perioadă determinată.
De asemenea, faptul că la data emiterii deciziei reclamanta s-a aflat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă nu poate produce consecințe asupra legalității deciziei, întrucât interdicția prevăzută de art. 60 alin. 1 lit. a din codul muncii este aplicabilă doar în cazul concedierii salariaților (astfel cum este definită de art. 58 din codul muncii), nefiind aplicabilă în cazurile de încetare de drept a contractului individual de muncă.
În raport de aceste considerente Curtea a apreciat contestația formulată de reclamanta Pop C. C. M. împotriva deciziei nr. 232/_ emisă de pârâtă ca fiind nefondată.
În consecință, având în vedere că începând cu data de_ raporturile de muncă ale reclamantei cu instituția pârâtă au încetat, Curtea a constatat ca fiind nefondată și cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata indemnizației pentru concediu medical pe perioada_ -_, întrucât în perioada respectivă pârâta nu a mai avut calitatea de angajator al reclamantei.
Față de considerentele expuse, în temeiul art.312 C. pr. civilă, raportat la art. 304 pct.9 C. pr. civilă, Curtea a admis recursul declarat de pârâta Direcția Generală a F. P. Maramureș și a modificat în parte sentința atacată în sensul că a respins în tot acțiunea formulată de reclamanta Pop C. C. M. .
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta POP C.
C. M.,
solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate în baza dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că decizia de recurs a fost dată atât cu încălcarea legislației interne, respectiv Codul Muncii și legea funcționarului public, cât și cu încălcarea legislației anterioare, respectiv Hotărârea din_ pronunțata de Curtea de Justiție a Comunității Europene în cauzele conexate C-378/07-C-380/07 în Hotărârea Monomeles Protodikeio Rethymnis privind încălcarea Directivei nr. 1999/70 a CE.
Consideră că exista doua hotărâri potrivnice, având în vedere faptul că aceeași Curte de Apel Cluj într-un alt dosar nr._, în speță identică, a menținut sentința civila nr. 333/_ pronunțata de Tribunalul Maramureș în același dosar, respingând recursul.
Revine și arată că cele doua decizii vizau persoane diferite, dar în condiții identice au fost angajați pe perioada determinată. Mai mult, Pop Sorin G., persoana la care s-a dispus reincadrarea pe post, a fost angajat ulterior revizuientei, respectiv în 2007.
Chiar dacă cea dea doua decizie, respectiv decizia civila nr. 3569/R/2012 și decizia civila nr. 2841/R/2012 vizează persoane diferite, consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.332 pct.7 C. proc. civ., pentru o practica unitara a instanțelor. În speță fiind vorba de aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Cluj care în două spete similare a pronunțat două decizii contradictorii.
Întrucât ambele decizii au fost pronunțate de Curtea de Apel Cluj, consideră că competenta soluționării prezentei cereri de revizuire, revine Înaltei Curți de C. și Justiție, motiv pentru care solicită trimiterea dosarului spre soluționare acestei instanțe.
Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua cu acest proces.
Asupra excepției privind necompetența materială a Curții de Apel Cluj în soluționarea cauzei se rețin următoarele:
Revizuirea unei hotărâri,in temeiul art. 322 pct. 7 C.proc.civ., se poate cere daca exista hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una si aceeași pricina, intre aceleași persoane, având aceleași calități.
In conformitate cu prevederile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuirea se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere, aceasta fiind regula generală.
O excepție de la aceasta regulă este prevăzuta în aliniatul al doilea al acestui articol, care prevede că, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
În speță se invocă contrarietatea între decizia civila nr. 3569/R/2012 și decizia civila nr. 2841/R/2012, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, instanța mai mare în grad față de aceasta fiind înalta Curte de C. și Justiție.
În consecință, față de cele de mai sus, în temeiul art. 158 alin.1 și 3 C.pr.civilă, Curtea va admite excepția privind necompetența materială a Curții de Apel Cluj în soluționarea cauzei și, în consecință, va declina competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuienta POP C. C. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. MARAMUREȘ în favoarea ÎNALTEI CURȚI DE C. ȘI JUSTIȚIE.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția privind necompetența materială a Curții de Apel Cluj în soluționarea cauzei.
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuienta POP C. C. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A
F. P. MARAMUREȘ în favoarea ÎNALTEI CURȚI DE C. ȘI JUSTIȚIE. Fără cale de atac.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. -L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: D.M.Haidu
Jud. recurs: D. C. G. /G.L. T. /I. T.
