Decizia penală nr. 1108/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
: L. H.
DECIZIA PENALĂ NR. 1108/R/2011
Ședința publică din 28 iunie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE :I. M. , judecător
JUDECĂTORI : V. V. A.
GREFIER : L. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - V. G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. de pe lângă Tribunalul Cluj, împotriva deciziei penale nr.103/A/2011, pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui C., privind pe inculpatul S. N. V., trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă J. C. N., pentru săvârșirea a 31 de infracțiuni de neglijență în serviciu, prev.de art.249 alin.1 C.penal cu aplic.art.33 lit.a C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av.Babiciu D., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul S. N. V.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul P., solicită admiterea recursului în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen., pentru motivul de casare prev.de art.385/9 pct.18 C.pr.pen., casarea hotărârilor instanței de fond și cea de apel și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii având ca modalitate de executare, suspendarea condiționată a executării pedepsei conformart.81 C.penal. Apreciază că ambele hotărâri sunt nelegale întrucât în hotărârea primei instanțe există contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii iar Tribunalul Cluj a greșit întrucât, pentru fiecare din cele 31 de infracțiuni a aplicat câte o amendă administrativă de 800 lei, ori, corect era să se aplice o singură pedeapsă pentru toate infracțiunile. Apreciază că faptele săvârșite de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și raportat la împrejurările concrete de comitere a acestora, la prejudiciul produs, instanța era îndreptățită să aplice inculpatului o pedeapsă cu suspendare.
Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului ca nefondat apreciind că ambele instanțe au analizat judicios probele administrate și au apreciat că faptele săvârșite de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Tribunalul Cluj a constata că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt apreciind că, raportat la circumstanțele comiterii faptei și la datele care caracterizează persoana inculpatului, soluția de achitare este legală și temeinică. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a avut o conduită sinceră, prejudiciul a fost recuperat integral și nu a avut nici o abatere disciplinară. Prejudiciul a fost recuperat de la martorul T. R. care a recunoscut că este vinovat.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 954 pronunțată la data de 16 noiembrie
2010 de Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art.11 pct.2 lit.a, rap. la art. 10 lit. b/1 C.pr.pen. s-a dispus achitarea inculpatului S. N. V., pentru săvârșirea a 31 de infracțiuni de neglijență în serviciu prevăzute de art. 249 al. 1 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen., iar în baza art. 181 din C.pen. rap. la art. 91 din C.pen. s-a aplicat inculpatului amenda administrativă de 800 lei. S-a constatat că persoana vătămată C. N. P. R. S. - D. R. de P. C.-N. - O. J. C. cu sediul în C.-N., str. Regale F., nr. 33, jud. C. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 192 al. 1 pct. 1 lit. d din C.p.p. a fost obligat inculpatul S. N.-V. la plata sumei de 220 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța sentința de mai sus s-a reținut că inculpatul S. N. V. o cunoștea pe T. V. de câțiva ani și știa că aceasta fusese diagnosticată cu A. și, treptat, își pierduse și vederea. Din aceleași probe rezultă că încă din timpul vieții ei, de față cu T. V. și la îndemnul acesteia, inculpatul i-a plătit lui T. R. pensia cuvenită mamei sale. În luna aprilie a anului 2005 T. V. a decedat iar fiul acesteia, T. R., nu a declarat autorităților decesul mamei sale, ci a păstrat cadavrul în apartamentul în care locuise împreună cu ea în scopul de a continua să încaseze pensia cuvenită acesteia. Aceasta stare de fapt a durat până în luna iunie 2008, când T. R. s-a hotărât să anunțe autoritățile despre decesul mamei sale, lucru ce rezultă atât din declarația dată de T. R. în calitate de martor (fila 23), cât și din starea de fapt reținută prin sent. pen. nr. 365/2009 din (...) a Judecătoriei C.-N., definitivă prin neapelare (filele 52-55 dos. u.p.). În această perioadă inculpatul a continuat să îi predea numitului T. R. sumele de bani ce s-ar fi cuvenit cu titlu de pensie mamei acestuia. Astfel cum rezultă din declarația inculpatului (fila 18), care se coroborează cu declarația martorului T. R. (fila 23), de fiecare dată când inculpatul venea pentru a achita pensiile în blocul în care locuia T. R., acesta din urmă îi prezenta buletinul de identitate al mamei sale și prezenta diferite pretexte spre a motiva lipsa numitei T. V. de la domiciliu (că ar fi plecată din localitate, că ar dormi, ca ar fi internata in spital etc.). În acest context, motivat atât de afirmațiile lui T. R., cât și de ale vecinilor acestuia, care nu cunoșteau nici ei faptul că T. V. era decedată, inculpatul accepta să achite pensia cuvenită mamei sale către T. R.. Atât modalitatea în care T. R. acționa spre a induce în eroare factorii poștali, cât și faptul că persoanele care locuiau în acel bloc erau convinse că T. V. este în viață, ba chiar se interesau de sănătatea acesteia, reiese și din declarațiile martorilor M. D.-M. (fila 19), P. Alexandru-G. (fila 20), M. I. (fila 21) și M. O. M. (fila 43 dos. u.p.), toți aceștia fiind la rândul lor factori poștali care au predat pensia numitei T. V. către fiul acesteia în perioadele în care îl înlocuiau pe inculpat, aflat în concediu. Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv fișa postului inculpatului (fila 23) în care se specifică la pct. 10 că acesta are obligația de a cunoaște la zi cadrul legislativ specific ce reglementează domeniul în care activează și din convenția privind plata unor drepturi de asigurări sociale și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, încheiată între M. Muncii și Solidarității Sociale și C. P. R. S. (fila 51), care face parte din respectivul cadru legislativ, rezultă că S. N.-V. avea obligația de a achita drepturile bănești cuvenite cutitlu de pensie direct destinatarilor care se legitimează cu buletinul de identitate sau mandatarilor acestora, pe bază de procură specială autentică (art. 14 alin. (1) din Convenție). De altfel, chiar din declarația inculpatului reiese că acesta cunoștea obligația respectivă. Referitor la motivul pentru care și-a încălcat obligația, atât din declarația sa, cât și din declarațiile celorlalți martori care sunt factori poștali și au procedat identic cu inculpatul, rezultă că nu a urmărit niciun scop ascuns, ci a crezut că face o faptă bună. De altfel, chiar și martorul T. R. (fila 23) afirmă că nu a tăcut nimic special pentru a-l determina pe inculpat să îi predea sumele respective de bani și că probabil acesta accepta să îi plătească pensia mamei sale întrucât cunoștea situația grea a acesteia și era milos. Referitor la numărul de fapte săvârșite de către inculpat instanța de fond a reținut că plata pensiei se face lunar și că inculpatul a achitat numitului T. R. pensia mamei sale în fiecare lună, mai puțin perioadele în care se afla în concediu și era înlocuit de alți factori poștali. Din adresa emisă de C. P. R. S. (fila 50 dos. u.p.) rezultă atât perioadele în care acesta era în concediu, cât și numele factorilor poștali care l-au înlocuit, după cum urmează: 03.10.-(...) înlocuit de P. G., 24.07.-(...) și 20.11.- (...) nu se știe cine l-a înlocuit, dar S. N. e cel care a achitat drepturile bănești defunctei T. V. pentru aceste perioade, 29.05-(...) înlocuit de M. O., 17.07-21.07 înlocuit de M. I., 14.04.-(...) înlocuit de M. D. În ceea ce privește momentul în care neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului a început să provoace pagube C. P. R. S., acesta este luna aprilie 2005, când numita T. V. a decedat, din acel moment ea nemaifiind îndreptățită să primească pensia. De asemenea, referitor la momentul în care plata pensiei a încetat, atât din declarațiile inculpatului (fila 18) care afirmă că începând cu luna ianuarie 2008 a început să bănuiască faptul că ceva este în neregulă cu T. V. întrucât fiul acesteia afirma că se încuie pe dinăuntru în camera sa, cât și din declarația martorei M. D. M. (fila 25 dos. u.p.) din care rezultă că ea a fost cea care a plătit pensia ce s-ar fi cuvenit lui T. V. atât pentru luna aprilie 2008, cât și restantele din lunile februarie și martie 2008, rezultă că ultima faptă comisă de inculpat este cea din luna ianuarie 2008. În concluzie, intervalele de timp în care inculpatul a achitat pensia lui T. V. fiului acesteia sunt următoarele: aprilie-septembrie și noiembrie-decembrie 2005, ianuarie-decembrie 2006, ianuarie-mai 2007, august-decembrie 2007, ianuarie 2008, în total un număr de 31 de luni, ceea ce corespunde unui număr de 31 de fapte. Prejudiciul cauzat prin faptele inculpatului și a factorilor poștali care l-au părții vătămate C. P. R. S. este de 26 696 lei, echivalentul pensiilor care au fost plătite fără drept lui T. R., prejudiciu ce a fost recuperat în totalitate de către partea vătămată de la T. R., astfel cum rezultă din Sent. pen. nr. 365/2009 din (...) a Judecătoriei C.-N., definitivă prin neapelare (filele 52-55 dos. u.p.). Latura obiectivă a infracțiunii de neglijență în serviciu presupune îndeplinirea a două condiții: pe de o parte, trebuie să existe o neîndeplinire sau o îndeplinire în mod defectuos a unui act în exercitarea atribuțiilor de serviciu și, pe de altă parte, această faptă trebuie sa cauzeze o tulburare însemnată în bunul mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități la care se referă art. 145 C.pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă a intereselor unei persoane. În ceea ce privește prima condiție, în speță inculpatul și-a încălcat atribuția de serviciu, îndeplinind-o în mod defectuos. Astfel, deși din art. 14alin. (1) al convenției privind plata unor drepturi de asigurări sociale și a altor drepturi prevăzute de legi speciale încheiate între M. Muncii și Solidarității Sociale și C. P. R. S. reieșea obligația inculpatului de a achita pensia doar titularului, pe baza actului de identitate sau unei alte persoane, pe bază de procură autentică specială, S. N.-V. a achitat pensia numitei T. V. fiului acesteia, T. R., doar pe baza buletinului de identitate al mamei sale pe care T. R. i-l prezenta, fără ca acesta din urmă să dețină o procură autentică specială ce i-ar fi dat dreptul să încaseze sumele respective. În ceea ce privește a doua condiție a laturii obiective, în conformitate cu art. 145 C. pen. prin termenul public se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Este neîndoielnic faptul că C. P. română S. este o persoană juridică de interes public, care prestează servicii poștale - servicii ce sunt la rândul lor de interes public. Prin urmare C. P. română S. face parte dintre instituțiile la care se referă art. 145 C. pen. și în patrimoniul său s-a produs paguba de 26 696 de lei constând în pensia ce a fost remisă lui T. R. și care nu se mai cuvenea mamei acestuia, întrucât era decedată, fiind astfel îndeplinită și cea de a doua condiție a laturii obiective a infracțiunii de neglijență în serviciu. Urmarea comiterii acestei fapte constă în lezarea valorii sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunii de neglijență în serviciu, și anume a relațiilor de serviciu. R. constă în paguba produsă în patrimoniul C. P. R. S. Atât între faptă și urmarea sa, cât și între faptă și rezultat există o legătură de cauzalitate evidentă. Referitor la latura subiectivă inculpatul a comis fapta în forma și modalitatea de vinovăție a culpei cu prevedere. Conform art. 19 alin. (1) pct. lit. a) C. pen. fapta este săvârșită din culpă atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce. În speță este neîndoielnic că inculpatul a prevăzut că fapta sa, constând în predarea pensiei unei persoane care nu era titularul acesteia și care nu prezenta o procură autentică specială, ar putea fi de natură să ducă la încălcarea atribuției sale de serviciu - de a preda pensia numitei T. V. - și prin aceasta să producă o pagubă în patrimoniul angajatorului său. Prevederea acestui rezultat reiese din faptul că inculpatul cerea explicații asupra lipsei mamei lui T. R., la un moment dat soli citând chiar să o vadă personal. Or, acest lucru arată că el era conștient de posibilitatea ca sumele să nu fie predate de către T. R. mamei sale, indiferent din ce motiv. Cu toate acestea, inculpatul a considerat fără temei că rezultatul nu se va produce, bazându-se în acest sens pe o serie de elemente obiective, respectiv relațiile de rudenie între T. R. și T. V., faptul că T. R. se afla în posesia buletinului mamei sale, lucru care nu ar fi trebuit să se întâmple dacă aceasta ar fi fost decedată întrucât la deces buletinul rămâne la autorități și faptul că T. R. inventa pretexte pentru care mama sa era în imposibilitate de a-și primi personal pensia, pretexte confirmate în parte și prin discuțiile cu vecinii. lnfracțiunea de neglijență în serviciu impune existența unui subiect activ special, și anume un funcționar public. Conform art. 147 alin. (1) C. pen. prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent de cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu în serviciul unei unitățidintre cele la care se referă art. 145. La momentul comiterii faptei inculpatul era angajat în calitate de factor poștal la C. P. română S. - persoană juridică în legătură cu care s-a arătat deja că face parte dintre instituțiile la care se referă art. 145 C.pen. - exercitând însărcinări în cadrul acesteia și, prin urmare, era funcționar public, putând fi subiect activ al infracțiunii de neglijență în serviciu. Faptele săvârșite de către inculpat nu pot fi calificate ca reprezentând in fracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, incriminat de art. 248 C. pen. Astfel, principala diferență între infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și cea de neglijență în serviciu o constituie forma de vinovăție cu care cele două se comit: în cazul primei a trebuie să existe intenția de a comite infracțiunea, iar în cazul ultimei fapta se comite din culpă. Nu poate fi vorba de intentia reclamantului de a comite această infracțiune. În primul rând nu se poate vorbi despre intenție eventuală în acest caz. Astfel, conform art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. fapta este săvârșită cu intenție când infractorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui. Deși este adevărat că, așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a putut prevedea rezultatul faptei sale - acela că sumele de bani ar putea să nu ajungă la persoana îndreptățită - nu se poate afirma că a acceptat posibilitatea producerii sale. Diferența dintre intenția eventuală și culpa fără prevedere constă în aceea că, dacă în cazul intenției eventuale inculpatul manifestă indiferență totală față de valoarea socială protejată prin norma de incriminare, în cazul culpei cu prevedere inculpatul nu este indiferent, ci speră, bazându-se pe anumite împrejurări obiective, că rezultatul nu se va produce. Or, în speță, cum de asemenea s-a arătat, inculpatul s-a bazat pe o serie de elemente obiective și a considerat că valoarea socială ocrotită de norma penală nu va fi lezată. În al doilea rând, nu se poate considera că fapta a fost comisă cu intenție prin simpla raportare Ia faptul că a existat intenția neîndoielnică a inculpatului de a remite sumele de bani unei persoane ce nu era îndreptățită a le primi. Astfel, textul de incriminare al neglijenței în serviciu vorbește despre încălcarea din culpă a atribuțiilor de serviciu, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a acestora. Pentru a stabili care a fost intenția cu care s-a comis încălcarea acestor atribuții trebuie să se stabilească în principal care erau atribuțiile respective. ar, ar fi excesiv de rigid să se considere că atribuția inculpatului era de a remite pensia strict persoanei îndreptăți te sau unui mandatar cu procură autentică. În realitate, atribuția sa de serviciu era de a remite pensia titularului, iar modalitatea de remitere (personal sau unei persoane cu mandat autentic) era prevăzută tocmai cu scopul de a se asigura că pensia ajunge Ia persoana îndreptățită. În acest context se observă că inculpatul se află în culpă pentru neîndeplinirea atribuției sale de serviciu: el nu a avut nicio clipă intenția ca pensia să nu fie remisă în final persoanei îndreptățite, însă a putut prevedea că prin modul defectuos în care își îndeplinește atribuția acest lucru s-ar putea întâmpla, sperând însă - pe baza elementelor obiective de care s-a vorbit mai sus - că acest lucru nu se va întâmpla. Mai mult, și dacă s-ar considera că a existat o intenție de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, credem că vinovăția trebuie raportată la faptă în integralitatea sa. ar, astfel cum reiese din textul de incriminare, infracțiunea de neglijență în serviciu presupune și producerea unei pagube. În speță inculpatul nu a avut intenția - directă sau eventuală - de a produce paguba respectivă. Regăsim și aici elementele culpei cu prevedere: deși a prevăzut că o asemenea pagubă s-ar putea produce în patrimoniul C. P. română S., determinată de faptul că exista posibilitatea ca banii să nu mai fie remiși titularei pensiei, el a sperat că acest lucru nu se va întâmpla, bazându-se pe aceleași elemente obiective. Prin urmare, chiar și așa fapta apare ca fiind comisă din culpă, realizându-se astfel conținutul constitutiv al infracțiunii de neglijență în serviciu și nu cel al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Pentru aceste motive instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice ridicată din oficiu. Faptele inculpatului S. N.-V. care în perioadele aprilie -septembrie și noiembrie-decembrie 2005, ianuarie - decembrie 2006, ianuarie- mai 2007, august-decembrie 2007, ianuarie 2008, în calitate de angajat al C. P. R. S. și-a încălcat din culpă îndatorirea de serviciu de a achita pensia numitei T. V., prin îndeplinirea ei defectuoasă constând în achitarea pensiei unei alte persoane decât titularul, fără ca această persoană să prezinte o procură autentică specială, cauzând prin aceasta o pagubă de 26.696 lei patrimoniului C. P. R. S. constituie un număr de 31 de fapte tipice de neglijență în serviciu prevăzute de art. 249 alin. (1) C. Pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Având în vedere că faptele reținute în sarcina inculpatului sunt identice, întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu urmează să fie analizată o singură dată, analiză ce se aplică fiecăreia dintre cele 31 de fapte. Conform art. 33 lit. a) C. pen. concurs de infracțiuni există când două sau mai multe infractiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. În speță fiecare din faptele inculpatului realizează conținutul constitutiv al câte unei infracțiuni de neglijență în serviciu, cele 31 de infracțiuni fiind comise înainte ca inculpatul să fie condamnat definitiv pentru vreuna din ele. Prin urmare, cele 31 de infracțiuni de neglijență în serviciu au fost comise în concurs real, reglementat de art. 33 lit. a) C. pen. Conform art. 18 ind. 1 alin. (1) C. pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă aduse uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Alin. 2 al aceluiași articol prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Instanța de fond a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, fiecare, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Astfel, în ceea ce privește modul și mijloacele de săvârșire a faptei se poate observa că, deși a existat o neîndeplinire culpabilă a obligațiilor de serviciu, încălcarea acestor obligații în situații similare celei din speță nu reprezintă nicidecum excepții. În caz contrar ar fi inexplicabil cum toți factorii poștali cărora li s-a încredințat această sarcină, în decursul a trei ani de zile, au fost de acord să remită sume de bani numitului T. R. pe baza buletinului mamei sale și în lipsa acesteia, fără ca măcar unul dintre ceicinci să fi solicitat să o vadă pe T. V., iar în caz de refuz să nu efectueze plata pensiei către fiul acesteia. Declarațiile martorilor din care pare a reieși că această practică este o excepție sunt contrazise de chiar starea de fapt reținută. Referitor la scopul urmărit de către făptuitor trebuie reținut faptul că acesta nu a urmărit și nu a obținut niciun beneficiu prin comiterea faptei. Mai mult, astfel cum reiese din declarațiile sale, a considerat că face o faptă bună, gestul său fiind unul moral și omenesc în condițiile în care a refuza să remită banii lui T. R. ar fi însemnat - în opinia sa, căci nu și-a imaginat niciun moment că T. V. ar fi decedată - să o determine pe aceasta să vină personal la oficiul poștal, în condițiile în care știa că e bolnavă de A. și nevăzătoare. Referitor la împrejurările în care fapta a fost comisă se poate spune pe drept cuvânt că acestea au fost excepționale. Chiar dacă nu sunt de natură să îl exonereze de orice culpă, trebuie recunoscut că era greu de imaginat că T. R. nu a declarat autorităților moartea mamei sale și a continuat să păstreze cadavrul acesteia în domiciliu timp de trei ani de zile, fără ca nimeni să știe că aceasta era decedată. În ceea ce privește urmarea produsă, chiar dacă a fost vorba de o pagubă relativ importantă cauzată patrimoniului C. P. română S., trebuie reținut faptul că acest prejudiciu nu a fost provocat numai de inculpat, existând o culpă concurentă a acestuia și a lui T. R., cel din urmă având un grad de vinovăție mai ridicat raportat la pagubă. Mai mult, paguba a fost reparată în întregime de către T. R., astfel cum s-a arătat deja. În fine, referitor la persoana și conduita făptuitorului, astfel cum rezultă atât din caracterizarea acestuia de la locul de muncă (f.17), cât și din declarația martorului M. I. (f.21), acesta nu a mai avut alte abateri disciplinare cu excepția celei din speță, fiind cunoscut în colectiv ca o persoană cu principii respectabile, cinstit, onest, harnic, comunicativ, adaptabil la efort și sarcinile funcției pe care o îndeplinește. De altfel, în favoarea sa pledează și scopul în care a comis fapta care, s-a arătat deja, a fost unul altruist. Pentru aceste motive instanța de fond a constatat că faptele pentru care este judecat în prezenta cauză inculpatul S. N.-V., fiecare în parte, aduc o atingere minimă valorilor apărate de lege și, prin conținutul lor concret, fiind lipsite în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și a făcut aplicarea art. 18 ind. 1 C. pen. și, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b ind. 1) C proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru toate cele 31 de fapte. În conformitate cu art. 18 ind. 1 alin. (3) C. pen. în cazul faptelor prevăzute în prezentul articol ( ... ) instanța aplică una din sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91. În speță instanța de fond a aplicat inculpatului sancțiunea prevăzută de art. 91 lit. c), și anume amendă cu caracter administrativ în cuantum de 500 lei pentru fiecare fapta în parte. Văzând și dispozițiile și considerentele deciziei nr. 35/2006 pronunțată de către Î.C.C.J. în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța de fond a contopit cele 31 de amenzi cu caracter administrativ de 500 lei, a stabilit amenda de 500 lei pe care a sporit-o până la 800 lei. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că persoana vătămată C. P. R. S. a afirmat expres că nu intenționează să se constituie parte civilă în cauză, neavând nicio pretenție civilă față de inculpat întrucât prejudiciul a fost recuperat de la T. R. (fila 16). Prinurmare instanța de fond a luat act că în cauză nu a existat constituire de parte civilă. Prin decizia penală nr. 103 pronunțată la data de 28 februarie 2011 de Tribunalul Cluj s-au admis apelurile parchetului și ale inculpatului, desființându-se sentința atacată în parte cu privire la amenda administrativă și pronunțând o nouă hotărâre, s-a menținut achitareainculpatului și dispozițiile referitoare la latura civilă și cheltuielile judiciare, aplicându-se inculpatului 31 de amenzi administrative în sumă de câte 800 lei care au fost contopite, inculpatul executând o singură amendată administrativă de 800 lei. Împotriva acestei decizii și implicit împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs parchetul solicitând admiterea acestuia, casarea acestora și rejudecând cauza să de dispună, în principal, condamnarea inculpatuluila pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia. În motivarea recursului s-a arătat că faptele comise de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni având în vedere împrejurările concrete de comitere a acestora și prejudiciul produs. Recursul declarat de în cauză este nefondat. În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corect stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu. Potrivit art. 18/1 alin. 2 Cod penal la stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei infracțiuni se ține seama de modul și mijloacele de comitere a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana și conduita făptuitorului. În raport de aceste criterii, nu se poate susține că faptele inculpatului sunt lipsite de pericol social al unei infracțiuni având în vedere, pe de o parte elementele definitorii ale conținutului lor concret, iar pe de altă parte, valoarea socială apărată prin norma de incriminare. Astfel, activitatea infracțională s-a derulat pe o perioadă lungă de timp (aprilie 2005 - ianuarie 2008), prejudiciul cauzat este într-un cuantum ridicat (34.055 lei), iar numărul infracțiunilor este extrem de mare. Or, în aceste condiții nu se poate susține că faptele inculpatului sunt în mod vădit lipsite de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. b C.pr.penală, Curtea va admite recursul parchetului, va casa hotărârea atacată în latura penală a cauzei și rejudecând în aceste limite, dispune condamnarea inculpatului S. N. V. pentru comiterea a 31 de infracțiuni de neglijență în serviciu prev.de art. 249 Cod penal, la câte o pedeapsa de 1.000 lei amendă penală, pentru fiecare infracțiune în parte. Conform art. 33 lit. a, art. 34 lit.c Cod penal se va dispune contopirea pedepselor aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1.000 lei amendă penală. Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii atacate, iar cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, conform art. 192 pct. 3 C.pr.penală. PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva deciziei penale nr. 103/A din 28 februarie 2011 a T.ui C., pe care o casează împreună cu sentința penală nr. 954 din 16 noiembrie 2010 a Judecătoriei C.-N., în ceea ce privește latura penală a cauzei. Rejudecând în aceste limite: Condamna inculpatul S. N. V. pentru comiterea a 31 de infracțiuni de neglijență în serviciu prev. si ped. de art. 249 alin.1 Cod penal, la câte o pedeapsa de 1.000 lei amendă penală, pentru fiecare infracțiune in parte. Potrivit art. 33, 34 lit.c Cod penal contopește pedepsele aplicate si dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1000 lei amendă penală. Menține restul dispozițiilor deciziei atacate. Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2011 . PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. M. V. V. A. L. H. GREFIER, Pt.L. S. înc.odihnă semnează PRIM-GREFIER, M. T. Red.V.V.A. Dact.H.C./4 ex./(...). Jud.fond:M.L. M.; Jud.apel:E. Jeler,I.Nora Boiciuc;
| ← Decizia penală nr. 1906/2011, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 1652/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
