Decizia penală nr. 1181/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1181/R/2011

Ședința nepublică din data de 13 iulie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. I. JUDECĂTORI : V. V. A.

V. G. GREFIER : T. G.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin PROCUROR :. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R. C. împotriva încheierii penale nr. 277 din (...) pronunațată în dosar nr. (...) al J. T., inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,e,g,i C. cu aplic.art.41 alin.2 C. și art.99 și urm.C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R. C., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Bădău C., din

Baroul Cluj, cu delegație avocațială la dosar și partea responsabilă R. V., lipsă fiind partea vătămată C. C. și partea responsabilă civilmente R. P.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind de către instanță inculpatul R. C. arată că declarat recurs în cauză, întrucât este nemulțumit de pedeapsa aplicată, care este prea mare în opinia sa. De asemenea, arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Curtea, din oficiu, constatând că inculpatul R. C. este minor, având 16 ani, declară ședință nepublică și dispune evacuarea sălii de judecată.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului R. C. solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate. Constată că raportat la materialul probator din dosar, rezultă că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare, care este prea mare având în vedere vârsta acestuia și la circumstanțele personale, inculpatul provenind dintr-o familie cu dificultăți materiale și fără venituri constante. De asemenea, solicită a se reține atitudinea sinceră a inculpatului, de cooperare și colaborare, acesta recunoscând și regretând fapta și dorește să-și găsească un loc de muncă de stabil, pentru a nu mai săvârși alte fapte penale. Cu onorariu din FMJ.

Partea responsabilă civilmente R. V. arată că regretă foarte mult situația în care a ajuns fiul său, însă consideră că pedeapsa aplicată acestuia este prea mare, mai ales că având în vedere vârsta inculpatului, detenția în penitenciar poate avea urmări grave asupra sa. Solicită admiterea recursului și stabilirea unei pedepse egală cu perioada arestului preventiv.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, apreciind că instanța de fond a aplicat o pedeapsă corect dozată, îndreptată spre minim, reținând toate aspectele, inclusiv că în cauză este vorba despre o infracțiune de furt calificat, cu 7 acte materiale, precum și că inculpatul mai este cercetat și în alte dosare și că a fost sancționat administrativ, dovedind astfel o perseverență infracțională.

Inculpatul R. C., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului, cu mențiunea că este de acord cu solicitările apărătorului său și ale tatălui său.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.277 din (...) pronunțată de Judecătoria Turda în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e și g, i C. pen. cu aplic. art. 41 alin.2 și art. 99 și urm. C. pen., cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. penală., a fost condamnat inculpatul R. C.- fiul lui V. și P., născut la data de (...) în T., jud. C., cetățean român, fără ocupație, studii - 4 clase, fără antecedente penale, domiciliat în com. I., sat I., Bl. C1, ap.1, jud. C., în prezent deținut la Penitenciarul Gherla, C. 1. la pedeapsa închisorii în cuatum de 1 an și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen., is-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen..

În baza art. 350 C. pr. penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la (...) la zi.

În baza art. 334 C. pr. penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului R. T. din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, i C. pen. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. și art. 37 alin. 1 lit.a C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, i C. pen. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. și art. 37 alin. 1 lit.a C. pen.

În baza art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, i C. pen. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. și art. 37 alin. 1 lit.a C. pen., cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, a fost condamnat inculpatul R. T. zis MONGO - fiul lui T. și V., născut la data de (...) în C.-Napoca, jud. C.,domiciliat în com. I., sat. I., nr.384, jud. C., posesor al CI seria KX nr.3., CNP.1. la pedeapsa închisorii în cuatum de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.

În baza art. 83 C. penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicate prin SP 3. a J. T. și a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin SP 7. a J. T. și contopește în baza art. 33 lit.a, 34 lit. b C. penal pedepsele aplicate prin acestea, rezultând pedeapsa de 1 an și 6 luni inchisoare care s-a cumulat cu pedeapsa de 2 ani aplicată prin prezenta, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 3 ani și 6 luni inchisoare.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen..

În baza art. 14, 346 C. pr. penală, art. 998-999 C. civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. R. și a fost obligat inculpatul

R. C. în solidar cu părțile responsabile civilmente R. V. și R. P., la plata cătrepartea civilă M. R. a sumei de 2232 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

În baza art. 14, 346 C. pr. penală, art. 998-999 C. civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă H. V. și a obligat inculpatul R. C. în solidar cu părțile responsabile civilmente R. V. și R. P. la plata către partea civilă H. V. a sumei de 400 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

În baza art. 14, 346 C. pr. penală, art. 998-999 C. civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C. C. și a fost obligat inculpatul R. C. în solidar cu părțile responsabile civilmente R. V. și R. P. la plata către partea civilă C. C. a sumei de 322 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

S-a constatat că părțile vătămate C. O., B. A. S., Ș. F. și M. S. nu au formulat pretenții civile în cauză.

S-a dispus confiscarea specială de la fiecare dintre inculpații R. C. și R. T. a sumei de câte 150 lei.

În baza art. 191 alin.1, 2 C. pr. pen., a fost obligat inculpatul R. C. în solidar cu părțile responsabile civilmente R. V. și R. P. la plata sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și pe inculpatul R. T. la plata către stat a sumei de 400 lei cu același titlu.

S-a încuviințat onorariu av. oficiu Ionaș Dan-200 lei, av. oficiu L. Nemeș-

1000 lei, av. oficiu Brădean D.-300 le și av. Oficiu Uță A.-300 lei, sume care s- au avansat din FMJ.

S-a constatat că a fost disjunsă cauza în ce-i privește pe inculpații L. S. A. și L. O., fiind format dosar nr. 3630/328/201.

Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că la data de (...), pe timp de noapte, inculpatul R. C. alături de care se aflau L. O. și L. S. A., profitând de faptul că un geam al magazinului aparținând P.F.M. R. din satul I. era întredeschis, prin escaladare și-a introdus mâinile prin geamul întredeschis și din interior a sustras de pe un raft mai multe cartușe de țigări de diferite mărci, cauzând un prejudiciu în valoare de 2232 lei.

Inculpatul R. C. a declarat că țigările sustrase au fost împărțite între el și L. O. și L. S. A.. A. a mai arătat că a vândut o parte din țigări numitului L. D. O. din I.. Audiat fiind, martorul L. D. O. a recunoscut faptul că a cumpărat mai multe cartușe cu țigări de la R. C., fără să știe că provin din săvârșirea unei fapte penale.

De asemenea, R. C. a mai declarat faptul că L. S. A. și L. O. au vândut partea lor de țigări unui anume „. din localitatea F. I. care deține un bar.

În cauză a fost audiată în calitate de martor numita R. L. din I. care a declarat că numitul L. O. i-a vândut două pachete de țigări.

L. O. și L. S. A. nu au recunoscut că au participat la comiterea furtului, declarând totodată că nici nu au vândut țigări altor persoane.

La dosar se află, inscripționată pe un CD, planșa foto în care se poate observa fotografia realizată cu telefonul mobil aparținând inculpatului L. A.

S. în care inculpatul R. C. ține în brațe mai multe cartușe cu țigări.

Prejudiciul cauzat se ridică la suma de 2232 lei, sumă cu care numita

M. R. se constituie parte civilă față de autori.

Instanța a reținut că la comiterea acestei fapte au participat alături de R. C. și L. S. A. și L. O. (fără a analiza forma de participație a celor din urmă), starea de fapt rezultând din coroborarea declaraților inculpatului R. C. (care arată că furtul a fost comis împreună cu L. O. și L. S. A. în baza unei înțelegeri prealabile, impărțind în mod egal țigările sustrase ), cu declarația martorului L. (martor care a cumpărat țigări de la inculpatul R. C.), a martorei R. L. (care a cumpărat de la L. O. două pachete cu țigări) și cu planșa foto cuprinzând fotografia realizată cu telefonul mobil aparținândinculpatului L. S. A. în care inculpatul R. C. ține în brațe mai multe cartușe cu țigări (fotografie cu privire la care L. S. nu a furnizat o explicație verosimilă).

La data de (...) Poliția Comunală I. a fost sesizată de numitul C. O. din com. I. despre faptul că în data de 24/(...) persoane necunoscute i-au sustras un acumulator auto de la autoutilitara marca ARO cu nr. de înmatriculare (...) ce se afla parcată lângă blocul G1 din satul I., cauzând un prejudiciu în valoare de 300 lei.

S-a stabilit faptul că autorul acestui furt este numitul R. C. care în data de 24/(...) singur, pe timp de noapte, profitând de faptul că portiera autoutilitarei marca ARO cu nr. de mai sus nu era asigurată cu sistemul de închidere, a pătruns în interiorul acesteia de unde a sustras prin demontare un acumulator auto. În urma audierii numitului R. C., acesta a precizat faptul că acumulatorul respectiv l-a vândut a doua zi numitului P. M.

Audiat fiind inculpatul R. C. a recunoscut săvârșirea faptei, relatând în mod detaliat modul de operare.

Audiat în calitate de martor, numitul P. M. D. a recunoscut că a cumpărat un acumulator auto de la R. C. dar că nu a știut că a fost furat și l-a predat organelor de poliție.

La data de (...) Poliția Comunală I. a fost sesizată de către numitul H. V. F. despre faptul că în data de 03/(...) pe timpul nopții, persoane necunoscute, prin efracție, au pătruns în garajul său situat în satul I., lângă blocul B1 și din interiorul garajului, de la autoutilitara marca ARO cu nr. de înmatriculare (...) ce se afla parcată acolo, au sustras prin tăierea unui furtun de alimentare cantitatea de 60 litri de motorină cauzând un prejudiciu în valoare de 400 lei. De asemenea acesta a reclamat și furtul unei truse de scule.

S-a stabilit faptul că autorul acestui furt este numitul R. C. care în data de 03/(...), singur, pe timp de noapte, prin efracție, a pătruns în garajul numitului H. V. F. și de la autoutilitara marca ARO ce se afla parcată în interiorul garajului, prin tăierea furtunului de alimentare a sustras cantitatea de 60 litri motorină pe care a vândut-o numitului C. C. și prietenei acestuia G. M., ambii din com. I..

Audiat fiind inculpatul R. C. a recunoscut săvârșirea faptei, relatând în mod detaliat modul de operare. A. a negat faptul că ar fi sustras și trusa de scule.

Audiați în calitate de martori numiții C. C. și G. M. au recunoscut faptul că au cumpărat motorină de la numitul R. C., dar că nu au știut că a furat-o. În cauză a fost audiat în calitate de martor și numitul G. V. care a declarat că R. C. i-a propus spre vânzare motorină și o trusă de scule însă nu a fost de acord să cumpere de la acesta.

Prin urmare, s-a reținut că inculpatul a sustras și trusa de scule.

La data de (...) numitul B. A. S. din com. I. a sesizat Poliția Comunală I. despre faptul că în data de 14/(...), pe timpul nopții, persoane necunoscute i-au sustras doi acumulatori auto de la autotrenul marca IVECO cu nr. de înmatriculare (...) ce se afla parcat în fața blocului A1 din satul I., cauzând un prejudiciu în valoare de 1500 lei.

S-a stabilit faptul că autorul acestui furt este numitul R. C. care în data de 14/(...), singur, pe timp de noapte, a sustras prin demontare doi acumulatori auto de la autotrenul marca IVECO ce se afla parcat lângă blocul A1 din satul I., acumulatori pe care i-a vândut numitului B. Dan din I. cu suma de 150 lei .

Audiat fiind inculpatul R. C. a recunoscut săvârșirea faptei, relatând în mod detaliat modul de operare.

Fiind audiat în calitate de martor, numitul B. Dan a recunoscut faptul că a cumpărat doi acumulatori auto de la numitul R. C. și i-a predat organelor de poliție.

La data de (...) Poliția Comunală I. a fost sesizată de către numitul Ș.

F. din com. I. despre faptul că în data de 14/(...) persoane necunoscute, prin forțarea capotei față a autoturismului său marca Dacia cu nr. de înmatriculare (...) ce se afla parcat în satul I., lângă blocul K1, i-au sustras un acumulator auto, cauzând un prejudiciu în valoare de 300 lei.

S-a stabilit că R. C. și R. T. zis MONGO, în data de 14/(...), pe timp de noapte, au forțat capota față a autoturismului marca Dacia cu nr. de înmatriculare (...) ce se afla parcat lângă imobilul K1 din satul I. și au sustras un acumulator auto. Din declarațiile celor doi rezultă faptul că acumulatorul respectiv a fost vândut numitului B. C. M. zis „M.el a lui M. cu suma de 100 lei.

Audiat fiind inculpatul R. C. a recunoscut săvârșirea faptei, relatând în mod detaliat modul de operare. A. a mai precizat faptul că și inculpatul R. T. a participat la săvârșirea faptei, acesta fiind de altfel și cel care a vândut efectiv acumulatorul către B. C. M..

Audiat fiind, inculpatul R. T. a negat faptul că ar fi participat efectiv la săvârșirea elementului material al infracțiunii, precizând că el doar a asigurat paza de la o distanță de câteva zeci de metri.

În urma audierii numitului B. C. M. acesta nu a recunoscut faptul că a cumpărat vreun acumulator auto de la cei doi.

În ceea ce îl privește pe inculpatul R. T. s-a constatat că probele conduc la concluzia că participația sa a avut loc sub forma complicității

Astfel, s-a avut în vedere că probele enunțate indică participarea ambilor inculpați la comiterea acestei fapte, însă în ce privește gradul de implicare a inculpatului R. T., declarația inculpatului R. C. în sensul că inculpatul R. T. a participat ca autor al acesteia este singulară.

În aceste condiții, având în vedere și faptul că inculpatul R. T. a recunoscut participarea sa doar prin asigurarea pazei locului în timp ce inculpatul R. C. a comis fapta de furt, activitatea inculpatului R. T. se circumscrie participației sub forma complicității, sens în care s-a schimbat încadrarea juridică.

La data de (...) Poliția Comunală I. a fost sesizată de către numita M. S. din com. I. despre faptul că în data de 05/(...) persoane necunoscute, pe timp de noapte, profitând de faptul că autoturismul acesteia marca WV Pasat cu nr. de înmatriculare ERX 993 ce se afla parcat în fața imobilului cu nr.37 A din satul I. nu avea portierele asigurate cu sistemul de închidere, au pătruns în interiorul acestuia de unde i-au sustras un CD-player marca Alpine, cauzând un prejudiciu în valoare de 100 lei.

S-a stabilit faptul că autorul acestui furt este numitul R. C. care în data de 05/(...), singur, pe timp de noapte, profitând de faptul că autoturismul marca WV Pasat cu nr. de înmatriculare ERX 993 ce se afla parcat în fața imobilului de la nr.37 A din satul I. nu avea portierele asigurate cu sistemul de închidere, a pătruns în interiorul acestuia de unde a sustras un CD-player marca Alpine.

Numitul R. C. a precizat faptul că a vândut CD-player-ul respectiv numitului A. F. din I..

În urma audierii în calitate de martor a numitului A. F., acesta a recunoscut faptul că a cumpărat de la R. C. un CD-player marca Alpine cusuma de 40 lei, dar că nu a știut că a fost furat și l-a predat organelor de poliție.

La data de (...) numitul C. C. din satul I. a sesizat Poliția Comunală I. despre faptul că în data de 10/(...) persoane necunoscute, prin desfacerea bușonului de la rezervorul autotrenului cu nr. de înmatriculare (...), ce se afla parcat în fața imobilului unde locuiește, au sustras cantitatea de 60 litri motorină, cauzând un prejudiciu în valoare de 322 lei.

S-a stabilit faptul că autorul acestui furt este numitul R. C. care în data de 10/(...) singur, pe timp de noapte, a desfăcut bușonul de la rezervorul autotrenului cu nr. de înmatriculare (...), ce se afla parcat în fața locuinței numitului C. C. din I. și din acesta a sustras cantitatea de 60 litri motorină cu ajutorul unui furtun de cauciuc.

În urma audierii, R. C. a recunoscut săvârșirea faptei și a declarat că a vândut cantitatea respectivă de motorină numitului C. Dan din I..

În urma audierii în calitate de martor, numitul C. Dan a recunoscut că a cumpărat 60 litri de motorină de la numitul R. C.

Din coroborarea celor arătate mai sus rezultă că inculpatul R. C. se face vinovat de săvârșirea a 7 fapte de furt calificat, iar inculpatul R. T. de săvârșirea unui act material de complicitate la furt calificat.

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului ROSTAȘ CLAUDIU care a săvârșit un număr de șapte acte materiale de furt calificat de acumulatori auto, motorină, țigări sau echipamente electronice din auto în dauna a șapte părți vătămate în intervalul decembrie 2010 - aprilie 2011 realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, i C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 99 și urm. C. pen

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului R. T. care la data de 14/(...) a asigurat paza locului în timp ce inculpatul R. C., dintr-un loc public, prin efracție și pe timp de noapte a sustras un acumulator dintr-un autovehicul aparținând părții vătămate Ș. F. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, i C. pen. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. și art. 37 alin. 1 lit.a C. pen.

Conform fișei de cazier judiciar acesta se află în stare de recidivă postcondamnatorie, fapta fiind săvârșită în termenul de încercare al uneor pedepse cu închisoare a cărăr executare a fost suspendată condiționat, motiv pentru care în cauză urmează a se face aplicarea disp. art. 83 C. pen.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C., persoana inculpaților (R. C. fiind cercetat cu privire la fapte similare pentru care i s-au aplicat sancțiuni administrative, iar inculpatul R. T. a comis fapta din prezenta cauză în cursul termenului de încercare), împrejurarea că prejudiciul cauzat prin comiterea faptei la care a participat R. T. a rămas nerecuperat, iar în ce privește faptele comise de inculpatul R. C. prejudiciul a rămas parțial nerecuperat.

Astfel, în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e și g, i C. pen. cu aplic. art. 41 alin.2 și art. 99 și urm. C. pen., cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. penală., l-a condamnat pe inculpatul R. C. conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, inculpatul

R. C., solicitând admiterea căii de atac promovate și rejudecând, să se dispună reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că a recunoscut șiregretat comiterea faptei, a colaborat cu organele judiciare și dorește să se angajeze pentru a-și asigura existența prin mijloace oneste.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut o stare de fapt corespunzătoare, care de altfel, nu a fost contestată de inculpat, stabilind în mod corect vinovăția acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,e,g,i C. cu aplic.art.41 alin.2 C. și art.99 și urm.C.

Pedeapsa aplicată inculpatului în condițiile reținerii art.320/1 alin.7

C.pr.pen., în cuantum de 1 an și 3 luni închisoare a fost just dozată, având în vedere natura și gravitatea faptelor comise (inculpatul a comis un număr de 7 acte materiale de furt calificat într-un interval de doar 4 luni de zile), împrejurările în care s-au comis faptele, (împreună cu alți trei inculpați, prin efracție sau escaladare, pe timp de noapte și în loc public), că prejudiciul a rămas parțial nerecuperat și nu în ultimul rând, persoana inculpatului, care a recunoscut și regretat faptele, avea vârsta de 16 ani la momentul săvârșirii infracțiunilor, are doar 4 clase, iar din analiza fișei de cazier, rezultă că a fost trimis în judecată pentru fapte asemănătoare, pentru care i s-au aplicat sancțiuni cu caracter administrativ, ceea ce demonstrează că săvârșirea de infracțiuni reprezintă pentru recurent un mod de conduită, neacordând niciun fel de importanță normelor care protejează relațiile sociale privind patrimoniul altor persoane.

Pentru aceste motive, Curtea apreciază că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, care, de altfel, a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege, urmare a reținerii art.320/1 alin.7

C.pr.pen. și a stării de minoritate, astfel că în baza art.385/15 pct.1 lit.b

C.pr.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.277 din (...) a J. T..

Văzând și disp.art.192 alin.2 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. C. fiul lui V. și P., născut la (...) în T., deținut în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr.277 din (...) a J. T..

Potrivit art.88 C.pen al deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-napoca suma de 200 lei onorariu petru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli jduciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publcă din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. I. V. V. A. V. G.

GREFIER T. G.

C.I./D.S./(...)

4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1181/2011, Curtea de Apel Cluj