Decizia penală nr. 126/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.126/A/2011
Ședința publică din 23 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. P., judecător JUDECĂTOR : V. G.
G. : D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. D. S.
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul V. O. împotriva sentinței penale nr.287 din 17 mai 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr.(...), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Urcan Ciprian, în substituirea av.P.escu R. Mihnea, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul inculpatului solicită amânarea cauzei față de lipsa de procedură cu partea vătămată, care nu a fost citată.
Întrebat fiind, inculpatul arată că a declarat apel, deoarece este nemulțumit de pedeapsa aplicată de instanța de fond.
Apărătorul inculpatului, față de precizarea făcută la termenul de astăzi de inculpat, în sensul că apelul vizează doar latura penală, nu mai solicită amânarea cauzei.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și judecând, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante. Inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, la o pedeapsă de 12 ani închisoare, făcându-se aplicarea art.320/1
C.pr.pen. Limitele de pedeapsă pentru infracțiunea comisă sunt de la 6 ani și 8 luni la 13 ani închisoare, în condițiile reținerii art.320/1 C.pr.pen. Instanța de fond i-a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege, deși acesta a recunoscut și regretat comiterea faptei, suferă de un retard mintal și chiar dacă discernământul nu lipsește conform actelor medicale, se poate pune un semn de întrebare cu privire la acesta. În concluzie, solicită aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere persoana inculpatului și conduita acestuia după săvârșirea faptei. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată este pe măsura gravității faptei comise, având în vedere și vârsta persoanei vătămate, de numai 13 ani.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
C U R T E A
Asupra apelului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Tribunalul Maramureș prin sentința penală nr.287 din 17 mai 2011 în temeiul art. 197 alin. 1 și 3 C. raportat la art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., a condamnat pe inculpatul V. O., fiul lui N. și V., născut la data de (...) în Târgu Lăpuș, jud. M., cetățean român, cu antecedente penale, CNP 1., în prezent aflat în Penitenciarul Gherla la 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b C. pe o perioadă de 8 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. În temeiul art. 71 C., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b C. În temeiul art. 350 C.pr.pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C., s-a scăzut din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive, de la data de (...) la zi. În temeiul art. 14 C.pr.pen. și art. 17 C.pr.pen. raportat la art. 348 C. fost obligat inculpatul la plata către partea vătămată V. G., reprezentat legal de V. A., a sumei de 50.000 lei, reprezentând despăgubiri pt. daune morale. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care, 150 lei onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondurile M.ui Justiției către d-na av. Moțoc Andrada Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Inculpatul V. O. și partea vătămată V. G. locuiesc în cartierul P., situat pe raza localității V. L., jud. M. și sunt rude în grad îndepărtat, împrejurare în raport de care primul cunoștea faptul că partea vătămată este minoră, în vârstă de 13 ani și 7 luni. Din declarațiile inculpatului, coroborate conform art. 69 Cod procedură penală cu declarațiile părții vătămate, a rezultat că la data de (...), în jurul orei 16,00, V. O. s-a întâlnit cu minorul V. G. în pădurea situată în apropierea locuințelor acestora. Aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, conform propriilor susțineri, inculpatul V. O. l-a imobilizat pe minorul V. G. și după ce i-a îndepărtat pantalonii, i-a pus mâna la gură ca să nu țipe și a întreținut cu acesta relații sexuale anale. Inculpatul a fost surprins de martorul C. P. și întrucât s-a speriat, a părăsit în grabă locul faptei, iar partea vătămată s-a deplasat la locuința sa, unde i-a relatat ce s-a întâmplat mamei sale V. L., aceasta sesizând organele de poliție. Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 233/(...) întocmit de S. M.-L. județean Baia Mare - M., partea vătămată V. G. a prezentat la data examinării leziuni anale care s-au putut produce în cadrul unui contact sexual anal și pot data din (...). Inculpatul V. O. a recunoscut săvârșirea faptei de care este acuzat, iar prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 72/(...) întocmitde C. medico-legal Sighetu Marmației s-a concluzionat că acesta prezintă diagnosticul „retardare mentală ușoară cu tulburări de comportament";, însă are capacitatea psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale, discernământul fiind păstrat. În raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că fapta săvârșită de inculpatul V. O., constând în aceea că la data de (...), prin violență, a întreținut relații sexuale anale cu partea vătămată V. G., în vârstă de 13 ani și 7 luni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. 1,3 Cod penal. Având în vedere incidența în cauză a dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală, instanța a reținut că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 197 alin. 1,3 Cod penal se reduc cu o treime. În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 72 Cod penal instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b Cod penal pe o perioadă de 8 ani, apreciind că acestea corespund scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52 Cod penal. La individualizarea judiciară a pedepsei stabilite instanța a avut în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunii săvârșite, particularizat prin agresivitatea manifestată de inculpat, concretizată în imobilizarea victimei și supunerea acesteia prin forță la întreținerea de acte sexuale anale, profitând de imposibilitatea ei de a se apăra din cauza staturii și caracteristicilor fizice, fiind practic un copil, vârsta victimei, respectiv 13 ani și 7 luni, prin consecințele grave produse asupra dezvoltării fizice și psihice a acesteia din urmă, dar și comportarea sinceră pe parcursul procesului adoptată de inculpat concretizată prin parcurgerea procedurii prevăzute de art. 3201 Cod procedură penală. De asemenea, în temeiul art. 71 Cod penal instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a,b Cod penal apreciind că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercitarea acestor drepturi. În temeiul art. 350 Cod procedură penală, având în vedere pedeapsa aplicată și faptul că temeiurile care au determinat inițial privarea de libertate a inculpatului subzistă și în prezent, instanța a menținut măsura arestării preventive, iar în baza art. 88 Cod penal, a dedus perioada reținerii și arestării de la data de (...) la zi. Sub aspectul laturii civile a cauzei, deși partea vătămată V. G. nu a formulat pretenții civile în cauză, în temeiul art. 14 și 17 Cod procedură penală, din oficiu, instanța a dispus obligarea inculpatului la plata către acesta a sumei de 50.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, cuantumul stabilit constituind o reparație echitabilă și suficientă pentru prejudiciul adus părții vătămate. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care, 150 lei onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondurile M.ui Justiției către d-na av. Moțoc Andrada. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul V. O. solcitând admiterea căii de atac promovate, desființarea soluției tribunalului și judecând pe fond cauza, reducerea pedepsei aplicate de către instanța de fond, ținând cont de modul de derulare a activității infracționale, decircumstanțele personale și de cele reale referitoare la faptele ilicite. Arată că a cooperat cu organele judiciare, a recunoscut și regretat sincer infracțiunea comisă. Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări: Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, a persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului. Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal. Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești. Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului. Tribunalul Maramureș a reținut judicios starea de fapt, vinovăția inculpatului, elementele constitutive ale infracțiunii și încadrarea juridică a acesteia. Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului stabilirii acesteia, așa încât respectarea lui este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în modreal persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Actele de constrângere a părților vătămate de orice sex (în speță, masculin) la raporturi sexuale, exercitate de inculpat, sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de către instanța de apel, în alegerea pedepsei. Realizarea raporturilor intime cu persoane de sex masculin, prin constrângerea acestora, neputința lor de a se apăra sau de a-și exprima voința, constituie forma cea mai brutală de încălcare a libertății lor sexuale și totodată, jignirea cea mai profundă ce li se poate aduce. În afară de aceasta, faptele pot atrage și alte consecințe de mare gravitate (dezechilibru moral, cu implicații în viața de familie sau în societate, o vătămare corporală, moartea sau sinuciderea victimelor). Probele dosarului dovedesc fără dubiu că fapta a fost realizată în condițiile existenței agravantei reglementate de art.197 alin.1 și 3 C., inculpatul comițând infracțiunea de viol asupra unui minor în vârstă de 13 ani și 7 luni. Astfel, fiind sub influența alcoolului, apelantul V. O. l-a imobilizat pe minorul V. G., aflat la cules de lemne și după ce i-a îndepărtat pantalonii, a întreținut cu acesta relații sexuale anale, prin violență și constrângere, conform constatării cuprinse în actul medico-legal atașat dosarului. Nu este lipsit de importanță că inculpatul și victima minoră sunt rude în grad îndepărtat, astfel că apelantul cunoștea că partea vătămată este sub 15 ani. Față de întreaga activitate infracțională derulată, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății. Sub aspectul individualizării pedepsei, în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii sale, (parte vătămată minoră), dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine sinceră cu privire la infracțiunea realizată. Față de natura infracțiunii comise, cu un pericol social ridicat, inculpatul a fost supus unei expertizări psihiatrice, din concluziile actului medico-legal depus la fila 48 u.p.rezultând că acesta suferă de ". mentală ușoară cu tulburări de comportament, dipsomanie";, având însă discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care este cercetat. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 - , potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni";. Individualizarea sancțiunii trebuie efectuată și prin prisma datelor ce țin de sănătatea mentală a celui în cauză. Fapta unei persoane de a comite infracțiuni privitoare la viața sexuală asupra unui minor în vârstă de 13 ani și 7 luni, este neîndoielnic gravă, apreciată ca atare și de legiuitor, care reglementează și sancționează ca o variantă calificată o asemenea activitate. Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului. Suferința organică și psihică, respectiv retardare mentală care dă un specific cu totul deosebit circumstanțelor faptelor, unită cu poziția inculpatului în cursul procesului penal, cu vârsta lui de 19 ani și lipsa instrucției școlare impune menținerea pedepsei acordate de prima instanță, apreciată ca îndestulătoare pentru reeducarea celui în cauză și față de exigențele prevenției generale. Față de modul concret de săvârșire a faptei, cuantumul pedepsei rezultante de 12 ani închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor sancțiunii, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului, ca prin programele educaționale desfășurate și în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar și prin restrângerea libertății presupusă de o asemenea modalitate de executare la conștientizarea consecințelor infracțiunii, în vederea unei reinserții sociale reale a acestuia. Cuantumul sancțiunii nu se impune a fi redus față de gravitatea faptei comise, consecințele acesteia, rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni. Pentru motivele de preced, se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat conform art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen. În baza art.350 C.proc.pen.se va menține starea de arest a inculpatului V. O. Cum în cauză, temeiul arestării îl constituie disp.art.148 alin.1 lit.f C.proc.pen. și acesta nu a dispărut, iar în cursul judecății în primă instanță s-a stabilit vinovăția inculpatului urmează a se constata că se impune necesitatea menținerii în continuare a măsurii arestării preventive. Săvârșirea acestor infracțiuni, precum și modalitatea de realizare denotă un potențial criminogen ridicat și un pericol social major. În concluzie, existența cazului de arestare prev.de art.148 lit.f Cod proc.pen. este pe deplin probat, așa încât revocarea măsurii preventive a arestării nu se impune. Întrucât infracțiunea săvârșită prezintă un deosebit grad de pericol social, inculpatul fiind, de altfel, condamnat la 12 ani de închisoare de către instanța de fond, se impune menținerea stării de arest pe parcursul soluționării apelului, persistând motivele ce au stat la baza luării acestei măsuri. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 3002 și ale art.160b rap.la art.350 Cod proc.pen. cât și prevederile art. 5 pct.1 lit. a și c din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea va menține starea de arest a inculpatului deținut în Penitenciarul Gherla, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs.Franța). Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Maramureș nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 paragraf 1 lit. a din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeași instanță în cauza Wemhoff contra Germaniei. Prin modul de aplicare a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este și în acord cu decizia CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. În baza art.381 C.proc.pen.și art.88 C.se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv începând cu data de 25 martie 2011 și până la zi. Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art.189 C.proc.pen. Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen., va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DE C I D E Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. O., detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 287 din 17 mai 2011 a T.ui M.. Mentine starea de arest a inculpatului Potrivit art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 23 iunie 2011 în prezența inculpatului arestat. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, G., D. P. V. G. D. S. 3 ex. - (...)jud.fond.R. A.
red.PD/CA
| ← Decizia penală nr. 1806/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1891/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
