Decizia penală nr. 537/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 537/R/2011
Ședința publică din 11 aprilie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. D. L.- judecător JUDECĂTORI : I. C. M.
: ANA C. GREFIER : M. N.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V. T.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către inculpatul G. R. împotriva sentinței penale nr. 116 din 15 februarie 2011, pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal
(două acte materiale) și art. 37 alin.1 lit.b Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpat apărătorul desemnat din oficiu avocat I. B., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul, părțile civile B. I. și P. F. D.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Apărătorul din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită, în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, întrucât acesta nu se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni.
În subsidiar, solicită reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond ca fiind prea mare. Cu onorariu avocațial.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat deinculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În continuare se arată de către reprezentantul parchetului că, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de furt constă în fapta inculpatului de a lua mai multe bunuri mobile din posesia părților vătămate. Prin săvârșirea acestei acțiuni s-a adus atingere valorii sociale obiectivată de dreptul fiecărei persoane la protejarea patrimoniului său, urmarea constând în producerea unui prejudiciu părților vătămate, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, între acesta și elementul material existând un raport de cauzalitate direct. Sub aspectul laturii subiective fapta este comisă în forma și modalitatea de vinovăție a intenției directe, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale, însușirea pe nedrept abunurilor respective- urmărind ca acesta să se producă, astfel cum cere art. 19 alin.1 pct 1 lit a Cod penal.
La individualizarea pedepsei instanța s-a raportat la criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 alin 1 Cod penal. În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite instanța a reținut că se află în prezența unui pericol social de intensitate medie, fapta săvârșită de către inculpat a produs un prejudiciu de valoare medie, iar din modalitatea de comitere a acesteia reiese că se află în prezența unei persoane care acționează cu dezinvoltură infracțională, având curajul de a pătrunde în domiciliul unor persoane necunoscute care lăsaseră ușa descuiată, deși acestea erau ele însele în domiciliu sau în apropierea lui.
Referitor la persoana inculpatului instanța a reținut că deși acesta are studii 8 clase și nu are ocupație sau loc de muncă, a mai fost condamnat și în trecut pentru mai multe infracțiuni contra patrimoniului, ceea ce denotă specializarea sa infracțională, el privind acest gen de fapte ca pe un mod de a- și asigura existența.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.116 din (...) pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr.(...), în baza art. 208 al. 1 - 209 al.2 lit. b din C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 41 al. 2 din C.pen. a fost condamnat inculpatul G. R., fiul lui I. si R., nascut la data de 15 iunie 1975 în C.-N., jud. C., CNP 1., cetățean român, recidivist, sutdii 8 clase, fără ocupație și fără loc de muncă, domiciliat in C.-N., str. N. Titulescu, nr. 20, ap. 35, jud. C., f.f.l. în C.-N., str. Al. Davila, nr. 4, jud. C. la pedeapsa de 3 închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
S-a constatat starea de recidică postexecutorie raportat la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin s.p. 1. decembrie 2000 pronunțată de către Judecătoria Gherla, definitivă prin decizia nr. 1. martie 2001 pronunțată de către Tribunalul Cluj.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C. cu aplicarea art. 998-999 din C.Civ. a fost admise acțiunile civile și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească părții civile B. I. cu domiciliul în C.-N., str. M. P., nr. 5, ap. 32, jud. C. suma de 200 lei, iar părții civile P. F. cu domiciliul în C.-N., str. B., nr. 64, ap. 63, jud. C. suma de 1500 lei.
În baza art. 191 al. 1 din C. a fost obligat inculpatul la plata sumei de
800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
O. avocatului din oficiu, d-na S. T. de 200 lei a fost suportat din fondurile M.ui Justiției.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că astfel cum reiese din declarația părții vătămate B. I. (f. 20-21 dos. u.p., f. 32 dos. inst.), care se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului din (...) (f. 9-16 dos. u.p.), cu declarația martorei R. Ana (f. 24 dos. u.p., f. 34 dos. inst.) și cu raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2. din (...) (f. 30-36 dos. u.p.), în data de (...), în jurul orei 16.00, partea vătămată se afla la domiciliul său situat pe str. M. P. nr. 5, ap. 32, sc. 4 din C.-N. Având în vedere faptul că abia intrase în casă, aceasta a închis ușa, dar nu a asigurat-o cu cheia și a intrat în baie. În acest timp, în apartament a pătruns inculpatul, care a sustras geanta părții vătămate aflate pe hol și apoi a ieșit. Când partea vătămată a revenit în holullocuinței sale a observat că ușa de la intrare este întredeschisă și că îi lipsește geanta, în care avea suma de 90 de lei, 13 bonuri valorice de 7,5 lei, 2 cecuri de 4.200 de lei, un buletin de identitate, un card bancar, o legitimație de serviciu și o biblie.
După comiterea furtului, la domiciliul părții vătămate s-a deplasat un echipaj criminalistic, care a prelevat urme papilare de pe ușa de la intrarea în domiciliul acestia, una dintre aceste urme dovedindu-se ca aparține inculpatului.
Geanta a fost găsită de martorul T. B. între etajele III și IV ale imobilului în care locuia partea vătămată și a fost predată poliției, astfel cum rezultă din declarațiile acestuia (f. 23 dos. u.p., f. 48 dos. inst.). Geanta a fost apoi predată părții vătămate (conform dovezii de predare, f. 25 dos. u.p.), aceasta constatând că din geantă lipseau banii și bonurile valorice. P. suferit a fost estimat de partea vătămată la suma de 200 de lei.
Astfel cum reiese din declarațiile părții vătămate P. F. (f. 58-59 dos. u.p., f. 33 dos. inst.), care se coroborează cu declarațiile martorului P. V. (f. 60-61 dos. u.p., f. 47 dos. inst.), cu raportul de constatare tehnico-științifică nr.
258.941 din (...) (f. 67-74 dos. u.p.), cu procesul-verbal de cercetare la fața locului din (...) (f. 43-51 dos. u.p.) și cu declarațiile martorului P. Z. (f. 64 dos. u.p., f. 49 dos. inst.), în data de (...), în jurul orei 16.00, partea vătămată, împreună cu soțul său, martorul P. V., se aflau la domiciliul lor de pe str. B. nr. 64, ap. 63, et. 2 din C.-N. Având în vedere faptul că urmau să plece din localitate, au coborât să ducă niște bagaje la mașină, închizând ușa apartamentului fără să o asigure cu cheia. În lipsa lor, în apartament a pătruns inculpatul, care a sustras, de pe masa din bucătărie, geanta părții vătămate, părăsind apoi apartamentul. În timp ce cobora s-a întâlnit cu martorul P. V., care l-a remarcat întrucât l-a confundat cu o altă persoană.
Când partea vătămată a revenit în apartamentul său a observat lipsa genții de pe masa din bucătărie. Întrucât în geantă avea două telefoane mobile, a sunat la ambele numere, pentru a-și găsi geanta. Când a apelat al doilea număr, a auzit telefonul sunând de la un etaj superior, unde a găsit geanta, din care lipseau portmoneul și unul dintre telefoanele mobile. Tot la același etaj a găsit aruncat și portmoneul, din care însă lipseau banii. P. suferit a fost estimat de către partea vătămată la 1.500 de lei.
Sosit la fața locului, un echipaj de criminalistică a prelevat amprente de pe ușa de acces în locuință, de pe masa din bucătărie și de pe portofelul părții vătămate, amprente dintre care una, prelevată de pe ușa de acces în locuință, s-a dovedit ca aparține inculpatului.
În toate declarațiile sale (f. 38-40, 79-80 dos. u.p., f. 31 dos. inst.) inculpatul neagă săvârșirea faptelor, susținând că pe parcursul anului 2009 nu a intrat în niciun bloc dintre cele situate pe străzile M. P. sau B., din municipiul C.-N. Mai mult, acesta a arătat că în lunile iulie și august a anului
2009 a fost plecat din țară, împreună cu familia sa, la cumnata sa, aflată în
Italia.
Declarațiile inculpatului nu pot fi reținute. Astfel, pe de o parte, ele nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză. În ceea ce o privește pe martora M. G. (f. 50), cumnata inculpatului pe care acesta susține că ar fi vizitat-o în Italia, din declarația acesteia reiese într-adevăr că, pe parcursul lunii iulie 2009 inculpatul, împreună cu familia sa, au călătorit în localitatea L. din Italia. Însă, având în vedere că martora nu a rămas acolo cu ei, aceasta nu știe cu exactitate data la care inculpatul a venit în țară, precizând că acest lucru s-ar fi întâmplat „cândva la sfârșitul lunii iulie 2009";. Or, dacă inculpatul a venit în țară la sfârșitul lunii iulie, aceasta nu înseamnănicidecum că el nu ar fi putut comite cele două furturi pentru care este judecat în prezenta speță, comise în datele de 29 și 31 iulie și, prin urmare, nu suntem în prezența unui veritabil alibi, astfel cum inculpatul încearcă să sugereze. Actele depuse de acesta la dosar în cursul urmăririi penale nu sunt nici ele de natură să ateste faptul că inculpatul nu se afla în țară la momentul comiterii faptelor. Copia după pașaportul său (f. 85 dos. u.p.) poartă o viză din anul
2008, neavând nicio legătură cu perioada în care a comis faptele din prezenta cauză. De asemenea, procura notarială autentică (f. 86) conform căreia inculpatul este de acord ca fiul său minor să iasă din țară pentru a merge în Italia în perioada (...) - (...) este la fel de irelevantă, neprezentând nicio legătură cu prezenta cauză.
Pe de altă parte, declarațiile inculpatului sunt în mod evident contrazise de probele administrate în cauză. Astfel, potrivit concluziilor celor două rapoarte de constatare științifică elaborate în timpul urmăririi penale (f. 30-36, f. 67-74 dos. u.p.), urmele papilare care au fost găsite, imediat după comiterea celor două infracțiuni, pe ușile de acces ale locuințelor celor două părți vătămate, aparțin inculpatului. F. că urmele au fost prelevate din acele locuri este probat nu numai de procesele-verbale de cercetare la fața locului (f. 9-16, f. 43-51 dos. u.p.), dar și de declarațiile celor două părți vătămate și ale martorilor R. Ana și P. Z., la care s-a făcut deja referire. Or, în condițiile în care, potrivit chiar celor declarate de către inculpat, acesta nu obișnuia să meargă în blocurile în care locuiau părțile vătămate, singura explicație plauzibilă pentru prezența urmelor papilare în acele locuri este aceea că inculpatul a comis faptele, urmele sale papilare rămânând pe ușile de acces în momentul în care le-a deschis ca să pătrundă în locuințe. Mai mult, potrivit declarației martorului P. V., inculpatul este cel cu care s-a întâlnit pe scările blocului, imediat după comiterea furtului.
Împrejurarea că inițial inculpatului i-a fost încuviințată o expertiză dactiloscopică în faza cercetării judecătorești, probă asupra căreia instanța a revenit ulterior, nu este de natură să aducă vreun dubiu asupra stării de fapt reținute mai sus.
Astfel, în primul rând trebuie remarcat faptul că motivul principal pentru care inculpatul a solicitat proba cu această expertiză a fost dorința de a tergiversa soluționarea procesului. Au fost necesare nu mai putin de trei termene de judecată și peste patru luni de zile pentru ca inculpatul să aibă bunăvoința de a merge la poliție pentru a fi amprentat, în scopul realizării expertizei. A. acestei atitudini inculpatul a avut explicații diverse: dacă în primă fază nu ar fi putut pleca de la serviciu (conform încheierii de ședință de la termenul din (...), f. 51 dos. inst.), apoi a susținut fie că a fost la poliție și i s- au luat amprentele, fapt niciodată confirmat de căte I. de P. (conform încheierii de ședință de la termenul din (...), f. 54 dos. inst.), fie că a fost din nou la poliție iar lucrătorii de acolo au refuzat să îl amprenteze, fapt de asemenea neconfirmat (conform încheierii de ședință de la termenul din (...), f. 59 dos. inst.). După ce, într-un final, în data de (...) organele abilitate au reușit să îl amprenteze pe inculpat și să îi alcătuiască acestuia fișa dactiloscopică (f. 61-65 dos. inst.), acesta a mai cerut încă două amânări pentru a achita taxa de 800 de lei necesară efectuării expertizei, taxă care nu a fost achitată nici până la termenul din (...), adică la mai mult de opt luni de la începutul fazei de judecată a procesului său. De la termenul din (...), când instanța a terminat de administrat toate celelalte probe încuviințate în cauză, și până la (...), toate amânările s-au datorat exclusiv inculpatului, fiindu-i acordate pentru realizarea acestei expertize. C. dacă susținerile sale potrivit cărora nu poate plăti pentru efectuarea expertizei ar fi putut avea o doză de credibilitate,aceasta este spulberată de atitudinea sa inițială cu privire la realizarea amprentării. Or, în aceste condiții, concluzia potrivit căreia tot ce a dorit inculpatul a fost să amâne cât mai mult pronunțarea unei soluții în prezenta cauză, apare ca perfect îndreptățită.
Mai mult, chiar încuviințarea inițială a expertizei a reprezentat o simplă modalitate de a îi asigura inculpatului dreptul la apărare, fără să fie vorba despre un mijloc de probă indispensabil cauzei. Astfel, inculpatul a cerut această expertiză, însă fără a argumenta în vreun fel de ce cele două rapoarte de constatare tehnico-științifice efectuate în cauză ar fi inexacte. Or, conform art. 115 alin. (2) C. proc. pen. organul de urmărire penală sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți, dacă apreciază că raportul tehnico-științific (...) nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării tehnico-științifice (...), sau efectuarea unei expertize. În speță nu a fost ridicat niciun dubiu asupra corectitudinii sau a faptului că cele două rapoarte de constatare nu ar fi complete. Analiza acestora relevă faptul că, deși denumite rapoarte de constatare, acestea sunt substanțiale, cuprinzând tot ceea ce cuprinde în general orice expertiză dactiloscopică. Prin urmare, încuviințarea probei cu expertiza trebuie privită pur și simplu ca un act prin care instanța s-a arătat deschisă față de cererile inculpatului și, în măsura în care acesta nu a dorit să profite de acest lucru, revenirea asupra acestei probe apare pe deplin justificată.
În fine, o ultimă obiecție ce ar putea fi adusă celor două rapoarte în discuție constă în faptul că, potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. pen., asemenea rapoarte se întocmesc când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Or, din desfășurarea urmăririi penale nu reiese în ce a constat această urgență care a determinat organele de urmărire penală să dispună efectuarea unor constatări și nu a unor expertize. Cu toate acestea, lipsa unei urgențe care să justifice efectuarea constatărilor tehnico- științifice efectuate apare ca irelevantă câtă vreme, astfel cum s-a arătat, nu s- a prilejuit pe această cale nicio vătămare dreptului la apărare al inculpatului.
În drept, fapta inculpatului care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în datele de (...) și (...), a pătruns în locuințele părților vătămate B. I. și P. F., de unde a luat, fără consimțământul părților vătămate și cu intenția de a și le însuși pe nedrept, câte o geantă conținând bani, acte de identitate și alte bunuri, acțiuni prin care a provocat părților vătămate un prejudiciu de 1.700 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat comis în formă continuată - două acte materiale, prevăzut de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b)
C. pen..
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de furt constă în fapta inculpatului de a lua mai multe bunuri mobile din posesia părților vătămate. Prin săvârșirea acestei acțiuni s-a adus atingere valorii sociale obiectivată de dreptul fiecărei persoane la protejarea patrimoniului său, urmarea constând în producerea unui prejudiciu părților vătămate, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, înre acesta și elementul material existând un raport de cauzalitate direct.
Sub aspectul laturii subective fapta este comisă în forma și modalitatea de vinovăție a intenției directe, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale - însușirea pe nedrept a bunurilor respective - și urmărind ca acesta să se producă, astfel cum cere art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen.
În gențile părților vătămate, sustrase de către inculpat, se găseau și acte de identitate. D. nu a avut intenția directă de a sustrage respectivele acte, inculpatul a prevăzut că sustragerea genților ar putea avea ca rezultat și sustragerea unor acte de identitate ce s-ar putea afla în interior, fiind obișnuit să se păstreze anumite acte de identitate în gențile personale, și, deși nu a urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui. Prin urmare instanța reține că față de sustragerea actelor de identitate a existat intenția eventuală a inculpatului, astfel cum este aceasta reglementată prin art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., fiind incidentă agravanta prevăzută de art. 209 alin. (2) lit. b) C. pen.
Conform art. 41 alin. (2) C. pen. infracțiunea este continuată când opersoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
În speță faptele inculpatului au fost săvârșite în datele de (...) și (...), fiind astfel respectată condiția săvârșirii mai multor acțiuni la diferite intervale de timp. U. rezoluției infracționale ce a stat la baza tuturor acestor fapte este dovedită atât de intervalul relativ scurt de timp în care acestea s-au succedat - fiind comise la o distanță de doar două zile - cât și de modalitatea aproape identică de comitere a acestora - la aproximativ aceeași oră din zi, prin intrarea în apartamentele părților vătămate profitând de faptul că acestea nu fuseseră asigurate cu cheia. De asemenea, fiecare dintre aceste fapte realizează conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni, cea de furt calificat.
Conform art. 37 alin. (1) lit. b) există recidivă pentru persoana fizică (...)când după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni (...) cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. Inculpatul a comis cu intențieinfracțiunea pentru care este judecat în prezenta cauză după executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat în concurs, aplicată inculpatului prin s.p. 1. decembrie 2000 pronunțată de către Judecătoria Gherla, definitivă prin decizia nr. 1. martie
2001 pronunțată de către Tribunalul Cluj (conform fișei de cazier a acestuia, f.
83-84 dos. u.p.), iar pentru infracțiunea din prezenta cauză legea prevede o pedeapsă mai mare de un an, respectiv o pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare. Prin urmare, infracțiunea din prezenta cauză se află în stare de recidivă mare postexecutorie cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat anterior.
Pentru aceste motive, instanța l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată - două acte materiale, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen..
La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanța s-a raportat la criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 alin. (1) C. pen., astfel:
1. În ceea ce privește limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, instanța a reținut că potrivit art. 209 alin. (2) C. pen. pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat este închisoarea de la 3 la 15 ani.
2. În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite instanța a reținut că se află în prezența unui pericol social de intensitate medie. Astfel, fapta săvârșită de către inculpat a produs un prejudiciu de valoare medie, iar din modalitatea de comitere a acesteia reise că ne aflăm în prezența unei persoane care acționează cu dezinvoltură infracțională, având curajul de apătrunde în domiciliul unor persoane necunoscute care lăsaseră ușa descuiată, deși acestea erau ele însele în domiciliu sau în apropierea lui.
3. Referitor la persoana infractorului instanța a reținut că deși acesta are studii 8 clase și nu are ocupație sau loc de muncă. Inculpatul a mai fost condamnat și în trecut pentru mai multe infracțiuni contra patrimoniului, ceea ce denotă specializarea sa infracțională, el privind acest gen de fapte ca pe un mod de a își asigura existența.
Pe percursul urmăririi penale și al judecății a avut un comportament nesincer, negând în totalitate faptele comise. De asemenea, pe parcursul judecății a dat dovadă de rea-credință, încercând să tergiverseze soluționarea cauzei.
4. Referitor la împrejurările care agravează răspunderea penală, instanța a reținut în primul rând că inculpatul a comis infracțiunea în formă continuată, ceea ce este o cauză de agravare a răspunderii penale, potrivit art. 42 C. pen. infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor, potrivitdispozițiilor art. 34, sporul la care textul de lege face referire fiind până la maximul special al pedepsei pentru infracțiunea săvârșită, iar când acest maxim este neîndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
De asemenea, s-a arătat anterior că fapta a fost săvârșită în condițiile recidivei postexecutorii, iar potrivit art. 39 alin. (4) în cazul recidivei prevăzuteîn art. 37 alin. (1) lit. b) se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga unspor de până la 10 ani.
Pentru aceste motive instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special, și anume 3 ani de închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., văzând și dec. nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție, instanța i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen., și anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, constatând că infracțiunea comisă de către inculpat îl fac pe acesta nedemn de a ocupa una dintre funcțiile amintite. Drepturile de mai sus i-au fost interzise inculpatului pe toată durata prevăzută de art. 71 alin. (2), și anume din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă, partea vătămată B. I. s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 200 de lei, iar partea vătămată P. F. s-a constituit parte civilă pentru suma de 1.500 de lei.
Art. 998 C. civ. prevede că orice faptă a omului care cauzează altuiaprejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Pentru a fi îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie este necesar să existe o faptă ilicită, o culpă în săvârșirea acelei fapte, un prejudiciu și o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În speță, fapta ilicită constă în fapta inculpatului de a sustrage gențile părților civile. În săvârșirea acestei fapte inculpatul a acționat cu intenție directă, fiind astfel îndeplinită condiția existenței unei culpe în sensul dreptului civil. P. constă în suma de 200 de lei pentru partea civilă B. I. și, respectiv, 1.500 de lei pentru partea civilă P. F., reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, între acesta și fapta ilicită existând o legătură de cauzalitate evidentă.
Pentru aceste motive instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de
200 de lei în favoarea părții civile B. I. și a sumei de 1.500 de lei în favoarea părții civile P. F., cu titlu de daune materiale.
Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen. în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția (...) cazului în care s-a dispus acordarea de asistență gratuită, care rămân în sarcina statului. Prin urmare, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. O. avocatului desemnat din oficiu, respectiv al d-nei S. T., de 200 lei, a fost suportat din fondurile M.ui
Justiției.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal inculpatul
G. R. solicitând, în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, întrucât acesta nu se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni, iar în subsidiar, solicită reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond ca fiind prea mare.
Examinând probele dosarului, Curtea va constata că recursul declarat încauză este nefondat.
Instanța de fond ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente respectiv declarația părții vătămate B. I. (f. 20-21 dos. u.p., f. 32 dos. inst.), procesul-verbal de cercetare la fața locului din (...) (f. 9-16 dos. u.p.), declarația martorei R. Ana (f. 24 dos. u.p., f. 34 dos. inst.), raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2. din (...) (f. 30-36 dos. u.p.), declarațiile inculpatului (f.76-77, 79-80, 81 d.u.p., f.31 d. instanța de fond,), declarația părții vătămate R. I. (f.32 d. instanța de fond), declarația părții vătămate P. F. (f.55-57 , 58-59 d.u.p., f.33 d. instanță de fond), declarația martorului P. V. (f.62-63 d.u.p., 47 dosar instanța de fond), declarația martorului T. B. (f.23 du.p., f.48 dosar instanța de fond), declarația martorului P. Z. (f.64 d.u.p., f.49 dosar instanța de fond), declarația martorei M. G. (f.50 dosar instanță), a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea iar încadrarea juridică a faptelor se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 alin.1 art.209 alin.2 lit.b C. cu aplicarea art.41 alin.2 C. și art.30 lit.b C.
În esență a reținut că inculpatul în baza aceleiași rezoluții infracționale, în datele de (...) și (...), a pătruns în locuințele părților vătămate B. I. și P. F., de unde a luat, fără consimțământul părților vătămate și cu intenția de a și le însuși pe nedrept, câte o geantă conținând bani, acte de identitate și alte bunuri, acțiuni prin care a provocat părților vătămate un prejudiciu de 1.700 de lei.
Probele administrate și care au fost menționate mai sus confirmă vinovăția inculpatului astfel că o soluție de achitare a acestuia în baza art.10 lit.c C. în sensul că nu ar fi comis faptele reținute în sarcina sa este exclusă.
Cu ocazia individualizării pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C., adică gradul de pericol social al faptei , modul concret de comitere a acesteia precum și persoana inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptei, nu a depus diligențe pentru recuperarea prejudiciului și se află în stare de recidivă postcondamnatorie , așa cum rezultă din fișa de cazier (f.83-84) a mai suferit 9 condamnări anterioare tot pentru comiterea unor infracțiuni de furt iar în 2 dosare penale este cercetat pentru infracțiuni similare astfel că pedeapsa aplicată orientată spre minimul special a fost just dozată și nu se impune reducerea pedepsei așa cum a solicitat apărătorul inculpatului.
Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privarea de libertate având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor comise raportat la antecedența penală a inculpatului care persistă în activitatea infracțională,precum și nerecuperarea prejudiciului astfel că executarea pedepsei în regim de detenție este oportună.
Latura civilă a cauzei a fost soluționată în concordanță cu probele de la dosar astfel că fiind stabilită vinovăția inculpatului în mod corect acesta a fost obligat la plata despăgubirilor civile în favoarea părților civile.
În cauză nefiind incidente motive de casare care s-ar putea lua în considerare și din oficiu, Curtea în baza art.385>/15 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. R., împotriva sentinței penale nr. 116 din 15 februarie 2011 Judecătoriei C.-N.
În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de
200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui
Justiției.
În baza art.192 alin.2 C. va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. R., domicilia în
C. N., str. Al. Davilla, nr. 4, jud. C. împotriva sentintei penale nr. 116 din 15 februarie 2011 Judecătoriei C.-N.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11 aprilie 2011 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. D. L. I. C. M. ANA C.
GREFIER M. N.
Red.ICM/SMD
4 ex./(...)
Jud.fond.Mihăiță L.
| ← Decizia penală nr. 232/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 706/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
