Decizia penală nr. 1801/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1801/R/2011

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : M. R.

JUDECĂTORI : I. C. M.

C. V.

GREFIER : T. G.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C.

O. și T. -

S. Teritorial C. reprezentat prin P. :

TUDOR RADIAN KREISZER

S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect recursul declarat de inculpatul C. A. G. împotriva sentinței penale nr. 357 din 31 martie 2011 pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fraudă informatică, prev. și ped. de art. 26 C., raportat la art. 49 din legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. și art. 37 lit. a C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului C. A. G., av. P. P., cu delegație avocațială la dosar, în substituirea av. M. Horea, cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind inculpatul C. A. G.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul inculpatului C. A. G. apreciază că nu este îndeplinită procedura de citare cu inculpatul, astfel că solicită recitarea acestuia și prin afișare la C. L.

Reprezentantul Parchetului, față de lipsa de procedură cu inculpatul C. A.

G. solicită amânarea judecării cauzei.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către apărătorul inculpatului C. A. G., în vederea citării acestuia și prin afișare la C. Local, constatând îndeplinită procedura cu inculpatul la două adrese cunoscute ale acestuia, la una din adresele la care s-a dispus citarea nefiind permisă afișarea deoarece nu a permis-o noul proprietar. Mai mult, potrivit dispozițiilor legale, inculpatul avea obligația de a informa instanța cu privire la orice schimbare de domiciliu și de a arătata adresa de la care dorește să fie citat în recursul său. De altfel, din înscrisul depus la dosar intitulat „recurs"; rezultă că acesta a fost formulat de apărătorul inculpatului fără a se preciza vreo adresă a acestuia.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului C. A. G. solicită a se avea în vedere că recursul declarat de către inculpat vizează latura penală a cauzei, respectiv cuantumul pedepsei. Constată că inculpatul a beneficiat de prevederile art. 320/1 C.pr.pen., dar solicită a se avea în vedere toate înscrisurile depuse în probațiune la fond, pentru a se da o eficiență și mai mare circumstanțelor atenuante reținute în cauză, respectiv art. 74 lit. a C., cu consecința reducerii pedepsei. Cu onorariu din FMJ.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului, apreciind că pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 357/31 martie 2011 este corect dozată. Astfel, arată că inculpatul C. A. G. a fost condamnat pentru complicitate la infracțiunea de fraudă informatică, reținându-se că la ajutat pe coinculpatul R. V. în comiterea infracțiunii. Având în vedere că inculpatul are antecedente penale apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond a fost judicios și corect dozată. De asemenea, solicită a se avea în vedere poziția inculpatului, care nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține recursul.

Consideră, totodată, ca fiind corectă și modalitatea de executare a pedepsei, deoarece faptele deduse judecății au fost descoperite după împlinirea termenului de încercare și de aceea au fost reținute dispozițiile art. 83 alin. 2 C. și s-a reținut starea de recidivă.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.357 din 31 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul C. A. G., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fraudă informatică prev. și ped. de art.26

Cod penal rap.la art.49 din L. nr.161/2003, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal la o pedeapsa stabilita in condițiile art 320 indice 1 alin 7

C. proc. penala mod prin L. 2. cu aplic art 74 alin 2 C. penal rap. la art 76 lit d C. penal de 1 an si 8 luni închisoare

În temeiul art 37 .lit a C. penal s-a constatat ca prezenta fapta este comisa in condițiile recidivei mari postcondamnatorii primul termen la acesteia constând in pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare condiționată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat aplicata prin sentința penală nr.305 din (...) a Judecătoriei D. fapta fiind comisa in termenul de încercare al suspendării condiționate dar descoperita după expirarea termenului de încercare.

În baza art.83 alin.2 Cod penal. s-a constatat ca prezenta fapta a fost descoperita după expirarea termenului de încercare si menține suspendarea executării pedepsei dispusa prin sentința penală nr.305 din (...) a Judecătoriei D..

În temeiul art. 71 alin.2 C. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. pe durata prev. in art. 71 alin.2 C..

În baza art. 81 C. penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani si 8 luni stabilit in condițiile art 82 C. penal iar in baza art. 71 alin. 5 C. penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. penala s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 83 C. penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii condiționate a executării pedepselor.

A fost condamnat inculpatul B. B. C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fraudă informatică prev. și ped. de art.26 Cod penal rap.la art.49 din L. nr.161/2003, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fraudă informatică prev. și ped. de art.26 Cod penal rap.la art.49 din L. nr.161/2003, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal la o pedeapsa stabilita in condițiile art 320 indice 1 alin 7 C. proc. penala mod. prin L. 2. cu aplic art 74 lit a C. penal rap. la art 76 lit d C. penal de 1 an si 8 luni închisoare.

În temeiul art. 71 alin.2 C. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. pe durata prev. in art. 71 alin.2 C..

În baza art. 81 C. penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani si 8 luni stabilit in condițiile art 82 C. penal iar in baza art. 71 alin. 5 C. penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. penala s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 83 C. penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor.

În temeiul art. 118 alin 1 lit e , alin 4 C penal s-a dispus confiscarea speciala in favoarea statului de la inculpatul C. A. a sumei de 388,77 euro si a sumei de 346 USD sau echivalentul in lei calculat la cursul BNR din ziua confiscării sume rezultate in urma primiri comisionului de la inculpatul R. V. de la inculpatul B. B. a sumei de 466,84 euro si a sumei de 279,16 USD sau echivalentul in lei calculat la cursul BNR din ziua confiscării sume rezultate in urma primiri comisionului de la inculpatul R. V.

În temeiul art. 191 alin 1 si 2 C. proc. penala au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 1000 lei fiecare.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în cursul anului

2005, fără a se putea stabili cu exactitate data inculpatul R. V. s-a hotărât ca prin inducerea în eroare a mai multor părți vătămate de pe alte continente să obțină foloase materiale. Astfel, inculpatul a luat hotărârea să posteze pe diferite site-uri cum ar fi H. "http://www.marktplaats.nl" , le-a indus în eroare pe părțile vătămate R. D. D., K. T., N. C., A. T. B., S. L. P., D. Le (2 acte materiale), S. C., S. D., M. T., N. M., P. J. C., M. B., M. R., J. G., cetățeni australieni, canadieni, olandezi și belgieni, contribuind prin conduita sa la cauzarea unui prejudiciu total de 2213,65 euro și 1730 USD.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate instanța de fond a ținut seama de criteriile prev. de art.72 C., de gradul de pericol social concret al faptelor comise, raportat la urmarea produsă, la gradul de participare a inculpatului, la contribuția efectivă a acestuia, precum și la modalitățile și mijloacele de comitere a faptei. Apoi, s-a mai avut în vedere faptul că inculpatul este recidivist, dar cu toate acestea s-au luat în considerare și aspecte care atenuează potrivit art.74 alin.2 C. răspunderea penală astfel că instanța de fond a dat dovadă de o clemență deosebită coborând cuantumul pedepsei sub minimul prevăzut de textul incriminator și redus ca urmare a aplicării art.320 ind.1 C.

Față de cele ce preced, constatăm că recursul promovat este nefundat cu atât mai mult cu cât, apreciem că în cauză, în urma reținerii art.37 lit.a C. ( condamnarea anterioară fiind de 3 ani închisoare cu suspendare condiționată) și a aplicării art.83 alin.2 C. nu se mai putea dispune în baza art.81 C. suspendarea condiționată a executării pedepsei, nefiind îndeplinite condițiile cerute de acest text de lege. A. aspecte de nelegalitate nu vor putea fi însă remediate, în condițiile în care ne aflăm doar în recursul inculpatului și este aplicabil principiul non reformatio in peius.

Așa fiind, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat recursul declarat.

Va stabili în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU A. M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. A. G. domiciliat in

C. N., str. H., camin 12, camera 5 sau 15 împotriva sentinței penale nr. 357 din

31 martie 2011 a Judecătoriei C. N.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 9 noiembrie 2011 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. R. I. C. M. V. C.

T. G.

GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1801/2011, Curtea de Apel Cluj