Decizia penală nr. 148/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMA.A

CURTEA DE APEL CLUJ SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.148/A/2011

Ședința publică din 08 septembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. B. judecător

JUDECĂTOR: V. G.

GREFIER: D. S.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.

S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul C. A. împotriva sentinței penale nr.211/D din data de (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr.(...), trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev.de art.20 rap.la art.174, 175 lit.i C. cu aplic.art.73 lit.b C. și art.37 lit.b C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Șinca R., în substituirea av.L.ci A., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind partea civilă S. C. de P. C. N.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul Parchetului invocă excepția tardivității apelului declarat de inculpat. A., acesta a declarat apel la 25 iulie 2011, în condițiile în care comunicarea hotărârii s-a făcut la

26 mai 2011.

Apărătorul inculpatului solicită repunerea în termenul de apel. A. a fost arestat la 04 iulie 2011 și a declarat apel la 25 iulie 2011, motivul întârzierii nefiindu-i imputabil inculpatului. A. nu poate citi sau scrie pentru că nu are școală și se afla internat în spital, sub efectul medicamentației.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că memoriul de apel i l-a redactat un coleg, pentru că nu știe să scrie și să citească. De asemenea, arată că era internat în spital, astfel că s-a aflat în imposibilitate de a declara apel mai repede.

Curtea a rămas în pronunțare pe excepția invocată în cauză.

C U R T E A

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj înregistrat sub nr. de mai sus, a fost trimis în judecată inculpatul C. A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 20 C. rap. la art. 174 C., art. 175 lit. i C., cu aplicarea art. 73 lit. b C. și art. 37 lit. b C., reținându-se în principal că, în data de (...), în jurul orelor 17,00, în timp ce se afla într-un parc din cartierul M. din C.-N., în apropierea străzii I., inculpatul 1-a înjunghiat în spate pe partea vătămată C. M.-D. (zona toracică stângă posterioară), cu un obiect tăietor-înțepător, provocându-i leziuni care aunecesitat pentru vindecare un număr de 25-28 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.

Prin sentința penală nr. 211/(...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), afost condamnat inculpatul C. A., fiul lui I. și H., născut la data de (...) în Dej, jud. C., cetățean român, fără studii, fără ocupație, recidivist, dom. în com. C., nr.10, jud. C., CNP 1., posesor al C.P. seria PC nr.0., în baza art.20 C. rap. la art.174, art.175 lit.i C., cu aplicarea art.73 lit.b C., art.76 lit.b C. și art.37 lit.b C., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, la pedeapsa de 6 (ș ase ) an i înch iso are și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C. S-a făcut aplicarea art.71 alin.2 și art.64 lit.a, b C. S-a constatat că partea vătămată C. M.-D. nu a formulat pretenții civile în cauză. În temeiul art.14 și 346 C.pr.pen. mb. cu art.998 C.civ., a fost obligat inculpatul la cheltuielilor de spitalizare în sumă de 2267, 75 lei către partea civilă S. C. de P. „. D. C.-N. C. art.189 C.pr.pen., s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de 200 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu

(cuvenit av. Nuț Corneliu-Tudor), avansat din F.M.J. Potrivit art.191

C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 700 lei.

P. a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele :

În data de (...), în jurul orelor 17,00, partea vătămată C. M.-D. se afla în parcul din apropierea blocului în care locuiește, situat pe strada I. din C.-

N., unde stătea pe o bancă alături de martorul S. A. La un moment dat în parc au intrat patru persoane de etnie rromă (inculpatul C. A. și trei femei) care au început să se certe între ele, să facă gălăgie, speriindu-i pe copiii care se jucau în parc. Partea vătămată C. M.-D. s-a ridicat de pe bancă și s-a dus înspre cei patru rromi, spunându-le să plece de acolo, iar inculpatul C. A. s-a îndreptat înspre C. M.-D., având în mâna dreaptă un cuțit cu lama de

10-12 cm lungime (sau un alt obiect metalic ascuțit), pe care îl agita în fața părții vătămate. În această situație, partea vătămată, pentru a evita o eventuală agresiune a inculpatului, l-a lovit pe acesta de două ori cu pumnii în cap, a treia lovitură nu și-a mai atins ținta, astfel că partea vătămată s-a dezechilibrat și, întorcându-se cu spatele la inculpat, a vrut să fugă, dar nu a mai apucat fiindcă inculpatul 1-a lovit cu cuțitul în spate, o singură dată, în partea superioară stângă. Partea vătămată s-a deplasat la un cabinet medical aflat în apropiere, unde i s-a acordat primul ajutor, iar apoi a fost transportată cu ambulanța la UPU 1 C.-N. C. M.-D. a fost internat timp de șapte zile la C. de C. T., cu diagnosticul „traumatism toracic deschis, plagă prin înjunghiere toracică stg, hemopneumotorace stg. hipertensiv" și a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.7063/II/a/189 din (...) întocmit de către I. C.-N. (f.21-22 d.u.p.), leziunile suferite de C. M.-D. i- au pus în primejdie viața, au necesitat pentru vindecare un număr de 25-28 zile de îngrijiri medicale și s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor- înțepător.

Inculpatul C. A. a dispărut de la locul comiterii agresiunii și, cu toate că a fost dat în urmărire și a fost căutat de către organele de poliție, nu a fost depistat până în prezent. După comiterea faptei a fost văzut de mai multe persoane cărora le-a spus că fuge din loc în loc din cauza organelor de poliție care îl caută de mai mult timp (f.63-81 d.u.p.).

Partea vătămată C. M.-D. a relatat circumstanțele comiterii faptei astfel cum au fost expuse anterior, precizând că nu formulează pretențiicivile în cauză, dar solicită tragerea la răspundere a inculpatului pentru fapta comisă (f. 11-14 d.u.p. și f.11 dosar instanță).

În cauză au fost audiați în calitate de martori numiții S. D.-C., S. A., P.

N. și L. T.

M. S. D.-C. a declarat, în faza de urmărire penală, că în data de (...) se afla în parcul din apropierea domiciliului său, unde o supraveghea pe fetița sa minoră. La un moment dat au sosit patru persoane de etnie rromă (trei femei și un bărbat) care aveau cu ele un cărucior plin cu fier vechi. Partea vătămată C. M.-D. s-a îndreptat înspre acele persoane și le-a spus să plece de acolo, înjurându-le. Bărbatul de etnie rromă, identificat ulterior ca fiind inculpatul C. A., a vrut să meargă înspre partea vătămată, dar a fost împiedicat de două dintre cele trei femei, iar apoi, dintr-o dată, inculpatul s- a repezit înspre căruciorul cu fier vechi, de unde a luat o bucată de metal ascuțită, lungă de 10-15 cm, pe care o ținea într-o cârpă. Inculpatul s-a îndreptat înspre partea vătămată C. M.-D., iar acesta s-a retras înspre banca pe care stătuse anterior. M. a afirmat că după trei-patru secunde, timp în care vizibilitatea i-a fost obturată de toboganul aflat între el și cele două persoane, inculpatul s-a îndreptat înspre cărucior și apoi a plecat de acolo împreună cu cele trei femei cu care venise. M. a mai precizat că s-a deplasat spre banca în apropierea căreia a avut loc incidentul și a discutat cu o persoană mai în vârstă care i-a spus că partea vătămată a fost lovită în spate și i-a fost provocată o rană care sângera abundent. M. S. D.-C. a afirmat cu certitudine că bărbatul de etnie rromă l-a înjunghiat pe C. M.-D. cu obiectul metalic pe care îl avea în mână; de asemenea, a precizat că inculpatul are pe mână un tatuaj, ceea ce este consemnat și în raportul pentru darea în consemn a inculpatului (f.39-40 d.u.p.).

În fața instanței de judecată, martorul S. D.-C. a precizat că bărbatul de etnie rromă s-a repezit spre cărucior și a luat o bucată de metal ascuțit, care semăna cu o pilă, având dimensiunea de 15-20 cm, după care s-a îndreptat spre partea vătămată, înjurându-se reciproc. Partea vătămată s-a retras câțiva metri în spate, iar apoi, când au ajuns unul în fața celuilalt, s- au lovit reciproc, după care bărbatul de etnie rromă s-a îndreptat spre femeile care îl însoțeau, părăsind liniștiți parcul, fără a se grăbi. Mai arată martorul că a văzut exact momentul în care cei doi și-au aplicat loviturile, și poate preciza că partea vătămată l-a lovit pe bărbatul de etnie rromă cu pumnul în zona capului, în timp ce acesta din urmă l-a lovit pe partea vătămată cu pumnul în care ținea acel obiect ascuțit, o dată sau de două ori, în zona spatelui (bărbatul de etnie rromă fiind mult mai scund decât partea vătămată). În sfârșit, martorul mai arată că pe bărbatul de etnie rromă l-a văzut de mai multe ori în zona respectivă și îl știa după fizionomie, ulterior recunoscându-l fără nici un fel de probleme pe inculpatul C. A., cu ocazia prezentării fotografiilor de către organele de poliție (martorul precizând chiar că cel mai ușor i-a fost să-l recunoască pe inculpat după aspectul urechilor - f.45 dosar instanță).

M. S. A., care stătuse pe aceeași bancă pe care a stat și partea vătămată, a declarat că nu a urmărit incidentul dintre inculpat și C. M.-D., însă acesta i-a spus că fusese înjunghiat de bărbatul de etnie rromă și a văzut că era plin de sânge pe spate, astfel că partea vătămată a plecat imediat înspre un cabinet medical aflat în apropiere (f.42 d.u.p. și f.21 dosar instanță).

M. P. N. a declarat că la sfârșitul lunii septembrie 2009 s-a întâlnit întâmplător în cartierul M., cu numitul L. T. care i-a relatat că în aceeași zi, C. A. ar fi înjunghiat cu cuțitul în spate două persoane, iar din acea zi nu 1- a mai văzut pe C. A. M. a precizat că nu are o locuință stabilă și se adăpostea, ca și C. A., în locuințe improvizate aflate la liziera pădurii din capătul cartierului M. (f.43-44 d.u.p.).

Fiind audiat în data de (...), martorul L. T. a declarat că-l văzuse ultima dată pe C. A. înainte cu o săptămână, având cu el o cantitate de fier vechi, iar cu acea ocazie, C. A. i-a povestit că îl lovise cu cuțitul pe un bărbat care intervenise între el și soția lui în timp ce se certau (f.46 d.u.p.).

Au fost efectuate recunoașteri după planșa foto, ocazie cu care partea vătămată C. M.-D. și martorul S. D.-C. l-au indicat fără ezitare pe inculpatul C. A. drept persoana care, în data de (...), l-a înjunghiat pe partea vătămată (f.48-62 d.u.p.).

Fapta descrisă mai sus se probează prin : proces-verbal de constatare

(f.8-9 d.u.p.), declarațiile părții vătămate (f.11-14 d.u.p. și f.11 dosar instanță), declarațiile martorilor audiați în cauză (f.48-62 d.u.p. și f.21, 45 dosar instanță) și raportul de constatare medico-legală nr.7063/II/a/189 din (...) întocmit de I. C.-N. (f.21-22 d.u.p.).

S. C. de P. „. D." din C.-N. a comunicat că se constituie parte civilă împotriva inculpatului C. A. cu suma de 2267,75 lei, reprezentând valoarea prestațiilor medicale acordate părții vătămate (f.26 d.u.p.).

În drept, fapta inculpatului C. A. care, la data de (...), în jurul orelor

17,00, în timp ce se afla într-un parc din cartierul M. din C.-N., în apropierea străzii I., l-a înjunghiat în spate pe partea vătămată C. M.-D. (zona toracică stângă posterioară), cu un obiect tăietor-înțepător, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 25-28 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. și ped. de art.20 C. rap. la art.174 C., art.175 lit.i C.

Deoarece, după cum rezultă din declarațiile părții vătămate C. M.-D. și ale martorului S. D.-C., anterior acțiunii agresive a inculpatului, acesta a fost insultat și lovit cu pumnul de către partea vătămată, în favoarea inculpatului C. A. a fost reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art.73 lit. b C.

Totodată, față de inculpat sunt aplicabile și dispozițiile art.37 lit.b C. privind recidiva mare postexecutorie, acesta fiind condamnat anterior la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prin sentința penală nr.330/(...) a T.ui C. (rămasă definitivă prin decizia penală nr.4720/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție), inculpatul fiind arestat la data de (...) și liberat condiționat la data de (...), cu un rest de pedeapsă neexecutată de 428 de zile de închisoare, care s-a împlinit până la data comiterii prezentei infracțiuni (f.82 d.u.p.).

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a luat în considerare gradul de pericol social concret, foarte ridicat, al infracțiunii săvârșite, împrejurarea că inculpatul s-a sustras de urmărire penală și judecată, precum și faptul că acesta este recidivist, fiind condamnat anterior tot pentru o infracțiune comisă cu violență (tâlhărie).

În consecință, făcând și aplicarea dispozițiilor art.76 lit. b C. vis-a-vis de starea de provocare în care a acționat inculpatul, instanța a considerat că o pedeapsă de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64lit.a și b C. aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, a fost în măsură să contribuie la reeducarea lui. S-a făcut aplicarea art.71 alin.2 și art.64 lit. a, b C. De asemenea, s-a constatat că partea vătămată C. M.-D. nu a formulat pretenții civile în cauză. În temeiul art.14 și 346 C.pr.pen. comb. cu art.998 C.civ. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor de spitalizare în sumă de 2267, 75 lei către partea civilă S. C. de P. „. D. C.-N. C. art.189 C.pr.pen., s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de 200 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Nuț Corneliu-Tudor), avansată din F.M.J. Potrivit art.191 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 700 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat apel, prin apărătorul său, inculpatul C. A., solicitând repunerea în termenul de apel, întrucât motivul întârzierii nefiindu-i imputabil inculpatului.

La termenul din data de (...), Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. a invocat excepția tardivității apelului, excepție care urmează să fie admisă,motivat pe următoarele:

Potrivit art. 363 alin. 1 C.proc.pen., termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

A.. 3 al aceluiași articol prevede că „pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare. P. părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituții militare de învățământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv";.

În speță, așa cum rezultă din dovada de comunicare a sentinței penale nr. 211/D/(...), aflată la fila 55 dosar fond, hotărârea primei instanțe i-a fost comunicată apelantului la data de (...), iar apelul a fost formulat la data de (...) (f. 2), apelul fiind declarat cu depășirea evidentă a termenului legal de 10 zile, ultima zi pentru declarare în termen a recursului fiind data de 6 iunie

2011.

Așa fiind, având în vedere și dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p. Curtea urmează să respingă ca tardiv apelul declarat de inculpat.

În temeiul art. 189 și 192 alin. 2 C.p.p. se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge ca tardiv apelul declarat de inculpatul C. A., împotriva sentinței penale nr. 211 din 24 mai 2011 a T.ui C..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 8 septembrie 2011 în prezența inculpatului arestat.

GREFIER Red.MB/dact.MS

5 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 148/2011, Curtea de Apel Cluj