Decizia civilă nr. 4606/2013. Contestație decizie sancționare salariat

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4606/R/2013

Ședința publică din data de 4 decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.

C. M.

GREFIER: G. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul P. A. L. împotriva sentinței civile nr. 1990 din 21 august 2013 și a încheierii dată în Camera de consiliu din 9 octombrie 2013 și de către pârâta SC U. SA B.

împotriva sentinței civile nr. 1990 din 21 august 2013, pronunțate de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 6 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului recurent, un script prin care arată că renunță la recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 1990 din 21 august 2013 și a încheierii dată în Camera de consiliu din 9 octombrie 2013 de Tribunalul B. -Năsăud.

De asemenea, se constată că la data de 6 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus și din partea pârâtei recurente o cerere prin care arată că înțelege să renunțe expres la calea de atac a recursului formulat.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, asupra cererilor formulate, având în vedere că părțile au solicitat și judecarea în lipsă.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1990/F din_ pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud în dosarul nr._

s-a luat act de renunțarea la judecată formulată de contestatorul pârât reconvențional P. A. L. în ceea ce privește petitul de obligare a intimatei reclamantă reconvențională SC U. SA la reintegrarea sa în postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă.

S-a admis în parte contestația formulată de contestatorul pârât

reconvențional P. A. L. în contradictoriu cu intimata reclamantă reconvențională SC U. SA.

S-a anulat Decizia nr. 39/08 noiembrie 2011 de aplicare a sancțiunii a desfacerii contractului de muncă și Decizia nr.40/08 noiembrie 2011 de desfacere a contractului de muncă emise de intimata reclamantă reconvențională SC U. SA ca nelegale.

Intimata reclamantă reconvențională SC U. SA a fost obligată să plătească contestatorului pârât reconvențional o despăgubire egală cu salariile aferente perioadei de la 08 noiembrie 2011 și până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri judecătorești, calculate pentru un salariul lunar brut de 1792, 66 lei.

S-a respins cererea de obligare a intimatei reclamantă reconvențională la plata către contestatorul pârât reconvențional a sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale.

S-a admis cererea reconvențională formulată de intimata reclamantă reconvențională SC U. SA și în consecință a fost obligat contestatorul pârât

reconvențional P. A. L. să plătească intimatei reclamantă reconvențională suma de 3956 lei cu titlu de prejudiciu cauzat intimatei reclamantă reconvențională.

S-a dispus compensarea legală a datoriei intimatei reclamantă

reconvențională SC U. SA constând în obligația de-a achita către contestatorul pârât reconvențional o despăgubire egală cu salariile aferente perioadei de la 08 noiembrie 2011 și până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri judecătorești, calculate pentru un salariul lunar brut de 1792,66 lei cu datoria contestatorului pârât reconvențional P. A. L. de-a achita intimatei reclamantă reconvențională suma de 3956 lei cu titlu de prejudiciu cauzat intimatei reclamantă reconvențională până la concurența sumei de 3956 lei.

Contestatorul pârât reconvențional a fost obligat să plătească intimatei reclamantă reconvențională cheltuieli de judecată în sumă de 1720 lei reprezentând onorariu expert.

Prin Încheierea pronunțată la 9 octombrie 2013 în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud

s-a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de contestatorul P. A. L. cu privire la

înlăturarea din dispozitivul sentinței civile nr. 1990/F/2013 a mențiunii "brut"; din cuprinsul dispozițiilor conform cărora intimata SC U. SA, a fost obligată să-i plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile aferente perioadei

_ și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul P. A. L. și pârâta SC U. SA B., iar împotriva încheierii din_ a declarat recurs reclamantul.

Pentru primul termen de judecată acordat în fața instanței de recurs,

reclamantul și pârâta au înregistrat cereri de renunțare la judecarea recursurilor.

Potrivit art. 246 alin. 1 C.proc.civ., partea poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Recursurile se circumscriu dispozițiilor legale menționate.

Având în vedere cererile scrise prin care recurenții au învederat instanței că înțeleg să renunțe la judecarea recursurilor, Curtea în temeiul art. 246 alin.

1 C.proc.civ., va constata că părțile au renunțat la judecarea recursurilor declarat împotriva sentinței civile nr. 1990/F/2013 și a încheierii din_ a Tribunalului B. -Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Ia act de renunțarea recurenților P. A. L. și SC U. SA B. la judecarea recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 1990/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Ia act de renunțarea recurentului reclamant P. A. L. la judecarea recursului formulat împotriva încheierii de ședință din_ din dosar nr. _

.

2

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. -C. B. I. -R. M. C. M.

GREFIER

G. C.

Red. S.C.B.

Dact. V.R./2ex. _

Jud. fond: I. C.

3

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4606/2013. Contestație decizie sancționare salariat