Decizia penală nr. 312/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.312/2011
Ședința publică din 9 martie 2011
Instanța compusă din: PREȘEDINTE: ANA C., judecător
JUDECĂTORI: M. R.
L. M. GREFIER: M. V.-G.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. A.
C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de revizuientul FIȚ G., aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 2/CC din 13 ianuarie
2011 a Judecătoriei C.-N..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă revizuientul Fiț G., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat C. A. M. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind de către instanță, revizuientul arată că își menține recursul declarat și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
La întrebarea instanței, revizuientul arată că recursul său vizează reducerea pedepsei, întrucât a achitat despăgubirile civile.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul revizuientului Fiț G., avocat C. A. M., solicită admiterearecursului, casarea sentinței, în măsura în care instanța apreciază că cele invocate de revizuient se încadrează în prevederile art.394 C., cu consecința reducerii cuantumului pedepsei la care a fost condamnat, având în vedere că revizuientul a achitat despăgubirile civile.
Reprezentantul M.ui P. solicită în baza art. 38515 pct.1 lit.b C., respingerea recursului declarat de revizuientul Fiț G., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. În susținerea poziției procesuale arată că motivele invocate nu se încadrează în prevederile art.394 Cod procedură penală și nici căilor de atac extraordinare, instanța de fond respingând în mod corect ca inadmisibilă cererea. În consecință, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. Revizuientul Fiț G., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului cu consecința reducerii cuantumului pedepsei. C U R T E A Prin sentința penală nr. 2/CC din 13 ianuarie 2011 a Judecătoriei C.- N., în temeiul alt. 403 alin. 3 C., raportat la art. 394 C., s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul F. G. ( născut la data de 08 iulie 1954, în loc. Podeni, jud. C., în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița), cu privire la sentința penală nr. 273/2010 a Judecătoriei C.-N., definitivă prin neapelare, pronunțată în dosarul nr. (...) - ca inadmisibilă. În temeiul art. 192 alin. 2 C. a fost obligat revizuientul la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că prin rezoluția nr. 1., P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul art. 399 alin. ultim Cproc.pen. a sesizat instanța de judecată cu soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul Fiț G., privind sentința penală nr. 273/2010 a Judecătoriei C.-N., definitivă prin neapelare, pronunțată în dosar nr. (...). În motivarea cererii, revizuientul a arătat faptul că dorește revizuirea sentinței deoarece a fost judecat în lipsă, neavând cunoștință de termenele de judecată. Acesta a menționat că apreciază ca fiind prea mare pedeapsa aplicată și că dorește să propună probe noi. P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a formulat concluzii de respingere a cererii ca inadmisibilă, deoarece motivele invocate de petent nu se regăsesc în niciunul din cazurile prev. de art. 394 C. Cauza a fost înregistrată sub nr. (...). Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținuturmătoarele: Prin sentința penală nr. 273/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr. (...), revizuientul Fiț G. a fost condamnat prin schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru săvârșirea infracțiunilor de: furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g C. cu aplic. art. 37 lit. a, b C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și corupție sexuală prev. de art. 202 a. 1 C. cu aplic. art. 37 lit. a, b C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În temeiul art. 61 C. s-a dispus revocarea liberării condiționate a executării pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2066/2004 a Judecătoriei Arad și ulterior aplicării disp. art. 34 lit. b Cpen, a rezultat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. Instanța a dispus executarea pedepsei în regim de detenție de către inculpat. Sentința penală nr. 273/2010 a rămas definitivă prin neapelare. Prin prezenta cerere, revizuientul Fiț Gheorhe a arătat faptul că dorește revizuirea sentinței deoarece a fost judecat în lipsă, neavând cunoștință de termenele de judecată. Acesta a menționat că apreciază ca fiind prea mare pedeapsa aplicată și că dorește să propună probe noi. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar disp. art. 394 C. prevăd în mod limitativ care sunt cele cinci motive pentru care se poate apela la o reexaminare în fapt a cauzei penale, prin intermediul acestei căi de atac. Analizând aceste dispoziții legale, instanța de fond a apreciat că motivele invocate de petent nu se circumscriu niciunui motiv prevăzut în cuprinsul textului de lege amintit. Singurul caz de revizuire care ar putea fi pus în discuție este cel prevăzut de art. 394 alin. l lit. a C., dar acesta se referă la situația în care s- au descoperit fapte sau împrejurări noi și nu la posibilitatea celui condamnat de a solicita administrarea de probe noi, astfel cum a menționat revizuentul în cuprinsul cererii. Nu au fost invocate împrejurări sau fapte noi necunoscute de instanță la momentul pronunțării hotărârii, astfel cum prevede art. 394 lit. a) C. și care să poată determina pronunțarea unei soluțiidiametral opuse potrivit art. 394 alin. 2 C., respectiv să rezulte netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau de condamnare. In legătură cu faptul că revizuientul a fost judecat în lipsă, judecătoria a arătat că din analiza dosarului de fond rezultă că acesta a fost citat procedural la toate adresele cunoscute de instanță, atât în procedura obișnuită cât și cu mandat de aducere, nefiind găsit de organele de poliție. În procedura de revizuire nu se poate proceda la o nouă individualizare judiciară a pedepsei, astfel cum a solicitat revizuientul, decât în situația în care instanța ar constata că este incident unul din cazurile prev. de art. 394 C. și ar proceda la o nouă judecată a cauzei. Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 403 alin. 3 C., raportat la art. 394 C., cu referire la decizia de admiterea a recursului în interesul legii nr. LX/(...) pronunțată de I., instanța de fond a respins cererea de revizuire formulată de petentul Fiț G., ca inadmisibilă. Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca revizuientul F. G., în termen legal a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și, rejudecând, admiterea cererii de revizuire, cu consecința reducerii pedepsei aplicate prin sentința a cărei revizuire se solicită, deoarece s-au achitat despăgubirile civile. Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată , în baza lucrărilor și materialului de ladosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispoz.art.385/14 și art.385/6 alin.3 C., Curtea constată următoarele: Dispozițiile art.394 C. reglementează expres și limitativ cinci cazuri, în care o hotărâre penală definitivă poate fi supusă revizuirii. Instanța de fond, în mod corect a constatat că motivele invocate de revizuient ( judecarea sa în lipsă, necesitatea administrării de probe noi și, respectiv, cuantumul prea mare al pedepsei aplicate prin hotărârea a cărei revizuire se solicită) nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de revizuire reglementate de lege. Așa fiind, coroborat și cu dispozițiile deciziei de admiterea a recursului în interesul legii nr. LX/(...) pronunțată de I. ( conform cărora cererea de revizuire întemeiată pe alte motive decât cazurile prev. de art.394 C. este inadmisibilă) - în mod judicios a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 273/(...) a Judecătoriei C.-N., formulată de condamnatul Fiț G. În consecință, față de aceste considerente, Curtea constată nefondat recursul în cauză, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C. În baza art.,189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. În baza art.192 alin.2 C. va fi obligat revizuientul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul F. G. (fiul lui I. si L., născut la 8 iulie 1954, aflat în Penitenciarul Gherla), împotriva sentinței penale nr. 2/CC din 13 ianuarie 2011 a Judecătoriei C.-N.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe revizuient să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 9 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI ANA C. M. R. L. M. M. V.-G. GREFIER Red.A.C./Dact.H.C. 4 ex./(...). Jud.fond:A.P..
← Decizia penală nr. 280/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1521/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|