Decizia civilă nr. 4619/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4619/R/2013
Ședința publică din data de 9 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul L. V. G. împotriva sentinței civile nr. 13380 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimata S.C. R. S.R.L. C. N., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta intimatei
- avocat Ana Lupu din cadrul Baroului C. .
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 3 decembrie 2013 intimata a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare pe care reprezentanta acesteia arată că înțelege să o susțină.
Nefiind formulate cereri prealabile, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat solicitând a fi menținută sentința pronunțată de Tribunalul Cluj, cu cheltuieli de judecată conform facturii pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 13380 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta S.C. R.
S.R.L. C. -N. în contradictoriu cu pârâtul L. V. G. și în consecință a fost obligat pârâtul la plata sumei de 93.133, 62 lei reprezentând prejudiciu cauzat angajatorului din culpa sa.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 9.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Din contractul individual de muncă încheiat între reclamantă, în calitate de angajator și pârât în calitate de angajat, înregistrat sub nr. 457/_ în registrul general de evidență a salariaților și înregistrat la ITM sub nr. 12095/_
, cod ITM 22676, rezultă că pârâtul a avut calitatea de angajat al reclamantei în
postul de gestionar neferoase, la punctul de lucru Sacalaz, județul Timiș, atribuțiile sale fiind cele menționate în fișa depusă la dosar.
După cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de_ în perioada
30.07 -_ la punctul de lucru din Sacalaz, al cărui gestionar era reclamantul
L. V. s-a efectuat inventariere la neferoase, hârtie și folie, iar în data de_ la materiale și obiecte de inventar.
Prin acest proces verbal s-au constatat diferențele în inventar indicate în cererea de chemare în judecată.
În cadrul cercetării disciplinare pârâtul a recunoscut lipsa în gestiune indicată în cererea de chemare în judecată.
Pârâtul a recunoscut această lipsă și prin semnarea notei de lichidare în care se menționează lipsa în gestiune pentru care a fost formulată cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentei cauze.
Valoarea materialelor constatate ca lipsă în gestiune este indicată în procesele verbale întocmite în cauză, iar sub acest aspect pârâtul nu a formulat nicio obiecție.
În consecință instanța a apreciat că în speță, vinovăția pârâtului cu privire la fapta reținută în sarcina sa este probată prin procesele verbale și celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, care se coroborează cu recunoașterile pârâtului rezultând din procesul verbal de cercetare disciplinară din data de_ precum și din nota de lichidare semnată de către acesta.
Referitor la susținerile pârâtului cuprinse în întâmpinare instanța consideră necesar să precizeze că este irelevant interesul sau intenția pârâtului de a crea un prejudiciu societății reclamante. La fel este irelevant dacă reclamantul se face sau nu vinovat de săvârșirea propriu-zisă a unei fapte de furt, în sensul legii penale, față de societatea pârâtă. Aceasta deoarece pârâtul acesta răspunde în calitate de gestionar și pentru faptele săvârșite din culpă și nu doar pentru cele săvârșite cu intenție, în măsura în care acestea au creat un prejudiciu societății reclamante.
Având în vedere aspectele menționate, instanța a admis acțiunea în temeiul art. 254 din Codul muncii și al art. 23, 24 și 25 din Legea nr. 22/1969.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., instanța l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a contravalorii onorariului avocațial de 9.000 de lei, probat prin chitanța depusă la dosar. Având în vedere cuantumul pretenției reclamantei, instanța nu a apreciat că se justifică aplicarea art. 274 alin. 3 C.proc.civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul
, solicitând casarea sentinței, cu rejudecarea cauzei, iar în subsidiar, modificarea sentinței civile atacate, cu respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare susține că prin inventarul efectuat la data de 30.07.-_ s-a constatat în gestiunea lui o lipsă de 2.400 kg cupru, pentru care i s-a desfăcut contractul de muncă și s-a introdus acțiunea în răspundere patrimonială, fiind considerat vinovat de producerea acestei lipse.
Împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă disciplinar a formulat contestație la Tribunalul Timiș, aceasta constituind obiectul dosarului nr. 10._, care a fost respinsă, iar în calea de atac i s-a admis recursul, cu rejudecarea cauzei la instanța de fond.
Recurentul susține că prin întâmpinarea depusă la prima instanță a arătat că nu se face vinovat de lipsa rezultată la inventar, întrucât în luna noiembrie 2010 a descoperit o lipsă de 2.400 kg cupru, anunțând conducerea societății în scris, așa cum prevede Legea nr. 22/1969.
Precizează că referatul prin care a adus la cunoștința conducerii, lipsa nu a fost înregistrată, referatul rămânând la directorul societății care i-a spus că va lua o hotărâre pe care i-o va comunica, iar după câteva zile i-a comunicat să-și
continue activitatea pentru a recupera lipsa, de fapt furtul, fapt pentru care în referatul respectiv a cerut a se vedea pe camerele de supraveghere cum s-a întâmplat, lucru care nu s-a întâmplat, deoarece ele nu funcționează.
Recurentul solicită rejudecarea cauzei pentru a se demonstra că există proces verbal de mentenanță pe care le deține intimata de la firma A.V.B S., care se ocupă de acest lucru, în perioada noiembrie 2010-martie 2012, când s-au reparat camerele de supraveghere și s-au instalat senzori de mișcare pentru a nu se mai repeta furturi.
Mai arată că colegii lui de birou, Kovacs A., Botoacă G. și U. I., au luat la cunoștință în acea zi de anunțarea furtului, ca la următorul inventar din aprilie 2011 să nu apară sortimentul cupru, ca material.
De asemenea mai arată că cheia de la Hala Neferoase stătea la poarta 1 de la ora 1700, când se termina programul de lucru până dimineața la orele 800, când se relua activitatea. Sigiliul de la hală din plastilină se topea și se putea intra în hală cu cheia de la poartă.
Recurentul arată că pe lângă gestiunea neferoase, i s-a impus să preia încă 3 (trei) gestiuni, de piese schimb, motorină, materiale, hârtie și carton, astfel că a preluat faptic atribuțiunile mai multor gestiuni fără a fi menționate în fișa postului și fără să fie salarizat în consecință. Menționează că a acceptat aceste gestiuni pentru că i s-a promis o salarizare mult mai mare, corespunzătoare, deși această promisiune nu s-a mai materializat.
Este cunoscut faptul că art.25 din Legea nr. 22/1969, derogatoriu de la dreptul comun, instituie o prezumție de culpă pentru pagubele pe care gestionarul le-a cauza în gestiunea lui, dar aceasta poate fi răsturnată prin proba contrară, cu înscrisuri și acte doveditoare.
De asemenea, recurentul solicită exonerarea de răspundere pentru suma de 93.133,62 lei stabilită ca prejudiciu în sarcina acestuia, precum și exonerarea de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 9.000 lei.
În cauză s-a depus întâmpinare, solicitându-se respingerea recursului ca nefondat. Se arată în esență că doar prin cererea de recurs sunt nominalizați pentru prima dată martorii care au luat cunoștință despre furtul de cupru.
De asemenea, prin decizia civilă nr. 2522/2013 a Curții de Apel T. a fost respins recursul în cea ce privește anularea deciziei de concediere, casând în parte sentința, doar în ce privește petitele vizând plata unor drepturi salariale.
Sunt respinse afirmațiile făcute de recurent în cererea sa, privitoare la întocmirea unui referat de sesizare a lipsei din gestiune a cantității de 2400 kg
cupru, subliniindu-se contradicțiile dintre pozițiile procesuale exprimate de acesta cu privire la camerele de supraveghere, odată susținând că acestea nu existau/funcționau, altă dată că se puteau verifica imaginile pentru constatarea sustragerii de cupru.
Cât privește procesul verbal de constatare din_, se arată că a fost încheiat de o comisie și se referă la o sustragere de acumulatori auto și nu la una de cupru.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În acest sens, se constată că prin necercetarea apărărilor dezvoltate de angajat în cadrul litigiului vizând antrenarea răspunderii sale patrimoniale, practic s-a omis a se cerceta fondul, în sensul tezei I a alin. 5 al art. 312 C.proc.civ.
Este adevărat că art. 22 din Legea nr. 22/1969 instituie o prezumție de culpă a gestionarului pentru lipsurile din gestiune. Însă, aceasta, în mod evident,
nu este o prezumție absolută (juris et de jure), ci una relativă (juris tantum), care poate fi răsturnată prin proba contrarie. Or, în speță, s-a invocat prin întâmpinare, de către pârât, în fața instanței de fond, furtul unei cantități impresionante de cupru, de 2400 kg, cu indicarea măsurilor pe care le-a luat în acea împrejurare.
Prima instanță a omis a cerceta această apărare, care vizează cea mai mare parte din prejudiciul material ce se impută pârâtului în cauză. În condițiile în care unitatea angajatoare a arătat că nu are înregistrată sesizarea scrisă pe care pârâtul susține că a depus-o cu acea ocazie, se impunea, față de caracterul central al acestei apărări în soluționarea cauzei, să se analizeze cererea în probațiune testimonială formulată de pârât în cuprinsul întâmpinării, unde arată: "ceilalți subalterni cunosc foarte bine această stare de fapt și pot depune mărturie în acest sens";. Față de modul de formulare a acestei cereri, instanța era obligată a o clarifica, a solicita reclamantului indicarea numelor și adreselor martorilor și a proceda la administrarea probațiunii în acest sens.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, din structurarea pozițiilor procesuale ale părților, reiese că au mai existat situații în care, din pricina unor evaluări contrarii făcute de pârât și de șeful acestuia, s-a ajuns la discuții cu privire la calificarea unor materiale (1700 kg) ca fiind cupru sau alamă, cu consecințe financiare importante, iar în final, evaluarea pârâtului a fost confirmată printr-o expertiză extrajudiciară ca fiind corectă. Ca atare, în contextul în care se afirmă de către pârât că descoperirea lipsei cantității de cupru de 2400 kg s-a făcut în urma unei livrări de cupru, și în lumina acestor diferende care pot apărea în evaluarea materialelor gestionate, ca și a apărărilor formulate de către pârât, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru verificarea acestor aspecte și cercetarea cauzei și din această perspectivă. De asemenea, indică pârâtul, ca un indiciu în plus sub aspectul probării furtului de cupru, faptul că în inventarul din martie 2011 nu mai apare sortimentul de cupru, în timp ce la inventarul din anul 2012 apare dintr-o dată o lipsă de 3 tone de cupru. Această apărare poate fi cu ușurință verificată prin administrarea probei cu expertiza contabilă, pentru a se constata, din actele de intrare și ieșire a bunurilor în/din gestiune, dacă s-a produs această lipsă de cupru într-o singură etapă sau s-a creat treptat, în vederea verificării sub aspect contabil a apărării formulate. Mai arată pârâtul că imputarea unui furt în sarcina acestuia este în contradicție cu ansamblul activității sale, în sensul că la inventar s-au constata plusuri substanțiale în gestiunea sa, plusuri care au fost valorificate în favoarea
societății angajatoare.
În mod evident, nu sunt indiferente pentru soluționarea cauzei apărările formulate de pârât, întrucât în ipoteza în care se conturează o cauză străină de activitatea sa ca gestionar, care ar fi stat la baza creării lipsei în gestiune, acesta va fi exonerat de răspundere. Nu va putea fi privit, cum arată tribunalul, ca o culpă a pârâtului în exercitarea funcției de gestionar, furtul unei cantități de cupru, în condițiile în care acesta, prin ipoteză, nu este implicat în săvârșirea acestuia. În acest sens sunt statuările art. 254 alin. 2 Codul muncii, conform cărora "salariații nu răspund de pagubele cauzate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate";. Or, furtul se încadrează în această a doua categorie, astfel încât se conturează necesitatea cercetării dacă pârâtul avea și atribuții de pază, pentru a fi eventual cel răspunzător pentru neînlăturarea acestui pericol, evident, în ipoteza în care se va dovedi furtul invocat de acesta în apărare.
Față de toate acestea, Curtea urmează a admite recursul conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâtul L. V. G. împotriva sentinței civile nr. 13380 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
D. C. G. | I. | T. | N. | M. |
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. B. G. Z.
