Decizia civilă nr. 4381/2013. Contestație decizie sancționare salariat
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4381/R/2013
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTORI: I. T.
N. | M. | |
GREFIER | : S. -D. | G. |
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC O. V. I. G. SA împotriva sentinței civile nr. 11050 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanta C. E. G. având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 28 octombrie 2013 când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată când s-a amânat pronunțarea pentru data de 4 noiembrie 2013, respectiv 11 noiembrie 2013, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 11050 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis acțiunea formulată de reclamanta
C. E. G., în contradictoriu cu pârâta SC O. VIG SA (FOSTĂ SC BCR ASIGURĂRI V. I. G. SA) și în consecință s-a dispus anularea Deciziei de sancționare nr. 40/_ emisă de către pârâtă; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 5% din salariul de bază aferent lunii ianuarie 2012, reținută în baza deciziei de sancționare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta are calitatea de salariată a societății pârâte SC O. V. I. G. SA, ocupând funcția de inspector de specialitate începând cu data de_ în baza contractului individual de muncă nr. 363/_ . Prin Decizia nr. 40/_ emisă de societatea pârâtă s-a dispus sancționarea reclamantei cu reducerea salariului de bază cu 5% pe durat de o lună (luna ianuarie), în temeiul art. 248 alin.1 lit. c din Codul muncii.
A fost reținut că în cuprinsul deciziei s-a menționat că fapta a constat în nerespectarea de către aceasta a prevederilor Cap. III art. 6 din Anexa nr. 4 la Contractul colectiv de muncă, potrivit căruia, inspectorii de asigurări din cadrul sucursalelor județene de rang I (inclusiv agențiilor acestora situate în localitățile reședință de județ), au sarcina de a realiza lunar un plafon individual egal cu de 16 ori salariul de bază (inclusiv sporurile). S-a reținut că în luna octombrie 2011 salariata a realizat 5159 lei prime nete încasate, neîncadrându-se în cerințele minime impuse de normele interne în vigoare.
De asemenea, în decizia de sancționare au fost indicate prevederile din fișa postului care au fost încălcate de reclamantă, respectiv: să își însușească
temeinic și să aplice prevederile actelor normative referitoare la domeniul său de activitate, precum și a tuturor celor care se transmit pe cale ierarhică; să realizeze indicatorii de performanță comunicați de conducerea societății; inspectorii de asigurări din cadrul sucursalelor județene de rang I (inclusiv agențiilor acestora situate în localitățile reședințe de județ) au sarcina de a realiza lunar un plafon individual de egal cu de 16 ori salariul de bază, inclusiv sporurile. S-a mai arătat că nerealizarea planului minim lunar de către salariat nu se datorează unei imposibilități absolute, ci doar unei imposibilități relative, motiv pentru care apărările acesteia au fost înlăturate.
Examinând decizia de sancționare prin prisma criticilor formulate de reclamantă, respectiv sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că în cuprinsul Raportului privind concluziile cercetării disciplinare a reclamantei întocmit de pârâtă în cuprinsul motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat s-a menționat că "inspectorul trebuia să depună mai mult efort în ofertare și să insiste în vederea încheierii de polițe de asigurare";.
Instanța a reținut că unicul temei al răspunderii disciplinare îl constituie săvârșirea unei abateri disciplinare, iar pentru existența acesteia din urmă trebuie să fie întrunite condițiile existenței unei fapte și a vinovăției salariatului.
A fost avut în vedere că potrivit art. 252 C. muncii, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de sancționare trebuie să cuprindă, printre altele, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și motivele pentru care au fost
înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile. Instanța a reținut că descrierea amănunțită și detaliată a faptei se impune tocmai pentru a se aprecia în concret, circumstanțiat și riguros asupra
legalității măsurii de sancționare.
S-a constat că în sarcina reclamantei s-a reținut în esență că din cauza unei imposibilități relative nu a realizat plafonul lunar individual potrivit prevederilor din contractul colectiv de muncă, fără a indica în ce anume a constat vinovăția acesteia și în ce anume a constat nerespectarea regulamentului intern. Astfel, angajatorul nu a indicat conduita concretă pe care salariata ar fi trebui să o întreprindă, care dintre normele din fișa potului sau contractul colectiv de muncă au fost încălcate astfel încât s-a ajuns la constatarea faptei despre care s- a susținut că reprezintă abatere disciplinară. A fost apreciat de instanță că descrierea generică "trebuia să depună mai mult efort în ofertare și să insiste în vederea încheierii de polițe de asigurare";, menționată de altfel doar în cuprinsul raportului privind concluziile cercetării disciplinare nu a fost de natură să conducă la concluzia existenței vinovăției salariatei. Or, în lipsa existenței elementului vinovăție nu s-a putut reține existența unei abateri disciplinare.
În consecință, constatând netemeinicia sancțiunii disciplinare, instanța a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea Deciziei de sancționare nr. 40/_ emisă de pârâtă, a obligat pârâtă să plătească reclamantei suma de 5% din salariul de bază aferent lunii ianuarie 2012, reținută în baza deciziei de sancționare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. O. V. I. G.
(fosta denumire S.C BCR ASIGURĂRI V. I. G. S.A.) s
olicitând admiterea recursului și modificarea în întregime a hotărârii instanței de fond în sensul respingerii contestației reclamantei.
Criticând hotărârea, pârâta a arătat că, contestatoarea prin decizia de sancționare nr. 40/_ a fost sancționată pentru neîndeplinirea plafonului individual lunar egal cu 16x salariul de bază (inclusiv sporurile), în Cap. III art. 6 din Anexa nr. 4, la Contractul Colectiv de muncă fiind prevăzut că " activitatea inspectorilor de asigurări se va analiza lunar, urmând ca, în cazul nerealizării
plafoanelor minime, compania să aplice sancțiuni corespunzătoare prev. Codului Muncii.";
Contestatoarea nu și-a îndeplinit plafonul minim, realizat în luna octombrie 2011 un plafon în cuantum de 5159 lei, astfel că a fost demarată procedura de cercetarea disciplinara prealabila și ulterior de sancționare a contestatoarei, constatându-se de către Comisia de Cercetare Disciplinara Prealabila ca fapta săvârșita de contestatoare reprezintă abatere disciplinară conform prevederilor Codului Muncii, motiv pentru care s-a hotărât de către conducere reducerea salariului de baza cu 5% pe durata de 1 luna (luna Noiembrie).
Învederează faptul ca numita C. E. G. nu și-a îndeplinit targhetul lunar deși ceilalți colegi ai săi, care lucrează în aceleași condiții și-au îndeplinit sarcinile de serviciu și și-au îndeplinit plafonul lunar stabilit de societate și acceptat de către fiecare salariat în parte.
Legat de apărarea adusa de către reclamanta în fața Comisiei de Disciplina se menționează că nerealizarea planului de către reclamanta nu se datorează unei imposibilități absolute ci a unei imposibilități relative, considerându-se ca aceasta nu și-a însușit toate metodele practice și tehnice stabilite prin normele interne ale societății, deși potrivit contractului individual de muncă avea această obligație.
În acest sens s-a arătat că conform Codului Muncii, angajatorul are în principal dreptul:
să stabilească atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condițiile legii, sa stabilească obiectivele de performanta individuala, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora;
b)să dea dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat sub rezerva legalității lor;
c)sa exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;
d)să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și sa aplice sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, Contractului Colectiv de munca aplicabil și Regulamentului Intern.
Raportat la aceste prerogative ale angajatorului, pârâta a precizat că în baza relației contractuale, a stabilit drepturile și obligațiile prevăzute de lege în actele interne ale societății și le-a detaliat pentru a desfășura activitatea în condiții legale cu acceptul partenerilor sociali (sindicat) la încheierea contractului colectiv de munca. Învederează faptul că aceste prevederi au fost cunoscute de către contestatoare, aceasta acceptându-le prin semnare. Mai mult decât atât, arată faptul ca recurenta a respectat în totalitate prevederile art. 247-252 privind răspunderea disciplinara din Codul Muncii cu toata procedura și criteriile prevăzuta de lege.
Pârâta a considerat că prima instanță trebuia să aibă în vedere că salarizarea angajaților SC O. V. I. G. SA (fosta denumire SC BCR ASIGURĂRI V. I. G. S.A) care desfășoară activitate în front office -cum este cazul contestatoarei, este stabilita prin Anexa nr. 4 la Contractul Colectiv de Munca, contract depus la dosarul cauzei.
Prin precizările aduse motivelor de recurs,
s-a apreciat că instanța de fond, în mod greșit, a reținut ca în cazul contestatoarei nu se poate vorbi de existenta unei abateri disciplinare, aspect determinat de lipsa elementului vinovăției în comiterea faptei.
În acest sens a arătat că conform dispozițiilor art. 247 alin. (2) din Codul Muncii abaterea disciplinară este o fapta în legătura cu munca și care consta într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, Contractul individual de
muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Astfel, în ceea ce privește sancționarea disciplinara a constatatoarei învederează că în cazul de față salariata nu si-a îndeplinit în mod corespunzător sarcinile de serviciu care îi reveneau conform fișei de post și contractului colectiv de munca aplicabil și anume aceasta și-a îndeplinit atribuțiile în mod superficial, astfel încât, la analiza lunara a activității salariatei, nu a reușit sa îndeplinească plafonul minim trasat de angajator. Mai mult, arată că ceilalți colegi ai contestatoarei, care lucrează în același condiții și-au îndeplinit sarcinile de serviciu și și-au realizat plafonul lunar stabilit de societate și acceptat de fiecare salariat în parte.
Or, în condițiile în care salariata anterior acestui moment a reușit atingerea plafonului stabilit prin CCM aplicabil la nivel de unitate, astfel încât niciodată nu s-a pus problema ca aceasta nu ar avea competenta necesara îndeplinirii în condiții optime a sarcinilor de serviciu, precum și faptul ca, scopul principal al postului ocupat de contestatoare este lărgirea portofoliului de asigurări al societății angajatoare, aceasta făcând parte din departamentul de vânzări al societății, rezulta ca aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau conform fișei de post, contractului individual de munca și CCM-ului aplicabil la nivel de societate, astfel că contestatoarea a încălcat normele care reglementează exercitarea funcției ocupate de contestatoare, motiv pentru care angajatorul a propus ca urmare a evaluării efectuate cercetarea disciplinara a salariatei.
A precizat pârâta că măsura luata nu este disproporționata față de fapta care i se imputa contestatoarei și nici abuziva, ea este doar reflectarea în practica a prerogativelor pe care angajatorul le are conform legislației în vigoare. Astfel, prin dispozițiile legale în seama angajatorului sunt stabilite următoarele prerogative, organizatorice, disciplinare și normative, or, prin faptul ca a procedat la cercetarea disciplinara a contestatoarei ca urmare a faptului ca aceasta nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu trasate atât prin CCM cât și prin fișa postului, adică a încălcat normele care reglementează exercitarea funcției pe care aceasta o ocupa, nu reprezintă decât exercitarea acestei prerogative și anume a dreptului sau de a trage la răspundere salariatul, în măsura în care acesta nu înțelege sa respecte regulile impuse de angajatorul sau.
În aprecierea pârâtei, ar fi eronat sa se considere că în prezenta cauza nu se află în fața unei abateri disciplinare, după cum a reținut instanța de fond, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile existentei unei fapte și a vinovăției salariatei.
Cu privire la acest aspect arată ca în cauza ambele condiții sunt îndeplinite. Astfel în ceea ce privește existența unei fapte în legătura cu munca, menționează că aceasta este reprezentata de nerealizarea plafonului lunar, aceasta obligație a salariatului de a realiza un anumit plafon lunar este trasata atât în CCM aplicabil la nivel de unitate cât și în fișa de post pe care salariata și-a însușit-o, și anume conform Cap. III art. 6 din Anexa nr. 4 la CCM salariații care ocupa funcția de inspector de asigurări principal, funcție ocupata de altfel și de către contestatoare, trebuie sa realizeze un plafon minim lunar echivalent cu 16 salarii de baza iar în cazul de față contestatoarea nu și-a îndeplinit aceasta obligație încălcând normele din contractul colectiv de munca.
Referitor la existenta vinovăției în săvârșirea acestei fapte, arată că în urma efectuării cercetării disciplinare în seama contestatoarei s-a reținut ca nu a depus suficiente diligente în realizarea target-ului lunar, ca și-a îndeplinit în mod superficial atribuțiile de serviciu, acest aspect reieșind din chiar Nota Explicativa data de contestatoare cu ocazia cercetării disciplinare din care rezulta ca nu și-a finalizat ofertele făcute în luna octombrie 2011. Or, în aceste condiții nu se poate
retine ca nerealizarea plafonului minim lunar s-a datorat unor cauze complet străine de persoana contestatoarei, a unor cauze pe care aceasta nu le putea îndepărta cu atât mai mult cu cât ceilalți colegi ai salariatei au reușit atingerea acestui plafon și chiar depășirea lui. De asemenea, menționează că în cadrul societății trimestrial se organizează training-uri interne, astfel încât în acest mod se asigura pregătirea profesionala continua a inspectorilor de asigurări. Acest aspect reflecta faptul că salariata nu și-a îndeplinit sarcinile, nu ca urmare a existentei unor împrejurări mai presus de voința acestei.
Relativ la nulitatea absoluta a deciziei de sancționare ca urmare a lipsei unora dintre elementele prevăzute de normele legislative sub sancțiunea nulității absolute arată că decizia de sancționare cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Astfel, în cuprinsul acesteia au fost indicate dispozițiile din Contractul Colectiv de munca a căror încălcare a fost constatată, de asemenea, instanța de fond în mod eronat a reținut ca fapta imputata contestatoarei nu este descrisa în mod riguros. Mai mult, în sarcina angajatorului incumba obligația de a descrie fapta și nu și obligația a indica conduita pe care salariatul trebuia să o adopte în vederea realizării plafonului. De asemenea, în ceea ce privește motivul pentru care comisia de disciplina a înlăturat apărările formulate de salariata, arată că acesta a constat în faptul că salariata nu a înțeles să formuleze apărări în favoarea sa, acesta limitându-se doar la a preciza că ofertele pe care le-a făcut în luna octombrie nu au putut fi finalizate. Or, în aceste condiții în care deși salariatei i s-a oferit posibilitatea să își susțină cauza și sa prezinte motive plauzibile din cauza cărora nu a reușit să își atingă target-ul iar aceasta nu a înțeles să ofere aceste informații și nici să formuleze apărări, cu toate că în cadrul cercetării disciplinare s-a stăruit pe acest aspect, apărările salariatei au fost înlăturate.
Mai mult, arată că societatea fiind o societate de asigurări își realizează profitul tocmai din încheierea polițelor de asigurare, din vânzarea produselor pe care le promovează, or, daca salariații societății, cărora aceasta din urma le asigura participarea la programe de perfecționare, la training-uri în acest domeniu, nu reușesc să atingă plafoanele minime trasate prin CCM, contractele individuale de munca sau prin fișa postului, acest aspect se traduce într-o reducere a profitabilității pentru însuși firma angajatoare. În plus, arată că în ceea ce privește catalogarea unei fapte ca fiind abatere disciplinara, legislația în vigoare lăsa angajatorului posibilitatea de a stabili care dintre faptele săvârșite de către salariați sunt astfel de abateri disciplinare, aceasta clasificarea urmând a fi făcuta ținându-se cont și de specificul activității desfășurate de angajator. Acesta din urma ajungând să sancționeze faptele care îi pot afecta în mod direct activitatea. Or, în cazul de față pârâta a procedat tocmai în acest mod sancționând faptele care îi pot afecta profitabilitatea și rentabilitatea activității desfășurate.
S-a apreciat că față de cele enunțate anterior, în mod eronat instanța de fond a reținut ca sancțiunea aplicată este netemeinică, în cauza fiind îndeplinite atât condițiile pentru calificarea faptei ca abatere disciplinară cât și în ceea ce privește efectuarea cercetării disciplinare, pârâta respectând întocmai dispozițiile legale nu numai referitor la efectuarea cercetării disciplinare ci și în ceea ce privește emitere deciziei de sancționare, decizie care cuprinde toate elementele prevăzute de legislația muncii sub sancțiunea nulității absolute.
În cazul precizărilor la motivele de recurs pârâta a arătat că urmează să renunțe la cererea de completare pe care a făcut-o în acest dosar și prin care au solicitat instanței de judecata completarea dispozitivului sentinței civile nr. 11050/2012 pronunțata de Tribunalul Cluj - Secția Mixta de contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Munca și Asigurări Sociale în dosarul nr.
_, având în vedere că instanța din oficiu a dispus completare dispozitivului aceste sentințe.
Reclamanta C. E. G., a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și, în consecință, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că recurenta în mod nejustificat susține că nerealizarea target-ului de vânzări în luna octombrie a anului 2011 (target referitor la un cuantum minim al primelor nete încasate de către recurentă din partea clienților) a constituit o abatere disciplinară.
În susținerea apărării a invocat part. 247 din Codul muncii care prevede:
angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară;
abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
A apreciat contestatoarea că în cauză nu se pune problema vreunei abateri disciplinare, întrucât ea nu a avut nicio culpă pentru neîndeplinirea acelui target lunar, având în vedere că se întorsese din concediul de maternitate, iar portofoliul de clienți, pierdut în cei 2 ani de concediu, era încă în formare în luna octombrie a anului 2011. a subliniat că și comisia de disciplină a menționat în cadrul procesului-verbal al cercetării disciplinare aceste aspecte, inclusiv că nu propune sancționarea mea pentru această presupusă faptă, însă pârâta nu a ținut cont de cele menționate de comisie.
În aprecierea contestatoarei, nerealizarea targetului nu poate constitui în sine o abatere disciplinară, din moment ce în luna respectivă a întreprins toate demersurile posibile pentru a realiza acest target, a trimis oferte către clienții potențiali, a avut o activitate intensă, faptul că nu s-au concretizat un număr suficient de oferte pentru realizarea target-ului neputându-i fi imputat sub forma unei abateri disciplinare.
A apreciat că susținerea recurentei potrivit căreia alți colegi și-au îndeplinit targetul nu are nicio relevanță, o posibilă abatere disciplinară trebuind să fie cercetată și stabilită punctual, individual, pentru fiecare salariat în parte, fără legătură cu alți salariați.
De asemenea a considerat că susținerea recurentei potrivit căreia nu și-a însușit toate metodele practice și tehnice stabilite prin normele interne ale recurentei este total nefondată și nedovedită. Nerealizarea unui target de vânzări poate să fie cauzată și de alți factori sau doar de alți factori. Este binecunoscut faptul că în vânzări se poate întâmpla ca vânzătorul să facă tot posibilul pentru a-și vinde produsul, dar cumpărătorul să nu îl cumpere. Cu atât mai mult în vânzările de servicii. Pe de altă parte, neînsușirea tuturor metodelor practice și tehnice stabilite prin normele interne ale recurentei putea fi pentru recurentă cel mult un argument pentru a uza de prevederile legale din domeniul necorespunderii profesionale, nicidecum din domeniul răspunderii disciplinare.
Nici susținerile recurentei legate de drepturile angajatorului, de obiectivele de performanță individuală și de criteriile de evaluare a realizării acestora nu au, în opinia contestatoarei, nicio relevanță, din moment ce toate acestea au legătură cu necorespunderea profesională sau, în cel mai rău caz, cu departajarea salariaților în cazul unei concedieri colective. Iar raportarea la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este irelevantă, căci în contractul colectiv de muncă
nu se pot stabili prevederi care nu sunt conforme cu normele legale din Codul muncii.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține că recursul este nefundat pentru considerentele ce succed.
O primă critică adusă hotărârii se referă la nemotivarea ei și la lipsa dispozitivului, relevând că pentru aceste lipsuri a uzat de procedura prevăzută de art. 2811- 2813din C. proc. civ., astfel că își rezervă dreptul ca pentru aceste aspecte să-și completeze motivele de recurs după comunicarea hotărârii de completare și lămurire.
La data de 15 aprilie 2013, fără a ataca Încheierea civilă nr. 8858/2013 prin care s-a luat act de renunțarea la cererea de completare a hotărârii s-a făcut precizarea motivelor de recurs referitore la Sentința civilă nr. 11050/2012. În aceste condiții critica rămâne fără obiect, care de altfel nu este reluată în completarea motivelor de recurs.
Această completare a fost depusă în termenul de 15 zile prevăzută de art. 301 alin.1 din C. proc. civ., având în vedere că la data de_ s-a făcut o nouă comunicare a hotărârii, fapt confirmat și de adresa instanței (f.138), ceea ce semnifică că prima comunicare nu a fost făcută potrivit dispozițiilor legale, având lipsurile relevate de recurentă.
Criticile aduse hotărârii prin această completare vizează reținerea greșită a primei instanțe că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele unei abateri disciplinare, respectiv nu sunt îndeplinite cerințele existenței unei fapte și a vinovăției contestatoarei, criticile circumscriindu-se motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ.
Prima instanță a reținut că în sarcina reclamantei nu poate fi reținut elementul de vinovăție ce trebuie să însoțească fapta săvârșită pentru a constitui abatere disciplinară conform art. 252 din C. muncii.
Astfel, instanța a reținut că nu poate fi identificată vinovăția în sarcina reclamantei din lipsa unei descrieri corespunzătoare a conduitei pe care aceasta trebuia să o urmeze, în raport de fișa postului și regulamentul intern.
Reținerile instanței în privința lipsei vinovăției reclamantei în argumentarea ce se va prezenta în continuare.
Reclamanta a fost sancționată disciplinar pentru nerealizarea plafonului individual egal cu 16x salariul de bază (inclusiv sporurile), ce constituie abatere disciplinară potrivit Cap. III art.6 din Anexa 4 la Contractul Colectiv de Muncă. Mai concret, în luna octombrie 2011 reclamanta a încasat 5159 lei prime nete, sub plafonul sus arătat.
În conf. cu art. 23 lit. e din Regulamentul de Ordine Interioară a pârâtei între obligațiile ce îi revin salariatului (în speță a reclamantei) se numără și "să realizeze norma de muncă sau, după caz să-și îndeplinească din punct de vedere cantitativ și calitativ atribuțiile ce îi revin conform fișei postului și contractului colectiv de muncă aplicabil, după caz";, iar conform art. 37 alin.2 din același regulament "abatere disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul de ordine interioară, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.";
Potrivit Contactului individual de muncă lit. f " atribuțiile postului sunt prevăzute în fișa postului, anexa la contractul individual de muncă";, iar în fișa postului la pct.7.1. Generale se regăsește ca atribuție "să-și însușească temeinic și să aplice prevederile ROF și ROI actele normative referitoare la domeniul său de activitate, precum și a tuturor actelor care se transmit pe cale ierarhică";; să-și
organizeze activitatea proprie și să-și realizeze integral, la termen și de calitate, sarcinile ce-i revin; art.7.2 SPECIFICE să realizeze indicatorii de performanță comunicați de conducerea societății SC BCR ASIGURĂRI VIG S.A.";
De asemenea, conform Contractului Colectiv de Muncă aplicabil cauzei, art.54 lit. "a"; printre obligațiile salariaților se regăsește: obligația de a realiza norma de muncă, de a îndeplini atribuțiile stabilite conform fișei postului; obligația de a respecta normele legale, Regulamentul Intern, Contractul individual de muncă, Contractul Colectiv de muncă aplicabil,, ordinele și dispozițiile legale date de conducătorii ierarhici.
Din Anexa nr. 4 la Contractul Colectiv de muncă - Salarizarea personalului din Front Office. Criterii de realizare a planului - art. 6 alin.2, 3 și art.11 rezultă, că în sfera de nesancționare intră și inspectorii de specialitate asigurări/consilieri vânzări nou angajați/reveniți din concediu creștere copil până la 4 luni de la angajare.
Este evident că prin sintagma "de la angajare"; din textul menționat trebuie înțeles și revenirea din concediul pentru creșterea copilului. Altfel prevederea își pierde sensul ei normativ.
Astfel fiind și având în vedere că reclamanta prin funcția ei de inspector asigurare, nu se încadrează în art. 11 lit. "b"; din aceeași anexă la C.C. de muncă, se impune analizarea situației reclamantei în raport de prevederea contractului ce îi este aplicabilă, respectivart.11 lit. "a"; din Anexa 4 la C.C.M.
În nota privind rezultatele activității personalului de vânzare aferentă lunii octombrie2011 se reține că raportat la prevederile Anexei 4 la Contractul Colectiv de Muncă înregistrat sub nr. 50957/_, cu aplicabilitate începând cu data de_ se propune demararea procedurii disciplinare pentru inspectorii de asigurări care în luna octombrie 2011 nu și-au realizat indicatorii, conform C. C.
M. și au fost penalizați pentru acest lucru, fiind indicată Anexa 1 la notă.
Din această anexă (f.49 dosar fond) rezultă că reclamanta nu a fost nominalizată pentru sancționare.
În același timp din nota sus amintită rezultă că personalul nou angajat, în care trebuie inclus și cel revenit din concediu pentru creșterea copilului, așa cum s-a arătat mai sus, a fost analizat numai începând cu a 4-a lună de la angajare.
Or, în cauză reclamanta așa cum a susținut prin concluziile scrise depuse la instanța de fond și apoi prin întâmpinare la recurs, a fost în concediu pentru îngrijirea copilului până la 2 ani și s-a reîntors cu mai puțin de 4 luni față de luna octombrie 2011 când s-au făcut evaluările.
Acest aspect nu a fost contestat de către recurentă.
Chiar dacă acest aspect nu a fost făcut cunoscut de reclamantă în cursul cercetării disciplinare, nu prezintă relevanță că a fost invocat doar în fața instanței, neexistând un text legal care să împiedice acest lucru.
Influența acestei circumstanțe de fapt este decisivă asupra legalității măsurii luate de pârâtă, în sensul că o face să fie nelegală, așa cum de altfel, cu argumente complementare celor din prezenta decizie, a hotărât și prima instanță. Față de cele arătate, criticile pârâtei din motivele de recurs, sunt neîntemeiate, întrucât, așa cum s-a arătat se referă la îndeplinirea cerințelor pentru reținerea abaterii disciplinare. Or, reclamanta fiind exceptată de la evaluarea privind realizarea plafonului minim lunar, pentru motivele sus precizate, iese din câmpul de incidență și analiză a acestui gen de abatere pentru
motivul arătat.
În consecință, față de cele expuse în baza art. 312 alin.1 C. proc. civ. urmează să fie respins ca nefondat recursul.
În baza art. 274C. proc. civ. urmează să fie obligată recurenta la plat cheltuielilor de judecată către intimată, în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC "O. V. I. G. "; SA împotriva sentinței civile nr. 11050 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei C. E. G. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. | C. G. | I. | T. | N. | M. |
GREFIER
S. -D. G.
Red.N.M./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: R. -M. V.