Decizia penală nr. 1078/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1078/R/2011
Ședința publică din 23 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. judecător JUDECĂTORI: V. G.
D. P. GREFIER: D. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpatul P. S. C. și P. de pe lângă Judecătoria Zalău împotriva sentinței penale nr.77 din data de (...) a Judecătoriei Z., pronunțată în dosar nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic.art.37 lit.b C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av.M. P., din Baroul Sălaj, cu delegație la dosar, lipsă fiind partea civilă S. J. de U. S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.Felecan O., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.
Reprezentantul P. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă în cuantum sporit, cu înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acestuia de către instanța de fond. S. instanței este nelegală și netemeinică în ceea ce privește latura penală a cauzei și nelegală în ceea ce privește latura civilă. A., în mod nelegal s-au reținut în beneficiul inculpatului circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.b și c C., având în vedere că acesta nu a recunoscut comiterea faptei, a suferit multiple condamnări și a dat dovadă de perseverență infracțională. Cu privire la latura civilă, instanța trebuia să respingă ca inadmisibilă acțiunea civilă a S. J. S., având în vedere că este o infracțiune de pericol în care nu există parte vătămată, însă, în mod nelegal a lăsat-o nesoluționată.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii care i se reține în sarcină, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c C.pr.pen. Susține că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei, iar aplicarea unei pedepse doar pentru că a suferit și alte condamnări nu se justifică. În realitate, inculpatul nu a condus autoturismul, ci o persoană pe care nu o poate identifica întrucât era în stare de ebrietate.
N. din martorii audiați nu au confirmat că inculpatul a condus autoturismul, astfel că orice dubiu trebuie să-i profite acestuia. Declarația inculpatului se coroborează cu declarațiile martorilor A. A., F. M., I. A. și K. I. M. A. A., fiind proprietarul autoturismului avariat a declarat că i-a împrumutat mașina inculpatului, știa că acesta nu are permis de conducere, însă îl văzuse pe cel care va conduce autoturismul, fiindu-i prezentat de inculpat. N. din declarațiile martorilor din microbuzul care se deplasa în direcția opusă nu rezultă o altă stare de fapt. P. toate aceste motive solicită achitarea inculpatului, fapta nefiind comisă de acesta.
Cu privire la recursul P., solicită respingerea acestuia ca nefondat. S-a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.b și c C., apreciindu-se că în mod nelegal au fost reținute în favoarea inculpatului. P. art.72 C. instanța poate reține orice împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală. În mod corect s-a reținut ca circumstanță atenuantă faptul că inculpatul a reparat autoturismul martorului A. A. S-a susținut de către parchet că în mod nelegal nu s-a reținut atitudinea nesinceră a inculpatului și starea de recidivă postexecutorie. N. în legislația actuală, nici în cea anterioară nu a existat vreo cauză de agravare întemeiată pe nesinceritatea inculpatului. În hotărârile pronunțate de C., dacă inculpatul neagă să dea o declarație, acest lucru nu poate fi folosit împotriva sa. Nesinceritatea inculpatului nu a fost considerată ca circumstanță agravantă în nicio legislație a unei țări civilizate.
Reprezentantul P. solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. Din declarațiile martorilor rezultă că numai inculpatul era în autoturism, astfel că nu se impune pronunțarea unei soluții de achitare.
Apărătorul inculpatului arată că și numai pentru ceea ce rezultă din referatul de evaluare, dacă inculpatul ar fi condamnat, trebuie să ducă la concluzia că pedeapsa este corectă. Cu privire la persoana care a condus autoturismul, arată că aceasta a fost văzută de martorul A. A. și a fugit când s-a întâmplat evenimentul rutier, de aceea nu a fost văzut.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită achitarea sa, deoarece este nevinovat.
C U R T E A
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Zalău prin sentința penală nr.77 din (...) în baza art.86 al. 1 din OUG 195/2002 rep. cu aplic. art. 37 lit. b) C.,cu aplic. art. 74 lit. b) și c) și art. 76 lit. d) C., a condamnat pe inculpatul P. S. C., fiul lui M. și M., născut la data de (...) în Z. , jud. S., recidivist, CNP 1. la pedeapsa 3 (trei) luni închisoare, cu privare de libertate pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumuri publice de către o persoană ce nu deține permis.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
S-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de S. de U. J. S.
M..
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales, av. P.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul P. S. C. la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
P. a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În data de (...), în jurul orei 06,30, după ce a consumat băuturi alcoolice în mai multe baruri din municipiul Z., P. S. C. s-a deplasat la locuința sa, unde se afla prietenul său, A. A.,care deținea un autoturism marca „Volkswagen Passat";, cu nr. de înmatriculare (...), la acel moment parcat lângă blocul în care locuiește inculpatul. P. S. C. a cerut lui A. A. cheile autoturismului, inculpatul asigurându-l pe martor că „. găsește șofer"; care să conducă, A. A. cunoscând faptul că P. S. C. nu deține permis . După ce a primit cheile autoturismului, inculpatul a urcat la volanul acestuia, conducându-l înspre localitatea D., iar când a ajuns între localitățile G. și D., într-o curbă ușoară la dreapta, P. S. C. a pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind carosabilul și răsturnându-se în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers. A. a fost observat de persoanele aflate într-un microbuz condus de F. M., care se deplasa spre Z. (în sens invers celui de mers al inculpatului).Imediat după producerea accidentului, F. M. a oprit microbuzul, conducătorul auto și pasagerii coborând și observând că, în afara autoturismului implicat în accident și oprit, după rostogolire, pe roți, în partea stângă ( partea în care se află volanul), la o distanță de aproximativ 10 metri, se afla P. S. C., care se îndepărta, târâș, de mașină și apoi a leșinat, astfel că a fost solicitat ajutor medical , prin intermediul numărului de urgență 112.
La fața locului au sosit un echipaj al Postului de P. H. și o ambulanță, inculpatul fiind transportat la S. J. de U. S., unde i s-au recoltat două probe biologice la interval de o oră,ulterior constatându- se că acesta avea o îmbibație alcoolică în sânge de 1,00 g0 /00 la ora 10,00 și de 0,85 g0/00 la ora 11,00. Prin adresa nr.121069/(...), S. P. Comunitar Regim Permise de C. și Î. a V. din cadrul Instituției Prefectului Județului C. a comunicat că P. S. C. nu figurează în baza de date ca posesor de permis de conducere ( f.29). Pe parcursul urmăririi penale, P. S. C. a negat faptul că el ar fi condus autoturism marca „Volkswagen Passat";, cu nr. de înmatriculare (...), la momentul producerii accidentului, afirmând că vehiculul ar fi fost condus de un tânăr pe care nu îl cunoștea, dar cu care consumase băuturi alcoolice în acea noapte și a cărui propunere de a se deplasa în localitatea D., o acceptase. Inculpatul a mai menționat că respectivul tânăr a fost cel care a condus autoturismul, dar imediat după producerea accidentului acesta a fugit, iar până în prezent, deși l-a căutat în mai multe rânduri, nu a reușit să-l găsească. Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut că declarațiile inculpatului (f.23-24, 92) nu se coroborează cu celelalte probe atașate dosarului. A., din declarațiile martorilor F. M., I. A. și K. I. (f.43-50,103, 113-114), s-a reținut că, imediat după producerea accidentului din data de (...), lângă autoturismul marca „Volkswagen Passat";, cu nr. deînmatriculare (...) nu a fost văzută altă persoană. F. M. și I. A. au mai precizat că ei au fost primii sosiți la locul accidentului care s-a produs într-o zonă de câmp deschis și, din acest motiv, dacă în mașina implicată în accident ar mai fost altă persoană, ar fi văzut acest lucru. Mai mult, după sosirea ambulanței, F. M. și medicul de serviciu au căutat „prin împrejurimi";, pentru a vedea dacă mai existau și alte persoane care să fi fost implicate în accident, dar nu au găsit pe nimeni. Studiind fotografiile judiciare realizate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului s-a putut observa că autoturismul marca „Volkswagen Passat";, cu nr. de înmatriculare (...) a prezentat multiple avarii, mai ales în partea stângă față (locul șoferului). De altfel, în procesul verbal de verificare tehnică existent la fila 42 din dosar s-a consemnat că autoturismul nu se poate verifica datorită avariilor produse în urma accidentului. De asemenea, analizând documentele medicale existente la dosar, s-a constatat că P. S. C. a suferit un politraumatism prin accident rutier (TCC acut închis, plagă contuză față dorsală mâna stângă, multiple plăgi excoriate hemitorace drept, etc.,f.33-40). Ori, este cât se poate de evident faptul că, în situația în care în autoturismul marca „Volkswagen Passat"; s-ar fi aflat și o altă persoană, aceasta ar fi prezentat cel puțin leziunile suferite de inculpat, ceea ce nu s-a descoperit. M. A. A., în declarația olograf dată în (...), a arătat că în noaptea de 01/(...), împreună cu P. S. C. și cu alți prieteni a consumat băuturi alcoolice într-un club din Z., apoi martorul s-a deplasat la locuința inculpatului, unde a adormit. A. A. a mai menționat următoarele: ";Dimineață, în jurul orei 06:30, inculpatul a venit la mine, m-a trezit și mi-a cerut autoturismul, pentru că avea de mers undeva cu el și că își găsește un șofer cu care să se deplaseze și să-l conducă. I-am datcheile de la autoturism, după care am adormit din nou";( f. 51).În declarațiile date ulterior în fața organelor de urmărire penală și a instanței, martorul a arătat că, de fapt, inculpatul a venit dimineață însoțit de un băiat care a afirmat că îi va conduce autoturismul, respectiva persoană arătându-i chiar permisul, proprietarului autoturismului. A. A. nu și-a amintit, nici el, numele ori prenumele „. despre care făcut vorbire în declarație. S.-i-se de instanță să explice de ce există neconcordanțe între declarația olografă și cele date ulterior, A. A. a arătat că cea de mână a fost dată în grabă, el dorind să vadă mașina ( f.104). Având în vedere nepotrivirile dintre declarațiile acestui martor în diferitele faze procesuale, instanța a apreciat că acestea sunt nesincere, înlăturându-le. M. Baidoc A. audiat la propunerea inculpatului a declarat că l-a văzut pe P. S. C. discutând cu un tânăr în barul „Stik"; din Z., mărturia acestuia necuprinzând aspecte relevante în cauză. Analizând întreg probatoriul administrat, instanța a constatat că vinovăția inculpatului a fost dovedită fără dubiu. În drept, fapta inculpatului recidivist postexecutoriu P. S. C., care, în data de (...), fără a deține permis, a condus pe drumuri publice un autoturism, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumuri publice a unui autoturism de către o persoană ce nu deține permis , faptă prevăzută de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplic. art. 37 lit. b) Cod penal. La individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că din fișa de cazier judiciar aflată la dosar (f.22) rezultă că inculpatul are antecedente penale, fiind anterior condamnat de 6 ori în cauze privind infracțiuni de furt calificat și conducere a unor autoturisme fără a deține permis, fapte comise atât în timpul minorității, cât și ulterior. Ultima pedeapsă, de 2 ani închisoare, dispusă ca urmare a contopirii a trei sentințe penale, a fost executată în perioada (...)-(...), rest neexecutat de 91 zile . Față de condamnarea mai sus menționată, s-a constatat că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 37 lit. b) C. penal. Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. P. S. C. este în vârstă de 23 de ani, are ocupație și o relație de concubinaj de aproximativ doi ani. P. referatului de evaluare întocmit în cauză, inculpatul, după executarea ultimei pedepse cu închisoarea ce i-a fost aplicată, și-a schimbat prietenii și preocupările, adoptând un nou mod de viață. Profitând de talentul artistic pe care l-a moștenit de la mamă, care a fost cântăreață de muzică populară în tinerețe,a început să se afirme în acest domeniu, fiind solicitat să cânte la nunți sau la alte evenimente și la diferite restaurante. Veniturile pe care le obține din aceste activități îi asigură un trai decent, astfel că inculpatul a închiriat un apartament cu trei camere, unde locuiește împreună cu mama și cu prietena sa. R. pe care o are cu prietena sa l-a ajutat în procesul de schimbare a vieții sale, găsind sprijin și înțelegere necondiționate. Prietena inculpatului are 20 de ani și este studentă în cadrul facultății „V. Goldiș";. S-a apreciat, de S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, că principalele cauze ale comportamentului infracțional al lui P. S. C. din perioada minorității nu mai sunt actuale: situația financiară este satisfăcătoare, relațiile cu părinții sunt apropiate, imaginea și relațiile sale nu sunt afectate de trecutul său, a întrerupt legăturile cu anturajul anterior și s-a maturizat. Din punct de vedere motivațional, se află într-o etapă în care este hotărât să nu mai aibă astfel de experiențe, însă, ca o reminiscență a modului de gândire din trecut, a adoptat același mijloc de apărare învățat pentru evitarea răspunderii penale - negarea comportamentului său infracțional. S-a mai apreciat că inculpatul prezintă perspective medii de reintegrare în societate, având în vedere motivația de schimbare și factorii inhibitori menționați mai sus, dar, totodată, se consideră că, pentru a obține rezultate de lungă durată în procesul de schimbare , P. S. C. are nevoie de susținere de specialitate ( f. 72-73) Instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul l-a despăgubit pe A. A., cumpărându-i un autoturism similar (f. 72 verso) și a avut o atitudine corespunzătoare după comiterea infracțiunii, prezentându-se în fața organelor judiciare, astfel că a reținut în beneficiul acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.b) și c) Cod penal și, în consecință, dând eficiență dispozițiilor art.76 alin.1 lit.d) Cod penal, i-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul general. Față de toate aceste împrejurări, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 3 luni, cu executare în regim de detenție, va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient. Totodată, prin aplicarea pedepsei în acest cuantum, se acordă o nouă șansă inculpatului pentru a se reintegra mai repede în familie și societate. În urma accidentului, P. S. C. a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale. În cursul urmăririi penale, S. J. de U. Z. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 202,56 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale victimei P. S. C. ( f. 32- 41). Instanța a lăsat nesoluționată acțiunea exercitată de S. J. de U. Z., pentru următoarele considerente: infracțiunea de conducere a unui autoturism pe drumuri publice de către o persoană ce nu deține permis este o infracțiune de pericol, iar nu una de prejudiciu, cu efecte complexe. În raport cu prevederile art. 14 alin. 1 și 2 C.p.p., acțiunea civilă ce poate fi alăturată celei penale are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, răspundere care, în conformitate cu dispozițiile art. 998 și 999 C.civil nu poate fi antrenată decât dacă fapta a cauzat altuia un prejudiciu. Prin urmare, se impune ca numai o atare faptă să poată constitui temei pentru alăturarea acțiunii civile celei penale. Prin decizia nr. 29/(...) pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că instanța învestită cujudecarea acțiunii penale în cazul infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a poseda permis de conducere nu va soluționa și acțiunea civilă exercitată de proprietarul sau deținătorul autoturismului avariat sau distrus în timpul săvârșirii infracțiunii rutiere. Pe de altă parte, în decizia nr. 1/2004 a Înaltei Curți de C. și Justiție, s-a hotărât că instanța învestită cu judecarea acțiunii penale în cazul infracțiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă săvârșite de un conducător auto, este învestită să judece acțiunea civilă, alăturată celei penale, prin constituirea persoanei vătămate atât cu privire la pretențiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât și cu privire la pretențiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiași fapte. Instanța, în prezenta cauză, nu poate acorda despăgubiri civile ce derivă dintr-un alt act, distinct de cel incriminat prin textul prevăzut de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. De altfel, în faza de cercetare judecătorească, deși a fost citat la fiecare termen, S. J. de U. Z. nu a mai precizat dacă își menține sau nu constituirea de parte civilă. În același timp, acțiunea exercitată de S. J. de U. Z. nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, avându-se în vedere posibilitatea recuperării contravalorii cheltuielilor de spitalizare pe calea unei acțiuni civile distincte, promovată față de P. S. C. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, P. S. C. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Împotriva soluției instanței de fond au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Zalău și inculpatul P. S. C. Prin motivele scrise și orale, P. a solicitat casarea hotărârii judecătoriei pentru netemeinicie sub aspectul laturii penale și nelegalitate în privința laturii civile. S-a învederat că în mod greșit s-aureținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev.de art.74 C.întrucât nici fapta și nici persoana inculpatului nu recomandau aplicarea acestui text de lege, iar pe de altă parte, infracțiunea vizată de art.86 din OUG 195/2002 fiind una de pericol, instanța trebuia să respingă ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de S. J. S. și nu să o lase nesoluționată. În sinteză, se solicită aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, în sarcina inculpatului, vinovăția acestuia fiind dovedită în afara oricărui dubiu prin declarațiile martorilor F. M., I. A. și K. I. Prin motivele scrise și orale, inculpatul P. S. C. a solicitat casarea sentinței judecătoriei și a se dispune achitarea sa în temeiul art.10 lit.c rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen.întrucât nu el este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, ci o altă persoană, al cărei nume nu-l cunoaște. Învederează că niciuna din probele testimoniale administrate în speță, nu probează vinovăția sa, astfel că această soluție se impune cu prisosință. Curtea examinând recursurile promovate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări: Cu privire la recursul P. Examinând sentința instanței de fond, se constată că recursul parchetului este fondat întrucât în mod nejustificat și netemeinic au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante vizate de art.74 C. Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.74 C.sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art.74 C., rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente privitoare la persoana infractorului. Constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art.74 C., ori a altora asemănătoare, nu justifică - prin ea însăși - considerarea lor ca circumstanțe atenuante și, pe cale de consecință, reducerea ori schimbarea genului pedepsei. Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată și deci lăsată la aprecierea acesteia. În considerarea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită, precum și la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului. În speță, în raport cu gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care, după ce în prealabil, cu o noapte înainte a consumat băuturi alcoolice, ulterior, în dimineața zilei de 2 mai 2009 a condus un autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, fiind implicat într-un accident, în mod corect s-a considerat de către parchet că, în cauză nu se justifică aplicarea art.74, 76 C. Acțiunea de conducere a unui autovehicul pe un drum public, de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, are întotdeauna ca rezultat o stare de pericol pentru securitatea circulației rutiere, care constituie obiectul ocrotirii penale. Acest pericol este inseparabil legat de materialitatea faptei, indiferent de împrejurările în care s-ar comite aceasta. Este vorba, deci, de un pericol abstract, implicat în mod necesar de săvârșirea acțiunii constitutive, și nu concret, cum ar rezulta, în fiecare caz în parte, din circumstanțele în care a avut loc săvârșirea faptei și din urmările produse ori care s-ar fi putut produce pentru persoane sau bunuri. Fiind implicat în mod necesar de elementul material al infracțiunii, rezultatul - starea de pericol pentru traficul rutier - nu trebuie dovedit; el există în aceeași măsură în care există și acțiunea constitutivă a faptei penale. C.a pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, are ca rezultat o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere. Această urmare este inerentă elementului material al infracțiunii și se produce în momentul în care punerea în mișcare și deplasarea autovehiculului dobândește semnificația unei „conduceri"; pe drumurile publice a acestuia. În acel moment are loc și consumarea infracțiunii. Instanța apreciază că mobilul sau scopul ce stă la baza comiterii faptei este indiferent pentru existența infracțiunii, dar el poate constitui un element de apreciere în operația de individualizare judiciară a sancțiunii. Sub aspectul circumstanțelor personale, se constată că inculpatul a dat dovadă de nesinceritate, iar în același timp din fișa de cazier judiciar, rezultă că a comis această infracțiune în stare de recidivă postexecutorie, până în prezent recurentul suferind condamnări pentru fapte similare, dar și pentru numeroase infracțiuni de furt calificat, ceea ce dovedește o perseverență deosebită și implicarea sa repetată în câmpul infracțional. În fine, infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, este o infracțiune de pericol, acest pericol constând tocmai în aceea că legea a stabilit că, a conduce un autovehicul fără permis, constituie infracțiune și nu contravenție. Pericolul unei astfel de fapte este obiectiv, legal, și efectiv. Așa încât, a considera că o astfel de faptă este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, ar însemna că se adaugă la lege, scoțându-se din sfera penalului ceea ce însăși legea stabilește a fi infracțiune. Considerarea lipsei de pericol social al unei infracțiuni poate fi reținută numai în cazul infracțiunilor de rezultat, situație în care pericolul social are o arie mai vastă, cu elemente multiple de apreciere a acestuia. Aceasta, spre deosebire de infracțiunile de pericol, ca și în speță, când acest pericol există fără dubiu. În concluzie, atâta vreme cât inculpatul a condus autoturismul fără a poseda permis de conducere, într-o zonă cu o circulație intensă, pe o distanță apreciabilă, de aproximativ 20 km, din loc.Z. - D., ar fi greșită aprecierea instanței de recurs că fapta comisă nu ar prezenta pericolul social al unei infracțiuni, iar soluția de reducere a pedepsei prin recunoașterea de circumstanțe atenuante, ar fi netemeinică, nepunând în evidență periculozitatea deosebită a infracțiunii și ainculpatului, potențată de atitudinea acestuia de totală nesinceritate în toate fazele procesului penal. P. art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise, agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii lor, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la aceasta, este recidivist, așa cum rezultă din fișa de cazier. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 - , potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni";. Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului. Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ține seama că acțiunea inculpatului a avut drept consecință o stare de pericol pentru siguranța traficului rutier, a și provocat un accident, răsturnându-se cu autovehiculul, ca urmare a lipsei abilităților necesare în pilotarea acestuia, împrejurări care coroborate cu totala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că "legea penală apără…persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept";. P. motivele ce preced, se va admite ca fondat în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.proc.pen.recursul declarat de P. de pe J. Z., împotriva sentintei penale nr. 77 din 18 februarie 2011 a Judecătoriei Z., pe care o va casa în latura penala a cauzei si rejudecând în aceasta limită: Va condamna pe inculpatul P. S. C., în baza art. 86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit.b Cod penal pentru infractiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoana ce nu posedă permis de conducere, la o pedeapsa de : -1 (un) an inchisoare. Se va face aplicarea art. 71 si art. 64 lit.a,b Cod penal. Se vor mentine restul dispozitiilor sentintei. Se va stabili onorar avocațial partial la 100 lei ce se va achita Baroului de A. C. din FMJ, conform art.189 C.proc.pen. Cheltuielile judiciare în recursul P. vor rămâne în sarcina statului, în baza art.192 pct.3 alin.3 C.proc.pen. Solicitarea din recursul parchetului, ca acțiunea civilă exercitată de S. J. de U. Z. să fie respinsă ca inadmisibilă, nu poate fi primită, având în vedere posibilitatea recuperării contravalorii cheltuielilor de spitalizare pe calea unei acțiuni civile distincte, promovată față de P. S. C. Cu privire la recursul inculpatului: Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii. P. aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului. Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză conform speței (D. contra României). Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Având în vedere apărarea formulată de inculpatul P. S. C., în cursul urmăririi penale și al judecății, curtea reține că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că:";principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. S. este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu";. (plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabordo versus Spania). Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești. Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului. Raportând conținutul recursului inculpatului, motivele invocate, la actele și probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale enumerate, curtea constată că recursul acestuia împotriva sentinței judecătoriei este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: Inculpatul P. S. C. nu a recunoscut infracțiunea reținută în sarcina sa, astfel că în stabilirea vinovăției acestuia, instanța de judecată a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, nu numai declarația sa. Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de C. A., cu privire la acest principiu, C. precizează că „exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale";. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda). Mai mult, aceeași Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate";. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânsede procuror"; (a se vedea hotărârea C. Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992). Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 C.proc.pen. Instanta de judecata pronunta condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strinse in cursul urmaririi penale si verificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, că fapta a fost savirsita de inculpat. P. art. 200 din Codul de procedura penala, „urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existența infractiunilor, la identificarea faptuitorilor și la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata. Art. 289 Cod pr.penala dispune ca „. cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in ședință, oral, nemijlocit si in contradictoriu";. A., probele strinse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata. P. a servi drept temei de condamnare, probele strinse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in ședință publică in mod nemijlocit, oral și in contradictoriu. Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii. Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala, hotarirea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanț deductiv, fara discontinuitate. Ori, in cauza, probele strinse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecătii, dovedesc, in mod cert, ca autorul infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis este inculpatul P. S. C. și că fapta a existat în realitate. Toți martorii indicați în rechizitoriul parchetului au fost audiați nemijlocit de către Judecătoria Zalău. A., martorul I. A. în fața instanței arată textual (f.103) „la momentul respectiv m-am apropiat de mașina răsturnată ce se afla la 10 m în afara carosabilului și l-am văzut pe inculpat întins pe jos...inculpatul era căzut la cca 5 m de mașină, iar lângă aceasta nu am văzut alte persoane, în afara lui și nicio altă persoană străină fugind sau îndepărtându-se de locul accidentului";. De asemenea, martora K. I. în declarația de la f.113 din fața judecătoriei, precizează că: „autoturismul se afla pe roți, iar în partea stângă a acestuia am văzut un băiat care nu părea a fi conștient și despre care am crezut că a fost scos din interior de niște muncitori. Între persoanele care se aflau la locul accidentului era și numitul F. M.. Declarația martorei K. se coroborează perfect cu declarația martorului F. M. atât din faza de urmărire penală, cât și din fața instanței care atestă că (f.45 u.p.) și f.114 instanță, „când am oprit înapropiere la aproximativ 15 m de locul unde mașina s-a răsturnat, nu am observat nicio persoană care să fugă pe câmp, singura persoană găsită lângă autoturism a fost inculpatul. Ba chiar am observat inițial că un tânăr se îndepărta de autoturism mergând târâș, când ne-am apropiat de el reușise să se îndepărteze 12 m de mașina accidentată, acesta a vrut să se ridice, dar a leșinat imediat. După sosirea ambulanței, împreună cu medicul acesteia am căutat p o rază de 50 m în jurul autoturismului, pentru a nu exista vreo persoană căzută în zonă. Nu am văzut ca din acel autoturism să se îndepărteze vreo persoană";. Curtea reține că martorul F. M. a ajuns la locul accidentului, imediat după survenirea acestuia la cca 1 minut, astfel că a reușit să observe toate amănuntele, inclusiv prezența singulară a inculpatului în autovehiculul răsturnat. Martorii audiați în fața instanței de judecată și-au menținut declarațiile date în fața procurorului. Declarația martorului A. A. atât din faza de urmărire penală, cât și din fața instanței, vor fi înlăturate ca nesincere, fiind date de complezență, pentru a ușura răspunderea penală ce-i incumbă inculpatului, necoroborându-se cu depozițiile martorilor F., I. și K. S. atât ale martorului, cât și ale inculpatului, că autoturismul ar fi fost condus de către o altă persoană a cărei identitate nu o cunosc, nu pot fi primite, nefiind credibil că cineva își poate încredința un bun de o valoare însemnată cum este un autovehicul, unei terțe persoane, despre care nu cunoaște nimic, nici dacă posedă sau nu permis de conducere, nici dacă îl va mai restitui, iar pe de altă parte, nimeni nu acceptă să fie tras la răspundere penală pentru activitatea infracțională desfășurată de altcineva, în acest context străduindu-se să depună diligențe maxime pentru aflarea identității acesteia. Din vastul material probator existent la dosar, rezultă că declarația inculpatului P. S. C. este nesinceră, ea necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, condiție în care va rămâne fără valoare sub aspectul aflării adevărului. P. art. 69 C.proc.pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declarațiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu , anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susținerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate. Chiar și în acest context, instanța are facultatea, iar nu obligația de a reține declarațiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declarațiile pot servi"; iar nu „servesc"; doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ. Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecințele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare. Dispozițiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat. Dând sens și dispozițiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele de fond și recurs au reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză. Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului. Pe de altă parte, declarațiile inculpatului date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe. Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea E. de la S.). În speță, se observă că dosarul a fost judicios soluționat de către prima instanță, avându-se în vedere și principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanțiilor procesuale. Judecătoria Zalău a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatului. Curtea de A. analizând probele administrate (proces verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor F. M., I. A., K. I.), constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii vizate de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.b C. Deși inculpatul a negat constant comiterea faptei, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susținerile acestuia nu au suport probator. Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile. Inculpatul recurent a încercat să plaseze asupra altor persoane vinovăția săvârșirii faptei, susținând că nu el a a condus autovehiculul pe drumurile publice fără permis, fără a putea indica în concret, cine anume din incinta sau afara discotecii să o fi putut săvârși. În raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului, în baza art. 10 lit.c și art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., deoarece evidența identității dintre autor și persoana inculpatului este indubitabilă. Întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din C. cu referire la art.66 și art.5/2 C.proc.pen. care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unuiproces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni. Așa fiind, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen. Va obliga inculpatul să achite statului 600 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezentând onorar avocațial partial, în baza art.192 alin.2 C.proc.pen. P. ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E 1.Admite recursul declarat de către P. de pe lângă J. Z., împotriva sentintei penale nr. 77 din 18 februarie 2011 a Judecătoriei Z., pe care o caseaza în latura penala a cauzei si rejudecând în aceasta limită: Condamna pe inculpatul P. S. C., fiul lui M. si M., nasc.la (...) în Z., CNP 1., în baza art. 86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit.b Cod penal pentru infractiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoana ce nu posedă permis de conducere, la o pedeapsa de : -1 (un) an inchisoare. Face aplicarea art. 71 si art. 64 lit.a,b Cod penal. Mentine restul dispozitiilor sentintei. Stabilește onorar avocațial partial la 100 lei ce se va achita Baroului de A. C. din fondul M.ui Justiției. Cheltuielile judiciare în recursul P. rămân în sarcina statului. 2.Respinge ca nefondat recursul incupatului P. S. C., împotriva aceleiași sentinte. Obligă inculpatul să achite statului 600 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezentând onorar avocațial partial. Definitivă. Pronuntata în ședința publică din 23 iunie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, M. B. V. G. D. P. D. S. 4 ex. - (...)jud.fond.Țăran D.
red.PD/CA
← Decizia penală nr. 1241/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 232/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|