Sentința civilă nr. 356/2013. Contestație decizie sancționare salariat
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.356
Ședința publică din 21 ianuarie 2013 Completul este compus din: Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier
Asistenți judiciari:
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta M. A. S.
, cu domiciliul în Ș. -S., str. C., nr.11, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâtul S. O. "PROF.DR. I. P. "; - REPREZENTAT PRIN M. O. D.
, cu sediul în Ș. -S., str.G. C., nr.29, județul Sălaj, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul pârâtului, consilier juridic Vigu M., cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri în probațiune, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul pârâtului, consilier juridic Vigu M., solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
T R I B U N A L U L
Prin cererea formulată de reclamanta M. A. S. în contradictoriu cu pârâtul S. O. "PROF.DR. P. I. "; - se solicită a se dispune anularea Deciziei nr.148/_ .
În considerentele acțiunii se menționează că a fost sancționată disciplinar - pentru o faptă care nu există. Practic - nu știe care este fapta încadrată de comisia de disciplină ca fiind "abatere disciplinară";.
Pentru a se declanșa răspunderea disciplinară este necesar ca salariatul să fi săvârșit o abatere de la disciplina muncii.
De asemenea pentru ca o faptă să fie calificată drept abatere disciplinară - este necesar să fie întrunite elementele sale constitutive - respectiv: existența unei fapte ilicite, săvârșirea ei cu vinovăție, un rezultat dăunător - legături de cauzalitate între faptă și rezultat.
Consideră că este forțată, cercetarea sa disciplinară atâta vreme cât nu s-a cercetat vreun blocaj în activitatea unui departament.
În cursul lunii septembrie 2012 a întocmit două referate prin care aducea la cunoștință conducerii spitalului - că există - deficiențe ale programului informatic
și solicită să-i fie comunicată procedura de lucru . pentru a evita - producerea unor evenimente neplăcute cum este cel de față.
Fiind încadrată în postul de " operator date"; - avea ca atribuție prelucrarea datelor către Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj și Direcției de Sănătate Publică Sălaj și nu de a culege condici.
Prin urmare - constată că a fost sancționată pentru fapte ce nu-i pot fi imputate și solicită anularea Deciziei nr.148/2012 ca netemeinică și nelegală.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul S. O. "prof.dr. I. P. "; Ș. -S. se solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
În fapt - comisia de disciplină - a fost împuternicită să efectueze o anchetă
- cu privire la existența în blocaj al activității de culegere - a condicilor de medicamente cu efect negativ - asupra finanțării activității spitalului.
Reclamanta este încadrată pe postul de operator date - și avea atribuții privind prelucrarea și stocarea datelor în regim informatic - de la laboratoarele și farmaciile unității.
Până în luna iunie 2012 - culegerea acestor condici a fost efectuată de personalul farmaciei - deși figura în fișa postului reclamantei. Deși aceste mențiuni trebuiau făcute zilnic . reclamanta făcea operațiile cu întârziere. Între_ și_ reclamanta nu a prelucrat nici o dată - încălcând toate dispozițiile conducerii unității iar sarcinile sale au fost executate de o îngrijitoare de curățenie de la farmacia spitalului.
În final se apreciază că nu pot fi reținute apărările formulate de reclamantă - cu privire la inexistența faptei - și se solicită respingerea cererii astfel formulată și menținerea Deciziei de sancționare.
Asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:
Reclamanta are calitate de angajat al S. ui O. "prof.dr. P. I. "; Ș. -
S. - având funcția de "operator date I studii medii";- începând cu data de _
. potrivit contractului individual de muncă 1705 (f.49).
Potrivit fișei postului la cap.7 - al.2 - avea atribuții privind prelucrarea, elaborarea și stocarea datelor din laboratoarele și farmacia unității (f.7).
De asemenea, la alin.16 se menționează printre atribuții și aceea referitoare la ținerea evidenței intrărilor și ieșirilor medicamentelor și materialelor sanitare cu raportare la C.A.S.S. Sălaj și D.S.P. Sălaj.
În raportul de activitate întocmit în data de_ de șeful de serviciu Statisticii și informaticii medicale - erau reamintite atribuțiile reclamantei printre care și acelea privind introducerea condicilor pentru pacienții spitalizați, centralizarea și raportarea datelor aferente (f.29).
Deși reclamanta avea atribuții privind culegerea condicilor de medicamente
- încă din ianuarie 2012 - activitatea a fost desfășurată de personalul farmaciei. Reclamanta a început efectiv să lucreze doar din luna august 2012 (f.31).
Aceasta a fost nemulțumită de preluarea acestor sarcini și a înaintat mai multe sesizări conducerii spitalului (f.41-44).
Așa se face că în perioada_ -_ nu a ridicat și nu a prelucrat în sistem informatic - condicile de medicamente - încălcând astfel obligațiile
prevăzute în fișa postului, în contractul individual de muncă și în regulamentul intern.
La sesizarea managerului unității sanitare - comisia de disciplină a S. ui
O. "prof.dr. I. P. "; Ș. -S. a efectuat o anchetă - asupra activității desfășurate de petentă.
Concluzia a fost că - aceasta - nu a introdus condicile de medicamente în sistemul informatic instituit, sarcină proprie de serviciu, cuprinsă în fișa postului, încălcând dispozițiile conducerii unității și contractul individual de muncă. Omisiunea îndeplinirii unei sarcini de serviciu este prevăzută în art.247 alin.(2) din Legea nr.53/2003, republicată și art.87 alin.2 din Regulamentul Intern. S-au mai încălcat prevederile art. 88 lit.n, art.31 lit.a,b și c din Regulamentul Intern.
De asemenea, reclamanta nu a respectat prevederile cuprinse la lit.M, pct.2, lit.a din Contractul individual de muncă, înregistrat cu nr. 1705/_ și pct.7 - Atribuții, Lucrări, Sarcini, alineatele 2,14,17,18,23,25 și ultimul din fișa postului însușită sub semnătură în data de_ .
Comisia înlătură apărările invocate de reclamantă, cum ar fi: necomunicarea de către conducere a unei proceduri de lucru privind introducerea condicilor de medicamente în sistemul informatic, anumite disfuncții generate de scrierea greșită a CNP-ului unor pacienți, coduri de boală greșite, neconcordanțe între evidența scriptică și faptică a unor medicamente, introducerea unei parole pentru evidențierea muncii sale, scrierea uneori ilizibilă a unor condici de medicamente de către asistentele medicale etc., pentru motivele pe larg dezvoltate la litera F.
Prin Decizia nr.148/10. oct 2012 - s-a aplicat sancțiunea disciplinară a avertismentului scris . și care face obiectul prezentului litigiu.
Reclamanta a susținut tot timpul că nu a fost probată fapta ce i se impută.
Ori, din cuprinsul referatului întocmit de șeful de serviciu - statistică și informatică medicală - rezultă refuzul - reclamantei - de a prelua și prelucra aceste condici și date (f.40).
Ulterior acestor constatări - reclamanta a formulat diverse sesizări unității - argumentând că nu-și poate exercita atribuțiile de serviciu.
Activitatea desfășurată de reclamantă este foarte importantă deoarece realizează o centralizare a consumului de medicamente pe fiecare categorie și pe fiecare pacient - lunar - iar aceste date se comunică - la o anumită dată - Caselor Județene de Asigurări de Sănătate. În funcție de aceste date se poate afla - consumul de medicamente lunar - și față de acest consum se inițiază aprovizionarea pe luna următoare cu medicamente.
Prin urmare - și în perioada în care reclamanta a refuzat să prelucreze aceste date - operațiunea a fost efectuată de o altă persoană - pentru că în lipsa acestor date - activitatea spitalului poate fi grav afectată.
Conform prev. art.248 Codul Muncii - sancțiunile disciplinare se află într-o anumită ordine - de la cea mai ușoară - constând în " avertismentul scris"; - până la cea mai aspră - constând în desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Aplicarea sancțiunii "Avertismentului scris"; - este corespunzătoare gradului de vinovăție al reclamantei și a fost aplicată corect de către - unitatea pârâtă - mai ales că - este la a doua sancțiune de același fel.
Așa fiind, urmează a se respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta M. A. S. .
Pentru aceste motive,
În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta M. A. S. cu domiciliul în Ș. -S., str. C., nr.11, județul Sălaj - în contradictoriu cu pârâta S. Orășănesc "Prof. dr.I. P. " cu sediul în Ș. -S., str.G. C., nr.29, județul Sălaj - privind constatarea nulității absolute a Deciziei 148/_ .
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi, 21 ianuarie 2013.
Președinte, | Asistenți judiciari, | Grefier, | |
P. R. M. | P. R. S. | V. R. I. Ș. L. |
Red.P.R.M./_
Dact.Ș.L./_ / 4 ex.