Decizia civilă nr. 2517/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2517/R/2013
Ședința publică din data de 21 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: I. A T. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, după casarea cu reținere spre rejudecare, recursul declarat de pârâții recurenți P. T. I., P. T., P. D. V. și P. M.
împotriva sentinței civile nr. 516 din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimata reclamantă S.C. B. C. I. S.R.L. C. N.
, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâții recurenți P.
T. I., P. T. și P. D. V. personal și asistați de avocat Criste I. T. din cadrul Baroului C. și reprezentantul reclamantei intimate - avocat Coldea L. din cadrul Baroului C., lipsind pârâtul recurent P. M. care este reprezentat de avocat.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care s-a luat interogatoriu pârâților P. T.
I., P. D. V. și P. T. și au fost audiați, sub prestare de jurământ, martorii Badiu Constantin și Dindelegan V. .
Nefiind formulate alte cereri, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta recurenților solicită respingerea cererii de chemare în judecată. În esență, arată că nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu imputabil pârâților. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial
Reprezentantul reclamantei intimate solicită păstrarea sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj, cu cheltuieli de judecată. Arată că sunt îndeplinite toate cele patru condiții ale răspunderii patrimoniale, dovedite fiind raporturile de muncă ale pârâților cu societatea, prejudiciul, fapta ilicită și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. Prejudiciul a fost chiar mai mare decât suma
imputată.
Curtea reține cauza în pronunțare
C U R T E A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. la data de
_, reclamanta S.C. B. C. S.R.L. i-a chemat în judecată pe pârâții P. T. I. ,
P. T., P. D. V. și P. M., solicitând obligarea acestora la plata
sumei de 15.000 de lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat angajatorului și cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că suma a fost imputată reclamantei cu ocazia recepției lucrărilor - efectuate necorespunzător de pârâți, în calitate de angajați ai săi -, la Școala cu clasele I-VIII din localitatea Iclod, jud. C., conform procesului
- verbal din_ . Lucrările au fost contractate de reclamantă cu antreprenorul
S.C. Partners G/N S.R.L.
Prin sentința civilă nr. 11463/_ Judecătoria Cluj-Napoca a admis
excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea T. ului C. .
Prin sentința civilă nr. 516 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, a fost admisă acțiunea formulată și în consecință au fost obligați pârâții la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de prejudiciu patrimonial cauzat reclamantei și a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, solicitând modificarea
sentinței și în consecință respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, reclamanta
a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
M. ivele dezvoltate în susținerea cererii de recurs și a întâmpinării au fost redate pe larg în cuprinsul deciziei civile nr. 9/2013, din 16 aprilie 2013, a Curții de Apel C., pronunțată în prezentul dosar ca hotărâre intermediară și care face corp comun cu prezenta decizie.
Prin hotărârea intermediară nr. 9 din data de 16 aprilie 2013, Curtea a admis recursul declarat de pârâții P. T. I., P. T., P. D. V. și P. M.
împotriva sentinței civile nr. 516 din 14 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, pe care a casat-o și în consecință a reținut cauza pentru rejudecarea fondului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut
incidența prevederilor art. 312 alin. 1-4 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod proc.civ., în sensul că fiind întemeiate motivele de recurs de modificare reglementate de art. 304 pct. 9 și art.
304 ind. 1 Cod proc.civ., modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.
Astfel, se constată că prin modul de soluționare a cauzei, prima instanță a ignorat aplicarea prevederilor art. 272 Codul muncii, ce stipulează că "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare";.
Această regulă aduce un plus de obligații angajatorului inclusiv în situația în care este reclamant, sub aspect probatoriu, în cadrul unui conflict de muncă, comparativ cu situația reclamantului dintr-un litigiu civil.
Dacă în civil, egalitatea părților este verificată inclusiv în domeniul probatoriilor, în dreptul muncii, inegalitatea economică a părților impune angajatorului, aflat pe o poziție dominantă, ca o contrapondere, sarcina de a dovedi faptele pe care se sprijină poziția sa procesuală. Ca atare, nu se poate admite cu ușurință răsturnarea sarcinii probei, care de drept îi revine angajatorului chiar ca pârât (deci cu atât mai mult ca și reclamant) pe umerii angajatului, prin aplicarea prezumției de recunoaștere a pretențiilor angajatorului, ca urmare a neprezentării angajatului la interogatoriu.
Angajatorul are sarcina pozitivă de a proba situația de fapt pe care o afirmă, iar nu una neangajantă de a face afirmații pe care eventual angajatul să le infirme sau să le confirme (eventual tacit, neprezentându-se la interogatoriu).
Se constată deci insuficiența probelor administrate în cauză pentru a se tranșa asupra temeiniciei pretențiilor reclamantei, subliniată de altfel de către
toate părțile în litigiu: atât recurenții invocă o serie de înscrisuri care ar fi relevante și a căror depunere la dosar o solicită, cât și intimata arată că ar fi putut dovedi prin martori cele pe care le susține.
Or, în condițiile în care reclamanta a solicitat completarea probațiunii și pârâții recurenți de asemenea găsesc oportună această măsură, nu se poate soluționa cauza pe baza constatării insuficientei probări de către reclamantă a situației pe care o invocă.
În rejudecare,
s-a luat interogatoriu pârâților P. T. I., P. D. V. și
P. T. și au fost audiați martorii Badiu Constantin și Dindelegan V. .
Asupra cauzei civile de față, în rejudecare, curtea de apel reține următoarele:
Reclamanta își întemeiază în fapt pretențiile de 15.000 lei prin afirmarea împrejurării că pârâții, fiind angajații săi, au efectuat în mod necorespunzător lucrările de modernizare a obiectivului Școala cu clasele I - VIII din comuna Iclod, jud. C., motiv pentru care, la finalul lucrărilor, antreprenorul SC PARTE. R G&N
S., de la care a subcontractat lucrarea, făcând recepția lucrării, a constatat aceste nereguli ce au fost trecute în procesul-verbal încheiat în data de_ și prin care antreprenorul a arătat că va reține de la subantreprenor (reclamanta), din suma contractului inițial, suma de 15.000 lei pentru a putea remedia neregularitățile constatate.
Această probă nu este însă deplin concludentă, în condițiile în care acest proces verbal este încheiat între reclamantă și o terță persoană, nefiind deci opozabil pârâților în ce privește data întocmirii, care nu este o dată certă decât de la momentul depunerii actului în instanță și nici în ce privește cuprinsul său, care nu a fost însușit de către pârâți prin semnătură.
Acest înscris are caracterul unui început de dovadă scrisă, ce trebuie completat cu alte probe pentru a face dovada celor afirmate pe baza sa.
Aceste alte probe au fost administrate în recurs, după casarea cu reținere, prin audierea martorilor Badiu Constantin și Dindelegan V., propuși de reclamantă.
Depoziția martorului Dindelegan V. este cu totul neconcludentă sub raportul probării teoriei reclamantei, acest martor arătând, în esență, că nu și-a putut da seama de calitatea lucrărilor efectuate de pârâți, nefiind de specialitate, că nu cunoaște conținutul discuțiilor care au existat la finalul lucrărilor, că nu cunoaște care au fost constatările comisiei care a venit de la C. și nici ce neînțelegeri au existat concret între părți.
Martorul Badiu Constantin este fratele administratorului societății reclamante, Badiu Stelian, astfel încât depoziția acestuia nu poate fi considerată obiectivă, fiind evident că această legătură de rudenie poate să îi impună un anume partizanat cu interesele reclamantei.
De altfel, chiar din depoziția acestuia se deduce că abia la sfârșitul lucrărilor a aflat de la fratele său că partea de lucrări efectuată pârâți a fost cu defecțiuni, or există un decalaj între cele două momente, în sensul că finalizarea lucrărilor a avut loc în noiembrie 2011, iar pârâții au încetat faptic raporturile de muncă în data de_, când au lipsit nemotivat, fiindu-le desfăcute contractele individuale de muncă la data de_, potrivit susținerilor reclamantei intimate din întâmpinarea depusă în recurs.
Or, nu se explică logic de ce abia la sfârșitul lucrării, deci peste 4 luni de la încetarea prestării munci de către pârâți, a adus administratorul societății la cunoștință fratelui său, angajat pe același șantier, despre aceste lucrări defectuoase.
În plus, lucrările descrise atât de martor, cât și în procesul-verbal încheiat în data de_, ca fiind deficitar efectuate de către pârâți, sunt la operațiile de zidărie, faianțare și gletuire, martorul descriindu-le ca fiind incorect trasată
zidăria, căderea gletului și necesitatea de a se reface zidurile și partea de faianțare. Arată însă martorul că nu a constatat personal nici un fel de deficiențe, nefiind în măsură să dea detalii.
De asemenea, arată martorul că era verificat cu regularitate de către administrator și de către un reprezentant al antreprenorului, pe parcursul lucrării.
Față de toate acestea, Curtea constată că este nefondată afirmația că ar fi imputabile pârâților operațiile despre care se susține că ar fi efectuate necorespunzător.
Angajatorul este cel care are, conform art. 40 alin. 1 lit. a) Codul muncii, dreptul de a organiza munca, dar totodată și obligația, implicită, de a o face, astfel încât, nefiind dovedită efectuarea unui control regulat din partea angajatorului asupra modului în care aceștia și-au desfășurat activitatea, după cum nici prelucrarea atribuțiilor care le revin conform fișei postului (nu au fost anexate fișele postului semnate de către pârâți), nu se poate reproșa acestora faptul că și-ar fi îndeplinit necorespunzător obligațiile de serviciu.
Ca atare, nu doar că nu a fost dovedit prejudiciul pe care l-ar fi suportat reclamanta (procesul verbal cuprinde doar mențiunea că se va reține din suma contractului inițial suma de 15.000 lei, fără a se proba însă reținerea efectivă a acesteia și astfel, prejudiciul concret), dar nici vinovăția pârâților în legătură cu îndeplinirea obligațiilor de serviciu nu a fost dovedită.
Dacă zidăria nu corespunde proiectului lucrării, probabilitatea de a se fi efectuat pe un alt traseu decât cel indicat de dirigintele de șantier sau de persoana abilitată să dea sarcini precise muncitorilor necalificați, în punerea în operă a proiectului, este cel puțin egală cu aceea ca indicarea traseului să fi fost făcută defectuos.
La fel, se afirmă că exfolierea gletului a apărut ca urmare a manoperei defectuoase, dar nu este probată această afirmație, existând posibilitatea egală ca materialele să nu fi fost corespunzătoare calitativ.
De asemenea, în legătură cu folosirea unei cantități mai mari de faianță decât necesarul lucrării, (afirmată, fără a fi fost probată în mod convingător) nu este probată o manoperă defectuoase de montare, în condițiile în care există desigur pierderi de material aferente oricărei proceduri de montare, iar în procesul verbal nici măcar nu se indică anume cantitățile considerate excesive.
În plus, reiese din ansamblul probelor administrate că pârâții au lucrat doar în intervalul_ -_, deci o lună și jumătate, în timp ce lucrările în ansamblu au durat până în luna noiembrie 2011, deci încă cel puțin 4 luni, fiind derulate cu alți lucrători, dintre care, conform statelor de plată pe lunile mai-iulie 2011, și cei patru frați ai administratorului societății reclamante, astfel încât, văzând declarațiile martorilor, care cunoșteau vag despre chestiunile deduse
judecății și doar din relatările administratorului reclamantei, nu se poate concluziona în sensul certitudinii faptului că acele lucrări defectuoase ar fi fost efectuate de pârâți sau că ele ar fi fost efectuate de alți lucrători.
Față de toate aceste considerente, în rejudecare, Curtea constată că reclamanta nu și-a probat afirmațiile și urmează a respinge ca nefondată acțiunea, fiind incidente prevederile art. 1169 Cod civ. (care stipulează că: "Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.";), dispoziții ce până la intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură civilă rămâne în vigoare conform art. 230 lit.a din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., urmează a dispune totodată obligarea reclamantei la plata sumei de 1.000 lei în favoarea pârâților, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. B. C. I. S.R.L. cu sediul în C. -N., str. M., nr. 50- 52, ap. 8, jud. C. în contradictoriu cu pârâții P. M., cu domiciliul în sat Șimișna, sat H., nr. 192 A, jud. Sălaj, P. T., P. D. -V. și P. T., toți trei cu domiciliul în sat Șimișna, sat H., nr. 22, jud. Sălaj.
Obligă reclamanta la plata sumei de 1.000 lei către pârâți, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 21 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. I. A T. M. N.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. B. G. Z.
