Sentința civilă nr. 96/2013. Conflict de muncă

cod operator 4204

Dosar nr. _

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 96

Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G. Brîndușa

ASISTENȚI: S. O. JUDICIARI: M. L. D.

GREFIER: C. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamanta SC O. P. S.A., cu sediul în B., str. C., nr. 22, "P. C. ";, sector 1, în contradictoriu cu pârâta B. ANA, domiciliată în B. M., Bd. T. bl. 2, ap. 21, jud. M., având ca obiect conflict de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei SC O. P. S.A., avocat Horea Gorde, reprezentantul pârâtei B. Ana, avocat D. u I. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul reclamantei SC O. P. S.A., avocat Horea Gorde depune la dosar delegație de reprezentare. Invocă excepția de necompetență teritorială a T. ui M., apreciind că Tribunalul București este competent să soluționeze prezenta cauză.

Reprezentantul pârâtei B. Ana, avocat D. u I. solicită respingerea excepției invocate.

Instanța apreciază că este vorba despre o excepție de ordine publică, competența materială exclusivă și reține cauza în pronunțare pe excepție.

T.

Constată că prin cererea înregistrată la data de_, reclamanta SC O.

P. SA a chemat-o în judecată pe pârâta B. Ana solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 2.046,82 lei actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, urmare a dublei executări a sentinței civile nr. 868/_ pronunțată în dosar nr._ a T. ui M. .

În motivarea cererii sale reclamanta a învederat că prin Sentința Civilă nr. 868/_ pronunțată în dosar nr._ a T. ui M. a fost

obligată la plata către pârâtă a unor drepturi salariale. Suma respectivă rezultată după reținerea la sursă și achitarea către bugetul statului a taxelor și impozitelor aferente, în cuantum de 3091 lei a fost executată voluntar de reclamantă la data de_ în contul de salariu al pârâtei.

La data de_ pârâta a executat silit și suma de 2046,82 lei urmare a solicitării adresate BEJ M. i Marius Iacob în vederea executării silite a aceluiași titlu executoriu.

În speță, întoarcerea executării ar avea loc prin restituirea sumei de 2046,82 lei, sumă executată silit, deoarece obligația reclamantei rezultată din titlul executoriu menționat fusese îndeplinită prin plata făcută benevol la data de_ .

Cât privește mijlocul procedural ales, reclamanta a arătat că sunt incidente prevederile art. 256 al. 1 Codul muncii, dar și art. 4042alin.3 Cod procedură civilă, apreciind că îi revine competența de soluționare a cererii T. ui Maramureș, care a pronunțat hotărârea ce constituie titlu executoriu. A invocat în susținerea acestui punct de vedere decizia nr. 1126/_ a Î.C.C.J. unde se arată că sintagma "instanța judecătorească potrivit legii"; face trimitere la competența materială de soluționare a litigiului în prima instanță.

În vederea reparării integrale a prejudiciului s-a solicitat actualizarea sumei cu indicele de inflație.

În drept s-au invocat prevederile art. 256 Codul Muncii și art. 4042alin.3 Cod procedură civilă.

Pârâta prin întâmpinare a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de întoarcere a executării silite, considerând că nu sunt întrunite cerințele art. 404¹ Cod procedură civilă, deoarece Sentința civilă nr. 868/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel C. .

A mai arătat pârâta că s-a adresat executorului judecătoresc pentru că nu au fost plătite integral sumele datorate de reclamantă potrivit titlului executoriu. Reclamanta nu a formulat contestație la executare și nici nu atacat cu recurs Încheierea din data de_ prin care s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 868/_ .

În condițiile în care titlul executoriu nu a fost desființat, cererea privind întoarcerea executării silite este inadmisibilă.

Pârâta a mai invocat și excepția prescripției dreptului de a cere restituirea plății voluntare efectuate de reclamantă la data de_ .

În ce privește art. 256 Codul Muncii pârâta a apreciat că toate sumele încasate, plătite voluntar sau prin executare silită au fost realizate în baza unei hotărâri judecătorești.

La data de_ reclamanta a depus un răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii învederând că sumele izvorăsc dintr-un raport de muncă și de aceea din ele au fost reținute

contribuțiile obligatorii la bugetul statului și cele sociale datorate de beneficiari, respectiv: impozit pe venit, C.A.S., C.A.S.S. și șomaj.

A mai învederat reclamanta că prin cererea formulată nu a solicitat nici anularea întregii executări sau a actului nelegal, nici anularea încheierii de investire cu formulă executorie, ci restituirea de către pârâtă a sumei încasate fără temei, iar simpla contestație la executare chiar admisă irevocabil, nu e suficientă pentru a obține și întoarcerea executării -în lipsa unei cereri accesorii cu acest obiect.

Cu privire la fondul cauzei reclamanta a arătat că la momentul executării silite, pârâta și-a exercitat un drept al său recunoscut de lege (art. 274 Codul Muncii, dar și-a asumat totodată un risc, acela al desființării titlului în recurs și al eventualelor consecințe produse, precum și acela ca executarea să rămână fără temei.

Or, acest risc s-a produs, iar conflictul dintre dreptul pârâtei de a executa o hotărâre care nu era irevocabilă și cel al reclamantei de a întoarce executarea silită este tranșat în favoarea ei - trebuie restabilită situația anterioară.

Reclamanta a mai susținut că repunerea părților în situația anterioară și repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit presupune restituirea integrală a sumelor plătite, inclusiv a cheltuielilor de executare aferente și actualizarea sumei cu indicele de inflație, astfel încât patrimoniul ei să nu fie afectat în nici o formă ca și cum executarea silită nu ar fi avut loc niciodată.

În privința prescripției dreptului la acțiune, reclamanta a învederat că nu solicită returnarea plății voluntare, ci a sumelor executate ulterior.

Prin sentința civilă nr. 83/F/_ a Curții de Apel C. s-a stabilit competența materială de soluționare a acțiunii civile formulate de SC O. P. SA cu sediul în B., str. C., nr.22, "P. C. ";, sector 1 împotriva pârâtei B. Ana în favoarea T. ui M. .

S-a apreciat că cererea reclamantei de restituire a sumei de 2.046,82 lei, actualizată cu indicele de inflație, este întemeiată pe art. 256 alin.1 Codul muncii fiind un conflict între angajat și angajatorul său, iar competența materială aparține tribunalului.

În ședința publică din data de_ reclamanta a învederat că litigiul este un conflict de muncă și, având în vedere că sediul ei este în B., raportat la art. 269 alin.2 Codul muncii, a invocat excepția de necompetență teritorială a

T. ui M. .

Pârâta a apreciat că norma de competență instituită de art. 269 al. 2 Codul muncii nu este de ordine publică și, ca urmare, reclamanta nu poate cere declinarea competenței.

Pronunțându-se asupra acestei excepții, T. a reținut următoarele :

Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Rezultă că textul, prin termenii imperativi pe care îi întrebuințează, a instituit, în domeniul conflictelor de muncă, un caz de competență teritorială exclusivă, și nu alternativă, astfel încât părțile nu au posibilitatea de a stabili competența altei instanțe.

În speță, reclamanta are sediul în B. și a invocat excepția necompetenței teritoriale a T. ui M. la prima zi de înfățișare.

În considerarea celor de mai sus, în baza art. 158 raportat la art. 159 al. 1 pct. 3 Cod procedură civilă și art. 269 alin.2 Codul muncii, având în vedere că sediul reclamantei este în B. str. C., nr.22, "P. C. ";, sector 1, instanța va admite excepția și va declina competența teritorială în favoarea T. ui Municipiului B., secția a VIII a de conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență teritorială a T. ui M., invocată de reclamanta SC O. P. SA.

DECLINĂ

competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta SC O. P. SA

, cu sediul în localitatea B., str. C., nr. 22 "P. C. ";, sector 1, B., împotriva pârâtei B. Ana, cu domiciliul în B. M., B-dul T.

, nr. 2, ap. 21, județul M., în favoarea T. ui municipiului B. - secția a VIII a de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

G.

IER

G. Brîndușa

O. S., D. M. L. M.

C.

Red.tehnored.G.B. 2 ex. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

Din

CĂTRE

T. MUNICIPIULUI B.

Secția a VIII a de conflicte de muncă și asigurări sociale

Vă înaintăm alăturat dosarul cu nr. mai sus menționat, întrucât prin sentința civilă nr. 96/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a admis excepția de necompetență teritorială a T. ui M., invocată de reclamanta SC O. P. S.A. și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta SC O. P. SA, în favoarea T. ui municipiului

B. secția a VIII a de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Dosarul conține un număr de

file, având atașate: dosarul nr. _

al Curții de Apel C. (conținând 9 file), dosarul nr._ al Judecătoriei B.

M. (conținând 13 file), dosarul nr._ al T. ui M. (conținând 69 file).

PREȘEDINTE GREFIER

G. Brîndușa M. C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 96/2013. Conflict de muncă