Decizia penală nr. 1223/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a9
D. PENALĂ NR. 1223/R/2011
Ședința publică din 03 august 2011
Instanța compusă din: PREȘEDINTE : M. B., JUDECĂTOR JUDECĂTORI : L. H.
: M. R. G. : M. V.-G.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - S. T. C., reprezentat prin
PROCUROR - DORU DOBOCAN
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpatul T. B. împotriva încheierii penale f.nr. din 26 iulie 2011 a T.ui M., având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul T. B., în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat S. G. din cadrul Baroului de A. I., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpatul, întrebat fiind de către instanță, arată că-și menține recursul formulat în cauză.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului T. B., avocat S. G. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate ca fiind nelegală și netemeinică și rejudecând cauza în temeiul art. 385/15 pct.2 lit.d C. să se dispună judecarea inculpatului în stare de libertate.
Inculpatul T. B. a fost arestat prin încheierea penală din data de 29 iulie 2011 a T.ui M., dată de la care și până în prezent nu au intervenit elemente noi care să justifice menținerea acestei măsuri. Justificarea luării acestei măsuri a fost aceea că inculpatul T. B. a încălcat o serie de obligații pe care trebuia să le respecte raportat la obligarea de a nu părăsi localitatea.
Solicită să se observe că potrivit Deciziei penale nr.334/2011 a C. de A. C. inculpatul T. B. avea obligația de a nu încălca cu rea credință o serie de dispoziții, dispoziții pe care le-a respectat, respectiv s-a prezentat la poliția localității de domiciliu când fost chemat, nu și-a schimbat domiciliul fără încuviințarea instanței, nu a deținut și nu a folosit nicio categorie de arme, nu a intrat în legătură cu inculpații, părțile vătămate și martorii din prezentul dosar.
Prin sesizarea cu propunerea de arestare s-a arătat că inculpatul T. a intrat în legătură cu inculpatul G. S. I., aspecte susținute pe baza unei fotografi destul de neclare, nedatate și necertificate, ori a surprinde pe cineva pe stradă într-un loc deschis alături de altă persoană nu înseamnă că aceste persoane au stabilit o întâlnire așa cum se poate observa și astăzi inculpații din întâmplare sunt alături în boxă.
În încheierea atacată instanța de fond precizează că având în vedere motivul care a determinat revocarea arestării preventive, respectiv că nu a respectat obligația de a nu intra în legătură cu ceilalți inculpați, instanța a apreciat că pentru a nu periclita procesul penal se justifică menținerea măsurii arestării preventive.
Apreciază că după un an și două luni cât a stat inculpatul în arest nu ar mai fi comis nicio faptă pentru a ajunge din nou în această situație și nu s-a demonstrat reaua credință în încălcarea obligațiilor instituite, astfel că menținerea inculpatului în stare de arest este nejustificată.
Instanța de fond nu a motivat cum inculpatul T. a împiedicat buna desfășurare a procesului penal și nu a motivat de ce la acest moment nu ar putea fi luată și o măsură alternativă, sens în care face trimitere la jurisprudența C., respectiv cazul Scundeanu c. R..
Mai solicită să se rețină faptul că inculpatul T. este căsătorit, lucra înainte de a se lua această măsură, era integrat social, are un copil minor și nu ar fi făcut nimic pentru a fi arestat din nou.
Raportat la susținerea că inculpatul a comis o nouă infracțiune arată că acesta se bucură de prezumția de nevinovăție și că este vorba de o faptă față de care partea vătămată poate să-și retragă plângerea sau s-ar putea dispune scoaterea de sub urmărire penală.
În concluzie, apreciază pe baza materialului probator că măsura arestării preventive luată față de inculpat nu se justifică întrucât acesta nu a încălcat cu rea credință obligațiile instituite de instanță, motiv pentru care solicită admiterea recursului și cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul M.ui P. solicită în temeiul art.385/15 pct.1 lit. b C. respingerea ca nefondat a recursului formulat de inculpatul T. B. împotriva încheierii penale prin care Tribunalul Maramureș a constata ca legală și temeinică măsura arestării preventive și a menținut starea de arest a inculpatului, apreciind că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul T. subzistă și în prezent.
Măsura rearestării inculpatului T. a fost luată la data de 29 iulie 2011 de către Tribunalul Maramureș, întrucât s-a constatat încălcarea cu rea credință a obligațiilor impuse inculpatului de către Curtea de A. C. la data de 10 martie 2011 cu ocazia înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Apreciază că în mod corect instanța fondului a reținut în baza actelor de la dosar încălcarea obligațiilor de către inculpat și a dispus rearestarea inculpatului, hotărâre care a fost supusă cenzurii instanței de control judiciar care a respins ca nefondat recursul formulat de inculpat.
Încheierea recurată este legală și temeinică și prin prisma jurisprudenței C. printre cele 4 cazuri rezonabile pentru menținerea în stare de arest a unei persoane prezumate că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală este și aceea a existenței temerii că lăsat în libertate va săvârși noi infracțiuni, se va sustrage de la judecarea cauzei și va încerca să influențeze părțile, martorii.
Având în vedere ansamblul cauzei în care inculpatul împreună cu ceilalți inculpați este judecat există acest risc și faptul că inculpatul T. a luat legătura cu unul dintre ceilalți inculpați în afara cadrului care este strict legat de judecarea cauzei duce la temerea că va continua să desfășoare astfel de activități.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Apărătorul inculpatului T. B., în replică, arată că nu există dovezi că inculpatul pe care îl reprezintă a inițiat vreo legătură cu inculpatul G. S. I.
Inculpatul T. B., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său și solicită cercetarea sa în stare de libertate.
C U R T E A :
Deliberând reține că prin încheierea penală din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), în temeiul art. 3002 C. rap. la art. 1. C. s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului T. B. (fost C., zis B., CNP 1., fiul lui C. și G., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. Sălciilor nr.3, bl.829, sc.A, et.2, ap.8, județul I., arestat preventiv, aflat în prezent în Penitenciarul Gherla), și în consecință s-a menținut arestarea preventivă a acestuia. S-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive, precum și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu formulată de inculpatul T. B. prin apărător. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul întocmit la data de 1 iulie 2010 în dosarul nr. 10/D/P/2008 al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. I. a fost trimis în judecată, împreună cu alți inculpați, și inculpatul T. B. (fost C., zis B.), arestat preventiv, aflat în prezent în Penitenciarul Gherla) pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. 1 lit. a și b pct. 4, 5 din Legea nr. 39/2003, șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C. (parte vătămată P. P.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. (parte vătămată D. D.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. (parte vătămată H. M.), complicitate la înșelăciune (credite bancare frauduloase) prevăzută de art. 26 C. raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. 1, 2 C., cu aplicarea art. 33 lit. a C.. Ca stare de fapt, în actul de trimitere în judecată, s-a reținut, în esență, că ar fi constituit un grup structurat ce a acționat în mod coordonat și ierarhizat în condiții de continuitate, în scopul comiterii de infracțiuni grave și că ar fi săvârșit în acest context infracțiuni de șantaj (trei fapte) și complicitate la înșelăciune în formă agravată prin aceea că în perioada martie 2007 - august 2007 a sprijinit obținerea prin mijloace frauduloase a unui număr de 9 credite bancare, precum și că în data de (...), împreună cu mai multe persoane, ar fi agresat în public mai mulți membri ai unei familii, determinând revolta și indignarea altor persoane. Inculpatul T. B. a fost cercetat în stare de arest preventiv, pe parcursul urmăririi penale, dar și după sesizarea instanței prin rechizitoriu, iar prin decizia penală nr.334/R/10 martie 2011 pronunțată de Curtea de A. C., a fost casată în parte încheierea dată de această instanță în 4 martie 2011, dispunându-se și cu privire la inculpatul T. B., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu excepția cazurilor de solicitare a organelor judiciare, impunând acestui inculpat respectarea mai multor obligații printre care și aceea de „a nu intra în legătură cu inculpații din dosar, cu părțile vătămate și nici cu martorii din cauză, menționați în rechizitoriu filele 892-912";. S-a atras atenția tuturor inculpaților că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor de mai sus, se poate lua față de ei măsura arestării preventive. Inculpatul T. B. nu a respectat aceste obligații, astfel că prin încheierea penală din 29 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș, a fost admisă sesizarea formulată de I. de P. al J. I., S. de I. C. și, în consecință, în temeiul art. 145 alin. 3 C. s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de inculpatul T. B. prin D. penală nr. 334/R din (...) pronunțată de Curtea de A. C., cu măsura arestării preventive, iar în temeiul art. 148 alin. 1 lit. a1 C. raportat la art. 1. C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...) inclusiv, sens în care s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.2/J din 29 iunie 2011. Această soluție a fost menținută prin decizia penală nr.1171/R din 06 iulie 2011 de Curtea de A. C. care a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat. În prezenta cauză cercetarea judecătorească a început și față de dispozițiile art.3002 C. și art. 160 ind. b alin. 1 C., instanța a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului T. B., constatând că din actele dosarului rezultă că de la momentul la care s-a dispus măsura arestării preventive până în prezent nu s-a schimbat nimic, și că temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și în prezent. Având în vedere că motivul care a determinat arestarea acestui inculpat în cursul judecății a fost acela că nu a respectat obligația instituită prin decizia C. de A. C. de a nu intra în legătură cu ceilalți inculpați, cu martorii sau părțile vătămate din prezenta cauză, instanța apreciază că pentru a nu periclita buna desfășurare a procesului penal se justifică menținerea măsurii privative de libertate luată față de inculpatul T. B. În raport de considerentele mai sus expuse s-a apreciat că cererea formulată de inculpat prin apărător, având ca obiect revocarea măsurii arestării preventive este neîntemeiată, iar cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în condițiile în care inculpatul a beneficiat o dată de o măsură restrictivă de libertate, este nejustificată. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T. B., criticând soluția atacată ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitata casarea acesteia și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună punerea sa în libertate. În motivarea recursului inculpatul a arătat că nu încălcat cu rea credință condițiile impuse de instanță la luarea măsurii alternative privative de libertate și că a respectat toate aceste dispoziții, respectiv s-a prezentat la poliția localității de domiciliu când fost chemat, nu și-a schimbat domiciliul fără încuviințarea instanței, nu a deținut și nu a folosit nicio categorie de arme, nu a intrat în legătură cu inculpații, părțile vătămate și martorii din prezentul dosar. Invocă faptul că probele potrivit cărora ar fi intrat în legătură cu inculpatul G. S. I. sunt incerte, respectiv o fotografie destul de neclară, nedatată și necertificată, iar a surprinde pe cineva pe stradă într-un loc deschis alături de altă persoană nu înseamnă că aceste persoane au stabilit o întâlnire, nedovedindu- se reaua credință în încălcarea obligațiilor instituite, astfel că menținerea inculpatului în stare de arest este nejustificată. Raportat la susținerea că inculpatul ar fi comis o nouă infracțiune arată că acesta se bucură de prezumția de nevinovăție și că este vorba de o faptă față de care partea vătămată poate să-și retragă plângerea sau s-ar putea dispune scoaterea de sub urmărire penală. În final, inculpatul arată că nu s-au indicat motivele din care rezultă că a împiedicat buna desfășurare a procesului penal și nu s-a motivat justificarea luării și a unei măsuri alternative, sens în care face trimitere la jurisprudența C., respectiv cazul Scundeanu c. R.. Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele: Inculpatul T. B. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr.10-D. al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. I., fiind acuzat că ar fi constituit un grup structurat ce a acționat în mod coordonat și ierarhizat în condiții de continuitate, în scopul comiterii de infracțiuni grave și că ar fi săvârșit în acest context infracțiuni de șantaj (trei fapte) șicomplicitate la înșelăciune în formă agravată prin aceea că în perioada martie 2007 - august 2007 a sprijinit obținerea prin mijloace frauduloase a unui număr de 9 credite bancare, precum și că în data de (...), împreună cu mai multe persoane ar fi exercitat presiuni asupra unor părți vătămate pentru a le determina să plătească o sumă de bani pe care acestea nu o datorau și ar fi agresat în public mai mulți membri ai unei familii, determinând revolta și indignarea altor persoane, fapte care în drept constituie infracțiunile de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, complicitate la înșelăciune, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art.7 al.1 și 3 din Legea nr.39/2003 raportat la art.2 al.1 lit.a și b pct.4,5 din Legea nr.39/2003, art.194 al.1 C. cu aplicarea art.41 al.2 C., art.26 C. raportat la art.215 al.1,2,3,5 C. cu aplicarea art.41 al.2 C., art.321 al.1,2 C. cu aplicarea art.33 lit.a C.. Prin decizia penală nr.334/R din 10 martie 2011 Curtea de A. C. a admis recursul declarat de acesta și de alți inculpați împotriva încheierii penale din 4 martie 2011 a acestui tribunal (prin care s-a menținut măsura arestării preventive), dispunând înlocuirea arestării preventive și a inculpatului T. B. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu impunând tuturor inculpaților obligația de a nu intra în legătură unii cu alții, cu părțile vătămate, cu martorii din cauză, menționați în rechizitoriu filele 892-912. S-a atras atenția inculpaților că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor impuse prin respectiva încheiere se poate lua față de ei măsura arestării preventive. Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de organele de poliție a rezultat că față de inculpatul T. B. și alții, s-a început urmărirea penală prin rezoluția din (...) sub aspectul săvârșiri infracțiunii de lovire sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art.180 alin.2 C. cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a C. și art.321 alin.1 C., ambele cu aplicarea art.33 lit.b C., întrucât partea vătămată A. Ș. C. a formulat plângere cu privire la faptul că în seara zilei de (...), în jurul orei 2100 numiții T. B., B. Ș., H. M. V., H. C. R., C. N. I., G. S. I., H. R. A., R. F., M. C. M. și alte persoane necunoscute pe str. M. de Foc nr.18, jud. I., în spatele blocului nr.408, au aplicat lovituri cu pumnii, cu picioarele, cu un obiect contondent-înțepător părții vătămate A. Ș. C., provocându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale, producând urmare a desfășurării agresiunii în loc public o stare de panică, temere, de indignare persoanelor prezente la fața locului, care, de frică, sau refugiat în scările blocului și în apartamente. Constatându-se că recurentul a încălcat cu rea credință interdicțiile impuse de către instanță la momentul înlocuirii măsurii arestului preventiv, prin încheierea penală din 29 iunie 2011 a T.ui M., def. prin decizia penală nr. 1171/R/(...) a C. de A. C. s-a dispus arestarea susnumitului. Potrivit art. 160/b al. 1 și 3 C. la care face trimitere art. 300/2 C. în cursul judecatii, instanta verifică periodic, dar nu mai tărziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Procedând în temeiul textelor de lege menționate, Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. din care rezultă presupunerea că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați (C.; Erdagoz C. Turcia din (...); Murray c. Regatul Unit (...)), în acest sens fiind fiind convorbirile telefonice purtate de inculpatul B. C. cu restul inculpaților (de exemplu în perioada (...)-(...) inculpatul îi avertizează pe coinculpații C. A. și T. B. cu privire la intervenția organelor de poliție în ceea ce-i privește) apoi și celelalte probe și mijloace de probă care se coroborează cuinterceptările telefonice (declarații martori cu identitate protejată, procesele verbale încheiate cu ocazia perchezițiilor efectuate, procese verbale încheiate de investigatorii sub acoperire, procese verbale de identificare a unor documente ridicate la percheziții, procese verbale de identificare după planșe fotografice, procesul verbal de investigare din (...) ce stabilește apartenența inculpatului G. S. la grupul infracțional etc.) din care rezultă existența unui grup infracțional bine organizat, grup al cărui lider este inculpatul B. C. iar rolul fiecărui inculpat este bine determinat ( în cazul infracțiunilor referitoare la credite bancare s-a stabilit că inculpatul C. A. și T. B. obțineau creditele, un rol important având și inculpata Ț. P., activitatea inculpatului M. și a inculpatului V. a fost aceea de racolare a persoanelor interpuse în vederea contractării creditelor precum și falsificarea actelor, în acest sens amintim interceptările telefonice de la dosar, precum și declarațiile martorilor R. D. și E. A., apoi, rolul inculpatului P. a fost acela de a completa actelele false de angajare pentru a fi depuse la bancă, în cazul infracțiunilor cu violență rolurile inculpaților erau de asemenea cunoscute, faptul că inculpații acționau pe teritoriul mai multor state este dovedit de actele de la dosar, comisii rogatorii, ex. R. G., vol.16). În această procedură fiind, Curtea reține că persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție și că în cauză, deși nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a recurentului, în prezent subzistă încă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia și care impun, în continuare, privarea de libertate. În acord cu jurisprudența C. se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea provizorie: riscul că acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiune, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra R.iei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza MATznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991). Atâta timp cât recurentul a încălcat obligațiile impuse de instanță, respectiv a intrat în legătură cu un coinculpat și există suspiciunea rezonabilă a comiterii altor infracțiunii în perioada liberării provizorii, soluția instanței de fond de menținere a stării de arest a recurentului este în deplină concordanță cu jurisprudența astfel invocată. Pe de altă parte, pornind de la considerentul general care justifică detenția provizorie a unei persoane, respectiv acela al asigurări unei bune desfășurări a procesului penal și a protejării interesului public, Curtea reține că privarea de libertate a recurentului se justifică în acest moment procesual în raport cu complexitatea deosebită a cauzei, dată de natura infracțiunilor pentru care este cercetat, de numărul mare de persoane implicate în cauză și de numărul însemnat de probe care se impun a fi administrate, aspecte de care nu se poate face abstracție la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă inculpatul mai sus menționat. În cauză, acest pericol este determinat de amploarea activității infracționale, care se susține că a fost desfășurată de inculpați prin actul de trimitere în judecată, de modul de concepere și de derulare a actelor materiale care se circumscriu acestei activități și nu în ultimul rând de urmarea produsă, respectiv valoarea prejudiciilor care se susține prin actul de acuzare că au fost cauzate prin activitatea acestora. În aprecierea pericolului concret pe care lăsarea în libertate a recurentului ar prezenta-o pentru ordinea publică, instanța a avut în vedere regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența C. care în câteva cauze împotriva Franței (de exemplu Letellier, Hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în caredreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat și în orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Aplicând la speța de față nu numai principiile mai sus enunțate ci și acela potrivit căruia libertatea persoanei este regula iar excepția o constituie privarea de libertate, Curtea consideră că judecarea recurentului în stare de arest preventiv, ce l p u țin în acest moment procesual și față de motivele care au determinat rearestarea acestuia, nu afectează dreptul acestuia la un proces echitabil și la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, nefiind încălcat nici principiul prezumției de nevinovăție de care acesta trebuie să beneficieze până la soluționarea definitivă a cauzei. Având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de recurent, de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, de multitudinea părților implicate în cauză, care denotă o amploare deosebită a activității infracționale, de valoarea ridicată a prejudiciului, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, eliberarea sa, chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice, neexistând motive de revocare a acestei măsuri preventive sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate. Curtea reține că nu poate fi primit motivul duratei nerezonabile a măsurii preventive având în vedere că privarea de libertate a recurentului, justificată de motivele noi intervenite, a intervenit recent. Totodată, Curtea constată că instanța de fond a motivat soluția atacată, au fost analizate și s-a răspuns solicitărilor recurentului, prezentând motive suficiente pentru a permite instanței de control verificarea lor, astfel că nu poate fi primită critica lipsei motivării încheierii instanței de fond. Curtea E.ană a Drepturilor Omului a arătat că art.6 paragraf 1 din Convenție obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument și că aprecierea îndeplinirii obligației de a motiva ce rezultă din art.6 al Convenției, poate fi determinată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze ( cauza Boldea contra României). Torodată, C. a arătat că obligația instanței de a motiva hotărârea pronunțată, este aceea de a demonstra părților că au fost ascultate (cauza Tatishvili contra R.iei 2007). Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C. se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. B. încheierii penale f.nr. din 26 iulie 2011 a T.ui M.. Potrivit art. 192 al. 2 C. se va obligă inculpatul T. B. să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. B. împotriva încheierii penale f.nr. din 26 iulie 2011 a T.ui M.. Obligă pe inculpatul T. B. să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare. D. este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 3 august 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. B. L. H. M. R. Red.H.L./H.L. 4 ex./(...)
| ← Decizia penală nr. 1521/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1077/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
