Decizia penală nr. 1568/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a1
DECIZIA PENALĂ NR. 1568/R/2011
Ședința publică din 6 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B.-judecător
JUDECĂTORI: V. G.
D. P.
GREFIER : M. N.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. DE I. A I. DE C. O. ȘI T. S. T. C., reprezentat prin PROCUROR - D. D.
S-a luat spre examinare recursul formulat de inculpatul C. E., împotriva încheierii penale f.n. din 22 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...), al
T.ui C., cauza având ca obiect menținerea măsurii arestului preventiv, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev.și ped.de art.13 alin.1, 2 și 3 rap. la art. 12 al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001
La apelul nominal se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat A.-M. C., din cadrul Baroului de avocați
C., cu delegația la dosar.
P. de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,
Întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită în principal admiterea recursului, casareaîncheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv cu consecința punerii inculpatului în stare de libertate. În subsidiar, solicită luarea unei alte măsuri restrictive de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
În continuare se arată de apărătorul inculpatului că, nu se mai impune menținerea stării de arest a acestuia, instanța având posibilitatea luării unei alte măsuri restrictive neprivative de libertate. Cu privire la declarația mamei părții vătămate, se susține că aceasta este subiectivă și, astfel nu au apărut temeiuri noi și nu există indicii că inculpatul ar pune în primejdie bunul mers al prezentului proces penal.
Se mai arată că inculpatul s-a căsătorit cu partea vătămată. Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă încontinuare și din probele administrate nu rezultă indicii temeinice că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei reținute în sarcina sa. Lăsarea inculpatului în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la gravitatea concretă a faptei.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat deinculpat ca nefondat, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiind legală
și temeinică. În continuare se arată de reprezentantul parchetului că, temeiurile care au determinat arestarea inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia. În speță, sunt suficiente indicii și probe care să conducă la bănuiala legitimă că inculpatul ar fi comis fapte prevăzute de legea penală.
În privința temeiului de arestare prevăzut de art. 148 lit.f Cod procedură penală, instanța a constatat că prima condiție este în mod evident îndeplinită câtă vreme faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt sancționate cu pedeapsa închisorii având ca limită minimă 10 ani închisoare.
Cea de a doua condiție a textului mai sus evocat, este de asemenea îndeplinită, ținând seama de condițiile în care faptele a fost comise, de faptul că inculpatul a desfășurat mult timp activitatea de traficare a părții vătămate, a întreprins manopere diverse pentru a nu-i permite acesteia să părăsească această lume promiscuă în care a închis-o, recurgând chiar la violență și amenințări, adresate nu numai părții vătămate ci tuturor membrilor familiei acesteia, astfel cum reiese din declarațiile martorilor Ț. M. și G. C. I.
Toate aceste aspecte, de natură să reliefeze gradul de pericol social al faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată, nu pot fi disociate de pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea sa în libertate, perceput ca reacție colectivă a comunității din care provine victima, reacție ce ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează suficient de prompt, că legea nu este aplicată cu hotărâre.
Inculpatul C. E. având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului și punerea sa în stare de libertate menționând că s-a căsătorit cu partea vătămată, susținând că nu a obligat-o să se prostitueze, dar a acceptat această situație, pentru că o iubea foarte mult.
C U R T E A :
Asupra recursului penal de față:
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea penală f.nr.din 22 septembrie 2011, în temeiul art. 3002 Cod P. P.ă rap. la art. 1. al.1 și 3 Cod P. P.ă a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul C. E., fiul lui D. și M., născut la data de (...) în C.-Napoca, jud. C., CNP 1., aflat în Penitenciarul Gherla, măsură pe care a menținnut-o. În baza art.192 al.3 Cod P. P.ă cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în fapt următoarele: Prin rechizitoriul M.ui P., D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. au fost trimiși în judecată inculpații C. E., arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. 1, 2 și 3, raportatla art. 12 al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001; C. D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. 1, 2 și 3, raportat la art. 12 al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, și prostituție prev. de art. 328 Cod P., cu aplicarea art. 33 lit. a Cod P. și CADAR HOREA O. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 al. 1 Cod P., cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P.. În privința inculpatului arestat C. E., s-a reținut, sub aspectul stării de fapt, că în cursul anului 2008 a racolat-o pe partea vătămată minoră G. M. M., în scopul exploatării prin practicarea prostituției, iar în perioada 2008-2011, cei doi devenind concubini, inculpatul a găzduit-o și transportat-o pe partea vătămată, în același scop, iar în cursul anului 2010 i-a solicitat surorii sale, inculpata C. D. să locuiască împreună cu ei, pentru a ascunde adevărata natură a relației dintre inculpat și partea vătămată. Prin Î. penală nr. 45/C/(...) a T.ui C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. E., pe o perioadă de 29 de zile, iar prin Î. penală nr. 51/C/(...) a T.ui C. a fost prelungită durata măsurii arestării preventive cu încă 30 de zile, până la data de (...). Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 6 iunie 2011, fiind înregistrată sub nr. (...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 30 iunie 2011. La data de (...) a fost verificată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului la primirea dosarului, în condițiile art. 3001 Cod P. P.ă. De asemenea, această măsură a fost verificată sub aspectul legalității și temeiniciei, în condițiile impuse de art. 3002 Cod P. P.ă la termenele de judecată din datele de (...) și (...). Verificându-se, din nou, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 3002 rap. la art. 1. Cod P. P.ă, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile premisă ale acestor texte de lege. Așa fiind, potrivit art. 3002 Cod P. P.ă, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea si temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 1.. În conformitate cu acest text legal, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Ori în cauza de față, s-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia. Așa fiind, și cum s-a arătat și la termenele anterioare, în speță sunt suficiente indicii și probe care să conducă la bănuiala legitimă că inculpatul ar fi comis fapte prevăzute de legea penală. Astfel, fără a prejudicia fondul cauzei, în sensul celor de mai sus, nefiind momentul efectuării unei analize riguroase a probatoriului și nici a solidității dovezilor ce-l compun, trebuie să amintim declarațiile părții vătămate din faza de urmărire penală, ale celorlalți doi inculpați, ale martorilor Ț. M., G. I. C., V. I., S. N., V. E. O., C. A., Ț. M., M. A. D., etc., declarațiile martorului cu identitate atribuită I. M., procese verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, procese verbale de investigații, procese verbale de recunoaștere după planșe foto, etc. La ultimele două termene de judecată, instanța a pornit la efectuarea cercetării judecătorești, fiind ascultați inculpații C. E. și C. D. precum și parteavătămată G. M. M. De asemenea au fost reaudiați în condiții de contradictorialitate și nemijlocire martorii Ț. M., C. A., Ț. M., G. C. I., G. V. E. adevărat că partea vătămată a avut, față de declarațiile date în faza de urmărire penală, o cu totul altă poziție procesuală, însă instanța nu este convinsă pe deplin de sinceritatea și justețea noii poziții procesuale adoptate, surprinzând pe parcursul audierii părților, unele note contradictorii. N. poziție a părții vătămate a rămas singulară și în contextul audierii martorilor Ț. M., mama părții vătămate și G. C. I., fratele acesteia, acești doi martori fiind persoanele cărora partea vătămată se pare că le-ar fi vorbit despre presupusele abuzuri la care ar fi fost supusă, ori acești martori și-au păstrat în continuare poziția manifestată și în faza de urmărire penală, când au susținut acuzarea adusă inculpatului. D.gur că apărarea inculpatului a încercat să aducă o umbră de îndoială asupra sincerității celor doi martori, și deși nu este momentul să facem o analiză a declarațiilor celor doi martori, putem spune totuși, că apărările inculpatului legate de eventualele stări conflictuale dintre familia inculpatului și cea a părții vătămate, au rămas la nivelul unor simple afirmații nesusținute de probe. De altfel, inculpatul a încercat să introducă în apărarea sa, la fiecare termen, alte note „conflictuale"; între el și mama părții vătămate, bazate mereu pe alte elemente, uitând în ce fel a „motivat"; existența unui conflict la termenul anterior. În privința temeiului de arestare prev. de art. 148 lit. f Cod P. P.ă, instanța a constatat că prima condiție este în mod evident îndeplinită câtă vreme faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt sancționate cu pedeapsa închisorii având ca limită minimă 10 ani închisoare. Cea de a doua condiție a textului mai sus evocat, este de asemenea îndeplinită, ținând seama de condițiile în care faptele au fost comise, de faptul că inculpatul a desfășurat mult timp activitatea de traficare a părții vătămate, a întreprins manopere diverse pentru a nu-i permite acesteia să părăsească această lume promiscuă în care a închis-o, recurgând chiar la violență și amenințări, adresate nu numai părții vătămate ci tuturor membrilor familiei acesteia, astfel cum reiese din declarațiile martorilor Ț. M. și G. C. I. Aceste aspecte, de natură să reliefeze gradul de pericol social al faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată, nu pot fi disociate de pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea sa în libertate, perceput ca reacție colectivă a comunității din care provine victima, reacție ce ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează suficient de prompt, că legea nu este aplicată cu hotărâre. Faptul că de la ultimul termen de judecată și până în prezent între inculpat și partea vătămată a intervenit căsătoria, nu ne schimbă optica în a crede că este foarte posibil ca partea vătămată să fi fost influențată în adoptarea unei alte poziții față de cea avută în faza de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât martora Ț. M. a arătat, în faza de urmărire penală, că chiar și ei i s-a reproșat, de către membrii familiei inculpatului, că partea vătămată l-a băgat pe acesta la închisoare. D. martora nu a mai susținut această teză probatorie, nici nu a reușit să convingă că noua variantă este foarte credibilă, fiind presărată de multe elemente contradictorii. Pentru toate aceste considerente, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat, măsură pe care a menținut-o în continuare, apreciind că numai măsura arestării preventive ar garanta buna desfășurarea a anchetei penale. S-a apreciat că nu este oportună înlocuirea arestării cu una din măsurile prev. de art. 145 sau 1451 Cod P. P.ă, în condițiile în care inculpatul s-a dovedit deosebit de „. în a căuta motivații prea puțin etice la atitudinea acuzatoare manifestată de martorii Ț. M. și G. C. I., și credem că inculpatul ar continua manoperele de justificare a acțiunilor sale, prin mijloace de influențare a aflării adevărului. Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul C. E. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a inculpatului. Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea vizată de art.145 C. Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări: Prin încheierea penală nr.45 din 15 aprilie 2011 a T.ui C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. E., pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori, prev.de art.13 alin.1,2 și 3 rap.la art.12 alin.2 lit.a din Legea 678/2001, constând în aceea că în anul 2008 a racolat-o pe victima minoră G. M. M., în scopul exploatării prin practicarea prostituției, iar în perioada 2008 - 2011, cei doi devenind concubini, recurentul a găzduit-o și transportat-o pe partea vătămată, în același scop, în diverse locații, iar în cursul anului 2010, i- a cerut inculpatei C. D. să locuiască împreună cu ei pentru a ascunde adevărata natură a relației dintre recurent și victimă. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Cluj la 06 iunie 2011, sub nr.(...) iar la primul termen de judecată din 09 iunie 2011, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001 C. Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Cluj că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f C. D. inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta , probele și indiciile temeinice rezultă din declarațiile părții vătămate G. M. M., coroborate cu declarațiile martorilor Ț. M., Ț. M., G. V. și G. C. I. Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK). Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta. Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării. Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune. În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe. Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului. În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive. Potrivit disp.art.3001 alin.3 C., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive. În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate. În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs. Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunea comisă de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451. În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor. Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească. Conform hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției. Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca acestea să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunea imputată recurentului fiind prevăzută în legea specială 678/2001. În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că fapta pentru care este cercetat recurentul, constituia o infracțiune la momentul în care s-a produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000). Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005). Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit. f C., Tribunalul Cluj apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia. Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptei de care recurentul este învinuit. Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunea de trafic de minori se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare. Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar. Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și conduita inculpatului, care în mod constant a negat comiterea faptei. Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale. Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială. Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată. Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive. Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză. Împrejurarea că inculpatul ar fi încheiat o căsătorie legală cu victima, după demararea urmăririi penale, nu este o cauză care să ducă la înlăturarea răspunderii penale a acestuia, putând constitui o circumstanță atenuantă ce va fi avută în vedere cu ocazia soluționării pe fond a procesului. Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515 pct.1 lit.b C. Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen., recurentul va plăti statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezentând onorar apărător oficiu. PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. E. deținut în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii f.n. din 22 septembrie 2011 a T.ui C.. Stabilește în favoarea Baroului de avocați C., suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. B. V. G. D. P. M. N. D.P./D.S./(...) 4 ex. Jud.fond C. L.
| ← Decizia penală nr. 1993/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 523/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
