Decizia penală nr. 1754/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a4
DECIZIA PENALĂ NR. 1754/R/2011
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. R. JUDECĂTORI : A. D. L.
I. C. M. GREFIER : T. G.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - S. T. C., reprezentat prin
PROCUROR - DORU DOBOCAN
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații S. A. G. și G. V. împotriva încheierii penale fără număr din 21 octombrie
2011 pronunțată în dosar nr. (...) al T. B. N., având ca obiect starea de arest a inculpaților S. A. G. și G. V.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. A. G., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Florian A., cu delegație avocațială la dosar și inculpatul G. V., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. L. Kinga, cu delegație avocațială la dosar
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpații S. A. G. și G. V., întrebați fiind de către instanță, arată că își mențin recursul declarat în cauză și că sunt de acord să fie asistați de apărătorii desemnați din oficiu.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul inculpatului S. A. G. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, rejudecând cauza, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Apreciază că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv și că nu au apărut temeiuri noi în acest sens, precum și că perioada petrecută de inculpat în stare de arest este suficientă pentru a se atinge scopul măsurii preventive. Totodată, consideră că probatoriul administrat în cauză este inexact și nu demonstrează vinovăția inculpatului, singura probă împotriva acestuia fiind declarația numitului T.. Mai mult, la dosar există un proces verbal, care însă a fost realizat ulterior prezentării materialului de urmărire penală, astfel că nu poate fi avut în vedere.
S. a se reține și că în cauză a trecut un termen rezonabil de la momentul luării măsurii arestului preventiv față de inculpat, termen de la care s-a diminuat pericolul pentru ordinea publică, neputându-se menține măsura preventivă luată în cauză doar pentru a se da o satisfacție opiniei publice. În aceste condiții, apreciază că nu s-ar acredita ideea că justiția nu și-a făcut datoria, continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate neprezentând pericol pentru ordinea publică.
Apărătorul inculpatului G. V. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecințapunerii inculpatului în stare de libertate. În subsidiar, dacă se apreciază necesară luarea unei măsuri preventive față de inculpat, solicită luarea față de acesta a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, care ar oferi suficiente garanții pentru desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Referitor la pericolul concret pe care inculpatul l-ar prezenta pentru societate în situația în acesta ar fi judecat în stare de libertate, arată că acestea nu poate fi prezumat, ci trebuie dovedit. Astfel, învederează că instanța de fond și DIICOT au prezentat pericolul pentru ordinea publică în raport cu limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat și prin indicarea pericolului abstract al infracțiunii, fără însă a indica vreo probă în acest sens. Mai mult, având în vedere că de la momentul luării măsurii preventive față de inculpat au trecut 10 luni, iar conform dispozițiilor CEDO trecerea timpului diminuează cu mult un eventual pericol pentru ordinea publică, consideră că procesul se poate desfășura în continuare, în buna condiții, cu inculpatul în stare de libertate. C. dacă măsura arestului preventiv a fost luată față de inculpat și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, această măsură nu trebuie să se transforme într-o executare privativă de libertate.
S. a se reține și că în cauză termenele de judecată acordate nu se datorează inculpaților ci lipsei de procedură.
Reprezentantul P.ului solicită în temeiul art. 38515 pct. 1 lit.b Cod pr.pen. respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că temeiurile prevăzute de art. 143 și 148 lit.f C.pr.pen., care au determinat luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive, subzistă în continuare. În ceea ce privește condițiile prev. de art. 143 Cod pr.pen. arată că sunt întrunite, având în vedere că există indicii și probe, în sensul că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. Instanțele de fond și control judiciar s-au pronunțat asupra acestor indicii și probe cu ocazia judecării propunerii de arestare, prelungire și menținerea măsurii arestării preventive, solicită să se reține că potrivit jurisprudenței naționale și jurisprudenței CEDO, aceste indicii și probe nu trebuie să aibă forța juridică de a duce la condamnarea inculpatului, respectiv a persoanei bănuite că săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ci doar să existe acea bănuială rezonabilă că s-ar putea face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care este cercetat. Din probele administrate în cauză rezultă bănuiala rezonabilă că inculpații se fac vinovați de comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată. În ceea ce privește dispozițiile art. 148 lit. f Cod pr.pen. arată că prima teză a acestui text de lege este realizată având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este mai mare de patru ani închisoare. De asemenea, apreciază că și teza a II-a art. 148 lit. f C.pr.pen. este îndeplinită în cauză, având în vedere că lăsarea în libertate a inculpaților în acest moment prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din toată activitatea desfășurată de cei doi inculpați, ce viza plasarea unei cantități mari de droguri în casa unei persoane nevinovate. S. a se observa și antecedentele inculpaților, care se află în stare de recidivă, precum și maniera elaborată de săvârșire a faptelor. În condițiile expuse, apreciază că cercetarea inculpaților în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la trecerea unei durate rezonabile de la momentul arestării inculpaților, solicită a se avea în vedere complexitatea cauzei și a probatoriului,precum și particularitățile dosarului, care au împiedicat soluționarea dosarului până în acest moment. Apărătorul inculpatului S. A. G. solicită a se avea în vedere că dacă fapta a fost săvârșită în maniera descrisă de P., atunci nu se poate reține că este vorba de infracțiunea de trafic de droguri, deci nu prezintă un pericol atât de mare pentru ordinea publică. Inculpatul S. A. G., având ultimul cuvânt, arată că nu se afla pe teritoriul R. la data comiterii faptelor imputate, precum și că nu prezintă pericol pentru ordinea publică. S. înlocuirea măsurii preventive și cercetarea în stare de libertate Inculpatul G. V., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, având în vedere că cercetarea judecătorească nu este încă finalizată, urmând a mai fi administrate probe. Mai arată că dacă dorea să plaseze pastile în casa cuiva nu plasa 2000 de pastile, care costă foarte mult, ci punea mai puține, precum și că persoana în casa căruia se presupune că au pus drogurile a fost arestat în Italia pentru trafic de droguri. S. a se reține și declarațiile martorilor audiați în cauză, care au arătat că nu sunt cunoscuți ca fiind traficanți de droguri.S. înlocuirea măsurii arestului preventiv cu impunea unor obligații, întrucât nu este vinovat de comiterea infracțiunii imputate și cu privire la care nu există nicio probă. C U R T E A Deliberând reține că prin încheierea penală din 21 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), conform art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art.1. Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive luate față de inculpații S. A. G. și G. V. ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile ce au stat la baza luării acesteia subzistă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală, întrucât sunt probe și indicii temeinice că inculpații au desfășurat activitățile pentru care sunt trimiși în judecată, cu reținerea stării de recidivă (enumerate în considerentele încheierii penale prin care s-a luat măsura arestării preventive), și de asemenea sunt întrunite condițiile prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa pentru fiecare din infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată este mai mare de 4 ani, și există un pericol concret pentru ordinea publică, rezidând în natura infracțiunilor respective, dar și modalitatea concretă în care s-a desfășurat activitatea ilicită, caracterul organizat al acesteia, precum și reacția ce s-ar putea genera în rândul societății civile prin faptul că, împotriva unor asemenea infracțiuni, organele statului nu acționează prompt și eficient, privarea de libertate justificându-se și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, aspecte cenzurate deja în căile de atac exercitate, de către instanța de recurs, nefiind învederate motive temeinice de luare a altor măsuri, mai puțin restrictive. Susținerile apărătorului inculpatului, în sensul că nu se mai impune menținerea inculpaților în stare de arest, întrucât a trecut o perioadă destul de mare de când sunt arestați, că inculpații nu prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică (amintind spețele CEDO, Letellier contra Franței, în care se arată că simpla existență a unei fișe de cazier judiciar nu poate conduce spre concluzia că inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică și Calmanovici contra R.) sunt neîntemeiate, raportat la considerentele expuse privind întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru menținerea măsuriiarestării preventive (art.143, art.148 lit.f Cod procedură penală), nefiind învederate motive temeinice pentru luarea unei alte măsuri preventive mai puțin restrictive, de genul obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. De altminteri, este de observat că acordarea de termene de judecată până în prezent s-a datorat doar atitudinii procesuale a inculpaților, întrucât, la termenul de judecată din data de (...) s-a dispus amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător (întrucât s-au purtat discuții în acest sens cu av.Chiorean Septimiu, la data de (...) s-a acordat de asemenea un termen de judecată pentru lipsa apărării, la 7 iulie 2011 s-a acordat termen pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpatul G. V., la termenul din 21 iulie 2011 s-a depus un memoriu în apărare-în care s-au invocat excepții, acordându-se termen pentru studiul acestuia, la cererea procurorului de ședință, și pentru soluționarea cererilor de strămutare a cauzei formulate de inculpați, la data de 8 septembrie 2011 nu a fost îndeplinită procedura de citare cu inculpatul arestat G. V., și totodată s-a acordat un nou termen de judecată pentru a se prezenta apărătorul inculpaților, la data de (...) s-a dat citire actului de sesizare, inculpații arătând că este necesar a se consulta cu apărătorul lor, pentru pregătirea apărării (în privința declarațiilor de inculpat), la data de (...) s-a acordat un nou termen de judecată pentru a parveni dosarul cauzei de la Curtea de A. C. (aflat pe rolul instanței ierarhic superioare datorită exercitării de către inculpați a recursului împotriva hotărârii instanței de menținere a măsurii arestării preventive), la termenul de judecată prezent fiind încuviințată audierea a patru martori propuși de acuzare. Pe de altă parte, Curtea Europeană a D. Omului și-a precizat opinia în cauzele Wemhoff împotriva Germaniei, B. împotriva Austriei, T. împotriva Austriei (opinie confirmată mai apoi în mai multe hotărâri împotriva Italiei), că, în această materie, trebuie ținut seama de complexitatea cazului - dacă e adevărat că un acuzat reținut are dreptul la examinarea mai rapidă a cazului său, aceasta nu trebuie să prejudicieze eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării cât și acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare și de a se pronunța doar după ce au reflectat îndelung asupra existenței infracțiunii și a pedepsei. În consecință, în baza disp. art. 300/2 Cod procedură penală rap. la art. 1. Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive luate față de inculpații S. A. G. și G. V. ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile ce au stat la baza luării acesteia subzistă. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termenul legal inculpații S. A. G. și G. V. În motivarea recursului inculpatului S. A. G. se arată că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv și că nu au apărut temeiuri noi în acest sens, precum și că perioada petrecută de inculpat în stare de arest este suficientă pentru a se atinge scopul măsurii preventive, iar probatoriul administrat nu demonstrează vinovăția inculpatului, singura probă împotriva acestuia fiind declarația numitului T.. Mai mult, la dosar există un proces verbal, care însă a fost realizat ulterior prezentării materialului de urmărire penală, astfel că nu poate fi avut în vedere. De asemenea a trecut un termen rezonabil de la momentul luării măsurii arestului preventiv față de inculpat, termen de la care s-a diminuat pericolul pentru ordinea publică, neputându-se menține măsura preventivă luată în cauză doar pentru a se da o satisfacție opiniei publice. Ca atare se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, rejudecând cauza, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În motivarea recursului inculpatului G. V. se arată că că instanța de fond și DIICOT au prezentat pericolul pentru ordinea publică în raport cu limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat și prin indicarea pericolului abstract al infracțiunii, fără însă a indica vreo probă în acest sens. Mai mult, având în vedere că de la momentul luării măsurii preventive față de inculpat au trecut 10 luni, iar conform dispozițiilor CEDO trecerea timpului diminuează cu mult un eventual pericol pentru ordinea publică, se consideră că procesul se poate desfășura în continuare, în buna condiții, cu inculpatul în stare de libertate și chiar dacă măsura arestului preventiv a fost luată față de inculpat și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, această măsură nu trebuie să se transforme într-o executare privativă de libertate. Ca atare se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii inculpatului în stare de libertate, iar în subsidiar, luarea față de acesta a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, care ar oferi suficiente garanții pentru desfășurarea în bune condiții a procesului penal. Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursurile declarateîn cauză sunt nefondate. Din examinarea dosarului aflat pe rolul T. B. -. rezultă că inculpații S. A. G. și G. V. fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de droguri ,luându-se încă din faza de urmărire penală măsura arestării acestora în baza art. 148 lit. f C.pr.penală. Condițiile reglementate de art. 148 lit f Cod procedură penală subzistă și în prezent, astfel că faptele pentru care sunt cercetați inculpații prevăd pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol care rezidă din natura și gravitatea infracțiunilor comise, urmările acestora și rezonanța socială negativă produsă în comunitate. Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Prin prisma dispozițiilor art. 5 din CEDO și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenești, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. În plus, Curtea va reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți carelegitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art.5 al C. E. a D. O. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-au comis mai multe infracțiuni";, măsura menținerii arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe. Este superfluă și susținerea că deja a trecut un termen rezonabil de la arestarea inculpa’., deoarece termenul rezonabil , trebuie apreciat în raport cu motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă și anume complexitatea cauzei, iar durata detenției în raport de infracțiunea comisă, conduita inculpa’., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, conduita organelor judiciare, dar mai ales durata detenției din momentul arestării - în speță de circa 10 luni. CEDO a apreciat (cazul Tomasi c/a Frantei) că se poate considera că o tulburare a ordinii publice există la început, dar trebuie să se fi risipit un anumit timp și totodată (cazul Letellier c/a Frantei) prin gravitatea deosebită și prin reacția publică la săvârșirea unor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin pentru o perioadă de timp însă totuși un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea deținutului ar tulbura în mod real ordinea publică. Instanța de fond în mod corect a apreciat că în momentul procesual actual procedând la verificarea legalității și temeiurile măsurii arestării inculpaților se impune în baza art. 300 1 raportat la art. 160 b Cod procedură penală menținerea măsurii arestării preventive a acestora, deoarece din momentul arestării și până în prezent nu au intervenit temeiuri noi, care să justifice punerea acestora în libertate. În contextul celor expuse mai sus, nu este oportună nici înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara raportat și la disp. art. 139 C.p.p. Astfel potrivit art. 139 C.p.p. o măsură preventivă poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă când temeiurile care au stat la luarea măsurii, în speță cea a arestării , s-au schimbat. Înlocuirea trebuie să fie consecința unei schimbări relevante a situației inculpaților sau a faptelor săvârșite de către aceștia , ceea ce în speță până în prezent nu s-a constatat. Ca atare, Curtea în baza art. 385 15 pct.1 lit. b) C.p.p. va respinge ca nefondate recursurile declarat R. ca nefondate recursurile declarate de inculpatii S. A. G. si G. V., ambii aflați in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 21 octombrie 2011 a T. B. N.. Se va stabili ]n baya art. 189 C.p.p. în favoarea Baroului de A. C.- suma de câte 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției pentru fiecare inculpat. În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. va obliga pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorar avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: R. ca nefondate recursurile declarate de inculpatii S. A. G. si G. V., ambii aflați in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 21 octombrie 2011 a T. B. N.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de câte 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției pentru fiecare inculpat. Obligă pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 2 noiembrie 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. R. A. D. L. I. C. M. GREFIER T. G. Red.I.C.M/ICM 5 ex./(...)
| ← Încheierea penală nr. 147/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 192/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
