Decizia penală nr. 522/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.522/R/2011
Ședința publică din 07 aprilie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. G. judecător
JUDECĂTORI : M. B.
D. P.
GREFIER : D. S.
P. de pe lângă Î., D. de I. a I. de C. O. și T., S. T. C. reprezentat prin procuror:
D. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de DIICOT S. T. C. împotriva sentinței penale nr.554 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr.(...), privind pe inculpata H. (S.) N., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2
C.pen., proxenetism, prev. și ped. de art. 329 alin. 1 și 2 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.
2 C.pen., totul cu aplic. art. 33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata, asistată de apărător ales, av.M. I.cu, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar și partea vătămată B. A., lipsă fiind partea vătămată C. V. și autoritatea tutelară S. de P. de pe lângă Tribunalul
Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar de către apărătorul din oficiu al inculpatei, av.G. D., o cerere prin care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul P.ui solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea continuării cercetării judecătorești. Soluția de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism este nelegală și netemeinică, nefiind incidente disp.art.332 alin.1 C. Urmărirea penală a fost efectuată de un organ judiciar competent, respectiv de un procuror din cadrul DIICOT. Este adevărat că o parte din actele de urmărire penală au fost efectuate de ofițerii de poliție din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. în baza actelor de delegare dispuse de procuror, fiind incidente disp.art.217 alin.4 C.pr.pen, deoarece au existat dificultăți pentru identificarea, găsirea și citarea părților vătămate, unele fiind găsite seara târziu, iar altele sâmbăta sau duminica, astfel că procurorul, uneori, s-a aflat în imposibilitatea de a efectua el însuși acte de urmărire penală. Arată că același complet a T.ui C., într-o cauză similară, a pronunțat încheierea din 14 martie 2011,în dosar nr.(...), în sensul respingerii excepției nelegalei sesizări a instanței, cu consecința restituirii cauzei la procuror. D. la dosar copia hotărârii instanței de fond.
Apărătorul inculpatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. În mod corect Tribunalul Cluj a interpretat că procurorul a uzat discreționar de instituția delegării prin depășirea dispozițiilor prevăzute de lege și că nu s-au respectat normele de competență materială prev.de art.209 alin.3 rap.la art.132,135 C. În speță, peste 80% din actele de urmărire penală au fost efectuate de organele poliției judiciare, deși conform art.207, 209 alin.3 și art.21 din Legea 678/2001 urmărirea penală pentru infracțiunea de trafic de minori se efectuează de către procuror. Prin ordonanța de delegare din ianuarie 2008 și rezoluția de delegare din aprilie 2009, P. nu a respectat dispozițiile art.217 alin.4 C. în sensul că numai prin ordonanță putea să dispună delegarea, nu și prin rezoluție; nu s-au respectat dispozițiile art.203 alin.2 C. pentru că nu a fost precizat obiectul delegării; s-au încălcat prevederile art.132 alin.2 C., conform cărora organul de cercetare penală nu poate să încuviințeze probatorii; procurorul a încălcat și disp.art.132 alin.1 C., deoarece nu a motivat imposibilitatea sa de a efectua actele de urmărire penală pe care le-a delegat organului de cercetare penală; majoritatea declarațiilor nu precizează numele și prenumele agentului de poliție judiciară care a efectuat actele de urmărire penală, astfel că nu pot fi verificate. Prin decizia penală nr.4672 din (...) a CSJ, s-a arătat că în situația infracțiunilor prevăzute în art.209 alin.3 C., prin efectuarea majorității actelor de urmărire penală de organul de cercetare, se încalcă dispozițiile privind competența după materie, ceea ce atrage restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. D. la dosar speța pe care a invocat-o.
Reprezentantul P.ui arată că înțelesul sintagmei „anumite acte de urmărire penală"; a fost analizat în jurisprudență și s-a stabilit care sunt acele acte ce nu pot fi delegate, cum ar fi începerea urmăririi penale sau punerea în mișcare a acțiunii penale, nefiind vorba de audierea unui martor sau parte vătămată. În ce privește faptul că pe declarații nu s-a trecut numele și prenumele ofițerilor care au luat declarațiile, solicită a se reține că acestea sunt semnate, astfel că persoana poate fi foarte ușor identificată.
Inculpata, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului declarat de P. ca nefondat.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.554 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă excepția nulității fazei de urmărire penală invocată de apărătorul inculpatei H. (S.) N., fiica lui G. și L., ns. la data de (...) Izvoare, Fălești, Republica Moldova, cetățenia română-moldovenească, studii superioare, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorită, fără copii, CNP 2., domiciliată în C.-N., str.
Dunării nr. 25, ap. 7, f.f.l. C.-N., str. Câmpului nr. 161, ap. 1, jud. C., fără antecedente penale.
În baza art. 332 alin. 1 C., s-a restituit cauza la Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, D. de I. a I. de C. O. și T., S. T. C., în vederea refacerii urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1 și 2 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției nulității fazei de urmărire penală, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 209 alin. 3 C., urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul infracțiunilor prevăzute în C. penal acolo indicate, precum și în cazul altor infracțiuni date prin lege în competența sa.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, pentru infracțiunile prevăzute de această lege, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror.
Complinitor, conform dispozițiilor art. 35 C., coroborat cu cele ale art. 45 C., în caz de indivizibilitate sau conexitate între infracțiuni pentru care urmărirea penală este dată în competența procurorului și infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează de organele de cercetare penală ale poliției judiciare, competența de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile reunite revine procurorului.
Este așadar, pe deplin stabilit faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 209 alin. 3 C., art. 21 din Legea nr. 678/2001, competența de a efectua urmărirea penală în cauză revenea procurorului.
Pentru cazurile de urmărire penală proprie a procurorului, legea și practica judiciară au admis că unele acte de urmărire penală pot fi totuși efectuate de ofițerii de poliție judiciară anume desemnați, atunci când se constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 213 C. (urgența), precum și în caz de delegare a efectuării unor acte de urmărire penală în sarcina ofițerilor de poliție judiciară anume desemnați (art. 217 alin. 4 C., art. 9 din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul M.ui P. a Direcției de I. a I. de C. O. și T. De altfel, în privința textului legal din legea specială, subliniem faptul că potrivit dispozițiilor exprese ale art. 21 din Legea nr. 508/2004, normele de drept comun instituite de C. de procedură penală se aplică în mod corespunzător și în cauzele atribuite prin prezenta lege în competența Direcției de I. a I. de C. O. și T., delegarea urmând așadar regulile stabilite de art. 135, art. 217 alin. 4 C.).
În cauza dedusă judecății, în care urmărirea penală a fost începută abia la data de (...) (f. 18 vol. I d.u.p), nu se poate vorbi despre urgență în desfășurarea urmăririi penale, în contextul în care indicii cu privire la activitatea infracțională dedusă judecății au apărut încă din toamna anului 2005. În orice caz, atât prin ordonanțele atașate dosarului de urmărire penală, cât și prin concluziile orale asupra excepției nulității fazei de urmărire penală, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, D. de I. a I. de C. O. și T., S. T. C. însuși justifică actele de urmărire penală efectuate în cauză de ofițerii de poliție judiciară pe baza dispozițiilor art. 217 alin. 4
C., reclamând așadar incidența în cauză a instituției delegării.
S-a constatat, într-adevăr, emiterea în dosarul de urmărire penală nr.
141/D/P/2005 al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. de I. a I. de
C. O. și T., S. T. C. a O. de delegare din data de (...) (f. 13 vol. I d.u.p), prin care s-a dispus delegarea domnilor subinpector T. A. și a agentului principal Răchită V. în vederea efectuării investigațiilor amănunțite cu privire la învinuiți în scopul clarificării participației fiecăruia la comiterea faptelor sesizate (inclusiv investigații financiare pentru a se determina foloasele obținute din comiterea infracțiunilor), a perchezițiilor domiciliare ce au fost dispuse în cauză și a altor acte dispuse de procuror. T., prin rezoluția de la data de (...) (f. 15 vol. I d.u.p), în temeiul prevederilor art. 9 din Legea nr. 508/2004 și a dispozițiilor art. 217 alin. 4 C., s-a dispus delegarea domnilor comisar de poliție C. I., a inspectorului Ș. Corneliu-L., a subinspectorului M. G. și a agentului de poliție R. R. pentru continuareainvestigațiilor în vederea identificării tuturor participanților la comiterea faptelor sesizate, a audierii părților vătămate și a martorilor, în vederea ridicării de obiecte și înscrisuri care pot servi ca mijloace de probă, a punerii în executare a mandatelor de aducere și a emiterii citațiilor, precum și în vederea administrării altor probe a căror necesitate va decurge din efectuarea celor de mai sus. S-a constatat lipsa indicării vreunei împrejurări obiective care ar pune procurorul de caz în imposibilitate de a efectua el însuși actele de procedură delegate.
În baza dispozițiilor de delegare, organele de poliție judiciară au procedat la administrarea cvasitotalității probațiunii în cauză, procurorul de caz limitându-se la audierea învinuiților și a inculpatei (vol. IV d.u.p), a părților vătămate C. V. (f. 2-8 vol.
II d.u.p) și B. A. M. (f. 19-24 vol. II d.u.p), precum și a martorilor C. (Pavel) Ira (f. 79-
81 vol. II d.u.p), Calomfirescu S. A. (f. 89-92 vol. II d.u.p), M. P. F. (f. 177-178 vol. II d.u.p), C. L. (f. 222-223 vol. II d.u.p), L. T. Agnes (f. 224-225 vol. II d.u.p), V. D. (f.
226-227 vol. II d.u.p), S. R. Teodor (f. 228-229 vol. II d.u.p) și Har L. (f. 231-232 vol.
II d.u.p), dintre care cu excepția martorei C. Ira, aceștia nu au contribuit la conturarea stării de fapt care a stat la baza întocmirii rechizitoriului, fiind așadar vorba despre martori irelevanți.
În condițiile în care procurorul de caz s-a limitat, în cadrul urmăririi penale proprii la efectuarea unui număr nesemnificativ de acte de urmărire penală după cum au fost explicitate mai sus, instanța a conchis în sensul că au fost nesocotite dispozițiile obligatorii ale art. 209 alin. 3 C., urmărirea penală fiind efectuată de un organ necompetent, pentru considerentele care au fost expuse.
Astfel, dispozițiile art. 200 C. statuează în sensul că urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Prin strângerea probelor necesare se înțelege, după cum s-a subliniat în literatura de specialitate, atât operațiunea de adunare a probelor, cât și examinarea și evaluarea lor, pentru a se constata dacă sunt suficiente în vederea luării hotărârii privind trimiterea sau netrimiterea cauzei în judecată.
Operațiunea de strângere a probelor nu reprezintă în fapt altceva decât o expresie a principiului oficialității și a rolului activ al organelor judiciare. În acest sens sunt și dispozițiile art. 62 și art. 65 alin. 1 C., care prevăd în esență că în procesul penal sarcina probațiunii aparține organului judiciar, în speță, organului de urmărire penală competent și anume procurorului.
Tot astfel, conform dispozițiilor art. 202 alin. 1 și 3 C., organul de urmărire penală competent este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a acesteia, principiul rolului activ stabilind în sarcina organului de urmărire penală și obligația de a explica învinuitului sau inculpatului, precum și celorlalte părți drepturile lor procesuale. Această din urmă teză trebuie completată și cu normele instituite la art. 76 C., potrivit cărora organul de urmărire penală are obligația să cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vătămare prin infracțiune, iar înainte de ascultare persoanei vătămate să i se pună în vedere faptul că poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit vreo pagubă materială sau morală, că se poate constitui parte civilă, aducăndu-i-se la cunoștință și momentul procesual până la care poate surveni constituirea de parte vătămată sau parte civilă.
Toate normele legale anterior indicate au menirea de a trasa coordonatele rolului activ al organului de urmărire penală pe parcursul instrumentării cauzei de lamomentul declanșării procesului penal și până la momentul finalizării fazei de urmărire penală. Întrucât rolul procurorului în faza de urmărire penală dobândește mai multe valențe- de la obligația de supraveghere a activității de cercetare penală desfășurată de ofițerii de poliție judiciară (art. 209 alin. 1 și 2 C.), până la efectuarea urmăririi penale proprii (art. 209 alin. 3 C.), instanța subliniază că ceea ce diferențiază esențialmente cele două ipostaze explicitate mai sus este tocmai identitatea subiectului procesual care conduce activitatea de urmărire penală prin exercitarea rolului său activ. Altfel spus, dacă în exercitarea rolului de supraveghere a activității de urmărire penală, procurorul se limitează în esență la a veghea la respectarea legalității dispozițiilor legale care reglementează urmărirea penală, rolul activ fiind exercitat cu precădere de organul de cercetare penală, situația este inversată pentru cazurile de urmărire penală proprie, când valențele rolului activ al organului de urmărire penală trebuie să se regăsească în activitățile desfășurate de procuror însuși.
Opinia instanței este susținută de interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 217 alin. 4 C.- care stabilesc faptul că în cauzele de urmărire penală proprie, procurorul poate dispune prin ordonanță ca anumite acte de urmărire penală să fie efectuate de către organele poliției judiciare, singura concluzie viabilă fiind aceea că în sarcina organelor de poliție poate fi dată efectuarea unui număr limitat de astfel de acte de urmărire penală.
În același sens, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C., rap. la dispozițiile art. 132 alin. 1 și 2 C., dispoziția de delegare trebuie să fie motivată de imposibilitatea organului judiciar competent să efectueze anumite acte de procedură, neputând să fie exercitată discreționar. Este de asemenea de remarcat faptul că printre actele procesuale care nu pot face obiectul delegării, legea indică încuviințarea de probatorii, de unde conchidem că exercitarea rolului activ prin încuviițarea de probe chiar și din oficiu s-a urmărit a fi dată în sarcina organului judiciar competent.
În orice caz, din economia dispozițiilor art. 217 alin. 4, art. 132 și art. 135 C. rezultă în mod clar faptul că actele date în competența organului judiciar inferior prin delegare, trebuie să fie individualizate în mod expres și limitate numeric, dispoziția de delegare trebuind să fie motivată de imposibilitatea organului judiciar competent să efectueze anumite acte de procedură, în caz contrar fiind exercitată dincolo de limitele stabilite de lege.
În speță, s-a constatat că activitatea de urmărire penală (strângerea probelor necesare aflării adevărului și manifestarea rolului activ prin determinarea calității procesuale a persoanelor audiate și cenzurarea administrării probelor) a fost dată în sarcina organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, acesta fiind și sensul dispoziției finale conținută în rezoluția de delegare de la data de (...). Încuviințarea din oficiu a probelor a fost lăsată astfel, în mod evident în sarcina organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, contrar obligațiilor care reveneau procurorului de caz în cadrul urmăririi penale proprii.
Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că deși audierea învinuitului sau a inculpatului, ori a celorlalte părți nu este exceptată în mod expres de la obiectul delegării, totuși, doctrina de specialitate și practica judiciară au stabilit în unanimitate faptul că, fiind în fapt o expresie a dreptului la apărare al părților, audierea acestora se impune a fi făcută de organul judiciar competent, fiind exclusă delegarea unei astfel de atribuții. Or, în speță, s-a constatat că numitele C. Ana M., L. A. D., P. B. I. și F. E. K., toate minore, vătămate prin infracțiunea de trafic de minori,nu au fost audiate de procuror și nici nu li s-au adus la cunoștință drepturile procesuale, astfel cum impuneau dispozițiile art. 76 C.pr.pen, iar în ceea ce le privește pe numitele C. N. S., B. Ana M., C. A. V., C. I. C. și S. O. L., schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatei H. (S.) N. dintr-o infracțiune aptă să le producă o vătămare (trafic de persoane) într-o infracțiune față de care nu ar putea dobândi calitatea de părți vătămate (proxenetism) s-a făcut tot în lipsa audierii nemijlocite a acestora de către procuror.
În orice caz, s-a constatat că toate persoanele enumerate în precedent au fost audiate exclusiv de organele de cercetare penală ale poliției judiciare în calitate de martori, deși declarațiile acestora au servit hotărâtor la conturarea situației de fapt care a condus la întocmirea rechizitoriului. Pe cale de consecință, s-a conchis că urmărirea penală, în aspectele sale esențiale, a fost efectuată de organele de cercetare penală ale poliției judiciare, iar nu de procuror, fapt care contravine flagrant dispozițiilor art. 209 alin. 3 C., art. art. 21 din Legea nr. 678/2001.
Astfel fiind, s-a admis excepția nulității fazei de urmărire penală invocată de apărătorul inculpatei H. (S.) N., fiica lui G. și L., ns. la data de (...) Izvoare, Fălești, Republica Moldova, cetățenia română-moldovenească, studii superioare, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorită, fără copii, CNP 2., domiciliată în C.-N., str.
Dunării nr. 25, ap. 7, f.f.l. C.-N., str. Câmpului nr. 161, ap. 1, jud. C., fără antecedente penale.
Pe cale de consecință, în baza art. 332 alin. 1 C., s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. de I. a I. de C. O. și T., S. T. C., în vederea refacerii urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr.
678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1
și 2 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs DIICOT - S. T. C. prin care a solicitat casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea continuării cercetării judecătorești.
În motivele de recurs s-a arătat că soluția de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori și proxenetism este nelegală și netemeinică, nefiind incidente dispozițiile art.332 alin.1 C.p.p.
Urmărirea penală a fost efectuată de un organ judiciar competent, respectiv de un procuror din cadrul DIICOT. Corespunde adevărului că o parte din actele de urmărire penală au fost efectuate de ofițerii de poliție din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. în baza actelor de delegare dispuse de procuror, fiind incidente dispozițiile art.217 alin.4 C.p.p. întrucât au existat dificultăți în vederea identificării, găsirii și citării părților vătămate, unele fiind găsite seara târziu, iar altele sâmbăta sau duminica, astfel că procurorul s-a aflat în imposibilitatea de a efectua el însuși actele de urmărire penală.
Recursul formulat de DIICOT S. T. C. este întemeiat pentru următoarele considerente:
Urmărirea penală față de inculpata H. N. cercetată printre altele pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art.13 din Legea nr.678/2001 a fost efectuată de un organ judiciar competent, respectiv de către un procuror din cadrul DIICOT, infracțiunea fiind dată în competența materială de urmărire penală a acestei direcții potrivit art.12 lit.g din Legea nr.508/2004 cu modificările aduse prin OUG nr.131/2006 și pentru care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror potrivit art.21 din Legea nr.678/2001.
Corespunde adevărului că în cauză o parte din actele de urmărire penală au fost efectuate de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. în baza actelor de delegare dispuse de procuror situație întemeiată pe dispoziția nr.217 alin.4 C.p.p.
Reținerile instanței de fond în sensul că delegarea ar fi fost exercitată dincolo de limitele stabilite de lege, întrucât actele date în competența organului judiciar inferior prin delegare nu au fost individualizate în mod expres, nu au fost limitate numeric, iar dispoziția de delegare nu a fost motivată de imposibilitatea organului judiciar competent de a efectua anumite acte de procedură, sunt neîntemeiate.
Examinând conținutul ordonanțelor de delegare se poate constatat că actele date în competența ofițerilor de poliție judiciară sunt suficient individualizate și nu fac parte din cele expres exceptate de dispozițiile art.135 raportat la art.132 alin.2
C.p.p.
Dispozițiile art.217 alin.4 C.p.p. permit procurorului ca în cazurile de urmărire penală proprie, acesta să dispună ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele de poliție judiciară. Nu apreciem că folosind sintagma
„anumite acte";, legiuitorul a avut în vedere o limitare numerică, respectiv un aspect preponderent cantitativ, ci mai ales calitativ, sens în care prin dispozițiile art.132 alin.2 C.p.p. a limitat natura actelor de urmărire penală ce pot face obiectul delegării.
Conform disp. art.9 alin.1 din Legea nr.508/2004 ofițerii și agenții de poliție judiciară anume desemnați potrivit art.27 efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorul DIICOT sub directa coordonare și controlul nemijlocit al acestuia. Art.9 din Legea nr.508/2004 stabilește de asemenea că dispozițiile procurorilor DIICOT sunt obligatorii pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară prevăzuți la alin.1.
Actele întocmite de ofițerii și agenții de poliție judiciară din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia.
Potrivit art.21 din Legea nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute în această lege se efectuează de către procuror.
Conform art.213 C.p.p. organul de cercetare penală (organul de poliție) este obligat să efectueze acte de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența sa. L. efectuate în astfel de cazuri se trimit de îndată procurorului competent, care potrivit art.268 alin.2 C.p.p. le poate confirma.
Ca atare, din dispozițiile legale menționate mai sus rezultă că, dacă activitatea de urmărire penală a fost efectuată în parte de organul de cercetare penală (organul de poliție) însă potrivit art.213 și art.268 alin.2 C.p.p., procurorul competent a confirmat toate aceste acte efectuate de organele de cercetare penală, în aceste condiții nu se poate vorbi de nulitatea urmăririi penale.
Procurorul de caz a efectuat principalele acte de urmărire penală, respectiv a dispus începerea urmăririi penale, s-a pronunțat cu privire la încadrarea juridică a faptelor, a procedat la audierea inculpatei și a învinuiților, a părților vătămate C. V. și B. A. M., precum și a martorilor C. Ira, C. S., M. P., C. L., L. T., V. D., S. R. și Har L.
Având în vedere actele de urmărire penală efectuate în mod nemijlocit de procuror, respectiv numărul actelor de urmărire penală efectuate prin delegare, Curtea apreciază că art.21 din Legea nr.678/2001 a fost respectat și nu este incident în cauză art.332 C.p.p. cu privire la restituirea cauzei la procuror.
În fapt au fost audiați un număr de opt martori, două părți vătămate, inculpata și învinuiții de către procuror.
Această situație de fapt nu este de natură să conducă la concluzia că întreaga urmărire penală este lovită de nulitate absolută.
Instanța de fond reține în considerentele hotărârii de restituire a cauzei la procuror că „. de urmărire penală a fost dată în sarcina organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, acesta fiind și sensul dispoziției finale conținută în rezoluția de delegare de la data de 26 octombrie 2009. încuviințarea din oficiu a probelor a fost lăsată astfel, în mod evident în sarcina organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, contrar obligațiilor care reveneau procurorului de caz în cadrul urmăririi penale";.
Prin rezoluția din (...) procurorul căruia i-a fost repartizată cauza a delegat pe comisar de poliție C. I., inspector Ș. Corneliu, sub inspector M. G., agent de poliție R.
R. din cadrul BCCO C. în vederea efectuării următoarelor acte de urmărire penală, respectiv continuarea investigațiilor în vederea identificării tuturor participanților la comiterea faptelor descrise mai sus, a victimelor și martorilor, audierea părților vătămate și a martorilor, ridicarea unor înscrisuri și a altor obiecte care pot servi ca mijloc de probă, punerea în executare a mandatelor de aducere, emiterea citațiilor și administrarea altor probe a căror necesitate va decurge din efectuarea actelor menționate mai sus.
Procurorul de caz a menționat în rezoluție și administrarea altor probe a căror necesitate va decurge din efectuarea actelor precizate mai sus, de unde rezultă că administrarea altor probe putea fi făcută prin delegarea numai în vederea îndeplinirii actelor expres menționate de procuror în rezoluția de delegare.
Dacă organele de poliție și-au depășit competența, administrând și alte probe decât cele precizate expres de procuror în rezoluția de delegare, poate fi pusă în discuție legalitatea administrării acestor probe, însă nu și nulitatea întregii urmăriri penale efectuate în cauză.
Având în vedere că procurorul de caz a efectuat principalele acte de urmărire penală precizate în detaliu mai sus, iar probele administrate de organele de poliție judiciară din cadrul BCCO C. au fost efectuate în baza delegărilor date de procurorul de caz în baza art.217 alin.4 C.p.p. cu respectarea dispozițiilor art.21 din Legea nr.678/2001, apreciem că în cauză nu poate fi vorba de nulitatea întregii urmăriri penale, nefiind incidente în cauză dispozițiile art.332 C.p.p., motive pentru care, în baza art.38515 pct.2 lit.c C.p.p. urmează să fie admis recursul formulat de DIICOT - S. T. C. împotriva sentinței penale nr.554 din (...) a T.ui C., care va fi casată, iar cauza va fi trimisă la instanța de fond pentru continuarea judecății. Potrivit art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu care va fi suportat din FMJ. Cheltuielile judiciare suportate de stat în recurs urmează să rămână în sarcina acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIICOT- S. T. C. împotriva sentinței penale nr. 554 din 15 noiembrie 2010 a T.ui C. pe care o casează si trimite cauza pentru continuarea judecății la instanța de fond, respectiv Tribunalul Cluj. Stabilește onorariu avocațial parțial in favoarea Baroului C. in suma de 100 lei (av. G. D.) suma ce se va avansa din FMJ. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI V. G. M. B. D. P. GREFIER D. S. Red.V.G./S.M.D. 3 ex/(...) Jud.fond.L. F.
| ← Decizia penală nr. 136/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1976/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
