Decizia penală nr. 1380/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

S. PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1380/R/2011

Ședința publică din 14 septembrie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. D. L., judecător JUDECĂTORI : M. B.

C. I. G.IER : M. V.-G.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : V. G.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul L. V. împotriva sentinței penale nr.398 din 29 martie 2011 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev.deart.184 al.2 și 4 C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. V. și apărătorul părții civile Ș. T. D., av. R. N. din Baroul B.- N., lipsă fiind părțile civile Ș. T. D., S. J. B. N., S. C. de R. C. S. C. de R. O. și T. și asigurătorul S. R. A.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la dosar s-a depus la dosar prin registratură la data de 22 iulie 2011 un script din partea inculpatului prin care solicita prelungirea dovezii de circulație (f.28), precum și note de ședințe (la data de (...)) din partea asigurătorului S. R. A., actualmente SC GENERALI R. A. R. SA.

Inculpatul L. V., întrebat fiind, arată că nu și-a angajat apărător ales și că nu s-a împăcat cu partea vătămată.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Inculpatul își susține oral recursul declarat, solicită admiterea lui și casarea în parte a sentinței atacate. Totodată, precizează că a formulat recurs pentru că este nemulțumit de cuantumul pedepsei aplicate, respectiv

5.000 lei amendă penală întrucât nu are posibilitatea de a o achita. Solicită suspendarea acesteia, reducerea sau eșalonarea ei. Este de acord cu cuantumul despăgubirilor civile stabilite de prima instanță.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul părții civile Ș. T. D. lasă la aprecierea instanței soluționarea laturii penale a cauzei. Cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea ca nefondat a recursului și obligarea inculpatului L. V. la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu judecarea recursului.

Inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpăl la numai pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 lei ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante.

Pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă legea prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani.

Inculpatul a accidentat pe o trecere de pietoni pe partea vătămată cauzându-i o vătămare a integrității corporale care a necesitat spre vindecare un număr de 90 de zile de îngrijiri medicale. Deci, fapta inculpatului nu este lipsită de importanță.

Apreciază că pedeapsa stabilită de prima instanță a fost correct individualizată astfel că, nu se justifică suspendarea executării pedepsei amenzii.

Inculpatul L. V., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 398 din 29 martie 2011 a Judecătoriei B. s-a dispus condamnarea inculpatului L. V., fiul lui V. și Ana, născut la data de (...) în comuna Ș., jud. B.-N., domiciliat în comuna Ș., sat P., nr.152, jud. B.- N., posesor al CI seria XB nr.1., CNP 1., fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin.2 și 4 Cod Penal, cu reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal (lipsa de antecedente penale a inculpatului) și făcând astfel aplicarea art. 76 alin. 1 lit. e Cod Penal, la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.63 ind. 1 Cod Penal.

S-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat conform art. 7 din Legea nr. 76/2008.

A fost obligat inculpatul L. V. să plătească părții civile Soș T. D., suma de 3.471,66 lei cu titlu despăgubiri civile materiale, suma de 10.000 lei cu titlu daune morale, suma de 1.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată și s-au respins celelalte pretenții civile formulate.

A fost obligat inculpatul L. V. să plătească părții civile S. C. de R. C.-

N., cu titlu cheltuieli de spitalizare suma de 1.629,38 lei, la care s-au adăugat dobânzile legale calculate începând cu data de 11 martie 2009 (din prima zi următoare datei externării) până la data achitării integrale a debitului și suma de 3.658,49 lei la care s-au adăuga dobânzile legale calculate începând cu data de 15 mai 2009 (din prima zi următoare datei externării) până la data achitării integrale a debitului.

A fost obligat inculpatul L. V. să plătească părții civile S. J. de U. B. suma de 809 lei cu titlu cheltuieli de spitalizare.

S-a constatat că repararea pagubelor la care a fost obligat inculpatul L. V. este garantată de SC A. - R. A. SA, în limita și condițiile contractului de asigurare.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Bistrița nr. 3., înregistrat la

Judecătoria Bistrița sub dosar nr. (...) a fost trimis în judecată inculpatul L.

V. pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 184 alin.

2 și 4 Cod penal.

În fapt, s-a reținut că în data de (...), la ora 06.15 organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că pe B-dul I. s-a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane. Ca urmare a cercetărilor efectuate în cauză s-au stabilit că în data de (...), în jurul orei 06.15, inculpatul L. V. a condus pe B-dul I. din mun. B., autoturismul marca VW Passat cu numărul de înmatriculare (...), avânddirecția de deplasare spre str. G. A. la trecerea pentru pietoni situată pe B- dul I., înainte de intersecția cu str. Iosif Vulcan, semnalizată și marcată corespunzător, nu i-a acordat prioritate de trecere părții vătămate, Soș T. D., care era angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, din dreapta spre stânga în direcția de deplasare a autoturismului. Aceasta a fost colizionată cu partea din față a autoturismului, fiind proiectată pe carosabil. A. s-a soldat cu rănirea lui Soș T. D., acesta fiind transportat la S. J. B.-N.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 1256/lI/b/90 eliberat la data de (...) de către S. J. de M. L. B.-N., a rezultat că leziunile suferite de partea vătămată Soș T. D. necesită pentru vindecare un număr de 85-90 zile de îngrijiri medicale.

În cauză, partea civilă S. T. D., prin scriptul de la (f. 168), arată că se constituie parte civilă cu suma de 4.000 lei reprezentând daune materiale și

10.000 lei cu titlu de daune morale.

Totodată, S. J. B.-N. se constituie parte civilă cu suma de 809 lei reprezentând cuantumul cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate Soș T. D..

De asemenea, S. C. de R. C.-N. - S. C. R. O. și T. se constituie parte civilă cu suma de 5287,87 lei reprezentând cuantumul cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate Soș T. D..

Inculpatul, L. V., audiat fiind la termenul de judecată din 16 martie

2010, arată că starea de fapt reținută în rechizitoriu corespunde realității, cu precizarea că partea vătămată a apărut brusc pe trecerea de pietoni, intenționa să o traverseze în alergare, a frânat brusc, dar nu a reușit să evite coliziunea. Inculpatul precizează că este de acord să o despăgubească pe partea vătămată însă suma solicitată este prea mare, că a ținut legătura cu aceasta și a ajutat-o inclusiv cu bani, după care a plecat în Germania, la muncă pentru face bani în vederea despăgubirii (f.58).

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv cele ale dosarului de urmărire penală nr. 3. al P. de pe lângă Judecătoria Bistrița, declarația dată de inculpat în faza de judecată (f. 58) și depozițiile martorilor M. D. (f. 59), H. M. L. (f. 73), L. A. (f. 74), H. I. (f. 88) și M. A. A. (f. 89), audiați pe parcursul judecății, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În data de (...), în jurul orei 06.15, inculpatul L. V. a condus pe B-dul

I. din mun. B., autoturismul marca VW Passat cu numărul de înmatriculare (...), având direcția de deplasare spre str. G. A. la trecerea pentru pietoni situată pe B-dul I., înainte de intersecția cu str. Iosif Vulcan, semnalizată și marcată corespunzător, nu i-a acordat prioritate de trecere părții vătămate, Soș T. D., care era angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, din dreapta spre stânga în direcția de deplasare a autoturismului. Aceasta a fost colizionată cu partea din față a autoturismului, fiind proiectată pe carosabil. A. s-a soldat cu rănirea lui Soș T. D., acesta fiind transportat la S. J. B.-N.

C. certificatului medico-legal nr. 4449/II/b/283 eliberat la data de (...) de către S. J. de M. L. B.-N., leziunile suferite de partea vătămată Soș T. D. necesită pentru vindecare un număr de 54-55 zile de îngrijiri medicale.

Ulterior eliberării certificatului medico-legal sus-menționat, partea vătămată a depus la dosarul cauzei acte medicale care atestă că în perioadele 02.03-(...), 28.04-(...) a fost internată în S. C. de R. C.-N. - S. C. R. O. și T., unde a suferit intervenții chirurgicale la piciorul la care a fost lovit în accidentul rutier din data de (...).

Pentru a se stabili numărul de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor suferite de partea vătămată (necesar pentru o corectă încadrarejuridică a faptei), s-a dispus efectuarea în cauză a unei constatări medico- legale. C. raportului de constatare medico-legală nr. 1256/lI/b/90 eliberat la data de (...) de către S. J. de M. L. B.-N., leziunile suferite de partea vătămată Soș T. D. necesită pentru vindecare un număr de 85-90 zile de îngrijiri medicale.

La data producerii accidentului, vizibilitatea era bună pe timp de noapte. In zona în care s-a produs evenimentul rutier, acționează indicatoarele rutiere "Restricție de viteză 30 km/h" Și „. pentru pietoni".

Totodată, pe partea carosabilă exista marcaj de traversare pentru pietoni. A. s-a produs pe fondul nerespectării regulilor de circulație de către inculpatul L. V., respectiv acesta nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea drumului public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător. Cu alte cuvinte, inculpatul se face vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 72 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rep. și art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a ordonanței sus¬menționate, potrivit cărora

„conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător". încălcare care are legătură de cauzalitate cu producerea accidentului.

Raportat la starea de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului L. V. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul cu nerespectarea prevederilor legale în materie, cauzând un accident de circulație, urmare căruia partea vătămată Soș T. D. a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 85-90 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin.2 și 4 Cod Penal, motiv pentru care cu, reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal ( lipsa de antecedente penale a inculpatului ) și făcând astfel aplicarea art. 76 alin. 1 lit. e Cod Penal, instanța l-a condamnat la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală.

La stabilirea vinovăției inculpatului, instanța a avut în vedere conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului întocmit de P. R. imediat după producerea accidentului, precum și declarațiile date de martorii H. M. și H. I., ce au asistat la măsurătorile efectuate cu acea ocazie. Totodată, instanța a luat în considerare declarațiile date de părți pe parcursul procesului penal.

La alegerea pedepsei, instanța a avut în vedere circumstanțele concrete de comitere a infracțiunii, consecințele acesteia, atitudinea procesuală sinceră adoptată de inculpat și lipsa antecedentelor penale ale acestuia. În ceea ce privește cuantumul pedepsei amenzii aplicate inculpatului, instanța a apreciat că se impune poziționarea acesteia în prima parte a grilei de sancționare, dar pe un palier de natură să atragă atenția inculpatului asupra faptelor sale și care să conducă la reeducarea sa.

Totodată, instanța a atras atenția inculpatului asupra disp. art.63 ind. 1 Cod Penal.

S-a dispus recoltarea de probe biologice de la inculpat conform art. 7 din Legea nr. 76/2008.

În latura civilă a procesului penal conform art. 14 și art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 Cod civil, instanța a obligat inculpatul L. V. să plătească părții civile Soș T. D., suma de 3.471,66 lei cu titlu despăgubiri civile materiale, suma de 10.000 lei cu titlu daune morale și a respins celelalte pretenții civile formulate.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor civile materiale, instanța a avut în vedere factura fiscală de la fila 15 privind unele medicamente (suma de 1.513,70 lei), factura fiscală de la fila 11, privind orteza de genunchi achiziționată (suma de 185 lei), total bonuri fiscale medicamente (311,32 lei), total cheltuieli de transport la unitățile medicale conform bonurilor de benzină depuse la dosar (suma de 320 lei), diferență salariu conform actelor depuse la dosar fila 178 și urm. (856 lei), contravaloare alimentație pe perioada cu probleme medicale conform bonurilor depuse la dosar (209,64 lei) și cheltuieli de eliberare a certificatului medico legal (76 lei). Instanța apreciază că daunele materiale invocate de partea civilă sunt reale și rezonabile, suma de bani acordată cu titlu despăgubiri civile având ca fundament documentele depuse la dosar în acest sens. În ceea ce privește celelalte pretenții civile formulate, instanța le-a respins ca nedovedite.

Cu privire la daunele morale acordate, raportat la suferințele fizice și traumele psihice inerente leziunilor corporale suferite în urma accidentului rutier a cărui victimă a fost partea civilă și având în vedere privațiunile și neplăcerile suportate de aceasta pe perioada internării într-o unitate medicală, în vederea însănătoșirii sale, instanța de fond a apreciat că suma de bani solicitată cu acest titlu este corectă sub aspectul cuantumului, motiv pentru care l-a obligat pe inculpat să o plătească.

În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998

Cod civil, art. 106 din OUG 150/2002, instanța de fond l-a obligat pe inculpatul L. V. să plătească părții civile S. C. de R. C.-N., cu titlu cheltuieli de spitalizare suma de 1.629,38 lei, la care se vor adăuga dobânzile legale calculate începând cu data de 11 martie 2009 (din prima zi următoare datei externării) până la data achitării integrale a debitului și suma de 3.658,49 lei la care se vor adăuga dobânzile legale calculate începând cu data de 15 mai

2009 (din prima zi următoare datei externării) până la data achitării integrale a debitului.

În baza acelorași texte de lege, instanța a obligat inculpatul L. V. să plătească părții civile S. J. de U. B. suma de 809 lei cu titlu cheltuieli de spitalizare.

Totodată, potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în R., asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule. C. art. 50 alin. 1 din același act normativ, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea sau distrugerea de bunuri, instanța a constatat că repararea pagubelor la care a fost obligat inculpatul L. V. este garantată de SC A. - R. A. SA, în limita și condițiile contractului de asigurare.

În temeiul art. 193 Cod procedură penal, instanța de fond l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile de 1.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, iar în temeiul art. 191 Cod procedură penală, l-a obligat să plătească statului suma de 300 lei cu titlu cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul L. V. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând să se dispună suspendarea plății amenzii penale aplicate, reducerea sau reeșalonarea plății acesteia, deoarece nu dispune de resurse materiale suficiente pentru a o achita. Inculpatul nu a criticat sentința primei instanțe sub aspectul laturii civile.

Analizând recursul declarat, prin prisma actelor de la dosar, a motivelor invocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și al judecății, inculpatul recunoscând și el de altfel fapta comisă și necontestând încadrarea juridică.

În aceste condiții, Curtea va examina prezentul recurs strict prin prisma solicitării inculpatului, recursul vizând doar latura penală a cauzei.

Astfel, inculpatul a solicitat instanței de recurs suspendarea plății amenzii penale aplicate, reducerea sau reeșalonarea plății acesteia, deoarece nu dispune de resurse materiale suficiente pentru a o achita.

Examinând proporționalitatea pedepsei aplicate de către prima instanță în raport cu infracțiunea concret comisă, urmările ei și conduita procesuală a inculpatului, Curtea consideră că s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 72 Cod penal, instanța de fond orientându-se în mod just spre pedeapsa amenzii penale ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Având în vedere însă împrejurarea că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, care nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate angajate regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, constatând totodată că nici până în prezent acesta nu a achitat decât o sumă infimă din cheltuielile făcute de către victimă cu spitalizarea și ulterior cu recuperarea sa fizică, Curtea apreciază că nu se justifică o diminuare a cuantumului amenzii penale aplicate inculpatului, în caz contrar pedeapsa riscând să fie lipsită de rol aflictiv și sancționator.

Eșalonarea plății amenzii penale ține de faza de executare, după rămânerea definitivă a hotărârii, nefiind de competența instanței de recurs ci de competența instanței de executare.

Pe cale de consecință, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L. V. împotriva sentinței penale nr. 398 din 29 martie 2011 a Judecătoriei B..

În baza art. 193 C.pr.pen. se va dispune obligarea inculpatului la plata în favoarea părții civile Ș. T. a sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în recurs reprezentând onorariu avocațial.

Potrivit art. 192 alin. 2 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L. V., domiciliat în comuna Ș., sat P., nr. 152, jud. B. N. împotriva sentinței penale nr. 398 din 29 martie 2011 a Judecătoriei B..

Obligă pe inculpat să plătească părtii civile Ș. T. suma de 500 lei cheltuieli judiciare.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A. D. L. M. B. C. I.

M. V.-G.

G.IER, Red.A.D.L. Dact.H.C./4 ex./(...) Jud.fond: M.F. Macidon;

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1380/2011, Curtea de Apel Cluj