Decizia civilă nr. 3214/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3214/R/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuentul S.
E. A. împotriva deciziei civile nr. 1826/R din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel
C., pronunțată în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată RA R.
, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință, la prima strigare a cauzei, se prezintă revizuentul S. E. A., lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire a fost comunicată pârâtei intimate și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care revizuentul S. E. A. solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului său, av. H. R., să se prezinte in instanță.
Instanța încuviințează cererea formulată de revizuent și lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal, făcut la a doua strigare, se prezintă revizuentul S. E.
A. personal și asistat de avocat H. R. și reprezentantul reclamantei intimate RA R., avocat C. H. .
Reprezentantul revizuentului S. E. A. depune la dosar un set de acte în probațiune (filele 18-34) și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială și întâmpinare însoțită de acte anexă și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea cererii de revizuire.
Reprezentantul revizuentului S. E. A. solicită admiterea cererii de revizuire și modificarea deciziei civile nr. 1826/R din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, în sensul admiterii recursului, modificarea sentinței civile nr. 658/2013 a Tribunalului C. în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta Regia Autonomă Română a Serviciilor de Trafic Aerian - R. . Consideră că o atare soluție se impune, atâta timp cât hotărârea dată în recurs are la bază calitatea de salariat a revizuentului S. E. A., or această calitate nu există, nerealizându-se după data de_ o reîncadrare reală a acestuia în cadrul RA R. . Cât timp fundamentarea acțiunii are la bază calitatea de salariat a revizuentului și această calitate este negată de intimată, soluția Curții de Apel C. apare ca având dispoziții potrivnice ce nu pot fi duse la îndeplinire, cât și că s-a pronunțat asupra mai mult decât s-a cerut, întrucât s-a cerut restituirea sumei încasată în calitate de salariat, nu s-a făcut dovada
calității de salariat și nu s-a ținut cont de faptul că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data efectuării plății și nu la data pronunțării deciziei civile nr. 1342/_ . Apreciază că potrivit dispozițiilor prev. art. 326 al. 3 C.pr.civ., cererea de revizuire este admisibilă. Arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea cererii de revizuire în principal ca inadmisibilă, întrucât hotărârea vizată nu evocă fondul chestiunii litigioase, și în subsidiar ca nefondată, întrucât instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ci din contră a analizat motivele de recurs și le-a respins ca nefondate, menținând sentința primei instanțe ca legală și temeinică, susținând pe larg motivele invocate în întâmpinare. Arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul revizuentului, în replică, arată că pe calea executării silite nu se poate solicita reintegrarea în funcția deținută anterior, ci doar recuperarea de despăgubiri.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
asupra cererii de revizuire de față, reține:
Prin acțiunea formulată și precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanta R.A. R. a solicitat obligarea pârâtului S. E. A. la restituirea sumei de 180.796 lei, reprezentând contravaloarea a 24 de salarii compensatorii pe care i le-a plătit în baza dispoziției nr. 35/_, act care a fost anulat prin decizia nr. 1342/R/2011 a Curții de Apel C., prin care s-a anulat decizia de concediere, solicitând totodată și plata dobânzii legale cu privire la această sumă de la data înregistrării acțiunii și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii, în primul rând prin admiterea excepției autorități de lucru judecat raportat la judecata din dosarul nr._ al Tribunalului C., respectiv a prescripției dreptului la acțiune, față de data la care s-a achitat suma a cărei restituire se solicită.
Pe fond, s-a arătat că plata nu s-a făcut la solicitarea sa, că reprezintă un ajutor de 12 salarii pentru CTA ce se compensează cu 24 salarii, iar nu reprezintă salarii compensatorii, în temeiul prevederilor art. 179 lit.f pct.f.3, teza II din Contractul colectiv de muncă.
Prin sentința civilă nr. 658 din 17 ianuarie 2013 s-au respins excepțiile autorității de lucru judecat și a prescrierii dreptului la acțiune și a fost admisă acțiunea formulată, cu obligarea pârâtului și la plata sumei de 8438,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea
sentinței, în principal în sensul respingerii acțiunii ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat, iar în subsidiar, în sensul respingerii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
Prin întâmpinare, reclamanta-intimată SC R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1826 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel C. pronunțată în dosar nr._
, a fost respins ca nefondat recursul.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, că nu este întemeiată
excepția autorității de lucru judecat, întrucât în litigiu, s-a constatat o modificare a cauzei pe care s-a întemeiat instanța în primul litigiu în care s-a solicitat restituirea, de către pârât, a salariilor compensatorii încasate de acesta în luna mai 2008, cu ocazia concedierii. Astfel, Tribunalul Cluj, în dosarul nr._ ,
s-a întemeiat pe împrejurarea că respinsese cererea principală, de anulare a măsurii concedierii, astfel încât nu se verifica o condiție de admitere a acțiunii reconvenționale și de altfel, nici nu fusese investită instanța cu cererea reconvențională decât pentru ipoteza admiterii acțiunii principale, cererea reconvențională luând astfel forma unei cereri formulată sub această condiție.
Ca atare, o nouă cerere de restituire a salariilor compensatorii încasate de pârât cu ocazia concedierii, cerere având drept cauză juridică împrejurarea anulării în mod irevocabil a deciziei de concediere prin decizia civilă nr. 1342/2011 a Curții de Apel C., apare ca admisibilă și neangajând autoritatea de lucru judecat.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune, în mod temeinic și legal a procedat tribunalul prin respingerea acesteia, în condițiile în care dreptul la acțiune s-a născut în momentul în care plata salariilor compensatorii a devenit nedatorată, anume, la data pronunțării deciziei civile nr. 1342/2011 de către Curtea de Apel C., prin care în mod irevocabil a fost anulată decizia de concediere aferent căreia s-au plătit aceste compensații.
Nici motivele de recurs formulate pe fond nu au fost întemeiate.
Plata salariilor compensatorii a căror restituire se solicită s-a făcut în aplicarea prevederilor art. 179 lit. f) din CCM R., iar la data acordării acestor salarii compensatorii, anume, data concedierii pârâtului din motive neimputabile acestuia, plata a fost datorată.
A devenit însă nedatorată la momentul la care a fost anulată decizia de concediere, în raport de principiul repunerii părților în situația anterioară, prin desființarea măsurilor luate în baza actului nul. O atare măsură a fost și cea a acordării salariilor litigioase, fiind deci legitimă restituirea acestora în condițiile în care concedierea a fost anulată.
Aplicarea dispozițiilor art. 256 Codul muncii, ce reglementează obligația salariatului care a încasat de la angajator o sumă nedatorată, de a o restitui, apare ca legală, întrucât instituie norma generală pentru plata nedatorată în cadrul raporturilor de muncă, făcută către salariat de către angajator, încât și în cazul în care o plată inițial datorată își câștigă ulterior, din varii motive, caracterul nedatorat, fiind identitate de rațiune, se va aplica același text de lege.
Faptul de a se fi pus în plată sau nu despăgubirile stabilite de instanță concomitent cu anularea concedierii nu are relevanță în soluționarea prezentului litigiu, fiind lipsit de legătură, acest fapt, cu pretențiile formulate: aceste salarii compensatorii s-au acordat pentru ajutorarea angajatului rămas fără loc de muncă, pe perioada ulterioară concedierii, raportat la ipoteza legalității deciziei de concediere, deci condiționat implicit de menținerea acesteia în ființă, iar despăgubirile acordate prin decizia civilă nr. 1342/2011 a Curții de Apel C. au vizat tocmai repararea prejudiciului creat angajatului concediat nelegal și care din această pricină nu a putut realiza venituri salariale între data concedierii și data repunerii în situația anterioară, perioadă în care ar fi trebuit să dețină calitatea de salariat și astfel să realizeze câștiguri salariale. Or, în ipoteza în care decizia de concediere este anulată, angajatorul nu are nici un interes și nici o datorie de a dubla plata despăgubirilor datorate în urma anulării concedierii cu o plată a unei compensații, nefiind realizată situația care să justifice acordarea compensației. Prin plata despăgubirilor edictate de art. 80 Codul muncii, angajatul concediat nelegal este pus în situația financiară pe care ar fi avut-o dacă nu ar fi fost concediat deloc, încât este considerat retroactiv, printr-o ficțiune a legii, că nu a rămas fără loc de muncă și fără salariu și deci nu trebuie ajutat printr-o nouă plată.
Evident, aflându-se în faza de executare silită a obligației fixată în sarcina reclamantei de plată a acestor despăgubiri, pârâtul va putea invoca operarea compensației legale.
Un ultim motiv de recurs este formulat sub aspectul nediminuării de către instanța de fond a cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligat prin sentință.
constatat că instanța de fond nu a fost investită cu o astfel de cerere din partea pârâtului, însă acest aspect nu a putut fi privit ca determinând eventual inadmisibilitatea acestui motiv de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ. nu condiționează micșorarea onorariilor avocaților de formularea unei cereri în acest sens.
Reperele pe care le fixează textul legal incident în stabilirea onorariului avocațial la plata căruia partea adversă poate fi obligată sunt două, anume, valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.
Or, în raport de valoarea pricinii, anume, suma de 180.796 lei actualizată cu dobânda legală de la data înregistrării acțiunii si până la plata efectivă, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului, în cuantum de 8438,32 lei, apare ca adecvată, iar munca îndeplinită de avocat corespunde exigențelor astfel încât să îndreptățească, grefat pe valoarea obiectului litigiului, acordarea acestui cuantum.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. p și art. 3041C.proc.civ.,
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire S. E. A.
, solicitând modificarea în totalitate a deciziei în sensul admiterii recursului, modificării în totalitate a sentinței civile nr. 658/2013 a Tribunalului C. în sensul respingerii acțiunii formulata de reclamanta Regia Autonoma Administrația Romana a Serviciilor de Trafic Aerian - R., cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate.
În motivare arată că nefiind motivată decizia la data redactării cererii de revizuire, aceasta a fost motivată pornind de la hotărârea instanței de fond, menținută prin decizia din recurs.
Dispozitivul hotărârii a cărei revizuire se solicita are dispoziții potrivnice ce nu pot fi duse la îndeplinire atât timp cât fundamentarea restituirii are la baza prevederile art.256 alin 1 Codul muncii și art.992 din Codul civil.
NU s-a făcut dovada calității de salariat a revizuentului la momentul acordării ajutorului în echivalent a 24 de salarii, acesta având desfăcut contractul individual de muncă în baza deciziei de concediere nr. 66/2006, decizie care nu a fost revocata de R. . De la momentul emiterii deciziei de concediere nr.66/2006 și până la momentul acordării ajutorului în echivalent a 24 de salarii, nu a mai fost reangajat în cadrul R., de altfel nici nu s-a făcut în vreun fel dovada reangajării sale în cadrul R. .
Și dispoziția nr.35/_ prin care i s-a desfăcut a doua oară contractul de muncă și în baza căreia i-a fost acordat ajutorul nu specifica locul de muncă de la care încetează contractul individual de muncă.
Ca atare, atâta timp cât fundamentarea cererii de chemare în judecata are la baza calitatea de salariat a revizuentului în cadrul R. și atâta timp cât aceasta calitate este negata de intimată, soluția pronunțata de Curtea de Apel C. în recurs apare ca având atât dispoziții potrivnice ce nu pot fi duse la îndeplinire cât și că s-a pronunțat asupra mai mult decât s-a cerut. S-a cerut restituirea sumei din calitatea de salariat încasată, nu s-a făcut dovada calității de salariat și nu s-a ținut cont de faptul că în baza art.268 alin 1 lit. c din Codul muncii republicat, dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data efectuării plății și nu la data pronunțării deciziei nr. 1342/R/_ întrucât ajutorul nu s-a
acordat unui salariat și nici nu s-a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite prin decizia nr. 1342/R/2011 a Curții de Apel C. .
Or, apare situația în care există o decizie de anulare a dispoziției nr. 35/_ și reintegrare pe un post celui similar anterior emiterii sentinței nr. 998/2008 a Tribunalului C., adică anterior datei de_, revizuentul nu este reintegrat, dar este obligat sa restituie ajutorul primit ca și cum ar fi fost un salariat al societății, fără să se facă dovada reangajării lui. Un asemenea dispozitiv nu poate fi dus la îndeplinire atâta timp cât nu se poate face dovada reangajării și obținerii calității de salariat la momentul acordării ajutorului.
Admiterea cererii de revizuire se impune cât timp decizia din recurs are la bază calitatea de salariat și această calitate nu a fost dovedită, nerealizându-se niciodată după_ o reîncadrare reală în cadrul R. .
Prin întâmpinare, Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian -R. (în continuare "R. ";),
a solicitat respingerea cererii de revizuire în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată și obligarea revizuentului la suportarea cheltuielilor de judecată.
Se arată, în esență, că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul, sens în care se invocă definiții date noțiunii de evocare a fondului ale doctrinei și jurisprudenței, aceasta semnificând reținerea unei alte situații de fapt decât cea reținută în fazele de judecată anterioare, deci schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt care au fost stabilite, în oricare dintre cele două ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Or, decizia pronunțată de instanța de recurs în dosarul nr._ nu modifică în niciun fel starea de fapt reținută de prima instanță, astfel că se impune respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, prin coroborarea art. 322 alin. (1) teza a II-a cu art. 326 alin. (3) C.pr.civ.
Criticile revizuentului vizează raționamentul instanței de recurs, ceea ce este inadmisibil prin raportare la principiul securității juridice consacrat în jurisprudența europeană și națională. Astfel, cererea vizează în realitate repunerea în discuție a soluției pronunțate de instanța de recurs și raționamentul juridic aplicat de instanță pentru a ajunge la această concluzie. În analizarea cererii de revizuire, instanța va constata că în realitate nu se invocă vreunul din motivele prevăzute de art. 322 C.pr.civ.. De altfel, revizuentul nu a avut la dispoziție motivarea hotărârii instanței de recurs, ci se referă în motivele sale de contestație la sentința primei instanțe.
Prin cererea sa revizuentul critică de fapt analiza instanței de fond, nici măcar a instanței de recurs, cu privire la calitatea sa de angajat. Cu toate acestea, instanța investită cu soluționarea cererii de chemare în judecată nu era
investită cu analizarea modalității de reintegrare a salariatului. Aceste verificări au fost efectuate de instanțele care au analizat legalitatea și validitatea deciziei de concediere, deci și din această perspectivă cererea de revizuire este inadmisibilă.
Instanța nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ci din contră a analizat motivele de recurs și le-a respins ca nefondate.
Susținerile revizuentului în sensul că dispozitivul deciziei ar conține dispoziții contradictorii care nu s-ar putea duce la îndeplinire sunt eronate. Astfel, toate dispozițiile din dispozitiv se pot duce la îndeplinire, având în vedere că se validează sentința primei instanțe prin care au fost respinse excepțiile invocate de intimatul - revizuent și a fost acesta obligat la restituirea sumelor încasate fără drept și la plata cheltuielilor de judecată.
Contrar susținerilor revizuentului, dispoziția de concediere nr. 35/2008 conține postul de pe care contestatorul a fost concediat - cel ocupat anterior
concedierii din 2006, respectiv specialist I ASM - și explică și condițiile și cauzele desființării acestuia.
Până la data emiterii dispoziției de concediere nr. 35/_ revizuentul a fost considerat și tratat ca un salariat al societății, chiar dacă aceasta nu mai avea postul de specialist I ASM pe care acesta să își presteze activitatea. Este cert însă că acesta a avut calitatea de salariat al societății până la data emiterii unei noi decizii de concediere în 2008, chiar dacă între_ -_ acesta nu a ocupat o funcție concretă pentru că a refuzat toate propunerile de posturi oferite de R. . Calitatea sa de salariat în urma emiterii sentinței nr. 998/2007 până la data de_ când a devenit efectivă dispoziția de concediere din 2008 nu poate fi contestată. De altfel, în carnetul de muncă al contestatorului a fost consemnată reintegrarea sa.
Acesta a fost concediat de pe același post pe care trebuia să fie reintegrat, așa cum menționează expres dispoziția de concediere din 2008.
Ca atare, erau îndeplinite prevederile art. 256 Codul muncii, iar ajutorul primit trebuia restituit dată fiind anularea deciziei de concediere din 2008, astfel că dispozitivul deciziei revizuite nu conține dispoziții contrare.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de revizuire formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Se invocă în primul rând, în apărare, inadmisibilitatea cererii de revizuire în condițiile în care poartă asupra unei decizii pronunțate în recurs prin care s-a respins recursul, astfel încât, arată intimata R. S.A., nu poate reprezenta o decizie ce evocă fondul.
Tot ca un argument pentru inadmisibilitatea căii de atac promovate se invocă și faptul că deși aparent sunt evocate motive de revizuire reglementate prin dispozițiile Codului de procedură civilă, în fapt, dezvoltarea acestora nu permite încadrarea lor în cazurile enumerate de textul art. 322 C.proc.civ.
În condițiile în care lipsește o definiție legală a sintagmei "hotărâre care evocă fondul";, iar recursul întemeiat pe dispozițiile art. 3041C.proc.civ. permite devoluarea fondului într-o modalitate similară cu judecata apelului, Curtea constată că pot exista situații în care să se evoce fondul chiar printr-o hotărâre prin care s-a respins recursul, în măsura în care această soluție a vizat doar dispozitivul, însă în ce privește considerentele instanței de fond, acestea au fost, prin ipoteză, modificate prin considerentele instanței de recurs.
Așa fiind, în cauză, se constată că se impune ca evidentă apărarea formulată în sensul că motivele pe care se întemeiază revizuentul nu se încadrează în cazurile enumerate de art. 322 C.proc.civ.
Astfel, un prim motiv de revizuire este cel întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 1 C.proc.civ., arătându-se că dispozitivul hotărârii ar cuprinde dispoziții potrivnice ce nu s-ar putea aduce la îndeplinire.
Or, cum corect subliniază intimata, dispozitivul nu cuprinde decât mențiunea de respingere a recursului și de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, iar dispozitivul pe care îl menține astfel în ființă, cel al sentinței civile nr. 658/2013 a Tribunalului C., cuprinde respingerea excepțiilor autorității de lucru judecat și a prescripției și obligarea pârâtului - revizuent la restituirea salariilor compensatorii încasate de la reclamanta - intimată, actualizate cu dobânda, și la cheltuieli de judecată. În mod evident, aceste dispoziții nu pot fi privite ca fiind contradictorii între ele sau imposibil din punct de vedere juridic de a fi aduse la îndeplinire.
Ceea ce evocă revizuentul ca reprezentând o incongruență faptică combinată cu o inadvertență logică este obligarea sa la restituirea salariilor compensatorii în condițiile în care plata acestor salarii compensatorii nu s-a făcut în favoarea sa ca salariat, întrucât nu fusese reintegrat efectiv în urma anulării
primei decizii de concediere căreia i-a fost subiect, situație în care, consideră acesta, nu poate fi primită cererea de restituire a plăților compensatorii, întrucât una din condițiile impuse de dispozițiile art. 256 Codul muncii pentru admiterea unei atari acțiuni este aceea ca salariatul să fi încasat de la angajator o sumă nedatorată. Or, în mod evident, aceste susțineri contrazic dezlegările date de instanța de recurs prin decizia a cărei revizuire se cere, însă le contrazic prin propunerea unei alte dezlegări de drept asupra situației de fapt, iar nu prin evocarea unui caz în care să poată fi identificate condițiile primului motiv de revizuire reglementat de cod.
Al doilea caz de revizuire invocat este cel de la art. 322 pct. 2 C.proc.civ., afirmându-se că instanța a dat mai mult decât s-a cerut.
Trebuie remarcat că așa cum s-a statuat constant în doctrină, acest caz de revizuire vizează inadvertențe între obiectul judecății și soluția instanței, deci în calea de atac a revizuirii, judecătorul trebuie să se raporteze, pentru a se stabili pronunțarea ultra, minus sau plus petita, la limitele judecății sub aspectul obiectului acesteia determinate prin cererea de chemare în judecată, cererea reconvențională sau prin cererea intervenientului voluntar și principal.
Or, prin cererea formulată, revizuentul nu invocă o atare încălcare a limitelor judecății, nereferindu-se la obiectul cererii de chemare în judecată, în raport de care să clameze o pronunțare plus petita, ci la faptul că prin admiterea acțiunii și menținerea acestei soluții în recurs, s-a ignorat faptul că pârâtul revizuent nu fusese reintegrat efectiv ulterior anulării primei concedieri. Aceleași sunt de fapt argumentele pentru care este invocat acest motiv de revizuire, ca și cele pe care este întemeiată cererea de revizuire în baza punctului 1 din art. 322 C.proc.civ., în egală măsură de neprimit și sub această a doua întemeiere în drept.
Văzând dispozițiile art. 322-326 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul S. E. A. împotriva deciziei civile nr. 1826 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. T.
M.
N.
S.
D.
aflat în CO, semnează Președintele instanței
GREFIER,
B.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.recurs: I.T. /D.C.G. /G.L.T.
