Sentința civilă nr. 1464/2013. Acţiune în constatare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚ A CIV IL Ă Nr. 1464 /F/2013 Ședința publică din data de 31 mai 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. - I. B., judecător GREFIER: N. G.
Cu participarea asistenților judiciari
Z. LS P.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamanții S. M.
-M., G. A.
împotriva pârâtei SC "H. C. D. F. "; S. B.
, având ca obiect acțiune în constatare.
Cauza s-a judecat în fond la data de 15 mai 2013, concluziile fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat inițial pronunțarea sentinței pentru data de 22 mai 2013, iar ulterior amânarea pronunțării sentinței fiind amânată pentru data de 29 mai 2013, apoi pentru data de 31 mai 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin acțiunea ( formulată împreună cu alți reclamanți) înregistrată inițial la acest tribunal sub nr._ reclamanții S. M. -M. și G. A. au chemat în judecată pe pârâtul angajator SC "H. C. D. F. "; S. B., societate care are înființat un sediu secundar și în localitatea Teaca nr. 153 județul Bistrița-Năsăud, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța: să constate validitatea contractelor individuale de muncă încheiate între S.C. H. C. D. F. S. B. - prin reprezentantul acesteia la sediul secundar Teaca/B-N și reclamnați, cu fiecare în parte; să oblige pârâtul să înregistreze contractele de muncă în registrul general de evidentă al salariaților, potrivit reglementarilor legale în domeniu, reflectându-se evident perioada în care au prestat activitate, la această firmă, începând cu data angajării fiecăruia); să oblige pârâtul să plătească salariile cuvenite, potrivit statelor de plată transmise de către sediul secundar Teaca, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2011, până la zi, în funcție de data începerii prestării activității de către fiecare, respectiv data până la care a prestat activitate fiecare, conform pontajelor - transpuse evident în statele de plată; să oblige pârâtul să actualizeze sumele cu indicele de inflație, până la data plății efective a creanțelor; să oblige pârâtul să depună declarații unice (D 112) rectificative la organul financiar competent, în care să fie incluși și ei cu drepturile salariale aferente, tot începând cu luna iunie 2011, la zi, și obligarea remiterii către fiecare a dovezii efectuării acestui lucru (fapt prin care se intra în legalitate, se asuma efectuarea viramentelor datorate de angajator, dar și a celor cu stopaj la sursă); să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că ambii reclamanții au încheiat și semnat contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, cu reprezentantul pârâtei, respectiv reclamanta S. M. -M., cu 1/2 normă, în calitate de medic, începând cu data de_ și G. A., pentru o normă întreagă pe funcția de asistent medical generalist, începând cu_, în ciuda faptului că lunar s-au trimis pontaje cu toți angajații sediului
secundar Teaca și state de plată, angajatorul SC H. C. S. B. a refuzat să achite salariile potrivit statelor de plată, acceptând însă ca reclamanții să desfășoare activități, la locul lor de muncă de la sediul secundar Teaca.
Văzând că această stare de lucruri se perpetuează, adică nu se achită salariile cu regularitate, înregistrându-se restanțe începând cu luna iunie 2011, în data de_ a înaintat angajatorului o notificare - toți salariații, solicitându-i plata la zi a salariilor.
Se menționează că nu s-a primit niciun răspuns la această solicitare, dar nici salariile nu au fost achitate. Neplata salariilor de fapt a determinat pe fiecare dintre reclamanți să rămână în concediu fără plată, căutând surse alternative de câștig, fie să-și caute alt loc de muncă.
În drept își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 82 coroborat cu cele ale art. 112 si urm. din C. pr. civila, ale art. 274 C. pr. civila, cele ale art. 281-291 din Codul muncii, dar și art. 7 alin. 2 C. pr. civ., precum și cele ale art. 34 alin. 3, art. 39 alin. 1 și 2 și art. 40 alin. 2 din Codul muncii, dar și pe clauzele din contractul individual de muncă.
La data de_, pârâta SC H. C. Dr F. S. a formulat întâmpinare
și cerere reconvențională împotriva acțiunii reclamantului Cimpean I., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se respingă acțiunea ca neîntemeiată și nelegală, arătând că::
Între pârâta SC H. C. dr. F. S. și Comuna Teaca, Județul Bistrița Năsăud a fost încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 15/_, prin care societatea pârâtă a preluat fostul Centru de Sănătate Teaca în vederea desfășurării în comun de servicii medicale. Pentru organizarea unității medicale SC H. C. dr. F. S. cu sediul secundar în Comuna Teaca, a fost angajate persoane care trebuiau să fie prezente la serviciu după obținerea autorizației de funcționare și la solicitarea și insistența primarului din comună, soția șoferului acestuia Darabonț E. C., în calitate de director. În acest sens se solicită introducerea în cauză a numiților Damian Iustin Muntean - primar, Darabonț E. - C., Primăria Teaca, care a numit-o în funcția de director, din partea asociatului participant.
Directoarea nu avea voie și nu are voie să angajeze societatea pârâtă în niciun fel de obligații contractuale, având un mandat limitat. Cu toate astea ea a angajat un număr de persoane în vederea organizării activității, afirmând că aceștia vor începe activitatea și se vor prezenta la serviciu după obținerea autorizațiilor de funcționare. Este adevărat că directoarea și cu trei angajați respectiv bucătarul, fochistul urmau să vină la program, pentru faptul că s-a încheiat un contract cu primăria Teaca, pentru servicii și că primăria va plăti lunar valoarea acestui contract. În repetate rânduri primarul a afirmat că primăria a plătit unității medicale din Teaca sume importante de bani, numitei Darabonț E. - C.
, în calitate de asociat participant, dar aceasta nu a evidențiat sumele în contabilitate.
Se arată că, numitul Cimpeanu Ion și alții au avut calitate de angajați, dar activitatea urma să înceapă după obținerea autorizațiilor de funcționare, dată de la care, în baza înștiințării care urma a fi transmisă pentru fiecare angajat în parte, să înceapă activitatea. Nu a existat nici o dispoziție din partea pârâtei cu privire la începerea activității. Mai mult, a interzis-o. Cât privesc solicitările reclamanților se arată că doar contractele acceptate au fost înregistrate și au fost transmise la sediul secundar din Teaca.
Raportat la solicitarea de actualizare a sumelor și obligarea depunerii declarației unice, se arată că nu s-a desfășurat activitate, nu există o cifră de afaceri, la sediul social din B. nu s-a primit niciodată lista cu servicii, lista cu pacienții tratați sau alte servicii desfășurate.
Prin încheierea din data de 27 aprilie 2012 tribunalul a disjuns cererea formulată de reclamanții S. M. -M. și G. A. și s-a format dosarul nr._ iar
, prin sentința civilă nr.912/F/2012, s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului M., instanță care, la rândul ei a declinat competența teritorială de soluționare a acauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, prin sentința civilîănr.2783/27 septembrie 2012 și, urmarea conflictului negativ de competență ivit, dosarul a fost înaintat Î. pentru soluționarea conflictului de competență.
Î., prin decizia civilă nr.5012/13 decembrie 2012, a stabilit competența de soluționare a acuzei, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, acțiunea celor doi reclamanți fiind reînregistrată la această instanță sub nr.27527112/_ .
Pârâtul a depus întâmpinare la data de 98 aprilie 2013, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu a dispus ca reclamanții să-și înceapă efectiv activitatea la sediul secundar al acesteia din localitatea Teaca.
Reclamanții au depus răspuns la noua întâmpinare formulată de pârât(f.12-15) prin care au arătat că au încheiate contracte individuale de muncă și că au prestat activitate începând cu data de_ și până la_ -reclamanta S. M. -M. și până la_ reclamantul G. A. .
Totodată și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat obligarea pârâtului și la plata dobânzii legale la sumele datorate cu titlu de drepturi salariale, pe lângă actualizarea cu indicele inflației solicitată inițial, până în ziua plății efective a drepturilor bănești ce li se cuvin.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele
:
Potriovit contractelor individuale de muncă depuse în dosarul inițial de pârâtul S.C.
"H. C. dr. F. "; S., și de către reclamanți în prezentul dosar la filele 15-10 între pârât și reclamanta S. M. -M. s-a încheiat contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 15 iunie 2011, pentru postul de medic primar interne, cu ½ normă( 3,5 ore /zi, în condițiile în care norma întreagă pentru medic este de 7 ore/zi) și un salariu de bază brut corespunzător pentru o normă întreagă de 1.800 lei și un spor de fidelitate de 5%(f.15-16) iar între pârât și reclamantul G. A. s- a încheiat contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 15 iunie 2011, pe postul de asistent medical generalist, cu normă întreagă și un salariu de bază brut lunar de 800 lei și spor de fidelitate de 5%(f.19-20).
Ambele contracte au fost semnate atât de reprezentantul sediului secundar Teaca cât și de reprezentantul angajatorului din B., Dr,. F. ; fiind înregistrate în sistemul REVISAL al municipiului B., potrivit adresei aflată în copie la fila 24.
Este real faptul că cele două contracte de muncă au fost înregistrate cu întârziere, fiind menționată data de început a activității_, însă tribunalul reține că atâta timp cât angajatorul a semnat contractul individual de muncă în care se menționează data începerii activității, _ , aceasta este data de la care fiecare contract individual de muncă este valabil încheiat și având în vedere pontajele aflate în copie la filele 62-65 dosar inițial și pontajele și statele de plată aflate în copie la filele 66-69 dosar inițial, aferente lunilor iunie 2011-septembrie 2011, tribunalul reține că reclamanta S. M. -M. a prestat efectiv activitate până la data de_ iar reclamantul G. A., până la data de_ .
Prin urmare, pentru perioada în care a prestat activitate pentru pârât, fiecare reclamant este îndreptățit să primească drepturile salariale cuvenite determinate potrivit salariului menționat în contractul individual de muncă și normei de muncă prestate și totodată angajatorul are obligația de a plăti aceste drepturi salariale și totodată de a depune pentru fiecare salariat declarația D112 rectificativă la organul financiar competent, privind perioada în care a avut calitatea de salariat și a prestat activitate respectiv începând cu data de 15 iunie 2011 și nu doar începând cu data de 21 iulie 2011.
Pârâtul nu a probat că a achitat drepturile salariale cuvenite fiecărui reclamant, fie prin semnarea de către reclamanți a statelor de plată, acestea nefiind semnate, fie prin orice alt document care să demonstreze efectuarea plății, așa cum prevăd dispozițiile art.168 din Codul muncii.
Dimpotrivă, în mod nejustificat, pârâtul s-a opus plății drepturilor salariale cuvenite fiecărui reclamant, cât timp rezultă cu certitudine că reclamanții au prestat activitate pentru acesta.
Sub aspectul obligației de a achita drepturile salariale angajaților săi, nu are nicio relevanță faptul că pârâtul nu a realizat profit din activitatea desfășurată la punctul de lucru Teaca și nu au fost înaintate documentele contabile la sediul principal, privind
activitatea desfășurată la sediul secundar din Teaca, cât timp este dovedită prestarea activității de către reclamanți.
Față de aceste considerente, în temeiul art.40 alin.2 literele c, f, g,h, art. 166 din Codul muncii va obliga pârâtul să plătească reclamanților drepturile salariale restante corespunzătoare salariului brut și sporului prevăzute în contractul individual de muncă, raportat la numărul de ore lucrate conform pontajului, astfel: reclamantei S. M. -M.
, pentru perioada _ -_ , în funcție de salariul brut de 900 lei(corespunzător unei ½ norme, salariul brut pentru normă întreagă fiind de 1.800 lei) și spor de fidelitate de 5% și reclamantului G. A., pentru perioada _ -_ , în funcție de salariul brut de 800 lei și spor de fidelitate de 5%; va obliga pârâtul să depună declarațiile unice D112 rectificative la organul financiar competent, cu includerea drepturilor salariale aferente cuvenite reclamanților pentru perioadele lucrate și să comunice reclamanților dovada îndeplinirii acestei obligații.
Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamanți ca urmare a neachitării la timp a drepturilor salariale cuvenite, se impune ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație calculate de la data scadenței pentru fiecare salariu lunar și până la achitarea efectivă.
Totodată, în temeiul art.166 alin.4 din Codul muncii pârâtul va fi obligat să s fiecărui reclamant și dobânda legală aferentă drepturilor salariale restante începând cu data promovării acțiunii _ și până la data plății efective.
Un asemenea cumul este permis, întrucât, așa cum s-a arătat și în literatura juridică, atunci când creanța este pecuniară, actualizarea ei cu rata inflației exprimă acoperirea prejudiciului produs de sau prin erodarea creanței datorată inflației, având deci rolul de a compensa pierderea suferită, calculată ca diferență dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării iar dobânda legală exprimă fructele bunurilor și acoperă beneficiul nerealizat.
În baza art.274 C.pr.civ. va fi respinsă cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, nefiind probat, cu acte justificative, faptul că au efectuat astfel de cheltuieli.
Așa fiind acțiune ava fi admisă în modalitatea anterior arătată.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanții S. M. -M. , domiciliată în Tg. M., P. V., nr.34, ap.2, județul M. și G. A. , domiciliat în R., b-dul U.
, bloc 12, scara 3 ap.43, județul M. în contradictoriu cu pârâta SC H. C. D. F. S.
, cu sediul în B., S. Căpitan E. P., Nr. 21, sector 4 și, în consecință:
obligă pârâtul să plătească reclamanților drepturile salariale restante corespunzătoare salariului brut și sporului prevăzute în contractul individual de muncă, raportat la numărul de ore lucrate conform pontajului, astfel: reclamantei S. M. -M.
, pentru perioada _ -_ , în funcție de salariul brut de 900 lei(corespunzător unei ½ norme, salariul brut pentru normă întreagă fiind de 1.800 lei) și spor de fidelitate de 5% și reclamantului G. A. , pentru perioada _ -_ , în funcție de salariul brut de 800 lei și spor de fidelitate de 5%, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data scadenței drepturilor salariale din fiecare lună și până la data plății efective;
obligă pârâtul să plătească reclamanților și dobânda legală aferentă drepturilor salariale restante începând cu data promovării acțiunii_ și până la data plății efective.
obligă pârâtul să depună declarațiile unice D112 rectificative la organul financiar competent, cu includerea drepturilor salariale aferente cuvenite reclamanților pentru perioadele lucrate și să comunice reclamanților dovada îndeplinirii acestei obligații.
Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 31 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. R. -I. G. N.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
P. S. Z. L.
Redactat BRI/ tehnoredactat BRI/_ /4 ex/