Decizia civilă nr. 25/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 25/R/2013
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S.C. O. P. SA împotriva sentinței civile 1337 din_ pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamanta B. V., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat - avocat M. -M. lena D. J. din cadrul Baroului Maramureș.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 21 decembrie
2012 reclamantul, prin avocatul ales, a transmis la dosar, atât prin fax cât și prin serviciul poștal, întâmpinare.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului susține întâmpinarea formulată în scris solicitând respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.1337 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B. V. ca neîntemeiată.
Reclamanta a fost obligată la plata către pârât a sumei de 550 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, ca nu este întemeiată, raportat la precizarea de către reclamantă a temeiul de drept al cererii de chemare în judecată ca fiind art. 256 din Codul muncii, potrivit căruia salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Chiar dacă plata invocată prin acțiune a intervenit în faza executării silite a unor hotărâri judecătorești, având în vedere că sumele de bani solicitate au fost
plătite cu titlu de drepturi salariale, acțiunea este admisibilă și urmează a fi analizată prin prisma dispozițiilor Codului Muncii.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1698 din data de_, pronunțată în dosarul nr. _ , al T. ui Maramureș s-a admis cererea pârâtului B. V. și a altor reclamanți împotriva pârâtei S.C. P. S.A., aceasta fiind obligată să plătească drepturile reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și de Crăciun, începând cu anul 2005 la zi, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației, la data plății efective, în funcție de perioada în care fiecare reclamant a avut calitatea de angajat al pârâtei.
Pârâta S.C. P. S.A. a fost obligată să plătească reclamanților suma de 2400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1158/R/_ a Curții de Apel C. s-a respins recursul declarat de pârâta S.C. P. S.A. împotriva sentinței sus-menționate.
Pentru reclamanții din dosarul nr. _ s-a menționat cuantumul drepturilor salariale la care a fost obligată pârâta S.C. P. S.A., respectiv:
1400 lei primă pentru Crăciunul din anul 2005,
1850 lei primă de Paști pentru anul 2006,
1850 primă de Crăciun pe anul 2006,
1850 lei primă de Paști pe anul 2007,
2000 lei primă de Crăciun pe anul 2007,
iar pârâtului Kertesi R. i s-a stabilit suma 8950 lei, ce urma a fi actualizată la zi de la data pronunțării hotărârii până la executare - fila 10 dosar. La data de _ S.C. P. S.A., a cărei succesoare în drepturi este reclamanta SC O. P. SA, i-a achitat pârâtului din prezenta cauză suma netă
de 7186 lei.
La data de 25 martie 2009, pârâtul, alături de ceilalți reclamanți din dosarul nr. _ , s-a adresat executorului judecătoresc S. Attila solicitând executarea silită a sentinței civile nr. 1698/_ pentru diferențele de drepturi salariale neachitate de bună voie, actualizate cu indicele de inflație.
Pârâtul B. V. era angajat al reclamantei și la data pronunțării sentinței civile nr. 1698/_ (fila 7), deci era îndreptățit, potrivit sentinței civile nr. 1698/_ , la plata următoarelor sume:
1400 lei primă pentru Crăciunul din anul 2005,
1850 lei primă de Paști pentru anul 2006,
1850 primă de Crăciun pe anul 2006,
1850 lei primă de Paști pe anul 2007,
2000 lei primă de Crăciun pe anul 2007,
În dosarul execuțional nr. 63/2009 al BEJ S. Attila, la data de_, s-a dispus înființarea popririi pe conturile bancare ale debitoarei S.C. P. S.A., deschise la mai multe unități bancare pentru suma de 14.547 lei datorată creditorilor cu titlu de drepturi salariale suplimentare neachitate în baza sentinței civile nr. 1698/_ .
Debitoarea a fost înștiințată la data de_, în conformitate cu prevederile art. 454 al. 1 Cod procedură civilă (f.12).
Deși pretinde că obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu constând în sentința civilă nr. 1698/_ a fost executată integral de bună voie la data de_, deci anterior cererii de executare silită, debitoarea
S.C. P. S.A. nu a formulat contestație la executare în dosarul execuțional nr. 63/2009 al BEJ S. Attila.
La data de_ debitoarea S.C. P. S.A a executat silit suma de
3.620,27 lei.
Prin cererea formulată și ulterior modificată în prezentul dosar, succesoarea în drepturi a debitoarei S.C. P. S.A., SC O. P. SA, solicită obligarea creditorului pârât, în baza prevederilor art. 256 Codul muncii, la restituirea sumei de 3.620, 27 lei încasate prin executare silită.
Potrivit art. 256 al. 1 Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Obligația de restituire instituită de acest textul legal are la bază plata lucrului nedatorat, reglementată prin dispozițiile art. 992-993 și art. 1092 din vechiul Cod civil.
Așa cum reiese din cuprinsul art. 993 Cod civil, pentru a se naște obligația de restituire, plata nedatorată trebuie făcută din eroare: "acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului";.
Or, în speță, suma de 3.620,27 lei încasată de pârât pe calea executării silite a fost datorată conform titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Reclamanta SC O. P. SA a avut cunoștință de executarea silită desfășurată în dosarul execuțional nr. 63/2009 al BEJ S. Attila și nu s-a opus acesteia, deși avea posibilitatea ca, pe calea contestației la executare, să invoce stingerea obligației de plată prin executarea de bună voie intervenită ulterior hotărârii ce se executa.
Achiesând la executarea silită derulată împotriva ei, reclamanta a recunoscut implicit datoria de 3.620,27 față de pârât, astfel că solicitarea sa de restituire a sumei menționate, în baza art. art. 256 al. 1 Codul muncii, este nefondată.
Față de considerentele expuse, T. a respins acțiunea reclamantei SC
P. SA ca neîntemeiată și, reținând culpa procesuală a acesteia, a fost obligată, în baza art. 274 Cod procedură civilă, să-i plătească pârâtului suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, achitat potrivit chitanțelor nr. 12/_ - fila 37 și nr. 27 din_ - fila 55.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. O. P. S.A, solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate și pe fondul pricinii, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de 3.620,27 lei, actualizate la data plății efective în raport cu indicele inflației, cu cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivare se arată că prin sentința civilă nr. 1698 pronunțată la data de_ de Tribunalul Maramureș, Secția Civilă, în dosarul nr._, recurenta a fost obligată, față de un număr de 6 persoane care figurau ca reclamanți la plata unor suplimentări salariale, reprezentând prime anuale aferente sărbătorilor legale din perioada 2005-2007, ce trebuiau raportate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății din fiecare an al acelei perioade.
Prin încheierea pronunțată în data de_ în dosarul nr._, Tribunalul Maramureș, Secția Civilă a lămurit dispozitivul menționate în sensul determinării cuantumului nivelului salariului de bază mediu la nivelul societății pentru fiecare dintre acești ani.
Recurenta arată că a executat întocmai și cu bună-credință dispozitivul sentinței amintite, plătind sumele nete datorate intimatei și virând către bugetul asigurărilor sociale sumele reprezentând impozit pe venit și contribuții sociale aferente drepturilor salariale plătite.
După încasarea sumelor legal datorate, cu rea-credință, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința amintită, intimatul-pârât a pornit executarea silită împotriva subscrisei pentru a obține și plata sumelor reprezentând contribuțiile obligatorii la bugetul asigurărilor sociale, sume care fuseseră
achitate legal de subscrisa către bugetul statului prin reținere la sursă și care nu îi erau deci datorate intimatului/ei.
În consecință, pârâta a promovat acțiunea de față în temeiul art. 256 alin.
(1) din Codul mucii, pentru recuperarea respectivelor drepturi salariale încasate necuvenit de intimat în cadrul căreia a fost pronunțată sentința atacată.
Sentința recurată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Prima instanță, în pofida dispozițiilor legale aplicabile în speță, a validat practic o îmbogățire fără justă cauză a intimatului-pârât în dauna subscrisei cu suma ce face obiectul cererii de chemare în judecată.
Instanța a soluționat nelegal cauza prin asimilarea lipsei contestației la executare a O. P. cu achiesarea la executarea silită.
În motivare, instanța de fond reține că solicitarea reclamantului este nefondată, invocându-se o pretinsă achiesare la executarea silită ce a fost demarată împotriva subscrisei - ,,Achiesând la executarea silită derulată împotriva ei, reclamanta a recunoscut implicit datoria de 3.620,27 lei față de creditorul B. V. astfel că solicitarea sa de restituire a sumei menționate, în baza art. 256 alin. 1. Codul Muncii, este nefondată.";
Însă, instituția achiesării la executarea silită nu este reglementată ca atare de normele de drept procesual civil, iar neformularea unei contestații la executare nu are semnificația unei achiesări.
Așa cum se arată în doctrină, "Legea noastră procedurală nu conține referiri la achiesarea tacită. Ea este posibilă în toate cazurile, dar trebuie să rezulte dintr-o atitudine neechivocă a părții. Simpla neopunere la executarea hotărârii nu constituie o achiesare tacită, căci legea sancționează o atare opunere"; (s. n.).
Recurentul precizează că nu a efectuat niciun act sau fapt juridic menit a fi interpretat ca o renunțare la dreptul de a obține sumele încasate în mod nelegal de către intimatul pârât prin executare silită/poprirea conturilor bancare.
Faptul că O. P., din rațiuni logistice, a fost în imposibilitate de a promova în termen o contestație la executare împotriva executării silite nelegale - exercitată concomitent de toți cei 169 de reclamanți - fiecare având propria situația concretă ce putea diferi de a celorlalți, nu poate fi asimilată unei achiesări la vreo pretenție a acestora.
În cazul litigiilor de muncă, spre exemplu, în care hotărârea primei instanțe este executorie de drept, angajatorul execută de multe ori benevol dispozitivul sentinței pentru a nu se supune la cheltuieli cu dobânzi și cheltuieli generate de procedura de executare silită. Dar o atare neopunere la executarea hotărârii nu poate fi asimilată unei achiesări; astfel, în cazul desființării totale sau parțiale în recurs a sentinței executate benevol, dreptul angajatorului la restituirea sumelor nedatorate nu poate fi pus la îndoială.
Cu atât mai mult nu poate fi acest drept al pârâtei contestat în speță, în situația în care sumele executate nelegal de pârâtă nu au fost niciodată datorate, nici măcar în temeiul sentinței menționate prin care au fost obligați la plata drepturilor salariale suplimentare, întrucât acestea fuseseră virate de O. P. în contul obligațiilor fiscale ale intimatului către bugetul de stat subsecvent reținerii acestora la sursă.
Prin greșita aplicare a legii prima instanță a validat îmbogățirea fără justă cauză a intimatului pârât în dauna O. P. cu suma ce face obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin dispozitivul sentinței nr. 1698/2008, așa cum a fost aceasta lămurită,
nu a fost obligată la plata unei sume certe, lichide și exigibile către intimatul/ei pârât/e, ci a fost obligată la plata de suplimentări salariale
reprezentând prime anuale corespunzătoare sărbătorilor legale aferente anilor 2004-2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, nivel salarial care a fost determinat prin lămurirea sentinței.
Acest nivel al salariului de bază mediu la nivelul societății reprezintă un salariu brut. Și nu un venit net corespunzător.
Conform legislației fiscale din România, sumele reprezentând drepturi salariale brute se plătesc prin reținerea la sursă a impozitului pe venit și a sumelor reprezentând contribuții sociale obligatorii și virarea lor către bugetul de stat și plata către salariat a sumei nete cuvenite.
Deci, modul legal de punere în executare a acestei sentințe este acela al plății către salariați a sumelor nete cuvenite în baza Sentinței și virarea către bugetul statului a sumelor reprezentând contribuții sociale aferente primelor achitate.
Cu respectarea prevederilor legale, O. P., cu bună-credință, a executat întocmai Sentința, anterior rămânerii acesteia irevocabilă, prin plata voluntară către fostul salariat a sumei nete decurgând din Sentința și plata către bugetul asigurărilor sociale a sumei reprezentând impozit pe venit și cuantumul asigurărilor sociale prin reținere la sursă (așa cum a arătat și prin cererea precizatoare de la instanța de fond).
Deși recurenta a arătat că suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată reprezintă suma obținută de intimatul/a pârât/a, fără să fi fost datorată de O. P., prin executarea silită ce a purtat asupra diferenței între suma brută rezultată din Sentința pronunțată ca fiind datorată intimatului/ei și suma efectiv plătită de O. P. de bună voie, reprezentând suma netă la care acesta era îndreptățit în temeiul Sentinței, după deducerea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, care potrivit legii au fost reținute la sursă de O.
P. și virate la bugetul statului, prima instanță nu se pronunță asupra acestor aspecte ce ar fi determinat admiterea acțiunii.
În mod eronat, prima instanță omite să analizeze dacă plata efectuată prin executare silită era datorată, respectiv:
Dacă a existat un temei legal pentru debitarea sumelor reprezentând drepturi salariale din conturile subscrisei, atâta vreme cât subscrisa plătise deja de bunăvoie toate sumele nete datorate angajatului său; să efectueze ea însăși, ca
instanță specializată în conflicte în domeniul drepturilor salariale, un calcul al sumei certe pe care subscrisa o datora în baza Sentinței amintite către fostul/a salariat/a, cu excluderea contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii plătibile către stat.
Să efectueze ea însă, ca instanță specializată în conflicte în domeniul drepturilor salariale, un calcul al sumei certe pe care pârâta o datora în baza sentinței nr. 1698/2008 direct către salariatul B. V. cu excluderea contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii plătibile către stat, în temeiul art. 57 alin. 1 și 21 din Codul fiscal, inclusiv prin efectuarea unei expertize.
Fără a face aceste minime verificări, și cu ignorarea probelor de la dosar, respectiva adresei ANAF nr. 903704/_, care confirmă fără putere de tăgadă că plata efectuată era nedatorată salariatului intimat, deși se consideră legal învestită și reține cauza spre soluționare, respinge ca neîntemeiată acțiunea pe baza unei presupuse achiesări la procedura de executare silită.
Pe de altă parte, prima instanță apreciază în mod superficial și pur teoretic, făcând abstracție de apărările O. P. din răspunsul la întâmpinare și de circumstanțele concrete ale cauzei, că nu ar fi întrunite condițiile plății nedatorate care ar fi trebuit să fie executată din eroare, întrucât O. P. nu a contestat executarea silită și ar fi achiesat prin aceasta la executarea silită recunoscând astfel implicit datoria pretinsă de 3.620,07 lei, astfel încât
solicitarea de restituire a sumei menționate în baza art. 256 alin (1) din Codul muncii ar fi nefondată.
Dacă ar fi ținut cont de circumstanțele concrete în care a avut loc executarea silită împotriva O. P. a hotărâri de obligare la plata drepturilor salariale în care figurau ca reclamanți nu mai puțin de 169 de persoane, așa cum s-a arătat, fiecare cu situația sa specifică și fără o individualizare a sumei ce ar fi fost datorată fiecăruia, prin emiterea unei adrese de înființare a popririi în care se menționa o sumă globală - în acest caz de 14.547 lei ce ar fi reprezentat " drepturi salariale suplimentare neachitate, actualizate la zi cu rata inflației, pentru sărbătorile de Paști_ și Crăciun_ ";, în contextul în care la nivelul țării erau în diverse faze de desfășurare alte zeci de mii de procese și executări silite cu obiect similar, prima instanță ar fi înțeles că a fost practic imposibil ca în acest caz să se invoce pe calea contestației la executare stingerea obligației de plată pentru suma concretă de 3.620,07 lei față de creditorul B. V.
.
Prin urmare, lipsa contestației la executare față de suma neindividualizată în cadrul executării pe care creditorul B. V. - unul din cei 7 creditori urmăritori - urma să o primească din suma globală ce făcea obiectul executării nu poate fi asimilată nicidecum cu vreo recunoaștere implicită a datoriei de 3.620,07 lei pe care ar fi avut-o pârâta fată de acest debitor, așa cum a considerat prima instanță.
Dimpotrivă, lipsa contestației la executare față de suma concretă ce urma a reveni creditorului reprezintă, în cele din urmă, îndeplinirea condiției efectuării unei plăți din eroare pentru a solicita repetițiunea acesteia în temeiul art. 256 alin (1) C. muncii, întrucât, așa cum am arătat, la momentul respectiva fost
imposibil a se cunoaște faptul că se executa o sumă ce nu era datorată.
Nu mai puțin, plata nedatorată reprezintă un aspect particular al
îmbogățirii fără justă cauză, iar prin executarea silită în urma căreia intimatul- pârât a obținut fără drept suma de 3.620,07 lei este evident că s-a realizat o îmbogățire fără justă cauză a salariatului în dauna recurentei, fapt ce dă naștere obligației sale de restituire a respectivei sume pe care a încasat-o de la angajator fără a-i fi datorată în temeiul art. 256 alin (1) C. muncii.
În consecință, solicită modificarea în totalitate a sentinței atacate și, pe fondul pricinii, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării intimatului/ei la restituirea sumei de 3.620,07 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele inflației cu cheltuieli de judecată.
În drept, art. 304, art. 3041și următoarele C.pr.civ, art. 256 C. muncii.
Pârâtul B. V. a formulat întâmpinare prin care a
solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală si temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Prima instanță a soluționat litigiul bazându-se pe ideea principală că nu poate încuviința pretenția de restituire a plății nedatorate de îndată ce suma a cărei restituire se solicită a fost obținută de angajat pe calea executării silite și fără ca în cadrul executării silite să se fi formulat contestație la executare, aspect echivalat de tribunal cu o achiesare la pretenții din partea angajatorului executat silit.
În critica acestei dezlegări în drept, recurenta reclamantă nu combate practic esența acestui raționament, ci se rezumă a circumstanția motivul pentru care nu a formulat contestație la executare, relevând efectul sentinței - acela de a valida o situație de îmbogățire fără justă cauză -, totodată, subliniind faptul că
nu a fost cercetată pe fond afirmația că plata a fost nedatorată și că nu se putea reține o achiesare la justețea plății făcute pe calea executării silite din partea reclamantei.
Se constată, sub acest aspect, că dincolo de stabilirea caracterului datorat sau nedatorat al sumei la restituirea căreia s-a solicitat a fi obligat pârâta prin acțiune, dincolo de verificarea existenței unei îmbogățiri fără justă cauză, dezlegarea litigiului impune stabilirea prealabilă dacă, raportat la împrejurările în care s-a făcut plata și la relevanța lor juridică, se poate solicita restituirea.
Cu alte cuvinte, intimata pârâtă invocă intangibilitatea plății pe care a obținut-o de la fostul său angajator, tocmai față de modalitatea specifică în care a obținut această plată, în cadrul unei proceduri speciale, care, în condițiile în care nu a fost contestată în termen, nu mai poate fi anulată în mod indirect, prin restituirea plății făcute în această procedură.
Această apărare este justă.
În primul rând, printr-o jurisprudență stabilă, CEDO a statuat că executarea unei hotărâri judecătorești este considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de proces, intrând astfel sub protecția art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, în cauza Ruianu contra României, paragraful 65, "Curtea reamintește că dreptul la justiție garantat de articolul 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți";.
Prin urmare, pornind de la obligativitatea și preeminența principiilor instituite de Convenție în sarcina statelor părți, se constată că principiul dreptului la un proces echitabil se opune răsturnării situației juridice create prin aducerea la executare pe cale silită a unei hotărâri judecătorești irevocabile.
În al doilea rând, la aceeași concluzie conduce și interpretarea normelor interne privitoare la executarea silită, unde, cu titlul restrictiv, sunt prevăzute limitativ situațiile în care se poate obține întoarcerea executării, anume, desființarea titlului executoriu sau a însăși executării silite (art. 4041C.proc.civ.). În mod evident, în cauză nu se invocă un caz de desființare a titlului executoriu, ceea ce se invocă este în fapt o situație anterioară executării silite,
anume, plata benevolă a sumelor datorate.
Curtea notează că nici ca și o cerere de desființare a executării silite nu poate fi primită acțiunea, în lipsa unei precizări în acest sens, în condițiile în care desființarea executării se poate solicita doar pe calea contestației la executare, conform art. 399 C.proc.civ.
Prin urmare, anterior cercetării fondului cauzei, se constată că la o atare cercetare se opun principiile mai sus enunțate, ce țin de stabilitatea circuitului civil, de efectele autorității de lucru judecat și de autoritatea atașată, consecutiv, executării silite efectuate în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile și care nu a fost contestată în termen.
Deși nu există nici un text de lege explicit care să interzică solicitarea restituirii unei sume, prin ipoteză executate silit și care tot ipotetic, nu era datorată, fiind achitată de bună voie anterior începerii executării silite, Curtea notează că o atare cerere nu poate fi primită întrucât se întemeiază pe invocarea propriei culpe, aceea de a nu fi uzat în termen de calea de atac specifică împotriva unei executări silite afirmate ca superflue. Or, nemo propriam turpitudinem allegans.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii ar semnifica admiterea unei contestații la executare în afara termenului imperativ impus de art. 401 C.proc.civ., ceea ce nu poate fi primit.
Ca urmare, efectul neformulării în termen a unei contestații la executare este același cu cel al unei achiesări din partea reclamantei la justețea plății cerute pe această cale de către pârâtă, situație în care reclamanta nu mai poate susține caracterul nedatorat al acestei plăți și să ceară întoarcerea ei, fără a periclita în mod inacceptabil stabilitatea circuitului civil și protecția de care se bucură, cum s-a arătat în cele de mai sus, lucrul judecat și executat. Ca urmare, apare ca superfluă cercetarea motivului de recurs referitor la inexistența unei achiesări la plata făcută prin executare silită, aspectul volitiv implicat de achiesare fiind irelevant, din moment ce singur faptul neformulării contestației la executare este suficient pentru a face inadmisibilă acțiunea în restituirea plății astfel efectuate.
Cât privește motivele de recurs prin care se invocă circumstanțele concrete în care a avut loc executarea silită împotriva O. P., anume, prin formularea unei cereri de executare silită pentru 169 de creditori urmăritori, cu indicarea unei sume globale, în contextul în care la nivelul țării erau în diverse faze de desfășurare alte zeci de mii de procese și executări silite cu obiect similar împotriva reclamantei recurente, Curtea notează că nici acestea nu pot conduce la modificarea sentinței.
Cele invocate de recurentă nu sunt împrejurări de natură a justifica răsturnarea prezumției de legalitate a executării silite necontestate în termen, și de altfel, așa cum arată intimata pârâtă, nu s-au invocat acestea în cadrul unei cereri de repunere în termenul de formulare a contestației la executare, pentru a putea produce efect. În plus, aceste împrejurări nu au o asemenea anvergură, încât să fie asimilabile unui caz de forță majoră, și nici nu exclud culpa recurentei, pentru a se putea trece în domeniul cazului fortuit și a putea fi invocate fără încălcarea principiului indicat mai sus, nemo propriam turpitudinem allegans.
Constatând astfel că nu sunt întrunite în cauză condițiile impuse de art. 256 Codul muncii pentru restituirea sumelor nedatorate, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., va fi respins ca nefondat recursul și menținută sentința ca temeinică și legală.
În baza art. 274 C.proc.civ., va fi obligată recurenta reclamantă la plata sumei de 637 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei intimate, reprezentând onorariu avocațial parțial în recurs( micșorat de curte în raport de valoarea pricinii, în temeiul alin.3 al art.274 C.pr.civilă) și cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC.O. P. .SA împotriva sentinței civile nr. 1337 din_ a T. ui Maramureș pronunțată
în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului B. V. suma de 637 lei, cheltuieli de judecată în recurs, parțiale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din _
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
G. | -L. | T. | I. | T. | D. C. | G. |
G.
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud. fond H. D. M.
