Sentința civilă nr. 179/2013. Contestație decizie sancționare salariat
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 179
Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: Brîndușa G.
Asistent judiciar: S. O. Asistent judiciar: M. L. D.
G. ier: Ana C. P.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatorul D. Darius M. cu domiciliul în B. M., str. G. C., nr. 30, ap. 17 jud. M. în contradictoriu cu intimata Regia Națională a Pădurilor - R. - DS
M. cu sediul în B. M., str. 22 D., nr. 36, jud. M. având obiect contestație decizie de sancționare .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul D. Darius M. asistat de avocat Bonyhai Gabriella, se prezintă pentru intimata
DS M., consilier juridic Poduț Ciprian. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Întrebat fiind reprezentantul intimatei, consilier juridic Poduț Ciprian arată că, contestatorul este angajat la DS M. ca personal contractual.
Instanța verificându-și competența, constată că în temeiul art. 269 Codul Muicii coroborat cu art. 2 pct. 1 Cod procedură civilă, este legal învestită cu soluționarea cauzei.
Reprezentantul intimatei, consilier juridic Poduț Ciprian depune delegație de reprezentare în cauză, și întâmpinare la care s-au anexat înscrisuri.
Instanța comunică reprezentantei contestatorului un exemplar din întâmpinare.
Reprezentanta contestatorului D. Darius M., avocat Bonyhai Gabriella depune delegație de reprezentare în cauză și practică judiciară. Arată că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării. Cere judecarea cauzei.
Cereri, excepții nefiind invocate, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond .
Reprezentanta contestatorului D. Darius M., avocat Bonyhai Gabriella solicită admiterea cererii de anulare a suspendării cu consecința
repunerii în funcția deținută anterior, de reprezentant al Direcției Silvice M. în Colectivul de lucru de pe lângă Comisia Județeană M. . Prin decizia atacată se impută contestatorului că a pus în posesie persoane care au deținut hotărâri judecătorești irevocabile, pe amplasamente stabilite de instanță. Decizia atacată nu conține calea de atac și nici nu descrie faptele pentru care s-a luat măsura suspendării contractului individual de muncă. În ceea ce privește Raportul Regiei Națională a Pădurilor - R. nr. 14017/_ prin care s-a dispus sesizarea parchetului și luarea măsurii suspendării contractului individual de muncă a contestatorului, acesta a fost atacat în instanță fiind înregistrat pe rolul T. ui M. Secția II Civilă sub dosar nr._ cu termen de judecată stabilit la_ . Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei DS M., consilier juridic Poduț Ciprian solicită respingerea contestației, măsura a fost dispusă din inițiativa angajatorului, pentru cazul prevăzut de art. 51 alin. 1 lit. b) din Contractul Colectiv de Muncă pe 2012 și art. 52 alin. 11) lit. b) din Legea 53/2003 Codul Muncii, dat fiind faptul că angajatorul a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, conform scriptului înregistrat sub nr. 9967/_ ca urmare a controlului din luna octombrie 2012 la Ocolul Silvic Poieni, materializate în Raportul Regiei Națională a Pădurilor - R. nr. 14017/_ prin care s-a dispus sesizarea parchetului și luarea măsurii suspendării contractului individual de muncă a contestatorului. Contestatorului i se impută că și-a depășit atribuțiile de serviciu.
În replică, avocat Bonyhai Gabriella arată că prin plângerea penală nu a fost indicată fapta penală de care este acuzat contestatorul.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Constată că prin cererea înregistrată la data de_ contestatorul D. Darius M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Regia Națională a Pădurilor - R. - DS M., admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 185N/_ emisă de către DS M., obligarea angajatorului la repunerea salariatului în drepturi cu achitarea tuturor drepturilor salariale cuvenite precum și a celorlalte drepturi, pe perioada suspendării, cu începere din_ și în continuare până la data repunerii în drepturi, reluarea de către contestator a funcției avute anterior suspendării, cu cheltuieli de judecată constând din onorar de avocat.
În motivarea contestației, contestatorul arată că prin Decizia nr. 185N/_ emisă de către DS M. s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă până la soluționarea definitivă a cauzei penale, invocându-se prevederile art. 52 alin. 1 lit. b din Legea nr. 53/2003 și prevederile art. 51 alin. 1 lit. b din Contractul colectiv de muncă pe anul 2012.
Potrivit dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. b din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta din urmă a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Din formularea textului de lege mai sus enunțat rezultă că pentru a putea fi dispusă suspendarea în temeiul art. 52 alin. 1 lit. b din Codul Muncii trebuie îndeplinite două condiții cumulative: existența unei plângeri penale împotriva salariatului formulată de angajator ori trimiterea în judecată a salariatului pentru fapte penale, în ambele ipoteze faptele sesizate să îl facă pe salariat incompatibil cu funcția deținută.
Art. 52 alin. 1 litera b din Codul Muncii, text de lege care conține temeiul legal al măsurii suspendării contractului individual de muncă al salariatului reclamant are următorul cuprins " contractul individual de muncă poate fi suspendat la inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat o plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești";
Potrivit prevederilor art. 266 și 268 din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la suspendarea contractului individual de muncă.
Din coroborarea textelor de lege care reglementează instituția suspendării contractului individual de muncă al salariatului, rezultă faptul că actul în discuție trebuie să îmbrace forma unei decizii unilaterale a angajato- rului, să fie comunicată salariatului și să poată fi susceptibil de a putea fi supusă controlului judecătoresc.
În acest context, pentru a putea fi supusă controlului judecătoresc, decizia de suspendare trebuie să constate existența unor cauze de suspendare dintre cele prevăzute de lege, să precizeze temeiul legal al suspendării și să precizeze termenul în care decizia poate fi contestată și instanța competentă unde urmează a se judeca.
Or, din analiza deciziei contestate, se constată că aceasta nu cuprinde o motivare minimă, în fapt, a măsurii dispuse, în sensul arătării cauzei de suspendare, fiind insuficient motivată din acest punct de vedere întrucât nu identifică motivul care a atras măsura suspendării luată în cauză, singura motivare în fapt a deciziei, rezumându-se la trimiterea făcută la adresa plângerii penale formulate, adresa neindividualizată cu număr de la organele de cercetare penală, dată sau conținut, astfel încât nu va permite instanței să verifice care din cele două ipoteze prevăzute de textul art. 52 alin. 1 litera b din Codul Muncii, respectiv formularea unei plângeri penale de către angajator împotriva contestatorului sau trimiterea în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută este incidentă în cazul salariatului, ceea ce
consideră că echivalează cu motivarea în fapt a deciziei și cu imposibilitatea identificării cauzei suspendării contractului individual de muncă.
Este real că legea nu cuprinde nici dispoziții de procedură și nici condiții de formă cu privire la suspendarea contractului individual de muncă al salariatului, însă din economia legii rezultă că, în vederea comunicării măsurii către salariat și exercitării controlului judecătoresc pe calea contestației, aceasta trebuie să identifice cu exactitate cauza sau motivul suspendării pentru a putea fi verificată de instanță incidența cauzei prevăzute de lege în cazul dat, fiind de neconceput ca salariatului să nu-i fie comunicat motivul clar al cauzei suspendării.
În cazul de față măsura suspendării este un abuzivă, motivele măsurii nefiind clar determinate. Raportat la faptul că suspendarea contractului individual de muncă are consecințe importante pentru ambele părți față de durata destul de mare pentru care sunt oprite prestarea muncii de către salariat și plata drepturilor de natură salarială de către angajator, instanța de judecată trebuie să lămurească în regim de urgență legalitatea și temeinicia măsurii dispuse de angajator.
Din plângerea penală nu rezultă descrierea faptelor care ar duce la concluzia că acele fapte ar fi incompatibile cu funcția exercitată sau s-ar încadra în vreuna din infracțiunile de serviciu, infracțiunile nefiind clar nominalizate prin plângerea depusă.
Salariatul și-a îndeplinit toate obligațiile sale în baza atribuțiilor alocate prin fișa postului semnat. În niciun caz nu și-a depășit atribuțiile, încercând pe toată perioada angajării să reprezinte interesele instituției a cărei angajat a fost.
Suspendarea prevăzută de aceste text de lege nu este o suspendare ce operează de drept, ci una facultativă lăsată la latitudinea angajatorului " unitatea poate suspenda";. Dar aceasta nu poate lua nicio măsură, inclusiv o astfel de suspendare, în mod discreționar, fără o motivație justificată; o simplă depunere a unei plângeri penale nu poate conduce la abuzuri sau discriminări și măsuri cu consecințe grave care nu ar putea fi apoi reparate " in integrum"; conform art. 52 alin. 2 și 269 din Codul Muncii. Legea 53/2003 - la art. 292 cât și Constituția României- la art. 148 prevede că legislația muncii se aplică în măsura în care sunt în concordanță cu legislația și normele europene. În caz de neconcordanță, de conflict, au prioritate normele Uniunii Europene și tratatele internaționale. Ori acestea dau dreptul părții la un proces echitabil, la un recurs efectiv și îi acordă prezumția de nevinovăție ( art. 10, 11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
Decizia nr. 185N/_ emisă de intimată privind suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului este redactată lapidar, nu relevă ce anume fapte i se impută și de ce se impune o astfel de măsură drastică,
care lipsește angajatul de toate drepturile salariale afectând mijloacele de subzistență ale acestuia și a familie sale.
Pe de altă parte este de observat că măsura a fost luată știind că orice cercetare penală avansează greu. Ori în acest timp contestatorul este practic condamnat la o așteptare fără termen " sine die"; fără drepturi salariale, fără posibilitatea de a se angaja la o altă unitate, așteptând o eventuală repunere în drepturi care nu acoperă în astfel de cazuri pierderea materială și morală suportată mai ales în condițiile socio-economice actuale, acest angajat trebuind să se întrețină pe el familia sa în lipsa veniturilor salariale sau a unui ajutor social. Practic situația angajatului este mai dramatică în cazul suspendării contractului individual de muncă doar în baza unei simple plângeri penale, decât în cazul desfacerii disciplinare a contractului de muncă, pentru că atunci având toate documentele se poate angaja și în alt loc de muncă. Așadar, având dreptul la un termen rezonabil și un recurs efectiv este inadmisibil ca decizia, actul emanat de la angajator, să nu cuprindă mențiunile referitoare la fapta care i se impută și pentru care s-a făcut plângerea penală împotriva acestuia. Nu în ultimul rând legislația muncii prevede o procedură specială, de celeritate. Ori în cazul de față, măsura suspendării pe perioadă nedeterminată a contractului individual de muncă este o măsură drastică, mai aspră decât o măsură disciplinară precum avertismentul sau retrogradarea ( chiar decât desfacerea contractului de muncă care cel puțin dă posibilitatea angajării pe un alt loc de muncă) angajatul fiind lipsit de drepturile salariale, practic de mijloacele de subzistență, așa încât condițiile de aplicare a sancțiunii, nu pot fi mai permisive pentru angajator, care per a contrario, ar putea să dispună o ast- fel de măsură în mod arbitrar, după bunul plac, doar formulând o plângere pe- nală împotriva unei persoane indezirabile îngrădind astfel dreptul la apărare, dreptul la muncă și dreptul la un proces echitabil. Așadar, cum printr-o astfel de măsură s-ar aduce atingere unor drepturi fundamentale, văzând prevederile legale în vigoare, în primul rând Constituția care garantează dreptul la apăra- re, muncă și proces echitabil, prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, Declarația Universală a Drepturilor Omului, consideră că se impune admiterea contestației și anularea deciziei de suspendare a contractului de mun- că cu toate consecințele ce decurg din restabilirea situației anterioare.
În drept au fost invocate art. 266, art. 268 și art. 272 Codul Muncii .
În probațiune contestatorul a depus Decizia nr. 185N/_, copia plângerii penale.
Prin întâmpinarea formulată, intimata DS M. a solicitat respingerea acțiunii ca întemeiată și, pe cale de consecință, a se menține decizia atacată pentru următoarele motive:
Suspendarea contractului individual de muncă a contestatorului a fost dispusă din inițiativa angajatorului, pentru cazul prevăzut de art. 51 alin. 1 lit.
b) din Contractul Colectiv de Muncă pe 2012 și art. 52 alin. 11) lit. b) din legea 53/2003 Codul Muncii, dat fiind faptul că angajatorul a sesizat Parchetul de
pe lângă Judecătoria Baia Mare, conform scriptului înregistrat sub nr. 9967/_ ca urmare a controlului din luna octombrie 2012 la Ocolul Silvic Poieni, materializate în Raportul Regiei Națională a Pădurilor - R. nr. 14017/_ prin care s-a dispus sesizarea parchetului și luarea măsurii suspendării contractului individual de muncă a contestatorului.
Potrivit raportului nr. 14017/_ întocmit de către Corpul de Control Tehnic și Economico-Financiar din aparatul central al regiei, organele de control au constatat că contestatorul din prezenta cauză și-a depășit atribuțiile de serviciu în calitate de reprezentant al Direcției Silvice M. în Colectivul de lucru de pe lângă Comisia Județeană M. stabilind și propunând, prin referatul întocmit de dânsul amplasamente care nu reprezentau vechiul amplasament al proprietarilor . Prin același raport, organele de control au constatat că reclamantul a semnat Anexa nr. 37, fără a avea acest drept, competența revenindu-i șefului de ocol, în raport cu prevederile normelor de aplicare a legilor fondului funciar.
Concluziile organelor de control, cu privire la deficiențele amintite, rezultă din analizarea referatului Colectivului de lucru de pe lângă Comisia Județeană M. care, în final, a stat la baza Hotărârii 2732/_ emisă de către Comisia Județeană M. prin care s-a validat amplasamentul terenurilor forestiere reconstituite prin mai multe hotărâri judecătorești. Organele de control au apreciat că, dacă colectivul de lucru ar fi analizat propunerile și documentele care au stat la baza acestora, ar fi trebuit să facă propuneri de invalidare, cel puțin în patru cazuri din pozițiile hotărârii citate mai sus.
Față de cele arătate prin Raportul Regiei Naționale a Pădurilor - R. - nr.14017/_ a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare care, prin adresa din data de_ face cunoscut că sesizarea a fost înregistrată sub nr. 1891/VIII/I/2012 și înaintată la I.P.J. M. - Serviciul de Investigare a Fraudelor pentru cercetări.
Împotriva celor susținute de contestator, decizia de suspendare a contractului individual de muncă a fost luată în conformitate cu prevederile art. 51 alin. 1) lit. b) din Contractul Colectiv de Muncă pe 2012 și art. 52 alin. 11) lit. b) din Legea 53/2003- Codul Muncii fiind îndeplinite condițiile luării acestei măsuri, ca o măsură administrativă și nu una disciplinară, care nu necesită o cercetare prealabilă a faptelor imputate salariatului, analizarea faptelor de care este acuzat prin raport urmând să se facă de către organele de cercetare și urmărire penală.
Ca o condiție a suspendării contractului individual de muncă, prevederile citate în baza cărora s-a emis decizia atacată, impun ca unitatea angajatoare să fi sesizat parchetul față de angajat cu privire la săvârșirea unor fapte care îl fac incompatibil cu funcția deținută. Or, prin raportul citat se arată că reclamantul și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu în calitate de membru al Colectivului de lucru de pe lângă Comisia Județeană M. .
În conformitate cu prevederile art. 51 alin. 1) lit. b) din Contractul Colectiv de Muncă pe 2012, dacă se va constata nevinovăția contestatorului, acesta urmează să-și reia activitatea avută anterior și să i se plătească în temeiul normelor și principiilor civile contractuale o despăgubire egală cu salariul, precum și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului. Așa deci, și din acest punct de vedere, contestatorul este asigurat de faptul că va fi despăgubit în condițiile în care se va constata nevinovăția sa.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 și urm. din Codul de procedură
civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Contestatorul D. Darius M. este angajatul intimatei Regia Națională
a Pădurilor - R. - DS M. în funcția de inginer, reprezentant al intimatei în colectivul de lucru de pe lângă Comisia Județeană M.
Așa cum rezultă din raportul întocmit de Serviciul de Control Tehnic din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor nr. 14017/_, comunicat contestatorului la data de_, în perioada 08-12 octombrie 2012 s-a efectuat un control tematic al activității de fond forestier desfășurată de Ocolul Silvic Poeni în anii 2011 și 2012.
Cu ocazia controlului s-a constatat, potrivit secțiunii C din raport, că în anul 2011 Comisia Județeană M. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la propunerea Comisiei Locale Poienile de sub Munte, a emis o singură hotărâre, nr. 2732/_ , prin care, la propunerea colectivului de lucru de pe lângă comisia județeană, a validat amplasamentele pentru dreptul de proprietate recunoscut prin hotărâri judecătorești și/sau ale comisiei județene.
S-a reținut că Hotărârea nr. 2732/_ face referire la 22 de poziții, din care pentru 18 dreptul de proprietate a fost recunoscut prin sentințe civile emise în perioada 2002-2011, însă s-au stabilit și validat amplasamente, ce nu reprezintă vechile amplasamente ale solicitanților, pentru o suprafață de 91,9 ha teren forestier.
Suprafața de 91,9 ha a fost pusă în posesie în datele de 23 și 30 septembrie 2011 în U.P.II Socolou, în parcelele 122-125 în care se găsesc arborete de molid și fag, cu vârsta de 100-110 ani, preferențial, nu la rând, alegându-se arborete valoroase, evitându-se arborete mai puțin valoroase sau greu accesibile, fără a se respecta vechiul amplasament, așa cum prevede legea.
În raport s-a mai menționat la lit. e din Secțiunea C că anexa 37 validată prin Hotărârea nr. 2732/_ nu a fost însușită și semnată de către Șeful Ocolului Silvic Poieni așa cum prevede art. 70 din H.G. 890/2005, ci de către contestatorul inginer D. Darius, reprezentantul Direcției Silvice M. în Colectivul de lucru de pe lângă Comisia Județeană M. .
De asemenea, referatul Colectivului de lucru prin care se propune validarea amplasamentului (care nu reprezintă vechiul amplasament) este întocmit și semnat doar de contestator.
S-a concluzionat în raportul Serviciului de Control Tehnic din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor că inginerul D. Darius M. și-a depășit atribuțiile de serviciu stabilind și propunând spre validare amplasamente care nu reprezentau vechiul amplasament semnând anexa 37 fără a avea acest drept, acesta revenindu-i șefului ocolului silvic, așa cum prevăd dispozițiile art. 70 din H.G. nr. 890/2005.
La punctul 3.6 din raport, Serviciul de Control Tehnic din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor a propus formularea către organele în drept a unei plângeri prin care să se solicite efectuarea de cercetări pentru a se stabili dacă faptele săvârșite de contestatorul din prezenta cauză, prezentate la capitolul II pct. 3.1, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii.
Urmare acestui raport, intimata DS M. s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu plângerea penală nr. 9967/_ formulată împotriva contestatorului D. Darius solicitând întreprinderea cercetărilor de rigoare pentru a se stabili dacă depășirea de către acesta a atribuțiilor de serviciu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni (f.24).
Conform adresei nr. 1891/VIII/1/2012 din_ a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, sesizarea Direcției Silvice M. a fost înaintată I.P.J. M. -Serviciul de Investigare a Fraudelor (f.23).
Apoi, prin Decizia nr.185N/_ s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de_ până la soluționarea definitivă a cauzei penale.
Așa cum reiese din preambulul deciziei, măsura suspendării contractului individual de muncă s-a dispus din inițiativa angajatorului, în temeiul prevederilor art. 51 alin. 1 lit. b) din Contractul Colectiv de Muncă pe 2012 și art. 52 alin. 1) lit. b) din Codul Muncii, avându-se în vedere raportul R. nr. 14017/_ și plângerea penală nr. 9967/_ .
Contestatorul a contestat decizia în termenul legal prevăzut de art. 268 lit. a Codul muncii, solicitând instanței anularea acesteia ca nelegală și netemeinică.
Potrivit art. 52 al. 1 lit. b Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Astfel, instanța este chemată să verifice dacă sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de lege, respectiv dacă s-a formulat plângere penală împotriva salariatului și dacă faptele imputate prin plângere îl fac incompatibil cu exercițiul funcției pe care o deține.
Or, DS M. a făcut dovada plângerii penale formulate împotriva contestatorului (nr. 9967/_ ) fapta imputată acestuia constând tocmai în depășirea atribuțiilor de serviciu ce-i reveneau în calitate de reprezentant al angajatorului în Colectivul de lucru de pe lângă Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor M.
, faptă care, în mod evident, este incompatibilă cu funcția deținută.
Decizia nr. 185N/_ prevede expres dispozițiile legale care au fundamentat inițiativa angajatorului de a suspenda contractul individual de muncă al contestatorului și face trimitere la raportul nr. 14017/_ ce i-a fost comunicat acestuia și la plângerea penală nr. 9967/_, astfel că nu se poate susține imposibilitatea identificării cauzei suspendării, iar pe de altă parte, normele instituite pentru suspendarea contractului individual de muncă nu impun anumite condiții de formă pentru decizia de suspendare, a căror nerespectare să atragă nulitatea absolută.
Apoi, luând măsura suspendării contractului individual de muncă, angajatorul nu s-a pronunțat asupra vinovăției sau nevinovăției contestatorului și nici asupra răspunderii sale penale și nici nu i-a încălcat dreptul la apărare, la muncă și la un proces echitabil, cum susține contestatorul.
S
uspendarea contractului individual de muncă constituie o măsură temporară, pe perioada căreia salariatul nu poate deține doar funcția cu care este incompatibilă fapta pentru care s-a formulat plângerea penală, nefiind împiedicat să se încadreze la altă unitate ori în altă funcție chiar la aceeași unitate. Astfel, dreptul său la muncă nu este atins.
Măsura suspendării nu este contrară nici principiului prezumției de nevinovăție, care se aplică numai în cadrul răspunderii penale. Plângerea penală se întemeiază pe date și pe indicii cu privire la săvârșirea de salariat a unei infracțiuni incompatibile cu funcția deținută, iar existența ori inexistența vinovăției se stabilește prin hotărâre judecătorească definitivă. În situația în care se va constata nevinovăția salariatului și dispunerea nejustificată a suspendării contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la măsuri reparatorii corespunzătoare în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora: "(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a și b, dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea avută anterior și i se va plăti o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului."
Nu se poate reține susținerea contestatorului potrivit căreia prin măsura suspendării contractului individual de muncă s-a adus atingere dreptului la apărare sau dreptului la un proces echitabil, câtă vreme legislația muncii i-a recunoscut contestatorului dreptul de a supune controlului instanței de judecată Decizia nr. 185N/_, drept pe care acesta l-a și exercitat beneficiind inclusiv de apărare juridică calificată.
Față de aceste considerente, raportat la prevederile art. 52 alin. 1) lit. b) coroborate cu 40 al. 1 și art. 268 al. 1 lit. a din Codul Muncii, T. va
respinge contestația formulată de contestatorul D. Darius M. împotriva Deciziei nr. 185N/_ emisă de intimata Regia Națională a Pădurilor - R.
- DS M., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de contestatorul D. Darius M., domiciliat în B. M., str. G. C., nr.30, ap. 17 împotriva Deciziei nr.
185N/_ emisă de intimata Regia Națională a Pădurilor - R. - D.
S. M. cu sediul în B. M., str. 22 D., nr. 36, jud. M., ca nefondată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE | ASISTENȚI JUDICIARI | GREFIER | ||
G. | Brîndușa | O. S. | , D. M. P. Ana C. |
Red.tehnored.G.B. 4ex. _
Com.2 ex./_
