Decizia penală nr. 1076/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a5
DECIZIA PENALĂ NR. 1076/R/2011
Ședința publică din 22 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. C. I. - judecător JUDECĂTORI : L. H.
L. M. GREFIER : M. B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. C. împotriva încheierii penale din 14 iunie 2011 a T.ui C., având ca obiect menținerea stării de arest a inculpatului.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. C., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av.O. Tudor și av.Pocol F. în substituirea apărătorului ales al inculpatului av.Budișan C., toți avocații din cadrul Baroului C. cu delegațiile la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu solicită a se constata că mandatul său a încetat și acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ pentru studiul dosarului și prezența în instanță.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului C. C., solicită admiterea recursului, casareahotărârii instanței de fond și rejudecând cauza să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestului preventiv iar în subsidiar, înlocuirea acesteia cu o măsura neprivativă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea.
În susținerea recursului arată că atunci când instanța este chemată să aprecieze cu privire la legalitatea și temeinicia arestului preventiv trebuie să observe dacă în cauză subzistă temeiurile care au făcut ca această măsură să fie menținută până în acest moment, sau dacă există temeiuri noi pentru menținerea acesteia.
In ceea ce privește art.148 lit.f C., arată că în mod incontestabil prima teză există și anume pedeapsa este mai mare de 4 ani.
Insă, în ce privește cea de-a doua teză, respectiv existența pericolului social concret, apreciază că la acest momentul acesta nu mai subzistă în ce-l privește pe inculpat. A. pericol se diminuează odată cu trecerea timpului întrucât acesta este constituit practic din starea de fapt care se referă la siguranța pe care populația ar trebui să o aibă atunci când avem de a face cu o faptă antisocială și sigur și cu elemente concrete referitoare la gravitatea faptei. Totuși, solicită a se observa că pericolul concret pentru ordinea publică se situează cu mult timp în urmă, în speță faptele datează cu mai bine de 10 ani în urmă iar pericolul social concret pentru ordinea publică se diminuează de atunci nu de la momentul la care față de inculpat s-a luat măsura arestului preventiv.
De asemenea, raportat la art.143 C., și anume persistența motivelor plauzibile pentru ca arestarea preventivă să fie o măsură legală și temeinică este într-adevăr incontestabil că există. Insă, acest aspect nu poate fi reținut de către instanța de judecată în mod singular pentru că legea impune verificarea și a altor aspecte, și anume, să existe motive suplimentare care să legitimeze această măsură. Ori, la acest moment, raportat la hotărârea instanței de fond, trebuie să invoce termenul rezonabil. Solicită a se observa că inculpatul C. C. este arestat de aproximativ 1 an de zile iar la acest moment pe lângă aspectele la care s-a referit instanța de fond, referitoare la gravitatea faptei și vinovăția inculpatului. care sigur trebuie apreciate la verificarea unui termen rezonabil, sunt aspecte care țin mai mult de fondul cauzei. Instanța trebuie să observe și dacă autoritățile în efectuarea actului de justiție au depus diligențele necesare pentru ca inculpatul să beneficieze de un termen rezonabil în care să fie judecat și care să justifice menținerea unei măsuri preventive. Astfel, solicită a se observa că în momentul în care inculpatul a fost trimis în judecată este momentul la care s-a luat și măsura arestării preventive. Cu toate acestea, trimiterea în judecată a fost doar formală pentru că întocmirea rechizitoriului nu înseamnă neapărat aducerea efectivă a inculpatului în fața unei instanțe de judecată. Susține că în această cauză de 1 an de zile nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei. Suntem în situația în care de mai bine de 5 termene avem lipsă de procedură cu părți vătămate și cu martori citați în cauză. Sigur au existat și motive obiective pentru care această cauză a suferit o oarecare amânare raportat la stabilirea competenței instanței care urma să judece, dar în ultimele termene de judecată, după ce s-a stabilit competența, suntem în situația în care procesul trenează în mod nerezonabil. Din punctul său de vedere, instanța de judecată are posibilitatea pentru a remedia aceaste lipsuri care stagnează și care fac procesul să nu se declanșeze în cercetarea judecătorească. De asemenea, solicită a se observa că pnă la această dată nu s-a realizat un referat de evaluare în ce-l privește pe inculpat pentru a observa și aspecte care țin de persoana inculpatului.
A. că de 1 an de zile, în condițiile în care nu s-a intrat în cercetarea judecătorească, nu mai suntem în prezența unui termen rezonabil al arestului preventiv. Consideră că trebuie să se aibă în vedere practica C., menționând cauza Kalmanovici contra României. Mai mult, inculpatul trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, apreciind că în speță termenul rezonabil pentru arestarea preventivă nu mai există și drept pentru care să se dispună judecarea în stare de libertate a inculpatului cu posibilitatea de a-l supraveghea în ceea ce privește riscurile pe care se presupune că le-ar prezenta acest inculpat. D. se invocă de către instanța de fond faptul că inculpatul prezintă riscul de a se sustrage sau de a săvârși alte infracțiuni, art.148 lit.a C., a fost înlăturat de către instanță tocmai pentru că nu există probe în acest sens.
Depune în susținerea celor arătate decizia penală nr.334/2011 pronunțată de Curtea de A. C.
Reprezentantul M.ui P., solicită respingerea recursului declarat deinculpat în baza art.385/15 pct.1 lit.b C., și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În susținerea poziției procesuale arată că hotărârea instanței de fond nu poate fi supusă criticilor prezentate de inculpatul recurent prin apărător.
Ea analizează toate elementele ce trebuie avute în vedere potrivit dispozițiilor procedurale la verificarea necesității menținerii arestării preventive.
Asupra temeiniciei și necesității măsurii arestării preventive pe parcursul judecării cauzei, în cuprinsul încheierii se găsesc toate argumentele necesare pentru a întemeia soluția pe care a aplicat-o Tribunalul Cluj. S-a făcut, o analiză asupra duratei rezonabile de timp scurs până în prezent și în opinia sa această analiză este corespunzătoare și corectă. S-a făcut, de asemenea, o analiză corespunzătoare asupra prev.art.136 C., respectiv asupra scopului măsurii preventive și în acest sens trebuie interpretată argumentarea instanței de judecată în ce privește existența unui puternic impact cu judecarea inculpatului în stare de libertate.
Își însușește motivarea instanței de fond, în sensul că există posibilitatea ca inculpatul să se sustragă de la judecată.
In ceea ce privește durata rezonabilă a procesului penal, apreciază că nu suntem în această situație, întrucât caracterul rezonabil se apreciază raportat la complexitatea cauzei, conduita părților, modul de administrare a probatoriului. Susținerea apărării nu este întemeiată. Urmează a se observa că până la momentul luării măsurii arestării preventive, s-a efectuat o întreagă cercetare judecătorească. Așadar autoritățile nu au fost ineficiente în efectuarea actului de justiție, dimpotrivă s-a efectuat o vastă cercetare judecătorească la finalul căreia instanța Judecătoriei C. Napoca a dispus declinarea cauzei în favoarea T.ui C., raportat la încadrarea juridică ce s-a avut în vedere.
De altfel, după regulatorul de competentă, Tribunalul Cluj a și menținut toate actele efectuate de J. C. N. A. că suntem în prezența unui dosar în care cercetarea judecătorească este aproape finalizată.
Raportat la fapta concret comisă, la gravitatea acesteia și la conduita inculpatului, consideră că nu este nici un argument suficient pentru a se dispune revocarea măsurii arestării sau înlocuirea acesteia cum se solicită în subsidiar, cu privire la buna conduită pe care inculpatul ar fi avut-o pe parcursul procesului penal.
Așadar, solicită a se avea în vedere toate aceste argumente, în principal argumentele reținut în hotărârea atacată, și în consecință, să se respingă recursul formulat de inculpat, cu consecința menținerii stării de arest a acestuia.
Apărătorul inculpatului C. C., în replică, arată că vasta probațiuneadministrată în cauză se rezumă la două părți vătămate. M. nu au putut fi audiați deoarece sunt plecați în străinătate.
Inculpatul C. C., având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său și solicită judecarea în stare de libertate.
C U R T E A :
Deliberând, constată că:
Prin încheierea penală din 14 iunie 2011 Tribunalul Cluj în baza art.300/2 rap. la art.160/b alin.1 și 3 C.a menținut starea de arest a inculpatului C. C., fiul lui N. și G., născut la data de (...) în loc. Bălăcești, jud. Galați, CNP 1., deținut în prezent în Penitenciarul Gherla.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat că există indicii temeinice la dosarul cauzei, în sensul dispozițiilor art.143 C., din care să rezulte că inculpatul este autorul faptelor prevăzute de legea penală reținute în sarcina lui (fapte constând în aceea că, în cursul anului 2002, încomplicitate cu mai multe persoane din România, respectiv inculpații A. C., M. G., M. I.-R. și N. C., a racolat părțile vătămate M. M., M. L., R. C.-L., H. A., R. A.-I., C. R., N. C.-L. și Bob L.-C., pe care le-a traficat în Spania, unde le-a plasat la diferite bordeluri în vederea practicării prostituției și pentru exploatarea sexuală în beneficiul propriu), indicii ce rezultă din declarațiile părților vătămate (chiar și declarațiile luate părților vătămate anterior punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C. C. putând avea calitatea de mijloc de probă, deoarece sunt menționate într-un proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare), declarațiile celorlalți inculpați condamnați definitiv în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză, precum și din depozițiile martorilor audiați după data punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului.
Referitor la temeiul prev. de art.148 lit.f C. este de menționat că și acesta este incident în cauză, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mult mai mare de 4 ani închisoare, existând totodată probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, infracțiunea de care a fost acuzat inculpatul, pe care acesta nu a recunoscut-o, este una foarte gravă, transfrontalieră, la dosar existând indicii că acesta s-a întreținut pe sine din exploatarea sexuală a mai multor femei dispuse să se prostitueze, impunându-le prostituarea necondiționată. Faptul că au trecut aproape 9 ani de la demararea prezentului proces penal nu înseamnă că fapta inculpatului nu este la fel de gravă, pe toată perioada scursă inculpatul fiind arestat de două ori în lipsă, împotriva sa fiind emis și un mandat european de arestare. D. fapta sa ar fi părut mai puțin gravă pe măsura trecerii timpului, atunci organele de urmărire penală nu s-ar fi preocupat de căutarea inculpatului în toată această perioadă și nu ar fi fost emis mandatul european de arestare, în baza căruia a și fost arestat în cele din urmă, în Italia.
În plus, un lucru deloc de neglijat a fost faptul că inculpatul a „. identitatea unei alte persoane pe nume P. P., identitate pe care nu ar fi avut sens să o preia dacă nu urmărea să se sustragă răspunderii penale pentru faptele comise. Această împrejurare, de una singură, nu a putut fi avută în vedere pentru reținerea cazului prev. de art.148 lit.a C. deoarece nu există date că se datorează prezentului proces penal, dar denotă faptul că există riscul ca, lăsat în libertate, inculpatul să se sustragă de la judecată (motiv considerat suficient de către C. pentru a menține în arest o persoană). Aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost condamnat în cursul anului 1999 la o pedeapsă privativă de libertate și s-a sustras de la executarea acesteia prin plecarea în S.
În acest sens, a fost important de precizat că inculpatul este recidivist, având anterior o condamnare de 9 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă rezultantă aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovituri cauzatoare de moarte și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prin sentința penală nr.57/(...) a Judecătoriei Galați, față de care prezenta infracțiune este comisă în stare de recidivă mare postcondamnatorie, precum și o condamnare la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.25/(...) a Judecătoriei Arad, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și fals privind identitatea.
În sfârșit, referitor la susținerile apărătorilor inculpatului conform cărora, în speță, s-a depășit durata rezonabilă a măsurii arestării preventive, întrucât este arestat de aproape un an, acestea sunt neîntemeiate, fiind binecunoscut faptul că, potrivit jurisprudenței C., la aprecierea caracteruluirezonabil al duratei arestării preventive, s-a luat în considerare, în afară de gravitatea infracțiunii comise și existența unor indicii serioase cu privire la vinovăția inculpatului, și alte criterii cum ar fi pericolul ca inculpatul să se sustragă procedurilor sau riscul de a săvârși noi infracțiuni, cel puțin ultimul dintre aceste criterii (riscuri) fiind incident în speță (așa cum am arătat mai sus) și justificând cercetarea inculpatului în continuare în stare de arest preventiv.
Față de cele menționate mai sus, tribunalul a apreciat că arestarea inculpatului este temeinică și legală, impunându-se menținerea ei pentru buna desfășurare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C. C. solicitând casarea acesteia și rejudecând să se dispună în principal revocarea măsurii arestării preventive și în subsidiar, înlocuirea acesteia cu o altă măsură, neprivativă de libertate și anume, aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
În motivarea recursului s-a arătat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă și anume lăsarea în libertate a inculpatului nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică raportat la împrejurarea că faptele au fost săvârșite în perioada anului 2002, iar de la luarea măsurii arestării preventive a trecut o perioadă de aproximativ un an de zile, termen care, în raport de împrejurarea că cercetarea judecătorească nu a început și de celelalte criterii care trebuie avute în vedere în această situație, se situează peste limita unei durate rezonabile a arestării inculpatului.
Analizând actele dosarului, Curtea reține că în mod corect tribunalul a apreciat că în ceea ce îl privește pe inculpat, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă în continuare, procedând în sensul dispozițiilor art.160b alin.1 și 3 c.proc.pen.raportat la art.3002 C. Astfel, indiciile temeinice care au condus la presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul faptei pentru care este cercetat și anume cele prevăzute de art.329 alin.1 și 2 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., nu s-au modificat de la momentul luării măsurii arestării preventive, ci mai mult, au constituit probe care au determinat trimiterea în judecată, dată de la care nu a intervenit nimic care să răstoarne situația de fapt inițială. În ceea ce privește cea de a doua condiție prev.de art.148 lit.f C., raportat la gravitatea deosebită a faptelor, împrejurarea că s-a comis prin acte repetate, că inculpatul este recidivist, termenul de 1 an de la luarea măsurii arestării preventive nu a depășit durata rezonabilă, se constată că și în prezent lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea un pericol în rândul opiniei publice, dar și riscul ca procesul să nu se desfășoare în condiții corespunzătoare. Faptul că cercetarea judecătorească nu a putut fi demarată, nu este imputabil organelor judiciare, iar termenul rezonabil în care o persoană poate fi menținută în stare de arest, trebuie apreciat conform jurisprudenței C. și prin prisma complexității cauzei, a gravității faptelor, comportamentului inculpatului, conduitei organelor judiciare, iar în raport de toate acestea, nu se poate considera că o perioadă de un an se situează peste această limită. În consecință, recursul declarat în cauză este nefondat și va fi respins în baza art.38515 pct.1 lit.b C. Văzând și disp.art.192 alin.2 C., PENTRU A.E M.IVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. C., detinut in Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale din 14 iunie 2011 a T.ui C. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 50 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 22 iunie 2011 . PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, I. C. I. L. H. L. M. M. B. I. C. I. 3 ex. - (...)jud.fond.L. M.
red.C.I./A.C. fiind plecată în C.O.semnează fiind plecată în C.O. președinte complet semnează grefier șef secție
| ← Sentința penală nr. 113/2011, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 937/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
