Sentința civilă nr. 143/2013. Conflict de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 143/2013
Ședința publică din data de 07 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. M. I. ASISTENT JUDICIAR: I. R.
ASISTENT JUDICIAR: A. Ș. GREFIER: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de litigii de muncă având ca obiect conflict de muncă formulată de reclamanta K. D. A., în contradictoriu cu pârâții M. E. ,C. T. SI S., C. J. C. și C.
S. PENTRU E. I. .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul de registratură al instanței pârâtul M.
E., C. T. și S. a depus la dosarul cauzei note de ședință, într-un singur exemplar.
Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, rămâne în pronunțare atât asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. ui J. C., invocată de acesta, cât și asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Reține că prin cererea înregistrată la data de_ ,reclamanta K.
D. A. a chemat în judecată pe pârâții C. PENTRU E. I. C.
, M. E., C., T. ȘI S. și C. J. C., solicitând obligarea acestora la calculul si plata drepturilor neacordate reprezentând diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă cuvenită legal și cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă pentru anul școlar 2009 - 2010, fără aplicarea diminuării de 25 %, precum și a dobânzilor aferente acestor sume, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data plății.
În motivarea cererii sale reclamanta arată că cadrele didactice au, conform art. 103 din Legea 128/1997, dreptul la concediu anual de odihnă,
cu plată, cu o durată de 78 de zile calendaristice. De asemenea, potrivit art.
145 din Codul muncii, prevede dreptul la concediu de odihnă. Contractul colectiv de muncă unic la nivel ramură de învățământ 2008 - 2008 conține, ca și Codul muncii,prevederi referitoare la termenul de plată al indemnizației de concediu de odihnă, respectiv că aceasta se acordă cu cel puțin 10 zile calendaristice înainte de plecarea în concediu. Legea 118/2010 a intrat în vigoare la data de_, iar în cazul său, dreptul de a obține indemnizația de concediu s-a născut cu cel puțin cinci zile înainte de plecarea sa în concediu, care a avut loc la_ .
Așadar, plecarea în concediu s-a făcut înaintea intrării în vigoare a Legii 118/2010, iar momentul la care trebuia plătită această indemnizație era stabilit de art. 30 din Legea 330/2009.
Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată și în drept.
Pârâtul C. J. C. (f.09-12) a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare în judecată față de acesta, arătând că nu are calitate procesuală pasivă.
Pârâții C. PENTRU E. I. C., și M. E., C., T.
ȘI S., deși au fost legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu s- au prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. J. C., instanța reține că potrivit art. 16 din HG 2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii.
Art. 167 al. 3 din Legea 84/1995 prevede că finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal în categoria cărora se înscriu și primele de vacanță se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ. De asemenea, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 1/2011, pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.
Nu în ultimul rînd, potrivit art. 110 alin. 3 Legea nr. 1/2011, finantarea unitatilor de învatamant special, a claselor de invatamant special, a elevilor din invatamantul special, a liceelor speciale si a CJRAE/CMBRAE se asigura din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor judetene si ale sectoarelor municipiului B.
, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial
Pârâtul C. J. C. a fost chemat în judecată datorită calității de finanțator al instituției de învățământ, având în vedere că C. Pentru E.
I. C. .
Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.
Față de aceste considerente, instanța va respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate.
Pe fondul cauzei
, instanța reține că, în fapt, din adeverința nr. 419/_ (f.4), rezultă faptul că reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă
în perioada_ -_ și a beneficiat de o indemnizație de concediu redusă în cuantum cu 25%.
Începând cu data de_, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009, aprobate prin Legea nr. 330/2009, s-a dispus reîncadrarea personalului în limita coeficienților și valorilor stabilite în aceste acte normative, recalculare care nu a fost contestată de către reclamantă.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri în vederea restabiliri echilibrului bugetar "se reduce cu 25% cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, indemnizațiile și alte drepturi salariale, stabilite conform Legii nr. 330/2009 și ale O.U.G. nr. 1/2010";.
Personalul din sectorul bugetar a beneficiat, până la intrarea în vigoare a acestor prevederi legale, de o indemnizație de concediu de odihnă stabilită în baza prev. art. 7 din H.G. nr. 250/1992 și ale art. 23 din O.G. nr. 10/2008 calculată în raport de numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază si sporurile de care beneficiază conform legii, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Conform prev. art. 21, art. 22 si art. 23 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, date în aplicarea prevederilor art. 103 din Legea nr. 128/1997, abrogată de art. 361 din Legea nr. 1/2011 si a HG nr. 250/1992, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. In cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte si acesta se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Prevederile Codului muncii arată că indemnizația concediului de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în Contractul individual de muncă.
Prin Legea nr. 118/2010 s-a stabilit, așa cum s-a arătat mai sus, reducerea cu 25% a tuturor cheltuielilor aferente drepturilor de natură salarială în care intră si indemnizații de concediu de odihnă efectuat după intrarea in vigoare a acestui act normativ. Așadar, această reducere operează și asupra indemnizației de concediu de odihnă ce se cuvine pentru lunile de concediu, respectiv iulie si august 2010.
Apoi, trebuie arătat că potrivit prev. art. 103 din Legea nr. 128/1997 și ale Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, personalul didactic poate beneficia de concediu de odihnă în oricare dintre vacanțele școlare iar nu numai în vacanța de vară.
Potrivit art. 157 alin.2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative, statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens, legiuitorul este în drept să instituie
modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor, nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin Deciziile nr. 872/_ nr. 1655/_ și nr. 1657/_, asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii exercițiului bugetar, Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și asupra dispozițiilor Legii bugetului de stat pe anul 2011, acestea două din urmă cuprinzând ample referiri la Legea nr.118/2010, excepții care au fost respinse .
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, beneficii și alte adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare .
Curtea Constituțională a stabilit că prin această reglementare, respectiv Legea nr. 118/2010, nu s-au încălcat prevederile art. 16, art. 41 alin. 2 și alin. 5, art. 1 alin. 4 și art. 53 din Constituția României deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor, acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
Acest act normativ nu a permanentizat diminuarea temporară a drepturilor salariale avute anterior intrării sale în vigoare și măsurile luate au fost justificate pe temeiul art. 53 din Constituția României întrucât, noțiunea de securitate națională nu implică numai securitatea militară ci are și o componentă economică și socială.
Pe de altă parte, este prerogativa legiuitorului stabilirea modalității de realizare a procesului de revenire etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul avut anterior diminuării cu 25%, care va decide în funcție de situația economică și financiară a țării. Pentru anul 2011, legiuitorul a reglementat o revenire cu 15% față de reducerea salarială cu 25% aprobată prin Legea nr. 118/2010.
S-a reținut de asemenea, prin reglementările anterior menționate, că indemnizația pentru concediu de odihnă, alături de alte drepturi salariale nu reprezintă un drept fundamental, legiuitorul având libertatea de a decide limitele și condițiile acordării acestui beneficiu, situație în care nu poate fi pusă în discuție restrângerea vreunui drept. Apoi, indiferent de natura dreptului prevăzut de lege, este necesar ca acordarea acestuia să se facă cu respectarea egalității cetățenilor în drepturi, respectiv al creării unui tratament identic pentru persoane aflate în situații egale.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului.
După cum se cunoaște, Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției României, fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.
În practica acestei instanțe, au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire la stabilirea drepturile salariale ale angajaților, plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului(C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de "bun"; înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect, o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă reducerea indemnizației pentru concediu cuvenită reclamantei corespunde limitărilor prevăzute de Convenție trebuie avute în vedere următoarele aspecte: ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de reducere a unor sporuri și
indemnizații de natură salarială și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin Hotărârile în cauzele Vilho Eskelinen vs. Finlanda din 19 din 04.2007, Kechko vs. Ucraina din_ și Lelas vs. Croația din_ s- a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, Convenția nu conferă dreptul a primi un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context reducerea temporară a indemnizației de concediu cuvenită reclamantei cu 25%, în temeiul art.1 alin.1 din Legea nr.118/2010, nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare, în spețele anterior menționate, Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate, analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Trebuie amintit căm în conformitate cu o jurisprudență constantă, o directivă nu poate, prin ea însăși, să creeze drepturi si obligații în sarcina unui particular si, prin urmare, nu poate fi invocată ca atare împotriva sa. Prin urmare, nu se poate deduce direct din cuprinsul unei directive o obligație pentru angajator de a plăti o anumită indemnizație pentru concediu mai mare, dreptul național trebuind să fie interpretat cât mai conform posibil cu dreptul comunitar, iar faptul că interpretarea dreptului național în conformitate cu dreptul comunitar poate fi in detrimentul unui particular nu este contrar acestuia.
Principiul interpretării conforme impune ca instanțele naționale să facă tot ce este în competența lor, luând în considerare ansamblul dispozițiilor de drept intern si aplicând metodele de interpretare recunoscute de acestea în vederea garantării efectivității depline a directivelor în vederea identificării unor soluții conforme cu finalitatea urmărită de acestea. Obligația instanței naționale de a se referi la conținutul unei directive atunci când interpretează si aplică normele relevante de drept intern este limitată de principiile generale de drept, in special principiile securității juridice si neretroactivității și aceasta nu poate fi utilizată ca temei pentru o interpretare contra legii a dispozițiilor de drept național.
Pe de altă parte, Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din_ și Hotărârea în cauza Aurelia P. vs. România din_, nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale, dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin Contractul Individual de Muncă și actele adiționale la acesta, ori prin Contractul Colectiv de Muncă.
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 si următoarele Codul Muncii, având în vedere că ingerința statului a fost prevăzută printr- un act normativ cu putere de lege, a existat un scop legitim pentru reducerea indemnizației pentru concediu cuvenită reclamantei - necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare ca urmare a crizei economice și sociale majore - și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite acesteia urmează să respingă, ca neîntemeiată, acțiunea întrucât măsura luată conform art.1 alin. l din Legea nr. 118/2010 a fost una legală, în conformitate cu prevederile art. 53 din Constituția României, O.U.G.nr.1/2010 și art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul C. J. C. .
Respinge acțiunea formulată de reclamanta K. D. A., domiciliată în C. -N., str. G. D., nr. 25, ap. 11, județul C., în
contradictoriu cu pârâții C. Ș. PENTRU E. I. | C., cu sediul în | |
C. -N., str. G. Coșbuc, nr.1, județul C., C. | J. | C., cu sediul |
în C. -N., C. D., nr. 106, județul C. și M. | E., C. , |
T. ȘI S., cu sediul în B., str. General B., nr. 28-30, sector 1, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, A. M. I. | Asistent judiciar, I. R. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, R. B. M. |
Red./Dact. IAM 6 ex. - _
