Decizia penală nr. 136/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE M.
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.136/A/2011
Ședința publică din 03 august 2011
Instanța compusă din: PREȘEDINTE : M. B., JUDECĂTOR JUDECĂTORI : L. H.
GREFIER : M. V.-G.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O.
și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. -
DORU DOBOCAN
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect apelurile declarate de către DIICOT - B. T. B.-N. și inculpații C. M. P. ȘI L. E., împotriva sentinței penale nr. 67/F din data de 23 mai 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui B. N., cauza privind pe inculpații:
C. M. P., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1 din L. nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (descrisă la pct. III a din rechizitoriu), art. 13 alin. 1 din L. nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (descrisă la pct. III c), art. 13 alin. 1 din L. nr.
678/2001 (descrisă la pct. III d), art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (descrisă la pct. III e, f), art. 329 alin. 1 Cod penal (descrisă la pct. III g), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 18 din L. nr.
508/2004;
L. E., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. 1 din L. nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (descrisă la pct. II);
H. F., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 198 alin. 1 Cod penal (descrisă la pct. Ia), art. 13 alin. 1 din L. nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (descrisă la pct. Ia), art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (descrisă la pct. Ia), art. 13 alin. 1
Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (descrisă la pct. Ib), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 18 din L. nr. 508/2004;
T. V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. 1 din L. nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 18 din
L. nr. 508/2004 (descrisă la pct. IV);
B. V. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (descrisă la pct. I lit. a), art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (descrisă la pct. I lit. b), art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal
(descrisă la pct. II lit. a), art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2
Cod penal (descrisă la pct. IV), art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (descrisă la pct. V), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;
T. C. S., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (descrisă la pct. III lit. c).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata C. M. P., aflată în stare de arest, asistată de apărător desemnat din oficiu, av. Țicudean E. C., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul L. E., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. O. T., din Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul H. F., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. D. D. C., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul B. V., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. N. C., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul T. C. S., aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av. Z. A. G. din cadrul Baroului B.- N., cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată F. M. G., av. M. N. din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată T. M., av. C. M. din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată P. P., av. G. C. V. din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată C. L., av. B. V. din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată P. G. I., av. B. D. din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată K. M. S., av. B. M. din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată V. Ana M., av. C. A. din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile vătămate F. M. G., T. M., P. P., C.
L., P. G. I., K. M. S. și V. Ana M.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul L. E. arată că a promovat apel în prezenta cauză, întrucât apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea mare.
I. C. M. P. învederează instanței că înțelege să-și retragă apelul formulat în cauză.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul Parchetului susține în totalitate motivele de apel depuse ladosarul cauzei și în esență solicită în temeiul art. 379 pct.2 lit.a Cod pr.pen. admiterea apelului formulat de DIICOT - B. T. B.-N., desființarea sentinței penale nr. 67/F din data de 23 mai 2011 a T.ui B. N. și, rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpaților C. M. P., H. F., B. V. A. și T. C. S. la pedeapsa închisorii într-un cuantum mai sporit decât cel aplicat de prima instanță cu executare în regim de detenție.
Apreciază că hotărârea apelată este netemeinică întrucât pedepsele aplicate inculpaților față de care DIICOT-ul a promovat apel nu reflectă gravitatea faptelor, numărul mare al actelor materiale și de impactul social pe care îl are asupra comunității faptul că aceștia au comis fapte penale grave, primesc pedepse atât de mici.
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului L. E., av. O. T. solicită admiterea apelului formulat de inculpatul pe care îl reprezintă, desființareasentinței apelate și, rejudecând cauza să se dispună aplicarea unei pedepse sub minimul social prevăzut de lege ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal cu consecința prev. de art. 76 lit.d Cod penal, iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea sub supraveghere conform art. 861 Cod penal.
Instanța de fond nu a reținut nicio circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului deși acesta nu posedă antecedente penale, a recunoscut fapta comisă, a coloborat cu organele de cercetare, are o situație financiară dificilă având de achitat rate la bancă, are un copil minor în întreținere, nu a creat probleme în societate, familia ia acordat sprijin pentru depășirea acestei situații.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru C. M. P., av. Țicudean E. C. solicită să se ia act de retragerea apelului formulat de inculpată.
Solicită respingerea apelului formulat de DIICOT- B. T. B.-N. și menținerea sentinței penale nr. 67/F din data de 23 mai 2011 a T.ui B.-N. ca fiind temeinică și legală.
Apreciază că prima instanță a procedat la o justă individualizare a pedepsei conform criteriilor stabilite prin art.72 Cod penal având în vedere modalitatea de comitere a infracțiunii, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră și de coloborare, motiv pentru care a înțeles să uzeze de prevederile art. 3201 Cod pr.pen., precum și faptul că o mare parte din minore practicau prostituția și o practică și în prezent. Solicită să se aibă în vedere și faptul că inculpatul este arestat preventiv de un an de zile. Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul H. F., av. D. D. C. solicitărespingerea apelului formulat de DIICOT- B. T. B.-N. și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate. Apreciază că prima instanță a apreciat în mod corect fapta și a procedat la o justă individualizare a pedepsei, ținând cont de gradul de pericol social al faptei, împrejurarea comiterii faptei, numărul de persoane implicate și numărul de acte materiale. Solicfită să se rețină și faptul că inculpatul nu are antecedente penale. Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B. V., av. N. C. solicităapelului formulat de parchet și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate cât și modalitatea de executare. Apreciază că în mod corect instanța de fond a ținut cont de circumstanțele reale ale comiterii faptei, circumstanțele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră, împrejurare față de care în cauză a fost reținut cazul prev. de art. 3201 Cod pr.pen. Solicită să se rețină că inculpatul B. V. a fost angajat ca taximetrist și a transportat clienții de la o locație la alta, iar banii încasați au reprezentat contravaloarea acestor transporturi. Mai arată că dispozițiile prev. de art. 863 Cod pr.pen. sunt facultative și că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a obligațiilor instituite raportat la activitatea desfășurată de inculpat. Apărătorul ales al inculpatului T. C. S., av. Z. A. G. solicită respingerearecursului formulat de DIICOT- B. T. B.-N. și menținerea sentinței penale nr. 67/F din data de 23 mai 2011 a T.ui B.-N. ca fiind legală și temeinică. Apreciază că prima instanță a procedat la o corectă individualizare a pedepsei conform criteriilor generale de individualizare, prev. de art. 72 Cod penal și circumstanțele atenuante prev. de art. 74 Cod penal, respectiv lipsa antecedentelor penale, inculpatul este întreținător de familie, are doi copii minori. Instanța de fond în mod corect a reținut modalitatea concretă în care au fost comise faptele, lipsa constrângerii fizice, cuantumul sumelor de 30- 40 lei obținute în urma activității infracționale și faptul că părțile vătămate erau cunoscute că practicau prostituția. Inculpatul nu a conștientizat gravitatea faptelor în momentul în care le-a săvârșit însă de când a început urmărirea penală a conștientizat gravitatea faptelor. Mai arată că în paralel cu acest dosar inculpatul a fost trimis în judecată pentru același gen de infracțiune și acesta a primit o pedeapsă asemănătoare și reprezentantul parchetului a solicitat să se rețină circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului. Reprezentantul Parchetului solicită să se ia act de retragerea apeluluiformulat de inculpata C. M. P. Solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de inculpatul L. E., întrucât apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanță este în limitele legale și a fost corect individualizată conform art. 72 Cod penal. De asemenea, apreciază că și modalitatea de executare a pedepsei a fost corect stabilită. Apărătorul desemnat din oficiu pentru pentru partea vătămată F. M. G., av. M. N. solicită admiterea apelului formulat de DIICOT- B. T. B. - N. și, rejudecând cauza să se dispună majorarea pedepselor aplicate inculpaților raportat la gravitatea faptelor comise și numărul mare de acte materiale. Apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată T. M., av. C. M.solicită admiterea apelului formulat de DIICOT, desființarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza să se dispună aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat având în vedere natura infracțiunilor și impactul negativ al faptelor. Solicită respingerea apelului formulat de inculpatul L. E. Apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată P. P., av. G. C. V.solicită admiterea apelului formulat de DIICOT- B. T. B. - N. și, rejudecând cauza să se dispună sporirea pedepselor aplicate de prima instanță. Apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată C. L., av. B. V.solicită admiterea apelului formulat de DIICOT și, rejudecând cauza să se stabilească pedepse mai mari pentru inculpați având în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor comise. Apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată P. G. I., av. B. D. solicită admiterea apelului formulat de DIICOT- B. T. B. - N. și în consecință majorarea cunatumului pedepselor aplicate inculpaților. Apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată K. M. S., av. B. M.solicită admiterea apelului formulat de DIICOT- B. T. B. - N. și în consecință majorarea cunatumului pedepselor aplicate inculpaților. Apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată V. Ana M., av. C. A. solicită respingerea apelurilor formulate de DIICOT- B. T. B.-N. și de cătreinculpatul L. E. și menținerea sentinței apelate, apreciind că T. B.-N. a ținut cont de toate aspectele favorabile și nefavorabile inculpaților. Solicită să se ia act de retragerea apelului formulat de către inculpata C. M. P. I. C. M. P., având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragereaapelului și respingerea apelului formulat de DIICOT. Inculpatul L. E., având ultimul cuvânt, depune la dosar un memoriu șisolicită reducerea pedepsei aplicate. Inculpatul H. F., având ultimul cuvânt, depune la dosar un memoriu șisolicită reducerea pedepsei având în vedere că a avut o atitudine sinceră, are copii minori în întreținere, nu a conștientizat gravitatea faptelor. Inculpatul B. V., având ultimul cuvânt, solicită respingerea apeluluiformulat de parchet. Inculpatul T. C. S., având ultimul cuvânt, solicită respingerea apeluluiformulat de DIICOT - B. T. B.-N. C U R T E A Prin sentința penală nr. 67/F din 3 mai 2011 pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) a fost condamnată inculpata C. M. P., fiica lui F. și M., născută la data de (...) în B., cetățean român, studii 7 clase, necăsătorită, doi copii minori, domiciliată în B., str. Privighetorilor nr.8, sc.E, ap. 158 și f.f.l. în B., str. D. Vofă nr.8, sc.B, ap. 112, jud. B. N., fără antecedente penale CNP - 2., la pedepsele de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 al.1 din L. nr.678/2001, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.18 din L. nr.508/2004, art.320/1 Cod pr.pen.(pct.III a din rechizitoriu); 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 al.1 din L. nr.678/2001, cu aplic.art.18 din L. nr.508/2004, art.320/1 Cod pr.pen.(pct.III b din rechizitoriu); 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 al.1 din L. nr.678/2001, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.18 din L. nr.508/2004, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.III c din rechizitoriu); 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 al.1 din L. nr.678/2001, cu aplic.art.18 din L. nr.508/2004, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.III b din rechizitoriu); 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.329 al.1 Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.18 din L. nr.508/2004, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.III e,f din rechizitoriu); 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.329 al.1 Cod penal, cu aplic.art.18 din L. nr.508/2004, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.III g din rechizitoriu); S-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnată inculpata sunt săvârșite în concurs real, prev. de art.33 lit.a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal s-au contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 10 luni închisoare, ce va fi aplicată inculpatei. S-a făcut aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a-b Cod penal. Conform art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatei. S-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv începând cu data de (...) la zi. S-a dispus confiscarea de la inculpată a sumelor de 310 euro și 457,5 lei. A fost condamnat inculpatul L. E. fiul lui I. și M., născut la data de (...) în L., cetățenie română, studii 4 clase, necăsătorit, domiciliat în L., nr., 120 jud. B. N., fără antecedente penale, CNP - 1., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a-b Cod penal pe timp de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 al.1 din L. nr.678/2001 modificată, cu aplic.41 al.2 Cod penal, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.II din rechizitoriu); S-a facut aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a-b Cod penal. Conform art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv din data de (...) la zi. S-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 925 lei. A fost condamnat inculpatul H. F. fiul lui F. și D., născut la data de (...) în B., cetățean român, studii 10 clase, necăsătorit, domiciliat în com. L. sat. C. nr. 5 C, jud. B. N., CNP - 1., la pedepsele de: 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.198 al.1 Cod penal cu aplic.art.18 din L. nr.508/2004,art.320/1 Cod pr.pen. (pct.I a din rechizitoriu); 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 al.1 din L. nr.678/2001, cu aplic.41 al.2 Cod penal, art.18 din L. nr.508/2004, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.I a din rechizitoriu); 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.329 al.1 Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.18 din L. nr.508/2004, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.I a din rechizitoriu); 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 al.1 din L. nr.678/2001, cu aplic.41 al.2 Cod penal, art.18 din L. nr.508/2004, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.I b din rechizitoriu); S-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul sunt săvârșite în concurs real, prev. de art.33 lit.a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 10 luni închisoare, ce va fi aplicată inculpatului. S-a facut aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a-b Cod penal. Conform art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv începând cu data de (...) la zi. S-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000 lei. S-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat. A fost condamnat inculpatul T. V. fiul lui V. și D., născut la data de (...) în B., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în com. L. nr. 17 jud. B. N., fără antecedente penale, CNP - 1., la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 al.1 din L. nr.678/2001, cu aplic.41 al.2 Cod penal, art.18 din L. nr.508/2004, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.IV din rechizitoriu); S-a facut aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a-b Cod penal. Conform art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv începând cu data de (...) la zi. S-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2647,5 lei. A fost condamnat inculpatul B. V. A., fiul lui V. și C., născut la data de (...) în B., cetățean român, studii 10 clase + școală profesională, șofer de taxi, căsătorit , domiciliat în B., str. Mihai Eminescu nr.2, sc.A, ap. 1 jud. B. N., fără antecedente penale, CNP - 1., la pedepsele de: 1 an și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.329 al.1 Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.I lit.a din rechizitoriu); 1 an și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.329 al.1 Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.I lit.b din rechizitoriu); 1 an și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.329 al.1 Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.II lit.a din rechizitoriu); 1 an și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.329 al.1 Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.IV din rechizitoriu); 1 an și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.329 al.1 Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.V din rechizitoriu); S-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul sunt săvârșite în concurs real, prev. de art.33 lit.a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 7 luni închisoare, ce va fi aplicată inculpatului. În baza art.86/l C.pen. a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se în baza art. 86/2 C.pen. un termen de încercare de 4 ani și 7 luni. Conform art. 86/3 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la S. de probațiune de pe lângă T. B.-N. - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență, toate aceste date urmând a fi comunicate S. de probațiune de pe lângă T. B.-N. S-a pus în vedere inculpatului disp.art.86/4 C.pen. S-a facut aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a)-b) Cod penal, fiind suspendată executarea acestor pedepse accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere. S-a constatat că inculpatul este arestat (preventiv) în altă cauză. A fost condamnat inculpatul T. C. S., fiul lui M. și E., născut la data de (...) în B., cetățean român, studii 12 clase, taximetrist, căsătorit, doi copii minori, domiciliat în com. L. nr. 127 jud. B. N., fără antecedente penale, CNP - 1., la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.329 al.1 Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.320/1 Cod pr.pen. (pct.III c din rechizitoriu); În baza art.86/l C.pen. a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se în baza art. 86/2 C.pen. un termen de încercare de 3 ani și 5 luni. Conform art. 86/3 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la S. de probațiune de pe lângă T. B.-N. - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență, toate aceste date urmând a fi comunicate S. de probațiune de pe lângă T. B.-N. S-a pus în vedere inculpatului disp.art.86/4 C.pen. S-a făcut aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a)-b) Cod penal, fiind suspendată executarea acestor pedepse accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere. S-a constatat că inculpatul este arestat (preventiv) în altă cauză. S-a constatat că părțile vătămate P. G. I., V. Ana M., T. M., P. P., K. S. M., F. M. G. și C. L. nu s-au constituit părți civile în cauză. I. C. M. P. a fost obligată să plătească statului suma de 2.267,5 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.Milea B., iar suma de 254,5 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.D. O., inculpatul T. V. să plătească statului suma de 2.267,5 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.Milea B., iar suma de 254,5 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.D. O., inculpatul H. F. să plătească statului suma de 2.267,5 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.Milea B., iar suma de 254,5 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.D. O., inculpatul L. E. să plătească statului suma de 1867,5 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 254,5 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.D. O., inculpatul B. V. A. să plătească statului suma de 1667,5 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.Feier Mihai Paul, iar suma de 254,5 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.D. O., și inculpatul T. C. S. să plătească statului suma de 1667,5 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 254,5 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.D. O.. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în fapt următoarele I.a) În toamna anului 2004, fără a se putea stabili data, inculpatul H. F. s-a deplasat în municipiul Dej, ocazie cu care a cunoscut-o pe C. A. (născută la data de (...)- care la acel moment avea împlinită vârsta de 14 ani), începând să aibă o relație de prietenie, la sfârșitul anului 2004 aceasta mutându-se la domiciliul inculpatului din C., loc în care au început să întrețină relații sexuale, cu toate că inculpatul știa că fata nu avea împlinită vârsta de 15 ani. Ceva mai târziu, tot în toamna anului 2004, inculpatul H. F. i-a solicitat fetei, pe care o și găzduia, să practice prostituția pe drumul de centură al municipiului B. și astfel să câștige bani pe care să-i folosească pentru a-și procura cele necesare traiului, sens în care aproape zilnic se deplasau împreună, cu trenul, de la L. la B. și retur. D. ce aceștia ajungeau pe drumul de centura al municipiului B., C. A. rămânea în zona fabricii Rombat pentru a racola clienți, iar inculpatul stătea în apropiere pentru a o supraveghea. Minora stătea în parcarea din zona respectivă și racola diferiți clienți, în special șoferi de tir, cu care se deplasa în pădurea Șulevard, unde întreținea relații sexuale orale și normale în schimbul unor sume cuprinse între 20-50 lei, continuând să desfășoare această activitate în diferite perioade de timp și în cursul anului 2005. În toamna anului 2005, C. A. a fost depistată de către organele de poliție în timp ce încerca să racoleze clienți în vederea practicării prostituției, motiv pentru care a fost sancționată contravențional, încetând pentru o perioadă să se mai prostitueze, cam în aceeași perioadă, în anul 2005, inculpatul angajându-se la SC „. S. B., unde a lucrat timp de cca. 1 an și 6 luni, în această perioadă fata nemaiprostituându-se, dând naștere primului copil la data de 8 mai 2006. În toamna anului 2007, după ce a născut al doilea copil ((...)), la cererea inculpatului, C. A. (încă tot minoră), a reînceput să practice prostituția în aceleași condiții ca în perioadele anterioare. La sfârșitul anului 2007 inculpatul H. F. l-a cunoscut pe inculpatul B. V. A., care era taximetrist, solicitându-i să-l transporte din B. până în L. Pe traseu inculpatul H. F. l-a întrebat pe inculpatul B. V. A. dacă este de acord ca atunci când are nevoie să-l transporte pe el și pe prietena sa din L. în B. și retur, acesta răspunzându-i afirmativ, contra sumei de 35 lei pe cursă. A., în perioada următoare, până în primăvara anului 2008, atunci când era solicitat de către inculpatul H. F., B. V. A. (care nu știa că C. A. era minoră anterior datei de 10 aprilie 2008), îi transporta cu taxiul pe aceștia pe traseul stabilit, iar după ce ajungeau în oraș îi lăsa în zona fabricii „Rombat"; de pe drumul de centură. Contravaloarea curselor de transport efectuate era achitată de inculpat cu banii pe care C. A. îi obținea din practicarea prostituției. Deși inculpatul B. V. A. și-a dat seama după câteva curse că aceasta practica prostituția (fără să știe însă că era minoră), dar și care era rolul inculpatului, totuși din dorința de a câștiga bani, a acceptat să desfășoare pe mai departe activitatea de transportare a martorei din L. în B. și retur înschimbul tarifului de 35 lei/cursă pe care îl încasa uneori chiar de la C. A., înlesnind astfel practicarea prostituției și trăgând foloase de pe urma practicării prostituției de către aceasta. Atunci când se deplasa pe drumul de centură al municipiului B., martora era însoțită de către inculpatul H. F., care rămânea în apropiere pentru a o supraveghea și a-i asigura protecția, iar din banii obținuți de către aceasta o parte erau folosiți de inculpat pentru plata transportului și o altă parte pentru procurarea alimentelor și celor necesare traiului în comun. D. ce a împlinit vârsta de 18 ani la data de (...), în diferite perioade de timp, până spre sfârșitul anului 2008 când a rămas însărcinată, C. A. a practicat prostituția pe drumul de centură din B. pentru inculpat, ea dând naștere celui de-al treilea copil la data de 21 februarie 2009. La începutul lunii septembrie 2009, prin intermediul surorii sale Toma Ana C.a, a plecat în Austria, unde a practicat prostituția într-un club de noapte. Inculpatul H. F. a rămas la domiciliul său din L. pentru a îngriji copilul pe care îl avea împreună cu C. A., născut în septembrie 2007. C. A. a rămas în Austria până la sfârșitul anului 2009 când a revenit în țară și s-a stabilit la domiciliul inculpatului H. F., unde a rămas până la sfârșitul lunii ianuarie 2010. La solicitarea inculpatului, a reluat practicarea prostituției întreținând relații sexuale contra cost pe drumul de centură al municipiului B. iar banii obținuți îi preda inculpatului. La sfârșitul lunii ianuarie 2010, C. A. a plecat din nou în Austria, unde a rămas până în cursul lunii mai 2010, când a revenit în țară, stabilindu-se din nou la domiciliul inculpatului H. F. Din nou, la solicitarea inculpatului H. F., a reluat activitatea de practicare a prostituției pentru acesta, înlesnită de acesta și de inculpatul B. V. A., prin transportarea fetei cu mașina din L. în B. și retur, întreținând relații sexuale contra cost pe drumul de centură al municipiului B. până în data de (...), când inculpatul a fost reținut. b) Întrucât inculpatul H. F. nu desfășura activități remunerate și nu avea alte surse de venit, în luna septembrie 2009, după plecarea lui C. A. a dus copiii la C. de M. de pe strada T. din B.. D. o perioadă, în timp ce se afla la o discotecă din comuna L., inculpatul H. F. a cunoscut-o pe minora P. G. I. (născută la data de (...)), care atunci locuia în B., pe strada N. T. A doua zi, inculpatul H. F., împreună cu inculpații T. V. și L. E., s-au deplasat la locuința acesteia, unde inculpatul H. F. i-a propus minorei să accepte o relație de prietenie cu el, și cum aceasta a fost de acord, s-a mutat la domiciliul acestuia din satul C.. D. ce minora a început să locuiască la domiciliul inculpatului, au întreținut relații sexuale, iar după o perioadă de timp, când deja îi asigura găzduirea, acesta i-a solicitat să se prostitueze în zona drumului de centură al municipiului B., unde să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți clienți, pentru a obține astfel bani pe care să-i folosească pentru traiul și întreținerea lor. Minora a fost de acord cu propunerea făcută de inculpat-care îi asigura găzduirea-astfel încât timp de circa 3 luni, respectiv până spre sfârșitul anului 2009, se deplasa aproape zilnic în B. însoțită de inculpat, mergând pe drumul de centură al municipiului B., unde întreținea relații sexuale contra cost cu diferite persoane, pentru sume cuprinse între 20-50 lei, obținând sume cuprinse între 100 și 500 lei pe zi. Transportarea din L. în B.-în zona drumului de centură din apropierea fabricii „Rombat";-și retur se făcea de regulă cu taxiul condus de către B. V. A., care a știut încă de la început că fata era adusă de inculpat sau trimisă de acesta cu taxiul în B. pentru a practica prostituția în zona drumului decentură, dar căruia inculpatul H. F. nu i-a spus ce vârstă are fata, de obicei fiind însoțită de acesta. U., când inculpatul B. V. A. nu putea merge cu taxiul în C., inculpatul H. F. venea în B. cu trenul împreună cu minora, pentru a o exploata prin practicarea prostituției. Din banii obținuți de inculpat prin exploatarea acesteia prin întreținerea de relații sexuale contra cost, o parte erau folosiți de el pentru plata contravalorii transportului -B. V. A. percepând și încasând câte 35 lei/cursă, deși știa că banii provin din practicarea prostituției- iar cealaltă parte pentru procurarea celor necesare traiului său și al fetei. În aceeași perioadă în care minora a fost exploatată de inculpat prin întreținerea de relații sexuale contracost cu diferiți clienți, pe drumul de centură al municipiului B. se deplasau și minorele C. L. -care întreținea relații sexuale contra cost la solicitarea inculpatului T. V.-și T. M.- care întreținea relații sexuale contra cost la solicitarea inculpatului L. E. La sfârșitul anului 2009, C. A. l-a anunțat pe inculpatul H. F. că revine în țară astfel încât acesta i-a spus minorei P. G. I. să plece de la domiciliul său, lucru pe care aceasta l-a și făcut, încetând astfel exploatarea ei de către inculpat. C. A. a rămas la domiciliul inculpatului H. F. până la sfârșitul lunii ianuarie 2010, când a plecat din nou în Austria. D. plecarea acesteia, la sfârșitul lunii ianuarie- începutul lunii februarie 2010, inculpatul H. F. s-a deplasat la domiciliul minorei P. G. I., solicitându-i să se mute din nou la domiciliul său, propunere cu care ea a fost de acord. La domiciliul inculpatului minora P. G. I. a întreținut relații sexuale cu acesta și a rămas însărcinată, însă cu toate acestea el a obligat-o să meargă din nou pe drumul de centură al municipiului B. și să întrețină relații sexuale contra cost- deci să se prostitueze-ca să câștige astfel diferite sume de bani. Și de această dată inculpatul a apelat la B. V. A. pentru a o transporta pe minoră fără să-i spună însă vârsta acesteia, inculpatul acceptând să înlesnească practicarea prostituției de către aceasta în aceleași condiții ca și în perioada anterioară. P. G. I. a întreținut relații sexuale contra cost până în cursul lunii mai 2010, când a refuzat să mai facă acest lucru, despărțindu-se pe acest motiv de inculpatul H. F. În perioada în care minora P. G. I. a întreținut relații sexuale contra cost, i-a predat inculpatului H. F. suma de 10.000 lei, ce au fost folosiți pentru traiul comun. II. În toamna anului 2007, în timp ce se afla într-o discotecă din L., inculpatul L. E. a cunoscut-o pe partea vătămată T. M. care la acest moment avea vârsta de 15 ani (fiind născută la data de (...)). Între aceștia a început o relație de prietenie, astfel încât partea vătămată T. M. s-a mutat la domiciliul inculpatului L. E. D. scurt timp de la data la care a început să o găzduiască pe minoră, având intenția de a o exploata sexual pe aceasta, inculpatul L. E. i-a propus părții vătămate minore T. M. să se prostitueze în mun. B., prin întreținerea de relații sexuale contra cost cu diferiți clienți și din banii obținuți să se întrețină amândoi, aceasta fiind de acord. a. Înainte de a-i face părții vătămate minore T. M. această propunere, inculpatul L. E. îl cunoscuse pe B. V. A., care era taximetrist, și care în cursul anului 2007 îl transportase din B. până în L., ocazie cu care au făcut schimb de numere de telefon. A. în luna octombrie 2007, inculpatul L. E. l-a contactat pe B. V. A., pe care l-a întrebat dacă este de acord să înceapă o relație de colaborare în sensul ca acesta din urmă, în calitate de taximetrist, să-l transporte zilnic pe traseul C.-B. și retur împreună cu concubina lui, partea vătămată T. M., inculpatul fiind de acord cu această propunere, spunându-i că tariful practicat de el pe distanța C.-B. este de 40 lei pe cursă. Cei doi s-au înțeles ca atunci când inculpatul are nevoie de a fi transportat cu taxiul să-l contacteze telefonic. Deși cu ocazia înțelegerii descrise mai sus inculpatul L. E. nu i-a spus expres lui B. V. A. că T. M. va fi transportată în B. pentru practicarea prostituției, încă de la primele curse efectuate și-a dat seama că aceasta practică prostituția, dar potrivit declarației sale, nu a știut că fata este minoră. Ca urmare, începând cu toamna anului 2007, în anumite intervale de timp, uneori aproape zilnic, inculpatul L. E. a apelat la serviciile de transportator ale lui B. V. A., care se deplasa în C. de unde îi prelua pe inculpat și pe partea vătămată minoră T. M., pe care îi transporta pe drumul de centură al municipiului B., în zona „Rombat";. În acest loc partea vătămată minoră T. M. rămânea în parcare, unde căuta să racoleze clienți cu care să întrețină relații sexuale contra cost, iar inculpatul stătea în apropiere pentru a o supraveghea și a o păzi. P. vătămată minoră T. M. întreținea relații sexuale cu circa 3-4 clienți pe zi contra sumei de 50 lei de persoană, pe care îi preda inculpatului fie după ce termina raportul sexual cu clientul, fie la sfârșitul zilei „de muncă"; și în acest mod se realiza exploatarea sexuală a minorei prin întreținerea de relații sexuale contra-cost. Din banii obținuți zilnic de către partea vătămată minoră, o parte erau folosiți de inculpat pentru a-i plăti inculpatului B. V. A. contravaloarea transportării sale și a părții vătămate în B. și retur efectuate de către acesta, iar diferența era folosită pentru întreținerea sa și a fetei, inculpatul L. E. nedesfășurând nicio activitate remunerată. A., inculpatul B. V. A. a înlesnit practicarea prostituției de către partea vătămată și a tras foloase de pe urma acesteia până în vara anului 2009, când inculpatul a încetat colaborarea cu el. b) Din vara anului 2009 până în luna mai 2010, inculpatul L. E., împreună cu partea vătămată T. M., s-au deplasat de cel puțin 4 ori din B. în L., în scopul practicării prostituției de către aceasta, respectiv din zona „Rombat"; în L., apelând la servicii de taximetrie, contra sumei de 40 lei pe cursă. c) Din cursul lunii mai 2010 până în cursul lunii iunie 2010, inculpatul L. E., apelând la servicii de taximetrie, împreună cu partea vătămată T. M., s- au deplasat de circa 6-7 ori din C. la B., fiind lăsați în gară sau pe drumul de centură în zona fostei Turnătorii. P. vătămată minoră T. M. stătea în parcarea din zona respectivă și racola clienți cu care întreținea relații sexuale contra sumei de 50 lei de persoană, timp în care inculpatul L. E. stătea în zonă și o supraveghea. d) În cursul lunii iunie 2010 inculpatul L. E. a apelat la servicii de taximetrie, pentru a se deplasa din B. până în L., din stația peco „Alex Dora"; preluând-o pe partea vătămată minoră T. M., după care s-au deplasat în L. În următoarele 2 săptămâni inculpatul și partea vătămată, în aceeași manieră de deplasare, au fost transportați de circa 6-7 ori din C. în B. și retur; atunci când erau transportați din C. înspre B., fiind lăsați pe drumul de centură al municipiului B., loc în care partea vătămată minoră T. M. întreținea relații sexuale contra cost cu diferite persoane, la solicitarea inculpatului L. E. De fiecare dată contravaloarea transportului era achitată de către partea vătămată minoră T. M. din banii pe care îi obținea din practicarea prostituției. În perioada în care a practicat prostituția pentru inculpatul L. E., respectiv până în iulie 2010, partea vătămată minoră T. M. a obținut circa 2.400 lei, bani din care o parte erau folosiți pentru plata contravalorii transporturilor, iar cea mai mare parte era folosită pentru întreținerea ei și a inculpatului L. E., care nu desfășura nici o activitate remunerată. Tot pe drumul de centură în timp ce partea vătămată minoră T. M. întreținea relații sexuale contra cost, același lucru îl făceau și numitele C. L., care se prostitua pentru T. V., P. I. G., care se prostitua pentru L. E., C. A., care se prostitua pentru H. F., B. R., care se prostitua pentru C. M. P. III.a) În cursul lunii aprilie 2010, partea vătămată minoră P. P. (născută la data de (...)), a cunoscut-o pe inculpata C. M.-P., care a invitat-o la o cafea, la locuința sa situată pe strada D. V. din B.. P. vătămată minoră P. P. a fost de acord, astfel încât a mers la locuința inculpatei, loc în care aceasta din urmă i- a propus să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți bărbați găsiți de ea și astfel să câștige bani. Întrucât partea vătămată nu desfășura activități remunerate, a fost de acord să întrețină relații sexuale contra cost, cu condiția ca și ei să îi revină o anumită cotă parte din banii pe care urma să îi primească inculpata C. M.-P., inculpata realizând astfel recrutarea minorei pentru a o exploata prin practicarea de relații sexuale contra-cost. D. câteva zile, inculpata C. M.-P. a contactat-o telefonic pe partea vătămată minoră P. P., solicitându-i să se întâlnească pe strada D. V., în fața blocului unde locuiește inculpata. P. vătămată s-a deplasat în acel loc și s-a întâlnit cu inculpata C. M.-P., care i-a spus că trebuie să meargă împreună la hotelul D. din B., unde urmează să întrețină relații sexuale cu un italian pe nume D. S. A., inculpata și partea vătămată s-au deplasat cu un taxi la hotelul „. și au mers într-o cameră unde se afla italianul D. S., inculpata C. M.-P. spunându-i acestuia că partea vătămată P. P. va întreține relații sexuale cu el contra sumei de 70 euro. Numitul D. S. i-a înmânat inculpatei suma de 70 euro, după care aceasta a plecat din hotel, iar el a întreținut relații sexuale normale cu partea vătămată P. P. La sfârșitul lunii aprilie 2010, partea vătămată P. P. a mers la domiciliul inculpatei C. M.-P., care i-a spus că i-a găsit un client cu care să întrețină relații sexuale contra cost-și anume un cioban din L., prezentă la această discuție fiind și numita P. G. I. Cu ocazia acestei discuții, inculpata C. M.-P. i-a spus părții vătămate P. P. că dacă va întreține relații sexuale cu acest cioban, va putea câștiga până la 800 lei. P. vătămată P. P. a fost inițial de acord cu propunerea inculpatei, însă după ce s-a întâlnit cu ciobanul pe nume I. S., a refuzat să mai întrețină relații sexuale cu acesta. În timp ce se afla împreună cu inculpata C. M.-P., partea vătămată P. P. a cunoscut-o și pe V. Ana M., despre care a aflat că în mai multe rânduri, la solicitarea inculpatei, a întreținut relații sexuale contra cost cu numitul I. S. De asemenea, partea vătămată P. P. a aflat că inculpata C. M.-P. este foarte bună prietenă cu italianul D. S. și i-a oferit mai multe fete pe care le-a transportat la hotelul „. în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost. b) În vara anului 2008, minora V. Ana M. (născută la data de (...)), a cunoscut-o pe inculpata C. M.-P., cu care a început să aibă o relație de prietenie în sensul că, în mod constant, martora se deplasa la domiciliul inculpatei, unde purtau diferite discuții, în timp ce consumau cafea. În luna februarie 2009, inculpata C. M.-P. i-a propus martorei V. Ana M. ca pentru a câștiga împreună bani, să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți bărbați găsiți de ea. Întrucât martora V. Ana M. se certase cu părinții săi și locuia efectiv la inculpata C. M. P., a fost de acord cu propunerea făcută de către aceasta, inculpata realizând astfel recrutarea minorei pentru a o exploata sexual. La scurt timp, inculpata C. M.-P. i-a spus martorei V. Ana M. că se vor deplasa la hotelul D., unde aceasta va urma să întrețină relații sexuale cu un italian, identificat ulterior în persoana numitului D. S. I. C. M.-P. a coborât din garsoniera unde locuiește, împreună cu V. Ana M., au luat un taxi și au plecat la hotelul „., amândouă intrând în camera unde se afla italianul D. S. I. i-a spus italianului că aceasta este fata care va întreține relații sexuale cu el contra sumei de 100 euro; acesta a fost de acord să plătească suma respectivă, iar după ce a primit banii (de care a beneficiat efectiv raportat la cuantumul de 50 de euro, diferența fiindu-i remisă părții vătămate), inculpata a plecat, înțelegându-se cu V. Ana M. ca după ce termină raportul sexual să se întâlnească în fața hotelului „. pentru a o prelua. Înainte de a pleca din cameră, inculpata C. M.-P. i-a lăsat lui V. Ana M. două vibratoare pe care să le folosească în timpul raportului sexual ce urma să îl întrețină cu italianul D. S. V. Ana M. a întreținut raporturi sexuale normale și orale cu numitul D. S. circa 30 minute, după care a coborât în fața hotelului de unde a fost preluată de către inculpata C. M. P., care cu un taxi a transportat-o la domiciliul său. c) În luna mai 2010, inculpata C. M.-P. s-a întâlnit cu numitul I. S., pe care l-a întrebat dacă nu este interesat să întrețină relații sexuale contra cost cu diferite fete. Acesta a fost de acord cu propunerea făcută, dar i-a spus să-i ducă fetele la stâna sa din L.. Apoi, inculpata C. M.-P., care deja o recrutase pe minora V. Ana M. pentru a o exploata prin întreținerea de relații sexuale, a discutat cu aceasta, spunându-i că trebuie să meargă în L., unde să întrețină relații sexuale contra cost cu un bărbat. I. C. M.-P. l-a contactat pe inculpatul T. C.-S., taximetrist, și i-a solicitat să îi transporte până în L., acesta fiind de acord să efectueze cursa contra sumei de 25 lei. Pe traseu, inculpata i-a spus inculpatului T. C. S. că V. Ana M. urmează să întrețină relații sexuale cu un bărbat care este cioban la o stână din zona comunei L., dar nu i-a spus că fata este minoră. I. C. M.-P. și V. Ana M. s-au urcat în taxiul condus de către T. C.-S. care i-a transportat până în localitatea L., la ieșirea spre R. B., întâlnindu-se cu numitul I. S. I. C. M.-P. a coborât din taxi, și după ce a discutat câteva minute cu I. S., i-a spus lui V. Ana M. să meargă să întrețină relații sexuale cu acesta contra cost. V. Ana M. a coborât din taxi, a mers la numitul I. S., s-a urcat în căruța acestuia, și s-au deplasat la stâna ciobanului unde, timp de circa o oră, au întreținut relații sexuale normale și orale. Apoi, numitul I. S. a dus-o în L., în locul de unde o luase, aceasta fiind preluată de către inculpata C. M.-P. care, cu același taxi condus de către T. C.-S., au transportat-o în B. la domiciliul inculpatei. Tot în cursul lunii mai 2010, precum și în cursul lunii iunie 2010, inculpata C. M.-P., tot cu taxiul condus de T. C.-S., au mai transportat-o de două ori pe V. Ana M. în localitatea L., în același scop al exploatării sexuale a minorei prin practicarea prostituției, loc în care s-au întâlnit cu martorul I. S. acestuia i-a fost plasată V. Ana M., cu care s-a deplasat la stână și au întreținut relații sexuale normale și orale contra cost. Pentru fiecare raport sexual (plătit cu suma de 400 lei de către martorul I. S.) inculpata C. M.-P. îi achita lui T. C. S. circa 30 lei, reprezentând contravaloarea cursei, iar diferența și-o însușea în proporție de jumătate. T. C. S. știa că prin transportarea fetei pentru a se prostitua, înlesnește practicarea prostituției de către aceasta, însă nu și-a dat seama că este minoră.d). În primăvara anului 2010, minora P. I.-G. a cunoscut-o pe inculpata C. M.-P., care i-a propus să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți bărbați găsiți de ea și astfel să câștige bani amândouă, propunere cu care minora a fost de acord, inculpata realizând astfel recrutarea minorei pentru a o exploata sexual. Apoi inculpata l-a contactat pe martorul D. S., căruia i-a spus că îi poate oferi o fată care să întrețină cu el relații sexuale contra cost. În acest sens, inculpata C. M.-P. a dus-o pe minoră la domiciliul său, unde a îmbrăcat-o cu haine „sexy";, a pus într-o pungă trei vibratoare, a comandat un taxi și s-au deplasat la hotelul „.. D. ce au ajuns la hotel, cele două au mers în camera în care se afla italianul, loc în care acesta i-a dat inculpatei suma de 150 lei (sumă din care aceasta a beneficiat în mod efectiv de un cuantum de 100 de lei-f.80), după care aceasta a coborât, în cameră rămânând doar P. I.-G.. În decurs de două ore, timp în care au folosit și vibratoarele, P. I.-G. a întreținut relații sexuale normale și orale cu numitul D. S. e) În cursul lunii decembrie 2009, martora B. R., originară din Tg. Mureș, a venit în B. pentru a-și găsi un loc de muncă; după ce a ajuns în B. a aflat că pe drumul de centură sunt mai multe fete care practică prostituția. Martora B. R. s-a deplasat pe drumul de centură, loc în care le-a cunoscut pe numitele M. R.-J. și T. M., precum și pe inculpata C. M.-P., cu care s-a împrietenit, și care a cazat-o la domiciliul său. I. C. M.-P. i-a propus martorei B. R. să întrețină relații sexuale contra cost cu un italian care este cazat la hotelul „. iar banii obținuți să îi împartă și astfel să câștige fiecare. Martora a fost de acord, astfel încât, împreună cu inculpata s-au deplasat cu un taxi la hotelul „., au mers într-o cameră unde italianul D. S. i-a înmânat inculpatei suma de 100 euro (din care aceasta a beneficiat în mod efectiv de suma de 50 de euro, diferența revenindu-i martorei), după care aceasta a plecat. Martora B. R. a întreținut raporturi sexuale normale și orale cu italianul D. S., după care a coborât din hotel și cu un taxi s-a deplasat la locuința inculpatei C. M.-P. D. circa două-trei zile, martora B. R., însoțită de inculpata C. M.-P., s-a deplasat din nou cu un taxi la hotelul D., mergând în aceeași cameră în care se afla italianul D. S. D. ce au vorbit câteva minute, D. S. i-a dat inculpatei suma de 250 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor sexuale pe care urma să i le presteze martora B. R. (din care inculpata a beneficiat efectiv de suma de 100 de lei). I. a mers la un fast-food din apropiere, iar martora a rămas în cameră și a întreținut relații sexuale normale și orale cu italianul D. S. Apoi, martora B. R. a mers la fast-food-ul unde se afla inculpata C. M.-P. și cu un taxi s-au deplasat la domiciliul acesteia din urmă. f) În vara anului 2009, martora M. J.-M.-R. a cunoscut-o pe inculpata C. M.-P., cu care s-a împrietenit și a început să o viziteze, astfel că în scurt timp inculpata i-a propus acesteia să întrețină relații sexuale contra cost cu clienți găsiți de ea iar banii astfel obținuți să îi împartă. Martora M. J.-M.-R. a fost de acord cu această propunere, iar în perioada următoare, inculpata C. M.-P. i-a spus numitului D. S. că are două fete pe care i le poate oferi în vederea întreținerii de relații sexuale. Atunci când a făcut această afirmație, inculpata C. M.-P. s-a referit la martorele M. J.-M.-R. și B. R. A., inculpata C. M.-P. a comandat un taxi și toate trei s-au deplasat la hotelul D., urcând în camera unde se afla D. S. I. C. M.-P. a primit de la D. S. suma de 150 euro (din care a beneficiat efectiv de suma de 50 euro), cele două martore rămânând în cameră pentru a întreține relații sexuale. Înainte de a coborî din cameră, inculpata C. M.-P. le-a dat celor două martore trei vibratoare. Martora M. J.-M.-R. a început să întrețină relațiisexuale normale și orale cu D. S., care la un moment dat i-a solicitat martorei B. R. să întrețină cu el relații sexuale anale, însă ea nu a fost de acord, astfel încât a plecat de la hotel. g). În cursul anului 2000, inculpata C. M.-P. a cunoscut-o pe martora C. M.-G., căreia în cursul anului 2006 i-a solicitat să-i îngrijească copiii. Martora a fost de acord cu această propunere, astfel încât între ele a început o relație de prietenie. În perioada 2006-2010, martora C. M.-G. a lucrat în Spania într- un club de noapte ca și prostituată. D. ce a revenit în R., respectiv în iunie 2010, martora C. M.-G. s-a întâlnit cu inculpata C. M.-P., care a întrebat-o dacă este de acord să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți bărbați găsiți de ea. Aceasta a acceptat, astfel că inculpata C. M.-P. l-a contactat pe numitul I. S. căruia i-a spus că îi poate oferi o fată cu care să întrețină relații sexuale, acesta fiind de acord cu propunerea făcută. A., într-o seară, inculpata și martora s-au deplasat cu un taxi în L., unde s-au întâlnit cu I. S., care nu a fost însă de acord să întrețină relații sexuale cu martora, considerând că este prea în vârstă, motiv pentru care cele două au revenit în B.. D. circa o săptămână, inculpata C. M.-P. a contactat-o pe martora C. M.- G., căreia i-a spus că a găsit un italian - referindu-se la D. S. - care este interesat să întrețină relații sexuale contra cost. Martora C. M.-G. a fost de acord cu această propunere, astfel încât împreună cu inculpata C. M.-P. s-au deplasat cu un taxi la hotelul D. și au mers în camera unde se afla D. S., loc în care s-au înțeles ca pentru raportul sexual, italianul să-i plătească inculpatei suma de 90 euro, bani pe care acesta i-a și înmânat inculpatei. I. a plecat apoi din cameră, după care martora C. M.-G. a întreținut cu numitul D. S. raporturi sexuale normale și orale timp de circa 60 minute. În schimbul acestor „servicii";, numitul D. S. i-a mai dat martorei C. M.-G. suma de 10 euro, după care aceasta a mers în fața hotelului și împreună cu inculpata s-au deplasat cu un taxi la locuința acesteia. IV. În luna septembrie 2009, partea vătămată minoră C. L. (născută la (...) în Dej), cu domiciliul în comuna N., jud. C., s-a certat cu părinții săi, motiv pentru care a plecat în B. cu intenția de a se întâlni cu o mătușă de-a sa care locuia într-un cort amplasat între calea ferată din zona industrială și „Filatură";. D. ce a ajuns în B., partea vătămată minoră C. L. s-a întâlnit în zona „Rombat"; cu numita T. M., care i-a spus că ea stă la stradă și întreține relații sexuale cu diferiți clienți. D. ce a discutat cu numita T. M., partea vătămată a mers pe centura municipiului B., în parcarea situată lângă fosta „Turnătorie";, unde a început să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți bărbați, în special șoferi de TIR-uri. D. o perioadă, partea vătămată C. L. s-a deplasat până în gara B., loc în care l-a cunoscut pe inculpatul T. V., poreclit „Juvaerul";, căruia i-a spus că este din Dej, că are vârsta de 14 ani, că s-a certat cu părinții săi și că de o anumită perioadă întreține relații contra cost pe drumul de centură. Inculpatul T. V. i-a propus acesteia să înceapă o relație de prietenie și să locuiască împreună la locuința lui din comuna L.-sat C. jud. B. N., propunere cu care partea vătămată minoră a fost de acord. A., aceștia s-au deplasat la L. la locuința inculpatului T. V. și timp de circa trei săptămâni au întreținut relații sexuale normale. În această perioadă inculpatul T. V. i-a propus părții vătămate C. L. să se deplaseze pe drumul de centură al municipiului B., în locul unde stau prostituatele pentru a întreține relații sexuale contra cost cu diferiți bărbați și astfel să obțină bani din care să trăiască amândoi. Aceasta a fost de acord cu propunerea făcută, astfel încât în perioada septembrie 2009- iulie 2010 în care a fost găzduită de inculpat, aproximativ o dată pe săptămânăse deplasa pe drumul de centură al municipiului B., unde întreținea relații sexuale cu diferiți bărbați, obținând circa 100-150 lei pe zi. Transportul minorei de la L. la B. și retur, în scopul exploatării prin practicarea prostituției de către aceasta, a fost asigurat în mai multe rânduri de către B. V.-A., dar inculpatul T. V. nu i-a spus acestuia că partea vătămată este minoră. Pentru fiecare transport efectuat, lui B. V.-A. i se achita suma de 40 lei din banii pe care partea vătămată minoră îi câștiga din întreținerea de relații sexuale contra cost. Inculpatul prelua de la martora minoră sumele de bani pe care aceasta le obținea prin întreținerea de relații sexuale, din care se achita inculpatului contravaloarea serviciilor de transport și cumpăra cele necesare traiului său și al minorei, realizând astfel exploatarea acesteia. În perioada în care C. L. a întreținut relații sexuale contra cost pe drumul de centură al municipiului B., ea a cunoscut-o și pe martora M. J.-R., care întreținea relații sexuale contra cost la solicitarea inculpatei C. M.-P., precum și pe minora P. I.-G., care era exploatată de inculpatul H. F., respectiv pe minora T. M., care care era exploatată de inculpatul L. E. V. P. vătămată minoră K. S.-M. (născută la 13 august 1996), a desfășurat și ea activități de prostituție pe drumul de centură al municipiului B., în acest sens deplasându-se din satul V., unde locuia, în B., apelând la serviciile de taximetrie practicate și de B. V. A., contravaloarea curselor fiind achitată din banii obținuți de către aceasta. În dimineața zilei de (...), partea vătămată K. S.-M., care se prostitua pe drumul de centură, s-a deplasat din comuna L. în B. în acest scop, împreună cu partea vătămată F. M. G. (născută la data de (...)), apelând la serviciile de taximetrie practicate de inculpatul B. V. A. (care avea cunoștință despre activitățile desfășurate de acestea, însă nu știa că sunt minore), încasând pentru transport suma de 40 lei. În ceea ce privește faptele comise de inculpați în dauna părților vătămate minore, raportat la care aceștia aveau cunoștință despre faptul că părțile vătămate nu aveau împlinită vârsta de 18 ani, s-a considerat că încadrarea juridică este cea reglementată la art.13 al.1 din L. nr.678/2001 și nu cea prev. de art.329 Cod penal, întrucât nu se poate considera că părțile vătămate au avut un consimțământ liber exprimat în comiterea actelor de prostituție. A. L. nr.678/2001 a fost determinată de luarea unor măsuri legislative speciale pentru incriminarea acțiunilor de traficare a ființelor umane, și totodată ralierea la legislația internațională în vederea sporirii protecției victimelor acestui gen de infracțiuni. A., așa cum s-a subliniat în practica judiciară și literatura de specialitate, „. internațională (C. privind drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, la New Y., prin rezoluția A. G. a N. U. nr.44/25 ratificată de R. prin L. nr.18/1990-M. O. nr.109 din 28 septembrie 1990-și Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de ființe umane, în special a femeilor și copiilor, adițional la C. ONU împotriva criminalității transnaționale organizate) operează cu termenul de „., prin care se înțelege orice ființă umană sub vârsta de 18 ani. A., urmează a fi încadrate, potrivit art.13 din L. nr.678/2001, acțiunile de traficare a ființelor umane (de sex feminin sau masculin) cu vârsta de 18 ani. Traficul de minori este incriminat în art.13 al.1 din L. nr.678/2001 ca infracțiune, chiar dacă acțiunile de recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primire a unui minor, în scopul exploatării acestuia, nu se realizează prin mijloace de constrângere, prezumându-se astfel de către legiuitor că în aceste situații, victima traficului, respectiv o persoană cu vârsta de până la 18 ani, nu are capacitatea de a exprima un consimțământ valabil. Aprecierea ca inexistentă a unui consimțământ valabil trebuie privită printr-o strânsă corelație cu situația specială în care se află o astfel de victimă: izolarea sa culturală, situația ei economică precară, împiedicarea accesului la justiție ori chiar poziția dominantă a celor care exploatează persoana care face obiectul traficului. În toate cazurile de trafic de persoane, vulnerabilitatea victimei, datorată în primul rând vârstei, lipsei de experiență de viață, gradului ridicat de sugestibilitate și posibilităților reduse de a se apăra, în cazul minorilor, precum și a altor factori în cazul persoanelor adulte (situația familială, lipsa oportunităților de angajare, poveștile de succes din partea celor care au plecat la muncă în străinătate, lipsa educației sau a oricărei forme de instruire, sărăcia extremă, lipsa unei culturi a migrației, etc.), o plasează într-o situație de inferioritate care este exploatată de către traficant, context în care este exclusă exprimarea unui consimțământ liber și în cunoștință de cauză de către victimă."; („Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă. Infracțiune";-Asociația Magistraților Iași, 2005). D. cum se poate observa din analiza actelor și lucrărilor dosarului, părțile vătămate minore aveau vârste până la 16 ani, părăsiseră domiciliul din diverse motive (neînțelegeri cu părinții, motive financiare etc.), prezentau carențe educaționale serioase și nu aveau posibilități financiare, în acest context neputându-se afirma faptul că consimțământul lor era liber exprimat în a se prostitua. În speță partea vătămată V. Ana M., găzduită fiind de către inculpata C. M. P., i-a cerut acesteia un împrumut bănesc, fiind refuzată, cu propunerea acesteia din urmă ca pentru a obține resurse financiare să se prostitueze, minora fiind astfel nevoită să accepte, părțile vătămate-minore fiind traficate de către inculpați (persoane fără ocupație), tocmai pentru a se putea asigura existența comună, în aparență-în fapt pentru a asigura existența inculpaților, în contextul în care lipsa școlarizării și dezinteresul acestora din urmă pentru obținerea unui loc de muncă sau a unor surse licite de existență a fost elementul determinant al desfășurării activităților de prostituție. Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal DIICOT - B. T. B.-N. și inculpații L. E. și C. M. criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpaților. În susținerea motivelor de apel DIICOT - B. T. B. N., a invocat faptul că în mod netemeinic instanța de judecată le-a aplicat inculpaților pedepse atât de mici chiar dacă inculpații C. M. P. și H. F. au beneficiat de prevederile art.18 din L. 508/2004 și art.320/1 C.proc.pen., iar inculpații B. V. A. și T. C. S. au beneficiat de prevederile art.320/1 C.proc.pen. S-a invocat faptul că instanța nu a ținut cont de numărul mare al infracțiunilor comise, de împrejurarea că două din fapte au fost comise în formă continuată și de faptul că unele din părțile vătămate aveau o vârstă fragedă și o experiență de viață redusă. Faptul că pedepsele aplicate de instanța de fond celor patru inculpați nu sunt corespunzător dozate, rezultă și din compararea acestora cu pedeapsa aplicată inculpatului L. E. cu privire la care nu s-a declarat apel în cauză. Inculpatul L. E., în susținerea motivelor sale de apel a invocat faptul că înmod greșit instanța de fond nu a reținut nicio circumstanță atenuantă în favoarea sa, deși acesta nu posedă antecedente penale, a recunoscut fapta comisă, are un copil minor în întreținere și nu a creat niciodată probleme în societate. În ședința publică din 3 august 2011 inculpata C. M. P. a precizat căînțelege să își retragă apelul declarat în cauză. Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate precum și în conformitate cu dispozițiile art.371 alin.2 C.proc.pen., instanța apreciază că apelurile declarate în cauză sunt nefondate pentru următoarele considerente: Pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului H. F. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev.de art.198 alin.1 C.pen., art.13 alin.1 din L. 678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., art.329 alin.1 C.pen.cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și art.13 alin.1 din L. 678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., aplicându-i inculpatului o pedeapsă rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare cu executare în regim de detenție, ca urmare a reținerii dispozițiilor art.18 din L. 508/2004 și art.320/1 C.proc.pen. A fost reținută vinovăția inculpatei C. M. P. sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni prev.de art.13 alin.1 din L. 678/2001 și a două infracțiuni prev.de art.329 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., inculpatei fiindu-i aplicată pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare cu executare în regim de detenție pentru toate faptele reținute în sarcina sa. Și în privința acestei inculpate au fost reținute prevederile art.18 din L. 508/2004 și art.320/1 C.proc.pen. A fost reținută vinovăția inculpatului B. V. A. sub aspectul săvârșirii a cinci infracțiuni prev.de art.329 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare cu aplicarea art.86/1 C.proc.pen. Și în privința acestui inculpat s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.320/1 C.proc.pen. În ceea ce-l privește pe inculpatul T. C. S., instanța de fond l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă de 1 an și 5 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev.de art.329 alin.1 C.pen.cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și 320/1 C.proc.pen., iar în baza art.86/1 C.proc.pen.s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate. De asemenea, în ceea ce-l privește pe inculpatul L. E., acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 alin.a-b C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.13 alin.1 din L. 678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.și 320/1 C.proc.pen. Critica ce vizează netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților C. M. P., H. F., B. V. A. și T. C. S., este neîntemeiată. A., la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate acestor inculpați, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 C.pen. respectiv gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, limitele speciale de pedeapsă, precum și dispozițiile art.320/1 C.proc.pen., precum și ale art.18 din L. 508/2004. Au fost avute de asemenea în vedere pentru fiecare dintre inculpați, numărul persoanelor raportat la care s-au comis infracțiunile, numărul actelor materiale comise, astfel că raportat la toate aceste criterii, pedepsele aplicate de instanța de fond au fost just individualizate și nu se impune majorarea cuantumului acesteia, ori schimbarea modalității de executare. De asemenea, sunt neîntemeiate și criticile formulate de inculpatul L. E., întrucât pedeapsa aplicată acestui inculpat, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare reflectă gradul de pericol social al faptelor săvârșite. A., instanța de fond a avut în vedere în mod corect toate criteriile de individualizare prevăzute de dispozițiile art.72 C.pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, limitele speciale de pedeapsă, numărul actelor materiale comise și faptul că pentru a o atrage pe partea vătămată în activitatea infracțională, inculpatul s-a folosit de ideea traiului în comun cu aceasta, și având în vedere și dispoz.art.320/1 C.proc.pen.instanța de fond s-a orientat spre aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special. În consecință, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpaților sunt just individualizate atât în ceea ce privește cuantumul lor, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare a acestora, astfel că având în vedere și dispozițiile art.479 pct.1 lit.b C.proc.pen., apelurile declarate în cauză de DIICOT - B. T. B.-N. și inculpatul L. E. vor fi respinse ca nefondate. În temeiul art.369 C.proc.pen. se va lua act de retragerea apelului declarat de inculpata C. M. P. În temeiul art.88 C.pen.și 350 C.proc.pen., se va menține starea de arest a inculpaților C. M. P., L. E. și H. F. și se va deduce din pedepsele aplicate acestora durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de (...) la zi. În temeiul art.189 și 192 alin.2 C.proc.pen., se va stabili onorar avocațial și vor fi obligați inculpații L. E. și C. M. P. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE Respinge ca nefondate apelurile declarate de DIICOT- B. T. B. N. și inculpatul L. E. (fiul lui I. și M., dom. în com. L. nr. 120 jud. B. N., arestat în Penitenciarul Gherla) împotriva sentinței penale nr. 67/F/(...) a T.ui B. N. Ia act de retragerea apelului declarat de inculpata C. M. P. (fiica lui F. și M., născută la (...) în B., arestată în Penitenciarul Gherla). Menține starea de arest a inculpaților C. M. P., L. E. și H. F. și deduce din pedepsele aplicate acestora timpul reținerii și arestului preventiv începând cu (...) până la zi. Constată că inculpații B. V. A. și T. C. S. sunt arestați în altă cauză. Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 1050 lei onorarii pentru apărătorii din oficiu desemnați părților vătămate și suma de 1600 lei onorarii pentru apărătorii desemnați din oficiu inculpaților, sume ce se vor avansa din FMLJ. Obligă inculpații L. E. și C. M. P. să plătească fiecare câte 800 lei cheltuieli judiciare către stat, iar restul cheltuielilor rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 03 august 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER M. B. L. H. M. V.-G. Red./dact. MB 8 ex./(...) Jud.fond: A.G.
← Decizia penală nr. 48/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 522/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|