Sentința civilă nr. 2552/2013. Contestație decizie suspendare contract de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. - NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2552/F/2013
Ședința publică din data de 2 octombrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. | C. | F. | , președinte secție |
GREFIER: N. | G. |
Cu participarea asistenților judiciari:
L. Z. S. P.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind contestația formulată de reclamantul J. T. în contradictoriu cu pârâta S. N. de T. F. de C. "C.
C. " SA
- S. de T. F. de C. C.
, având ca obiect contestație decizie suspendare contract individual de muncă.
Cauza s-a judecat în fond la data de 18 septembrie 2013, concluziile părților fiind consemnate în scris în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată pentru data de 2 octombrie 2013, orele 14,00.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus reclamantul J. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C. " SA, reprezentată în proces de S. de T. F. de C. C. anularea deciziei de suspendare nr. S4/5 din_, ca nelegală si netemeinică; repunerea angajatului în situația anterioară suspendării și obligarea angajatorului la plata integrală a drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de care reclamantul a fost lipsit de la data suspendării și până la data reluării efective a raporturilor de muncă, actualizate și indexate la data plății, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
În motivare s-a arătat că de la data de_ reclamantul a lucrat în cadrul SNTFC - Stația C. Nord B., iar din anul 2001 a încheiat cu pârâta contractul individual de muncă, respectându-și toate obligațiile față de angajator, atât în ceea ce privește clauzele contractuale, cât și în ceea ce privește Regulamentul de ordine interioară și fișa postului.
Din 1998 reclamantul a deținut funcția de șef de tren, asigurând deservirea trenurilor de călători stabilite de conducerea STFC C., având de asemenea în atribuții și activitatea de gestionar.
În vara anului 2012, împreună cu zeci de colegi din cadrul SNTFC, a fost audiat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, în dosarul nr. 520/P/2011, având ca obiect infracțiuni de corupție.
Personal a avut inițial calitate de învinuit pentru infracțiunea de dare de mită în formă continuată și infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție și față de reclamant s-a luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore și apoi măsura obligării de a nu părăsi țara.
După luarea acestei măsuri și care, în final, a fost revocată la data de_ de către angajator, au fost luate măsuri drastice, disciplinare, motivat de faptul că împotriva reclamantului s-a început urmărirea penală în dosarul mai sus indicat, pentru infracțiunile arătate anterior.
La data de_, a fost emis actul adițional la contractul individual de muncă prin care a fost schimbat din funcția de șef de tren, care presupunea activități de gestiune, în aceea de
"muncitor necalificat categoria de lucrări obișnuite";, ceea ce a constituit o retrogradare, de la salariul de 1179 lei a ajuns la un salariu de 749 lei, după ce i s-a pus in vedere că în situația în care nu va accepta acest post, contractul individual de muncă va înceta, iar reclamantul va ajunge pe drumuri, în condițiile în care este singurul întreținător de familie.
Decizia de retrogradare nu a fost contestată de reclamant.
La data de_ s-a modificat din nou contractul individual de muncă, întocmindu-se actul adițional prin care din funcția de muncitor necalificat a fost numit șef de manevră I. În ultimul aliniat al acestui act adițional, se stipulează că "prezentul act adițional la contractul
individual de muncă rămâne în vigoare până la soluționarea irevocabilă a dosarului penal nr. 520/P/2011".
Reclamantul și-a desfășurat noua activitate conform fișei postului, asigurând manevra la compunerea și descompunerea garniturilor trenurilor.
Dar la data de_ reclamantului i s-a comunicat decizia nr. S4/5 de suspendare a contractului individual de muncă.
Prin decizia de suspendare atacată se aduce la cunoștință faptul că pârâta a primit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov o adresă prin care a fost obligată să se constituie parte vătămată și parte civilă și, urmare a acestei adrese, a înțeles să formuleze împotriva reclamantului plângerea penala nr. 171, plângere despre care însă reclamantul nu are cunoștință. S-a decis unilateral în aceste condiții, suspendarea contractului său individual de muncă, urmând ca în situația în care se va constata că este nevinovat, să-și reia activitatea anterioară.
Decizia este nelegală și netemeinică, neîndeplinind nici măcar condițiile esențiale de formă.
Astfel, se invocă prevederile art. 52 (1) lit. b din Legea nr. 53/2003 ca temei legal care a stat la baza emiterii deciziei, text legal din a cărui formulare rezultă că pentru a putea fi dispusă suspendarea trebuie îndeplinite două condiții: existența unei plângeri penale împotriva salariatului formulată de angajator ori trimiterea în judecată a salariatului pentru fapte penale, în ambele ipoteze faptele sesizate să-l facă pe salariat incompatibil cu funcția deținută. Din cuprinsul deciziei de suspendare rezultă doar punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva salariatului, iar nu și trimiterea în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută. Din niciun act nu rezultă că reclamantul ar fi trimis în judecată până la momentul la care s-a emis decizia de suspendare.
Funcțiile deținute în ultima perioadă, respectiv aceea de muncitor necalificat și apoi de șef manevră nu au vreo compatibilitate cu motivele pentru care reclamantul este urmărit penal și tocmai de aceea decizia de suspendare este un act nelegal, care aduce reclamantului grave prejudicii morale și materiale.
Dreptul la muncă și chiar la viață și sănătate îi sunt grav afectate. În condițiile în care în procesul penal sunt implicate câteva sute de salariați, probabil urmărirea penală se va prelungi pe o foarte lungă perioadă de timp, iar faptul că în cuprinsul deciziei de suspendare - în art. 3 se arată că în situația în care se va constata nevinovăția reclamantul va fi repus in drepturi, nu este de natură a-l "liniști" în vreun anume fel, atâta timp cât pentru moment nu beneficiază de vreun loc de muncă și nu poate să-și întrețină corespunzător familia.
Se arată totodată că după ce reclamantul a fost retrogradat la meseria de muncitor necalificat, apoi de șef manevră, această suspendare nu se mai impunea, fiind una facultativă și nu obligatorie, măsura suspendării urmând a fi dispusă, dacă este neapărat necesară, de la caz la caz.
S-a subliniat nelegalitatea deciziei pe considerentul că aceasta nu respectă nici condițiile de formă, ceea ce atrage nulitatea. Pentru a putea fi supusă controlului judecătoresc decizia de suspendare trebuie să cuprindă existența unor cauze de suspendare dintre cele prevăzute de lege, să precizeze temeiul legal al suspendării și să precizeze termenul în care decizia poate fi contestată și instanța competentă.
Nulitatea deciziei pentru neînscrierea mențiunilor obligatorii a unei decizii de dreptul muncii, respectiv indicarea instanței competente și a termenului în care poate fi contestată operează potrivit dreptului comun în materie, dispozițiile art. 268 pct. 2 lit. e și f din Codul muncii, fiind aplicabile și în cazul deciziilor de suspendare a contractului de muncă.
Faptul că angajatorul nu a indicat nici măcar termenul în care angajatul are dreptul la o contestație contravine principiului bunei-credințe în cadrul raporturilor de muncă, consacrat de art. 8 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul având obligația legală de a arăta termenul în care decizia de suspendare se poate ataca și instanța competentă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 268 pct. l lit. a din Codul muncii, art. 451 NCPC. Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.
270 din Codul muncii, republicat.
Intimata, legal citată, nu s-a prezentat în instanță prin reprezentant, însă prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 48), în termenul legal prevăzut de art. 201 alin. 1 NCPC a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că reclamantul își desfășura activitatea în funcția de șef de tren, iar în perioada 2011-2012, fiind de serviciu, a săvârșit fapte penale în legătură cu serviciul, faptele penale fiind cercetate în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov nr. 520/P/2011, în care au fost emise ordonanțe prin care i se interzicea să "desfășoare activitatea în funcția în exercitarea căreia a comis faptele".
Având în vedere această interdicție, angajatorul nu putea să îl mențină pe salariat în funcția respectivă, căci ar fi încălcat prevederile Legii nr. 22/1969, drept pentru care au fost
încheiate acte adiționale prin care reclamantul a fost de acord cu modificarea funcției, raportat la gradul de pregătire profesională.
În luna martie 2013 organul de urmărire penală a comunicat faptele pentru care reclamantul este cercetat penal, în vederea formulării plângerii penale împotriva salariatului, astfel că la data de_ a fost înregistrată plângerea penală la Parchetul de pe lingă Tribunalul Brașov.
Ulterior, în temeiul art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii, la data de_ a fost emisă decizia de suspendare a contractului de muncă al reclamantului pentru faptele penale menționate în decizie, care a fost emisă în conformitate cu prevederile Codului muncii.
Codul muncii nu incumbă emitentului deciziei de suspendare obligativitatea redactării deciziei într-un mod/formă anume sau existența unor elemente minimale ale acesteia, în lipsa cărora decizia de suspendare ar fi lovită de nulitate, așa cum se prevede în cazul deciziilor de concediere a salariatului ( art. 76 din Codul muncii) sau a deciziilor de sancționare (art. 252).
Raportat la încălcarea principiului bunei-credințe în cadrul raporturilor de muncă, principiu prevăzut de art. 8 din Codul muncii, s-a arătat că acesta nu este aplicabil în speță, întrucât angajatorul a acționat în virtutea competentelor și prerogativelor conferite de Codul muncii, cu respectarea întocmai a prevederilor acestuia.
Faptul că în baza Legii nr. 22/1969 angajatorul a inițiat modificarea raportului de muncă, în urma cărora salariatului i-a fost modificată funcția, nu exclude posibilitatea legală ca atunci când sunt întrunite condițiile art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii acesta să suspende contractul de muncă ca urmare a formulării de către acesta a plângerii penale împotriva salariatului pentru fapte penale în legătură cu serviciul.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii.
La data de 28 august 2013 reclamantul a depus la dosar note scrise, formulate în baza art. 244 alin. 2 NCPC, prin care au fost reluate aspectele indicate în cuprinsul acțiunii introductive.
Note scrise au fost depuse și de pârâtă, la data de 11 septembrie 2013 (prin fax, ulterior fiind primite și în original la data de 18 septembrie 2013), prin care s-au reluat aspectele din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului
tribunalul reține faptul că reclamantul a fost angajat al pârâtei începând cu data de 25 iunie 1990 pe postul de conductor de tren.
La data de 1 iunie 1998 a trecut în funcția de șef de tren, așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în carnetul de muncă (pozițiile 1 - 47, f. 25 - 30). Această funcție a deținut-o până la data de_, când în urma încheierii actului adițional nr. 511/_ a fost trecut în funcția de muncitor necalificat categoria de lucrări "obișnuite";.
Actul adițional s-a încheiat în urma deciziei nr. A_ (f. 7), datorită constatării incompatibilității deținerii funcției de gestionar în condițiile începerii urmăririi penale împotriva sa pentru comiterea unor infracțiuni de corupție.
Actul modificator al raporturilor de muncă nu a fost contestat de reclamant, fiind acceptat ca atare.
Ulterior, o lună mai târziu, la data de_, între părți se încheie un nou act adițional de modificare a funcției, reclamantul fiind trecut în funcția de șef manevră I începând cu data de_ și până la data rămânerii definitive a hotărârii penale care se va pronunța în dosarul penal nr. 520/P/2011, dosar în care organul de urmărire penală nu a fost sesizat inițial de angajator (f. 8).
Și această modificare a raportului de muncă a fost acceptată de reclamant.
La data de 15 martie 2013 angajatorul formulează plângere penală împotriva reclamantului pentru faptele pentru care deja se începuse cercetarea penală în dosarul penal mai sus menționat, constituindu-se parte civilă în cauză (f. 50).
Ca urmare a promovării acestei plângeri penale, la data de 18 martie 2013 angajatorul a emis decizia nr. S4/5 contestată în prezentul cadru procesual, prin care a dispus suspendarea contractului individual de muncă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, începând cu data emiterii deciziei.
Măsura a fost luat în baza art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii, reținându-se că aceasta este justificată de formularea de către angajator a plângerii penale împotriva reclamantului pentru comiterea unor infracțiuni de corupție (dare de mită în formă continuată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni).
La emiterea deciziei s-au avut în vedere, conform mențiunilor din actul atacat, adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov prin care angajatorul este înștiințat că are obligația depunerii plângerii penale în cauză ca parte vătămată și parte civilă față de angajații cercetați pentru fapte de corupție și plângerea penală nr. 163 formulată împotriva salariatului reclamant.
Sub aspectul condițiilor de formă ale actului atacat, tribunalul reține că Legea nr. 53/2003, republicată - Codul muncii - nu cuprinde dispoziții privitoare la conținutul obligatoriu al deciziei de suspendare.
Întrucât suspendarea nu s-a dispus ca sancțiune disciplinară nu pot fi aplicate dispozițiile art. 252 alin. 2 din Codul muncii, republicat, care prevăd sancțiunea nulității pentru lipsa indicării instanței la care se atacă și a termenului în care poate fi contestată.
Pe de altă parte, este de reținut faptul că reclamantul a contestat decizia de suspendare la instanța competentă și în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011, republicată, act normativ ulterior Codului muncii.
Ca atare, contestarea deciziei în termenul legal și la instanța competentă demonstrează faptul că reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu prin neincluderea în decizia de suspendare a celor două elemente, neobligatorii de altfel decât în cazul sancționării disciplinare.
A reține într-o astfel de situație nulitatea deciziei ar însemna să se accepte înfrângerea de către reclamant a bunei-credințe, ar constitui un abuz de drept. Este de principiu că și dreptul de a cere constatarea nulității deciziei de suspendare, act juridic de dreptul muncii, trebuie să se exercite cu bună-credință, conform art. 8 alin. 1 din Codul muncii, republicat.
Tribunalul reține așadar că decizia de suspendare respectă cerințele esențiale de formă ce permit verificarea temeiniciei, ea cuprinzând identificarea persoanei, indicarea motivelor ce justifică măsura, temeiul legal în baza căreia s-a adoptat, perioada pentru care operează măsura.
Ca atare, sancțiunea nulității pe considerentele invocate de reclamant nu poate opera. Măsura suspendării a fost dispusă în cauză în baza dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. b din
Codul muncii, republicat, pe considerentul, necontestat în cauză, al formulării de către angajator a plângerii penale împotriva reclamantului pentru infracțiunile de corupție.
Pentru a fi incidentă această prevedere legală este necesară îndeplinirea cumulativ a următoarelor condiții:
la momentul luării măsurii suspendării să existe o plângere penală formulată de angajator împotriva salariatului;
plângerea penală să fi fost formulată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută.
Prima condiție este îndeplinită în cauză, întrucât la data emiterii deciziei de suspendare - 18 martie 2013 - față de reclamant s-a formulat deja o plângere penală, înregistrată la data de 15 martie 2013.
Cea de a doua condiție nu este însă îndeplinită. Suspendarea din funcție trebuie să opereze ca măsură de protecție a unității față de pericolul extinderii prin intermediul exercitării funcției a consecințelor periculoase ale faptei penale. Aceasta înseamnă că fapta penală trebuie să vizeze atribuțiile derivând din profesia exercitată de salariat la momentul suspendării.
La momentul sesizării inițiale a organului de urmărire penală reclamantul îndeplinea funcția de șef de tren și faptele pentru care este cercetat reclamantul în dosarul penal nr. 520/P/2011 privesc exercitarea acestei funcții.
Din cuprinsul ordonanței de reținere din 26 octombrie 2012 (f. 69) rezultă expres conținutul concret al faptelor penale imputate reclamantului.
Cu privire la această funcție s-a stabilit obligația pentru reclamant de a nu o mai exercita. Acesta a fost considerentul pentru care angajatorul a procedat la modificarea, în două rânduri consecutiv, a contractului individual de muncă, oferind reclamantului inițial postul de muncitor necalificat și apoi pe cea de șef de manevră I.
Suspendarea s-a dispus din funcția de șef de manevră I, pe care o ocupa reclamantul la data de 18 martie 2013 și nu din funcția de șef de tren, legată de faptele penale imputate, funcție care a încetat să mai fie exercitată de reclamant urmare a modificării funcției.
Așa cum rezultă din cuprinsul plângerii penale aceasta vizează fapte penale imputate reclamantului în calitatea sa de șef de tren și nu de șef manevră I.
Ca atare, faptele de corupție imputate reclamantului sunt în conexiune cu funcția și sarcinile de serviciu pe care reclamantul le-a avut anterior începerii urmăriri penale și pe care acesta nu le mai exercita la data suspendării. Plângerea penală nu vizează nicidecum fapte pretins comise de reclamant în noua funcție.
Lipsa incompatibilității dintre faptele penale reclamate și funcția de șef de manevră I rezultă și din faptul că însăși angajatorul a propus reclamantului ocuparea postului de muncitor necalificat și apoi pe cel de șef de manevră I, în condițiile în care avea cunoștință că reclamantul este cercetat penal pentru fapte care au legătură cu exercitarea funcției de șef de tren.
Prin urmare, încheind actele adiționale la contractul individual de muncă, pentru noile funcții, chiar angajatorul a apreciat că faptele pentru care reclamantul este urmărit penal, nu sunt fapte incompatibile cu posturile oferite succesiv salariatului.
Așadar, lipsa concomitentă a celor două condiții impuse de art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii, republicat, face imposibilă dispunerea măsurii suspendării.
Ca atare, măsura luată de angajator este nelegală, motiv pentru care în baza art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii, republicat, tribunalul va admite acțiunea formulată, va anula decizia de suspendare atacată ca fiind nelegală și în consecință va dispune repunerea reclamantului în
situația anterioară emiterii deciziei și obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale de care acesta ar fi beneficiat dacă nu s-ar fi emis decizia anulată, începând cu data de_ și până la data reluării efective a raporturilor de muncă, sume actualizate și indexate cu indicele de inflație la data plății.
În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, reținând culpa procesuală a pârâtei, tribunalul o va obliga să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanța nr. 16/_ depusă în original la dosar.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul J. T. , CNP 1., domiciliat în B.
, localitatea U., strada V. P. nr. 25, județul B. -Năsăud în contradictoriu cu pârâta S.
N. de T. F. de C. "C. C. "; SA București,
reprezentată de S. de T.
de C. C.
, cu sediul în C. -N., P. A. I., nr. 17, județul C. și în consecință:
- anulează decizia nr. S4/5 din_ de suspendare a raporturilor de muncă, emisă de
pârâtă;
- dispune repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii deciziei și obligă pârâta
să plătească acestuia drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu s-ar fi emis decizia anulată, începând cu data de_ și până la data reluării efective a raporturilor de muncă, sume actualizate și indexate cu indicele de inflație la data plății.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul B. -Năsăud. Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. F. N. G.
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
L. Zăpârțan S. P.
red. F.G.C./dact. F.G.C./_ /4 exemplare
