Sentința civilă nr. 12668/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 12668/2013 Ședința publică din data de 12 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. B.
Asistent judiciar: A. Ș. Asistent judiciar: I. R. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de litigii de muncă având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială formulată de reclamanta C. DE A. A. S., în contradictoriu cu pârâtul B. L. .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. P. R., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, precum și un set de înscrisuri în probațiune și arată că nu are împuternicire decât pentru a depune sau ridica acte de la dosarul cauzei.
Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar
INSTANȚA
Reține că prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta C. DE A. ";A. " S. a chemat în judecată pe paratul B. L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să-l oblige pe acesta din urmă să-i plătească suma de 521 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a faptului că a încasat-o necuvenit, cu titlu de primă de vacanță.
În motivarea acțiunii sale reclamanta arată că pârâtul a fost angajatul său până la data de_ si în urma unui control efectuat de Curtea de Conturi, s-a constatat, prin Raportul de Control nr.25443/_, că a primit această sumă în mod necuvenit.
Aceasta mai arată că potrivit art. 66 alin.4 din Contractul colectiv de muncă nr. 262/_, prima de vacanță trebuia să fie stabilită în procent de
100% din salariul mediu pe unitate stabilită în luna ianuarie a anului si care se acorda proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Mai arată că întrucât contractul individual de muncă al pârâtului a încetat la data de_, prima de vacanță la care era îndreptățit acesta era de 522 lei însă i s-a plătit în plus suma de 521 lei,suma totală fiind de 1043 lei.
În drept sunt invocate prevederile Contractului colectiv de muncă nr.
262/_, art. 256 alin.1 si art. 258 din Codul Muncii.
Pârâtul legal citat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, în principal prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune iar în subsidiar, ca nefondată întrucât "după cât își amintește"; nu i-a fost acordată prima de vacanță pe anul 2009, fiind în concediu medical (f.13-14).
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele: Pârâtul B. L. a îndeplinit până la data de_ funcția de cititor contoare, așa cum rezultă din copia Statului de plată pentru luna ianuarie 2009
(f.18-19).
Din statele de plată pentru lunile ianuarie - februarie 2009, rezultă că pârâtul a primit în plus suma de 521 lei cu titlu de primă de vacanță întrucât nu i s-a plătit acest drept proporțional cu timpul lucrat (f.6,18-19). Același fapt rezultă și din "Situația privind prima de vacanță acordată necuvenit în perioada 2009-2010";certificată de către reclamantă(f.43).
Prin Raportul de Control a Curții de Conturi - Camera de Conturi a Județului Cluj, întocmit la data de_, rezultă că unor foști salariați, între care si pârâtul, li s-au achitat drepturi salariale în plus față de cele la care aveau dreptul (f.22-46).
Este cunoscut că ori de câte ori un salariat produce o pagubă în patrimoniul angajatorului, din vina sa, prin neîndeplinirea obligațiilor de serviciu ori îndeplinirea defectuoasă a acestora, este obligat a o repara.
Sarcina dovedirii vinovăției revine angajatorului în marea majoritate a cazurilor, de la această regulă existând câteva excepții cărora li se aplică prezumția de vinovăție.
Potrivit dispozițiilor art. 256 Codul Muncii, angajații sau foștii angajați au obligația de a restitui sumele încasate pe nedrept, în sarcina angajatorului nefiind stabilită o obligație de plată sau o culpă.
Obligația de restituire a sumelor nedatorate încasate de salariat de la angajator este o instituție distinctă de răspunderea patrimonială propriu-zisă, având la baza plata lucrului nedatorat, îmbogățirea fără justă cauză, iar nu fapta săvârșită cu vinovăție.
Din întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, rezultă că pârâtul nu a recunoscut prejudiciul cauzat reclamantei si nici nu s-a obligat să-l restituie printr-un angajament de plată.
Față de cele ce preced, având în vedere că pârâtul se face vinovat de prejudiciul produs în patrimoniul reclamantei, prejudiciu rezultat din încasarea pe nedrept a unor drepturi salariale, instanța, în temeiul art.208 si urm. din Legea nr. 62/2011, va admite acțiunea, deoarece acesta nu a făcut nici o plată benevolă deși a fost notificat.
Reclamanta este îndreptățită, în temeiul art.1469 alin.1 coroborat cu prevederile art.1489 alin.1 Cod civil, și la dezdăunare reprezentând echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a încasării sumei mai sus arătate, prin plata dobânzii legale asupra sumei datorate, în conformitate cu prevederile art.6 și art.8 alin.1 din O.G.nr.13/2011, de la data formulării acțiunii și până la plata efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamanta C. DE A. A. S. cu sediul în T., str. A. S. nr. 2, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâtul B. L., dom. în T., str. I. S., nr.18, jud.Cluj.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 521 lei reprezentând sumă încasată necuvenit și suma de 86,27 lei reprezentând dobânda legală aferentă sumei.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier, R. B. M. |
Red.EB/VAM 4 ex./_