Decizia civilă nr. 4148/2013. Contestație decizie sancționare salariat
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4148/R/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013
Instanța constituită din: Președinte: D. C. G.
Judecători: I. T.
N. | M. | ||
Grefier : | S. | - D. | G. |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. N. " A. R. " - A. B. DE APĂ M. împotriva sentinței civile nr. 3939/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanta
G. A., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, doamna consilier juridic Șuteu A. -M. cu împuternicire de reprezentare juridică la dosar, lipsă fiind reclamanta intimată și reprezentanta acesteia.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și formulat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța lasă cauza la a doua strigare întrucât reclamanta intimată este reprezentată de doamna avocat Fodor
E. M., din cadrul Baroului Cluj, conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 17 din dosar.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, doamna consilier juridic Șuteu A. -M. cu împuternicire de reprezentare juridică la dosar și reprezentanta reclamantei intimate, doamna avocat Fodor E. M., cu împuternicire avocațială la dosar.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond și menținerea deciziei de sancționare nr. 368/2011.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, susținând motivele expuse pe larg prin întâmpinare cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar( fila 18 ).
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3939 din 3 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 11._
s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta
G. A., în contradictoriu cu pârâta A. N. "A. R. - A. B. DE APĂ M. și s-a dispus anularea Deciziei nr. 368/_ prin care a fost aplicată reclamantei sancțiunea "avertismentului scris";, emisă de către pârâtă.
Pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta are calitatea de salariată a societății pârâte, în temeiul contractului individual de muncă nr. 470/_ (f.39-40), fiind inițial încadrată în funcția de inginer chimist, iar locul de muncă stabilit la S. UL HIDROTEHNIC T. . Reclamanta a semnat fișa postului la data de_ (f.13-14), din care rezultă că era inițial subordonată șefului de sistem.
Prin Decizia civilă nr. 1298/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost admisă contestația reclamantei împotriva deciziei de concediere nr. 114/2008 emisă de pârâtă, iar reclamanta a fost reintegrată pe același post.
În acest context, la data de_, reclamanta a semnat o nouă fișă a postului propusă de angajator, în care se prevedea că este subordonată șefului de birou (f.41), al cărui loc de muncă rezultă că se afla la ABA M., în Tg. M. . Prin urmare, la data de_, dată la care s-a reținut săvârșirea abaterii disciplinare, reclamanta era subordonată șefului de birou cu loc de muncă la sediul ABA M. . În același timp, funcția de șef de sistem hidrotehnic T. era ocupată de numita
P. D. .
La data de_, reclamanta s-a deplasat la Târgu-M., la sediul ABA M.
. Ca urmare a acestei deplasări, prin Hotărârea Comitetului de Direcția nr. 10/2011 s-a dispus efectuarea de cercetări cu privire la deplasarea reclamantei la data de_ la sediul ABA M., fără a deține ordin de deplasare. În acest sens au fost solicitate note explicative atât reclamantei cât și șefului de sistem hidrotehnic T. . S-a dispus apoi constituirea unei comisii de cercetare disciplinară prin Decizia nr. 350/_ . Reclamanta a fost convocată pentru data de_ la sediul pârâtei din Tg. M. . În urma efectuării cercetării disciplinare a fost emisă de Decizia nr. 368/_ prin care reclamanta a fost sancționată disciplinar cu "avertisment"; pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 39 alin.2 lit. a C. muncii coroborat cu art. 15 alin.4 lit. a din Actul Adițional nr. 2/2011 la CCM 2011 - 2014 raportat la prevederile punctului 7.2.5. din fișa postului, la art. 17 pct.1 coroborat cu punctele 9 și 11 din Regulamentul Intern.
Cu privire la tardivitatea emiterii deciziei de sancționare invocată de reclamantă, instanța a reținut că potrivit art. 252 C. munci rep., angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mia târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În acest context, instanța a reținut și Decizia nr. 16/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea Recursului în interesul Legii cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 252 C. muncii, prin care s-a stabilit că termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii se socotește de la data înregistrării raportului de cercetare disciplinară la angajator. Față de dezlegarea dată de instanța supremă, s-a constatat că în speță a fost respectat termenul de 30 de zile de la data finalizării cercetării disciplinare, sancțiunea fiind aplicată în termen de 30 de zile de la data finalizării cercetării.
Cu privire la obligativitatea obținerii de către reclamantă a unui ordin de deplasare de la șeful ierarhic superior în vederea deplasării la sediul societății din Tg. M., instanța a constatat că la data de_ reclamanta era subordonată, conform fișei postului semnată de aceasta și deci în vigoare la acel moment, șefului de birou care își desfășura activitatea în Tg. M. .
Potrivit art. 46 din Anexa la HG nr. 1860/2006, persoana trimisă în delegare sau detașare este obligată să obțină pe ordinul de serviciu, de la unitatea la care se deplasează, viza și ștampila conducătorului unității sau
înlocuitorului acestuia, indicând data și ora sosirii și a plecării. Instanța a remarcat faptul că dispozițiile art. 46 din Anexa la HG nr. 1860/3006 privesc situația delegării sau detașării. Or, în speță nu s-a făcut dovada că ar fi existat o delegare sau o detașare a salariatului dispusă de către societatea pârâtă, astfel încât să devină incidente aceste dispoziții legale. Cu privire la celelalte prevederi din regulamentul intern invocate de pârâtă, instanța a constatat că acestea prezintă un caracter general și nu pot conduce prin ele însele la concluzia că reclamanta avea nevoie de ordin de deplasare în situația în speță.
Pe de altă parte, pârâta nu a contestat că deplasarea efectuată de reclamantă la data de_ la sediul societății a fost efectuată în scop de serviciu, pentru ca reclamata să lămurească aspecte legate tocmai de subordonarea sa ierarhică. Faptul că anterior reclamanta a obținut ordine de deplasare semnate de către șeful S. ului Hidrotehnic T. pentru a efectua deplasări la diverși agenți economici în scopul de a face verificări nu a putut conduce în mod necesar și imediat la concluzia că în fapt aceasta era subordonată șefului de sistem din T. . De altfel, pârâta însăși a făcut distincție între subordonarea profesională și subordonarea administrativă, cu toate că în fișa postului nu s-a făcut o astfel de distincție.
Instanța a remarcat incoerența pârâtei în stabilirea aspectelor legate de subordonarea reclamantei față de o anumită persoană din cadrul societății, aspect relevat de fișele postului modificate succesiv, unele dintre acestea semnate de reclamantă, altele nu. Prin urmare, a existat o incertitudine cauzată chiar de către pârâtă cu privire la subordonarea reclamantei, incertitudine de care aceasta s-a folosit cu rea-credință pentru a o sancționa pe reclamantă.
Deși este firesc ca angajatorul să fie încunoștințat de către salariat cu privire la locul în care se află în timpul programului de lucru, acest lucru s-a realizat în cauza dedusă judecății, căci reclamanta s-a înscris în audiență la director și a anunțat că se va prezenta, faptul că nu a obținut acordul scris pentru deplasare de la persoane despre care pârâta pretinde că era competentă să îl exprime fiind în speță imputabil pârâtei, care a menținut starea de incertitudine. Prin faptul că după acest incident, la începutul lunii noiembrie 2011 a fost prezentată reclamantei o nouă fișă a postului spre semnare, în care se prevedea subordonarea față de șeful de sistem, a denotat tocmai faptul că pârâta a realizat deficiențele existente în acest domeniu.
Pentru toate considerentele expuse, instanța, constatând că nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale abaterii disciplinare sub aspectul vinovăției salariatului, a admis acțiunea formulată de către reclamantă și a dispus anularea Deciziei nr. 368/_ emisă de pârâtă prin care a fost aplicată reclamantei sancțiunea avertismentului scris.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 C.proc.civ., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. " A. R. " - A. B. DE APĂ M. solicitând a
dmiterea recursului, casarea sentinței recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond, și pe cale de consecință, menținerea Deciziei de sancționare nr. 368/2011.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin Sentința nr. 3939/2013, pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul Cluj, s-a admis acțiunea formulată de către G. A. împotriva deciziei de sancționare nr. 368/2011, ca fiind neîntemeiată.
Consideră că prin sentința pronunțată la fond, Tribunalul Cluj a făcut o aplicare greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9
C. proc. civ., apreciind că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală.
În ceea ce privește situația de fapt, recurenta reia expunerea acesteia așa cum a fost detaliată prin întâmpinarea depusă de fond.
Raportat la aceasta, consideră că instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că " a existat o incertitudine cauzată de către pârâtă cu privire la subordonarea reclamantei, incertitudine de care aceasta s-a folosit cu rea-credință pentru a o sancționa pe reclamantă".
Astfel, potrivit art. 39 alin. 2 lit. a) din CM și art. 15 alin. 4 lit. a) din Actul Adițional nr. 2/2011 la CCM 2011-2014, salariatul are obligația de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului. Conform punctului 7.2.5. din fișa postului, semnată la data de_, salariata trebuie să respecte prevederile CCM aplicabil, ale contratului individual de muncă, prevederile regulamentului intern și regulamentului de organizare și funcționare. De asemenea, potrivit art.
15 alin. 4 lit. c), salariatul are obligația de a respecta prevederile din regulamentul intern. Conform regulamentului intern, art. 17 pct. 1, salariatul are obligația de a îndeplini cu corectitudine și în mod conștiincios îndatoririle de serviciu prevăzute în fișa postului. De asemenea, potrivit punctelor 9 teza l și 11 teza II al art. 17 din regulamentul intern, salariații sunt obligați să respecte programul normal de lucru stabilit, ora de începere și de terminare a programului, iar în timpul programului salariatul nu părăsește locul de muncă, decât dacă acest lucru este permis de sarcinile care-i sunt atribuire din dispoziția sau cu acordul conducătorului direct al locului de muncă.
În ceea ce privește susținerea reclamantei-intimată, conform căreia nu există nicio dispoziție legală pentru necesitatea unui ordin de deplasare în situația descrisă și nicio practică stabilită în instituție, după care să se poată orienta sau care să îi fi fost adusă la cunoștință și, prin urmare, aplicarea unei sancțiuni disciplinare nu este justificată, solicită a se înlătura acest argument, deoarece este neîntemeiat.
Potrivit fișei postului semnată la data de_ și organigramei, locul de muncă al intimatei G. A. este la SH T. . Subordonarea față de "șeful de birou" este una profesională, raportat la atribuțiile pe care le are salariata, însă subordonarea administrativă, se deduce, implicit, că este față de șeful locului de muncă, respectiv față de d-na P. D., șef SH T. . Această opinie, este întărită de hotărârea judecătorească de reintegrare pe post, respectiv de Decizia nr. 1298/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanță ce a dispus reintegrarea pe postul ocupat anterior concedierii. Or, anterior concedierii salariata a ocupat funcția de inginer, în cadrul SH T., fiind subordonată șefului de sistem.
Afirmația reclamantei, susținută și de către instanța de fond prin decizia atacată cu prezentul recurs, că Regulamentul Intern nu face referire la ordine de deplasare nu se susține, deoarece, conform art. 46 din Anexa HG nr. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului, "persoana trimisă în delegare sau detașare este obligată să obțină pe ordinul de serviciu, de la unitatea la care se deplasează, viza și ștampila conducătorului unității sau înlocuitorului acestuia, indicând data și ora sosirii și a plecării."
Recurenta reia dispozițiile din regulament potrivit cărora în timpul programului salariatul nu părăsește locul de muncă, decât dacă acest lucru este permis de sarcinile care-i sunt atribuire din dispoziția sau cu acordul conducătorului direct al locului de muncă, arătând că dovada acordului nu se poate face decât cu ordinul de deplasare. De asemenea, salariata cunoștea aceste prevederi, deoarece din setul de ordine de deplasare depuse la dosarul de cercetare, reiese că și în data de_, salariata s-a deplasat la sediul ABA M. ,
dovadă fiind ordinul de deplasare nr. 40/2011, semnat de către șeful locului de muncă, respectiv, de către d-na P. . Acest aspect este recunoscut de salariată, care a declarat comisiei că toate ordinele de deplasare erau semnate de către d- na P. .
În speță, salariata recunoaște (în cuprinsul notei informative nr. 13263/_
) că în data de_ s-a deplasat "în scop exclusiv de serviciu" la sediul ABA M.
, pentru a clarifica sarcinile legate de activitatea desfășurată de către dânsa în cadrul "biroului ITA". Se poate observa că activitatea desfășurată de către salariată, conform fișei postului și contractului individual de muncă nr. 470/2005 este în cadrul SH T., și nu în cadrul biroului ITA de la ABA M. . Acest aspect reiese, și, practic, este cunoscut și de către intimată, din adresa nr. 13263/_, în care la pagina a treia, afirmă că "la T. la ora aceea nu exista nici un exemplar al Regulamentului Intern", ceea ce înseamnă că la locul său de muncă "nu exista niciun exemplar al Regulamentului Intern". A admite contrariul, respectiv a afirma că locul de muncă este la sediul ABA M. în cadrul biroului ITA, înseamnă a face dovada că prezența sa la SH T. se datorează delegării sau detașării, Or, în speță nu poate fi făcută proba și, deci, nu se poate face vorbire despre vreo delegare sau detașare a intimatei la SH T. (cu atât mai mult cu cât există mențiune expresă cu privire la locul de muncă în fișa postului, în organigramă și raportarea la hotărârea judecătorească de reintegrare pe post).
Reclamanta-intimată recunoaște că ideea deplasării la sediul ABA M. a apărut înainte cu câteva zile de data de_ . Astfel, în toată această perioadă cuprinsă între_ -_, salariata avea posibilitatea să-și anunțe șeful locului de muncă despre eventualele deplasări pe care le-ar intenționa să le facă în timpul programului de lucru, cu atât mai mult, cu cât, chiar în dimineața zilei de_ s-a întâlnit cu d-na P., însă nu a făcut nimic în acest sens. Faptul că i-a spus d-lui B. despre intenția sa de a veni la sediul ABA M., nu complinește acordul șefului locului de muncă, întrucât intimata nu i-a spus d-lui
B. în ce dată și la ce oră va merge la sediul ABA M., șeful locului de muncă este șeful de sistem, dovada acordului șefului nu poate fi prezentată.
În ceea ce privește invocarea Deciziei nr. 29/_ și a Deciziei nr. 262/_, la instanța de fond, apreciază în continuare că acestea nu au nicio relevanță în prezenta cauză, întrucât au fost emise după sancționarea disciplinară a reclamantei. În prezenta speță are importanță adresa instituției recurente nr. 1871/_, trimisă către toate subunitățile, conform căreia
"personalul din cadrul biroului Inspecția Teritorială a Apelor și în general specialiștii care se deplasează în scopul efectuării de controale la alte unități, o vor face în baza ordinului de deplasare." Prin această adresă înlătură și afirmația reclamantei, conform căreia "până la data adoptării Deciziei nr. 29/2012, nu exista obligativitatea întocmirii unui bilet de voie pentru deplasările în timpul programului de lucru în interesul serviciului." Altminteri, potrivit adresei nr. 1871/2010, deplasările în interes de serviciu, pe raza localității locului de muncă sau în localități situate la o distanță mai mică de 5 km de locul de muncă și cu durată mai mică de 8 ore, se vor efectua în baza biletelor de voie în interes de serviciu, iar specialiștii care se deplasează în scopul efectuării controalelor la alte unități, o vor face în baza ordinului de deplasare, chiar dacă punctul controlat se află pe raza localității locului de muncă sau chiar dacă localitățile de destinație se află la o distanță mai mică de 5 km de locul de muncă. Într-adevăr, dovada aducerii la cunoștința reclamantei a acestei note interne nu poate fi făcută, deoarece la data emiterii adresei nr. 1871/_ reclamanta nu avea raporturi juridice de muncă cu instituția recurentă, fiind concediată pentru motive neimputabile salariatului. Intimata a fost reintegrată pe post în urma unei hotărâri judecătorești în cursul lunii mai 2011. În acest sens, a semnat fișa
postului din_, în cuprinsul căreia s-a prevăzut că "salariata este obligată să respecte ordinea și disciplina în instituție, prevederile CCM aplicabil, ale Regulamentului Intern și ale Regulamentului de organizare și funcționare. Mai mult, respectivele note nu prevedeau dispoziții noi, ci erau reiterate unele dintre dispozițiile Regulamentului Intern, nemodificat din anul 2008, an în care reclamanta era salariată a instituției recurente. Pe de altă parte, reclamanta avea cunoștință de regulile de disciplină din cadrul ABA M., dovadă fiind ordinele de deplasare existente la dosarul cauzei. De exemplu, în data de_, reclamanta a știut că trebuia să aibă ordin de deplasare semnat de șeful SH T. pentru a se deplasa la Câmpia Turzii; în data de_ reclamanta a știut că trebuia să aibă ordin de deplasare semnat de șeful SH T. pentru a se deplasa (atenție!!!)) la o unitate chiar din T. ; în data de_ . reclamanta a știut că trebuia să aibă ordin de deplasare semnat de șeful SH T. pentru a se deplasa la Băișoara; în data de_, reclamanta a știut că trebuia să aibă ordin de deplasare semnat de șeful SH T. pentru a se deplasa tot la o unitate chiar din T. si exemplele ar mai putea fi evidențiate.
Trăsătura proprie, fundamentală, caracteristică și determinată a raportului de muncă este constituită de relația de subordonare, existentă între subiectele acestui raport, în sensul că persoana care prestează munca este subordonată celuilalt subiect al raportului respectiv. Consecința subordonării, sub aspectul obiectului și conținutului raportului juridic de muncă, constă în aceea că cel ce angajează stabilește programul și locul de muncă al personalului, având, în același timp, dreptul de a-i da indicații, generale sau amănunțite, cu privire la modalitățile realizării sarcinilor de serviciu.
Din textele legale, rezultă elementele esențiale, definitorii, ale răspunderii disciplinare, fără a căror existență cumulată, nu poate exista o atare răspundere, în sensul că acestea sunt: calitatea de salariat, existența unei fapte ilicite, săvârșirea faptei cu vinovăție, un rezultat dăunător și legătura de cauzalitate între faptă și rezultat.
În drept, art. 299-316 C. proc. civ.
Intimata G. A. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce succed:
În esență, reclamanta intimată a fost sancționată pentru ca la data de_ s-a deplasat la sediul ABA M. fără a avea ordin de deplasare și fără a aduce la cunoștința șefului locului de muncă acest lucru.
Aceasta este fapta imputată reclamantei, astfel cum aceasta apare descrisă prin decizia de sancționare nr. 368/28 noiembrie 2011.
Ca atare, Curtea este chemată să se pronunțe cu privire la criticile aduse sentinței de fond, care a reținut, pe de-o parte, că reclamanta a avut acordul șefului său, și, pe de altă parte, că nu era necesar un ordin de deplasare.
În ceea ce privește prima condiție, recurenta contestă că " conducătorul direct"; al reclamantei ar fi fost dl. B., arătând că subordonarea față de "șeful de birou" este una profesională, raportat la atribuțiile pe care le are salariata, însă subordonarea administrativă, se deduce, implicit, că este față de șeful locului de muncă, respectiv față de d-na P. D., șef SH T. .
Curtea nu agreează această susținere. Distincția subordonare profesională
- subordonare administrativă nu se regăsește nici în fișa postului semnată de reclamantă, nici în contractului individual de muncă al acesteia sau în
regulamentul intern al recurentei. Ca atare, ea nu este opozabilă reclamantei, aceasta solicitând în mod legitim acordul de la deplasare de la persoana căreia îi era subordonată conform fișei postului.
Or, așa cum arată inclusiv recurenta, fișa postului în vigoare la momentul faptei era cea din data de_ 2, iar potrivit acesteia reclamanta este subordonată șefului de birou (f.41 ), al cărui loc de muncă rezultă că se afla la ABA M., în Tg. M. . În același timp, numita P. D. ocupa funcția de șef de sistem hidrotehnic T. .
Ca atare, contrar susținerilor recurentei, Curtea reține că șeful de birou era conducătorul direct al reclamantei, fiind îndeplinită așadar condiția acordului acestuia la deplasare.
Nu pot fi reținute nici apărările formulate de recurentă, potrivit cărora acordul nu poate fi dovedit decât prin semnătura acestuia pe ordinul de deplasare. Curtea subliniază că, ceea ce a fost imputat reclamantei, a fost încălcarea prevederilor din regulament potrivit cărora în timpul programului de lucru salariatul nu părăsește locul de muncă decât din dispoziția sau cu acordul direct al locului de muncă.
Ca atare, așa cum corect a reținut și instanța de fond, în speță nu a fost vorba de o delegare sau o detașare în sensul legii, pentru a fi necesară îndeplinirea unor formalități precum cele vizând ordinul de deplasare, ci de o părăsire a locului muncii, cu acordul conducătorului său direct.
Faptul că deplasarea făcută de reclamantă nu a fost într-un interes personal, ci, în sens larg, într-unul de serviciu - aceasta dorind lămurirea unor aspecte legate de atribuțiile sale după reintegrare sa -, nu este de natură a conduce la o concluzie contrară. În acest sens, Curtea reține și faptul că adresa instituției recurente nr. 1871/_, conform căreia "personalul din cadrul biroului Inspecția Teritorială a Apelor și în general specialiștii care se deplasează în scopul efectuării de controale la alte unități, o vor face în baza ordinului de deplasare", nu este incidentă în speță, nefiind vorba de un control al reclamantei
la o altă unitate.
Pe de altă parte, Curtea reține, asemenea instanței de fond, că reclamanta s-a aflat permanent într-o situație de incertitudine cu privire la poziția sa în societate, urmărind, prin deplasarea imputată, tocmai clarificarea acesteia. În sprijinul acestei concluzii stau o serie de fișe de post, unele semnate, unele nesemnate de reclamantă, ce au modificat în continuu situația acestuia.
Or, vinovăția salariatului, ca o condiție necesară angajării răspunderii disciplinare a acestuia, presupune discernământul salariatului și voința liberă a acestuia în momentul săvârșirii faptei, acestea urmărind sau acceptând încălcarea normelor ce reglementează disciplina muncii.
La stabilirea culpei salariatului trebuie avute în vedere condițiile sale concrete de muncă, precum și necesitatea ca obligațiile acestuia să fie clar conturate, condiții care, așa cum rezultă de cele expuse mai sus, nu sunt îndeplinite în speță.
Ca atare, curtea reține că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii disciplinare prevăzute de art. 263 Codul muncii, fapt ce are ca și consecință anularea deciziei de sancționare, concluzie față de care analizarea celorlalte motive de recurs invocate apărând ca superfluă.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. B. DE APĂ M.
-SOMEȘ împotriva sentinței civile nr. 3939 din 3 septembrie 2013 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr. 11._, pe care o menține.
În temeiul art. 274 C. pr.civilă, va obliga pe numita recurentă să plătească intimatei G. A. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. B. DE APĂ
M. -SOMEȘ împotriva sentinței civile nr. 3939 din 3 septembrie 2013 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr. 11._, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei G. A. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
D. | C. | G. | I. | T. | N. | M. |
GREFIER
S. -D. G.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: R. -M. V.
