Decizia civilă nr. 3990/2013. Contestație decizie sancționare salariat
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3990/R/2013
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta
C. R. împotriva sentinței civile nr. 7630 din 30 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat C. A. C., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Dezbaterea în fond a cauzei, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08 octombrie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursului pentru data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7630 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C. A.
în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA.
S-a anulat decizia nr. 318/_ cu consecința restituirii către reclamant a contravalorii reducerii salariale cu 10%, procent aplicat la salariul de bază brut pe perioada a 3 luni.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin decizia nr. 318/_ emisă de Direcția de Resurse Umane din cadrul pârâtei B. C. R. (f 16), reclamantul a fost sancționat cu reducerea salariului de bază brut lunar cu 10% pe o perioadă de 3 luni pentru faptul că în data de_, în timpul programului de lucru utilizând adresa de e-mail de serviciu a trimis către adresa de e-mail personală documente care sunt proprietatea băncii. În cuprinsul deciziei s-a reținut că prin abaterea disciplinară s-au încălcat următoarele reglementări interne ale băncii: regulamentul intern art. 50 lit. i, j, m; codul de etică art. 4.3.4, art. 4.3.5, art. 4.3.6, art. 4.3.6.4, produse tip credit pentru clienții tip corporate B_: art. 1.1 lit. a, b, c, d; securitatea informației în BCR C_: art. 2.2.1 lit. b.
Reclamantul a motivat transmiterea acestor informații pe căsuța proprie de e-mail prin faptul că trebuia să le studieze acasă în vederea susținerii unui examen și a arătat că ulterior au fost șterse. Apărările reclamantului au fost înlăturate cu motivarea că adresa de email a reclamantului nu furnizează o protecție adecvată în ceea ce privește confidențialitatea, integritatea și autentificarea informației ca cele oferite de BCR, existând posibilitatea ca aceste informații să fie cunoscute de terțe persoane, prejudiciind astfel dreptul de proprietate intelectuală a Băncii; având în vedere că informațiile transmise de salariat băncii erau clasificate ca fiind de uz intern, acestea trebuiau să circule
doar în interiorul băncii; salariatul avea obligația de a cunoaște și respecta prevederile Codului de Etică, care menționează că angajații BCR nu trebuie să copieze și să disemineze materiale care prejudiciază acordurile de licență sau drepturile de autor.
Instanța a precizat în primul rând că apărările reclamantului referitoare la nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii au fost neîntemeiate. Astfel, prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 16/2012 (obligatorie pentru instanțe conform art. 330 ind. 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă) Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în interpretarea și aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității.
Prin urmare, în speță termenul de 30 de zile nu se calculează de la data la care a săvârșit reclamantul fapta care i se impută ci de la data la care s-a finalizat cercetarea disciplinară respectiv nota DRU nr. 29 din data de_, dată de la care s-au scurs mai puține de 30 de zile până la aplicarea sancțiunii.
Instanța a apreciat de asemenea că au fost neîntemeiate apărările petentului referitoare la absența unui prejudiciu produs societății pârâte. Aceasta deoarece crearea posibilității ca terțe persoane să ia cunoștință de informații asupra cărora pârâta are un drept de proprietate intelectuală reprezintă în sine un prejudiciu produs societății pârâte, prin diminuarea siguranței informațiilor asupra cărora aceasta are un drept de proprietate intelectuală.
Faptul că petentul și-a trimis documentele în discuție pentru a le studia în vederea susținerii unui examen nu a fost, în sine, un motiv care să înlăture răspunderea sa disciplinară. Aceasta deoarece susținerea unui examen nu
înlătură obligația reclamantului de a respecta reglementările interne ale băncii și nici nu echivalează cu o constrângere a reclamantului înspre săvârșirea unei abateri disciplinare. Cu toate acestea instanța a apreciat că acest motiv a fost unul verosimil. De altfel, pârâta nu a susținut că nu ar fi acesta motivul pentru care și-a trimis reclamantul documentele pe căsuța sa de e-mail. În aceste condiții, în lipsa unor probe sau susțineri contrare, tribunalul a reținut pentru început că reclamantul nu a avut intenția de a disemina materialele în discuție sau de a le face cunoscute altor persoane.
Ceea ce a apreciat instanța, însă, esențial și determinant în prezenta cauză a fost faptul că, deși s-a precizat în mod repetat, sub diverse formule, în reglementările interne ale băncii faptul că angajatul are obligația de a nu pune în pericol proprietatea intelectuală a băncii, (de exemplu f 59, f 69, f 70, f 81, f 82), niciunde nu s-a exemplificat această punere în pericol prin trimiterea de către angajat a unor documente spre căsuța de e-mail proprie. De asemenea, instanța a constatat că din niciunul dintre documentele depuse la dosarul cauzei nu a rezultat că reclamantului i s-ar fi pus în vedere vreodată că trimiterea unor documente pe căsuța proprie de e-mail reprezintă o punere în pericol a produselor băncii sau că îi este interzis să trimită documente pe căsuța proprie de e-mail.
Raportând conduita reclamantului la cea pe care ar avea-o în mod normal o persoană obișnuită, instanța a apreciat că în lipsa unei pregătiri specifice, reclamantul, nu ar fi avut cum să aibă, în mod normal, reprezentarea faptului că prin trimiterea unor materiale pe căsuța proprie de e-mail pune în pericol proprietatea intelectuală a băncii. În lipsa unor indicații specifice în acest sens, instanța a apreciat că reclamantul nu se află în culpă pentru acest lucru.
Având în vedere cele reținute anterior, respectiv că (1) reclamantul nu a avut intenția de a disemina materialele în discuție sau de a le face cunoscute
altor persoane și că (2) în mod neculpabil, reclamantul nu avea reprezentarea faptului că trimițând documente spre căsuța proprie de e-mail pune în pericol proprietatea intelectuală a băncii, instanța a apreciat că în speță lipsește vinovăția reclamantului ca element al răspunderii sale disciplinare.
Prin urmare, instanța a constatat că decizia atacată prin prezenta acțiune a fost în mod nelegal emisă, motiv pentru care a admis acțiunea și a anulat această decizie, cu consecința restituirii către reclamant a contravalorii reducerii salariale cu 10%, procent aplicat la salariul de bază brut pe perioada a 3 luni.
Instanța a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta B. C. R. S.A
.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt, prin sentința recurata, Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulata de C. A. C. și, în consecința, a anulat decizia nr. 318/_ cu consecința restituirii către reclamant a contravalorii reducerii salariale cu 10%, procent aplicat la salariul de baza brut pe o perioada de 3 luni.
Totodată recurenta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de
2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Consideră sentința instanței de fond ca fiind parțial nelegală și netemeinică, hotărârea pronunțată fiind dată atât cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 363 și urmat. Codul muncii (forma în vigoare la data emiterii deciziei de sancționare disciplinara supusa controlului judiciar), cât și în urma greșitei interpretări a materialului probator administrat în cauza.
Conform art. 263 (2) Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșita cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Este în afara oricărei discuții împrejurarea că, prin transmiterea unor proceduri interne ale Băncii Comerciale Române SA către căsuța personală de e- mail, reclamantul a încălcat reglementările interne ale Băncii. De altfel, acest aspect nici nu a fost contestat de către reclamant, apărările acestuia fiind limitate la a arata motivele pentru care a săvârșit abaterile disciplinare. Așadar, din această perspectivă, respectiv a existentei încălcării unei reglementari interne de la locul de muncă, condiția existenței unei abateri disciplinare este îndeplinită.
Constatarea lipsei vinovăției reclamantului, ca o condiție a atragerii răspunderii disciplinare, de către instanța de fond este greșită, pentru următoarele considerente:
În principiu, regula valabilă și în cazul răspunderii disciplinare, existența vinovăției nu este condiționată de înțelegerea de către persoana care încalcă un act normativ a considerentelor pentru care exista reglementarea încălcată.
Atâta vreme cât conducerea executivă a Băncii a aprobat o reglementare internă conform căreia salariații nu au voie să transmită către căsuțe de e-mail externe documente cu caracter intern, această interdicție având la bază motive foarte bine întemeiate ce țin de obligația respectării secretului profesional bancar, regula trebuie respectată de către toți salariații, independent de faptul că au ori nu reprezentarea motivelor pentru care s-a stabilit o astfel de interdicție.
Astfel, în cauza, de față, vinovăția salariatului, constă în încălcarea acestei reguli, fără a avea nici o relevanță intenția pe care a avut-o la momentul încălcării acesteia, cu atât mai mult cu cât, deși verosimila, motivația reclamantului pentru care a săvârșit abaterea disciplinară nu este de natură a înlătura răspunderea disciplinară.
Pe de altă parte, motivarea instanței de fond privind faptul că din materialul probator administrat în cauză rezultă că angajatul are obligația de a nu pune în pericol proprietatea intelectuală a Băncii, dar că niciunde nu s-ar exemplifica această punere în pericol prin trimiterea unor documente interne pe căsuța de e-mail personală este greșită, o simplă analiză a prevederilor articolele 4.3.4, 4.3.5, 4.3.6 și art. 4.3.6.4 din Codul de etica al BCR, urmând sa lămurească pe deplin instanța de control judiciar în acest sens.
Astfel, toți angajații sunt obligați să protejeze proprietatea intelectuală a BCR și să respecte drepturile de proprietate intelectuală aparținând terților. Unul dintre bunurile cele mai valoroase ale BCR este proprietatea sa intelectuală - reglementări interne, know-how, secrete comerciale, software propriu, mărci înregistrate și alte informații care se constituie în proprietate. Angajații BCR nu trebuie să folosească bunurile ori însemnele (emblema, antetul, sigla etc.) BCR în scopuri personale și nu trebuie să angajeze numele BCR în afaceri personale. Angajații BCR nu trebuie să copieze sau să disemineze materiale indiferent de suportul sau formatul în care acestea se prezintă) care prejudiciază acordurile de licență sau drepturile de autor; Protejarea activelor BCR - toți angajații trebuie să protejeze actele tangibile și intangibile ale BCR. Deturnarea activelor sau folosirea inadecvată a sistemelor BCR (de ex.: transmiterea de e-mail-uri inadecvate sau accesarea unor site-uri inadecvate care nu au legătura cu activitatea desfășurata) pot duce la o acțiune disciplinară și, în anumite cazuri pot constitui infracțiune; Confidențialitatea - fiecare angajat are obligația să protejeze informațiile confidențiale legate de client, de un angajat BCR și informațiile secret profesional aparținând BCR, împotriva folosirii sau divulgării neautorizate sau neadecvate; Securitatea datelor și informațiilor - angajații sunt obligați să respecte cerințele cu privire la utilizarea informațiilor, sistemelor de informații și dispozitivelor purtătoare de date din cadrul BCR.
Se constată deci că, în cuprinsul aceleiași reglementari interne a Băncii, exemplul dat de angajator ca o încălcare a obligației de a proteja proprietatea intelectuală a BCR constă în transmiterea de e-mail-uri inadecvate. Prin urmare, motivarea instanței de fond nu își găsește oglindire în cuprinsul materialului probator administrat în cauza ci, dimpotrivă, este în totală contradicție cu înscrisurile analizate.
În sfârșit, greșită este și aprecierea instanței de fond cu privire la faptul că, prin raportare la persoana reclamantului, acesta nu ar fi avut cum, în mod normal, să aibă reprezentarea faptului că prin trimiterea unor materiale interne pe căsuța proprie de e-mail pune în pericol proprietatea intelectuală a BCR, în contextul în care mesageria aparținând reclamantului nu este protejată în niciun mod din punct de vedere informatic, așa cum a dovedit.
Solicită a se constata împrejurarea că reclamantul este născut în anul 1976, prin urmare este o persoană tânăra a cărei pregătire intelectuală și profesională este strâns legată de mediul informatic, aspect de care nu se poate face abstracție.
Prin urmare, prin stricta raportare a acestor aspecte la persoana salariatului și la împrejurarea că, în B. Comercial R. și nu numai, e-mail- ulul reprezintă principalul mijloc de comunicare de mai bine de un deceniu, în contextul în care contractul individual de muncă al reclamantului a fost încheiat în anul 2006, este cu neputință a se reține că reclamantul nu a avut reprezentarea consecințelor faptelor sale, astfel încât acestea să iasă de sub imperiul culpei, element esențial al răspunderii disciplinare.
Fata de aceste considerente, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a Sentinței atacate.
Reclamantul intimat C. A. C. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii soluției instanței de fond ca temeinică și legală. În temeiul art. 274 C. proc. civ. solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed.
Instanța de fond a dispus anularea deciziei atacate, reținând lipsa vinovăției reclamantului în săvârșirea abaterii disciplinare ce i-a fost imputate. În viziunea tribunalului, caracterul neimputabil al faptei rezidă din aceea că reclamantul nu avea reprezentarea faptului că, trimițând documente spre căsuța proprie de e-mail, pune în pericol proprietatea intelectuală a băncii.
Curtea notează că reglementările cuprinse în codul muncii nu cuprind o definiție expresă a noțiunii de "vinovăție";, motiv pentru care aceasta trebuie analizată în raport de conținutul său general, specific răspunderii civile. De altfel, indiferent de ramura de drept, vinovăția exprimă atitudinea subiectivă a autorului faptei ilicite față de faptă și urmările acesteia.
În condițiile în care codul muncii nu face nici o distincție, vinovăția acoperă toate formele sale: atât intenția, cât și culpa.
Raportat la situația de fapt reținută în cauză - și necontestată practic de părți- Curtea reține neglijența ca formă a vinovăției săvârșirii faptei de către reclamantul intimat. Conform unei definiții general acceptate de doctrină și jurisprudență neglijent este cel care, deși este presupus ca putea și trebuia să prevadă urmările păgubitoare ale faptei pe care o săvârșește, nu a acționat suficient de diligent pentru a preveni efectele ale acestei fapte, ignorând posibilitatea producerii lor.
Or, curtea reține că, raportat la modul în care sunt descrise în regulament sarcinile încălcate de reclamant, nu se poate reține, așa cum susține acesta și cum a reținut și instanța de fond, caracterul imprecis al acestora, fapt ce a generat imposibilitatea previziunii caracterului său ilicit și deci a posibilității creării unui prejudiciu.
Astfel, se impută prin decizia atacată încălcarea de către reclamantul intimat a prevederilor art. 50 lit.i, j și m. Or, dacă lit. i și j au un caracter generic, vizând obligația generală de a respecta dispozițiile legale și reglementările interne ale băncii, lit m. din regulament are un caracter foarte precis :este considerată abatere disciplinară scoaterea de documente, pe orice fel de suport, în afara acesteia( fila 59 dosar fond).
Precizarea expresă " pe orice fel de suport"; implică, pentru orice fel de persoană, nu doar pentru una extrem de diligență, interdicția de a scoate documente din bancă nu doar fizic, ci si pe suport informatic, prin copiere sau trimitere de emailuri.
Este irelevant așadar că trimiterea documentelor s-a făcut pe adresa personală de email, nu a fost mai departe transmisă terților și a fost ulterior ștearsă - fapta este similară aceleia de a duce acasă, pe suport de hârtie, documente interne ale băncii. Atât fapta, cât și urmările sale, se produc în momentul în care acestea sunt scoase în afara băncii, creându-se pericolul ca acestea să fie ulterior copia și distribuite, fără ca banca să mai aibă în vreun fel controlul acestor operațiuni.
Curtea subliniază că nu este necesar ca faptul prejudiciabil să se și fi produs, fiind suficient să existe pericolul producerii sale, abaterea nefiind una de rezultat, fapt reținut de altfel și de instanța de fond în considerente.
Ca atare, reclamantul a acționat cu discernământ și cu o voință liberă în momentul în care a decis trimiterea documentelor prin email, în afara
sistemului de securitate a băncii, și chiar dacă nu a urmărit crearea unui prejudiciu, putea și trebuia să aibă reprezentarea acestui pericol, lucru pe care l-a neglijat. Aceste împrejurări sunt suficiente pentru a contura vinovăția reclamantului intimat în săvârșirea faptei, contrar celor reținute de instanța de fond.
Curtea nu împărtășește nici opinia reclamantului - intimat referitoare la caracterul public al documentelor trimise. Faptul că aceste documente nu aveau un caracter confidențial, ci erau manuale ce urmau să fie transmise și clienților nu este o împrejurare de natură a înlătura caracterul ilicit al faptei.
Astfel, art.2.2.1 lit.b din Regulamentul C_ care reglementează securitatea informației în BCR califică ca fiind de uz intern informațiile care sunt utilizate numai de bancă, iar dezvăluirea acestora este făcută conform reglementărilor interne.
Față de această normă, rezultă așadar că, chiar și în situația în care o parte din conținutul acestor manuale ar urma să fie dezvăluit și clienților băncii, aceasta nu conferă un caracter public acestor documente - ele pot fi diseminate doar unui grup țintă, bine determinat, și cu respectarea normelor interne. Nici într-un caz aceste documente nu au caracter general, caracter ce ar presupune că orice persoană ar putea lua cunoștință de conținutul lor, în mod liber, fără nici un fel de impediment, situație în care, într-adevăr, fapta reclamantului nu ar putea avea caracter ilicit. Nu este însă cazul în speță, după cum rezultă din analiza anterioară.
În mod corect a reținut instanța de fond și faptul că necesitatea reclamantului de a învăța aceste manuale,în vederea participării la un examen, chiar coroborată cu programul extrem de încărcat al acestuia și volumul mare al informațiilor ce trebuiau asimilate, nu reprezintă o împrejurarea exoneratoare de răspundere. Complementar argumentelor aduse de tribunal și împărtășite de curte, se mai reține că standardele stabilite de angajator, chiar foarte exigente, pentru performanța angajaților săi, sunt criterii exclusiv subiective, ce țin de organizarea internă a societății și nu pot fi cenzurate de instanța de judecată. Codul muncii, prin art. 40, lasă angajatorului deplina libertate în organizarea - în sens larg - a activității sale, lucru firesc în condițiile în care acesta este și singurul care beneficiază de rezultate, sau, dimpotrivă, suportă riscul pierderilor.
Curtea reține însă că toate aspectele expuse mai sus, chiar dacă nu sunt de natură a atrage exonerarea de răspundere a reclamantului intimat, sunt împrejurări ce trebuiau avute în vedere la stabilirea sancțiunii.
Potrivit art. 250 Codul muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de acesta.
Or, în raport de aceste criterii, reținând că reclamantul a săvârșit fapta în condițiile în care urmărea utilizarea informațiilor în scopul pregătirii sale profesionale și nu urmărind prejudicierea intereselor băncii, că volumul de muncă era foarte ridicat, reclamantul efectuând multe ore suplimentare, motiv pentru care nu a avut posibilitatea studierii acestora la birou, ca forma de vinovăție a acestuia este una ușoară, Curtea apreciază că pentru o corectă aplicare a legii este necesar a se înlocui sancțiunea aplicată a reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, cu sancțiunea "avertismentului".
În consecință, în raport de prevederile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ., va fi admis recursul declarat de pârâta pârâta B.
C. R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 7630 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că înlocuiește sancțiunea aplicată a reducerii salariului de bază brut lunar cu 10% pe o perioadă de 3 luni cu sancțiunea "avertismentului".
În temeiul art. 274 C.proc.civ., având în vedere măsura în care a fost modificată sentința, va fi obligată pârâta recurentă să plătească reclamantei - intimate suma de 2600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta B. C. R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 7630 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că înlocuiește sancțiunea aplicată a reducerii salariului de bază brut lunar cu 10% pe o perioadă de 3 luni cu sancțiunea "avertismentului".
Obligă pârâta recurentă B. C. R. S.A. să plătească reclamantului intimat C. A. C. suma de 2600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și recurs.
Menține restul dispozițiilor atacate ce nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. G. N. M. I. T.
GREFIER
B.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: B. G. Z.
