Decizia penală nr. 1469/2011, Curtea de Apel Cluj

RR O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.1469/R/2011

Ședința publică din 26 septembrie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. Ș.- judecător JUDECĂTORI : L. M.

: ANA C. GREFIER : M. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. - V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul M. C. R. împotriva sentinței penale nr.636 din 19 mai 2011 a J. C.-N., pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art.215 al.1,2,3 C., uz de fals prev. de art.291 teza I C. și uz de fals prev. de art.291 teza II-a C., toate în condițiile art.33 lit.a C.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A Prin sentința penală nr.636 din (...) a J. C.-N., pronunțată în dosarul nr.(...), în temeiul art.334 C.pr.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpata S. C. S. a fost trimisă în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca astfel : pentru inculpata SC

„." S. din două infracțiuni de complicitate la înșelăciune, prev. fiecare de art. 26 rap. la art. 215 al.1, 2, 3 C., două infracțiuni de complicitate la tentativă la înșelăciune, prev. fiecare de art. 26 rap. la art.20 C. la art.215 al.1, 2, 3

C., patru infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, prev. fiecare de art. 288 al.1 C., patru infracțiuni de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. fiecare de art. 26 rap. la art. 290 al. (1) C. pen. și patru infracțiuni de complicitate la uz de fals, prev. fiecare de art. 26 rap. la de art. 291 teza I C. pen., toate în condițiile art. 33 lit. a) C. pen intr-o singura infractiune in forma continuata de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 al. (1), (2), (3) C. pen., cu aplic art 41 alin 2 C. penal (4 acte materile) , o singura infracțiune in forma continuata de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 al. (1) C. pen. (contrafacerea contractului individual de muncă nr. 18/(...), folosit de M. C. R. și contrafacerea contractului individual de muncă nr. 19/(...), folosit de V. E. contrafacerea actelor pentru N. si S.) cu aplic art 41 alin 2 C. penal (4 acte materiale) , intr-o singura infractiune in forma continuata de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 C. penal rap. la art 290 al. (1) C. pen.cu aplic art 41 alin 2 C. penal (4 acte materiale ) siintr-o singura infractiune in forma continuata de complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 rap. la de art. 291 teza I C. pen.,cu aplic art 41 alin 2 C. penal(4 acte materiale remiterea contractului individual de muncă nr.

18/(...) inculpatului M. C. R., în vederea folosirii și remiterea contractului individual de muncă nr. 19/(...) inculpatului V. E., în vederea folosirii inclusiv cele pentru N. si S.) toate în condițiile art. 33 lit. a) C. pen. pentru restul inculpaților încadrările juridice rămânând neschimbate.

Au fost condamnați inculpații:

M. C.-R., fiul lui I. și R., născut la data de (...) în municipiul T., județul C., de cetățenie română, studii medii, necăsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație, C. 1., posesor al C.I. seria KX nr. 5. eliberată de poliția municipiului T., cu domiciliul în municipiul T., str. R., nr.10, ap.35, județul C., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- înșelăciune, prev.si ped de art. 215 al. 1,2,3 C. pen., cu aplic art 74 lit. a,b C. penal rap. la art 76 lit. c C.penal de la o pedeapsa de

1 an 6 luni închisoare

- uz de fals, prev. si ped de art. 291 teza a I-a C. pen cu aplic art 74 lit a,b C. penal rap. la art 76 lit e C.penal de la o pedeapsa de

2 luni închisoare.

- uz de fals, prev.si ped de art. 291 teza a II-a C. pen. cu aplic art 74 lit a,b C. penal rap. la art 76 lit e C.penal de la o pedeapsă de

2 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a C. penal s-a constatat că infracțiunile din prezentul dosar sunt concurente, iar in baza art. 34 lit. b. C. penal s-au contopit cele 3 pedepse, inculpatul urmând sa execute pedeapsa cea mai grea aceea de :

1 an 6 luni închisoare In baza art. 71 alin 2 C. penal, s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal ca si pedepse accesorii pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal.

In temeiul art. 81 C. penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de incercare de 3 ani si 6 luni stabilit in conditiile art. 82 C. penal, iar in baza art. 71 alin. 5 C. penal s-a dispus suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspandarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.

In baza art. 359 C. proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul încălcării prevederilor art. 83 C. penal Inculpata SC " C. S., cu sediul în C.-N., A. Gârbou nr. 8, ap. 93, jud.

C., CUI 17607610/(...), J(...), reprezentată prin lichidator M. E., cu numele purtat anterior S., fiica lui S. M. și S. M., născută la data de (...) în municipiul Dej, județul C., de cetățenie română, studii superioare, căsătorită, ocupație - practician în insolvență, fără antecedente penale, posesoare a C.I. seria KX nr. 3. eliberată de poliția Dej la data de (...), cu C.

2., cu domiciliul în municipiul Dej, strada O. G., nr. 6, județul C., in temeiul art. 19 indice 1 C. penal pentru săvârșirea infracțiunilor de

- complicitate la înșelăciune, prev. si ped de art. 26 rap. la art. 215 al.

1,2,3 C. pen.cu aplic art 41 alin 2 C. penal( 4 acte materiale) la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 10.000 lei in conditiile art 71 indice 1 alin 3

C. penal

- complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.si ped de art.26C. penal rap. la art 290 al. 1 C. pen cu aplic art 41 alin 2 C. penal(

4 acte materiale) la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 5.000 lei inconditiile art 71 indice 1 alin 2 C. penal

- fals material în înscrisuri oficiale, prev. si ped de art.288 alin.1 C. cu aplic art 41 alin 2 C. penal( 4 acte materiale) la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 5.000 lei in conditiile art 71 indice 1 alin 2 C. penal

- complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 rap. la art. 291 teza a I-a

C. pen cu aplic art 41 alin 2 C. penal( 4 acte materiale) la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 5.000 lei in conditiile art 71 indice 1 alin 2 C. penal

In baza art. 33 lit a C penal si art 40 indice 1 alin 1 C. penal contopeste pedepsele aplicate prin prezenta hotarare inculpatei SC " C. S., urmand ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea de

10.000 lei amenda penala S-a dispus comunicarea către Registrul Comerțului de pe lângă

Tribunalul Cluj după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

S-a admis actiunea civila formulata in cauza de partea civila C. E. pcl. D. -S. R. si in temeiul art. 14 C. proc. penala rap. la art. 346 C. proc. penala combinat cu art. 998 si urm. C. civil , art 1003 C civil au fost obligați inculpatii M. C., R. O. N. C. si SC C. S. in solidar la plata sumei de 8261,03 lei.

S-a constatat ca B. R. SA nu s-a constituit parte civilă.

Constata ca prin s.p nr 8. a J. C. napoca s-a dispus desfiintarea totala a inscrisurilor falsificate adeverințele de salariu și contractele individuale de muncă falsificate intocmite pe numele lui N. C. si S. V. in numele societatii SC C. S.

In baza art. 14 alin 3 lit. a C. proc. penala rap. la art. 348 C. proc. penala s-a dispus dispune desfiintarea totala a inscrisurilor falsificate si anume: adeverința de salariu nr.112 din (...), copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...)

In temeiul art. 191 alin 1 si 2 C. proc. penala au fost obligați inculpatii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 800 lei fiecare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitotiul P. de pe langa J. C. N. emis in dosar nr 6. la data de

(...) si inregistrat pe rolul J. C. N. sub nr. de mai sus la data de (...) au fost trimisi in judecata inculpatii V. E., fiul lui V. și S., născut la data de (...) în comuna V., județul C., de cetățenie română, studii medii, căsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație, C. 1., posesor al C.I. seria KX nr. 2. eliberată de poliția municipiului C.-N., cu domiciliul în municipiul C.-N., str. Vidraru, nr.17-19, ap.48, județul C.,pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215 al. (1), (2), (3) C. pen., uz de fals, prev. de art. 291 teza I C. pen. și uz de fals, prev. de art. 291 teza a II-a C. pen., toate în condițiile art. 33 lit. a) C. pen. M. C.-R., fiul lui I. și R., născut la data de (...) în municipiul T., județul C., de cetățenie română, studii medii, necăsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație, C. 1., posesor al C.I. seria KX nr. 5. eliberată de poliția municipiului T., cu domiciliul în municipiul T., str. R., nr.10, ap.35, județul C., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215 al. (1), (2), (3) C. pen., uz de fals, prev. de art. 291 teza I C. pen. și uz de fals, prev. de art. 291 teza a II-a C. pen., toate în condițiile art. 33 lit. a) C. pen. R. O., fiul lui I. și O., născut la data de (...) în municipiul C.-N., județul C., de cetățenie română, studii medii, căsătorit, cu antecedente penale, administrator la SC C. S., cu C. 1., posesor al C.I. seria KX nr. 2. eliberată de poliția municipiului C.-N., cu domiciliul în municipiul C.-N., A. G., nr.8, ap.93, județul C., în prezent este detinut în Penitenciarul Baia Mare,pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la înșelăciune, prev. fiecare de art. 26 rap. la art. 215 al. (1), (2), (3) C. pen., două infracțiunide fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 al. (1) C. pen.

(contrafacerea contractului individual de muncă nr. 18/(...), folosit de M. C. R. și contrafacerea contractului individual de muncă nr. 19/(...), folosit de V. E.), două infracțiuni de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. fiecare de art. 26 rap. la art. 290 al. (1) C. pen., două infracțiuni de complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 rap. la de art. 291 teza I C. pen., toate în condițiile art. 33 lit. a) C. pen. (remiterea contractului individual de muncă nr. 18/(...) învinuitului M. C. R., în vederea folosirii și remiterea contractului individual de muncă nr. 19/(...) învinuitului V. E., în vederea folosirii). N. C., fiica lui L. C. și P. V., cu numele purtat anterior L., născută la data de (...) în municipiul C.-N., județul C., de cetățenie română, studii medii, divorțată, cu antecedente penale, posesoare a C.I. seria KX nr. 2. eliberată de P. municipiului C.-N. la data de (...), C. 2., cu domiciliul în municipiul C.-N., str. Mehedinți, nr. 14-16, ap. 52, județul C., f.f.l. în Florești, strada T., nr.12, ap.13, jud. C., pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la înșelăciune, prev. fiecare de art. 26 rap. la art. 215 al. (1), (2), (3) C. pen., a două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 al. (1) C. pen. (contrafacerea contractului individual de muncă nr. 19/(...), folosit de V. E. și contrafacerea contractului individual de muncă nr. 18/(...), folosit de M. C. R.), două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. fiecare de art. 290 al. (1) C. pen. și două infracțiuni de complicitate la uz de fals (remiterea contractului individual de muncă nr. 19/(...) învinuitului V. E., în vederea folosirii și remiterea contractului individual de muncă nr. 18/(...) învinuitului M. C. R., în vederea folosirii), prev. de art. 26 rap. la de art. 291 teza I C. pen., toate în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.. si SC „." S., cu sediul în C.-N., A. Gârbou nr. 8, ap. 93, jud. C., CUI 17607610/(...), J(...), reprezentată prin lichidator M. E., cu numele purtat anterior S., fiica lui S. M. și S. M., născută la data de (...) în municipiul Dej, județul C., de cetățenie română, studii superioare, căsătorită, ocupație - practician în insolvență, fără antecedente penale, posesoare a C.I. seria KX nr. 3. eliberată de poliția Dej la data de (...), cu C. 2., cu domiciliul în municipiul Dej, strada O. G., nr. 6, județul C., pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la înșelăciune, prev. fiecare de art. 26 rap. la art. 215 al. (1), (2), (3) C. pen., două infracțiuni de complicitate la tentativă la înșelăciune, prev. fiecare de art. 26 rap. la art. 215 al. (1), (2), (3) C. pen., patru infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, prev. fiecare de art. 288 al. (1) C. pen., patru infracțiuni de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. fiecare de art. 26 rap. la art. 290 al. (1) C. pen. și patru infracțiuni de complicitate la uz de fals, prev. fiecare de art. 26 rap. la de art. 291 teza I C. pen., toate în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.

Sub aspectul invinuirilor se retine pe scurt in actul de sesizare a instantei aceea ca inculpatul V. E., s-a folosit de documente falsificate

(adeverința de salariu nr.111 din data de (...) și copia conformă cu originalul a contractului individual de muncă nr.5. din 11 sept.2006) pentru obținerea unui credit bancar în cursul lunii noiembrie 2007 si M. C.-R., s-a folosit de documente falsificate (adeverința de salariu nr.112 din (...) și copia conformă cu originalul a contractului individual de muncă nr.5. din 11 sept. 2006) pentru obținerea unui credit bancar în cursul lunii noiembrie 2007, inculpatul R. O., a înlesnit întocmirea în fals a adeverințelor de salariu, prin semnarea acestora în cunoștință de cauză la rubrica „. legal" și aplicarea ștampilei purtând însemnele societății, pentru a crea aparența că datele pe care le conține sunt autentice, și a semnat și aplicat ștampila purtând însemnele societății SC „." S., pe copiile contractelor individuale de muncăfolosite de inculpatii V. E. și M. C.-R. la solicitarea creditelor bancare, iar pe copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...) pentru învinuitul M. C.-R. a trecut și mențiunea „conform cu originalul N. C., a completat adeverințele de salariu nr. 111/(...) și 112/(...) cu date nereale, a trecut la rubrica „. resurse umane" un nume fictiv, executând totodată o semnătură fictivă în dreptul acestuia, a contrafăcut copiile contractelor individuale de muncă ale inculpatilor V. E. și M. C.-R. completând scrierea, după care pe copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...) pentru inculpatul V. E., a trecut mențiunea „conform cu originalul", iar SC „." S. în cursul lunii noiembrie 2007 inculpatul R. O. a acționat în numele SC „." S., în calitate de reprezentant legal al acesteia ajutându-i pe numiții V. E. și M. C. la contractarea câte unui credit bancar de la C.-S. C. prin semnarea în fals a câte unei adeverințe de salariu și certificarea conform cu originalul a copiei contractelor individuale de muncă, folosite de către numiții V. E. și M. C.-R. la solicitarea și obținerea creditelor bancare, aceștia din urmă inducând în eroare reprezentanții instituției, iar în cursul lunii ianuarie 2008, prin reprezentantul său, R. O., i-a ajutat pe S. V. și N. C. în demersul lor de a încerca obținerea unor credite de la SC „." SA - S. C., prin falsificarea a două adeverințe de salariu și a două contracte individuale de muncă,

Pe parcursul derularii preocesului penal, inculpatii au cooperat cu organele judiciare recunoscand si regretand faptele comise, aratand in detaliu si succesiv toate etapele ce au fost urmate pentru obtinerea rezultatului urmarit descriind amanuntit participarea fiecaruia la comiterea faptelor.

In fata instantei de judecata, inculpatii V. E.,R. O. si N. C. au avut o atitudine sincera si cooperanta, au recunoscut in totalitate faptele retinute in actul de sesizare al instantei aratand modul de comitere a acestora, si au regretat profund faptele comise solicitand ca judecata sa se faca in baza probelor admnistrate in faza de urmarire penala pe care le cunosc si le insusesc si nu solicita admnistrarea de probe uzand de prevederile art 320 indice 1 C. proc. P.ă privind judecata in cazul recunoasterii vinovatiei.

În cazul inculpatului M. C. R., raportat la lipsa acestuia din instanță,precum si lipsa unui script din care sa rezulte opțiunea acestuia de aplicare a art. 320 indice 1 C. proc. P.a, instanta a aplicat dispozitiile procedurale de drept comun, ca și in cazul inculpatei SC C. S., motiv pentru care a dispus disjungerea cauzei privind judecarea inculpatului M. C. R. si SC C. S. si privind latura civila a cauzei, dosarul fiind inregistrat sub nr (...) pe rolul J. C. N.

Inculpatul nu s-a prezentat in fata instanței de judecata, deși avea termen in cunoștință.

Analizând actele si lucrările dosarului coroborate cu dispozițiile legale in materie, instanța a reținut următoarele:

IN FAPT:

În cursul lunii noiembrie 2007, inculpatul M. C.-R. l-a cunoscut pe inculpatul R. O. Cu această ocazie R. O. i-a comunicat lui M. C. că este administratorul unei societăți și i-a propus acestuia de pe urmă să-l ajute să contracteze un credit bancar, în schimbul unei sume de bani. A. în vedere că inculpatul M. C.-R. nu lucra în acea perioadă și nu avea nici un venit, acesta a acceptat propunerea inculpatului R. O. R. O. urma să primească în urma acestei întelegeri, după obtinerea creditului bancar, suma de 5.000 lei.

Astfel, cu acest scop, inculpatul R. O. i-a solicitat lui M. C. R. o copie după cartea de identitate și o factură de utilități, documente pe care inculpatul M. C.-R. i le-a înmânat. După câteva zile, inculpații M. C.-R. și R.

O. s-au reîntâlnit, ocazie cu care inculpatul R. O. a adus documentele necesare solicitării creditului, respectiv adeverința de salariu nr.112 din (...) integral completată, semnată și ștampilată și copia conformă cu originalul a contractului individual de muncă nr.5. din 11 sept. 2006 din care reieșea în mod fals că inculpatul M. C.-R. era angajat la S. C. S. C.-N., din data de (...) pe funcția de șofer auto cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie 2007 de 1.415 lei.

Cu documentele primite de la inculpatul R. O., inculpatul M. C.-R. s-a deplasat la sediul C. R. SA din C.-N., din cartierul M., unde a depus documentele primite de la inculpatul R. O. și a semnat o cerere de credit pentru suma de 12.500 lei. După câteva zile, inculpatul M. C.-R. a fost anunțat telefonic de un funcționar al băncii despre faptul că a fost aprobat creditul solicitat, sens în care acesta s-a deplasat din nou la sediul C. R. SA din C.-N. unde a semnat contractul de credit nr.3. din (...) și a ridicat de la casieria băncii, suma solicitată de 12.500 lei.

După obținerea creditului, inculpatul M. C.-R. i-a dat inculpatului R.

O. suma de 5.000 lei, sumă convenită între cei doi pentru întocmirea documentelor folosite la solicitarea creditului.

Inculpatul M. C.-R. recunoaște în declarația sa că nu a fost niciodată angajat la S. C. S. C.-N. și nu a fost remunerat în nici un fel de această firmă.

În ceea ce privește întocmirea documentelor false folosite de inculpatul M. C.-R. la solicitarea creditelor bancare, acestea au fost întocmite de către inculpatii N. C. și R. O., după cum urmează: N. C., adeverințele de salariu și mențiunile „Conform cu originalul"; depuse pe copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...) pentru învinuitul V. E., iar inculpatul R. O., mențiunile „Conform cu originalul"; depuse pe copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...) pentru învinuitul M. C.-R.

În perioada respectivă, inculpata N. C. locuia și trăia în concubinaj cu inculpatul R. O., iar acesta din urmă, după ce a solicitat copiile cărților de identitate ale inculpatilor V. E. și M. C.-R., le-a dus la domiciliul lor, unde i-a solicitat concubinei sale, inculpata N. C., să completeze cu datele din copiile cărților de identitate, documentele necesare, mai sus amintite.

Inculpata N. C. a acceptat propunerea acestuia și astfel inculpatul

R. O. i-a dat două adeverințe în alb aparținând C. R. SA și două copii de contracte de muncă în alb ce aveau aplicată ștampila ITM prin xerocopiere.

Cu datele obținute din cărțile de identitate ale sus numiților, inculpata N. C. a completat integral cele două adeverințe de salariu la rubrica „. reprezentantului legal al angajatorului"; a trecut numele inculpatului R. O. acesta semnând sub nume, iar sub semnătura acestuia a trecut un număr de telefon specificat de inculpatul R. O., fiind numărul de telefon al firmei SC C. S. A. ultimă mențiune a fost realizată pentru ca inculpatul R. O. să poată oferi în caz ul unei solicitări telefonice, funcționarilor bancari, datele care să confirme cele menționate în documentele false întocmite. La rubrica „. director resurse umane"; inculpata a trecut un nume fictiv - ";S. T."; - nume indicat de inculpatul R. O., apoi inculpata N. C. a semnat sub acel nume. Din declarația inculpatei N. C. rezultă că nu exista nici o persoană care să poarte acest nume (S. T.), cu statutul de angajat al SC C. S.

În mod similar, inculpata N. C. a procedat și în cazul contractelor individuale de muncă date de inculpatul R. O., completându-le cu datele indicate de acesta, pe numele inculpaților V. E. și M. C.-R.

Din actele menționate mai sus rezulta, în mod fals, că inculpații V. E.

și M. C.-R. erau angajați ai SC C. S. pe funcția de zidar încadrat din data de (...), cu un venit de 1.279 lei pe lunile iulie, august, septembrie 2007 în cazul lui V. E. și, pe funcția de conducător auto încadrat din data de (...), cu un venit de 1.415 lei pe lunile iulie, august, septembrie 2007 în cazul lui M. C.- R.

După completarea celor două contracte individuale de muncă, inculpata N. C. a făcut câte o copie xerox a lor, iar pe copia contractului individual de muncă al inculpatului V. E. a scris mențiunea „Conform cu originalul";, după care inculpatul R. O. a semnat pentru conformitate cu originalul. Pe copia contractului individual de muncă al inculpatului M. C.- R., inculpatul R. O. a scris mențiunea „Conform cu originalul";, după care a semnat pentru conformitate cu originalul. Întrucât contractele individuale de muncă falsificate de inculpații N. C. și R. O. au fost completate pe formulare ce aveau aplicată ștampila ITM prin xerocopiere, acestea poartă mențiuni de înregistrare (semnătură și ștampilă) la I. T. de M..

După completarea documentelor menționate, inculpata N. C. i-a dat inculpatului R. O. toate documentele rezultate în urma manoperelor mai sus descrise. Ulterior, R. O. a dat aceste documente inculpaților V. E. și respectiv M. C.-R., pentru a fi folosite în scopul inițial stabilit.

Analizând modul de operare al celor doi inculpați N. C. si R. O., se constată faptul că inculpata N. C. a completat adeverințele de salariu nr.

111/(...) și 112/(...) cu date nereale, a trecut la rubrica „. resurse umane" un nume fictiv, executând totodată o semnătură fictivă în dreptul acestuia, după care inculpatul R. O. a semnat la rubrica „. legal" și a aplicat ștampila purtând însemnele societății. Se constată faptul că inculpata a contrafăcut subscrierea, însă inculpatul nu a participat cu acte de alterare sau contrafacere a scrierii ori subscrierii, ci doar a înlesnit întocmirea în fals a adeverinței de salariu, prin semnarea acesteia în cunoștință de cauză, pentru a crea aparența că datele pe care le conține sunt autentice.

În privința contractelor individuale de muncă, în urma cercetărilor a rezultat faptul că acestea au fost contrafăcute împreună, de inculpații N. C. și R. O., cea dintâi completând scrierea, iar inculpatul semnându-le și aplicând ștampila purtând însemnele societății SC „." S., după care pe copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...) pentru inculpatul V. E., inculpata N. C. a trecut mențiunea „conform cu originalul", inculpatul semnând și aplicând ștampila societății, iar pe copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...) pentru inculpatul M. C.-R., inculpatul R. O. a trecut mențiunea „conform cu originalul", ulterior semnând și aplicând ștampila societății.

Se mai constată faptul că inculpatul R. O. a acționat în numele SC „."

S., în calitate de reprezentant legal al acesteia.

Activitatea inculpaților N. C. și R. O. de falsificare a înscrisurilor amintite s-a făcut în vederea (scop) înlesnirii obținerii de credite de către inculpații V. E. și M. C.-R., în schimbul unor sume de bani (mobil), pe care i- au primit după obținerea creditelor bancare de către inculpatii V. E. și M.

C.-R.

Din adresa nr. 11819 din (...) a I.ui T. de M. rezultă faptul că inculpații V. E. și M. C.-R. nu figurează în evidențele ITM C. înregistrați cu contracte individuale de muncă.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2. din (...) rezultă cele menționate mai sus și anume faptul că inculpata N. C. a completat adeverințele de salariu nr. 111/(...) și 112/(...) și a executat semnăturile de la poziția „. D. resurse Umane"; precum și mențiunile „conform cu originalul"depuse pe copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...) pentru inculpatul V. E., iar inculpatul R. O. a trecut mențiunea „conform cu originalul" pe copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...) pentru inculpatul M. C.-R.

În ceea ce privește pe S.C C. S. s-a arătat că, la dosarul penal înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca sub numărul 6. a fost conexat prin ordonanța de la data de (...) dosarul penal cu nr. 1826/P/2009, ce are la bază rechizitoriul nr.883/P/2008 al P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, unde s-a dispus disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări față de SC „." S. pentru faptul că, în cursul lunii ianuarie 2008, prin reprezentantul său, R. O., i-a ajutat pe S. V. și N. C. în demersul lor de a încerca obținerea unor credite de la SC „." SA - S. C., prin falsificarea a două adeverințe de salariu și a două contracte individuale de muncă.

Astfel SC C. S.,prin R. O. în calitate de reprezentant si în numele acesteia, a întocmit împreună cu N. C., pentru numita S. V., adeverinta de salariu nr. 7/(...) si copia contractului individual de muncă nr. 93379/(...), cu date nereale privind calitatea ei(S. V.) de salariată si salariul aferent, la SC C. S., pe care i le-a încredintat pentru a le folosi la obtinerea unui credit bancar.

Apoi aceiași inculpată , prin R. O., în calitate de reprezentant si în numele acesteia, în cursul lunii ianuarie 2008 a întocmit, pentru numita N.

C., adeverința de salariu nr. 7/(...) si copia contractului individual de muncă nr. 93375/(...), cu date nereale privind calitatea ei(N. C.) de salariată si salariul aferent, la SC C. S., pe care i le-a încredințat pentru a le folosi la obținerea unui credit bancar.

În același sens, inculpata SC C. S. prin R. O. în calitate de reprezentant si în numele acesteia a acordat ajutor material numitelor S. V. si N. C., pentru ca aceastea să solicite un credit în valoare de 38874 ron si respectiv 38665 ron de la B. sucursala judeteană C., prin încercarea de inducere în eroare a reprezentantilor băncii prin folosirea acestor documente de venit falsificate, urmărind obtinerea de către solicitantă a unui folos material injust si păgubirea băncii. Paguba potentială urmărită nu s-a produs în niciunul din cele două cazuri (cereri) din cauza faptului că banca a respins solicitările de credit.

Din adresa nr. 7273 din (...) a I.ui T. de M. rezultă faptul că numita S. V. nu figurează în evidențele ITM C. înregistrată cu contract individual de muncă.

Din adresa nr. 1574 din (...) a I.ui T. de M. rezultă faptul că numita N. C. nu figurează în evidențele ITM C. înregistrată cu contract individual de muncă.

Faptele mai sus descrise sunt recunoscute de către reprezentantul legal al societătii SC C. S. si anume, R. O.

Analizand activitatea infractionala desfasurata de inculpata SC C. S. in prezentul dosar se poate observa cu usurinta ca acestia la anumite intervale de timp scurte in aceeasi luna noiembrie 2007 respectiv ianuarie

2008, prin aceleași mijloace și urmărind acelasi rezultat au comis acțiuni care fiecare in parte intrunesc elementele aceleiași infracțiuni și care sunt reunite de o rezoluție infracțională unică sub aspect subiectiv, fiind incidentă forma continuată a săvârșirii infracțiunilor fiind incidente disp. art.41 alin.2 C.penal la incadrarea juridică a infracțiunilor.

În sensul celor de mai sus, instanța in temeiul art 334 C. proc. penala a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor pentru care inculpata SC C. S. a fost trimisa in judecata prin R. P. de pe langa J. C. N. astfel : dindouă infracțiuni de complicitate la înșelăciune, prev. fiecare de art. 26 rap. la art. 215 al. (1), (2), (3) C. pen., două infracțiuni de complicitate la tentativă la înșelăciune, prev. fiecare de art. 26 rap. la art.20 C. penal rap. la art . 215 al. (1), (2), (3) C. pen., patru infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, prev. fiecare de art. 288 al. (1) C. pen., patru infracțiuni de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. fiecare de art. 26 rap. la art. 290 al. (1) C. pen. și patru infracțiuni de complicitate la uz de fals, prev. fiecare de art. 26 rap. la de art. 291 teza I C. pen., toate în condițiile art. 33 lit. a) C. pen intr-o singura infractiune in forma continuata de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 al. (1), (2), (3) C. pen., cu aplic art 41 alin 2 C. penal (4 acte materile) , o singura infractiune in forma continuata de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 al. (1) C. pen. (contrafacerea contractului individual de muncă nr. 18/(...), folosit de M. C. R. și contrafacerea contractului individual de muncă nr. 19/(...), folosit de V. E.) cu aplic art 41 alin 2 C. penal (4 acte materiale), intr-o singura infractiune in forma continuata de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 C. penal rap. la art 290 al. (1) C. pen.cu aplic art 41 alin 2 C. penal (4 acte materiale ) si intr-o singura infractiune in forma continuata de complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 rap. la de art. 291 teza I C. pen.,cu aplic art 41 alin 2 C. penal(4 acte materiale remiterea contractului individual de muncă nr. 18/(...) inculpatului M. C. R., în vederea folosirii și remiterea contractului individual de muncă nr. 19/(...) inculpatului V. E., în vederea folosirii) toate în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele si vinovăția inculpaților, s-a reținut că sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: adresele I. T. de M. C., din care rezultă că inculpatul M. R. C. nu figurează cu contract individual de muncă înregistrat la SC „." S. (filele 162); cererea de credit pentru nevoi personale (fila 112-115, 127-130; 42-45, 71-75); adeverința de venit falsificată (fila

116, 131, 47, 81); contract individual de muncă fals (f.117-120, 132-135,

48-49, 82-83);copia actului de identitate a solicitantului creditului (fila 136); contractul de credit încheiat între M. R. C. cu C. R. SA (filele 122-126, 137-

141); contractul de credit încheiat între S. V. și respectiv N. C. cu B. SA (filele 46 si 76-80); istoric SC „." S. (filele 145-158); raport de constatare tehnico-științifică de natură grafică cu nr. 2./(...), (filele 166-174 M. C. R. (f.189-190, 191) R. O. (100-101, 102-104, 198-199 A, 200-201); N. C. (207-

209, 210);SC „." S. (f.216); proces verbal privind luarea unor probe de scriere

(f.202-203, 211, 60, 61, 62, 90, 91).

ÎN DREPT, s-a reținut că,

I 1. Fapta săvârșita de inculpatul M. C.-R., care in cursul lunii noiembrie 2007 s-a folosit de documente falsificate ( adeverința de salariu nr.112 din (...) și copia conformă cu originalul a contractului individual de muncă nr.5. din 11 sept. 2006) falsificate prin contrafacerea scrierilor și a subscrierilor, a indus în eroare angajații SC C. R. SA pentru obținerea unui credit bancar în cursul lunii noiembrie 2007, prin prezentarea ca adevărată a împrejurărilor mincinoase că este angajatul SC „ C. S. din data de (...) pe funcția de șofer auto cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie 2007 de 1.415 lei, solicitând si obținând astfel un împrumut bancar în valoare de 12.500 lei, urmărind prin aceasta obținerea unor foloase materiale injuste și cauzând paguba băncii - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin

1,2,3 din C.

2. Fapta săvârșita de inculpatul M. C.-R., care cursul luniinoiembrie 2007 s-a folosit de documente falsificate ( copia conformă cu originalul a contractului individual de muncă nr.5. din 11 sept. 2006), a solicitat și obținut un credit bancar în sumă de 14.000 lei, de la C. R. - S.

C., inducând în eroare reprezentanții băncii, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că este angajat la SC „ C. S. că este angajatul SC „ C. S. din data de (...) pe funcția de șofer auto cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie 2007 de 1.415 lei solicitând si obținând astfel un împrumut bancar în valoare de 12.500 lei, urmărind prin aceasta obținerea unor foloase materiale injuste și cauzând paguba băncii - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals faptă prev. și ped. de art.291 teza I din C.pen

3. Fapta săvârșita de inculpatul M. C.-R., care cursul lunii noiembrie

2007 s-a folosit de documente falsificate ( adeverința de salariu nr.112 din

(...)) a solicitat și obținut un credit bancar în sumă de 12 500 lei, de la C. R.

- S. C., inducând în eroare reprezentanții băncii, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că este angajat la SC „ C. S. din data de (...) pe funcția de șofer auto cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie 2007 de 1.415 lei. solicitând si obținând astfel un împrumut bancar în valoare de 12.500 lei, urmărind prin aceasta obținerea unor foloase materiale injuste și cauzând paguba băncii - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals faptă prev. și ped. de art.291 teza

II din C.pen

II.1 Faptele săvârșite de inculpata SC „." S., constând în aceea că, în perioada noiembrie 2007- ianuarie 2008 inculpatul R. O. in baza unei rezolutii infractionale unice a acționat în numele SC „." S., în calitate de reprezentant legal al acesteia ajutându-i pe numiții V. E. și M. C. a înlesnit întocmirea în fals a adeverințelor de salariu, prin semnarea acestora în cunoștință de cauză la rubrica „. legal" și aplicarea ștampilei purtând însemnele societății, pentru a crea aparența că datele pe care le conține sunt autentice, și a semnat și aplicat ștampila purtând însemnele societății SC „." S., pe copiile contractelor individuale de muncă folosite de inculpatii V. E. și M. C.-R. la solicitarea creditelor bancare, iar pe copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...) pentru inculpatul M. C.-R. a trecut și mențiunea

„conform cu originalul",documente care au fost ulterior folosite de V. si M. la obținerea unor credite bancare în sumă de 14.000 lei respectiv 12500 lei de la C. R. S. C., inducând în eroare reprezentanții băncii, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că inculpatul V. este angajat la SC „ C. S. pe postul de zidar, cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie

2007 de 1.279 lei. iar inculpatul M. din data de (...) pe funcția de șofer auto cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie 2007 de 1.415 lei. solicitand si obținând astfel un împrumut bancar în valoare de 12.500 lei.

, urmărind prin aceasta obținerea unor foloase materiale injuste și cauzând paguba băncii si le-a ajutat pe S. V. și N. C. în demersul lor de a încerca obținerea unor credite de la SC „." SA - S. C., prin falsificarea a două adeverințe de salariu și a două contracte individuale de muncă, credite ce nu au fost obtinute ramanad in faza de tentativa - întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev și ped. de art. 26 rap. la art. 215 al. 1,2,3 C. pen cu aplic art 41 alin 2 C. penal (patru acte materiale, doua in forma consumata si doua in forma de tentativa absorbite de forma consumata a infracțiunii)

2 Faptele săvârșite de inculp ata SC „." S. , constând în aceea că, în perioada noiembrie 2007- ianuarie 2008 inculpatul R. O. in baza unei rezolutii infractionale unice a acționat în numele SC „." S., în calitate dereprezentant legal al acesteia ajutându-i pe numiții V. E. și M. C., a semnat și aplicat ștampila purtând însemnele societății SC „." S., pe copiile contractelor individuale de muncă folosite de inculpatii V. E. și M. C.-R. la solicitarea creditelor bancare, iar pe copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...) pentru inculpatul M. C.-R. a trecut și mențiunea „conform cu originalul",documente care au fost ulterior folosite de V. si M. la obținerea unor credite bancare în sumă de 14.000 lei respectiv 12500 lei de la C. R. S. C., inducând în eroare reprezentanții băncii, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că inculpatul V. este angajat la SC „ C. S. pe postul de zidar, cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie

2007 de 1.279 lei. iar inculpatul M. din data de (...) pe funcția de șofer auto cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie 2007 de 1.415 lei. solicitand si obținând astfel un împrumut bancar în valoare de 12.500 lei, urmărind prin aceasta obținerea unor foloase materiale injuste și cauzând paguba băncii si le-a ajutat pe S. V. și N. C. în demersul lor de a încerca obținerea unor credite de la SC „." SA - S. C., prin falsificarea a două contracte individuale de muncă, credite ce nu au fost obtinute ramanad in faza de tentativa - întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de fals material in inscrisuri oficiale prev. de art 288 alin 1 C. penal cu aplic art 41 alin 2 C. penal (4 acte materiale)

3 Faptele săvârșite de inculpata SC „." S. , constând în aceea că, în perioada noiembrie 2007- ianuarie 2008 inculpatul R. O. in baza unei rezolutii infractionale unice a acționat în numele SC „." S., în calitate de reprezentant legal al acesteia ajutându-i pe numiții V. E. și M. C. a înlesnit întocmirea în fals a adeverințelor de salariu, prin semnarea acestora în cunoștință de cauză la rubrica „. legal" și aplicarea ștampilei purtând însemnele societății, pentru a crea aparența că datele pe care le conține sunt autentice, folosite de inculpații V. E. și M. C.-R. la solicitarea creditelor bancare, iar pe copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...) pentru inculpatul M. C.-R. a trecut și mențiunea „conform cu originalul",documente care au fost ulterior folosite de V. si M. la obținerea unor credite bancare în sumă de 14.000 lei respectiv 12500 lei de la C. R. S. C., inducând în eroare reprezentanții băncii, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că inculpatul V. este angajat la SC „ C. S. pe postul de zidar, cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie

2007 de 1.279 lei. iar inculpatul M. din data de (...) pe funcția de șofer auto cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie 2007 de 1.415 lei. solicitand si obținând astfel un împrumut bancar în valoare de 12.500 lei, urmărind prin aceasta obținerea unor foloase materiale injuste și cauzând paguba băncii si le-a ajutat pe S. V. și N. C. în demersul lor de a încerca obținerea unor credite de la SC „." SA - S. C., prin falsificarea a două adeverințe de salariu deși cunoștea că datele respective nu sunt reale, creând astfel aparența unor acte reale - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnatură privată prev. de art. 26 C. penal rap. la art 290 alin.1, C.cu aplic art 41 alin 2 C. penal (patru acte materiale).

4 Faptele săvârșite de inculpata SC „." S. , constând în aceea că, în perioada noiembrie 2007- ianuarie 2008 inculpatul R. O. in baza unei rezolutii infractionale unice a acționat în numele SC „." S., în calitate de reprezentant legal al acesteia a acordat ajutor material inculpatilor M. si V., a semnat și aplicat ștampila purtând însemnele societății SC „." S., pe copiile contractelor individuale de muncă folosite de inculpatii V. E. și M. C.-R. la solicitarea creditelor bancare, iar pe copia contractului individual de muncănr. 97772/(...) pentru inculpatul M. C.-R. a trecut și mențiunea „conform cu originalul", documente care au fost ulterior remise de inculpatul R. celor doi inculpați si au fost folosite de V. si M. la obținerea unor credite bancare în sumă de 14.000 lei respectiv 12500 lei de la C. R. S. C., inducând în eroare reprezentanții băncii, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că inculpatul V. este angajat la SC „ C. S. pe postul de zidar, cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie 2007 de 1.279 lei. iar inculpatul M. din data de (...) pe funcția de șofer auto cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie 2007 de 1.415 lei. solicitând si obținând astfel un împrumut bancar în valoare de 12.500 lei, urmărind prin aceasta obținerea unor foloase materiale injuste și cauzând paguba băncii si le-a ajutat pe S. V. și N. C. în demersul lor de a încerca obținerea unor credite de la SC „." SA - S. C., prin falsificarea a două contracte individuale de muncă, credite ce nu au fost obtinute ramanad in faza de tentativa - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la uz de fals in forma continuata , prev și ped. de art. 26 rap. la art. 291 tea I C. pen cu aplic art

41 alin 2 C. penal(patru acte materiale)

Actele materiale de complicitate și actele falsificate au fost realizate în numele societății de către reprezentantul legal din acea vreme, R. O. care a acționat în această calitate, atestând nereal că inculpatii sunt angajatii societății.

Analizând dispozițiile legale care reglementează răspunderea penală a persoanei juridice, instanța a constatat că legiuitorul român a consacrat răspunderea persoanei juridice pentru fapta proprie, ceea ce înseamnă că atât elementul material, cât și elementul subiectiv trebuie să fie constatate cu privire la persoana juridică, separat de constatarea lor în cazul persoanei fizice. Potrivit art. 19 indice 1 C.p. persoanele juridice răspund penal pentru faptele săvârșite în realizarea obiectului de activitate, în interesul sau în numele acesteia.

În cauza de față se retine existența raspunderiii persoanei juridice, intrucat reprezentantul său legal R. O., administrator, a acționat în numele societății, atunci când a semnat la rubrica „. legal al angajatorului";, în dreptul propriului nume o adeverința ce urma să ateste calitatea de angajat a unei persoane la SC „ C. S. deși nicio persoană nu figura ca angajat la această societate la acel moment, iar după contrafacerea unui contract individual de muncă, a semnat cu stiintă pentru conformitate pe copia acestuia, toate aceste acte fiind întocmite de inculpat în fals, încheiate pe numele inculpatilor V., M., S. si N. si folosite de acestia din urmă pentru obținerea unor credite bancare de la C. R. S. C., sau BRD inducând în eroare reprezentanții băncii, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că sunt angajati la SC C. S. pe postul de conducător auto, zidar începând cu anul 2006.

R. O. este unic asociat și administrator al S. C. S. Conform concluziilor raportului de constatare tehnico științifică nr. 2. din (...) rezultă cele menționate mai sus și anume faptul că inculpata N. C. a completat adeverințele de salariu nr. 111/(...) și 112/(...) și a executat semăturile de la poziția „. D. resurse Umane"; precum și mențiunile „conform cu originalul" depuse pe copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...) pentru inculpatul V. E., iar inculpatul R. O. a trecut mențiunea „conform cu originalul" pe copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...) pentru inculpatul M. C.-R.

Inscrisurile conțin mențiuni care nu corespund realității, respectiv inculpatii nu a fost angajati al S. C. S., dar aceste înscrisuri poartă ștampila S. C. S. și au fost semnate de către administratorul său.

În prezent, S. C. S. se află în procedură de lichidare, fiind dizolvata deja

Din declarația inculpaților reținem că în cursul anului 2007 au avut nevoie urgentă de bani și a auzit că o persoană din C.-N. procură documentele necesare obținerii unui credit bancar

Din probe rezultă că înscrisurile folosite de către inculpați au fost emise purtând ștampila societății și semnătura reprezentantului legal al acesteia. Aceste date sunt suficiente pentru a concluziona că înscrisurile au fost emise în numele societății învinuite.

Conform art. 19^1 din C. persoanele juridice, cu excepția statului, a autorităților publice și a instituțiilor publice care desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracțiunile săvărșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori in numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de legea penală. Potrivit art. 479^5 din C.p.p. judecatorul, in cursul urmaririi penale, la propunerea procurorului, sau instanta, in cursul judecatii, poate dispune, daca exista motive temeinice care justifica presupunerea rezonabila ca persoana juridica a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si numai pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri preventive. În condițiile art. 1 al. 1 din C.p.p. procesul penal are ca scop constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savirsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.

Probele din dosar dovedesc ca S.C C. S. a săvârșit faptele pentru care este trimisa in judecata.

Instanța a constatat că inculpatul R. O. era singurul asociat și administrator al societății, pe care a folosit-o exclusiv la intocmirea de acte false Din actele existente reiese faptul că nu s-a desfășurat nicio activitate comercială de la momentul preluării firmei. Mai mult societatea a fost cumparata exclusv in scopul intocmirii de documente diverselor persoane care intentionau sa obtina credite de la banci dar care nu urmau sa fie angajate in firma

La individualizarea judiciara a pedepselor, instanța a avut in vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. penal: limitele speciale de pedeapsă prev. de textele incriminatoare, art. 19 indice 1 C. penal, art. 71 indice 1 alin 3 C. penal, art. 71 indice 1 alin 2 C. penal pentru persoana juridică, gradul de pericol social ridicat al faptelor, contribuția fiecărui inculpat la comiterea faptelor, cuantumul prejudiciului si care a fost acoperit in parte de inculpatul M., dar nu in ultimul rând atitudinea, comportamentul inculpatului, care a recunoscut comiterea faptelor in materialitatea lor, regretand cele comise precum si lipsa antecedentelor penale. In favoarea inculpatului M., instanta a retinut incidenta art.74 lit a C. penal ce atenuează raspunderea penală si conduce la aplicarea art. 76 lit c si e C. penal, inculpatii avand anterior o conduita corespunzatoare, fara implicatii in domeniul ilicitului penal.

Judecand in aceste limite, instanta a apreciat ca aplicarea urmatoarelor pedepse: pentru inculpatul M. C. o pedeapsa de 1 an 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune prev. de art 215 alin 1,2,3 C. penal, de 2 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii deuz de fals prev de art 291 teza I C. penal , de 2 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz fals in inscrisuri sub semnatura privata prev. si ped. de art. 291 teza II C. penal; iar pentru inculpata S. C. S. o pedeapsa de 10.000 lei amenda penala pentru complicitate la savarsirea infractiunii de inselaciune prev. si ped. de art.26 C. penal rap. la art 215 alin 1,2,3 C. penal, o pedeapsa de 5000 lei amenda penala pentru fals material in inscrisuri oficiale prev. si ped. de art. 288 alin 1 C. penal, o pedeapsa de 5000 lei amenda penala pentru complicitate la savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata prev. si ped. de art.26

C penal rap la art 290 alin 1 C. penal si o pedeapsa de 5000 lei amenda penala pentru complicitate la savarsirea infractiunii de uz de fals prev. si ped. de art.26 C. penal rap. la art 291 teza I C. penal - sunt în măsură sa contribuie la realizarea scopurilor coercitive si reeducative ale legii penale.

In baza art. 33 lit a C penal si art 40 indice 1 alin 1 C. penal au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta hotarare inculpatei SC „ C. S., urmând ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea de 10.000 lei amenda penala.

In temeiul art. 33 lit. a C. penal instanta a constatat ca inculpatul M.

C. a comis prezentele infractiuni in conditiile concursului real de infractiuni si in baza art 34 lit. b C. penal a contopit pedepsele aplicate prin prezenta acestuia urmând ca inculpatul M. sa execute pedapsa cea mai grea aceea de 1 an 6 luni inchisoare.

In baza art. 71 alin 2 C. penal a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal ca si pedepse accesorii pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal.

Pentru ca pedepsele aplicate inculpatilor sa-si poata indeplini functiile atribuite in vederea realizarii scopului preventiv si educativ, ele trebuie sa corespunda potentialului de pericol social pe care il reprezinta in mod concret persoana fiecarui inculpat, precum si aptitudinii acestuia de a se indrepta, ca efect al tratamentului sanctionator aplicat si cu toate ca in ultimul timp frecventa comiterii unor astfel de fapte a inceput sa creasca, instanta a apreciat ca inculpații nu prezinta o periculozitate sporita care sa justifice executarea pedepselor prin privare de libertate, deoarece prezinta garantii reale pe calea indreptarii, sunt persoane cu un comportament corespunzator in societate, au savarsit faptele pe fondul unei economii subterane precare, prezentele infractiuni constituind de asemenea un avertisment pentru ca pe viitor sa nu mai revina in sfera ilicitului penal, iar capacitatea de indreptare a acestora se poate realiza cu maxima eficienta printr-un tratament sanctionator mai bland, iar scopul pedepselor poate fi atins prin suspendarea conditionata a executarii pedepselor potrivit art. 81

C. penal, cu atat mai mult cu cat sunt intrunite conditiile instituite prin aceste texte de lege.

Astfel in temeiul art 81 C. penal a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate inculpatului M. C. pe durata unui termen de incercare de 3 ani si 6 luni, termen stabilit in conditiile art. 82 C. penal, iar in baza art. 71 alin. 5 C. penal a dispus suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspandarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.

In baza art. 359 C. proc. penala a atras atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei, in cazul incalcarii prevederilor art. 83 C. penal.

LATURA CIVILA

Partea vătămată C. R. S.-S. C. prin reprezentanții acesteia, a comunicatprin adresa nr.200 din data de (...) faptul că la data de (...) situația rambursării sumelor datorate băncii erau următoarele:V. E. a achitat 3 rate lunare de credit, echivalentul sumei de 1.490 lei, având o restanță la plata ratelor în valoare de 17.821,42 lei; M. C.-R. a achitat 6 rate lunare de credit, echivalentul sumei de 1.940 lei, având o restanță la plata ratelor în valoare de 13.830,98 lei.

In fata instantei de judecata, partea vatamata s-a constituit parte civila cu suma de 15954,17 lei fata de inculpatul V. E. si cu suma de

8261,03 lei fata de inculpatul M. C.

Raportat la aceste sume C. R. S.A s-a constituit parte civilă, actiunea civila vizand paguba produsa de inculpatul V. E. fiind solutionată anterior.

Fără putință de tăgadă inculpatul M. C. prin faptele comise a creat prejudicii in dauna partii civile, astfel ca aceasta parte este indreptățită pe deplin la plata in intregime a prejudiciul creat in patrimoniul acesteia, pentru faptele ilicite fiind raspunzatori toti inculpatii in solidar.

Astfel, instanta a admis acțiunea civila formulata in cauza de partea civila C. E. pcl. D. - S. R. si in temeiul art. 14 C. proc. penala rap. la art. 346 C. proc. penala combinat cu art. 998 si urm. C. civil , art 1003 C civil a obligat inculpatii M. C., R. O., N. C. si SC C. S. in solidar, la plata sumei de 8261,03 lei.

B. R. SA nu s-a constituit parte civilă, sens in care instanța a constatat ca atare, această împrejurare.

A constatat, de asemenea ca prin s.p nr 8. a J. C. N. s-a dispus desființarea totala a înscrisurilor falsificate - adeverințele de salariu și contractele individuale de muncă falsificate, Întocmite pe numele lui N. C. si

S. V. in numele societății SC C. S.

In baza art. 14 alin 3 lit. a C. proc. penala rap. la art. 348 C. proc. penala a dispus desfiintarea totala a inscrisurilor falsificate si anume: adeverința de salariu nr.112 din (...), copia contractului individual de muncă nr. 97772/(...).

A dispus comunicarea către Registrul Comerțului de pe lângă

Tribunalul Cluj după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Împotriva sentinței, mai sus arătate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M. C. R., solicitând casarea acesteia și, rejudecând, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună achitarea sa pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,2,3 C., în baza art.11 pct.2 lit. a coroborat cu art.10 al.1 lit.d C.pr.pen., pentru că faptei îilipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția.

În motivarea recursului s-a arătat că infracțiunea de înșelăciune poate fi reținută în sarcina inculpatului doar dacă s-a pricinuit o pagubă părții vătămate, respectiv băncii de la care a contractat creditul, ori, în speță, nu există dovezi că inculpatul a acționat pentru a produce un prejudiciu băncii, intenția de a înșela nefiind dovedită, după cum nu este dovedită nici obținerea de către inculpat a unui folos material injust. Inculpatul a urmărit doar să obțină un împrumut, cu care ulterior să-și rezolve problemele personale, folosindu-se într-adevăr de înscrisuri false, dar fără intenția de a înșela banca, dovada în acest sens fiind chitanțele depuse la dosar, din care rezultă că la 2 luni după încheierea contractului, inculpatul a început să restituie din împrumut.

Pe de altă parte, partea vătămată - banca nu este păgubită, atâta timp cât inculpatul a achitat parte din împrumut.

De asemenea, s-a arătat că inculpatul nu are antecedente penale, a fost sincer cu organele de urmărire penală, a colaborat cu acestea, recunoscând că numitul R. O. i-a propus să scoată un împrumut, iar el a dat suma de 5.000 lei inculpatului R., pentru acest serviciu.

Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de ladosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Fără a reitera întreaga motivare a instanței de fond, Curtea constată doar că aceasta, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată, judicios analizate și interpretate, a reținut o stare de fapt corespunzătoare realității ( pe care, de altfel, în materialitatea ei, nu o contestă nici inculpatul recurent) constând în aceea că, inculpatul M. C.-R., în cursul lunii noiembrie 2007 s-a folosit de documente falsificate ( adeverința de salariu nr.112 din (...) și copia conformă cu originalul a contractului individual de muncă nr.5. din 11 sept. 2006), falsificate prin contrafacerea scrierilor și a subscrierilor, pentru a induce în eroare angajații S. C. R. S. pentru obținerea unui credit bancar, prin prezentarea ca adevărată a unor împrejurări mincinoase, respectiv că este angajatul S. „ C. S. din data de (...) pe funcția de șofer auto, cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie 2007 de 1.415 lei, solicitând și obținând astfel un împrumut bancar în valoare de 12.500 lei, urmărind prin aceasta obținerea unor foloase materiale injuste și cauzând o pagubă băncii.

S-a stabilit apoi în mod corect că faptele, mai sus descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin 1,2,3 din C., uz de fals - două infracțiuni, prev. de art.291 teza I C. și art. 291 teza II C.

Inculpatul nu a negat niciodată că a știut că înscrisurile folosite sunt false, că a folosit înscrisurile false, obținute de la inculpatul R., pentru care, i-a și plătit o sumă de bani, că a solicitat și obținut, pe baza acestora, un credit de la bancă, contestând însă faptul inducerii în eroare a băncii și faptul prejudicierii acesteia, a obținerii unui folos material injust, în sensul că nu a intenționat înșelarea băncii, ci doar obținerea unui credit pentru rezolvarea unor probleme personale, pe care ulterior, a început să-l restituie.

Apărarea inculpatului nu poate fi primită, dacă avem în vedere starea de fapt ce se desprinde din probele dosarului, raportată la conținutul textelor legale care incriminează infracțiunea de înșelăciune.

Astfel, potrivit art.215 alin.1 C., infracțiunea de înșelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

În speță, fără nicun dubiu, sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în contracte, prin folosirea de mijloace frauduloase. Inducerea în eroare a părții vătămate a avut loc în momentul în care, inculpatul a prezentat acesteia, în vederea încheierii unui contract de credit, înscrisuri false atestând împrejurări necorespunzătoare realității (aspect recunoscut de inculpat) - faptul că este angajatul S. „ C. S. din data de (...) pe funcția de șofer auto, cu un venit net pe lunile iulie, august, septembrie 2007 de 1.415 lei. Intenția inducerii în eroare, de asemenea, a existat la momentul solicitării creditului, fiind o intenție calificată prin scopul urmărit - inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale (obținerea unei sumede bani de la bancă, sumă pe care nu avea dreptul să o primească și, deci, prejudicierea băncii) și urmărind producerea lui, în vederea obținerii unui folos material (contravaloarea creditului), injust (pentru că, nu era îndreptățit la obținerea lui, în fapt, el neîndeplinind condițiile legale pentru ca banca să-i acorde creditul, nefiind încadrat în muncă și nefăcând dovada bonității sale) și, pricinuind o pagubă - contravaloarea creditului pe care banca, dacă nu ar fi fost înșelată, nu l-ar fi acordat, suma respectivă de bani nu ar fi ieșit din patrimoniul său. Faptul că inculpatul a restituit parțial creditul, nu semnifică o legitimitate a acestui credit, ci doar o restituire parțială a prejudiciului creat băncii.

Așa fiind, se constată că în mod corect, prima instanță a reținut întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții.

S-au aplicat apoi, pentru cele trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, pedepse judicios individualizate, ca și cuantum și modalitate de executare, în măsură a asigura realizarea scopului prev. de art.52 C., valorificând ca circumstanțe atenuante prev. de art.74 lit. a C. pen., conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptelor deduse judecății, lipsa antecedentelor penale și, coborând pedepsele sub minimul special prevăzut de lege, apreciind totodată că, scopul pedepsei rezultante poate fi atins și fără executarea acesteia, făcând aplicarea dispoz. art.81-82 C.

Corect a fost soluționată și latura civilă a cauzei, inculpatul recurent fiind obligat, în solidar cu coinculpații R. O., N. C. și S. C. S. la plata sumei de 8261,03 lei către partea civila C. E., aceasta fiind suma restantă (credit și penalizări de întârziere), pe care banca o înregistra la data de 1 februarie

2011 cu privire la creditul contractat în mod fraudulos de inculpatul M. C. R. la 7 noiembrie 2007, conform relațiilor furnizate de bancă ( fila 14 dos. recurs), iar inculpatul nu a făcut dovada că el sau coinculpații ar fi stins debitul între timp, depunând la dosar două chitanțe, ce atestă efectuarea doar a două plăți pe anul 2011 ( filele 46-47 dos. recurs), restul chitanțelor depuse (filele 15-45 dos. recurs) atestând plăți anterioare datei de 1 februarie

2011.

Pentru toate aceste considerente, se constată legală și temeinică hotărârea atacată, iar recursul fiind nefondat, va fi respins ca atare în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen.

În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de

200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui

Justiției.

În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care

200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. C. R., domiciliat in T., str. R. nr. 10, ap.35, jud. C., împotriva sentinței penale nr.

636 din 19 mai 2011 a J. C.-N.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu ( av. Maxim A.), ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 septembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. Ș. L. M. ANA C.

GREFIER M. B.

Red.A.C./Dact.A.C.

3 ex./ (...)

Jud. fond: A.B. Birău

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1469/2011, Curtea de Apel Cluj