Decizia penală nr. 137/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.137/R/2011

Ședința publică din 03 februarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. judecător JUDECĂTORI: V. C.

V. G. GREFIER: D. S.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. C. I. împotriva sentinței penale nr.1069 din data de (...) a Judecătoriei C. N., pronunțată în dosar nr.(...), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic.art.37 lit.b C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av.L. Benea, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul inculpatului depune la dosar caracterizări de la locul de muncă cu privire la persoana inculpatului, un contract de muncă pe durată nedeterminată, contract de credit din care rezultă că are rate de plătit, solicitând a fi avute în vedere la pronunțarea soluției.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art.81 C. sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art.86/1 C., constatând că reeducarea inculpatului poate avea loc și fără executarea pedepsei în regim de detenție. S. a se avea în vedere comportamentul inculpatului înainte și după săvârșirea faptei, împrejurarea că este angajat în muncă, are doi copii minori, iar concubina acestuia este însărcinată și așteaptă al treilea copil. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, instanța de fond făcând aplicarea art.320/1 alin.7 C.pr.pen. Pedeapsa de 1 an de zile cu executare în regim de detenție este, însă, prea mare, apreciind că nu s-a făcut aplicarea efectivă a art.320/1 alin.7 C.pr.pen., care prevede reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă în situația în care inculpatul recunoaște fapta. Inculpatul este singurul întreținător al familiei, este angajat, are acel credit la care trebuie să plătească ratele, pentru toate aceste motive apreciind că reeducarea lui se poate asigura și fără executarea pedepsei în penitenciar.

Reprezentantul P. solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă, așa cum rezultă din fișa de cazier, fiind condamnat anterior tot pentru infracțiuni la legea circulației. Pedeapsa aplicată este pe măsura gravității faptei comise, iar modalitatea de executare a fost corect aleasă, astfel că solicită respingerea recursului ca nefondat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere că are doi copii minori, este singurul întreținător al familiei, este angajat cu contract de muncă și a comis fapta pentru că a fost nevoit să se deplaseze la un spital din C., unul din copii fiind bolnav.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 1069 din 16 decembrie 2010 pronunțată de

Judecătoria Cluj-Napoca în temeiul art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b C., art. 3201 alin. 7 C. a fost condamnat inculpatul C. C. I., fiul lui M. și Ana, născut la data de 15 februarie 1979, în C.-N., CNP 1., cetățean român, studii liceale, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, 2 copii minori, amenajator peisaje și grădini, domiciliat în Z., str. T.V., nr. 12, bl. D

53, ap. 19, jud. Sălaj, ffl. în C.-N., str. Aurel V., nr. 3, bloc R2, ap. 32, jud. C., recidivist, la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

În temeiul art. 71 C. i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 191 al. 1 C. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 189 C. onorariul apărătorului din oficiu P. M. E. în sumă de 200 lei s-a avansat din FMJ.

Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nr. 7., din data de (...) s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. C. I., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b C.

S-a reținut că în data de 25 iulie 2010, în jurul orelor 00,15, organele de poliție din cadrul Postului de P. C., în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe raza localității C. în dreptul imobilului cu nr. 651 autoturismul marca Dacia 1310, cu număr de înmatriculare (...). A fost identificat șoferul autoturismului în persoana inculpatului C. C. I., care prezenta semnele specifice unei persoane care a consumat băuturi alcoolice.

Organele de poliție au procedat la testarea inculpatului cu aparatul alcooltest în prezența martorului asistent Verebei Attila, rezultând valoarea de

0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat (fila 27).

Ulterior, inculpatul a fost condus la unitatea sanitară UPU I din C.-N., pentru recoltarea de probe biologice. Inculpatului i-a fost recoltată o singură probă de sânge, deoarece a refuzat recoltarea probei a II-a, așa cum rezulta din procesul verbal de recoltare de la fila 29 din dosar. Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 6112/IX/a/1870, emis de IML C.-N. în data de (...), inculpatul a prezentat o îmbibație alcoolică de 1,25 gr‰ pentru proba recoltata la ora 00,40 (fila 30).

Fiind audiat după începerea urmăririi penale, inculpatul C. C. I. a declarat că, în noaptea de 2. iulie 2010, în intervalul orar 22,00 - 02,00 a consumat patru sticle de bere marca Ursus, în timp ce se afla la domiciliul părinților săi împreună cu martorii R. C. și C. F. Inculpatul a declarat că în dimineața zilei de (...) a consumat 50 gr. vișinată și o bere marca Ursus fără aport alimentar. Acesta a menționat că în jurul orelor 19,30 s-a urcat lavolanul autoturismului marca Dacia 1310 pe care l-a condus din com. C. spre C.-N., oprindu-se în drum în loc. R. C. la domiciliul părinților martorei R. C. Inculpatul a declarat că a consumat 50 gr. vișinată în seara zilei de 24 iulie

2010, iar în jurul orelor 24,00 a condus autoturismul spre C.-N., fiind oprit de organele de poliție pe raza localității C. Inculpatul a recunoscut că a fost testat cu aparatul etilotest și că a fost condus pentru recoltarea probelor de sânge la clinica UPU I C.-N. unde la solicitarea sa i-a fost recoltată doar o singură probă de sânge. Inculpatul a menționat că i s-a atras atenția că nu va putea solicita efectuarea calcului retroactiv al alcoolemiei. Acesta a arătat că regretă săvârșirea faptei (f.20-24).

In cursul urmăririi penale au fost audiați martorii R. C. M. și C. F. V. care l-au însoțit pe inculpat în perioada 23-(...) și care au confirmat că acesta a consumat băuturi alcoolice în prezența lor, în intervalele orare arătate de inculpat (f.33-36).

In cursul judecății inculpatul C. C. I. s-a prezentat la primul termen și a arătat că solicită soluționarea cauzei în baza procedurii prev. de art. 320 ind. 1

C.pr.pen., recunoscând în integralitate fapta, astfel cum a fost descrisă în cuprinsul rechizitoriului.

Instanța a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale în care acesta recunoaște săvârșirea faptei și relatează desfășurarea evenimentelor anterioare depistării sale în trafic se coroborează cu declarațiile martorilor R. C. M. și C. F. V., precum și cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii încheiat de organele de poliție cu privire la conținutul căruia inculpatul și nici martorul asistent nu au făcut obiecțiuni. Valoarea alcoolemiei este probată cu rezultatul aparatului etilotest coroborat cu rezultatul buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 6112/IX/a/1870, emis de IML C.-N. în data de (...).

În drept s-a reținut că fapta inculpatului C. C. I., care în data de 25 iulie

2010, în jurul orelor 00,15, a condus autoturismul marca Dacia 1310, cu număr de înmatriculare (...), pe drumurile publice din loc. C., având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita admisă de lege, respectiv de 1,25 gr‰, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată.

Astfel, fapta inculpatului este prevăzută de legea penală (art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002), a fost săvârșită cu vinovăție de acesta și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind întrunite toate cele 3 trăsături esențiale ale infracțiunii prevăzute de art. 17 C. În ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii, instanța constată că, sub aspectul laturii obiective, acțiunea inculpatului a constat în conducerea autoturismului marca Dacia pe drumurile publice din loc. C., având în sânge o concentrație alcoolică peste limita permisă de lege, urmarea produsă a constat în crearea unei stări de pericol pentru siguranța traficului rutier și implicit pentru ordinea publică, iar raportul de cauzalitate între acțiune și urmare rezultă ex re, din însăși materialitatea faptei. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție eventuală: astfel, el a consumat în mod deliberat băuturi alcoolice și s-a urcat la volan conștient că, având în sânge o anumită concentrație alcoolică, creează o stare de pericol pentru circulația rutieră, nu a urmărit acest rezultat, însă a acceptat, cu indiferență, posibilitatea producerii lui.

La individualizarea pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. Astfel, s-a avut în vedere faptul că legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani,limitele de pedeapsă în privința inculpatului fiind reduse cu 1/3 potrivit art. 320 ind. 1 al. 7 C.pr.pen. (minimul special în urma reducerii este de 8 luni închisoare), iar fapta inculpatului, prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, având în vedere ca inculpatul a condus autoturismul pe o distanță considerabilă fiind sub influența alcoolului și având ca pasageri două persoane a căror integritate corporală a fost pusă în pericol. In legătură cu persoana inculpatului instanța a constatat că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior în repetate rânduri pentru săvârșirea unor fapte similare la pedepse cu suspendare condiționată și cu executarea în regim de detenție. Pe de altă parte inculpatul a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, când a recunoscut săvârșirea faptei și a declarat că regretă cele întâmplate. Raportat la perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul instanța nu a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c C. cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special de 8 luni închisoare.

La încadrarea juridică sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. b C. privind recidiva postexecutorie, având în vedere că infracțiunea a fost săvârșită după considerarea ca executată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 31/(...) pronunțată de Judecătoria Zalău, definitivă prin decizia penală nr. 27/(...) a T.ului Sălaj; pedeapsa a fost executată în perioada (...) - (...), inculpatul fiind liberat condiționat cu un rest de pedeapsă de 263 zile care s-a împlinit până la data de 25 iulie 2010.

Raportat la aceste elemente de individualizare, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin.

1 teza I din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b C., art. 320 ind. 1 al. 7

C.pr.pen., va fi în măsură să conducă la reeducarea și sancționarea inculpatului, la îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 52 C.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs în termen legal inculpatul C. C. I..

În motivarea recursului a reiterat starea de fapt și circumstanțele în care a comis fapta și a concluzionat că pedeapsa de un an închisoare este prea aspră având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului și datele personale care îl caracterizează.

A precizat că este angajat, are doi copii minori de 10, respectiv 12 ani, iar concubina sa așteaptă al treilea copil, iar executarea pedepsei ar avea urmări grave asupra familiei sale, el fiind unicul întreținător. În acest sens s-a solicitat aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a,b,c C. și suspendarea sub supraveghere a pedepsei ce va fi stabilită.

Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum prevede art.3856 alin.3 C. Curtea constată următoarele:

Critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicate urmează a fi analizată în raport de condițiile cazului de casare prev. de art. 3859 alin.1 pct.14 C.

Astfel în sarcina inculpatului s-a reținut că în data de 25 iulie 2010 în jurul orelor 00,15 Poliția C. l-a depistat în trafic pe raza acestei localități în timp ce conducea Dacia 1310 cu nr. (...) prezentând o îmbibație alcoolică de

1,25 grame/mie.

Inculpatul a declarat că în noaptea anterioară a băut 4 beri, apoi dimineața 50 grame vișinată și o altă bere, iar la 19,30 a condus din comuna C. jud.Sălaj înspre C.-N. dar s-a oprit la R. C. unde a mai băut 50 grame vișinată și la orele 24,00 a condus spre C.-N.

Față de această stare de fapt afirmația sa că infracțiunea prezintă un pericol social redus nu poate fi primită având în vedere că acesta a condus din județul Sălaj în județul C. sub influența băuturilor alcoolice.

Datele sale personale și greutățile pe care le va întâmpina familia sa datorită executării pedepsei închisorii nu pot fi avute în vedere la stabilirea unei alte modalități de executare deoarece din fișa cazier se observă că începând cu anul 1997, continuând cu 1999, 2001 și 2002 acesta a comis numai infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, iar în 2009 i s-a aplicat o sancțiune de 700 lei pentru o faptă similară și, cu toate acestea, persistă să încalce legea circulației.

De aceea nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea sa, nu poate fi redusă pedeapsa și nu poate fi suspendată sub supraveghere executarea acesteia.

La examinarea cauzei nu au fost constatate din oficiu aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie.

Așa fiind în baza art. 38515 pct.1 lit.b C. Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și disp. art. 192 alin.2 C.

PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. C. I., domiciliat în Z., str. T. V., nr. 12, bl.D.53, sc.D, ap.19, jud. Sălaj, împotriva sentinței penale nr. 1069 din 16 decembrie 2010 a Judecătoriei C. N..

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 3 februarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. B. V. C. V. G. D. S.

Red.CV Dact.SzM/2ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 137/2011, Curtea de Apel Cluj