Decizia civilă nr. 4554/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4554/R/2013
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul M. C. C. împotriva sentinței civile nr. 12396 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată SC REMAR_ RUARIE SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 noiembrie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 12396 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul M. C.
C. în contradictoriu cu pârâta S.C. R. "16 F. "; S.A. C. -N. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin Decizia nr. 366/_, reclamantul a fost concediat în temeiul art. 65 alin. l din Codul Muncii. Reclamantului i s-a acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare care a început să curgă de la data comunicării deciziei.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când postul este suprimat din structura angajatorului, are o cauză reală, prezintă caracter obiectiv și este derivată, când are la bază studii temeinice privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Reclamantul a fost angajatul societății intimate unde, anterior reducerii postului său, exista un număr de 14 posturi vopsitor industrial iar ulterior acest număr s-a redus la 11 posturi conform statului de funcții din data de_ .
Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, o persoană poate fi concediată pentru motive care nu țin de aceasta, determinate de desființarea locului de muncă din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acesteia.
Motivele care impun concedierea vizează acel loc de muncă și nu un loc de muncă de natura celui ocupat de către reclamant, distincție ce exclude posibilitatea selecției salariaților. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că reorganizarea activității, dificultățile economice și transformările tehnologice reprezintă prin ele însele cauze reale și serioase de desființare a locului de muncă.
În acest context reorganizarea, în înțelesul prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, nu presupune cu necesitate existența unei situații economice
precare a societății angajatoare, fiind suficiente doar o modificare a schemei de personal în funcție de oportunitățile oferite de viața economică sau financiară.
Astfel, în condițiile în care desființarea a 3 posturi de vopsitor industrial din cadrul Compartimentului Atelier Confort, între care și cel deținut de către reclamant, a fost determinată de reorganizarea activității, reorganizare definită de lege ca fiind o cauză reală și serioasă de desființare a locului de muncă, instanța consideră că Decizia nr. 366/_ contestată, este temeinică și legală, fapt care nu impune anularea acesteia.
Selecția personalului ce urmează a fi angajat sau disponibilizat este un atribut exclusiv al societății ori unității și în acest context am reținut că, desființarea postului de vopsitor industrial deținut de către reclamant, a fost reală și serioasă, câtă vreme în statul de funcțiuni al unității, întocmit ulterior emiterii deciziei contestate, nu mai există acest post.
De altfel, din documentația depusă la dosarul cauzei de către intimată a rezultat că cifra de afaceri înregistrată în trimestrul I/2012 a fost de 5,04 milioane lei față de 13,82 milioane lei înregistrată în aceeași perioadă a anului 2011.
Acțiunea reclamantului trebuie respinsă întrucât, desființarea locului de muncă ocupat de către acesta a fost una efectivă, a avut o cauză reală și a prezentat un caracter obiectiv iar din analiza statului de funcții rezultă că postul deținut de reclamant a fost desființat.
În această situație pârâta nu poate reînființa un post doar pentru reclamant, în cadrul unui compartiment complet reorganizat unde efectiv au fost suprimate 3 astfel de posturi. În caz contrar s-ar încălca dreptul angajatorului prevăzut de art.40 alin.1 pct. a din Codul Muncii, respectiv dreptul de a stabili organizarea și funcționarea unității.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei toate documentele în baza cărora a luat măsura desfacerii contractului individual de muncă a reclamantului, conform prevederilor art. 272 din Codul Muncii.
Cu privire la plata unor daune morale în cuantum de 20.000 lei, trebuie arătat că ele au un caracter reparator, moral și acordarea acestora trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariatul care le solicită și fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare. În această situație, sarcina probei revine chiar salariatului care se consideră lezat, fapt care nu s-a întâmplat în speța de față.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. C. C.
, solicitând în principal în temeiul art. 304 pct.7, 9, raportat la dispozițiile art. 312 alin. 3, 5 C.pr.civ. casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere faptul ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unora dintre petitele cu care a fost investita și nici nu a analizat unele dintre motivele de nulitate ale deciziei atacate și deci nici nu a motivat respingerea lor, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii conform precizărilor depuse.
În motivare reclamantul arată ca o primă critica vizează faptul ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unora dintre petitele cu care a fost investita și deci nici nu a motivat respingerea lor, respectiv a solicitărilor din petitele nr. 4 și 5, prin care a solicitat instanței obligarea societății comerciale pârâte să îi achite prima de vacanta, respectiv pentru octombrie-decembrie 2011 (250 lei) și pentru ianuarie -08 mai 2012 (340 lei) neîncasata (prima anuala fiind de 1000 lei); remiterea bonurilor de masa datorate în valoare de 8,9 lei/ zi lucrătoare sau contravaloarea lor pentru perioada_ -_ .
O a doua critică vizează faptul că instanța de fond nu a analizat toate motivele de nulitate invocate de recurent cu privire la decizia contestata și în mod
logic nici nu a argumentat respingerea lor, respectiv acesta a arătat că: nu s-au respectat dispozițiile ar. 64 din CM, respectiv nu i s-au propus alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.
În situația în care angajatorul nu dispunea de locuri de muncă vacante pârâta nu a făcut dovada solicitării sprijinului agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii recurentului, nu a făcut dovada comunicării cu acesta a unei/unor astfel de oferte și nici dovada refuzului lui.
Totodată instanța nu a analizat nici motivul invocat cu privire la decizia de concediere care nu conține toate mențiunile impuse de dispozițiile art.76 lit. d) respectiv "lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64";. Toate aceste prevederi au ca scop asigurarea unor norme de obiectivitate și transparenta cu privire la aceste masuri de încetare a contractului de munca din motive independente de persoana salariatului și de protejare a angajaților în raporturile de muncă.
Cu privire la motivele de modificare trebuie remarcat faptul ca instanța de fond, respingând acțiunea promovată a argumentat aceasta respingere doar prin prisma temeiniciei deciziei atacate nu și prin prisma legalității sau nelegalității ei. Arată că toate elementele de temeinicie dar și clauzele și procedurile anterior menționate care trebuiau respectate din punct de vedere legal, trebuie analizate de instanța de judecata în sensul de a se constata în ce măsura s-au dovedit incidența dispozițiilor art. 65 alin. 2, respectiv dacă pârâta a făcut dovada faptului ca "desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală și
serioasă";.
Contraargumentele noastre rezulta din următoarele probe: anunțurile de angajare de personal făcute de SC R. SA în mass-media dupa cum urmează: în octombrie 2009, în noiembrie 2010; în februarie 2012, cu numai 2 luni înainte de emiterea deciziei atacate.
Din organigrama depusa anexa la răspunsul dat pentru termenul din _
, rezulta următoarele: în anul 2011 exista un total de personal de 454 de angajați, dar la "Atelierul de confecții metalice Confort" unde a fost angajat, a existat un număr total de 71 de angajați, în anul 2012, chiar daca numărul total de angajați au scăzut, atelierul de "confort vagoane"; a înregistrat o creștere la 73 de angajați, ceea ce coroborat cu anunțurile de angajare și declarația data Calin Mitica în februarie 2012. proprietarul R., ca intenționează sa mai angajeze încă 200 de persoane, pune sub un mare semn de întrebare afirmațiile cu privire fa faptul ca desființarea postului recurentului a fost efectiva și reala și mai ales cu privire la faptul ca aceasta societate nu a putut să îl angajeze pe nici un alt post, având în vedere multiplele mele calificări, pregătiri și studii, încadrarea lui pe un alt post nu comporta deosebite probleme de organigrama în condițiile în care din depozițiile de martori rezulta ca și în echipa în care a lucrat majoritatea angajaților erau calificați la locul de munca și nu aveau studii concordante cu încadrarea lor profesionala. Recurentul însă a făcut dovada la dosarul cauzei că a fost o persoana cu mai multe calificări, sens în care exista posibilitatea să i se propună un alt post, ceea ce însă conducerea nu a vrut.
Reducerea postului ocupat de nu s-a făcut pe criterii strict economice: S-a făcut dovada la dosarul cauzei că recurentul nu a beneficiat de nici un spor de salar negociat, deci din echipa în care lucra a avut retribuția cea mai mică.
Nu s-a făcut dovada la dosarul cauzei de către parata care au fost criteriile profesionale și inclusiv abaterile sau alte considerente obiective în baza cărora au hotărât ordinea de concediere, chiar în condițiile în care modul de derulare a activității economice impunea restructurări de personal.
A depus anexa la acțiunea introductiva dovada ca recurentul a absolvit mai multe competențe profesionale deoarece i s-a promis de șeful de la serviciul personal al societății comerciale la care a lucrat că după aceasta va deveni maistru.
S-a făcut dovada prin probe testimoniale la dosarul cauzei ca au fost mai multe cazuri de sancționare cu mustrare, avertisment, sau alte sancțiuni pentru consumarea de băuturi alcoolice la locul de munca, cazuri frecvente de întârziere sau chiar de lipsa nejustificata.
Deci, sintetizând cele anterior detaliate societate pârâtă, chiar daca a fost obligata din motive economice sa-si reconsidere structura de angajați, aceasta nu a respectat procedura impusa de normele Codului muncii, nu a ținut cont de pregătirea și competenta profesionala, de punctajele profesionale, de întreaga atitudine și eficienta profesionala și inclusiv de situația de disciplina a angajaților și nu în ultimul rând, de faptul ca a rămas cu cel mai mic salar în urma neacordării sporului negociat și deci în mod logic, desființarea postului nu a atras o economie financiara semnificativa societății pârâte.
Toate probele administrate la dosarul cauzei și argumente anterior detaliate, infirma reținerile instanței de fond și pe cale de consecința impun ca în temeiul dispozițiile art. 78 CM. anularea deciziei atacate în condițiile în care concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 19 noiembrie 2013 pârâta S.C. REMAR_ RUARIE S.A.
a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Din cuprinsul Deciziei de concediere nr. 366 din_, ce formează obiectul contestației deduse judecății, rezultă că reclamantul a fost concediat în temeiul dispozițiilor art. 65 C.muncii, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Astfel cum reiese din conținutul deciziei de concediere, și cum de altfel s-a reținut și de prima instanță, ca urmare a probatoriului administrat în cauză, au fost respectate de către angajator prevederile art. 65 și urm., art. 76 C.muncii, privind îndeplinirea condițiilor de formă, fiind menționate în cuprinsul deciziei atât temeiul de drept cât și motivele care au stat la baza concedierii reclamantului recurent.
Concedierea a fost consecința dificultăților economice înregistrate la nivelul societății ca urmare a diminuării activității de producție prin scăderea portofoliului de comenzi. S-a avut în vedere analiza activității societății pe primul trimestru din 2012 și prognoza activității pe trimestrul II, propunerile de îmbunătățire a activității întocmite de directorul general și prezentate Consiliului de administrație sub nr. 1181/_, concluziile referatului întocmit de șeful de atelier și de directorul de producție în a cărui subordine directă se afla reclamantul din care rezultă că postul de vopsitor industrial ocupat de acesta se desființează.
S-a precizat totodată în conținutul actului de concediere faptul că reclamantul a renunțat la acordarea termenului de preaviz, optând pentru compensarea acestuia în bani conform art. 17 din CCM la nivelul societății, și faptul că societatea nu dispune de locuri de muncă vacante corespunzătoare pregătirii profesionale a salariatului.
Criticile referitoare la necomunicarea listei cu posturile vacante la nivelul societății nu pot fi primite, având în vedere temeiul de drept al concedierii - art. 65 C.muncii..
Astfel, textul de la litera d al art. 76 C.Muncii, a cărei nerespectare a fost invocată de recurent, are în vedere ipoteza concedierii pentru inaptitudine fizică/psihică, necorespundere profesională sau încetare de drept a contractului de muncă ca urmare a admiterii cererii de reintegrare a unei persoane concediate nelegal.
Conform textului "lista locurilor de muncă vacante în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant este obligatorie în decizie în condițiile art. 64 C.Muncii", care, la rândul său, trimite la art. 61 litera c și d și art. 56 lit. e C.Muncii, adică la cazurile de concediere menționate mai sus.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 6/_ dată în recurs în interesul legii.
Criteriile de stabilire a ordinii de prioritate sunt lipsite de relevanță în cazul concret dedus judecății, în condițiile în care în cadrul unității angajatoare nu a avut loc o concediere colectivă în condițiile art. 68 și urm. C.muncii.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. c C.muncii, menționarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d, este obligatorie doar în cazul concedierilor colective.
În raport de aceste considerente, nu prezintă relevanță aspectele invocate de recurent referitoare la faptul că s-a dispus concedierea sa în condițiile care avea salariul cel mai mic și nici cele care vizează calificarea profesională potrivit diplomelor depuse la dosar.
Susținerile reclamantului recurent privind netemeinicia deciziei de concediere, nu pot fi primite, având în vedere faptul că desființarea postului a fost a fost reală, serioasă și efectivă, aspect ce rezultă din organigrama intimatei și statele de funcții și personal iar nemulțumirea reclamantului referitoare la faptul că nu i s-a oferit un alt loc de muncă, nu poate determina anularea deciziei de concediere.
Ceea ce interesează în cauza dedusă judecății este dacă la nivelul societății angajatoare a avut loc o desființare efectivă a postului ocupat de reclamant, neputând fi primite critici referitoare la modul în care angajatorul a înțeles să-și reorganizeze activitatea.
Referitor la faptul că în cadrul intimatei au avut loc noi angajări, Curtea apreciază că aceste susțineri, chiar reale dacă ar fi, nu sunt de natură să conducă la anularea deciziei de concediere în condițiile în care noile angajări nu au vizat postul de vopsitor industrial ocupat de reclamant, iar angajatorul are libertatea de apreciere ca în funcție de interesul său economic să-și decidă reorganizarea activității.
În ceea ce privește anunțul publicat în ziarul Piața de la A la Z, potrivit căruia pârâta angajează vopsitori industriali - 2 posturi, se constată că acest anunț a fost publicat în numărul 29 octombrie - 4 noiembrie 2013, la mai mult de un an de la data concedierii reclamantului, neputându-se astfel stabili o legătură de cauzalitate între vacantarea posturilor menționate în anunț și reorganizarea activității la nivelul societății din luna mai 2012.
Față de considerentele expuse, Curtea constată, cu opinie majoritară, că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea prevederilor legii, cererea de anulare a acesteia, de repunere în situația anterioară precum și cererea de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii pana la reîncadrarea efectivă, apar ca neîntemeiate.
Referitor la petitele cuprinse la pct. 3-5 din cererea de chemare în judecată, prin care reclamantul a solicitat acordarea sporurilor negociate la nivelul secției la care a lucrat începând cu data de_, obligarea societății pârâte la plata primei de vacanță, respectiv pentru octombrie-decembrie 2011 (250 lei) și pentru
ianuarie -08 mai 2012 (340 lei) neîncasata (prima anuala fiind de 1.000 lei); remiterea bonurilor de masa datorate în valoare de 8,9 lei/ zi lucrătoare sau contravaloarea lor pentru perioada_ -_, prima instanță a soluționat cauza fără a analiza în nicun fel și fără a se pronunța asupra acestor pretenții.
Procedând în acest fel, prima instanță a pronunțat o soluție fără a lămuri aspecte esențiale ale litigiului dedus judecății, sub aspectul soluționării tuturor pretențiilor din cererea de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, fiind incidente astfel prevederile art. 312 alin. 3 teza a II-a C.pr.civ., motiv pentru care Curtea va admite în parte recursul declarate, va casa în parte sentința atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării instanța va proceda la analizarea pretențiilor deduse judecății ținând seama de cadrul procesual în care a fost investită, sub aspectul obiectului acțiunii, urmând a proceda, în măsura în care va considera necesar, la completarea probațiunii în vederea corectei soluționări a cauzei, în limitele în care hotărârea a fost casată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte, cu opinie majoritară, recursul declarat de reclamantul M.
C. C. împotriva Sentinței civile nr. 12396 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecare pentru soluționarea petitelor 3-5 din cererea de chemare în judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
I. -R. M. C. M. S. -C. B.
cu opinie separată în sensul admiterii în parte a recursului, casării în parte a sentinței,
admiterii în parte a acțiunii precizate, anulării deciziei de concediere, obligării angajatorului la reintegrarea salariatului, la plata de despăgubiri materiale, daune morale 10.000 lei și cheltuieli de judecată
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: E. B.
GREFIER
G. C.
Motivarea opiniei parțial separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul declarat de reclamantul M. C. C., în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, consider că sunt fondate și motivele de recurs ce privesc legalitatea și temeinicia deciziei de concediere contestate în cauză
, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.6 alin.2 din Codul muncii, tuturor salariaților care
prestează o muncă l e este recunoscut d reptul la protecție împotriva concedierilor
nelegale.
Potrivit art.24 lit.a) din Carta soci ală europeană rev izuită, pentru
concedierea salariaților trebuie să existe în mod necesar un mot iv întemeiat, legat
de aptitudinea sau conduita acestora ori de cerințele de funcționare a
întreprinderii, instituției sau serviciului.
De asemenea, Orga nizația I nternațională a Muncii a statua t că lucrătorul
nu va fi concediat fără să existe un motiv vala bil de concediere, legat de
aptitudinea sau conduita acestuia sau bazat pe necesitățile de funcționare a
întreprinderii.
Art.6 pct.1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice,
sociale și culturale prevede că: "Statele părți la prezentul p act recunosc dreptul la
muncă ce cuprinde dreptul ce îl are orice persoană de a obține posibilitatea să -și
câștige existența printr -o muncă liber aleasă sau acceptată și vor lua măsurile
potrivite pentru garantarea acestui drept";
Î n consecință, ceea ce at ât legislația națională, cât și cea internațională
garantează salariaților, în cazul concedierii, este ca această măsură să fie luată
doar în condițiile în care cauza invocată ca temei al încetării contractului de
muncă are un caracter obiectiv, aceasta po ate fi constatată în mod real și
prezintă o asemenea însemnătate, încât face imposibilă continuarea raporturilor
de muncă dintre părți.
Astfel, pentru încetarea legală a unui raport juridic de muncă, mai ales în situația în care aceasta este dispusă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul trebuie să probeze întotdeauna, înaintea instanței investite cu cenzurarea legalității și temeiniciei acestei măsuri, dată fiind gravitatea consecințelor acestei decizii asupra drepturilor angajaților, că a existat o imposibilitate reală, obiectivă, de continuare a acestora.
În speță, consider că sunt fondate motivele de recurs invocate de către reclamant privind motivarea necorespunzătoare de către instanța de fond a sentinței pronunțate, având în vedere faptul că, în cea mai mare parte, considerentele reținute în ceea ce privește legalitatea și temeinicia deciziei de concediere, reiau doar motivele reorganizării intimatei menționate în decizia contestată în cauză și în întâmpinarea formulată.
Cu totul insuficient, în raport cu importanța determinantă a acestora în luarea deciziei de concediere a recurentului, instanța de fond a analizat însă motivele care au format convingerea angajatorului că, în urma deciziei de desființare a trei din cele 14 posturi de vopsitori industriali ce existau în cadrul Compartimentului Atelier Confecții Metalice Confort, se impunea chiar desființarea locului de muncă ocupat de către recurent, respectiv, că a existat o imposibilitate reală, obiectivă de continuare a raportului de muncă al contestatorului cu societatea intimată.
Astfel, contestatorul M. C. C. a invocat, chiar la punctul 2 din
motivele contestației formulate împotriv a deciziei de înceta re a contractului d e
muncă că, în cadru l procedurii de conc ed iere, nu s-a ținut cont de punctajele
profesionale, de calificarea profesională, de situația disciplinară a celor 14
angajați care se afl au într -o situație c omparabilă cu a sa, pentru a se stabil i,
dintre aceștia, care sunt cei trei salariați care se impune a fi concediați.
S-a mai invocat prin acțiune, fila nr.5 dosar de fond, că, dintre cei 14 vopsitori, doar reclamantul și încă un angajat avea studii în domeniu, respectiv școala profesională de vopsitor.
De asemenea, reclamantul a mai invocat că, în situ ația în care societatea
intimată a motivat că desființarea postului său se impune datorită dificultăților
financiare ale socie tății, nu s -ar fi ju stificat chiar reduc erea locului său d e
muncă, întrucât acesta era angajatul compartimentului cu cel mai mic salariu
negociat, dintre toți salariații care ocupau posturi de vopsitori industriali.
De asemenea, recurentul a invocat și prin motivele de recurs faptul că, în
echipa în care a lucr at, majoritatea angaj aților erau calificați l a locul de munca și
nu aveau studii concordante cu încadrarea lor profesionala, în timp ce acesta a
făcut dovada la dosarul cauzei că are mai multe calificări.
S-a mai invocat prin motivele de recurs faptul că: "Nu s-a făcut dovada la dosarul cauzei de către parata care au fost criteriile profesionale și inclusiv abaterile sau alte considerente obiective în baza cărora au hotărât ordinea de concediere, chiar în condițiile în care modul de derulare a activității economice impunea restructurări de personal.";
Reclamantul a mai susținut, prin recursul formulat, că s-a făcut dovada, în cauză, prin probe testimoniale, "…că au fost mai multe cazuri de sancționare cu mustrare, avertisment, sau alte sancțiuni pentru consumarea de băuturi alcoolice la locul de munca, cazuri frecvente de întârziere sau chiar de lipsa nejustificata.";
Astfel, în primul rând, consider că elementul determinant pentru
concedierea recurentului, în speță, treb uia să fie tocmai sel ecția pentru cele 11 posturi de vopsitori industriali care trebuiau să rămână în cadrul stat ului de
funcții al Compartimentului Atelier Confort din cadrul societ ății (filele nr.48 -51 și
din dosarul de fond)
, astfel încât decizia de concediere
trebuia să cuprindă,
cu respectarea drept ului la informare și apărare al salariatul ui
, toate motivele ce au condus la formarea convingerii angajatorului că se impune chiar încetarea contractului de muncă al persoanei vizate de acest act unilateral, dintre cei 14 salariați aflați în situații comparabile, ori, în speță, nu ex istă nicio mențiune
privind existența unei selecții/ a unui concurs prealabil între acești salariați, care
să fi condus factorul decident, în cauză, la concluzia că se impune încetarea
contractului de muncă al recurentului.
De asemenea,
mai apreciez că selec ția personalului, în cadrul unei
restructurări a întreprinderii, este de competența angajatorului
, însă, cu
respectarea principiului bunei-credințe ce trebuie să guverneze toate raporturile
de muncă, în cadrul procedurii de concediere se impunea organizarea unei
selecții reale, transparente și nediscriminatorii între cei 14 lucrători aflați în
situații comparabile
, cu atât mai mult cu cât recurentul și invocă în cauză că nu
s-a respectat principiul egalității în drepturi în cadrul acestei proceduri
, în raport cu ceilalți salariați menționați anterior.
Prin decizia nr.23/_, Curtea Constituțională
, investită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp.art.65 alin.2 din Codul muncii - invocată în sensul că aceste prevederi aduc atingere art.135 alin.1, 2 și art.136 alin.5 din Constituție, întrucât textul de lege criticat dă posibilitatea instanței de judecată să intervină în analiza actului managerial al angajatorului, fapt ce constituie o încălcare a libertății economice -, a reținut că următoarele:
"…departe de a reprezenta o încălcare a dispozițiilor constituționale referitoare la libertatea economică și inviolabilitatea proprietății private, prevederile de lege criticate reprezintă, în realitate, o expresie a art.57 din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii români, străini și apatrizii trebuie să își
exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți";.
Curtea Constituțională a mai reținut prin aceeași decizie, următoarele:
"…prevederile de lege criticate stabilesc condițiile în care angajatorul poate dispune concedierea salariatului din motive care nu sunt imputabile acestuia. Aceste condiții urmăresc să stabilească un echilibru între cele două părți ale contractului de muncă, respectiv între necesitatea de a asigura angajatorului libertatea de a dispune cu privire la desființarea unor locuri de muncă atunci când considerente obiective o impun-dificultăți economice, transformări tehnologice, reorganizarea activității, decesul angajatorului persoană fizică, rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de declarare a morții sau a punerii sub interdicție a angajatorului persoană juridică, dizolvarea angajatorului persoană juridică, ori mutarea unității în altă localitate-, pe de o parte, și nevoia de a proteja salariatul de o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului, de cealaltă parte.
Pentru aceste rațiuni, legea prevede nu doar cerința ca desființarea locului de muncă să fie efectivă, ci pe aceea de a fi justificată de o cauză reală și serioasă sau, altfel spus, de a fi determinată de o cauză obiectivă, de o anumită gravitate, care să impună, cu adevărat, această măsură.
Toate aceste garanții ar rămâne fără obiect dacă nu ar putea fi supuse controlului instanțelor de judecată, care pot cere administrarea de probe în vederea evidențierii cauzei reale și serioase ce a determinat desființarea locului de muncă.
Curtea apreciază, așadar, că textul de lege criticat nu urmărește limitarea libertății angajatorului de a dispune cu privire la modul de administrare a activității economice, ci, din contră, asigură posibilitatea manifestării acesteia în funcție de factorii obiectivi care o influențează, excluzând doar o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului față de salariat.";
Art.16 alin.1 din Constituția României
garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor.
Potrivit art.1 alin.2 din O.U.G. nr.137/2000
, principiile egalității între
cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în exercitarea
dreptului la muncă,
la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, iar conform art.3 lit.a
din același act normativ, dispozițiile acestuia se aplică tutur or persoanelor fizice
sau juridice, public e sau private, cu a tribuții în ceea ce privește: condițiile de
încadrare în muncă, criteriile și condiți ile de recrutare, sel ectare și promovare ,
accesul la toate formele și nivelurile de o rientare, formare și perfecționare
profesională.
Curtea reține că recurentul a invocat în cauză și a dovedit existența unor
fapte care permit a se presupune existența unei discriminări în cadrul
raporturilor de muncă, potrivit disp.art.27 alin.4 din O.G. nr.137/2000,
revenindu-i persoanei împotriva căreia s-a formulat acțiunea sarcina de a dovedi
că faptele nu constituie discriminare.
Potrivit dispozițiilor art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă
funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
.2 al aceluiași articol prevede că orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală este interzisă.
Conform alin. 3 al articolului, constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin.2, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea prin înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
A. .4 al aceluiași articol prevede că reprezintă discriminare indirectă actele sau faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Se mai reține că art.1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a
Drepturilor Omului
prevede că:" Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.";
Î n speță, societatea intimată, deși avea aceas tă sarcină probatorie în speță,
nu a considerat necesar să depună la dosarul cauze i nicio dovadă în sensul că ar
fi respectat principiul egalității de tratament în cadrul proc edurii de concediere
contestate în cauză, astfel încât aprecie z că nu se poate reț ine că, în speță, ar f i
avut loc o selecție reală și nediscrimin atorie între cei 14 salariați ce ocupau posturi de vopsitori industriali în cadrul Compartimentului Atelier Confecții
Metalice Confort din cadrul societății, re denumit, ulterior, Compartiment Atelier
Confort (cu un nu măr total de "…pe rsonal at.confectii metalice"; de 80 de
salariați).
De altfel, în depoziția sa, martorul F. V. (fila nr.83 dosar de fond), a arătat următoarele: "Am fost prezent la o discuție purtată intre reclamant și Rațiu
V. în cadrul careia reclamantul a intrebat pe maistru care este motivul disponibilizării iar maistrul i-a raspuns: că disponibilizarea s-a realizat ca la LOTO.";
Același martor a mai arătat că, atunci când existau lucrări mai dificile, maistrul îl alegea pe el, pe reclamant și pe salariatul Groza I. pentru a realiza lucrarea. S-a mai menționat că în echipă au existat abateri disciplinare (întârzieri, consum de alcool, absențe de la locul de muncă), fapte care nu au fost săvârșite de către reclamant și care au fost tolerate de maistru.
Martorul a mai arătat că reclamantul a avut calitatea de lider de sindicat înainte ca acesta să intre în concediu de paternitate și că au existat discuții în care reclamantul a "…reclamat condițiile de muncă, și faptul că nu se respecta tehnologia de lucru.";
Mai mult, din înscrisul depus la filele nr.100-111 dosar de fond, rezultă că,
la data de_, conducerea societății, inclusiv directorul de producție al
societății, a constat at că se confruntă c u un volum mare de lucrări de vopsitorie ,
fiind absolut necesa ră prezența reclama ntului la l ocul de m uncă, probă care nu a
fost avută în vede re de către prima instanță atunci c ând a constatat c ă
desființarea locului de muncă ocupat de către reclamant ar fi avut o cauză reală
și serioasă.
După doar câteva l uni, tot direcția pro ducție întocmește r e feratul nr._
, în care arată că: "…in actuala configuratie a programului de productie precum
si a previziunilor pentru urmatoarele luni pentru resortul de care apartine sunt
foarte reduse cantitativ si se vor reduce si mai mult acest fapt impunand
redimensionarea grupei de vopsitori prin desfiintarea a doua posturi de vopsitor
industrial.";
Martorului F. V. a mai declarat că, după concediere, volumul de activitate chiar a crescut, astfel că s-a impus a se lucra uneori chiar și în zilele de
sâmbătă și duminică și că unii angajați concediați de la secția mecanică ar fi fost reangajați.
Pentru toate aceste considerente, reținând că angajatorul nu a reușit să probeze în cauză respectarea unei proceduri nediscriminatorii de concediere, astfel încât nu a dovedit existența unei imposibilități reale și obiective de continuare a raporturilor de muncă dintre părți, apreciez că se impunea, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Codul muncii, admiterea recursului declarat de reclamantul M. C. C., modificarea în parte a sentinței recurate, admiterea în parte a contestației formulate și precizate de către reclamantul M. C. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. R. "16 F. "; S.A. C. -N., anularea deciziei de concediere nr.366 din_ emisă de pârâtă, în temeiul disp.art.80 din Codul muncii republicat - cu repunerea părților în situația anterioară, conform acelorași prevederi, respectiv reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii și obligarea pârâtei intimate să plătească reclamantului o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate cu celelalte drepturi, de care aceasta ar fi beneficiat în calitate de salariat, începând cu data de_ și până la reintegrarea efectivă.
În temeiul disp.art.253 Cod.proc.civilă, având în vedere conduita urmată de către angajator în cadrul procedurii de concediere contestate în cauză, societatea încetând contractul de muncă al reclamantului din motive ce nu țin de persoana acestui salariat, fără a dispune măsurile necesare pentru realizarea unei proceduri de selecție nediscriminatorie între angajații aflați într-o situație comparabilă, neputând astfel proba în cauză că măsura dispusă nu ar fi fost una de natură subiectivă-cu atât mai mult cu cât, în speță, reclamantul a probat că a înțeles să formuleze, în perioada anterioară concedierii, la datele de_ și _
, anumite revendicări salariale-apreciez că recurentul este îndreptățit, în speță, pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat, și la daune morale în sumă de 10.000 lei.
Mai consider că, în temeiul disp.art.276 Cod.proc.civilă, intimata, aflată în culpă procesuală, se impunea a fi obligată să plătească recurentului cheltuieli de judecată parțiale la fond și în recurs, proporțional cu pretențiile ce apreciez că ar fi trebuit admise în cauză.
Având în vedere faptul că prima instanță a omis a cerceta fondul cererilor privind primele de vacanță aferente anilor 2011, 2012 și bonurile de masă solicitate de către reclamant, se impune, conform disp.art.312 alin.5 Cod. proc. civilă, trimiterea acestor cereri spre rejudecare aceleiași instanțe.
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored.:C.M..
