Decizia penală nr. 1890/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1890/R/2011

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011

I. constituită din :

PREȘEDINTE : A. D. L. JUDECĂTORI : I. CRTISTINA M.

M. R.

GREFIER : T. G.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. :

ANEM. CIREAP

S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă

Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 923 din 11 iulie

2011 pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N., privind pe inculpatul M. I. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 rap. la art.215 al.1, 2, 3 C., fals in înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 C., cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, uz de fals prev. de art. 291 Cod penal, cu aplic. art.33 lit.a

C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului M. I., av. C. P., cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind inculpatul M. I.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentanta P.ui conform art. 385/4 C.pr.pen. solicită arată că își retrage recursul declarat în cauză, solicitând a se lua act de poziția exprimată.

Cu cheltuieli judiciare în sarcina statului.

Apărătorul inculpatului M. I. solicită a se lua act de retragerea recursului. Cu onorariu din FMJ.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.923 din 11 iulie 2011 pronunțată de Judecătoria

Cluj-Napoca în dosarul nr.(...), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b C., raportat la art. 10 lit. i indice 1 C.p, art. 22 C. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului M. I. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 20 C., raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 C.

În temeiul art. 290 C. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 lit. a, c C., art. 76 lit. e C. a fost condamnat inculpatul M. I., la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În temeiul art. 291 C., art. 74 lit. a, c C., art. 76 lit. e C. a fost condamnat inculpatul M. I., la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În temeiul art. 33 lit. a C. s-a constatat că infracțiunile sunt săvârșite în forma concursului real de infracțiuni și sunt concurente cu infractiuneapentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 6 luni inchisoare cu suspendare conditionata prin sentinta penala nr.137/19 mai 2009 pronunțată de J. V. de Sus, definitivă prin neapelare.

In temeiul art. 85 alin.1 C. a fost anulată suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 6 luni inchisoare si in temeiul art. 85 alin. 1 C., raportat la art. 34 lit. b C. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin prezenta hotarare cu pedeapsa de 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C. pe durata executării pedepsei.

In temeiul art. 85 alin. 3 C. raportat la art. 81 C. s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani

6 luni stabilit potrivit art. 82 C., care începe sa curga de la data ramanerii definitive a hotărârii prin care s-a aplicat anterior suspendarea condiționată.

În temeiul art. 71 alin. 5 C. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 C. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. privind revocarea suspendării condiționate.

În temeiul art. 26 C. raportat la art. 20 C., art. 215 alin. 1, 2, 3 C., cu aplicarea art. 74 lit. a, c C. art. 76 lit. d C. a fost condamnat inculpatul C. I., , la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune în forma complicității.

În temeiul art. 290 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 lit. a, c C., art. 76 lit. e C. a fost condamnat inculpatul C. I., la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 288 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 lit. a, c C., art. 76 lit. e C. fost condamnat inculpatul C. I., la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale.

În temeiul art. 26 C. raportat la art. 20 C., art. 215 alin. 1, 2, 3 C. cu aplicarea art. 74 lit. a, c C. art. 76 lit. d C. a fost condamnat inculpatul C. I., la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune în forma complicității.

În temeiul art. 290 C., art. 74 lit. a, c C., art. 76 lit. e C. a fost condamnat inculpatul C. I., la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 288 C., art. 74 lit. a, c C., art. 76 lit. e C. a fost condamnat inculpatul C. I., cu datele personale de mai sus, la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale.

În temeiul art. 33 lit. a C. s-a constatat că infracțiunile sunt săvârșite în forma concursului real de infracțiuni și sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 652/25 septembrie 2008 pronunțată de

Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă la data de 19 mai 2009 prin decizia penală nr. 137/4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 85 alin. 1 C. a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.

652/25 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă la data de 19 mai 2009.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare și repune în individualitate pedepsele astfel: pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 85 alin. 1 C., raportat la art 34 lit. b C. au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele de 1 an închisoare, 2 luni închisoare, rezultând pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 85 alin. 3 C. raportat la art. 81 C. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani 6 luni stabilit potrivit art. 82 C. care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a aplicat anterior suspendarea condiționată, respectiv 19 mai 2009.

În temeiul art. 71 alin. 5 C. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 C. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. privind revocarea suspendării condiționate.

În temeiul art. 20 C., art. 215 alin. 1, 2, 3 C. cu aplicarea art. 74 lit. a, c

C. art. 76 lit. d C. a fost condamnat inculpatul I. Ș., la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune.

În temeiul art. 291 C., art. 74 lit. a, c C., art. 76 lit. e C. condamnă inculpatul I. Ș., la o pedeapsă de 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În temeiul art. 33 lit. a C. s-a constatat că infracțiunile sunt săvârșite în forma concursului real de infracțiuni și în temeiul art. 34 lit. b C. s-a dispus contopirea pedepselor de mai sus, rezultând pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În temeiul art. 71 C. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C. pe durata executării pedepsei.

In temeiul art. 81 C. s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit potrivit art. 82

C.

În temeiul art. 71 alin. 5 C. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 C.s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. privind revocarea suspendării condiționate.

În temeiul art. 14, 346 alin. 1 C., s-a constatat că partea vătămată SC B. T. SA, cu sediul în C.-N., str. E., nr. 36, jud. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul 14 lit. b C., art. 348 C. s-a desființat următoarele înscrisuri falsificate: adeverința de salariu nr.2. iunie 2007 cu acordul de plată depusă la fila 46, copia contractului individual de muncă depus în copie la filele 42-43, adeverința de salariu nr. 5. iunie 2007 depusă la fila 47, copia contractului individual de muncă depusă la fila 40-41, adeverința de salariu nr. 2. iunie

2007 și acordul de plată depusă la fila 153, copia contractului individual de muncă depusă la fila 144-145.

În temeiul art. 191 alin. 1, 2 C. au fost obligați inculpații M. I. și I. Ș. la plata sumei de 400 lei fiecare, iar inculpatul C. I. la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În temeiul art. 189 C. onorariul apărătorului din oficiu I. R. pentru asistența juridică acordată inculpatului I. Ș. în sumă de 300 lei, onorariul apărătorului din oficiu A. Iordăchescu pentru asistența juridică acordată inculpatului C. I. în sumă de 300 lei și onorariul apărătorului din oficiu Ionaș M. pentru asistența juridică acordată inculpatului M. I. în sumă de 300 lei s-a avansat din FMJ.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în luna mai

2007 inculpatul C. I. i-a propus inculpatului M. I. să contracteze un credit bancar prin folosirea unor înscrisuri oficiale și sub semnătură privată falsificate, din care reieșea în mod nereal că acesta este angajat la SC M. E. SRL C.-N. Inculpatul M. I. a fost de acord cu propunerea, fiind conștient că nu este angajat la societatea respectivă. Pentru a crea aparența de legalitate a înscrisurilor inculpatul C. I. în calitate de administrator al SC M. E. SRL a întocmit un contract individual de muncă pe numele inculpatului M. I. care a fost înregistrat la ITM C. sub nr. 95727/(...). Din contract rezulta că inculpatul M. I. este angajat ca muncitor necalificat din data de 28 mai 2007 cu un salariu lunar brut de 440 lei, care se va plăti începând cu prima zi a lunii următoare.

Ulterior inculpatul C. I. a contrafăcut înscrisul prin xerocopiere și menționarea de date nereale, rezultând că inculpatul M. I. era angajat pe post de instalator sanitar din data de (...) și realiza un venit net de 1.640 lei lunar; inculpatul C. I. a modificat data înregistrării contractului la ITM C. menționând ziua de (...), a efectuat mențiunea „pentru conformitate cu originalul"; și a aplicat ștampila SC M. E. SRL pe xerocopia contractului. Pe actul falsificat a fost menționat codul ITM C. 59382 și nr. de înregistrare 91727 din data de (...). Inculpatul C. I. a întocmit în fals și adeverința de salariu nr.

21/(...) în care a consemnat că salariul net al inculpatului M. I. în perioada martie - mai 2007 a fost de 1178 lei și a semnat la rubrica „. general"; de pe acordul de plată.

În luna iunie 2007 inculpatul M. I. s-a prezentat la B. T. unde a depus cererea de credit înregistrată de operatorul de credite sub nr. 58/(...) prin care a solicitat acordarea unui credit de nevoi personale în sumă de 14.000 lei pe o perioadă de 10 ani. A. a depus actele întocmite în fals pe numele său și a confirmat faptul că este angajat la SC M. E. S.

Funcționarul băncii a comunicat inculpatului M. I. că este necesar un girant pentru acordarea creditului, iar inculpatul C. I. l-a convins pe B. D. M. să accepte să fie girant la bancă, promițându-i că îi va achita suma de 1000 lei și-l va angaja la SC M. E. S. Inculpatul C. I. a întocmit acte false și pe numele numitului B. D. M., respectiv adeverința de salariu nr. 5/(...) și xerocopia contractului individual de muncă pe care era menționat codul ITM C. 23090 și nr. de înregistrare 73925 din data de (...). Actele respective au fost depuse la bancă la dosarul de credit, inculpatul M. I. completând declarația de girant în numele numitului B. D. M. deoarece acesta nu știa să scrie și să citească. A fost depus acordul de plată completat de M. I. și semnat la rubrica „. general"; de inculpatul C. I. Din actele depuse rezulta în mod nereal că numitul B. D. M. este angajat la SC S. E. SRL pe post de mecanic auto din data de (...), realizând un venit net lunar în perioada martie - mai 2007 de 1.280 lei.

Întrucât actele depuse la B. T. nu prezentau din punct de vedere formal niciun viciu reprezentanții băncii au apreciat că acestea sunt autentice și conțin date reale, acceptând actele atașate cererii. Ulterior inculpatul M. I. nu s-a mai prezentat la bancă pentru încheierea contractului de creditare și ridicarea sumei de bani, arătând că s-a răzgândit deoarece și-a dat seama că actele depuse sunt false.

Din raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cursul urmăririi penale au rezultat următoarele: scrisul de completare depus pe adeverința de salariu nr. 5. iunie 2007 și pe adeverința cu numărul 2. iunie 2007, până la rubrica acord de plată sunt executate de inculpatul C. I. scrisul de completare de pe acordul de plată al adeverințelor de salariu și de pe declarația din data de

28 iunie 2007 a fost executat de inculpatul M. I. scrisul de completare depuspe copia contractelor individuale de muncă întocmite pe numele inculpatului C. I. și numitului B. D. M. reproduc un scris executat de inculpatul C. I. mențiunea de pe fiecare pagină „conform cu originalul"; depus pe copia contractului individual de muncă nr. 59382 și nr. 23090 a fost executat de inculpatul C. I. semnătura depusă la rubrica „. general"; de pe adeverința de salariu nr. 2., semnătura depusă pe fiecare pagină a copiei contractului individual de muncă nr. 59382 în dreptul mențiunii „conform cu originalul"; și de la pagina 4 a aceluiași contract, la rubrica reprezentant legal, au fost executate de inculpatul C. I. (filele24-39).

Inculpatul C. I. a recunoscut cu ocazia audierii în data de 09 i ulie 2011 că a întocmit actele falsificate pe numele inculpatului M. I. în vederea obținerii unui credit bancar, precum și actele falsificate pe numele girantului B. D. M. A. a arătat că după depunerea actelor la bancă a fost contactat telefonic de un funcționar de la bancă la numărul trecut pe adeverințele depuse și a confirmat datele pentru inculpatul M. I. și pentru girant. Inculpatul a declarat că ulterior reprezentanții băncii au sunat pe telefonul inculpatului M. I. care se afla în posesia lui, pentru a-i solicita să se prezinte în vederea semnării contractului și pentru ridicarea banilor. Inculpatul C. I. a recunoscut că el a fost cel care a răspuns la telefon și s-a prezentat ca fiind M. I., spunându-i angajatei că se va prezenta împreună cu girantul la bancă „în jurul orei 5"; pentru a ridica banii. Inculpatul a menționat în declarația olografă că a luat legătura cu M. I. căruia i-a spus că trebuie să se prezinte la bancă, dar acesta i-a spus că nu poate să ajungă în timp util la C. (f.72-73).

Inculpatul M. I. a fost audiat în data de (...) și a declarat că la propunerea inculpatului C. I. a acceptat să solicite un credit, acesta promițându-i că îi va pune a dispoziție documentele necesare deoarece nu era angajat în perioada respectivă. Inculpatul a descris împrejurările în care i-a comunicat lui C. I. că este necesar să prezinte un girant și a recunoscut că după ce inculpatul C. I. a luat legătura cu un prieten de al său s-a prezentat la bancă împreună cu persoana respectivă care a depus documentele din care rezulta că este angajată la SC S. E. S. Inculpatul a arătat că a completat în numele girantului cererea la bancă pentru că acesta nu știa să scrie și să citească, după care angajata băncii i-a spus că îl va suna când va fi aprobată cererea. Inculpatul a menționat că a plecat acasă în localitatea B. V. jud. Maramureș și deoarece și-a dat seama că a făcut o prostie actele depuse fiind false, a refuzat să se mai prezinte la bancă pentru semnarea contractului și ridicarea banilor. Inculpatul a declarat că a fost contactat de C. I. care i-a spus că a fost sunat de un angajat al băncii și că ar trebui să se prezinte pentru ridicarea banilor, spunându-i că nu dorește acest lucru. Inculpatul a arătat că inculpatul C. I. nu a fost de acord cu răspunsul său și a încercat să-l convingă prin intermediul mai multor convorbiri telefonice, dar de fiecare dată l-a refuzat. A. a menționat că ulterior a fost contactat de organele de poliție (f.54-56).

În data de 09 iulie 2007 a fost audiat numitul B. D. M., (față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală) care a declarat că în data de 02 iulie

2007, în timp ce se afla în livada aparținând SC Horticola SA, unde lucra ca zilier, a fost întrebat de un băiat al cărui nume nu îl cunoaște dacă nu dorește să fie angajat la o societate de construcții. A. a declarat că a fost de acord cu propunerea și a doua zi s-a întâlnit cu patronul firmei respective aflând că se numește C. I., administrator la SC M. S. N. B. a declarat că în aceeași zi i s-a spus de către M. I. că trebuie să meargă la bancă pentru a depune niște documente în vederea ridicării unui credit și i s-a cerut să spună că lucrează din data de (...) la SC S. SRL și realizează un venit net de 1200 lei. A. amenționat că la bancă a semnat niște hârtii fără să le cunoască conținutul deoarece nu știe să scrie și să citească, auzind când i s-a spus lui M. I. că urmează să fie sunat pentru a i se comunica dacă îi va fi acordat creditul.

N. B. Constantin a declarat că după câteva zile i s-a spus de către M. I. să meargă în C.-N. pentru că va începe munca și că a fost acceptat creditul. A. a precizat că în data de 9 iulie 2007 s-a deplasat la un apartament unde trebuia să se întâlnească cu inculpații M. și C., arătând că l-a găsit doar pe C. I. „. M. nu a mai vrut să mergem la bancă și mi-a spus că nu mai mergem";. A. a arătat că a fost luat din acel apartament de către organele de poliție atât el, cât și inculpatul C. I. și a menționat că a comis faptele deoarece i s-a promis că va obține suma de 1.000 lei din creditul care urma să i se acorde inculpatului M. I. (f.65-67).

Au fost expuse declarațiile inculpaților și ale numitului B. D. M. pentru a se contura motivele pentru care nu a fost încheiat contractul de credit de către inculpatul M. I. cu societatea bancară, fiind invocate de apărătorul acesteia dispozițiile art. 22 C. privind desistarea.

Analizând înscrisurile existente la dosar rezultă că organele de poliție s- au sesizat din oficiu în data de 06 iulie 2007 că numitul M. I. intenționează să obțină un credit de la B. T. prin folosirea unei adeverințe de salariu și a unui contract de muncă falsificat (f.7). Din actele dosarului rezultă că cererea de credit a fost depusă de către inculpatul M. I. în data de (...) (f.9-13), iar declarația girantului B. D. M. și actele atașate în data de 28 iunie 2007. Din declarațiile inculpaților M. I. și C. I. a rezultat că reprezentanții băncii urma să îl anunțe telefonic pe M. I. dacă a fost aprobat creditul.

Inculpatul C. I. a recunoscut că el a fost cel care a răspuns la telefonul inculpatului M. I. ce se afla în posesia sa și i-a comunicat angajatului băncii că se va prezenta în vederea semnării contractului. Acest aspect trebuia să intervină în data de 9 iulie 2007, astfel cum rezultă din declarația inculpatului

C. I. și a inculpatului B. D. M. R. din coroborarea declarațiilor celor trei persoane faptul că M. I. a refuzat să se deplaseze în C.-N. pentru ridicarea creditului, probabil acesta fiind motivul pentru care organele de poliție s-au deplasat în apartamentul în care se afla inculpatul C. I. și numitul B. D. M., ridicându-i pe aceștia în data de 9 iulie 2007 și au procedat la audierea lor.

Inculpatul M. I. a arătat că a fost contactat telefonic în repetate rânduri de C. I. care i-a cerut să se prezinte pentru semnarea contractului, dar l-a refuzat deoarece și-a dat seama că actele depuse la bancă sunt false și nu este corect ce a făcut. Faptul că inculpatul a refuzat să vină în C.-N. a fost confirmat de numitul B. D. M. care a declarat că în data de 9 iulie 2007 când s-a deplasat la apartamentul unde era sediul societății l-a găsit doar pe C. I. de la care a aflat că M. I. nu a mai vrut să meargă la bancă, ulterior fiind ridicați de organele de poliție.

I. apreciază că din probele administrate a rezultat fără dubiu faptul că inculpatul M. I. a încercat să obțină creditul bancar de nevoi personale prin folosirea de acte falsificate de către inculpatul C. I., astfel cum s-a descris în cuprinsul stării de fapt; vinovăția inculpatului M. I. în săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și uz de fals este dovedită, reieșind că acesta a completat două acorduri de plată, în care se atesta în mod nereal că are calitatea de angajat al SC M. SRL și că numitul B. M. este angajat la SC S. E. SRL, depunând la bancă aceste înscrisuri alături de cele falsificate de inculpatul C. I., în vederea obținerii creditului.

Referitor la infracțiunea de tentativă la înșelăciune, reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului M. I., instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 22 C., potrivit cărora este apărat de pedeapsă cel care s-adesistat, desistarea reprezentând renunțarea de bună voie din partea făptuitorului la continuarea acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii. În prezenta cauză inculpatul M. I. a renunțat să continue activitatea infracțională, constând în prezentarea la bancă și semnarea contractului de credit, aspect pe care l-a comunicat inculpatului C. I. telefonic. În literatura de specialitate au fost stabilite condițiile în care există desistarea, respectiv: să existe un început de executare a faptei, adică să înceapă realizarea acțiunii ce reprezintă elementul material al laturii obiective, în prezenta cauză inculpatul depunând actele cu conținut fals pentru a induce în eroare reprezentanții băncii în vederea obținerii creditului; executarea faptei să fie întreruptă - inculpatul M. I. nu s-a prezentat pentru semnarea creditului, deși i s-a transmis de inculpatul C. I. că acesta s-a aprobat; întreruperea să fie expresia voinței libere a făptuitorului, adică să fie realizată întreruperea acțiunii de bunăvoie - nu există niciun element probator din care să rezulte că inculpatul M. I. nu a renunțat de bunăvoie la continuarea acțiunii, anterior intervenției organelor de poliție, care i-a găsit în data de 09 iulie 2007 la apartamentul în care funcționa SC M. E. SA, doar pe inculpatul C. I. și numitul B. D. M. (care aflase de la inculpatul C. I. faptul că inculpatul M. I. nu vrea să meargă la bancă).

I. apreciază că sunt îndeplinite condițiile desistării și pe cale de consecință, va da eficiență dispozițiilor art. 22 alin. 1 C., urmând ca inculpatul M. I. să nu fie pedepsit pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune. E. desistării se produc doar în privința acestei infracțiuni, inculpatul urmând a fi condamnat pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals potrivit art. 22 alin. 2 C.

În privința inculpatului C. I. instanța constată că vinovăția acestuia a fost dovedită prin mijloacele de probă administrate în cauză, declarațiile acestuia prin care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor coroborându-se cu declarațiile inculpatului M. I., cu conținutul raportului de constatare tehnico- științifică întocmit în cauză.

2. În luna mai 2007 inculpatul I. S. s-a hotărât să solicite un credit de nevoi personale pentru că avea nevoie de bani pentru construirea unei case și a apelat la ajutorul inculpatului C. I. care urma să-i întocmească actele necesare deoarece nu era angajat cu forme legale. Inculpatul C. I. în calitate de administrator al SC M. E. SRL a întocmit un contract individual de muncă pe numele inculpatului I. S. care a fost înregistrat la ITM C. sub nr. 94519/(...). Din contract rezulta că inculpatul I. S. este angajat ca muncitor necalificat din data de 9 mai 2007 cu un salariu lunar brut de 440 lei care se va plăti începând cu prima zi a lunii următoare.

Ulterior inculpatul C. I. a contrafăcut înscrisul prin xerocopiere și menționarea de date nereale, rezultând că inculpatul I. S. era angajat pe post de instalator din data de (...) și realiza un venit de 1800 lei lunar; inculpatul C. I. a modificat data înregistrării contractului la ITM C. menționând ziua de (...), a efectuat mențiunea „pentru conformitate cu originalul"; și a aplicat ștampila SC M. E. SRL pe xerocopia contractului. Pe actul falsificat a fost menționat codul ITM C. 59382 și nr. de înregistrare 94519 din data de (...). Inculpatul C. I. a întocmit un fals și adeverința de salariu nr. 20/(...) în care a consemnat că salariul net al inculpatului I. S. în perioada martie - mai 2007 este de 1800 lei și a semnat la rubrica „. general"; de pe acordul de plată. Pe toate înscrisurile a fost aplicată impresiunea ștampilei SC M. E. S.

În luna iunie 2007 inculpatul I. S. s-a prezentat la B. T. unde a depus cererea de credit înregistrată de operatorul de credite sub nr. 24/(...) prin care a solicitat acordarea unui credit de nevoi personale în sumă de 21.900 lei pe operioadă de 10 ani. A. a depus actele întocmite în fals pe numele său și a confirmat faptul că este angajat la SC M. E. S.

Întrucât actele depuse la B. T. nu prezentau din punct de vedere formal niciun viciu reprezentanții băncii au apreciat că acestea sunt autentice și conțin date reale, acceptând actele atașate cererii. În data de (...) inculpatul s-a prezentat la bancă unde a semnat contractul de creditare, dar nu a ridicat suma de bani deoarece a fost prins în flagrant de organele de poliție.

Din raportul de constatare tehnico - științifică nr. 223165/(...) întocmit de IPJ C. S. C. rezultă că scrisul de completare depus pe adeverința de salariu nr. 2. și pe acordul de plată la pozițiile „., funcție, societate comercială, agenție"; a fost executat de inculpatul C. I., iar scrisul de completare de pe acordul de plată al adeverinței de salariu la pozițiile „., data de, fiul lui și domiciliul"; a fost executat de inculpatul I. S. A rezultat și faptul că mențiunile „conform cu originalul"; depuse pe copia contractului individual de muncă întocmit pe numele inculpatului I. S. au fost executate de C. I.

Din adresa ITM C. emisă în data de 13 iulie 2007 a rezultat faptul că inculpatul I. S. figura în evidențe cu contract individual de muncă la SC M. E. SRL înregistrat în data de 08 mai 2003 (f.156). Ulterior s-a solicitat acestei instituții să comunice o copie a contractului individual de muncă rezultând că în realitate data înregistrării la ITM C. a fost 8 mai 2007 și nu 8 mai 2003, așa cum din eroare s-a menționat în răspunsul inițial. Inculpatul C. I. a depus la ITM C. contractul individual de muncă în data de 8 mai 2007 doar pentru ca ulterior să poată întocmi xerocopia care conținea date false, respectiv o altă dată a angajării inculpatului I. S. astfel încât să rezulte că acesta avea vechimea necesară pentru obținerea creditului.

Cu ocazia audierii inculpatul I. S. a recunoscut săvârșirea faptei și a arătat că nu a fost niciodată angajat la SC M. E. SRL și nu a obținut venituri de la această societate. Inculpatul a arătat că în vederea obținerii creditului i-a pus la dispoziția inculpatului C. I. copia cărții de identitate pentru întocmirea actelor necesare la bancă în care se atesta în mod nereal că este angajat la SC M. E. SRL (f.160-163).

Inculpatul C. I. a recunoscut săvârșirea infracțiunilor cu ocazia audierilor în cursul urmăririi penale descriind modul în care a falsificat înscrisurile depuse de inculpatul I. S. la bancă pentru obținerea creditului

(f.166-168).

I. a apreciat că din probele administrate rezultă vinovăția inculpaților C. I. și I. S. în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Declarațiile inculpaților prin care au recunoscut faptele se coroborează între ele și cu conținutul înscrisurilor existente la dosar, cu raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză prin care s-a stabilit mențiunile false aplicate pe înscrisuri de cei doi inculpați în vederea obținerii creditului.

În drept:

Faptele inculpatului M. I., care în luna iunie 2007 a încercat să inducă în eroare reprezentanții societății bancare B. T. SA - Sucursala C.-N., prin prezentarea de înscrisuri falsificate, respectiv o adeverință de salariu, xerocopia cu mențiunea „conform cu originalul"; a unui contract individual de muncă, precum și prin completarea a două acorduri de plată cu date care atestau în mod nereal că este angajat la SC M. E. SRL, iar B. D. M. la SC S. E. SRL din C.-N., în vederea obținerii unui credit de nevoi personale care nu s-a acordat întrucât acesta nu s-a prezentat pentru a semna contractul de credit, renunțând la hotărârea de a obține suma de bani, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20

C., raportat la art. 215 alin. 1,2,3 C., fals în înscrisuri sub semnătură privatăprevăzută de art. 290 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. și uz de fals prevăzută de art. 291 C.

În privința infracțiunii prevăzute de art. 20 C. raportat la art. 215 alin. 1,

2, 3 C., chiar dacă fapta inculpatului M. I. întrunește elementele constitutive ale tentativei la înșelăciune, pentru motivele arătate în cuprinsul stării de fapt, instanța apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 22 alin. 1 C. referitoare la desistare, nu a aplicat inculpatului o pedeapsă pentru această infracțiune, ci doar pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Faptele inculpatului I. Ș., care în luna iunie 2007, a încercat să inducă în eroare reprezentanții băncii B. T. SA - Sucursala C., prin prezentarea de înscrisuri falsificate, respectiv o adeverință de salariu și xerocopia cu mențiunea „conform cu originalul"; a unui contract individual de muncă, în care se atesta în mod nereal că este angajat la SC M. E. SRL, în vederea obținerii unui credit de nevoi personale care nu s-a acordat, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20 C., raportat la art. 215 alin. 1,2,3 C. și uz de fals prevăzută de art. 291 C.

Faptele inculpatului C. I., care în luna iunie 2007, i-a pus la dispoziția inculpatului M. I., două adeverințe de salariu și două contracte individuale de muncă pe numele M. I. și B. D. M., pe care le-a falsificat, știind că acestea urmau să fie folosite la B. T. în vederea obținerii unui credit de nevoi personale, care nu s-a acordat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de înșelăciune în forma complicității, prevăzută de art. 20 C., raportat la art. 26 C., art. 215 alin. 1, 2, 3 C., fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p, fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.

Faptele inculpatului C. I., care în lunile mai și iunie 2007, i-a pus la dispoziția inculpatului I. Ș., o adeverință de salariu și un contract individual de muncă pe numele acestuia, pe care le-a falsificat, știind că urmau să fie folosite la B. T. în vederea obținerii unui credit de nevoi personale, care nu s-a acordat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de înșelăciune în forma complicității, prevăzută de art. 20 C., raportat la art. 26 C., art. 215 alin. 1, 2, 3 C., fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C., fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială, reduse la jumătate în privința infracțiunii de înșelăciune rămasă în forma tentativei, gradul de pericol social al infracțiunilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, persoana inculpaților. I. constată că cei trei inculpați nu erau cunoscuți cu antecedente penale la data săvârșirii infracțiunilor, iar pe parcursul urmăririi penale au avut o atitudine sinceră; infracțiunile săvârșite nu sunt de gravitate excesiv de ridicată, cu atât mai mult cu cât infracțiunile de înșelăciune au rămas în forma tentativei (una dintre ele ca urmare a desistării inculpatului M. I.) fără a se cauza prejudicii societății parte vătămată. I. va reține la aplicarea pedepselor circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a, c C. referitoare la conduita anterioară bună și la atitudinea corespunzătoare pe parcursul urmăririi penale, în favoarea tuturor celor trei inculpați, urmând capedepsele să fie coborâte sub minimul special prevăzut de lege potrivit art. 76 lit. d, e C.

Raportat la cele de mai sus, instanța a aplicat inculpaților următoarele pedepse: inculpatului M. I. pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 lit. a, c C., art. 76 lit. e C.; pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C., art. 74 lit. a, c C., art. 76 lit. e C.; pentru inculpatul C. I. pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune în forma complicității, prevăzută de art. 26 C. raportat la art. 20 C., art. 215 alin. 1, 2, 3 C., cu aplicarea art. 74 lit. a, c C. art. 76 lit. d C.; pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 lit. a, c C., art. 76 lit. e C.; pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 lit. a, c C., art. 76 lit. e C.; pedeapsa de1 an închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune în forma complicității, prevăzută de art. 26 C. raportat la art. 20 C., art. 215 alin. 1, 2, 3 C. cu aplicarea art. 74 lit. a, c C. art. 76 lit. d C., pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C., art. 74 lit. a, c C., art. 76 lit. e C.; pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C., art. 74 lit. a, c

C., art. 76 lit. e C., pedepse apreciate ca fiind suficiente pentru atingerea scopului sancționator și preventiv prevăzut de art. 52 C.

Pentru inculpatul M. I., în temeiul art. 33 lit. a C. instanța a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în forma concursului real de infracțiuni și sunt concurente cu infractiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 6 luni inchisoare cu suspendare conditionata prin sentinta penala nr.137/19 mai 2009 pronunțată de J. V. de Sus, definitivă prin neapelare.

Având în vedere că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză au fost săvârșite înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus anterior suspendarea condiționată, în temeiul art. 85 alin.1 C. instanța a anulat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 6 luni inchisoare si in temeiul art. 85 alin. 1 C., raportat la art. 34 lit. b C. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C. pe durata executării pedepsei.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că scopul sancționator și preventiv al acesteia poate fi atins și fără executare efectivă în regim de detenție. În acest sens instanța a avut în vedere că inculpatul a avut o atitudine sinceră cu ocazia audierii în faza de urmărire penală și nu era cunoscut cu antecedente penale la data săvârșirii infracțiunilor. Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 85 alin. 3 C. raportat la art. 81 C. instanța a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani 6 luni stabilit potrivit art. 82 C., care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a aplicat anterior suspendarea condiționată.

În temeiul art. 71 alin. 5 C. instanța a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 C. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. privind revocarea suspendării condiționate.

Pentru inculpatul C. I. în temeiul art. 33 lit. a C. instanța a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în forma concursului real de infracțiuni și sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 652/25 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă la data de

19 mai 2009 prin decizia penală nr. 137/4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul

Cluj.

Având în vedere că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză au fost săvârșite înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus anterior suspendarea condiționată, în temeiul art. 85 alin. 1 C. instanța a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 652/25 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă la data de 19 mai 2009.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare și s-au repus în individualitate pedepsele astfel: pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune și pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 85 alin. 1 C., raportat la art 34 lit. b C. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele de 1 an închisoare, 2 luni închisoare, rezultând pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a adaugat un spor de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C. pe durata executării pedepsei.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că scopul sancționator și preventiv al acesteia poate fi atins și fără executare efectivă în regim de detenție. În acest sens instanța a avut în vedere că inculpatul a avut o atitudine sinceră cu ocazia audierii în faza de urmărire penală și nu era cunoscut cu antecedente penale la data săvârșirii infracțiunilor; din fișa de cazier judiciar actualizată la data de 07 iulie 2011 rezultă faptul că inculpatul nu a fost cercetat pentru comiterea altor fapte penale, în afara celor deduse judecății în prezentul dosar și a celor pentru care s-a aplicat anterior pedeapsa de 1 an închisoare, acestea fiind săvârșite aproximativ în aceeași perioadă respectiv martie - mai 2007. Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 85 alin. 3 C. raportat la art. 81 C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani 6 luni stabilit potrivit art. 82 C. care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a aplicat anterior suspendarea condiționată, respectiv 19 mai 2009.

În temeiul art. 71 alin. 5 C. instanța a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 C. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. privind revocarea suspendării condiționate.

Pentru inculpatul I. Ș., în temeiul art. 33 lit. a C. instanța a constatat că infracțiunile sunt săvârșite în forma concursului real de infracțiuni și în temeiul art. 34 lit. b C. s-a dispus contopirea pedepselor de mai sus, rezultând pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În temeiul art. 71 C. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C. pe durata executării pedepsei.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că scopul sancționator și preventiv al acesteia poate fi atins și fără executare efectivă în regim de detenție. În acest sens instanța a avut în vedere că inculpatul a avut o atitudine sinceră cu ocazia audierii în faza de urmărirepenală și nu era cunoscut cu antecedente penale la data săvârșirii infracțiunilor; din fișa de cazier judiciar actualizată la data de 07 iulie 2011 rezultă faptul că inculpatul nu a fost cercetat pentru comiterea altor fapte penale, în afara celor deduse judecății în prezentul dosar. In temeiul art. 81 C. instanța a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit potrivit art. 82 C.

În temeiul art. 71 alin. 5 C. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 C. instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. privind revocarea suspendării condiționate.

Sub aspectul laturii civile, în temeiul art. 14, 346 alin. 1 C., instanța a constatat că partea vătămată SC B. T. SA nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul 14 lit. b C., art. 348 C. au fost desființate următoarele înscrisuri falsificate: adeverința de salariu nr.2. iunie 2007 cu acordul de plată depusă la fila 46, copia contractului individual de muncă depus în copie la filele 42-43, adeverința de salariu nr. 5. iunie 2007 depusă la fila 47, copia contractului individual de muncă depusă la fila 40-41, adeverința de salariu nr. 2. iunie 2007 și acordul de plată depusă la fila 153, copia contractului individual de muncă depusă la fila 144-145.

În temeiul art. 191 alin. 1, 2 C. inculpații M. I. și I. Ș. au fost obligați la plata sumei de 400 lei fiecare, iar inculpatul C. I. a fost obligat la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În temeiul art. 189 C. onorariul apărătorului din oficiu I. R. pentru asistența juridică acordată inculpatului I. Ș. în sumă de 300 lei, onorariul apărătorului din oficiu A. Iordăchescu pentru asistența juridică acordată inculpatului C. I. în sumă de 300 lei și onorariul apărătorului din oficiu Ionaș M. pentru asistența juridică acordată inculpatului M. I. în sumă de 300 lei s- au avansat din FMJ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal P. DE PE

LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA.

La termenul de astăzi reprezentanta parchetului a menționat în mod expres că, parchetul își retrage recursul declarat în cauză.

Raportat la poziția procesuală manifestată în cauză, Curtea în baza art. 385/4 Cod procedură penală act de retragerea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 923 din 11 iulie 2011 a Judecătoriei C.-N.

Se va stabili onorar apărător din oficiu in suma de 200 lei ce se va avansa din FMJ in favoarea av. P. C..

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385 ind. 4 Cod proc.penală, ia act de retragerea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 923 din 11 iulie 2011 a Judecătoriei C.-N.

Stabilește onorar apărător din oficiu in suma de 200 lei ce se va avansa din FMJ in favoarea av. P. C..

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 23 noiembrie 2011 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. D. L. I. C. M. M. R.

T. G.

GREFIER Red.I.C.M./S.M.D.

3 ex./(...)

Jud.fond. A. P.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1890/2011, Curtea de Apel Cluj