Decizia civilă nr. 471/2013. Despăgubiri. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 471/R/2013
Ședința publică din 18 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. A. împotriva sentinței civile nr. 9328 din 17 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată SC M.
S., având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC M. SCM, avocat C. Cuibuș, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată "M. "; Societate Cooperativă Meșteșugărească G. a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar și pe care le susține și verbal. În esență, arată că instanța de fond în mod corect a reținut că singura culpă aparține reclamantei și că nu sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale, întrucât nu s-a dovedit culpa pârâtei intimate în producerea accidentului.
De asemenea, subliniază culpa exclusivă a reclamantei recurente căreia îi este imputabilă producerea accidentului, întrucât aceasta nu a respectat instrucțiunile și maniera de operare la mașina de capsat, conform declarațiilor martorilor audiați în cauză. Solicită obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin
acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta M. A. a chemat în judecată pârâta S.C.MESRIASUL S.C.M solicitând instanței obligarea paratei la plata daunelor materiale, reprezentând diferența dintre salariul real de 100 % pe care trebuia sa î1 încaseze pentru
funcția în care a fost încadrata si cel pe care l-a încasat in realitate pe lunile de ianuarie - martie 2011 și obligarea pârâtei la plata daunelor materiale si morale in cuantum de 120.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 9328/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ , s-a respins acțiunea reclamantei, reținându-se că, în fapt, reclamanta M. A. era, la data producerii accidentului de muncă, angajată pe perioadă nedeterminată a pârâtei SC M. SCM G., în funcția de confecționer încălțăminte.
La data de_, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză care se coroborează cu cele reținute în procesul-verbal de cercetare al accidentului (f. 8- 22, 125-127), reclamanta și martora Mogoș Ana M. au solicitat să lucreze la mașina de capsat, întrucât aveau timp liber și doreau să finalizeze anumite perechi de încălțăminte. Tehnologul T. M., cunoscând că acestora li se făcuse instructajul pentru acest aparat și că au folosit anterior aparatul de capsat, a aprobat solicitarea.
Reclamanta a început să lucreze stând în picioare la acest aparat, deși modul corect de lucru este din poziția așezat pe scaun, iar, la un moment dat, aceasta a întors capul și, neținând bine piesa, capul mobil de capsare i-a strivit vârful degetului arătător de la mâna dreaptă, leziune care, conform certificatului medico-legal nr. 10302/I/a/1878 din_ (f. 8-9), necesită 40-45 de zile de îngrijiri medicale.
Astfel cum reiese din planul de instruire privind securitatea și sănătatea în muncă pe anul 2010 în activitatea de cusut fete încălțăminte (f. 128), personalul angajat al pârâtei a fost instruit în perioada 01-_ privitor la manipularea mașinilor de capsat fete încălțăminte.
Din declarațiile martorilor audiați reiese că reclamanta a fost instruită cu privire la folosirea mașinii de capsat, și chiar folosise anterior această mașină. Însăși reclamanta a recunoscut că mai folosise anterior mașina de capsat fețe încălțăminte, în sezonul de pantofi, astfel cum reiese din răspunsul dat la întrebarea nr. 3 din interogatoriu (f. 122)
Potrivit fișei postului reclamantei (f. 41-43), aceasta avea obligația de a respecta regimul de funcționare a utilajelor și echipamentelor de lucru, de a respecta procesul tehnologic de confecționare a produselor și de a utiliza corect mașinile
În perioada imediat următoare accidentului de muncă, reclamanta a beneficiat de concediu medical (f. 12, 13 și 16), primind în această perioadă o indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 253 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Astfel cum prevede art. 44 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.
În conformitate cu art. 6 alin. 1 din același act normativ, angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, iar art. 16 alin. 1 prevede că, ținând seama de mărimea întreprinderii și/sau a unității, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare,
astfel încât lucrătorii și/sau reprezentanții acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informațiile necesare privind riscurile pentru securitate și sănătate în muncă, precum și măsurile și activitățile de prevenire și protecție atât la nivelul întreprinderii și/sau unității, în general, cât și la nivelul fiecărui post de lucru și/sau fiecărei funcții.
Pe de altă parte, potrivit art. 22 din Legea nr. 319/2006, fiecare lucrător trebuie să își desfășoare activitatea, în conformitate cu pregătirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât și alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale
în timpul procesului de muncă.
În cauză, în raport de aceste dispoziții legale, instanța a constatat că nu se poate reține răspunderea pârâtei în calitate de comitentă pentru fapta ilicită săvârșită de vreunul din angajații prepuși ai acesteia, întrucât culpa în producerea accidentului de muncă îi aparține exclusiv reclamantei, care nu și-a respectat atribuțiile prevăzute în fișa postului, precum și cele prelucrate cu ocazia instructajelor făcute în unitate.
Instanța a reținut că împrejurarea că, cu ocazia cercetării accidentului de muncă, s-a constatat încălcarea unor norme legale și de către un alt angajat, nu poate conduce la concluzia reținerii vreunei culpe în sarcina pârâtei SC M. SCM, întrucât între accidentul suferit de reclamantă și abaterea disciplinară a martorului Dorgo Laurențiu nu există o legătură de cauzalitate, neîntocmirea conformă a fișelor de protecție generală a muncii nefiind de natură să înlăture constatarea că reclamanta a fost instruită în legătură cu modul de utilizare al mașinii de capsat, instrucțiuni pe care nu le-a respectat în cauză.
De altfel, însăși reclamanta arată, în declarația autentică dată după incident în fața notarului public (f. 68), că protecția muncii și PSI nu a mai fost realizată de 4-5 luni, afirmații care se coroborează cu declarația martorului Dorgo Laurențiu care arată că a fost sancționat întrucât fișa de protecția muncii fusese semnată în august 2010, însă nu și imediat anterior accidentului, respectiv în decembrie 2010.
Ori, instructajul în vederea utilizării unui anumit utilaj este distinct de instructajul periodic de protecția a muncii, iar în cauză s-a dovedit că reclamanta a fost instruită cu privire la folosirea corespunzătoare a mașinii de capsat.
Mai mult, instanța a constatat că reclamanta a mai utilizat anterior mașina de capsat fără a se întâmpla vreun incident, astfel că se constată că aceasta cunoștea modul de funcționare al acesteia și știa riscului căruia i se expune în situația în care nu o manipulează corespunzător și, cu toate acestea a început desfășurarea activității în poziția în picioare, deși desfășurarea corespunzătoare a activității presupunea poziția așezat, pentru a se putea acționa corespunzător pedala.
În ceea ce privește rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din_ și referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală depuse în cauză de reclamantă (f. 136-139), se constată că, astfel cum s-a reținut în practica judiciară, că numai hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, conform art. 22 alin. 1 C.proc.pen., iar nu și ordonanța procurorului prin care s-a reținut necomiterea unei infracțiuni de către prepușii unei societăți comerciale, învinuiți de încălcarea unor norme de securitate a muncii [Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3602 din 5 mai 2005].
În cauza de față, instanța, în urma administrării probatoriului, a ajuns la o concluzie contrară celor menționate în cuprinsul actelor emise de organele de urmărire penală privitor la încălcarea de către șeful de secție a obligației de a urmări permanent lucrătorii din subordine, cu atât mai mult cu cât, o interpretare justă a acestei obligații, nu poate conduce la concluzia că această persoană ar fi putut realiza în fapt o supraveghere continuă atât a reclamantei, cât și a tuturor angajaților din subordinea sa sau s-ar fi putut substitui reclamantei în acțiunile sale.
Pentru aceste motive, s-a constatat că acțiunea reclamantei privitoare la plata unor daune materiale și morale de către angajator ca urmare a accidentului de muncă suferit de aceasta este neîntemeiată, culpa în producerea acestui accident aparținându-i exclusiv acesteia, impunându-se respingerea cererii de chemare în judecată.
În baza art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, având în vedere că în cauză a fost formulată de către pârâtă o cerere expresă în acest sens, iar reclamanta este partea căzută în pretenții, s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 500 de lei către pârâta SC M. SCM cu titlu de cheltuieli de
judecată, reprezentând onorariu avocațial (f. 144).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta
M. A., solicitând admiterea recursului cu consecința admiterii acțiunii.
În susținere, reclamanta arată că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât prima instanță a soluționat cauza fără să aibă în vedere documentele depuse la dosar.
În acest sens, învederează că nu a semnat procesul verbal de cercetare a accidentului de muncă, acesta fiind înmânat soțului ei. De asemenea, arată că acest proces verbal nu cuprinde o descriere corectă a accidentului de muncă, nefiind avute în vedere motivele care au stat la baza formulării contestației nr. 11458 din data de_, adresată ITM Cluj.
În mod greșit s-a consemnat în același proces verbal de cercetare că în urma unui control medical oftalmologic recurenta a fost declarată "apt condiționat"; cu recomandarea efectuării unui consult oftalmologic și corecție optică obligatorie, deși această concluzie este specificată în fișa de aptitudini.
De asemenea, învederează recurenta că ultima protecție a muncii i-a fost făcută în urmă cu 4-5 luni față de data producerii accidentului.
Menționează că a doua zi după producerea accidentului a fost chemată la birou, prilej cu care i s-a solicitat să semneze fișele de protecție a muncii și de PSI, respectiv să dea o declarație despre modul în care s-a produs accidentul, însă, datorită faptului că mâna dreaptă îi era afectată, a fost în imposibilitate să le semneze.
Deși soțul recurentei a însoțit-o pe aceasta la sediul intimatei, nici el nu a dorit să consemneze aspectele legate de modul de producere a accidentului întrucât conținutul acestei declarații i-a fost impus de către numitul Drăgan T.
.
Subliniază că insistențe în vederea semnării declarațiilor mai sus menționate au fost făcute de către angajații intimatei și în ziua producerii accidentului, deși aceștia ar fi trebuit să se preocupe de starea de sănătate a recurentei.
Consideră că au fost încălcate prevederile art. 10 al. 1 pct. b din Legea nr. 319/2006, în contextul în care ulterior producerii accidentului angajații intimatei nu au anunțat serviciul de ambulanță pentru a asigura asistența medicală de prim ajutor, aceasta fiind transportată la unitatea spitalicească de către soț.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul "M. " Societate Cooperativă Meșteșugărească G. (f. 10
) a solicitat instanței respingerea ca nefondat a recursului declarat și menținerea sentinței atacată, ca fiind temeinică și legală; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, intimata arată că accidentul de muncă s-a datorat exclusiv culpei reclamantei care nu a utilizat mașina de capsat tălpi în conformitate cu instrucțiunile de folosire despre care aceasta avea cunoștință.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Conform art.116 al. 1 și 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 319/2006, cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă se efectuează de către angajatorul la care s-a produs evenimentul, comisia de cercetare a evenimentului fiind compusă din cel puțin 3 persoane, angajați ai acestuia.
La finele cercetării comisia întocmește un proces verbal (art. 122 al. 1 lit. b din același act normativ) care în mod evident se semnează de către persoanele care au efectuat cercetarea. Într-un atare context, critica recurentei privitoare la nesemnarea de către aceasta a procesului verbal de cercetare este lipsită de relevanță, legiuitorul având în vedere doar însușirea rezultatului cercetării prin semnare doar de către membrii comisiei care au efectuat în mod direct cercetarea, iar nu și de către victimă. Este real că un exemplar al acestui proces verbal de cercetare se comunică și angajatului care a fost victima
incidentului/accidentului, însă etapa comunicării este ulterioară celei a întocmirii și semnării, fiind în discuție două chestiuni distincte ce nu trebuie confundate.
Referitor la mențiunea privitoare la rezultatele consultului oftalmologic, se constată că aceasta a fost interpretată de către recurentă în mod trunchiat, câtă vreme în cuprinsul procesului verbal de cercetare se indică expres că, concluzia că aceasta este "aptă condiționat"; din punct de vedere oftalmologic se desprinde din fișa de aptitudini, aspect afirmat, de altfel, și de către recurentă prin memoriul depus la dosar.
O altă critică a recurentei se referă la nedescrierea corectă în procesul verbal de cercetare a accidentului de muncă, împrejurare care în opinia acesteia rezultă din faptul că nu au fost avute în vedere de către comisie motivele invocate prin contestația nr. 11458 din data de_ adresată de către recurentă ITM Cluj (f. 70 fond).
Se apreciază ca fiind nefondată și această susținere. Punctul de vedere al reclamantei cu privire la producerea evenimentului reliefat prin contestația evocată nu putea fi avut în vedere de către comisia de cercetare decât în măsura în care acesta se corobora cu celelalte probe administrate în vederea stabilirii împrejurărilor și a cauzelor care au dus producerea acestuia, în conformitate cu art. 118 și art. 119 din normele de aplicare a Legii nr. 319/2006.
Prin urmare, simplele susțineri ale recurentei evidențiate prin contestația adresată la ITM nu sunt suficiente pentru a determina din partea comisie de cercetare o concluzie în sensul dorit de către recurentă.
Nu se contestă faptul că ultima instruire a recurentei în domeniul securității și sănătății s-a făcut anterior lunii septembrie 2011, deși această obligație subzista în sarcina angajatorului potrivit art. 15 din actul normativ mai sus menționat(f. 19 lit.. h, f. 21 lit. m pct. 1), însă între această împrejurare și producerea evenimentului nu poate fi reținută existența unui raport de cauzalitate, în contextul în care recurenta a fost instruită anterior în perioada 01-_ cu privire la modul de utilizare a dispozitivului pneumatic de capsat aspect care rezultă din planul de instruire depus la dosar ( f. 128), care este
semnat de către recurentă, semnătură confirmată de către aceasta prin răspunsul la întrebarea nr. 15 din interogatoriu(f. 124 fond). De altfel, recurenta și-a desfășurat activitatea anterior și la acest dispozitiv, împrejurare ce rezultă atât din răspunsul acesteia la întrebarea nr. 3 din interogatoriu(f. 122 fond), cât și din declarațiile martorilor audiați (f. 125-127), cunoscând prin urmare modul de manevrare corectă a dispozitivului.
Nu se poate reține nici faptul că au fost încălcate prevederile art. 10 al. 1 pct. b din Legea nr. 319/2006, câtă vreme răspunsul la interogatoriu confirmă că la locul de muncă, imediat după producerea evenimentului, recurentei i-a fost acordat primul ajutor de către colegii de muncă, respectiv a aceasta a fost pansată și i s-a administrat un algocalmin(f. 124 întrebarea 12).
De asemenea, reiese că aceasta a fost transportată la spital de către soț, iar ulterior a refuzat internarea cu justificarea că în cazul internării era în imposibilitate să asigure supravegherea copiilor minori(f. 124, întrebările 13 și 14).
Reținând considerentele expuse, Curtea apreciază că Tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
Ca parte căută în pretenții, în conformitate cu art. 274 Cod de procedură civilă va obliga recurenta să plătească intimatei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
La stabilirea cheltuielilor de judecată, Curtea a avut în vedere complexitatea medie a cauzei, cât și munca depusă de avocat, apreciind că în raport de aceste criterii acordarea cuantumului de 500 lei este rezonabilă.
De altfel, soluția pronunțată este în acord cu practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care statuează în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, S. e și alții împotriva României, Raicu împotriva României).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. A. împotriva sentinței civile nr. 9328 din_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei S.C. M. S. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
S. | D. D. | G. | L. | D. C. M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: A.M.I.
