Sentința civilă nr. 1725/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1725/F/2013 Ședința publică din data de 17 iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: M. D.
Cu participarea asistenților judiciari
A. L. M. C. V.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind pe reclamanta S.C. M.
S. L.
și pe pârâții C. D. I., M. R.
și B. L. E.
, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Dezbaterea cauzei a avut loc la termenul de judecată din data de 31 mai 2013, în prezența reprezentantului reclamantei, avocat Valea D. și a reprezentantului pârâților, avocat Andrișan Ionel, concluziile acestora fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, tribunalul, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru termenul de judecată de azi, 17 iunie 2013.
Deliberând constată,
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC M. T. S.
L. au chemat în judecată pe pârâții C. D. I., M. R. și B. L. E., solicitând instanței obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de 122.246,93 lei reprezentând prejudiciu cauzat prin întocmirea în mod fraudulos a unui număr de 892 certificate de garanție butelii Petrom, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în fapt, la data de_ între SC Petrom LPG SA și SC M. S. a fost încheiat contractul de agent comercial nr. 100, având ca obiect comercializarea produselor Petrom LPG, în speță butelii gaz.
Pentru îndeplinirea în bune condiții a acestei activități, la aceeași dată s-a încheiat de către SC M. SS și reclamantă contractul nr. 117 de transport și depozitare a mărfurilor prevăzute în anexa nr. 1 a acelui contract, pentru punctele de vânzare din județele S., Botoșani și Neamț.
Prin același contract, beneficiarul s-a obligat să respecte întocmai procedurile financiar-contabile prevăzute în contractul de agent.
S-a arătat că, potrivit dispozițiilor menționate în anexele acelui contract, șoferul autocamionului devine responsabil de colectarea tuturor sumelor aferente vânzărilor efectuate din vânzarea GPL și a garanțiilor realizate de revânzători. Procedura de lucru era în sensul că, pentru stațiile OMV Petrom contravaloarea acestor sume nu era încasată de către șofer, plățile fiind făcute pe baza documentelor existente, în timp ce pentru celelalte stații de revânzare inclusiv garanția pentru recipient era încasată de către șofer.
Reclamanta a arătat că prejudiciul produs societății a rezultat tocmai din nepredarea garanțiilor de către cei trei șoferi și declararea acestora ca fiind preluate din stațiile OMV.
Din verificările efectuate de către Petrom LPG a rezultat în final un număr de 892 certificate de garanție întocmite în mod fraudulos, pentru care s-a calculat un prejudiciu, conform facturii fiscale nr. 1047777/_ în sumă de 136.246,93 lei.
S-a menționat că, deoarece s-a reușit recuperarea sumei de 14.000 lei, reclamanta a solicitat obligarea celor trei pârâți, în calitate de șoferi, angajați ai acesteia, la plata în solidar a sumei de 122.246,93 lei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 253 și următoarele din Codul muncii.
La data de_, la solicitarea tribunalului, reclamanta a depus o precizare de acțiune
, prin care a solicitat obligarea pârâtului C. D. V. la plata sumei de 44.928,44 lei, a pârâtului M. R. la plata sumei de 34.352,96 lei, iar a pârâtului B.
E. la plata sumei de 19.443,17 lei.
În motivare s-a arătat că cei trei pârâți în perioada iunie-decembrie 2010 au întocmit în mod fraudulos a unui număr total de 738 de certificate de garanție butelii Petrom, cauzând fiecare prejudiciu în sarcina reclamantei în cuantumul indicat. Se menționează că restul de 154 de certificate indicate în acțiunea inițială, au fost de fapt întocmite de alți angajați.
Pârâții C. D. I., M. R. și B. L. E. nu au formulat apărări în scris, dar s-au prezentat în fața instanței de judecată și au arătat că solicită respingerea acțiunii formulate de reclamantă și nu sunt de acord că solicitările reclamantei
.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele
:
Între reclamantă și fiecare din cei trei pârâți au existat raporturi de muncă.
Pârâtul B. L. E. a fost angajatul reclamantei SC M. T. S. începând cu data de_, în funcția de șofer, având ca atribuții transport și distribuție GPL, cu un program de 8 ore /zi (f.11-12). Contractul de muncă a încetat la data de_ în baza art. 61 lit. a din Codul muncii prin concedierea pentru motive disciplinare a pârâtului (f.8).
La data de_ a fost angajat de către reclamantă pârâtul C. D. I., tot pe funcția de șofer (f.17-20), cu normă de 8 ore/zi și 40 ore/săptămână, iar la atribuțiile postului se menționează că angajatul "răspunde de integritatea vehiculului la primire și a mărfurilor transportate, exploatează vehiculul în conformitate cu instrucțiunile acestuia, ține evidența documentelor de transport și a mărfurilor vehiculului, ține legătura cu operatorul de transport, care îl coordonează direct, răspunde direct de mărfurile transportate și netrecute în actele de transport. Raporturile de muncă au încetat prin concedierea disciplinară a angajatului în baza art.61 lit. a din Codul muncii la data de_ (f.21).
Pârâtul M. R. a fost angajat de către reclamantă la data de_ (28-31) pe aceeași poziție de șofer, cu program de 8 ore/zi - 40 ore/săptămână, iar ca și atribuții, s-a trecut în contract: "transport și distribuție butelii GPL în rețea";. La fel ca și în cazul celorlalți doi pârâți, contractul individual de muncă a fost desfăcut de angajator în baza art. 61 lit. a Codul muncii pentru motive disciplinare la data de_ (f.32).
În cadrul cercetării disciplinare a celor trei pârâți (f.3) s-a reținut că "la confruntarea documentelor între Petrom LPG și clienții acesteia s-a descoperit că
unele din documentele raportate de cei trei la descărcarea gestiunii după întoarcerea de pe rută nu sunt recunoscute de către clienții PETROM LPG. Mai precis, garanțiile încasate pentru punerea în posesie ale unor recipiente GPL pentru care s-au încasat sumele de 100 lei/butelie de către cei trei, au fost raportate la descărcarea de gestiune ca fiind sume neîncasate. Ei au predat în schimbul banilor documente din care reieșea că recipientele au fost date fără încasare de numerar la stațiile de benzină OMV Petrom. La confruntarea dintre PETROM LPG și OMV PETROM s-au descoperit aceste diferențe. Cei trei recunosc fapta, dar nu pot preciza nivelul total al prejudiciului. De asemenea nu au dat alte explicații în legătură cu diferențele rezultate";.
Pârâții C. D. I., M. R. și B. L. E. nu au contestat deciziile de concediere, dar în prezentul cadru procesual au negat săvârșirea faptelor vehiculate de reclamantă, iar față de sumele achitate din prejudiciu, se arată că de fapt aceste sume au fost nu au constituit plăți benevole, ci au fost reținute de către reclamantă din salariile.
Conform regulilor însușite de pârâți prin semnătură (f.38) procedura de lucru privind livrarea către stațiile OMV Petrom SA presupunea următoarele etape și reguli:
Livrarea de butelii sau documente către stațiile OMV Petrom se face numai în baza comenzii scrise a acestora. Comanda semnată și ștampilată de către reprezentantul stației se înmânează șoferului înaintea livrării mărfii.
Șoferul primește documentele pretipărite. De la depozit în baza fișei de magazie pe care trebuie să o semneze la primirea documentelor. Certificatele de garanție se predau la stații în baza comenzii scrise, semnate și ștampilate de către reprezentantul stației, cu aviz de însoțire a mărfii pe care este trecută seria certificatelor. Exemplarul roșu al avizului se va restitui la depozit semnat și ștampilat de primire.
Șoferul are obligația ca, la fiecare livrare să țină cont de refacerea stocului stației pe culori brand Petrom și albastre Stas, dar fără a ridica mai multe butelii Stas goale, decât sunt consemnate în stocul scriptic al stației.
Factura se întocmește din PDA în două exemplare. Pe ambele exemplare se va trece codul stației, nr. de comandă și vor fi semnate și ștampilate de reprezentantul stației. Ambele exemplare se vor anexa la setul de acte al șoferului. În cazul în care la stație există certificate de garanție, numărul certificatului se va consemna în ecranul unde se lucrează certificatul de garanție.
Exemplarul al doilea (cel galben) al certificatului de garanție trebuie semnat și ștampilat de reprezentantul stației și anexat cu factura, comanda și bonul de transfer din ziua respectivă.
În cazul în care PDA-ul nu funcționează, se vor folosi documentele pretipărite. Este obligatoriu ca și acestea să fie semnate și ștampilate de reprezentantul stației respective. De asemenea, pe documentele pretipărite se va trece codul stației și numărul comenzii în baza căruia s-a făcut livrarea și se vor anexa în ambele exemplare (albastru și roșu) la setul de acte care se predau la întoarcerea din cursă.
Raporturile comerciale între SC Petrom LPG SA, SC M. SS și SC M.
T. S. s-au desfășurat în baza contractelor de agent comercial și respectiv de
transport și depozitare depuse la dosarul cauzei la filele 76-163. La sfârșitul anului 2010 - începutul anului 2011 au fost sesizate de către SC Petrom LPG SA neconcordanțe cu privire la certificatele de garanție pentru buteliile puse pe piață de către SC M. SS prin intermediul benzinăriilor din rețeaua OMV Petrom Marketing. În urma acestor sesizări s-a efectuat cercetarea disciplinară amintită mai sus, stabilindu-se în sarcina pârâților că au întocmit în mod fraudulos o serie de certificate de garanție, motiv pentru care s-a dispus concedierea acestora. Cuantumul prejudiciului a fost stabilit de SC Petrom LPG SA prin cele două notificări: nr. 281/_ (f. 44-45) și 263/_ (f. 41-43), după care s-a emis factura fiscală seria BAAA nr. 1047777 din_ prin care s-a facturat în sarcina SC M. SS suma de 136.246, 93 (f. 40). Această sumă a fost ulterior pusă în sarcina reclamantei SC M. T. S. în baza contractului nr. 117/2009 anexa II lit. b alin. 4, s-a emis factura fiscală seria MGZSV nr. 252/_ (f.654), apreciindu-se că întocmirea frauduloasă acelor 892 certificate de garanție s-a datorat culpei angajaților reclamantei care s-au ocupat cu distribuirea buteliilor.
Așa cum s-a arătat și în precizarea de acțiune, în urma verificărilor s-a stabilit că pârâtul C. D. I. a întocmit în mod fraudulos un număr de 302 certificate, pârâtul M. R. - 300 certificate, iar pentru pârâtul B. L. E. - 138 certificate. Aceste susțineri ale reclamantei sunt confirmate de materialul probator administrat în cauză. Martora C. D. Gina (f.723-724) arătând că șoferii erau responsabili de distribuirea buteliilor, ei plecau în cursă cu butelii pline și le lăsau la diferite puncte de distribuție sau stații OMV, în funcție de traseu. La întoarcere trebuia să existe pe mașină ori o butelie goală în schimbul celei pline, ori să se fi încasat suma de 100 lei - în cazul în care butelia a fost predată la un punct de distribuție neaparținând OMV Petrom -, sau un certificat de garanție eliberat de SC OMV PETROM în stațiile aparținând acestei societăți. Martora mai precizează că cei trei pârâți în calitate de șoferi ar fi predat certificate de garanție false, pentru care nu s-a mai încasat de la OMV Petrom sume de bani rezultând astfel prejudiciul. Un mod de operare identic prezintă și martora Podaru L. R. (f.725-726), care mai precizează că după o anumită perioadă de timp unele stații Petrom nu au recunoscut garanțiile pe care aparent le-ar fi emis, motiv pentru care copii ale acestor certificate de garanție au fost verificate și s-a descoperit că certificatele de garanție prezentate de pârâți societății reclamante au fost completate de alte persoane decât angajații stațiilor OMV Petrom.
Martorul propus de pârâți Zeliscu C. (f.813-814) a evidențiat același reguli cu privire la livrarea buteliilor, dara precizat că nu a asistat personal la preluarea - predarea sau completarea certificatelor de garanție.
În cauză s-a efectuat și o expertiză contabilă (f.764-791, 808-812) pentru stabilirea exactă a prejudiciului cauzat de fiecare pârât, expertul Dragan A. C. formulând următoarele concluzii:
Cu privire la modul de lucru, expertul arată că buteliile pline sunt preluate de SC M. T. S. de la Sc M. SS și sunt distribuite prin autospecialele autorizate la stații OMV Petrom, dar și la alte puncte de distribuire de către șoferi care le duceau pe traseu. La plecare șoferii aveau cu ei conform procedurii de lucru dispoziția de livrare, factura fiscală de vânzare, chitanța de încasare a numerarului aferent plății facturii, chitanța de încasare a garanțiilor și un carnet de avize de însoțire a mărfii care era folosit numai in anumite situații - prima livrare sau majorare
stoc la revânzători, livrare la agenți speciali. La intorcere șoferii trebuiau sa predea la depozit fie buteliile goale, fie în schimbul celei predate să se fi încasat contravaloarea a 100 lei/butelie (pentru buteliile predate la punctele de distribuție neaparținând OMV Petrom) sau să se fi eliberat certificate de garanție (pentru buteliile predate la stațiile OMV Petrom).
Astfel în perioada iulie-decembrie 2010, la întoarcerea de pe ruta, șoferii nu au predat la depozit recipientele goale ale buteliilor, ci au predat doar certificate de garanție, pentru care conform procedurii de lucru, contravaloarea acestor certificate era încasată prin virament bancar de la stațiile Petrom. În fapt însă de la stațiile Petrom nu s-a încasat contravaloarea certificatelor de garanție, întrucât acestea nu existau în stațiile Petrom, dar în același timp nu existau nici buteliile goale care să ateste vânzarea produselor. În perioada iulie-decembrie 2010, reclamanta SC M.
T. S. a fost prejudiciată cu suma de 136. 246,93 RON din care a recuperat de la pârâți suma de 14.000 RON rămânând cu un prejudiciu de 122.246,93 RON.
Se mai arată în concluziile expertizei că din documentele prezentate pentru expertiza reiese că certificatele de garanție din perioada iulie-decembrie 2010 prezentate la obiectivul nr. 1 nu au fost eliberate sub semnătură pe fișa imprimatelor cu regim special, nu s-au întocmit documente de predare aferente - avize de însoțire pentru aceste certificate către stații, prin urmare nu s-a putut urmări corect evidența acestora. La întoarcerea de pe rută, șoferii declarau ca au preluat aceste certificate de garanție din stațiile Petrom - singurele care prin procedura de lucru, virau contravaloarea garanțiilor prin virament bancar. Pentru restul garanțiilor șoferii erau obligați să emită chitanța pentru încasarea contravalorii garanțiilor de la agenții economici revânzători. Toate sumele de bani pe care le colectau șoferii trebuiau predate in aceeași zi la întoarcere pentru descărcarea de gestiune de pe fiecare șofer în parte. În opinia expertului, având aceasta prevedere în procedura de lucru - virament bancar pentru contravaloarea garanțiilor colectate de stațiile Petrom și gestionarea incorectă a acestor imprimate cu regim special (certificate de garanție) - în sensul că nu au fost urmărite predările-restituirile de garanții și inclusiv stocul pentru aceste certificate, toate acestea au condus la apariția prejudiciului pentru reclamantă.
În consecință, pe baza documentelor supuse expertizei și pentru cei trei pârâți a reieșit un număr total de 740 certificate de garanție pentru care nu s-a încasat contravaloarea lor de la Petrom LPG, care au fost predate la depozitul reclamantei la întoarcerea de pe rută de pârâții C. D. I., M. R. și B. L. E., ca fiind luate din stațiile Petrom (și pentru care încasarea ar fi trebuit să se facă prin virament bancar). În fapt aceste certificate la confruntarea cu situațiile Petrom s-au dovedit ca neaparținând OMV Petrom și, în plus, nu existau nici recipientele goale care să ateste vânzarea produselor.
Având in vedere prevederile contractuale (atât ale contractului de agent comercial, cât și ale contractului de transport și depozitare) lipsa recipientelor se impută persoanelor vinovate cu 30 eur +TVA pe bucată.
În consecința prejudiciul cauzat de paratul C. D. I. se prezintă astfel: nr. butelii lipsa (conform certificate garanție): 302 buc x 30 euro/buc = 9060 euro, TVA 24% = 2174,40 euro, total 11.234,40 euro. Convertirea în lei se face la cursul de schimb al BNR din data de 13.05.2011 adică 1 euro = 4,106 lei, ceea ce înseamnă că
prejudiciul rezultat este de 11234,40 euro x 4,106 lei/euro = 46.128,45 RON. Din această sumă pârâtul C. D. I. a achitat suma de 1.200 lei cu chitanța 10003/_ rămânând un prejudiciu final de 44.928,45 RON.
Prejudiciul cauzat de pârâtul M. R. se prezintă astfel: nr. butelii lipsa (conform certificate garanție): 300 buc x 30 euro/buc = 9000 euro, TVA 24% = 2160 euro, total 11.160 euro. Convertirea în lei se face la cursul de schimb al BNR din data de_ adică 1 euro = 4,106 RON, ceea ce înseamnă că prejudiciul rezultat este de 11160 euro x 4,106 lei/euro = 45.822,96 RON. Din aceasta sumă pârâtul M. R. a achitat suma de 11.470 RON cu chitanțele 10002/_ (5000 RON), 10004/_ (1470 RON) și 151/_ (5000
RON) rămânând un prejudiciu final de 34.352,96 RON.
Prejudiciul cauzat de pârâtul B. L. E. se prezintă astfel: nr. butelii lipsă (conform certificate garanție): 138 buc x 30 euro/buc = 4140 euro, TVA 24% = 993,60 euro, total 5133,60 euro. Convertirea în lei se face la cursul de schimb al BNR din data de 13.05.2011 adică 1 euro = 4,106 RON, ceea ce înseamnă că prejudiciul rezultat este de 5133,60 euro x 4,106 RON/euro = 21.078,56 RON. Din această sumă pârâtul B. L. E. a achitat suma de 1330 RON cu chitanța 10005/_ rămânând un prejudiciu final de 19.748,56 RON.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 253 și urm. din Codul muncii, dispoziție legală ce reglementează răspunderea patrimonială a salariaților. Demersul juridic al reclamantei se încadrează în sfera conflictelor de muncă și drept urmare răspunderea patrimonială a fostului salariat se angajează potrivit dispozițiilor Codului muncii, iar sarcina probei revine angajatorului.
Angajarea răspunderii patrimoniale, reglementată de art.254 din Codul muncii, presupune în primul rând, ca persoana trasă la răspundere să aibă calitatea de salariat la data producerii prejudiciului, apoi, prejudiciul să fie cauzat din vina salariatului și prejudiciul să fie produs în legătură cu munca sa. Chiar și foștii salariați ai angajatorului răspund patrimonial, dar numai pentru pagubele produse din vina lor și în legătură cu munca, anterior încetării contractului individual de muncă.
Tribunalul raportat la materialul probator expus mai sus, apreciază că în prezenta cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii patrimoniale a pârâților
C. D. I., M. R. și B. L. E., aceștia cauzând prejudiciul în sarcina societății reclamante prin încasarea sumelor de bani pentru butelii, dar în locul banilor, au predat certificate de garanție întocmite în mod fraudulos. Desigur că această activitate a fost favorizată de o evidență mai puțin strictă a societății reclamante în ceea ce privește certificatele de garanție și de decontarea contravalorii certificatelor de către SC Petrom LPG SA doar după o perioadă de timp, dar aceste aspecte nu sunt de natură a înlătura răspunderea patrimonială a pârâților, întrucât fapta cauzatoare de prejudicii a fost săvârșită de aceștia.
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul urmează să admită acțiunea, așa cum a fost precizată de reclamanta SC M. T. S., în contradictoriu cu pârâții
C. D. I., M. R. și B. L. E. și, pe cale de consecință, va obliga pârâții să plătească reclamantei despăgubiri materiale: C. D. I. suma de 44.928,44 lei,
M. R. suma de 34.352,96 lei, iar B. L. E. suma 19.748,56 lei.
Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, instanța
îi va obliga pe pârâți în solidar să plătească reclamantei suma de 3.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC M. T. S. ,cu sediul în com. L., Nr. 184A, jud. Bistrița-Năsăud în contradictoriu cu pârâții C.
D. I., cu domiciliul în S., S. V. B. Nr. 30, jud. S., M. R., cu domiciliul în S., S. P., Nr. 11, jud. S., B. L. E., cu domiciliul în comuna V., Nr. 187, jud. S., și pe cale de consecință:
Obligă pârâții să plătească reclamantei despăgubiri materiale: C. D. I. suma de 44.928,44 lei, M. R. suma de 34.352,96 lei, iar B. L. E. suma 19.748,56 lei.
Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 3.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE GREFIER
B. I. S. M. D.
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
SA L. M. V. -C.
Red./Dact. BISz/MD_ / 4. ex.