Încheierea penală nr. 1652/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.1652/R/2011
Ședința publică din 20 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P. - judecător JUDECĂTORI: V. G.
M. B.
G. D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin
PROCUROR: D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă J. T. L. împotriva sentinței penale nr.63 din 26 mai 2011 a J.ecătoriei T. L., privind pe inculpatul P. G. D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.2
Cod penal (2 fapte), lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.11
Cod penal, distrugere prevăzută de art. 217 alin.1 Cod penal și violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av.Florian Alexandru, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței Curții de A. C. în soluționarea recursului, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului se soluționează în urma plângerii prealabile a părții vătămate.
Reprezentantul P.ui solicită admiterea excepției și trimiterea dosarului la Tribunalul Maramureș, aceasta fiind instanța competentă să soluționeze cauza.
Apărătorul inculpatului lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, de asemenea, lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că J. T. prin sentința penală nr.63 din 26 mai 2011 în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul P. G. - D., fiul lui I. și O., născut la data de (...), în comuna C. M., județul M., CNP
1., cetățean român, studii - școala profesională, conducător auto, căsătorit, stagiu militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în comuna C. M., sat B., nr. 189, jud. M., pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.63 alin. 3
Cod penal, a condamnat pe inculpatul P. G. - D., fiul lui I. și O., născut la data de (...), în comuna C. M., județul M., CNP 1., cetățean român, studii - școala profesională, conducător auto, căsătorit, stagiu militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în comuna C. M., sat B., nr. 189, jud. M., pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, la 1.000 lei amendă penală.
În temeiul art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.63 alin. 3
Cod penal, a condamnat pe inculpatul P. G. - D., cu datele de identificare de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, la 1.000 lei amendă penală.
În temeiul art.180 alin.1¹ Cod penal, cu aplicarea art.63 alin. 3
Cod penal, a condamnat pe inculpatul P. G. - D., cu datele de identificare de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, la 1.000 lei amendă penală.
În temeiul art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 63 alin. 3
Cod penal, a condamnat pe inculpatul P. G. - D., cu datele de identificare de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, la
600 lei amendă penală.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. c Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1.000 lei amendă penală.
S-a pus în vedere inculpatului prevederile art. 631 Cod penal privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii, în caz de neexecutare cu rea credință a acesteia. În temeiul art. 14 și art. 346 Cod de procedură penală, coroborat cu art. 998-999 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă M. L., și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 250 lei în favoarea acesteia, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul P. G. - D. la plata sumei de 240 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În data de (...), în jurul orelor 13:00, inculpatul P. G. D. s-a deplasat la locuința părții vătămate M. L., în comuna C. M., sat F., nr. 128, jud. M., unde se aflau soția sa P. G. P. V., de care se despărțise în fapt în anul 2008 și copilul lor P. E. G., în vârstă de 2 ani. Acesta a luat copilul fără acordul mamei și a plecat cu autoturismul personal, iar în jurul orelor 18:00 s-a întors. Între părțile vătămate, respectiv P. G. P. V., soția inculpatului, M. L., mama acesteia și M. V. L., pe de-o parte, și inculpatul P. G. D., pe de altă parte, a izbucnit un conflict verbal legat de faptul că acesta din urmă a luat copilul fără acordul lor. Partea vătămată M. L. i-a cerut inculpatului să părăsească locuința însă acesta a fost de acord să plece doar împreună cu minorul P. E. G. pe care l-a luat în brațe, încercând apoi să deschidă ușa. În acel moment, partea vătămată M. V. L., cumnata inculpatului, a încercat să îl oprească, moment în care inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul peste față. Tot în aceste împrejurări, inculpatul a smuls din mâna părții vătămate M. L. un telefon mobil cu care intenționa să sune la poliție, pe care l-a aruncat pe pardoseală, acesta distrugându-se, și a spart un geam de la ușa de la intrare. D. ce a ieșit în curtea locuinței, inculpatul a fost oprit de partea vătămată P. G. P. V. care i-a luat copilul din brațe, motiv pentru care inculpatul a împins-o până a căzut la pământ, după care i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței, cauzându-i suferințe fizice. Întrucât a intervenit și partea vătămată M. L. inculpatul a trântit-o și pe ea la pământ și i-a aplicat și acesteia lovituri cu pumnul în zona feței. În urma loviturilor primite, partea vătămată M. L. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 de zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr.366/(...) emis de S. M. - L. J. B. M. (fila 24 din dosarul de urmărire penală) iar partea vătămată M. V. L. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 4-5 de zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr.367/(...) emis de S. M. - L. J. B. M. (fila 25 din dosarul de urmărire penală). Această stare de fapt a fost recunoscută doar parțial de către inculpat în declarațiile date în faza de urmărire penală și se coroborează cu celelalte mijloace de probă enunțate mai sus respectiv cu declarațiile părților vătămate și cu certificatele medico-legale nr.366/(...) și nr.367/(...) emise de S. M. - L. J. B. M. (filele 24 și 25 din dosarul de urmărire penală). Legiuitorul a incriminat violarea de domiciliu, în forma simplă a infracțiunii, în cuprinsul art. 192 alin. 1 Cod penal, definind-o ca fiind ". fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de aceasta, fără consimțământul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia";. Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă însă ca inculpatul să fi săvârșit fapta descrisă mai sus. Dimpotrivă, chiar părțile vătămate recunosc prin declarațiile date în faza de urmărire penală că inculpatul a intenționat să părăsească locuința numitei M. L., împreună cu fiul său minor, fiind însă împiedicat chiar de către acestea. Pe cale de consecință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, instanța a dispus achitarea inculpatului P. G. D. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1 Cod penal. Nu există nici o probă la dosar din care să rezulte că inculpatul ar fi refuzat să părăsească locuința părții vătămate M. L., nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective. Fapta inculpatului P. G. D. care la data de (...), în jurul orelor 18:00, aflându-se la locuința părții vătămate M. L. din comuna C. M., sat F., nr. 128, jud. M., după ce a trântit-o la pământ, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnul în zona feței, cauzându-i astfel leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute de art.180 alin.2 Cod penal. Fapta inculpatului P. G. D. care la data de (...), în jurul orelor 18:00, aflându-se la locuința părții vătămate M. L. din comuna C. M., sat F., nr. 128, jud. M., a exercitat acte de violență, respectiv i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței părții vătămate M. V. L., cauzându-i astfel leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute de art.180 alin.2 Cod penal. Fapta inculpatului P. G. D. care la data de (...), în jurul orelor 18:00, aflându-se la locuința părții vătămate M. L. din comuna C. M., sat F., nr. 128, jud. M., a exercitat acte de violență, respectiv a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței soției acestuia, respectiv părții vătămate P. G. P. V., cauzându-i suferințe fizice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute de art.180 alin.11 Cod penal. Fapta aceluiași inculpat care în aceleași împrejurări a distrus un telefon mobil aparținând părții vătămate M. L. și a distrus un geam de la locuința acesteia, cauzându-i astfel un prejudiciu de 250 lei, întrunește întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prevăzute de art.217 alin.1 Cod penal. Potrivit art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, condamnarea se pronunță dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. În prezenta cauză, instanța constată întrunite aceste condiții, astfel că va condamna inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal (2 fapte), lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.11 Cod penal, și distrugere prevăzută de art. 217 alin.1 Cod penal. În vederea unei juste individualizări judiciare a pedepsei la care urmează să fie condamnat inculpatul, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de art. art. 180 alin.2 Cod penal, art. 180 alin.11 Cod penal și art. 217 alin.1 Cod penal, gradul de pericol social al faptei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și persoana infractorului față de care nu se poate aplica o sancțiune cu caracter administrativ, urmând ca acestuia să-i fie aplicată câte o pedeapsă cu amenda penală pentru fiecare faptă care întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Văzând împrejurările concrete în care s-au petrecut faptele, inculpatul lovind părțile vătămate, fără a ține seama de relația de rudenie cu aceste, în baza art.180 alin.2 Cod penal și art.63 alin. 3 Cod penal, instanța l-a condamnat pe inculpatul P. G. D. la 1.000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe exercitată asupra părții civile M. L., în baza art.180 alin.2 Cod penal și art.63 alin. 3 Cod penal, instanța l-a condamnat pe inculpatul P. G. D. la 1.000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe exercitată asupra părții vătămate M. V. L., iar în baza art.180 alin.11 Cod penal și art.63 alin. 3 Cod penal, instanța l- a condamnat pe inculpatul P. G. D. la 1000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe exercitată asupra părții vătămate P. G. P. V. T., în baza art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 63 alin. 3 Cod penal, instanța l-a condamnat pe inculpatul P. G. D. la 600 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, apreciind că scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 Cod penal vor fi atinse prin aplicarea unor astfel de pedepse. În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. c Cod penal, instanța a contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1.000 lei amendă penală. T., instanța a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 631 Cod penal referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii în caz de neexecutare cu rea credință a acesteia. În ceea ce privește acțiunea civilă, instanța a constatat că în prezenta cauză partea vătămată M. L. s-a constituit parte civilă cu suma de 250 lei reprezentând daune materiale. Făcându-se dovada că inculpatul a spart un geam de la locuința acestei părți căreia i-a distrus și un telefon mobil, instanța în temeiul art. 14 și art. 346 Cod de procedură penală, coroborat cu art. 998-999 Cod civil, a admis acțiunea civilă și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea acestei părți. Împotriva soluției instanței de fond a declarat recurs P. de pe lângă J. T. solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței judecătoriei și rejudecând cauza, a se dispune condamnarea inculpatului P. G. D. și pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev.de art.192 alin.1 C.pen., la o pedeapsă cu închisoarea, în limitele legale prevăzute în textul de incriminare. Curtea verificând recursul promovat, constată că nu este competentă material pentru a-l soluționa. Potrivit art.27 pct.3 C.proc.pen. tribunalul, ca instanță de recurs, soluționează recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Verificând dispozitivul rechizitoriului, se constată că inculpatul P. G. a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de lovire prev.de art.180 alin.2 C.pen., lovire săvârșite asupra membrilor familiei prev.de art.180 alin.1/1 C.pen., distrugere prev.de art.217 alin.1 C.pen. și violare de domiciliu prev.de art.192 alin.1 C.pen. Din examinarea textelor legale de incriminare se observă că pentru toate infracțiunile deduse judecății, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. D. în cazul infracțiunii vizate de art.180 alin.1/1 C.pen. se învederează că „în cazul faptelor prevăzute la alin.1/1 acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu, de unde rezultă, că dacă aceasta nu a fost pornită ca efect al demersurilor și voinței părții vătămate, poate fi demarată și din oficiu, dar cu caracter subsidiar, primând principiul disponibilității victimei. Din dosarul de urmărire penală rezultă că sesizarea organelor judiciare s-a realizat prin plângerea penală adresată de părțile vătămate M. L., M. V. și P. G. P. V. la data de 3 mai 2010, acțiunea penală fiind pusă în mișcare ca efect al doleanței acestora și nu din oficiu, plângere penală adresată organelor de cercetare penală din cadrul IPJ M.. Raportând conținutul dispozițiilor legale analizate, la prevederile art.27 pct.3 C.proc.pen., rezultă că în speță, față de natura infracțiunilor deduse judecății, competența de soluționare a recursului promovat de parchet, aparține T.ui M., instanță căreia i se va trimite dosarul. În baza art.192 pct.3 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D IS P U N E Scoate cauza de pe rol si trimite dosarul T.ui M. pentru soluționarea recursului declarat în cauza de P. de pe lângă J. T. L.. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 20 octombrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G. D. P. V. G. M. B. D. S. 3 ex. - (...)jud.fond.B. C.
red.PD/CA
← Decizia penală nr. 1108/2011, Curtea de Apel Cluj | Sentința penală nr. 41/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|