Decizia civilă nr. 3484/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3484/R/2013
Ședința publică din data de 11 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. M. G. împotriva sentinței civile nr. 6090 din 8 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată SC M. C. T. SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reclamantul semnează recursul în fața instanței, identificându-se cu cartea de identitate seria KX nr. 4. .
Reclamantul recurent depune la dosar sesizarea ITM Cluj către pârâtă cu privire la faptul că măsura concedierii colective nu urmează regimul impus de legiuitor, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 6090 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul M. M.
G. împotriva pârâtei SC M. C. T. SA C. -T., având ca obiect conflict de muncă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Pârâta a emis Decizia nr.386 din_ prin care a dispus încetarea contractului individual de munca al reclamantului, înregistrat în registrul de evidenta al salariaților nr. 20120418-_ 10-391152963 in baza art. 65 și 68 din Codul Muncii, începând cu data de_ deoarece postul de consilier juridic ocupat de către reclamant, s-a desființat începând cu luna august 2012.
Măsura desființării acestui post, a avut în vedere Decizia nr. 10/_ a Consiliului de Administrație al Societății care a aprobat planul de optimizare a schemei de personal și noua organigramă începând cu_ care prevăd desființarea a 346 de posturi la nivel de societate dintre care si postul ocupat de către reclamant și a fost determinată de problemele financiare deosebite cu care se confruntă societatea, probleme generate de scăderea drastică a vânzărilor, de
creșterea preturilor la materii prime, materiale și utilități, de înregistrarea unor pierderi financiare semnificative pe parcursul a doua exerciții financiare, de agravarea continuă a situației societății prin menținerea conjuncturii nefavorabile in piața produselor de profil și de lipsa lichidităților cu care s-a confruntat societatea.
Prin Adresa nr. G 12/603/_, reclamantul a fost înștiințat de către parata ca avându-se în vedere decizia Consiliului de Administrație nr. 10/_, s-a desființat postul ocupat de el, că nu deține posturi vacante compatibile cu pregătirea profesionala, că i se acorda un preaviz de 30 de zile calendaristice, perioada in care a putut beneficia de 4 ore libere pe zi, în vederea căutării unui alt loc de muncă și că la expirarea acestui termen i se va comunica decizia de încetare a contractului individual de muncă in temeiul art. 65 și art. 68 din Codul Muncii .
La data de_, pârâta îl înștiințează din nou pe reclamant prin adresa nr. G 12/936 despre concediere adăugând în plus că anulează notificarea G 12/603/_ .
Potrivit prevederilor art. 72 alin 1 din C muncii, în situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau cu reprezentanții salariaților, potrivit prevederilor art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectiva, acesta are obligația de a notifica in scris, ITM si AJOFM, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziei de concediere.
În cazul de față, pârâta a notificat în scris cele doua instituții despre intenția de concediere colectivă și de continuarea procesului de reorganizare a activității de la data de_, prin adresele nr. DG 236pretnru ITM Cluj și DG 237 către AJOFM Cluj.
Decizia de concediere a fost emisă la data de_ .
Termenul de cel puțin 30 de zile calendaristice prevăzut de art. 72 alin 2 a fost respectat de către pârâtă, iar revocarea înștiințării nr. G 12 /603/_ prin înștiințarea nr. G 12/936/_ nu are relevanță .
Potrivit alin. 2 din același articol 72 din Codul Muncii, notificarea prevăzuta la alin. 1 trebuie sa cuprindă toate informațiile relevante cu privire la intenția de concediere colectivă prevăzute la art. 69 alin. 2 precum și rezultatele consultărilor cu sindicatul sau cu reprezentanții salariaților, în special motivele concedierilor, numărul total al salariaților, numărul salariaților afectați de concediere, și data de la care s-au perioada în care vor avea loc aceste concedieri.
Verificând conținutul celor doua notificări, instanța a constatat că acestea întrunesc condițiile legale arătate anterior, iar afirmațiile reclamantului cu privire la încălcarea acestor prevederi legale, a fost lipsită de temei legal.
Potrivit prevederilor art. 76 lit. c din C Muncii republicat, decizia de concedieri trebuie sa conțină în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii priorității respectiv criteriile avute în vedere potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă pentru stabilirea stabilirii ordinii de prioritate la concedierii numai în cazul concedierilor colective.
În speță, concedierea reclamantului s-a făcut ca urmare a desființării postului deținut de către acesta desființare rezultată din organigrama depusă de către pârâtă anterior și posterior datei emiterii deciziei de concediere, pentru motivele arătate în conținutul deciziei contestate, astfel că angajatorul pârât nu avea obligația de a cuprinde în conținutul deciziei aceste criterii de stabilire a ordinii de priorități.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. M. G.
, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației formulate.
În motivarea recursului consideră sentința pronunțată ca insuficient motivată, extrem de superficială, fără substanță care nu conține motive concrete care să susțină concluzia finală. Aceste hotărâri sunt profund ilegale deoarece atât
Codul de Procedură cât și Curtea Europena a Drepturilor Omului (CEDO) obligă instanțele la o motivare detaliată astfel încât să fie bine înțeleasă și acceptată.
Notificarea măsurii de concediere colectivă DG.236/_ adresată Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj și notificarea DG.237/_ adresată Agenției Județene pentru Ocupară Forței de Muncă Cluj încalcă dispozițiile art. 72 alin. 1-2 din Codul Muncii, în sensul că a fost eliminată perioada de preconcediere stabilită de legiuitor în favoarea salariaților, respectiv cele 30 zile calendaristice care încep să curgă de la data înregistrării notificării măsurii de concediere colectivă, urmând ca deciziile să fie emise doar după împlinirea acestor zile. (30 zile calendaristice prevăzut de art.72 alin. l și 20 zile lucrătoare prevăzut art. 75 alin. l CM.).
Încălcarea de către intimată a unor reguli și proceduri ce guvernează materia concedierilor colective, atât sub aspectul termenelor de concediere cât și a condițiilor de formă, a fost sesizat și de Inspectoratul Teritorial de Muncă CLUJ motiv pentru care a determinat intimata să emită o altă notificare de preaviz G1219361_ care are același conținut, respectiv dreptul la un preaviz de 30 zile calendaristice, urmând ca după expirarea termenului să se emită decizia de desfacere a contractului individual de muncă. Prin urmare la cele 30 zile calendaristice care încep să curgă de la data înregistrării notificărilor la instituțiile competente (înregistrat sub nr.8212/_ la ITM) se adaugă și cele 20 zile lucrătoare ce formează preavizul. Astfel, raportat la data înregistrării notificării
(DG.236/_ la ITM și DG.237/_ la AJOFM ) rezultă fără echivoc ca încetarea contractului de muncă trebuia să opereze cel mai devreme cu data de _
. or intimata a procedat la desfacerea contractului individual de muncă începând cu data de_ .
Al doilea motiv de nulitate reiese chiar din cuprinsul notificării (DG.236/_ și DG.237/_ ) care face obiectul măsurii de aplicare a concedierii colective și anume lipsește o condiție de formă, respectiv numărul total de salariați din cadrul societății, acesta fiind un element obligatoriu și are caracter imperativ prevăzut de legiuitor (art. 69 alin. 2 CM.). Și față de acest motiv de nulitate prima instanță a făcut dovada superficialității în analiza motivelor și a stabilit că cele două notificări
întrunesc condițiile legale, iar afirmațiile cu privire la încălcarea acestor prevederi legale sunt lipsite de temei legal.
Un alt motiv de nulitate a deciziei de concediere este cea referitoare la nerespectarea criteriilor și stabilirea ordinii de prioritate în cazul concedierilor prevăzut de art. 69 alin. 2-3 din CM. și art. 6.2, 6.3 din C.C.M. încheiat la nivelul societății, dar și cele referitoare la mențiunile obligatorii care trebuiau să fie cuprinse în decizia de concediere (art.76 lit. c CM.).
Prima instanță, a invocat prevederile art. 76 lit. c CM referitor la conținutul deciziei de concediere "și anume ca trebuie să conțină în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii priorității respectiv criteriile avute în vedere potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă pentru stabilirea ordinii de prioritate la concedierii numai în cazul concedierilor colective"; însă a considerat total eronat și greșit că angajatorului nu avea obligația de a cuprinde în conținutul deciziei aceste criterii de stabilire a ordinii de priorități, întrucât concedierea s-a făcut ca urmare a desființării postului, rezultată din organigrama depusă anterior și posterior datei emiterii deciziei de concediere.
Având în vedere ca de la modificarea Codului Muncii (mai 2011) intimata nu a procedat la stabilirea obiectivele de performantă individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora, primul criteriu aplicat este cel prevăzut de art. 6 alin.
3 din C.C.M. încheiat la nivelul societății și reiterat în notificarea DG.237/_ transmisă de altfel către instituțiile prevăzute la art.72 alin. 1 CM. (ITM Cluj si AJOFM Cluj). Astfel, se stabilește în cazul competențelor profesionale egale, se vor
avea în vedere următoarele criterii de stabilire a ordinii de prioritate la concediere: măsura să afecteze mai întâi persoanele care nu au copii în întreținere.
Criteriile de stabilire a ordinii de prioritate nu au fost aplicate temeinic, legal și nu s-a procedat la o apreciere riguroasă și corectă a acestora, de către intimată, motiv pentru care decizia de desfacere a contractului de muncă este lovită de nulitate. La data emiterii deciziei de concediere avea obligații de întreținere față de fiica sa, acest fapt rezultă din fișa fiscală pe anul 2011 poziția 2 CNP 2. (depusă la dosarul cauzei ) în timp ce același obligații de întreținere nu existau față de toate celelalte persoane care ocupau posturi similare de natura celui ocupat de recurent, în cadrul Direcției Relații Juridice.
De asemenea, consideră recurentul că nu a fost respectată condiția de legalitate impusă de lege, aceea ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă (art. 65, alin. 2 Codul Muncii).
Referitor la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale apreciate la valoarea de 20,000 lei precizează că, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile care presupun un suport probator, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care va aprecia suma care să compenseze prejudiciul moral cauzat, în raport de consecințele negative suferite de solicitant și determinate exclusiv de lipsirea unui loc de muncă pe o perioadă îndelungată și a unui venit sigur atât pentru propria persoană cât și pentru familia sa.
În drept, a invocat prevederile art. 65- 80, art. 253 si urm. din Codul Muncii, art. 6.2 și 6.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, art. 3041C.pr.civ..
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Din cuprinsul Deciziei de concediere nr. 386 din_, ce formează obiectul contestației deduse judecății, rezultă că reclamantul a fost concediat în temeiul dispozițiilor art. 65 C.muncii, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Se menționează în conținutul actului de concediere motivele de fapt care au determinat desființarea postului ocupat de reclamant, acestea fiind problemele financiare deosebite cu care se confruntă societatea generate de scăderea drastică a vânzărilor, creșterea prețurilor la materii prime, materiale și utilități; înregistrarea pe parcursul a două exerciții financiare consecutive a unor pierderi financiare semnificative; agravarea continuă a situației societății prin menținerea conjuncturii nefavorabile în piața produselor de profil; lipsa lichidităților cu care se confruntă societatea și necesitatea reorganizării activității prin reducerea posturilor a căror activitate s-a redus datorită modificărilor intervenite între timp în structura organizatorică a societății.
De asemenea, se precizează în conținutul deciziei de concediere faptul că societatea a analizat criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere în conformitate cu prevederile art. 6 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate și ținând cont de prevederile art. 69 alin. 3 C.muncii, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu reprezentanții sindicatului reprezentativ din societate și nu dispune de locuri vacante de muncă compatibile cu pregătirea profesională a salariatului.
Potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. a și c din C.muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea iar, în cazul concedierilor colective, și criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d C.muncii.
Indicarea motivelor care au determinat concedierea presupune descrierea amănunțită și detaliată a acestora pentru a se aprecia în concret, circumstanțiat și
riguros asupra legalității măsurii dispuse, în condițiile în care art. 79 din Codul muncii prevede în mod expres că "în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere";.
Prerogativa, recunoscută prin art. 65 din Codul Muncii de legiuitor angajatorului, de a dispune concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, nu este una discreționară, ci aceasta se subsumează unor condiții de legalitate instituite prin alin. 2 al articolului menționat.
În concret, legiuitorul circumscrie legalitatea concedierii de caracterul efectiv al desființării locului de muncă, respectiv stabilește că aceasta trebuie să aibă o cauză reală și serioasă.
Așadar, sunt instituite criterii obiective de natură să justifice o astfel de măsură, criterii care însă nu se regăsesc cumulativ în cauza dedusă judecății.
În acest sens, se reține că o cauză este reală când prezintă un caracter obiectiv, respectiv este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credință a angajatorului, și este serioasă, când aceasta se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Dificultățile economice, ca motiv de desființare a unor locuri de munca trebuie să prezinte o asemenea gravitate, încât angajatorul să fie obligat să ia măsuri de desființare a unor locuri de munca, neintrând în această sferă dificultățile economice accidentale, ocazionale sau declarative.
Or, în cauza dedusă judecății, elementele cuprinse în conținutul deciziei de concediere vizează motive cu caracter absolut general, valabile pentru toate desființările de posturi făcute de acest angajator, care nu permit analizarea condițiilor de legalitate ale măsurii luate raportat la persoana reclamantului recurent, ceea ce contravine exigențelor impuse de textele legale citate mai sus.
Limitându-se la a invoca ca motiv al desfacerii contractului de muncă al reclamantului recurent dificultățile economice fără a se indica în vreun fel motivele care au determinat desființarea în concret a locului de muncă ocupat de reclamant, în condițiile în care nu au fost desființate toate cele 4 posturi de natura celui ocupat de reclamant iar în decizia de concediere nu se indică în concret criteriul avut în vedere la stabilirea ordinii de prioritate la concediere, angajatorul limitându-se la a preciza că aceste criterii au fost analizate, fără a indica care dintre ele se aplică reclamantului, Curtea reține că angajatorul nu a făcut dovada că măsura concedierii reclamantului a avut la bază o cauză reală și serioasă.
Instanța de fond, în aprecierea legalității deciziei de concediere, și-a argumentat în principal soluția pe situația rezultată din organigramele societății, anterioară și ulterioară concedierii, la nivelul pârâtei angajatoare, fără a analiza, în concret, cu privire la postul reclamantului dacă desființarea acestuia a avut o cauză reală și serioasă. O astfel de analiză nici nu era posibilă în condițiile în care actul de concediere nu indică criteriile concrete avute în vedere de angajator, aplicabile reclamantului, de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.
Întrucât normele referitoare la forma și conținutul deciziei de sancționare sunt norme juridice imperative, încălcarea lor fiind sancționată cu nulitatea absolută de art. 78 din C.muncii constatând că decizia de sancționare are un caracter formal, lipsa mențiunilor obligatorii pe care decizia de concediere trebuie să le cuprindă neputând fi complinită prin alte înscrisuri administrate în acest sens, Curtea apreciază că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă întrucât prima instanță nu a aplicat corect dispozițiile 76 alin. 1 lit. a și c din C.muncii, decizia de concediere emisă fiind nulă conform art. 78 din Codul muncii.
Deoarece analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că decizia de sancționare este nulă absolut pentru considerentele anterior precizate, nu se vor analiza susținerile recurentului legate de celelalte motive care ar putea atrage nulitatea deciziei de sancționare.
În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează soluția pronunțată de instanță asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor morale, Curtea constată că în cauză nu s-a probat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatorului în condițiile art. 269 C.muncii.
Astfel, referitor la prejudiciul reclamant ca urmare a emiterii deciziei de concediere ce formează obiectul contestației deduse judecății, Curtea apreciază că anularea acestei decizii, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, reprezintă în sine o reparație suficientă și nu se justifică în plus acordarea altor despăgubiri bănești.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art.
312 alin. 1-3 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul reclamantului cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate potrivit dispozitivului prezentei decizii, inclusiv sub aspectul capetelor de cerere privind repunerea părților în situația anterioară deciziei de concediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul M. M. G. împotriva Sentinței civile nr. 6090 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. _
, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. M. G. în contradictoriu cu pârâta SC M. C. T. SA și, în consecință:
Dispune anularea Deciziei nr. 386 din_ privind desfacerea contractului individual de muncă, emisă de pârâtă.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția și postul avut anterior concedierii, acela de consilier juridic.
Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data de_ și până la reintegrarea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
Red. I.R.M/Dact. S.M/2 ex./_ /Jud fond: P. U.
GREFIER
G. C.
