Decizia civilă nr. 4639/2013. Contestație decizie suspendare contract de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4639/R/2013
Ședința publică din data de 11 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: M. N.
S. -C. B. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta B. O. și de către pârâta SC O. SA F. împotriva sentinței civile nr. 13350 din 23 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, având ca obiect contestație decizie suspendare contract de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, av. C. E., în substituirea av. Retegan D. E., lipsă fiind reprezentantul reclamantei recurente și recurenta.
Pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantei recurente să se prezinte la dezbateri, lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, făcută la ora 12,35, la apelul nominal se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, av. C. E., în substituirea av. Retegan D. E.
, lipsă fiind reprezentantul reclamantei recurente și recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a complinit lipsa semnăturii în ce privește recursul declarat de pârâtă.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior, respectiv: decizia de concediere într-o formă mai lizibilă, procese-verbale, note explicative, convocator, decizie sancționare anterioară, decizie de diminuare a salariului, regulament de ordine interioară, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită respingerea recursului reclamantei ca tardiv formulat, având în vedere că hotărârea a fost comunicată în data de _
, iar recursul a fost înregistrat la data_, în termen de 15 zile și nu de 10 zile așa cum prevede art. 215 din Legea nr. 62/2011. Cu privire la recursul formulat de pârâtă solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii, pentru considerentele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că reclamanta și-a încălcat atribuțiile stabilite prin fișa postului și prin regulamentul de ordine interioară. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 13350 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta B.
O. în contradictoriu cu pârâta SC O. SA și în consecință s-a anulat decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă nr. 3696/_ .
S-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale. A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM sub nr. 10819/_, fișa postului reclamantei fiind depusă între filele 40-45 din dosarul cauzei.
Prin raportul de inspecție nr. 201/_ emis de Municipiul C. -N. - Direcția Poliția Locală - Serviciul I. Comercială s-a constatat că la controlul efectuat la punctul de lucru la care își desfășura activitatea reclamanta nu s-au găsit produse expuse spre comercializare cu termenul de valabilitate expirat.
Prin procesul verbal de constatare nr. 21/_ emis de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor C. - Circumscripția Sanitar veterinară și pentru Siguranța Alimentelor C. I, s-a constatat referitor la carnea de pasăre expusă spre vânzare că aceasta este însoțită de documente care atestă proveniența sa.
Prin decizia nr. 1743/_ pârâta a decis suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei, conform prevederilor art. 52 alin. 1 lit. a din Codul muncii, pe perioada cercetării disciplinare a acesteia.
În data de_ reclamanta a fost convocată în vederea efectuării cercetării disciplinare pentru punerea în vânzarea de produse fără etichetă și produse expirate, nerespectarea programului de lucru, nerespectarea ordinului direct al superiorului ierarhic folosirea unui limbaj insultător dată de directorul general al societății;
Prin decizia nr. 3655/_ s-a decis încetarea suspendării contractului individual de muncă al reclamantei.
Prin decizia nr. 3696 din aceeași dată (_ ), atacată prin prezenta acțiune, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei pentru săvârșirea faptelor menționate și în convocatorul pentru efectuarea cercetării disciplinar prealabile.
Ceea că contestă reclamanta este tocmai săvârșirea faptelor reținute în decizia de desfacere disciplinară a contractului său de muncă.
În materia litigiilor de muncă, sarcina probei aparține angajatorului, respectiv pârâtei din prezenta speță.
În acest context instanța a constatat că faptele reținute în sarcina reclamantei nu au fost probate.
Instanța observă în primul rând că referitor la nerespectarea programului de lucru, pârâta nu doar că nu a produs nicio probă, dar nici nu a dezvoltat această pretinsă abatere în cuprinsul deciziei de sancționare a reclamantei.
Cu privire la faptele de nerespectarea ordinului direct al superiorului ierarhic folosirea unui limbaj insultător dată de directorul general al societății, există în speță doar declarația olografă a numitei Diaceneo D., care însă este în aprecierea
instanței, cu totul insuficientă pentru a proba săvârșirea de către reclamantă a acestor fapte. Aceasta deoarece, aceste fapte oricum sunt descrise într-o manieră foarte generală în ce circumstanțe s-a dat ordinul pretins nerespectat de reclamantă și în ce a constat limbajul insultător al acesteia.
În privința faptei de punere în vânzarea de produse fără etichetă și/sau produse expirate, instanța a constatat că în acest sens singura probă concretă aflată la dosar este declarația martorului P. a M. . Aceasta este însă insuficientă pentru a proba vinovăția petentei, atâta timp cât este contrazisă ce celălalt martor audiat în cauză precum și de procesele verbale eliberate de Municipiul C. -N. - Direcția Poliția Locală - Serviciul I. Comercială și respectiv Direcția Sanitară
Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor C. - Circumscripția Sanitar veterinară și pentru Siguranța Alimentelor C. I, care în cadrul unor controale desfășurate în aceeași perioadă de timp arată că nu s-a găsit nicio neregulă.
În consecință, constatând că în speță angajatorul nu a probat faptele reținute în sarcina petentei în decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, instanța a anulat această decizie, și a dispus reintegrarea reclamantei în postul deținut anterior, în temeiul art. 80 din Codul muncii.
Instanța a constatat că în speță sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei în privința daunelor morale. Astfel, aceasta a săvârșit o faptă ilicită (desfacerea ilegală a contractului de muncă al reclamantei) cu vinovăție (întrucât ar fi trebuit să prevadă că desfacerea contractului este nelegală) care a cauzat reclamantei un prejudiciu moral constând în starea de stres, de incertitudine și de frustrare cauzată inerent prin pierderea nelegală a locului de muncă. Pentru a repara acest prejudiciu cauzat reclamantei instanța a apreciat că este adecvată o reparație de 5.000 de lei, la plata căreia a obligat-o pe pârâtă, în temeiul art.1349 din Codul civil.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta SC O. S.A. și reclamanta
B. O.
.
Prin recursul declarat de pârâta S.C. O. S.A.
s-a solicitat modificarea în totalitate a sentinței atacate pe care o consideră nelegală și netemeinică, cu consecința respingerii acțiunii formulată de către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare susține că la data de_ s-a încheiat un proces verbal prin care s-a constatat de către administratorul societății că la unitatea O. 22 există spre comercializare produse din carne a căror valabilitate nu este vizibilă.
În susținerea acestora a depus la dosarul cauzei declarația reclamantei prin care acesta recunoaște că a primit aceste produse, la data de_ cf. avizului nr. 4344814 și că încă de la primire nu se vedea termenul de valabilitate întrucât eticheta era ruptă. Totodată există la dosarul cauzei și declarația numitei P. a M., angajată la magazinul O. 22 care confirmă cele reținute prin procesul verbal mai sus menționat.
Având în vedere nu doar faptul că societatea pârâtă urma să suporte nu doar eventuale consecințe legale în cazul unui control, dar mai mult, aceste produse fiind expuse vânzării efectele ca urmare a consumului de către populație puteau fi mult mai grave a considerat oportun să discute aceste aspecte cu angajata. Prin urmare, acesta a fost chemată de urgență de către conducerea societății pentru a se clarifica aspectele și a se preîntâmpina repetarea acestei situații în viitor. În urma convocării aceasta a avut un comportament mai mult decât ireverențios față de conducerea societății provocând un adevărat scandal, la acest scandal asistând mai multe persoane din cadrul societății.
Având în vedere întreaga conduită a salariatei nu i-a rămas altceva de făcut decât să procedeze la începerea cercetării disciplinare, convocând salariata prin adresa nr. 1758/_, convocare aflată la dosarul cauzei și care poartă semnătura de primire a reclamantei. Prin acesta convocare i s-au adus la cunoștință învinuirile, învinuiri de care de altfel avea cunoștință.
În urma cercetării disciplinare s-a impus luarea măsurii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă pentru motivele descrise mai sus și care se regăsesc și în cuprinsul deciziei.
Întreaga acțiune se fundamentează pe netemeinicia deciziei de desfacere a contractului individual de muncă. Astfel, singurele aspecte invocate de către reclamantă privesc fondul cercetării disciplinare, respectiv dacă comportamentul salariatei a constituit sau nu abatere disciplinară.
În primul rând instanța de fond a reținut că privitor la nerespectarea programului de muncă nu a produs nici un fel de probă. Arată că pârâta nu numai că nu a respectat programul de muncă, ci anterior desfacerii contractului de muncă a fost de-a dreptul sancționată cu 10% din salariu pentru absențele nemotivate. Această sancțiune nu a fost atacată de către reclamantă. Prin urmare, în acesta situație instanța, în mod greșit a reținut că nu ar exista probe în acest sens.
În ceea ce privește atitudinea reclamantei instanța de fond a reținut că singura probă la dosar ar fi declarația olografă a d-nei Diacenco, instanța a ignorat tocmai apărările formulate de către reclamantă în cuprinsul procesului verbal de cercetare disciplinară. Astfel, aceasta a recunoscut și că a plecat din biroul d-lui director în momentul în care i s-au solicitat lămuriri, motivându-și atitudinea printr-o stare de emotivitate. Cu toate acestea mărturia depusă de d-na P. a M. arată că după întoarcerea la magazin reclamanta a specificat că nu avea de ce să dea explicații și că a refuzat, nicidecum că s-ar fi speriat sau că s-ar fi emoționat și că acesta ar fi fost motivul refuzului. Cu toate acestea, instanța, necoroborând cele trei elemente prezente la dosar, nu a luat în considerare aceste împrejurări.
Raportat la produsele necorespunzătoare instanța se mărginește să arate că îndepărtează această mărturie întrucât un alt martor ar fi declarat diferit și această
probă, coroborată cu procesele verbale eliberate de Municipiul C. -N. - Direcția Poliția Locală și D5V ar conduce înspre ideea că nu ar fi existat nereguli.
Mai arată că, în primul rând aceste procese verbale sunt încheiate, unul în data de_, respectiv cu 2 săptămâni anterior efectuării controlului intern, astfel încât nu poate fi luat în considerare datorită distanței față de data constatării faptei, iar celălalt proces verbal încheiat de DSV este de asemenea anterior datei constatării faptei.
La dosarul cauzei se află și declarația reclamantei prin care și ea recunoaște că la data de_ (deci ulterior controlului efectuat de DSV) a primit marfa necorespunzătoare. Astfel, instanța de fond nu a analizat toate actele și probele de la dosar. Mai mult, martorii din cauză audiați au spus că nu cunosc sau nu își amintesc, cu excepția martorei P. a M., a cărei mărturie se coroborează perfect cu actele de la dosar.
Recurenta arată că nu a fost singura dată când în magazinul O. 22 au existat probleme referitoare la marfa expusă spre comercializare. Astfel, la controalele și inventarele anterioare au fost detectate și alte produse expirate (bere, muștar), însă a considerat că la acel moment nu se impune luarea unor măsuri disciplinare, sperând că angajata își va corecta comportamentul și în lipsa unor sancțiuni. Aceste chestiuni nu au fost singurele probleme pe care le-am întâmpinat în colaborarea cu d-na B. .
Prin urmare, recurenta a avut mai mult decât toleranță față de reclamantă și nu a procedat la desfacerea contractului de muncă încă de la primele abateri sperând că o altă sancțiune mai ușoară va fi suficientă. Însă se pare că reclamanta nu a înțeles să își reconsidere comportamentul, ba mai mult, a ajuns la totală insubordonare. Este evident că i s-a atras atenția că un astfel de comportament inadecvat va conduce la o concediere, aceasta fiind prerogativă legală a angajatorului în cazul în care angajatul încalcă atribuțiile ce i-au fost stabilite.
Față de toate aspectele arătate mai sus, înțelege să aprecieze că instanța de fond a făcut o analiză superficială a probatoriului din speță, nu a analizat toate probele de la dosar, și în mod logic greșit a constatat că de fapt reclamanta nu a săvârșit nici un fel de abateri disciplinare.
Din întreg probatoriul rezultă fără nici un dubiu faptul că reclamanta și-a încălcat atribuțiile stabilite prin contractul de muncă și prin fișa postului încălcări repetate, care nu puteau să conducă decât la desfacerea contractului de muncă, conduita sa având nu doar efecte asupra relațiilor din cadrul societății, dar având
efecte și asupra clienților subscrisei (ceea ce de altfel a și reieșit din mărturia d-nei
P. a M. care a arătat că au existat sesizări din partea clienților).
Consideră că în mod greșit instanța a apreciat că se impune acordarea unor daune morale. Oricum chiar și în situația în care s-ar impune acordarea unor astfel de daune cuantumul stabilit este mai mult decât discutabil. Face trimitere la numeroasele hotărâri atât în materie CEDO cât și în materia CJCE care arată fără dubiu că daunele morale acordate nu pot fi transformate în îmbogățire fără justă cauză.
Prin recursul declarat de reclamanta B. O.
, s-a solicitat modificarea în parte a sentinței civile atacate, pe care o consideră nelegală, iar pe cale de consecință să se dispună obligarea intimatei SC O. SA la plata salariilor restante de la_ (data suspendării contractului individual de muncă prin decizia nr. 1743/_ ) și până la reintegrarea efectivă în muncă a acesteia, precum și suplimentarea daunelor morale raportat la prejudiciul moral suferit astfel cum s-a solicitat în cererea de chemare în judecată, cu toate cheltuielile de judecată.
În motivare arată că soluția instanței de fond este criticabilă și sub aspectul cuantumului sumei ce i-a fost acordată cu titlu de daune morale, apreciind că suma de 5.000 lei este mult prea mică raportat la prejudiciul moral suferit la atingerea adusă prestigiului onoarei și demnității de care se bucură reclamanta în societate.
În ceea ce privesc drepturile nepatrimoniale, prin desfacerea disciplinară a contractului de muncă au fost afectate prestigiul profesional, onoarea cât și dreptul la imagine al subsemnatei atât pentru prezent cât și în viitor.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele::
În ce privește recursul formulat de reclamantă
, prin întâmpinarea formulată de intimata SC O. SA s-a invocat excepția tardivității acestuia.
Potrivit art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în conflictele individuale de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit prevederilor art. 103 alin. 1 C.proc.civ. Calea de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.
Raportat la dispozițiile legale menționate, Curtea constată că, potrivit dovezii de la fila 137 din dosarul de fond, hotărârea a fost comunicată reclamantei la data de _ , iar recursul a fost depus la serviciul poștal la data de_ (f. 9 dosar recurs), cu depășirea termenului legal imperativ menționat, ultima zi de depunere a recursului fiind data de_ .
Pentru considerentele expuse, se va respinge recursul declarat de reclamantă ca tardiv formulat.
În ce privește recursul declarat de pârâtă, Curtea reține că acesta este fondat în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin Decizia nr. 3696 din_ s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. a din C.muncii coroborat cu dispozițiilor art. 247 - 252, art. 248 alin. 1 lit. e din același cod.
S-a reținut în decizia emisă de angajator, faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit atribuțiile stabilite prin contractul individual de muncă și actul adițional la acesta precum și prin fișa postului în sensul că a primit în gestiune și a expus spre vânzare carne de pui Romserg cu termen de valabilitate de 90 de zile, dar cu data fabricației nevizibilă; au fost identificate 5 pungi de carne tocată fără a avea
menționată data fabricației; reclamanta nu s-a conformat dispoziției directorului general de a da o explicație scrisă cu privire la neregulile constatate și a proferat amenințări la adresa societății.
Prima instanță, analizând legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare a concluzionat că aceasta nu respectă cerințele legale întrucât angajatorul nu a probat realitatea faptelor reținute în sarcina reclamantei.
Contrar concluziilor primei instanțe, Curtea constată că la dosarul cauzei există suficiente dovezi care să justifice concluzia că reclamanta a săvârșit faptele reținute în sarcina sa ca abateri disciplinare.
Astfel, cu privire la fapta de primire în gestiune și de punere în vânzarea de produse fără a avea menționate data fabricației, aceasta se confirmă potrivit declarației martorului P. a M. în timp ce potrivit depoziției martorei Anton A. R. se confirmă efectuarea controlului din partea societății la data de_ cu privire la care martora nu a fost în măsură să ofere relații suplimentare nefiind prezentă în tura de dimineață în incinta magazinului. Prin urmare, contrar concluziilor primei instanțe, depoziția martorei P. M. nu este contrazisă de declarația celui de-al doilea martor.
Pe de altă parte, însăși reclamanta recunoaște potrivit declarației scrise din data de_ că a primit marfă pe care nu se vedea termenul de valabilitate.
Faptul că potrivit proceselor verbale eliberate de Municipiul C. -N. - Direcția Poliția Locală - Serviciul I. Comercială și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor C. - Circumscripția Sanitar veterinară și pentru Siguranța Alimentelor C. I, în urma unor controale desfășurate nu s-au găsit nereguli, nu poate determina concluzia potrivit căreia fapta de primire în gestiune și expunere spre comercializare a unor produse neconforme nu ar exista, în condițiile în care acestea au fost încheiate anterior efectuării controlului din partea societății.
În ceea ce privește nerespectarea ordinului superiorului și atitudinea necorespunzătoare a reclamantei în cadrul discuțiilor purtate cu acesta, fapta se confirmă potrivit referatului nr. 1739/_ întocmit de Diacenco D. în calitate de psiholog al firmei și prin depoziția martorei P. M. .
Prin urmare, decizia de concediere a fost emisă cu respectarea cerințelor legale din punct de vedere al condițiilor de formă prevăzute la art. 252 C.muncii și al temeiniciei faptelor reținute drept abateri disciplinare, însă, raportat la gravitatea faptelor și la împrejurările în care acestea au fost săvârșite, Curtea apreciază că se impune reindividualizarea sancțiunii, prin înlocuirea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Curtea are în vedere și argumentele recurentei angajatoare, pe care le apreciază ca fiind pertinente, în sensul că reclamanta nu se află la prima abtere, fiind sancționată potrivit Deciziei nr. 24001 din_ cu reducerea salariului de bază cu 10% pe timp de o lună pentru că a absentat nemotivat de la serviciu 2 zile.
Totuși, luarea în considerare a aspectelor menționate, nu justifică în aprecierea Curții, aplicarea celei mai drastice sancțiuni, aceea a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, considerând că sancțiunea reducerii salariului de bază, în procent de 10%, este mai potrivită.
Potrivit art. 80 alin. 1 C.muncii, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data de_ și până la reintegrarea efectivă, cu luarea în considerare a sancțiunii aplicate prin prezenta decizie.
În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează soluția pronunțată de instanță asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor morale, Curtea constată că în cauză nu s-a probat îndeplinirea condițiilor
răspunderii civile contractuale pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatorului în condițiile art. 269 C.muncii.
Astfel, referitor la prejudiciul reclamant ca urmare a emiterii deciziei de concediere ce formează obiectul contestației deduse judecății, Curtea apreciază că înlocuirea măsurii concedierii și reintegrarea reclamantei pe postul deținut, reprezintă în sine o reparație suficientă și nu se justifică în plus acordarea unor despăgubiri bănești.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat de pârâtă, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâta SC O. SA împotriva Sentinței civile nr. 13350 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că modifică în parte Decizia nr. 3696/_ emisă de pârâta, și în consecință, dispune înlocuirea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă al reclamantei B. O. cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Obligă pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data de_ și până la reintegrarea efectivă, cu luarea
în considerare a sancțiunii aplicate prin prezenta decizie.
Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata de daune morale.
Menține celelalte dispozițiilor ale sentinței atacate.
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta B. O. împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 decembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECATORI | |||
I. -R. M. | M. | N. | S. | -C. B. |
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: B. G. Z.
