Decizia civilă nr. 4640/2013. Contestație decizie sancționare salariat
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4640/R/2013
Ședința publică din data de 11 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: M. N.
S. -C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. C. împotriva sentinței civile nr. 14180 din 14 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată SC S. F. S., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal și reprezentat de av. Minea M., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 6 decembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei reclamantului recurent, care depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și completată, respectiv obligarea pârâtei la înregistrarea contractului de muncă începând cu data de_, obligarea pârâtei la plata contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate, în cota raportată la salariul real brut și obligarea la daune morale în cuantum de 10.000 lei, pentru considerentele expuse pe larg în memoriul de recurs pe care le susține și oral. Solicită și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea cauzei pe fond, conform chitanței de la dosar și în recurs, conform chitanței pe care o depune.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 14180 din 14 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis în parte acțiunea reclamantului SÂNGEORZAN
C. în contradictoriu cu pârâta SC S. F. S. .
S-a anulat decizia de sancționare nr. 959/_ emisă de pârâtă. S-a respins, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că excepția invocată de pârâtă referitoare la faptul că cererea de chemare în judecată nu ar cuprinde toate elementele prevăzute de lege a fost neîntemeiată.
Pe fond, instanța a reținut că în data de_ între reclamant și pârâtă s-a încheiat un contract individual de muncă în baza căruia reclamantul a devenit angajat al pârâtei în funcția de agent de pază.
În data de_ reclamantul a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile pentru utilizarea în interes personal autoturismul societății înmatriculat sub nr._, precum și atitudinea necorespunzătoare în relațiile cu șefii ierarhici.
Prin decizia de sancționare nr. 959/_ reclamantul a fost sancționat cu avertisment pentru utilizarea autoturismului de serviciu în interes personal pe o distanță de aprox. 3-4 km în data de_ ; atitudinea necorespunzătoare față de dispozițiile șefului ierarhic, instigare a personalului angajat cu privire la condițiile de întocmire a contractelor individuale de muncă precum și a tuturor documentelor conexe acestora.
În data de_ reclamantul a solicitat încetarea contractului său individual de muncă începând cu data de_ .
Din adeverința nr. 14297/_ și din adeverința nr. 30390/_ a rezultat salariul față de care s-au plătit contribuțiile reclamantului.
Raportat la această stare de fapt instanța a constatat că, capătul de cerere privind anularea deciziei de sancționare este întemeiat. Pârâta nu a făcut proba niciuneia dintre faptele pentru care a fost reclamantul sancționat motiv pentru care instanța a admis acțiunea în această privință.
Celelalte capete de cerere formulate sunt neîntemeiate.
Astfel, atâta timp cât prin contractul individual de muncă, care exprimă acordul de voință al ambelor părți împrocesuate, încheiat în formă scrisă și depus la dosarul cauzei s-a prevăzut un salariu al reclamantului, acesta este singurul pe care îl datorează societatea pârâtă reclamantului și este singurul raportat la care aceasta datorează contribuții către stat. Este prin urmare neîntemeiată cererea reclamantului ca pârâta să fie obligată la plata contribuțiilor către stat, prin raportare la un alt salariu decât acesta. Dimpotrivă chiar, plata unei alte sume ca salariu poate să reprezinte o plată nedatorată a cărei restituire ar putea pârâta să o solicite.
În absența oricărei probe referitoare la prestarea de muncă de către reclamant în favoarea pârâtei anterior datei începând cu care s-a înregistrat contractul, instanța a respins cererea de obligare a pârâtei la înregistrarea contractului în programul Revisal.
În privința daunelor morale, instanța a constatat că în speță prin interogatoriul și martorii audiați în cauză nu s-a făcut proba săvârșirii de către pârâtă a unei fapte ilicite, care să îi fi cauzat reclamantului vreun prejudiciu moral. Din probele administrate în cauză nu a rezultat că reclamantul ar fi fost obligat să lucreze în condiții anormale pentru activitatea de agent de pază.
În temeiul art. 276 din Codul de procedură civilă, instanța a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 200 de lei, din onorariul avocațial, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. C.
solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că s-au respins cererile privind obligarea pârâtei la înregistrarea contractului de muncă, încheiat între recurent și pârâtă, la Inspectoratul Teritorial de munca începând cu data de_ ,; obligarea pârâtei la plata contribuțiilor la Casa de Pensii și Casa de Asigurări de Sănătate, în cota raportată la salariul real brut, începând din_ ; obligarea pârâtei la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 lei.
Salariul a fost stabilit pentru un program normal de 8 ore pe zi, dar a făcut dovada cu martorul A. M. că programul de lucru era 24 cu 48 ore, deci trebuiau plătite și orele suplimentare. De altfel și martorul Kopeczi A. recunoaște că au fost plătiți cu 4 lei net pe ora și câștiga 800-850 lei net pe lună.
Același martor M. A. a declarat că banii destinați achitării salariilor angajaților erau trimiși prin mandat poștal, de către persoanele fizice Nita L., Zidaru N., Parvana Costel sau Grigore G., angajați ai firmei din B. . Este cel puțin curios faptul că nu se virau pe cardurile angajaților și nu se semnau nici state de plate, decât unele cu sumele real încasate, care nu știe dacă figurează sau nu în evidentele firmei.
Nu au fost prezentate la instanța statele de plată, deși le-a solicitat la fiecare termen.
Diferențele de salariu achitate reprezintă plata orelor suplimentare prestate și a sporului de noapte, ținând seama de faptul că, de regulă se lucra aproximativ 240 de ore lunar.
Instanța a studiat superficial probele depuse la dosar, nu a observat, deși a arătat în completarea la acțiune faptul că a lucrat la pârâtă în două perioade, _
-_ apoi în perioada_ -_, în consecință au existat două contracte de muncă distincte.
Primul contract de muncă, pe perioada_ -_ pe care nu îl deține deoarece nu i-a fost comunicat niciodată, l-a semnat în data de_, când i s-a comunicat să se prezinte la serviciu din data de_, ceea ce a și făcut. Acest contract nu era datat, probabil, la data semnării lui, însă a început activitatea din data de_, fapt confirmat, în probațiune, prin depunerea copiilor după Procesele verbale de predare-primire a serviciului, a pontajului și a fișei de predare a echipamentului din data de_, documente care sunt semnate de către coordonatorul zonal M. A. și ale colegilor care au predat-preluat schimbul.
Prezența reclamantului la serviciu pentru o perioadă anterioară datei înregistrării contractului de muncă, adică_ -_, rezultă și din foile de parcurs, depuse în copii la dosar, care conțin semnăturile angajaților pentru acea perioadă, inclusiv a domnului A. M. și a colegilor Kopeczi A. și Lichi Remus.
Nu contestă data înregistrării celui de-al doilea contract de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 2852/_, care i-a fost comunicat.
Singura plată reală pentru care avea un înscris este cea din luna aprilie 2012, bani trimiși prin mandat poștal, direct reclamantului, de către Dl. Nita L., persoana recunoscută de către A. M. ca fiind unul dintre angajații care trimiteau de la B. banii destinați salariilor. Din aceasta reiese faptul că suma plătită cu titlu de salariu era de 896 lei (8 zile de cate 24 ore =192 ore, 192 ore x 4 lei/ora = 768 lei, la care s-au adăugat 4 zile de concediu de cate 8 ore = 32 de ore X
4 lei pe ora rezultând 128 lei) iar restul de 172 de lei reprezentând decontul deplasării la cercetare disciplinara). În adeverința nr. 14345/_, eliberata de Casa de Pensii B., pe luna mai 2012, deci după încetarea celui de-al doilea contract de muncă au achitat contribuția datorată pentru două zile de concediu neefectuate, fapt ce rezultă din fisa de lichidare.
Consideră că în acest caz, conf. art. 272 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, aspect menționat și în încheierea din 27 mai 2013. Cu siguranța, în cazul în care angajatorul nu face dovada contrarie, angajatul (sau fostul angajat) are dreptate. Reclamantul a arătat că nu avea posibilitatea, în cazul în care nu se depun înscrisurile solicitate să probeze ceea ce a afirmat.
Referitor la dovada daunelor morale, arată faptul că martorul Kopeczi A. a declarat că reclamantul avea o atitudine cuviincioasă, simțindu-se lezat de
încălcările legale, datorită faptului că acesta a fost cadru militar pentru care onoarea și demnitatea avea o anumită valoare și că insista pe respectarea legii. De altfel, în 26 de ani de cariera militară a avut numai calificative de "foarte bun"; și
"excepțional", iar în cele șapte misiuni în teatrele de război a obținut patru calificative de "excepțional" și trei de "foarte bun". A menționat acest lucru pentru a arata instanței că toate aceste fapte petrecute au avut o influență foarte mare asupra psihicului sau.
Consideră că se impune studierea probelor depuse la dosar despre modul în care acesta a fost tratat de către angajator. Faptul că acesta a fost pus să stea în timpul serviciului timp de 24 de ore, în mașina, la o distanta de peste 500 m de un WC la care ar fi putut avea acces, constituie o umilință.
Pârâta SC S. F. S. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, iar pe cale de consecință menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte în funcția de agent de securitate începând cu data de 6 decembrie 2010 până la data de 21 martie 2011, în temeiul contractul individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată înregistrat la ITM B. sub nr. 5279/_ .
Începând cu data de 3 iunie 2011 s-a încheiat între părți un nou contract individual de muncă înregistrat sub nr. 2852/_, în cuprinsul căruia s-a prevăzut un salariu brut lunar de 804 lei.
Însă, Curtea constată că între părți au existat raporturi de muncă anterior perioadei pentru care a fost încheiat primul contract individual de muncă, și anume începând cu data de 15 noiembrie 2010, împrejurare dovedită prin depunerea copiilor după Fișa de predare către reclamant a echipamentului în data de_ (f. 75 dosar fond), Procesele verbale de predare-primire a postului din data de 15 și 16 noiembrie 2010 (f. 81 - 82 dosar fond), Foile de parcurs pentru autoturismul din dotare pentru perioada 1 - 6 decembrie 2010 (f. 81 - 82 dosar fond), înscrisuri semnate de coordonatorul zonal și alți angajați ai societății, care atestă faptul că reclamantul a prestat muncă în calitate de agent de securitate în beneficiul societății pârâte.
Fiind omise a fi avute în vedere înscrisurile de mai sus, se constată a fi pur formală statuarea primei instanțe privitoare la absența oricărei probe referitoare la prestarea de muncă de către reclamant în favoarea pârâtei anterior datei începând cu care s-a înregistrat contractul.
Văzând că potrivit art. 16 alin. 2 din C.muncii (în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 40/2011), părțile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba în situația în care contractul individual de munca nu a fost încheiat în forma scrisă, Curtea apreciază ca fiind întemeiată solicitarea reclamantului de a obliga pârâtă să înregistreze la ITM contract individual de muncă încheiat cu reclamantul pentru perioada_ -_ .
Constatându-se a fi fondat acest capăt de cerere se impune admiterea în parte a cererii accesorii vizând obligarea pârâtei de plăti contribuțiile de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate, și anume doar pentru perioada_ - _
.
Recurentul a susținut că în mod greșit nu s-a solicitat de către instanță depunerea statelor de plată, încă văzând că în speță reclamantul nu a susținut că nu i s-ar fi plătit drepturile salariale și în același timp nu a investit instanța cu o cerere de obligare a angajatorului la restituirea unor drepturi salariale neachitate,
Curtea apreciază că în mod corect tribunalul nu a dat curs acestei cereri în probațiune.
Deși prin demersul său judiciar reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata contribuțiilor sociale și de sănătate în cotă raportată la salariul său real brut pentru întreaga perioadă_ -_, și respectiv_ -_, pretinzând că salariul său real ar fi fost altul, Curtea constată că acesta nu a indicat care este acel cuantum pe care îl consideră real în comparație cu salariul de bază de 720 lei și 804 lei lunar menționat în cele două contracte individuale de muncă.
Or, în contextul în care reclamantul, deși a susținut că ar fi prestat ore suplimentare, acesta nu a formulat un capăt de cerere prin care să se constate efectuarea unor ore suplimentare și să se dispună obligarea angajatorului la plata unor atare drepturi suplimentare, Curtea constată că în mod just s-a apreciat de către instanța de fond ca fiind nefondată cererea de obligare a pârâtei la plata unor contribuții la bugetul de stat într-un alt cuantum decât cel obținut prin raportare la salariul negociat de părți și menționat în cele două contracte de muncă.
În ceea ce privește daunele morale, Curtea reține că despăgubirile solicitate de recurent în cadrul raporturilor de muncă, își găsesc temeiul în dispozițiile art. 253 alin. 1 și 2 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în baza normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Însă, din analiza prevederilor art. 253 alin. 1 din Codul muncii, rezultă că este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții de fond pentru a exista răspunderea patrimonială: fapta ilicită angajatorului; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu și culpa angajatorului.
Numai întrunirea cumulativă a acestor condiții atrage răspunderea patrimonială a angajatorului în temeiul prevederilor art. 253 din Codul muncii, iar răspunderea este exclusă în lipsa a cel puțin uneia dintre aceste condiții.
Ca orice pretenție dedusă judecății, prejudiciul moral trebuie dovedit, instanța având obligația de a-l aprecia în raport de gravitatea și importanța lui.
Or, deși prin precizarea de acțiune reclamantul a invocat că a fost supus unor presiuni începând cu luna noiembrie 2011, că a fost șicanat de către reprezentanții societății și că a suferit cumplit prin faptul că i s-a impus obligația de a staționa într-un loc care nu are acces la toaleta, în cauză nu s-a dovedit un prejudiciu de natură morală în dauna reclamantului și la a cărei obligare să fie obligată pârâta, respectiv nu s-a probat existența unor fapte de natura celor descrise de reclamant.
Astfel, cei doi martori audiați în fața instanței de fond nu au confirmat săvârșirea de către societatea pârâtă prin reprezentanții săi a unor acte care să aibă un caracter abuziv sau șicanator, în sensul precizat de reclamant.
În același timp, nu se poate susține că simplul fapt al emiterii deciziei de sancționare disciplinară a fost generator de prejudicii, întrucât angajatorul dispune potrivit dispozițiilor art. 247 alin. 1 din Codul muncii de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi, astfel încât nu se poate aprecia că a acționat într-un mod abuziv sau șicanator înafara unui cadrul legal.
Așa cum și recurentul a învederat prin cererea de recurs, martorul Kopeczi A. a declarat în fața primei instanțe că reclamantul avea o atitudine cuviincioasă, însă Curtea apreciază că dovedirea respectării atribuțiilor de serviciu de către salariat nu confirmă o atitudine culpabilă generatoare de prejudicii din partea angajatorului.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în mod judicios prima instanță a concluzionat în sensul netemeiniciei pretențiilor reclamantului privind acordarea daunelor morale.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este în parte nelegală, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite în parte recursul declarat împotriva sentinței tribunalului, pe care va o modifica în parte, în sensul că va obliga pârâta să înregistreze la ITM contract individual de muncă încheiat cu reclamantul pentru perioada_ -_ și să plătească contribuțiile de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate pentru această perioada.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., ținând cont de soluția adoptată, de cuantumul cheltuielilor efectuate de reclamant, va obliga pe pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei, față de 200 lei cât s- a acordat inițial.
Vor fi menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
De asemenea, având în vedere culpa procesuală a fiecărei părți în recurs va obliga pe pârâta intimată să plătească recurentului suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând o parte din onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul S. C. împotriva sentinței civile nr. 14180 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta SC S. F. S. să înregistreze la ITM contract individual de muncă încheiat cu reclamantul pentru perioada_ -_ .
Obligă pârâta să plătească contribuțiile de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate pentru perioada_ -_ .
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă intimata SC S. F. S. să plătească recurentului suma de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
I. -R. M. | M. | N. | S. | -C. | B. |
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: B. G. Z.
