Decizia civilă nr. 3843/2013. Contestație decizie sancționare salariat
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3843/R/2013
Ședința publică din data de 2 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul L.
F. împotriva deciziei civile nr. 2841 din 27 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, privind și pe intimata O. M. C. -N., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul personal și asistat de av. Tălpeanu M. și reprezentanta intimatei, consilier juridic R. N. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare a fost declarată și motivată în termenul legal, a fost comunicată și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea intimatei întâmpinare, având anexată împuternicire de reprezentare juridică.
Reprezentanta intimatei arată că întâmpinarea a fost comunicată și reprezentantei contestatorului.
Reprezentanta contestatorului arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, pentru considerentele expuse în scris, arătând în esență că prin extinderea de acțiune formulată s-a solicitat extinderea acțiunii către o terță persoană, conform art. 57 C.pr.civ. și anularea deciziei nr. 1947/_ de pe temeiul dispozițiilor art. 2 din Decretul-Lege nr. 167/1958, însă nici instanța de fond și nici instanța de recurs nu a făcut referire la acest temei juridic, a fost circumscris extinderii de acțiune. A fost chemată în judecată o terță persoană pentru că s-a solicitat anularea unei a doua decizii emisă de O. M., de numire în funcția de director chiar a persoanei care a început demersurile de sancționare împotriva contestatorului. Atât instanța de fond, cât și instanța de recurs au considerat că nu au fost investite cu cererea de anulare a celei de-a doua decizii, nefăcându-se referire în considerentele hotărârii la art. 2 din Decretul-Lege nr. 167/1958, deși se impunea analizarea în paralel, arătându-se de ce nu sunt aplicabile, rezultând astfel că s-a produs o greșeală materială. Cel de-al doilea motiv invocat în contestația formulată curge din primul întrucât nu s-a analizat investirea instanței cu acest nou petit. Extinderea de acțiune a fost depusă înainte de primul termen de judecată, de îndată ce a luat la cunoștință despre decizia de încadrare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației în anulare, având în vedere faptul că este inadmisibilă anularei unei decizii intrate în puterea de lucru judecat prin formularea unui recurs la recurs, cum se conturează practic această cale de atac. Regulamentul de ordine interioară nu limitează persoanele care pot aduce la cunoștința conducerii a unor abateri disciplinare. În cauză nu există eroare materială întrucât instanța a cunoscut existența extinderii de acțiune, făcând o amplă motivare a acesteia, astfel că nu poate fi vorba despre o greșeală materială, ci, eventual, despre o greșeală de judecată. Extinderea a fost depusă la al cinci-lea tremen de judecată. Cu privire la motivul vizând omisiunea cercetării unui motiv de modificare, arată că prin decizia pronunțată instanța a răspuns criticilor formulate în recurs printr-o motivare amplă, analizând fiecare motiv de casare, iar neînsușirea motivului de casare descris de reclamant, nu constituie motiv de contestație. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta contestatorului, în replică arată că a depus extinderea de acțiune după ce a doua decizie a fost depusă la dosarul cauzei, conform dispoziției dată în încheierea de ședință din_, neavând cum să o formuleze înainte, astfel că au solicitat anularea unei decizii depuse la dosar în timpul judecății. Temeiul juridic invocat a fost nesocotit și nu a fost observat.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._,
reclamantul L. F. a chemat în judecată pe pârâta O. M. C. -N. solicitând anularea deciziei nr. 688/_ de sancționare disciplinară, obligarea pârâtei să-i restituie sumele de bani cu care i-a fost redus salariul de bază cu 10% pe perioada mai-iulie 2012 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4859 din 18 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
s-a respins acțiunea, reținându-se, în esență, că prin decizia nr. 688/_, pârâta a dispus sancționarea reclamantului cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni, cu 10 % conform prevederilor art.248 alin. 1 lit. c din Codul Muncii republicat pentru atitudinea necorespunzătoare față de manager-ul instituției (conduită neprofesională, insultă, calomnie, purtare abuzivă) și întrebuințarea unor expresii jignitoare.
În cuprinsul deciziei nr. 688/2012, pârâta precizează că motivele invocate de către reclamant in apărarea sa, respectiv nerecunoașterea comisiei de cercetare si necomunicarea copiei referatului nr.515/2012 nu pot fi luate în considerare, deoarece acesta a cunoscut fapta pentru care a fost convocat, faptă care a rezultat din convocare si din adresa nr.522/_ înregistrată la pârâtă.
Prin faptul că, urmare a nerecunoașterii primirii referatului nr. 515/2012, odată cu convocarea nr. 528/2012, comisia de cercetare disciplinară prealabilă a dat citire referatului și a fost de acord cu comunicarea acestuia încă o dată reclamantului, cu consecința acordării unui termen rezonabil pentru ca acesta să-și formuleze poziția, instanța apreciază că a fost respectat dreptul la apărare al reclamantului.
Părăsirea sălii de ședință și nerecunoașterea de către reclamant, determină instanța să concluzioneze că principiul contradictorialității nu a fost respectat de către acesta, iar nu de către pârâtă.
Pârâta a arătat în cuprinsul deciziei nr.688/2012 motivele pentru care a înlăturat apărările reclamantului, astfel că decizia contestată îndeplinește condițiile prevăzute de art.252 alin. 1 lit. c din Codul Muncii și urmează să fie menținută ca legală din acest punct de vedere.
Măsura a fost dispusă ca urmare a efectuării cercetării disciplinare prealabile efectuată în lipsa reclamantului, deoarece acesta a refuzat termenul de formulare a apărărilor împotriva acuzației aduse și depunerea răspunsului cu privire la acuzarea din referatul nr.515/2012.
Fapta reținută în sarcina reclamantului este confirmată de declarațiile martorilor.
Această faptă constituie abatere disciplinară, este săvârșită cu vinovăție de către reclamant și contravine prevederilor din contractul de muncă referitoare la obligația de a respecta disciplina muncii, prevederilor din Regulamentul Intern privitoare la disciplina salariaților, la relațiile de serviciu și la atitudinea necorespunzătoare față de managementul instituției și prevederile Legii nr. 77/2004 art.7 alin. 2 care impune personalului contractual obligația de a întrebuința expresii jignitoare demnității persoanelor din cadrul instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Prin decizia civilă nr. 2841/R din 27 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel
C. în dosarul nr._
s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul L. F. împotriva sentinței civile nr. 4859 din_ a Tribunalului C. .
În considerentele deciziei s-a reținut că reținut că potrivit art. 132 Cod de procedură civilă, modificarea cererii de chemare în judecată se poate face cel mai târziu până la prima zi de înfățișare. Este socotită ca prima zi de înfățișare, conform art. 134 Cod de procedură civilă, aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.
Documentația de la dosar a confirmat faptul că, în cauză, prima zi de înfățișare s-a consumat la termenul din_ . De asemenea, prin obiecțiunile depuse la dosar și prin concluziile formulate în fața instanței în ședința de
judecată din_, pârâta s-a opus extinderii de acțiune.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a omis să ia în considerare extinderea de acțiune formulată de către reclamant la data de_ prin care acesta a solicitat anularea deciziei nr. 1947/_ .
Nu a prezentat relevanță distincția făcută de reclamant privitor la natura obiecțiunilor formulate de către partea pârâtă privitor la extinderea de acțiune, respectiv că acestea nu privesc aspectul procedural al extinderii de acțiune, ci doar aspectele de temeinicie. Opoziția exprimată de către pârâtă nu a putut fi asimilată unei manifestări exprese de voință în sensul judecării extinderii de acțiune concomitent cu acțiunea inițială. Or, în lipsa unui acord expres al pârâtei privitor la judecarea concomitentă a celor două cereri, instanța nu era îndrituită să procedeze la judecarea extinderii de acțiune, o soluție contrară echivalând, practic, cu încălcarea principiului disponibilității.
A susținut reclamantul că formularea extinderii de acțiune doar la data de_ a fost determinată de împrejurarea că decizia nr. 1947/_ a fost depusă la dosar doar la termenul din_ . Astfel, a învederat că în raport de data depunerii deciziei la dosar, a optat pentru invocarea nulității acestei decizii pe cale de excepție, apreciind că această modalitate procedurală asigură soluționarea cu celeritate a acestei cereri, față de formularea pe cale separată a unei acțiuni în acest sens.
Curtea a constatat că reclamantul face confuzie între două noțiuni juridice distincte, respectiv cererea de chemare în judecată, ca act de învestire al instanței și invocarea unei excepții, ca incident procedural.
Reclamantului nu i-a fost recunoscută posibilitatea legală de a formula în cadrul acestui proces excepția nulității deciziei, câtă vreme instanța nu a fost învestită de către nici una din părți cu vreo cerere în acest sens, obiectul cauzei
vizând anularea deciziei nr. 688/_, de sancționare disciplinară a reclamantului și nicidecum anularea deciziei nr. 1947/_
Nulitatea deciziei nr. 1947/_ nu a fost invocată pe cale de excepție, ci prin extinderea de acțiune, astfel, analiza cauzei se circumscrie exclusiv acestei perspective.
Nu a putut fi acreditată ca fiind legală soluția disjungerii susținută de către reclamant prin motivele de recurs, în condițiile în care reglementarea în vigoare în perioada de referință nu cuprinde o dispoziție expresă în acest sens privitor la modificarea cererii de chemare în judecată formulată după prima zi de înfățișare.
Principiul liberului acces la justiție oferă oricărei persoane dreptul de a accede la instanța judecătorească în vederea apărării drepturilor sale. Așa cum s- a subliniat însă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, simpla sa consacrare legală, chiar și la nivelul suprem, prin constituție, nu este de natură a asigura și o eficacitate reală a acestuia, atât timp cât, în practică, exercitarea sa întâmpină obstacole. A. ul la justiție trebuie să fie asigurat, în consecință, în mod efectiv și eficace (Airey contra Irlandei; Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ).
Nu s-a putut reține o încălcare a liberului acces la justiție a reclamantului prin omisiunea instanței de a dispune disjungerea extinderii de acțiune, câtă vreme reclamantul avea posibilitatea legală de a se adresa instanței printr-o cerere separată cu solicitarea de anulare a deciziei evocate, aspect cunoscut chiar de către reclamant și afirmat de către acesta chiar prin motivele de recurs depuse la dosar.
Împrejurarea că reclamantul nu a urmat această cale legală, ci a optat să formuleze cererea chiar în procesul pendinte nu a putut fi asimilat cu imposibilitatea acestuia de a accede la o instanță judecătorească în sensul invocat anterior.
Contrar afirmațiilor reclamantului, Curtea a constatat că prima instanță a procedat la cercetarea fondului cauzei, pronunțând o soluție temeinică și legală.
Reclamantul a subliniat că prima instanța nu a făcut nici o mențiune referitoare la proba testimonială administrată în cauză, deși declarațiile martorilor audiați confirmau o altă stare de fapt decât cea reținută cu ocazia cercetării disciplinare.
Declarațiile martorilor audiați s-au coroborat cu aspectele reținute cu ocazia cercetării disciplinare, confirmând aceeași stare de fapt ca și cea reținută în referatul întocmit de directorul adjunct și care a stat la baza declanșării cercetării disciplinare a reclamantului.
Nu s-a putut aprecia că vreuna din cele trei afirmații individualizate în decizia de sancționare nu au fost corect expuse.
S-a observat că hotărârea atacată se fundamentează pe considerente amplu motivate, care cuprind atât o analiză a temeiniciei deciziei de sancționare, cât și a legalității acesteia, astfel că nu pot fi primite susținerile contrare ale reclamantului.
Nefondate s-au dovedit a fi și afirmațiile reclamantului privind încălcarea dreptului la apărare ca urmare a omisiunii pârâtei de a-i comunica acestuia referatul nr. 515/_ .
Din economia prevederilor art. 251 din Codul Muncii, în vigoare în perioada de referință, care reglementează cercetarea disciplinară prealabilă, nu a rezultat obligația angajatorului de a-i comunica salariatului actele care au stat la baza cercetării, ci doar obligația de a-l convoca în scris cu arătarea obiectului, datei, orei și a locului întrevederii, această din urmă măsură constituind o veritabilă garanție a dreptului la apărare, lipsa oricăruia din elementele menționate conducând la nulitatea cercetării disciplinare.
Or, în cauză, reclamantul nu a invocat încălcarea dreptului la apărare din perspectiva actului de convocare, ci din perspectiva neîndeplinirii obligației de comunicare a unui act de cercetare, deși în sarcina pârâtei nu subzista nici o obligație în acest sens. Mai mult, s-a reținut că reclamantul a luat cunoștință de conținutul acestui referat, aspect ce rezultă din chiar cuprinsul convocatorului (f. 34), în care se face mențiunea expresă "anexăm referatul nr. 515/_ "; și care a fost primit personal de către reclamant la data de_ . Relevantă în acest sens a fost și adresa nr. 522/_ (f. 10) din care reiese că reclamantul cunoștea faptele pentru care a fost chemat în fața comisiei.
La termenul la care reclamantul a fost convocat, respectiv la data de _
, comisia de cercetare disciplinară, în raport de susținerile reclamantului conform cărora acestuia nu i s-ar fi comunicat referatul amintit, a fost de acord să îi înmâneze acestuia încă o copie a scriptului evocat, dar cu toate acestea reclamantul a refuzat, părăsind ședința de cercetare.
Au fost înlăturate criticile privitoare la excepția nulității deciziei contestate din perspectiva nesocotirii exigențelor impuse de art. 252 al. 2 din Codul Muncii, motivat de faptul că instanța fondului a analizat punctual această excepție, concluzionând în mod corect că decizia contestată corespunde formal cerințelor impuse de legiuitor prin norma legală evocată. Împrejurarea că aceste concluzii nu se regăsesc la începutul considerentelor nu afectează legalitatea hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatorul L.
F.
solicitând anularea deciziei pronunțată în recurs.
În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că invocă, pe de o parte, art. 318 alin. 1 teza I C.proc.civ., cu referire la existența unor erori materiale de ordin procedural, iar pe de altă parte, art. 318 alin. 1 teza II C.proc.civ., vizând omisiunea instanței de a cerceta unul din motivele de casare invocat în termenul legal.
Cu referire la motivul reglementat de art. 318 alin. 1 teza I C.proc.civ., invocă neobservarea investirii primei instanțe cu petitul de anularea a deciziei nr. 1947/_ .
În considerentele deciziei, pagina 7, instanța de recurs indică explicit împrejurarea că "...câtă vreme instanța nu a fost investită de către nici una dintre părți cu vreo cerere în acest sens, obiectul cauzei vizând anularea deciziei nr. 688/_ de sancționare disciplinară a reclamantului și nicidecum anularea deciziei nr. 1947/_ ."
Se mai arată în aliniatul subsecvent din pagina 7, următoarele: "nulitatea deciziei nr. 1947/_ nu a fost invocată pe cale de excepție».".
Verificând actele dosarului, respectiv actul ce poartă ca titlu "Extindere de acțiune", rezultă că argumentele mai sus redate ale instanței de recurs nu se verifică în nici un fel. Aceasta pentru că în cadrul actului (Extindere de acțiune) a investit instanța în mod expres, "solicitând onoratei instanțe, pe cale de excepție în temeiul disp. art. 2 din Decretul-lege nr. 167/1958, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea deciziei nr. 1947/_ prin care a fost numit domnul Kosztin Aron pe funcția de director adjunct al Operei Maghiare, ca nelegală."
Așa fiind, instanțele nu erau ținute doar de denumirea dată actului depus la dosar, având obligația de a observa prin lecturare că în cuprinsul aceluiași act este dedusă, ca și petit nou, solicitarea de anulare a deciziei nr. 1947/_, cu precizarea că și extinderea de acțiune era necesară ca urmare a investirii instanței cu acest nou petit, în condițiile în care contestarea legalității unui act se face doar în contradictoriu cu părțile din raportul de drept material, chiar legea procesuală, prin art.47 C. proc. civ., statuând în astfel de cazuri un consorțiu procesual pasiv obligatoriu.
Cum instanța de recurs nu a procedat în sensul arătat, indicând explicit că obiectul cauzei îl vizează doar anularea deciziei nr. 688/2012 și nicidecum nulitatea deciziei nr. 1947/2011, consideră că a săvârșit o greșeală materială în sensul textului legal vizat, iar soluția pronunțată este tocmai rezultatul acestei greșeli, din moment ce nu a observat un petit nou dedus expres, afirmându-se în considerente că "...câta vreme instanța nu a fost investită de către nici una dintre părți cu vreo cerere în acest sens, obiectul cauzei vizând anularea deciziei nr. 688/_ de sancționare disciplinară a reclamantului și nicidecum anularea deciziei nr. 1947/_ ."
Un alt argument care susține greșeala materială îl reprezintă și neobservarea, și implicit absența oricăror referiri la temeiul juridic indicat în mod expres în actul procedural intitulat "Extindere de acțiune", respectiv art. 2 din Decretul-lege nr. 167/1958.
Cu privire la cel de-al doilea motiv reglementat de art. 318 alin. 1 teza II C.proc.civ., se arată că instanța a omis să se pronunțe și asupra motivului de casare descris în pagina 2 alin. final, vizând omisiunea de a analiza acest motiv, omisiune care este consecința firească a neobservării investirii ambelor instanțe cu petitul nou formulat în cadrul actului intitulat "Extindere de acțiune".
Intimata O. M. C. -N. a formulat întâmpinare prin care
solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în contestația în anulare și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Dispozițiile art. 318 alin. 1 C.pr.civ. conferă părților dreptul de a ataca o hotărâre a instanței de recurs cu o contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestația în anulare este reglementată așadar ca și o cale de atac extraordinară prin intermediul căreia apare posibilă anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile și investită cu autoritatea de lucru judecat, ce se poate exercita doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
În speță, contestatorul atacând o hotărâre irevocabilă a instanței de recurs, în care a indicat ca și prim temei de drept dispozițiile art. 318 alin. 1 teza I C.proc.civ., susținând existența unei erori materiale, sens în care a arătat că instanța de control judiciar a omis să observe investirea instanței de fond cu petitul de anulare a deciziei nr. 1947/_ .
Curtea reține că, prin eroare materială, ca temei al unei contestații în anulare în sensul art. 318 alin. 1 prima teză C.proc.civ. invocat de contestator, se înțelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Într-adevăr, pentru termenul de judecată din data de 4 martie 2013 contestatorul L. F. a formulat în fața primei instanțe o "extindere de acțiune"; (f. 162 dosar fond), prin care a solicitat chemarea în judecată a unei terțe peroane și a invocat pe cale de excepție anularea deciziei nr. 1947/_ prin care respectiva persoană a fost numită în funcția de director. La următorul termen de judecată, tribunalul a decis că nu va lua în considerare această extindere de acțiune, deoarece aceasta este tardiv depusă, reclamantul având posibilitatea de a-și întregi cadrul procesual până la prima zi de înfățișare.
Însă, nu se poate susține că instanța de recurs nu a observat formularea în fața instanței de fond a acestui petit nou al anulării deciziei nr. 1947/_, deoarece față de motivele de recurs invocate, în considerentele deciziei a cărei anulare se solicită și care au fost redate mai sus, a fost abordată pe larg problema sesizării primei instanțe prin "extinderea de acțiune"; de către reclamant, ocazie cu care s-a concluzionat că:
"(…)Potrivit art. 132 Cod de procedură civilă, modificarea cererii de chemare în judecată se poate face cel mai târziu până la prima zi de înfățișare. Este socotita ca prima zi de înfățișare, conform art. 134 Cod de procedură civilă, aceea in care părțile, legal citate, pot pune concluzii.
Documentația de la dosar confirmă faptul că, în cauză, prima zi de înfățișare s-a consumat la termenul din_ . De asemenea, prin obiecțiunile depuse la dosar (f. 172) și prin concluziile formulate în fața instanței în ședința de judecată din_ (f. 173), pârâta s-a opus extinderii de acțiune (f. 172, 173). Prin urmare, în mod corect prima instanță a omis să ia în considerare extinderea de acțiune formulată de către reclamant la data de_ (f. 162) prin
care acesta solicita anularea deciziei nr. 1947/_ . (…)";
Curtea apreciază că motivul invocat de contestator, nu se încadrează în cele prevăzute limitativ în dispozițiile legale menționate anterior, ci se referă la o pretinsă greșeală de judecată, contestatorul urmărind de fapt reformarea hotărârii, ceea ce nu este posibil decât în recurs.
În ceea ce privește contestația în anulare reglementată prin dispozițiile art.
318 alin. 1 teza finală C.proc.civ. care conferă părților dreptul de a ataca o hotărâre a instanței de recurs atunci când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, Curtea reține că din aceste dispoziții ale legii rezultă cu claritate, că admisibilitatea unei contestații în anulare în acest caz este condiționată de omisiunea totală a instanței de a se pronunța asupra unuia din motivele recursului, doar acesta putând fi sensul expresiei "...a omis din greșeală să cerceteze...";.
În susținerea acestui motiv de contestație în anulare, contestatorul a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra motivului de casare descris în pagina 2 alin. final, vizând omisiunea de a analiza acest motiv, omisiune care este consecința firească a neobservării investirii ambelor instanțe cu petitul nou formulat în cadrul actului intitulat "Extindere de acțiune";.
Curtea apreciază că aceste susțineri se constată a fi nefondate deoarece aceste aspectele privitoare la excepția nulității invocată prin extinderea de acțiune și au fost abordate în cuprinsul considerentelor deciziei, reținându-se faptul că:
"(…) Susține reclamantul că formularea extinderii de acțiune doar la data de_ a fost determinată de împrejurarea că decizia nr. 1947/_ a fost depusă la dosar doar la termenul din_ . Astfel, învederează că în raport de data depunerii deciziei la dosar, a optat pentru invocarea nulității acestei decizii pe cale de excepție, apreciind că această modalitate procedurală asigura soluționarea cu celeritate a acestei cereri, față de formularea pe cale separată a unei acțiuni în acest sens.
Având în vedere aceste alegații, Curtea constată că reclamantul face confuzie între două noțiuni juridice distincte, respectiv cererea de chemare în judecată, ca act de învestire al instanței și invocarea unei excepții, ca incident procedural.
Reclamantului nu îi este recunoscută posibilitatea legală de a formula în cadrul acestui proces excepția nulității deciziei, câtă vreme instanța nu a fost învestită de către nici una din părți cu vreo cerere în acest sens, obiectul cauzei vizând anularea deciziei nr. 688/_, de sancționare disciplinară a reclamantului și nicidecum anularea deciziei nr. 1947/_ .(…)";
Așadar, văzând că instanța de recurs a analizat criticile privitoare la soluția adoptată de tribunal în privința extinderii și cererii de anulare a deciziei formulată pe cale de excepție, Curtea reține că lipsește orice temei pentru a reține incidența motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. 1 teza II C.proc.civ.
Cum instanța de recurs a abordat motivul de recurs, pronunțându-se asupra lui și apreciindu-l ca neîntemeiat, nu s-ar putea considera că există omisiunea pretinsă de art. 318 teza II C.proc.civ., deoarece în speță motivul a fost cercetat, iar nu omis, chiar dacă motivele pentru care el a fost găsit nefondat nu sunt acceptate de recurent.
Pentru cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 319 și următoarele C.proc.civ., Curtea va respinge contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 2841/R din 27 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel C., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul L. F. împotriva deciziei civile nr. 2841/R din_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: P.Urs
Jud.recurs:D. G. /L. D. /S. D.
