Decizia civilă nr. 3078/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3078/R/2013
Ședința publică din 17 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC U. S. împotriva sentinței civile nr. 13519 din 13 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată N. M., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Raportat la termenul de declarate a recursului, instanța va avea în vedere data înscrieri de pe plicul cu care a fost comunicat recursul.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus la data de_, reclamanta N. M. în contradictoriu cu pârâta SC U. S., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 20000 lei daune morale și a sumei de 15000 lei reprezentând daune civile pentru întocmirea contractului individual de muncă fără respectarea prevederilor legale.
În cursul judecății, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită daune civile în suma de 15000 lei reprezentând drepturi salariale, respectiv ajutorul de șomaj pe care l-a pierdut angajându-se la societatea pârâtă si 20000 lei daune morale.
Prin sentința civilă nr. 13519/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamanta N. M., în contradictoriu cu pârâta S.C. U. S.R.L.
S-a constat nulitatea absolută a măsurii desfacerii contractului individual de muncă nr. 3629 din_ înregistrat la ITM Satu Mare, emisă de pârâta S.C.
U. S.R.L. sub nr. 5388/_ în sarcina reclamantei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri, contravaloarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamanta în perioada_ și până în prezent, în limita sumei de 15.000 lei.
S-au respins petitele având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii indemnizației de șomaj și a daunelor morale ca neîntemeiate.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Reclamanta a avut calitatea de salariată a societății pârâte SC U. S. în temeiul contractului individual de muncă nr. 3269/_, începând cu data de_, ocupând funcția de șef magazin (f.4).
Contractul a fost încheiat pe perioadă nedeterminată, în cuprinsul acestuia fiind stabilită o perioadă de probă de 15 zile (fila 4 verso) și a fost astfel înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (f.45).
Prin notificarea nr. 5288/_ pârâta a notificat pe reclamantă cu privire la încetarea contractului individual de muncă în perioada de probă, începând cu data de_ (f.24). Pârâta nu a făcut dovada comunicării acestei notificări reclamantei în niciunul din modurile prevăzute de lege.
Potrivit art. 17 Codul muncii republicat, angajatorul are obligația ca anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, să informeze salariatul cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice, printre care se află și cea referitoare la durata perioadei de probă; de asemenea, alin. 2 al aceluiași articol prevede că obligația angajatorului se consideră îndeplinită la data semnării contractului individual de muncă.
În cauză, a fost contestată durata perioadei de probă cuprinsă în contractul individual de muncă încheiat între părți, reclamanta susținând că aceasta era de 15 zile, iar pârâta că aceasta a fost de 30 de zile. În condițiile în care contractul individual de muncă a încetat ca urmare a denunțării unilaterale a angajatorului în perioada în care acesta pretinde că reclamanta salariată se afla în perioada de probă, durata perioadei de probă reprezintă un element esențial pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, instanța a reținut că reclamanta a prezentat instanței un exemplar al contractului individual de muncă despre care a pretins că reprezintă exemplarul pe care i la înmânat angajatorul (f.32), contract încheiat sub nr. 3629/_ . La rândul său, angajatorul a prezentat instanței un exemplar al contractului individual de muncă încheiat sub nr. 3629/_ în cuprinsul căruia perioada de probă prevăzută este de 30 de zile (f.22-23). Întrucât niciuna dintre părți nu a putut prezenta originalul contractului individual de muncă încheiat sub acest număr (reclamanta pretinzând că exemplarul depus este singurul care i-a fost înmânat de angajator, iar pârâta prin reprezentant avocat ales nu a putut explica neprezentarea originalului contractului individual de muncă din arhiva societății), instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 272 C.muncii rep., potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Prin urmare, instanța a reținut că durata perioadei de probă stabilită prin contractul individual de muncă însușit de ambele părți este cea de 15 zile. De altfel, această concluzie a instanței este susținută și de cuprinsul contractului individual de muncă depus la dosarul cauzei de Inspectoratul Teritorial de Muncă (f.48-49), dovedind astfel că cel puțin inițial părțile au înțeles ca durata perioadei de probă să fie de 15 zile.
În măsura în care angajatorul ar fi dorit modificarea clauzelor contractuale, acesta avea obligația de a aduce la cunoștința salariatului această intenție și de a încheia un act adițional, în niciun caz de a modifica o clauză a contractuală prin
includerea unei alte mențiuni în contractul de muncă încheiat sub un anumit număr și la o anumită dată. În perspectiva legiuitorului, fiecare modificarea dusă clauzelor contractuale prezintă o deosebită importanță, astfel că este imperios necesar ca aceasta să fie evidențiată în cuprinsul unui înscris din care să rezulte acordul părților asupra noii prevederi contractuale.
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin.3 din C.muncii rep., pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia.
În cauză, contractul individual de muncă a început să își producă efectele începând cu data de_, astfel că de la această dată a început să curgă și perioada de probă. Perioada de probă de 15 zile a luat sfârșit la data de_, aceasta fiind data limită până l acare angajatorul putea emite notificarea privind încetarea raporturilor de muncă, în condițiile art. 31 alin. 3 din Codul muncii. După data de_, încetarea raporturilor de muncă nu mai putea avea loc potrivit dispozițiilor legale menționate, ci din alte motive legate sau nu de persoana salariatului, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege.
Prin urmare, notificarea emisă de angajator la data de_, întemeiată pe dispozițiile art. 31 din Codul muncii, nu poate produce efecte, iar în lipsa dovezii de încetare în alt mod a contractului individual de muncă, acesta a continuat să își producă efectele între părți, astfel că instanța va admite în parte cererea formulată și precizată și, raportat la dispozițiile art. 80 din Codul muncii rep., va constata nulitatea absolută a măsurii desfacerii contractului individual de muncă nr. 3629 din_ înregistrat la ITM Satu Mare, emisă de pârâta S.C.
U. S.R.L. sub nr. 5388/_ în sarcina reclamantei și va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri, contravaloarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamanta în perioada_ și până în prezent, în limita sumei de 15.000 lei, raportat la principiul disponibilității.
Asupra petitului având ca obiect obligarea pârâtei la plata indemnizației de șomaj, instanța reține că prin obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada pentru care se solicită acordarea indemnizației de șomaj, a fost acoperit prejudiciul cauzat acesteia prin neplata drepturilor salariale și, totodată, contractul individual de muncă producându-și în continuare efectele, aceasta nu este îndreptățită la a primi și indemnizația de șomaj.
Cu privire la petitul având ca obiect acordarea de daune morale, instanța a apreciat că se impunea ca reclamanta să facă o minimă dovadă a acestora, or, în lipsa oricărei probe asupra prejudiciului moral suferit, instanța va respinge ca neîntemeiat acest petit.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S.C. U. S.R.L.,
solicitând casarea hotărârii primei instanței și trimiterea dosarului spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 3 teza 2 C.pr.civ., iar în subsidiar, modificarea hotărârii și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca nelegală și neîntemeiată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar, în fazele procesuale ale fondului și recursului.
Recurenta învederează că în cadrul cererii introductive și mai apoi pe parcursul cercetării judecătorești, reclamanta personal a arătat că a semnat la 13 și respectiv la 15 martie 2011, atât contractul individual de muncă, cât și notificarea prin care i s-a adus la cunoștință existența unei perioade de probă de 30 zile. Totodată, în răspunsul la întrebarea nr. 1 la interogatoriu, reclamanta recunoaște că a semnat contractul individual de muncă la 14 martie 2011, pentru ca la întrebarea nr. 2 să nu recunoască nici una dintre cele două clauze alternative privind perioada de probă.
În plus, reclamanta a negat și faptul că ar fi fost informată cu privire la perioada de probă (împotriva chiar a prevederilor contractului semnat), iar instanța de fond a respins probele testimoniale care au fost solicitate de recurentă și care tindeau să dovedească tocmai îndeplinirea obligației legale de informare cu privire la perioada de probă, precum și pregătirea efectivă pentru postul ocupat, realizată de societate, prin personal propriu.
În ceea ce privește comunicarea informării, menționează că aceasta s-a realizat potrivit prevederilor legale, iar reclamanta a recunoscut primirea notificării referitoare la perioada de probă, pe care arată expres că a semnat-o de primire, dovada de comunicare regăsindu-se la dosar, dar cu toate acestea instanța de fond, în mod nejustificat, a înlăturat această declarație a părții și a reținut contrariul.
În ceea ce privește constatarea nulității deciziei de încetare a contractului individual de muncă, menționează că instanța nu a fost investită cu nici o pretenție în acest sens, astfel că apreciază că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 6 Cod de procedură civilă, ceea ce justifică în opinia acesteia justifică admiterea recursului și modificarea hotărârii de fond în sensul înlăturării acestei dispoziții din cadrul sentinței.
În fine, raportat la concluziile primei instanțe referitoare la inexistența notificării privind perioada de probă solicită casarea în vederea completării probațiunii în sensul audierii martorilor pe care i-a propus, pentru a dovedi atât realitatea informării cu privire la perioada de probă, cât și durata efectivă a acesteia și modul în care s-a derulat perioada de probă, inclusiv pregătirea profesională asumată de societate față de reclamantă.
Consideră că aceste probe sunt în măsură să clarifice durata reală a perioadei de probă, față de cele două clauze contractuale egale și care fac mențiunea a două perioade diferite de probă. Menționează că instanța de fond, deși a reținut corect că sarcina probei revine angajatorului, prin respingerea acestor probe testimoniale, a lipsit-o de posibilitatea legală de a face într-adevăr dovada în ceea ce privește aspectele analizate.
În drept, se invocă art. 304, pct. 6, 8, 9, art. 3041, art. 312 alin. 3 teza 2 Cod de procedură civilă.
Deși a fost legal citată, intimata reclamantă nu a depus întâmpinare. Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este parțial fondat pentru cele ce succed:
Curtea găsește întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 teza a II a Cod de procedură civilă, în contextul în care prin sentința atacată prima instanță a dat ceea ce nu s-a solicitat.
În concret, reține că prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta N. M. a solicitat obligarea societății pârâte SC U. S. la plata unei sume de 20.000 lei, cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 15.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Prin precizarea formulată la data de_ (f. 52 fond), reclamanta a arătat expres că suma de 15.000 lei pretinsă, reprezintă drepturi salariale și ajutorul de șomaj pe care l-a pierdut, iar suma de 20.000 lei reprezintă daune morale.
În motivarea demersului, după o expunere a situației personale, reclamanta a susținut că este îndreptățită la acordarea de despăgubiri civile în cuantumul solicitat, potrivit art. 19 din Codul muncii, câtă vreme i-a fost încălcată obligația de informare cu privire la unul din elementele esențiale ale contractului individual de muncă, respectiv perioada de probă.
De asemenea, aceasta a arătat că în lipsa informării, societatea pârâtă era decăzută din dreptul de a o concedia pentru necorespundere profesională, sens în care a făcut trimitere la prevederile art. 32 al. 3 din Codul Muncii.
Prima instanță a admis în parte acțiunea și a constatat nulitatea absolută a măsurii desfacerii contractului individual de muncă nr. 3629 din_ înregistrat la ITM Satu Mare, emisă de pârâta S.C. U. S.R.L. sub nr. 5388/_ în sarcina reclamantei, iar în baza art. 80 din Codul Muncii a obligat societatea pârâtă să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri, contravaloarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamanta în perioada_ și până în prezent, în limita sumei de 15.000 lei, deși nu a fost învestită în acest sens.
De asemenea, aceasta a respins ca neîntemeiate petitele având ca obiect plata contravalorii indemnizației de șomaj și a daunelor morale.
Este adevărat că reclamanta a solicitat cu titlu de despăgubiri civile suma de 15.000 lei, însă, așa cum s-a arătat anterior, aceste pretenții nu au fost solicitate de către reclamantă subsidiar măsurii desfacerii contractului individual de muncă pretins nelegală, așa cum acestea sunt reglementate de art. 80 din Codul Muncii, ci în temeiul art. 19 din Codul Muncii ca o consecință a încălcării obligației de informare.
Procedând la constatarea nulității măsurii desfacerii contractului individual de muncă și la acordarea de despăgubiri conform art. 80 din Codul Muncii, fără ca reclamanta să o fi investit în acest sens, prima instanță a încălcat principiul disponibilității, pronunțând, în consecință o hotărâre nelegală.
De menționat că reținerile instanței de fond din considerentele hotărârii referitoare la durata perioadei de probă se subsumează raționamentului privitor la nelegalitatea măsurii concedierii, aspect cu care aceasta nu a fost învestită. Întrucât această chestiune nu a fost analizată de către prima instanță din perspectiva încălcării obligației de informare, criticile recurentei în acest sens apar ca lipsite de interes, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a formulat recurs în cauză.
În ceea ce privește celelalte critici, Curtea apreciază că nu se mai impune o analiză a acestora, câtă vreme dispoziția primei instanțe referitoare la măsura desfacerii contractului individual de muncă și a plății de despăgubiri ( ca măsură subsidiară desfacerii contractului individual de muncă) va fi înlăturată, urmând a fi menținute celelalte dispoziții de respingere a petitelor având ca obiect plata contravalorii indemnizației de șomaj și a daunelor morale. Cu alte cuvinte, în urma admiterii în parte a recursului, acțiunea reclamantei rămâne respinsă în întregime.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 al.1, 3 Cod de procedură civilă Curtea va admite în parte recursul și va modifica în parte sentința atacată, și, în consecință, va înlătura dispoziția de constatare a nulității absolute a măsurii desfacerii contractului individual de muncă nr. 3629/_ înregistrat la I.T.M. Satu Mare, emisă de pârâta S.C. U. S.R.L. și de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamanta în perioada_ și până în prezent.
Vor fi menținute restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta S.C. U. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 13519 din_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte și, în consecință, înlătură dispoziția de constatare a nulității absolute a măsurii desfacerii contractului individual de muncă nr. 3629/_ înregistrat la I.T.M. Satu Mare, emisă de pârâta S.C. U. S.R.L. și
de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamanta în perioada_ și până în prezent.
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. DS D.
În C.O. semnează
VICEPREȘEDINTELE INSTANȚEI
A. I.
GREFIER
C. M.
Red.DG/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: R.M.V.
