Sentința civilă nr. 2278/2013. Cotestație decizie concediere
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.2278
Ședința publică din 30 aprilie 2013 Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier
Asistenți judiciari:
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra acțiunii civile formulată de reclamantul C. D., domiciliat în Ș. -S., str. Gh. L., bl. L12, ap.6, jud. Sălaj, în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, cu sediul în B., b- dul R. E., nr.5, sector 3, având ca obiect anulare decizie concediere.
Procedura îndeplinită fără citarea părților.
Susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29 aprilie 2013 și fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea sa reclamantul C. D. a chemat în judecată pârâta B.
C. R. S. solicitând instanței anularea deciziilor de concediere disciplinară nr. 34/_ și nr. 73/_, reîncadrarea sa pe postul deținut anterior concedierii, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit de la data suspendării sale din funcție până la data reîncadrării efective, indexată în funcție de rata inflației calculată de la data scadenței fiecărei sume și până la zi și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată faptul că, a fost salariat al pârâtei din anul 2002 și până la data de_, iar în această perioadă nu a săvârșit abateri disciplinare, a fost integru în ce privește conduita iar în planul pregătirii și perfecționării sale profesionale a dat dovadă de perseverență și pregătire continuă, obținând calificative foarte bune.
Se arată faptul că, la data de_ în cadrul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu a întocmit Actul adițional nr. 123/783 de prelungire tehnică o perioadă de 30 de zile a liniei de credit overdraft aferentă clientului S.C. Ritorsa Trans S.R.L. pe care l-a încărcat la data de_ - după ce a fost semnat de reprezentanții băncii pentru procesarea tranzacției.
La aceiași dată procesarea a fost returnată datorită unei greșeli strecurate în privința datei de returnare a creditului.
Având intenția să termine tranzacția în aceiași zi reclamantul arată faptul că, a refăcut a doua pagină din actul adițional și a suprapus prin copiere pe această pagină semnăturile originale din actul întocmit greșit.
Datorită faptului că, efectuarea tranzacției a fost întârziată a luat legătura cu reprezentanții clientului și la data de_, actul adițional refăcut a fost semnat de aceștia.
Reclamantul arată că, deși era în posesia acestui act la data de_ când a încărcat în aplicația LAS documentul refăcut, din eroare a transmis documentul cu semnăturile suprapuse prin fotocopiere pe a doua pagină.
Datorită acestei erori Biroul de Monitorizare a sesizat Direcția Antifraudă din cadrul pârâtei, care la rândul său a sesizat Comisia de Disciplină la data de _
.
Urmare acestui fapt la data de_, i-a fost comunicată Decizia nr. 2709/_ privind suspendarea contractului său de muncă pe durata cercetării disciplinare.
La data de_ reclamantului i-au fost comunicate succesiv deciziile nr. 34 din_ și 74 din_, prin care se dispunea concedierea sa disciplinară pentru săvârșirea aceleiași abateri disciplinare.
Reclamantul consideră că aceste decizii au fost emise tardiv cu depășirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii, pârâtul luând cunoștință de faptele ce i se impută cu mai mult de 30 de zile anterior emiterii deciziilor.
Același termen este prevăzut și de art. 86 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel B.C.R. S.
De asemenea, reclamantul consideră că decizia de concediere disciplinară este netemeinică, datorită faptului că nu s-a respectat dispoziția cuprinsă în art. 61 lit. a din Codul muncii, nefiind evidențiat caracterul grav sau repetat al abaterii disciplinare pentru aplicarea celei mai dure sancțiuni disciplinare.
Cu privire la consecințele faptei catalogate ca abatere disciplinară, reclamantul arată că acestea nu au fost relevate nici cu ocazia cercetării disciplinare și nici în cuprinsul deciziilor de concediere, întrucât nu s-a produs nicio consecință negativă care să fi afectat interesele pârâtei, salariaților ori colaboratorilor, deoarece nu exista vreo astfel de posibilitate atâta vreme cât a fost urmărit strict interesul profesional, interesul de afaceri al pârâtei respectiv al clientului cu ocazia derulării întregii operațiuni de prelungire tehnică a liniei de credit.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâta a solicitat instanței să respingă acțiunea reclamantului ca nefondată, deoarece aceasta a săvârșit o abatere disciplinară gravă, constând prin suprapunerea prin copiere pe a doua pagină a actului adițional nr. Sălaj SJ-CC 123/783/C, semnăturile de pe un document întocmit anterior, încălcând astfel Regulamentul intern al B.C.R. S., Codul de Etică al B.C.R. S. și Norma Metodologică privind activitatea de creditare corporate nr. 1/2005.
În privința tardivității emiterii deciziei de concediere pârâta arată faptul că, momentul la care angajatorul ia cunoștință de săvârșirea de către angajatul său a unei abateri disciplinare este momentul finalizării cercetării disciplinare prealabile și raportat la acest moment, decizia de concediere a fost emisă în termenul prevăzut de art. 252 alin. 2 din Codul muncii.
Pârâta consideră că măsura concedierii reclamantului este legală deoarece acesta a săvârșit o abatere disciplinară gravă constând în falsificarea semnăturilor
de pe documentelor de pe documentele contractuale, încercând astfel să inducă în eroare organul decident pentru a fi aprobată o tranzacție bancară.
Prin săvârșirea acestei abateri pârâta consideră că au fost încălcate prevederile Codului de etică - art. 4.2.1., Regulamentul intern - art. 14 lit. a) și art. 48 lit. i), j), k), l) și Norma de creditare corporate nr. 1/2005 pct. 1.4.1 pct. 7.2 și pct. 7.3.
Se consideră că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei comise de reclamant, fiind respectate prevederile din Regulamentul Intern și Codul muncii.
Maniera în care reclamantul a înțeles să se achite de atribuțiile de serviciu se consideră că a generat creșterea riscului operațional, neincluderea angajatorului în documentele întocmite de către salariat și un potențial prejudiciu determinat de angajarea băncii în lipsa încheierii în prealabil cu clientul a unor documente contractuale legale și valabile.
Examinând probele din dosar instanța reține următoarele :
În privința tardivității emiterii deciziilor nr. 34 din_ și 73 din_, instanța reține faptul că, potrivit prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii
"Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare, printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei";.
Termenul de 30 de zile nu poate curge decât de la data la care în urma finalizării cercetării disciplinare prealabile, fapta salariatului a fost calificată ca abatere disciplinară și a fost adusă la cunoștința reprezentantului angajatorului abilitat să aplice sancțiuni disciplinare, prin înregistrarea raportului final asupra cercetării disciplinare la registratura unității.
Aceasta deoarece fapta dobândește caracteristicile unei abateri disciplinare, numai după finalizarea procedurii cercetării disciplinare prealabile.
Doar în momentul identificării elementelor cerute pentru existența unei abateri disciplinare, se poate vorbi despre încunoștiințarea angajatorului asupra săvârșirii acesteia.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 16 din_, conform căreia, "În interpretarea și aplicarea art. 252 alin (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității";.
Prin urmare, având în vedere faptul că pârâta a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare de către reclamant, prin Nota nr. 52003003 - 174 la data de 4 ianuarie 2013, respectiv 9 ianuarie 2013, instanța va respinge excepția tardivității emiterii deciziilor invocate de către reclamant.
Pe fondul cauzei instanța reține faptul că, reclamantul a fost angajat cu contract individual de muncă al pârâtei până la data de_, când i-a fost comunicată decizia de concediere disciplinară nr. 34/_ .
Pentru a lua această măsură pârâtul a reținut în sarcina reclamantului ca abatere disciplinară gravă faptul că, "În data de_ domnul D. C. - asistent relații corporate IMM în cadrul CC Sălaj a întocmit actul adițional nr. Sălaj SJ - CC 123/783/C la contractul de credit nr. Sălaj SJ - CC 123/783/21.05._
încheiat cu S.C. Ritorsa Trans S.R.L. pentru prelungirea tehnică pe o perioadă de 30 de zile a liniei de credit acordată acestui client, după care l-a transmis d-lui Gherman I. manager de relații IMM pentru a fi înaintat clientului pentru luare la cunoștință și semnare, conform e-mailului transmis DCAF de către D. C., în data de_, domnul D. C. a încărcat în aplicația LAS Actul adițional nr. Sălaj SJ - CC 123/783/C întocmit în data de_, având toate semnăturile aplicate pe acesta și l-a transmis către Biroul Monitorizare pentru tranzacția nr. 23266 aferentă prelungirii tehnice a creditului overdraft în sumă de 600.000 lei acordat S.C. Ritorsa Trans S.R.L.
Tranzacția a fost returnată de către Biroul Monitorizare către Front-Office pentru rectificarea actului adițional la contractul de credit, întrucât data rambursării era menționată greșit (_ în loc de_ ), iar bunurile care garantau creditul nu erau asigurate. În data de_, domnul D. C. a refăcut Actul adițional nr. Sălaj SJ - CC 123/783/C întocmit în data de_ conform solicitării Biroului Monitorizare, dar nu a solicitat reprezentanților S.C. Ritorsa Trans S.R.L. și conducerii CC Sălaj semnarea noului document, ci a suprapus prin copiere pe a doua pagină a celui de al doilea document (corectat la data rambursării din_ ) semnăturile de pe a doua pagină a primului document (cel întocmit în_ ). În aceiași zi,_, domnul D. C. a înaintat domnului Gherman I. - manager relații corporate IMM în cadrul CC Sălaj actul adițional refăcut ( a doua pagină a acestuia fiind, de fapt o copie cu semnăturile preluate din vechiul act adițional), care la rândul său a aplicat ștampila "Amprenta de conformitate pentru semnătură și ștampilă";, a semnat și a datat această confirmare. În data de_ domnul D. C. a încărcat în aplicația LAS actul adițional nr. Sălaj - CC 123/783/C refăcut în data de_, în condițiile în care acest act adițional avea a doua pagină în copie, cu semnăturile copiate, prin suprapunere de pe actul adițional întocmit în data de_ ";.
S-a constatat că prin faptele descrise au fost încălcate prevederile din Regulamentul Intern - art. 14 lit. a, art. 48 lit. i, j, k, l; Codul de Etică - art. 4.2.1.; Norma Metodologică privind activitatea de creditare corporate nr. 1/2005 - art. 1.4.1., 7.2, 7.3.
În cuprinsul Codului de Etică și a Normei Metodologice nr. 1/2005 sunt cuprinse regulile și procedurile nerespectate de reclamant, iar Regulamentul Intern individualizează o parte din abaterile disciplinare și prevede sancțiunile ce pot fi aplicate, ca urmare a săvârșirii unor astfel de abateri.
Art. 48 alin (2) din Regulamentul Intern prevede faptul că "În situația în care săvârșirea oricăreia din abaterile disciplinare menționate la alin. 1 al prezentului articol a avut efecte patrimoniale sau reputaționale, față de B. și/ sau salariați și/sau colaboratorii/clienții acesteia, a afectat grav interesele de business ale Băncii, a condus la creșterea riscului în activitatea bancară sau a creat o situație conflictuală gravă în cadrul Băncii, respectiv în raporturile dintre B. și angajații, colaboratorii sau clienții acesteia, respectiv abatere disciplinară va fi considerată gravă și va putea fi sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă";.
Conform art. 49 alin (2) din același regulament "Sancțiunile se aplică în raport cu gravitatea faptei, și a implicațiilor din punct de vedere al riscului operațional sau pierderi materiale, reputaționale sau de imagine pentru B. ";.
Constatând vinovăția salariatului, după efectuarea cercetării prealabile, angajatorul urmează să stabilească sancțiunea disciplinară.
El are la îndemână următoarele criterii legale prev. de art. 250 din Codul muncii :
împrejurările în care fapta a fost săvârșită;
gradul de vinovăție al salariatului;
considerentele abaterii disciplinare;
comportarea generală la serviciu,
eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Codul muncii prevede împrejurările privind gravitatea abaterii și persoana salariatului pe care angajatorul trebuie să le aibă în vedere la determinarea sancțiunii disciplinare.
Stabilirea sancțiunii disciplinare nu poate avea loc în mod arbitrar ci, exclusiv, în funcție de responsabilitatea riguroasă și cumulativă a acestor criterii. Soluția se impune chiar și atunci când regulamentul intern prevede abateri disciplinare grave care pot determina concedierea disciplinară.
În toate cazurile organul competent să aplice sancțiunea va trebui să se preocupe cu toată atenția de individualizarea acesteia, de dozarea ei, ținând seama de criteriile prevăzute de lege, deoarece numai o corelare justă a sancțiunii cu gravitatea faptei este de natură să asigure realizarea rolului educativ și preventiv al răspunderii.
Sancțiunile se aplică gradual, în funcție de fapta comisă și de gradul de vinovăție al salariatului, precum și de eventualele sancțiuni dispuse anterior, nivelul culpei reprezentând un element esențial în stabilirea sancțiunii disciplinare. Potrivit prevederilor art.61 lit. a) din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea salariatului în cazul în care acesta a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau
regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
În cauză, nu s-a demonstrat existența unor abateri repetate, ci este vorba despre comiterea unei singure fapte în privința căreia trebuie stabilit caracterul grav sau mai puțin grav, pentru a se aprecia dacă este de natură sau nu să atragă sancțiunea cea mai aspră a concedierii disciplinare.
În opinia instanței fapta reclamantului de a suprapune prin copiere pe un document întocmit corect de pe un document întocmit greșit în scopul continuării relațiilor contractuale cu un client al pârâtei și fără a aduce nici un prejudiciu pârâtei sau clientului, nu poate constitui o abatere disciplinară de o asemenea gravitate încât sancțiunea aplicată să fie aceea a concedierii disciplinare.
După cum reiese din declarația martorului P. T. care avea calitatea de girant în contractul de credit la care s-a încheiat actul adițional reclamantul l-a contactat telefonic în aceiași zi, după ce s-a descoperit eroarea strecurată în actul adițional dar giranții nu au mai putut să semneze actul adițional întocmit corect decât în ziua următoare.
Sancțiunea aplicată reclamantului apare ca fiind luată în mod arbitrar și dacă ne raportăm la sancțiunile disciplinare aplicate și altor salariați ai pârâtei pentru fapte de aceiași gravitate cu cea săvârșită de reclamant sau chiar de gravitate mai
mare și pentru care s-au propus sancțiuni disciplinare mai ușoare decât cea aplicată reclamantului (Nota nr. 52003003 - 174/_, fila 52-62).
Având în vedere aceste considerente, instanța va anula decizia de concediere disciplinară nr. 34 din_, constatând faptul că pârâta nu a individualizat cu respectarea normelor legale sancțiunea aplicată reclamantului în raport cu fapta reținută ca abatere disciplinară.
În temeiul art. 80 alin. (1) din Codul muncii, instanța obligă pârâta la reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii și la plata drepturilor salariale la care acesta ar fi avut dreptul de la data de_ și până la data reîncadrării efective, indexate în funcție de rata inflației la data plății efective.
Anterior concedierii reclamantului contractul individual de muncă al acestuia a fost suspendat din inițiativa angajatorului pe durata efectuării cercetării disciplinare, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. (a) din Codul muncii, începând cu data de_ (f.11).
Conform art. 52 alin. (2) din Codul muncii "În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. (a) și (b), dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară și i se plătește în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului";.
Ca urmare a anulării deciziei nr. 34 din_, instanța va obliga pârâta să-i plătească reclamantului și drepturile salariale cuvenite pentru perioada_ -_, indexate în funcție de rata inflației la data plății efective.
În ceea ce privește Decizia nr. 73 din_, instanța constată că aceasta este nelegală, deoarece la data la care a fost comunicată (_, ora 11,08, f.8) nu mai existau raporturi de muncă între reclamant și pârâtă, ca urmare a comunicării Deciziei nr. 34 din_, la data de_, ora 9,50 (f.10), art. 77 din Codul muncii "Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului";).
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H o t ă r ă ș t e :
Respinge excepția tardivității emiterii de către pârâtă a deciziilor de concediere nr. 34/_ și 73/_, excepție invocată de reclamant.
Admite cererea formulată de reclamantul C. D., domiciliat în Ș. -S.
, str. Gh. L., bl. L 12, ap. 6, jud. Sălaj, în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, cu sediul în B., b-dul R. E., nr. 5, sector 3, și în consecință anulează deciziile de concediere nr. 34/_ și 73/_ emise de pârâtă, și dispune obligarea pârâtei la reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior, plata drepturilor salariale la care acesta ar fi avut dreptul începând cu data de_ și până la data reintegrării efective, indexate în funcție de rata inflației calculată de la data scadenței până la data plății efective.
Sălaj.
Fără cheltuieli de judecată. Definitivă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2013, la sediul Tribunalului
Președinte | Asistenți judiciari | Grefier | |
P. R. M. | P. R. S. V. R. I. | Ș. L. |
Red.P.R.M./_
Tehnored.M.V./_ /ex.5