Decizia civilă nr. 4060/2013. Contestație decizie sancționare salariat
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4060/R/2013
Ședința publică din 21 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC F. R. SA împotriva sentinței civile nr. 11387 din 01 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată B. K. K., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente SC F. R. SA, consilier juridic H. I. și reprezentantul reclamantei intimate B. K. K., avocat R. Dumitru, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 octombrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimata B. K. K. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantului pârâtei recurente.
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar împuternicire de reprezentare.
Reprezentantul reclamantei intimate consideră ca fiind utilă depunerea la dosar a fișei postului, sens în care depune la dosar un script și face mențiunea că acesta a fost depus de către pârâta recurentă în dosarul nr._ al Tribunalului C., script din care ar rezulta aspectul că atașat Contractului individual de muncă s-a depus și fișa postului. Depune la dosar o fișa a postului care nu este semnată și care nu poartă mențiunea conform cu originalul.
Întrebat fiind de către instanță dacă deține o fișă a postului astfel încât să poată menționa dacă este sau nu conformă cu originalul, reprezentantul pârâtei recurente arată că nu poate să ateste că fișa postului depusă de către reprezentantul reclamantei intimate care nu este semnată, nu este ștampilată și nu poartă mențiunea conformă cu originalul, este fișa reală sau nu a postului aferentă perioadei_ -_ .
Reprezentantul pârâtei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul reclamantei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală și obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta B. K. K. în contradictoriu cu pârâta SC F. R. SA, a solicitat anularea deciziei de sancționare cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o lună și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 11387/_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._
, s-a admis contestația formulată de contestatoarea B. K. K., împotriva intimatei SC F. R. SA.
A fost anulată Decizia nr. 4590/_ emisă de intimată și a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Prin decizia nr. 4590/_ (f. 4-5), comunicată reclamantei la data de _
, s-a dispus sancționarea reclamantei, manager regional de vânzări în cadrul departamentului de vânzări al pârâtei, cu reducerea salariului de bază cu 10% pe luna iulie 2012. Reclamanta a fost totodată atenționată în cuprinsul deciziei că în cazul săvârșirii altor abateri disciplinare i se vor aplica sancțiuni mai severe.
În cuprinsul deciziei se reține că reclamanta a încălcat art. 247, 248 lit. c, art. 250-252 din Codul Muncii și art. 32 alin. 1 și 2 din Regulamentul intern, fapta imputată fiind aceea că și-a dat acordul pentru schimbul de produse de la magazinul Selgros din C. și a decis redistribuirea acestora spre vânzare în magazinele Napolact și nu și-a informat superiorul direct cu privire la aceste demersuri legate de schimbul de produse. S-a reținut că angajatul Csifo Mihai a procedat la returnarea brânzei de burduf cu termen de garanție scurt de la Selgros C. la depozitul Napolact C., schimbul de produse făcându-se cu consultarea prealabilă a reclamantei, șefa directă a acestuia. S-a reținut că s-au produs prejudicii societății, menționate în raportul departamentului financiar și s-au încălcat dispozițiile conform cărora este interzisă returnarea în depozit a produselor alimentare vândute.
Din declarația martorului Csifo Mihai (f. 110), rezultă că a livrat către Selgros peste 2000 de bucăți de brânză de burduf, iar pentru a evita expirarea acestor produse, a făcut un schimb de produse cu acordul reclamantei, respectiv o cantitate totală de 600-800 bucăți, după circa două săptămâni. Martorul a arătat că s-au mai practicat schimburi de produse, atât de către alți colegi cât și de către martor, iar acestuia i s-a reproșat că nu a aplicat anumite puncte din procedura de retragere pe care acesta nu le cunoștea. A arătat că a obținut aprobarea reclamantei pentru schimbul de produse.
Din procesul verbal nr. 4222/_ (f. 81-86) rezultă că în cadrul cercetării disciplinare reclamanta nu își recunoaște vinovăția și invocă neaducerea la cunoștință a procedurilor interne privind schimburile de produse, respectiv interzicerea schimburilor produselor care nu au defecte de calitate, invocând că acest schimb este o practică moștenită.
Potrivit art. 252 alin. 2 din Codul Muncii, în decizia de sancționare se cuprind in mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, prevederile încălcate de salariat, motivele
pentru care au fost înlăturate apărările sale sau pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept pe baza căreia s-a aplicat sancțiunea, termenul de contestare și instanța competentă.
Sub aspectul respectării acestor dispoziții legale, decizia nr. 4590/_ este legală, însă nu est temeinică întrucât în realitate reclamanta nu a încălcat dispozițiile legale menționate, nesăvârșind o abatere disciplinară.
Astfel, pe de o parte, potrivit fișei postului reclamantei (f.7), reclamanta are atribuția de a aproba retururile de marfă la nivel local, "în linie cu politicile și obiectivele companiei";.
Pârâta nu a făcut dovada că i-a adus la cunoștința reclamantei vreo interdicție privind înlocuirea produselor cu termen de expirare apropiat, în art.24 din Regulamentul Intern (f.43-45) nefiind menționate astfel de interdicții.
În acest context, înlocuirea unor produse cu termen de expirare apropiat poate fi încadrată în politicile societății comerciale.
Pe lângă împrejurarea că pârâta nu a comunicat reclamantei această interdicție, se remarcă în cadrul procedurii de retragere PS 17 a pârâtei o terminologie echivocă cu privire la înlocuirea produselor, aceasta referindu-se la
,,produse nesigure sau de calitate necorespunzătoare";, neexistând o definiție a produselor nesigure și a produselor necorespunzătoare.
Pentru a se putea reține existența unei abateri disciplinare, este necesar ca regulile de conduită încălcate să fie clare, lipsite de orice echivoc și să existe dovada că au fost aduse la cunoștința salariatului.
Or, față de caracterul echivoc al normelor invocate de către pârâtă și față de lipsa unei dovezi a comunicării către reclamantă a unei interdicții de a aproba un schimb de produse cu termen de garanție apropiat, nu se poate reține vinovăția reclamantei privind încălcarea unor obligații derivând din raporturile sale de muncă, abaterea disciplinară imputată fiind inexistentă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 247 - 252 Codul Muncii, s-a admis contestația, fiind anulată Decizia nr. 4590/_ emisă de intimată.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtei, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC F. R. SA
, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta învederează că intimata a încălcat prevederile art. 20 din Legea nr. 150/2004 privind siguranța alimentelor, care stabilesc că pot fi retrase doar
"produsele care nu sunt în conformitate cu cerințele siguranței alimentelor";, context în care sancționarea acesteia apare ca fiind una justificată.
Consideră că încălcarea normei legale evocate rezultă din starea de fapt, pe care o expune. Astfel, aceasta evidențiază modalitatea deficitară în care agentul de vânzări schimba produse cu termen scurt de valabilitate, luându-le de la retailer cu mașina de serviciu care era improprie pentru un astfel de demers (autoturism transport persoane - Dacia Logan, neautorizat sanitar veterinar, fără temperatură controlată) și fără documente însoțitoare, aducând în schimb altele, procedură care profita exclusiv agentului de vânzări care își acoperea astfel lipsa de performanță, beneficiind în continuare de bonus, cu toate că era pusă în pericol siguranța alimentară a consumatorilor.
De asemenea, arată că intimata a cunoscut existența unor astfel de practici la nivelul societății, împrejurare ce conduce la concluzia că aceasta era de acord cu stimulente fals acordate subordonaților, realizarea obiectivelor de volume de vânzări, cu prețul unor încălcări in serie a prevederilor legale. Consideră că
aceasta s-a complăcut în a continua ceva ce ii era convenabil, fără a cerceta ce se ascunde in spatele faptelor, fiind interesata personal in cauza.
Prin fapta ei intimata a expus societatea, existând riscul descoperirii de către autorități a unui astfel de transport impropriu, ceea ce ar fi determinat, atât sancționarea ei, cât și afectarea poziției pe piață.
Regulamentul Intern prevede obligații generale pentru toate funcțiile din cadrul societății, care implică și respectarea Legii nr.150/2004.
Sancțiunea aplicată intimatei a fost una ușoară, scopul acesteia fiind acela de a conștientiza atât intimata, în calitate de șef ierarhic, cât și ceilalți salariați, rolul pe care șeful ierarhic trebuie sa îl aibă in coordonarea, dar si verificarea subordonaților.
Consideră că menținerea sancțiunii este justificată atât de considerente morale, cât și de considerente economice și de siguranță a consumatorilor.
Apreciază recurenta că intimata nu poate invoca necunoașterea expresă a legii, astfel că argumentele acesteia privitoare la necunoașterea politicilor și obiectivelor societății nu sunt fondate.
Concluzionează că produsele retrase de către intimata-reclamanta îndeplineau condițiile privind siguranța alimentelor, acestea neavând deci termenul de garanție expirat sau o alta deficienta calitativa, retragerea lor constituind o încălcare a legislației in vigoare și, implicit, a disciplinei de serviciu, această măsură creând un prejudiciu societății.
În drept, se invocă art. 299 si urm., art.304 pct.9 din Cod de procedură
civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata reclamanta B. K. K.
s-a opus
admiterii recursului, cu cheltuieli de judecata.
Referitor la retragerea produselor de la retailerul "Selgros" de către subordonatul Csifo Mihai, intimata precizează că a aprobat această retragere.
De asemenea, arată că potrivit pct.4/4 din responsabilitățile principale din fisa postului, avea obligația de "luare a tuturor masurilor pentru evitarea/diminuarea oricăror pierderi financiare", iar conform pct.5 din aceeași fisa avea ca sarcina sa "aprobe retururile de marfa la nivel local, in linie cu politicile si obiectivele companiei", obligații, care în opinia intimatei se întrepătrund si se condiționează.
Subliniază că pentru diminuarea pierderilor nu avea voie sa permită ca marfa aflata la retaileri sa expire, acesta fiind justificarea pentru care aproba retururile înainte de expirarea termenului, astfel încât marfa sa poată fi valorificata in condiții normale in alte unități de desfacere. Conform relațiilor contractuale cu retailerii mari, daca marfa expira pe raft, societatea obligată sa o înlocuiască pe propria cheltuială si sa suporte cheltuielile cu distrugerea acesteia.
Învederează că nu s-a făcut dovada că în procesul retragerii produselor nu a fost respectată legislația privind siguranța alimentelor, respectiv că au fost încălcate prevederile Legii nr. 150/2004.
Dispozițiile art. 20 al. 2 din Legea nr. 150/2004 nu cuprind mențiuni referitoare la retragerea produselor conforme, din orice motiv, inclusiv de unul contractual, ci doar de retragerea produselor care nu sunt in conformitate cu cerințele siguranței alimentelor, respectiv expirate, degradate, etc.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 79 din Codul Muncii, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept, decât cele precizate în decizia de concediere.
Aceste prevederi constituie norme de procedură, ce determină limitele examinării legalității și temeiniciei deciziei de sancționare, respectiv mijloacele pe
care le pot folosi părțile în dovedirea susținerilor lor. Cu alte cuvinte, instanța judecătorească va examina legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare în raport cu motivele de fapt și de drept precizate de angajator în acea decizie, față de care salariatul și-a pregătit și formulat apărările. Prin urmare, orice alte motive de fapt și de drept invocate ulterior nu pot influența legalitatea și temeinicia deciziei contestate, care se raportează la momentul emiterii ei.
Analizând memoriul de recurs, Curtea constată că principalul argument pe care se grefează demersul recurentei privește încălcarea de către intimată a prevederilor art. 20 din Legea nr. 150/2004 privind siguranța alimentelor, act normativ care nu a fost indicat însă în mod expres în decizia de sancționare și care nu se regăsește în nici una din normele menționate de către angajator ca fiind încălcate de către intimată.
Astfel, notează că în cuprinsul deciziei nr. 450/_, contestată în cauză, recurenta a menționat expres că prin fapta ei intimata a încălcat art. 24 al. 17, 18, 37, 38, 39, 42 din Regulamentul Intern al FrieslandCampina R., art. 94 din CCM FrieslandCampina R. și procedura de retragere PS 17.
Art. 24 din Regulamentul de Ordine Interioară reglementează următoarele obligații generale ale salariaților:
Pct. 17 - să respecte normele de muncă și prescripțiile de calitate aprobate;
Pct. 18 - să execute la timp și în condiții de eficiență, sarcinile de serviciu ce le revin, potrivit RI, fișei postului și contractelor colective de muncă;
Pct. 37 - să respecte regulile Codului de conduită FrieslandCampina;
Pct. 38 - să nu presteze nici un fel de activitate care ar contraveni intereselor societății;
Pct. 39 - obligația de loialitate față de angajator; Pct. 42 - se interzice angajaților societății
să nu urmărească un interes personal și/sau să nu obțină în mod direct un avantaj material sau de altă natură, pentru sine, prieteni sau pentru alte persoane apropiate, de către alte persoane cu funcții de răspundere ca urmare a
îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu,, persoane apropiate - soț, soție, persoane înrudite prin sânge sau adopție - părinți, copii, frați, surori, bunici, nepoți, unchi, mătuși și persoane înrudite prin afinitate cumnat/a, socru/, ginere, noră;
să nu furnizeze informații sau să ofere servicii altor societăți, care sunt de natură a intra în conflict cu interesele și politica angajatorului;
în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, să nu acționeze de așa natură încât să dea aparență de incorectitudine sau să submineze încrederea într-o persoană, sau în societatea de care aparține;
în cazul existenței unui conflict de interese, angajatul este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat;
să nu desfășoare pe cont propriu activități economice care sunt prevăzute în obiectul de activitate al societății sau ar contraveni intereselor societății;
să nu preteze munca în afara orelor de program, la agenți economici aflați în concurență cu interesele companiei;
După cum se poate remarca, prevederile din Regulamentul de Ordine Interioară anterior arătate nu cuprind nicio referire la Legea nr. 150/2004 privind siguranța alimentelor, concluzii similare fiind desprinse și în ceea ce privește art. 94 din CCM și procedura de retragere PS 17.
Este adevărat că nicio persoană nu poate invoca necunoașterea legii, cu toate acestea nu pot fi primite susținerile recurentei privitoarea la dispozițiile Legii nr. 150/2004, în condițiile în care cunoașterea acestei legi și încălcarea prevederilor acesteia, sunt aspecte distincte.
Ceea ce invocă recurenta prin memoriul de recurs nu este încălcarea de către intimată a obligației de a cunoaște legea menționată, ci încălcarea obligațiilor stipulate prin această lege, împrejurare care însă nu a fost inserată în cuprinsul deciziei de sancționare, dar cu toate acestea, contrar prevederilor art. 79 din Codul Muncii, recurenta se prevalează de această apărare atât la fondul cauzei, cât și în recurs.
Politicile și obiectivele societății sunt chestiuni privitoare la modul de organizare a societății în contextul pieței concurențiale, care însă nu echivalează cu necunoașterea legii, ținând mai degrabă de sfera obligațiilor salariatului.
Modalitatea improprie de transport a alimentelor retrase, aspect care însă nu a fost dovedit prin nici un mijloc de probă, deși sarcina în acest sens aparținea recurentei, în acord cu prevederile art. 272 Codul Muncii, nu ține de conduita intimatei, ci de cea a agentului de vânzări, subordonat intimatei, care este direct răspunzător de modul în care înțelege să-și îndeplinească sarcinile de serviciu.
În fine, argumentele de ordin moral sau economic nu pot justifica o altă soluție.
Concluzionând, Curtea reține că în lipsa indicării exprese în decizia de sancționare a Legii nr. 150/2004 pe care se fundamentează întregul raționament expus prin memoriul de recurs și având în vedere și prevederile art. 79 din Codul Muncii, precum și celelalte considerente expuse, în baza art. 312 al.1 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
Ca parte căzută în pretenții, potrivit art. 274 Cod de procedură civilă recurenta va fi obligată să plătească intimatei 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței depuse la dosar(f. 23).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F. R. SA împotriva sentinței civile nr. 11387 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei B. K. K. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
D. G. L. | D. | S. | D. | C. | M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: I.P.
