Sentința civilă nr. 11623/2013. Conflict de muncă

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 11623/2013

Ședința publică din 09 iulie 2013 Tribunalul constituit din: PREȘEDINTE: A. R.

Grefier: A. D.

Pe rol se află judecarea cauzei în litigii de muncă privind pe reclamantul C. B. V., în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. J. C., având ca obiect conflict de muncă.

    1. a făcut referatul cauzei de către grefier.

      Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_ cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei și în încheierile de ședință din data de_ și_, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de azi.

      TRIBUNALUL

      Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul C. B. V. în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. J. C., a solicitat anularea hotărârii Consiliului de Administrație al pârâtului d aprobare a rezultatelor concursului de acordare a gradațiilor de merit în învățământul preuniversitar din județului C., sesiunea 2012, precum și obligarea pârâtului de a-i respecta dreptul pretins, de a soluționa corect participarea sa la concursul de acordare a gradației de merit în învățământul preuniversitar din județului C., sesiunea 2012, cu cheltuieli de judecată.

      În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în vederea participării la concursul susmenționat, a depus la sediul pârâtului un dosar cu toate documentele solicitate, iar in urma evaluării acestui dosar, comisia de coordonare i-a diminuat drastic și unilateral punctajul de autoevaluare de 75 puncte, stabilindu-i-se un punctaj final de 55 de puncte, fiind declarat respins.

      Reclamantul a mai arătat că a formulat contestație, însă aceasta a fost respinsă de către comisia de soluționarea a contestațiilor fără nicio explicație și a considerat a beneficiat de un tratament inechitabil, neacordându-i-se șanse egale cu ceilalți candidați.

      Prin întâmpinarea formulată, pârâtul I. Ș. J. C., a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepțiile de necompetență materială și cea a inadmisibilității acțiunii.

      Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate iar susținerile sale cu privire la diminuarea punctajului la autoevaluare sunt contrazise de concluziile raportului de evaluare, întocmit în baza prevederilor art.9 pct.4 din Metodologie.

      Prin precizarea acțiunii introductive, reclamantul a solicitat constatarea și nelegalitatea hotărârii denumite "listă cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor"; conform Adresei I.S.J. C. nr.7762/_, precum și anularea în parte, numai in ceea ce privește soluționarea contestației nr.7960/_, a actului administrativ denumit "tabelul nominal cuprinzând rezultatul final la concursul pentru acordarea gradațiilor de merit sesiunea 2012, în urma soluționării contestațiilor"; în Adresa I.S.J. C. nr.8316/_ .

      Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

      In fapt

      , reclamantul a participat la concursul pentru acordarea gradației de merit pentru perioada anului școlar 2011 - 2012 pe baza referatului întocmit de directorul Liceului Avram Iancu, a aprecierii realizate de căte membrii Consiliului Profesoral și a autoevaluarii reclamantului.

      Reclamantul a fost respins prin evaluarea făcută la nivelul I. ui S. al Județului C., rezultatul a fost contestat prin adresa nr. 7960/2012, însa si aceasta a fost respinsă.

      In drept,

      Prin art. 9 din Ordinul nr. 5486/2011 pentru aprobarea Metodologiei și criteriilor privind acordarea gradației de merit în învățământul preuniversitar, aplicabila în speță, se prevede:

      Procedura de acordare a gradației de merit prin concurs cuprinde următoarele etape:

      1. Candidatul întocmește și depune la conducerea unității de învățământ/conexe în care a funcționat în perioada 1 septembrie 2007-31 august 2011 raportul de autoevaluare a activității desfășurate, însoțit de documente doveditoare, realizat în conformitate cu fișa de evaluare elaborată de inspectoratul școlar, pentru acordarea gradației de merit, la categoria de personal în care acesta se încadrează.

      2. Consiliul profesoral al unității de învățământ/conexe, pe baza dezbaterilor asupra modului în care raportul reflectă realizările candidatului potrivit fișei de evaluare și a documentelor doveditoare, formulează o apreciere sintetică asupra activității candidatului, consemnată în procesul-verbal de ședință.

      3. Directorul unității de învățământ/conexe depune la secretariatul inspectoratului școlar raportul de autoevaluare însoțit de documentele doveditoare, aprecierea sintetică a consiliului profesoral, precum și propria apreciere, care trebuie să fie obiectivă, cu referire și la deontologia profesională, la abilitățile de comunicare ale candidatului în cadrul unității de învățământ în care își desfășoară activitatea. Aprecierea directorului unității de învățământ/conexe, în situația în care candidează, se face de către inspectorul de management și evaluare instituțională.

        Inspectorul de management și evaluare instituțională/Inspectorul din cadrul Direcției generale educație și învățare pe tot parcursul vieții are obligația de a depune la dosarul candidatului aprecierea până la data de 11 aprilie 2012.

      4. În urma consultării consiliului consultativ al disciplinei, inspectorul școlar de specialitate întocmește un raport motivat, referitor la activitatea candidatului în specialitate, acordând punctajul ca sumă a punctelor pentru fiecare criteriu de evaluare din fișă.

  1. Consiliul de administrație al inspectoratului școlar aprobă lista cu rezultatele candidaților participanți la concurs, în ordinea descrescătoare a punctajului acordat, și o afișează la inspectoratul școlar, conform graficului prevăzut în anexa nr. 1A. În cazul Palatului Național al Copiilor, comisia de coordonare a concursului din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului aprobă lista cu rezultatele candidaților participanți la concurs și o afișează la sediul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, conform graficului prevăzut în anexa nr. 1A.

  2. Candidații participanți la concursul de acordare a gradației de merit au drept de contestație asupra punctajului acordat la inspectoratul școlar, în conformitate cu graficul prevăzut în anexa nr. 1A. Contestațiile se soluționează în termen de 3 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a acestora, de către o comisie de soluționare a contestațiilor

Hotărârea comisiei de contestații este definitivă și poate fi contestată numai prin procedura contenciosului administrativ, contestația reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legeacontenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

La lucrările comisiei de contestații participă și reprezentanții organizațiilor sindicale afiliate la federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ, în calitate de observatori, care au drept de acces la toate documentele și pot solicita consemnarea în procesul-verbal a propriilor observații.

Analizând probatoriul cu acte care releva modul de desfășurare al procedurii de evaluare a contestațiilor, (filele 80 -102dosar) se constată ca s-au respectat toate dispozițiile din actul normativ redat mai înainte.

In apărarea sa, reclamantul reclama și faptul ca nu se poate justifica o diferență așa de mare de punctaj între punctajele din fisa de autoevaluare și cel ale celor doua comisii.

De remarcat este faptul că în anexa 1A a Ordinului, se face referire la obligativitatea comisiei de evaluare si a comisiei de contestație de a urmări în analiză un detaliu al criteriilor de apreciere, în raport de documentele care justifica îndeplinirea fiecărui criteriu de evaluare. Ori, în situația în care reclamantul a constatat ca unele documente lipseau din dosarul personal, avea posibilitatea să adreseze o cerere în acest sens organizatorilor, si de asemenea ar fi putut sa complinească aceasta lipsa chiar în fata comisiei de soluționare a contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. -B. V. , cu domiciliul în C. -N., A. B., nr. 3, ap. 65, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. AL JUDEȚULUI C. , cu sediul în P. Ș. cel M., nr. 4, jud. C., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 09 iulie 2013.

Președinte,

Grefier,

A. R.

A. D.

Red.AR/tehn.MG 4 ex. 16.07.13

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 11623/2013. Conflict de muncă